Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


UN ARTICOL PREMIAT ŞTIINŢIFIC ASUPRA ISTORIEI IZBUCNIRII RĂZBOIULUI [ Nota 92 ]

Aprilie 1917


În cadrul literaturii referitoare la război, şi care a crescut la un nivel ce nu mai poate fi urmărit, ne este îngăduit să atribuim o valoare deosebită lucrării Dr. Jacob Ruchti «Despre istoria izbucnirii războiului în conformitate cu actele oficiale ale guvernului regal al Marii Britanii», premiată de către Seminarul de istorie a Universităţii din Berna. Pentru că el conţine o consideraţie pe care o caută istoricul atunci când vrea să-şi formeze o judecată în privinţa raporturilor dintre realităţi pe baza regulilor stricte ale cercetării ştiinţific-istorice şi ale conştiinciozităţii ştiinţifice. Ceea ce se întreprinde în mod obişnuit în domeniul ştiinţific abia după un timp îndelungat după desfăşurarea evenimentelor în discuţie, este întreprins de Ruchti pentru evenimentele prezentului nemijlocit. După verificarea lucrării sale, trebuie să spunem că o apreciere favorabilă a conţinutului său, şi o evaluare favorabilă a rezultatelor sale nu pot fi formulate datorită punctului său de vedere referitor la cauzele războiului, pe care îl preia datorită apartenenţei sale la un anumit popor sau din motive asemănătoare, ci că la o asemenea apreciere favorabilă poate fi condus acela care este receptiv la dovezi ce pot fi obţinute pe cale ştiinţifică, datorită metodei ştiinţifice, obiective, satisfăcătoare a autorului.

În prezent, mulţi oameni sunt de părerea că o discutare a cauzelor războiului a devenit deja astăzi un lucru nerodnic. Însă această părere nu poate fi menţinută în faţa modului în care oamenii de stat şi reprezentanţii presei Antantei încearcă să convingă omenirea că în ciuda ofertei de pace a Puterilor centrale, ei sunt constrânşi să continue războiul. Printre motivele pe care le invocă, un rol deosebit de important este acela că începutul războiului ar dovedi că o convieţuire paşnică cu Puterile centrale nu poate fi obţinută decât printr-o victorie zdrobitoare a Antantei asupra acestor Puteri. Ruchti arată că această afirmaţie se bazează pe o legendă ireală, construită din partea Antantei, în privinţa afirmaţiilor din propriile sale documente, pentru a introduce în lume părerea pe care consideră că este bine să o introducă în privinţa începutului şi ţelului războiului. Desigur că cele prezentate de Ruhti drept rezultat al cercetărilor sale, au fost deja expuse în cele mai diferite forme. Dar esenţialul scrierii sale constă în primul rând în prelucrarea ştiinţifică a realităţii factice, şi în al doilea rând în aceea că un apartenent al unui stat neutru îşi împărtăşeşte fără reţineri rezultatele cercetărilor, iar un seminar ştiinţific al acelui stat găseşte lucrarea atât de corespunzătoare cerinţelor ştiinţifice, încât o premiază. Ruchti rămâne, şi în privinţa stilului, cercetătorul ştiinţific care nu trece nicăieri de ceea ce îi oferă izvoarele, şi care prin stilul său atrage cu precizie atenţia, în locurile corespunzătoare, unde devine materialul faptic nesigur, fapt care implică reţinerea judecăţii obiective. El se sprijină aproape exclusiv pe documente engleze, şi foloseşte celelalte state numai pentru completarea expunerii unei fapte sau a alteia. Şi prin această metodă el ajunge la un rezultat ce poate fi cuprins în următoarele cuvinte: Afirmaţiile prin care oamenii de stat ai Antantei vor să convingă lumea, sunt recunoscute în documentele engleze drept opuse adevărului. Întreaga ţesătură a afirmaţiilor lui Grey [ Nota 93 ] şi a tovarăşilor săi în privinţa strădaniilor pentru pace, a conducătorilor de state ale Antantei, se dizolvă în faţa analizei ştiinţifice a lui Ruchti, devenind ceva care oferă numai aparenţa unor strădanii pentru pace, dar în realitate trebuia să ducă în mod sigur nu numai la războiul dintre Rusia şi Franţa pe de o parte, şi Germania şi Austria pe de altă parte, ci urma să situeze şi Anglia de partea primelor Puteri enumerate. Din aceste expuneri rezultă modul în care Sasanov [ Nota 94 ] a făcut din controversa dintre Austria şi Serbia punctul de plecare al unui conflict european, şi cum Grey a făcut din capul locului, din acest punct rus de plecare, propriul său punct de vedere, organizând din el o aşa-numită strădanie pentru pace. Nu există nici cea mai mică mărturie în sensul că Grey ar fi putut avea intenţia de a-şi organiza tratativele diplomatice în aşa fel încât Rusia să fi fost constrânsă să lase Austria să-şi soluţioneze singură conflictul cu Serbia. Deoarece Austria şi-a dat acordul în aşa fel încât prin măsurile sale de război împotriva Serbiei nu voia să obţină nimic altceva decât recunoaşterea deplină a ultimatumului său, iar acesta nu cerea nimic altceva decât un comportament adecvat al Serbiei faţă de statul austriac şi graniţele sale de până atunci, atunci nu ar fi existat vreun motiv de război pentru o altă Putere, dacă Grey ar fi oprit Rusia să se amestece în conflictul dintre Austria şi Serbia. Însă în felul acesta Anglia a devenit din capul locului aliata Rusiei şi adversara Puterilor centrale, iar Grey a iniţiat o politică care trebuia să ducă cu necesitate la război, în forma în care s-a realizat el atunci. Ceea ce a făcut Grey, anume faptul de a afirma că lui nu i-a reuşit să menţină pacea numai pentru că Germania nu a vrut-o, se dezvăluie drept neadevăr inacceptabil, tocmai pentru că prin accentuarea unui adevăr de la sine înţeles dar totodată lipsit de importanţă se încearcă inducerea lumii în eroare. Căci este absolut limpede, atât pentru Anglia – ba chiar şi pentru Franţa şi Rusia – că pacea ar fi fost mai bună decât războiul dacă acestora le-ar fi reuşit să minimalizeze pe cale diplomatică importanţa politică a Germaniei şi Austriei faţă de Antantă, şi să le aducă în situaţia de a se supune voinţei de putere a Antantei. Nu se pune problema dacă Grey a vrut pacea sau războiul, ci problema modului în care s-a raportat el, la începutul războiului, la pretenţiile acelor Puteri care au fost aliaţii Angliei în timpul războiului. Şi Ruchti dovedeşte că Grey s-a raportat în aşa fel, încât prin comportamentul său războiul a trebuit să intervină cu necesitate. Şi desigur că ne este îngăduit să adăugăm aici, la dovezile lui Ruchti faptul că Grey însuşi nu voia să împingă ţările în război, însă că el este un om slab, care a fost împins de alţii în această direcţie. Însă aceasta nu modifică cu nimic judecarea istorică a faptelor sale. Ruchti a reuşit pe deplin să dovedească faptul că măsurile diplomatice ale lui Grey nu îi oferă nici cea mai mică justificare de a afirma că el ar fi făcut ceva pentru împiedicarea războiului. Istoricul elveţian reuşeşte să arate şi că omul de stat englez s-a comportat în cadrul tratativelor cu Germania în aşa fel încât, în încălcarea neutralităţii Belgiei a găsit un motiv de război, pe care l-ar fi putut evita dacă ar fi acceptat anumite propuneri ale Germaniei. Însă englezii aveau nevoie de acest motiv de război pentru a-l face acceptabil de către poporul lor, război care nu ar fi trebuit să aibă loc numai din cauza Serbiei şi a pretenţiilor Rusiei în legătură cu Europa. Şi pentru înşelarea poporului a fost nevoie de o falsificare, pe care Ruchti o dovedeşte ca fiind înscrisă în Cartea albă a Angliei. Prin falsificarea datelor dintr-un schimb de scrisori, pe care l-a efectuat Grey, urma să se arate poporului englez cum teritoriul iubitor de pace al Franţei a fost atacat prin surprindere de către germani. Prin falsificarea datelor s-a creat impresia că Germania ar fi atacat Franţa cu mult mai devreme decât s-a petrecut acest lucru în realitate. La aceasta se adaugă faptul că în discursul de război din 6 august 1914 Asquith [ Nota 95 ], a trecut pur şi simplu sub tăcere anumite tratative hotărâtoare cu Germania, urmărind acelaşi rezultat de amăgire a poporului. Printr-o cântărire obiectivă a tuturor acestor realităţi, Ruchti formulează o judecată care îl îndreptăţeşte să prezinte aşa-numitele strădanii de pace ale oamenilor de stat englezi drept o legendă fără conţinut real, şi să indice chiar, la aceştia, forţele care au împins la război. În încheiere, el rosteşte următoarele cuvinte greutate: „Istoria nu poate fi falsificată la nesfârşit, legenda nu rezistă în faţa cercetării ştiinţifice, ţesătura întunecată este adusă la lumină şi deşirată, chiar dacă a fost realizată atât de artistic şi de frumos”. Dar deocamdată Antanta mai caută în această ţesătură întunecată un mijloc de a convinge lumea prin vorbe că întunecatul ei instrumentar de război constituie o necesitate a civilizaţiei şi a celei mai nobile omenii.