Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


ÎMPOTRIVA OBIECŢIILOR FĂCUTE RELATIV DIN «MATIN» 


Mi se pare de datoria mea să răspund la obiecţiile domnului maior Muff («Stuttgarter Neues tagblatt», 1 noiembrie 1921), întocmite în mod obiectiv împotriva intenţiilor şi conţinutului interviului din «Matin». Pentru început însă aş dori să-mi exprim satisfacţia relativ la această obiectivitate, căci atunci când eşti calomniat continuu în mod personal din atâtea direcţii eşti măcar bucuros să întâlneşti în sfârşit o polemică cu un ton distins.

Pentru început, maiorul Muff vorbeşte despre faptul că eu aş fi adăugat într-o remarcă ulterioară interviului acordat Dr. Sauerwein: „Nici nu s-ar putea vorbi despre vină, aşa cum se procedează. Este vorba de tragism. Iar războiul a luat naştere datorită unei situaţii tragice.” Dacă se citesc în continuare câteva fraze din aceste „remarci ulterioare” ale mele, te izbeşti de următoarele cuvinte: „Şi sunt de părere că cele afirmate de el (Moltke) sunt potrivite pentru a pune discuţia despre vina războiului pe alte baze decât cele pe care se află astăzi în lume”. Maiorul Muff spune: „Ca germani, avem cu toţii motivul să ne ferim de o asemenea deplasare a nivelului discuţiilor”. Ca să fiu sincer, acestea îmi apar întru câtva străine de realitate. Întregul context al cuvintelor mele afirmă totuşi că discuţia trebuie pusă „în lume”, ceea ce înseamnă în contextul actual, în special la adversarii Germaniei, pe o altă bază decât cea pe care se află actualmente. Şi care este baza actuală? Este aceea că Germania ar fi provocat în mod conştient războiul. Faptul că Lloyd George vorbeşte când aşa, când puţin altfel, nu poate duce totuşi la credinţa că „adevărul în privinţa vinii războiului… este abia pe cale de descoperire”. Dacă vom considera discuţia despre vina războiului, am putea fi mulţumiţi dacă discuţia, dusă de oamenii raţionali în afara Germaniei, ar fi pusă pe următoarea bază: nu există o „vină” a părţii germane, aşa cum s-a afirmat până acum, ci punctul de pornire îl constituie o situaţie tragică existentă în Germania. Eu cred că nu este câtuşi de puţin interesul părţii germane să respingă o asemenea deplasare a bazei de discuţii. Şi în special atunci nu, când se acceptă esenţialul acestei situaţii tragice, aşa cum o face totuşi şi domnul maior Muff. Relativ la aprecierile lui Moltke de la începutul războiului, el vorbeşte despre „exprimat delicat, naivitatea politică a conducătorilor politici germani.

Acum, în faţa gravitaţiei situaţiei, eu consider că nu este câtuşi de puţin necesară o exprimare „delicată”. Şi dacă nu se procedează aşa, şi afirmaţia maiorului Muff trebuie văzută tot drept dovadă a faptului că politicienii germani nu au corespuns deloc aşteptărilor în 1914. Şi că în aceasta constă situaţia tragică.

Aceasta este ciudăţenia polemicilor legate de interviul din «Matin»: se afirmă că cele conţinute în acest interviu sunt greşite, şi apoi fiecare redă ceea ce are el de spus în această privinţă. Şi în toate cazurile obiective se prezintă doar confirmări a celor aflate în interviu.

Maiorul Muff crede că prin articolul din «Matin», „gânditorul obişnuit” va atribui totuşi vina declanşării războiului, Germaniei, pentru că acolo se spune că în planul de mobilizare german era prevăzut nu numai atacul împotriva Rusiei, ci şi împotriva Franţei, şi că acest plan trebuia să se deruleze „cu un automatism implacabil”. Pentru a sprijini această credinţă, maiorul Muff citează o frază din cadrul interviului, căreia îi adaugă el însuşi o parte intermediară: „Aşa s-a ajuns că decizia referitoare la începutul războiului – este vorba de planul implacabil de mărşăluire al generalului şef de stat major german – să se ia din considerente pur militare”. Acest citat este fals, deoarece maiorul Muff intercalează cuvintele: „este vorba de planul implacabil de mărşăluire al generalului şef de stat major german”. Aceste cuvinte nu există în interviu. De fapt este vorba de ceea ce exprimă cuvintele precedente din interviu. Iar acestea afirmă: „Cu ordinul de mobilizare în mână, pe care Wilhelm al II-lea tocmai îl semnase, el (Moltke) este lăsat să plece, lăsându-i pe ceilalţi în urmă într-o stare de deplină confuzie”. După ce se indică astfel că personalităţile politice conducătoare erau „într-o stare de deplină confuzie”, sunt expuse cuvintele citate de maiorul Muff: „Aşa s-a ajuns că decizia referitoare la începutul războiului a trebuit să se ia din considerente pur militare”. Maiorul Muff construieşte apoi o decizie care, în conformitate cu formularea lui Moltke rezultată din notiţele lui (şi din citatele lui von Haeften în «Deutschen Allgemeine Zeitung»), nu poate fi considerată altfel decât militară, transformând-o într-o decizie politică luată de Moltke. El spune că Moltke ar fi avut ferma convingere „că Rusia va ataca, iar Franţa şi Anglia vor fi de partea ei. Cu aceasta, el se afla în situaţia războiului pe două fronturi, şi anume nu din motive militare, ci politice”. Moltke i-a spus Kaiserului, atunci când acesta şi-a exprimat din motive politice voinţa de a mărşălui spre est cu întreaga armată, că mărşăluirea unei armate de un milion de oameni nu poate fi improvizată, ci trebuie să fie rezultatul unei pregătiri îndelungi, meticuloase, şi că odată stabilită ea nu poate fi modificată. În cazul în care Kaiserul ar vrea să trimită întreaga armată spre est, nu ar avea o armată gata de luptă, ci o grămadă dezordonată de oameni înarmaţi, care nu poate fi aprovizionată cu alimente. Ce poate fi mai limpede decât că aici se invocă motive militare împotriva celor politice. De fapt, şi maiorul Muff se vede constrâns să accepte acest lucru. El spune că motivele lui Moltke erau politice, dar indică motive militare. Şi el construieşte următorul şir de raţionamente: „Atunci când Moltke a refuzat renunţarea la marşul pe două fronturi construit pe baza studiului de operaţiuni al lui Schlieffen, acest lucru nu s-a petrecut… pentru că din punct de vedere tehnic nu ar fi fost capabil să execute şi un alt marş, ci pentru că el era convins că Franţa şi Anglia vor trece imediat de partea Rusiei… Ca soldat, el a înăbuşit din motive politice politica externă a conducătorilor germani. El trebuia să împiedice cu orice mijloace o decizie care să îl aducă, în calitatea sa de conducător al operaţiunilor militare, în faţa unei sarcini de nerezolvat şi fatală pentru Germania. Desigur că el a apelat la un mijloc de a cărui reuşită nu putea fi sigur. El a explicat că din motive tehnice nu este în măsură să realizeze marşul solicitat de Kaiser şi consilierii săi politici numai împotriva Rusiei. Din însemnările lui Moltke rezultă că în realitate motivele determinante ale refuzului său au fost doar cele politice.” În realitate, este invers. Dacă rezultă ceva clar din însemnările lui Moltke, este faptul că din motive tehnico-militare – maiorul Muff spune: „în calitatea sa de conducător al operaţiunilor militare” – în ceasul în care trebuiau luate hotărârile decisive el a considerat că războiul pe două fronturi este absolut necesar. Cunoscând caracterul lui Moltke, eu nu-mi pot deloc imagina ca el să se fi adăpostit pur şi simplu în spatele unor motive care au fost totuşi formulate foarte precis. Dacă nu ne certăm pe cuvinte şi renunţăm să desemnăm cele caracterizate precis drept tehnico-militare ca fiind politice, atunci putem compara expunerile maiorului Muff în mod nepărtinitor cu ceea ce apare în interviu. Şi iată – în interviu scrie: „El (Moltke) a prevăzut limpede evoluţia tragică pe care urmau să o ia evenimentele, ceea ce înseamnă că el a crezut în participarea Franţei şi Angliei la conflictul mondial”. La baza deciziei lui Moltke se recunoaşte a exista acelaşi lucru pe care i-l atribuie şi maiorul Muff. Iar aceasta nu are nici o legătură cu conducătorii politici. Însă în felul acesta Muff recunoaşte că decizia s-a aflat în mâinile lui von Moltke. Iar acesta trebuia să-şi îndeplinească sarcina militară. – Este inexplicabil cum se poate totuşi crede că interviul ar conduce la afirmaţia că generalul şef de stat major german ar fi provocat situaţia tragică. De la început până la sfârşit interviul vrea să arate că situaţia tragică a constat în incapacitatea politicienilor, şi că generalul şef de stat major german a acţionat aşa cum a trebuit să o facă în conformitate cu sarcinile sale. Pentru domnul Sauerwein nu exista nici un motiv să râdă pe ascuns. Acesta putea rezulta numai dacă se continua să se spună în Germania că „ne ferim” să „deplasăm planul discuţiilor” într-o direcţie în care nu se poate vorbi despre „vina germană”, aşa cum s-a vorbit până acum în lumea din afara Germaniei.

Dacă vrem să rămânem la realitatea neîngrădită prin clauză, aşa cum a descris-o von Moltke, nu se pune problema de a discuta teza de doctorat dacă afirmaţia că în Germania ordinul de mobilizare dat în acelaşi timp declaraţia de război constituie un nonsens din punct de vedere militar. Pentru că nu este vorba de definiţi tehnico-militare, ci de realitatea situaţiei existente la sfârşitul lui iulie şi începutul lui august 1914. Iar relativ la această realitate, maiorul Muff însuşi spune că ceea ce a constituit nonsens din punct de vedere tehnic militar era corect din punct de vedere politic, „în sensul că în strădania de a localiza războiul, în contrast cu adversarii noştri, am amânat luarea oricărei măsuri militare până la cel mai îndepărtat termen posibil, acordându-le lor în felul acesta un avantaj considerabil, astfel încât ordinul de mobilizare şi începutul războiului au coincis din punct de vedere temporal”. Trebuie să ne gândim la faptul că pentru procesele care se desfăşoară în timp trebuie luată în considerare această coincidenţă temporală, şi nu faptul că din punct de vedere teoretic ordinul de mobilizare şi începutul războiului au definiţii diferite. Maiorul Muff spune: „În conformitatea cu planificarea, marşul armatei germane trebuia să aibă loc imediat după mobilizare, pentru a nu pierde timpul. Însă în conformitate cu modul cum s-au desfăşurat pregătirile, ar fi trebuit să se suplimenteze ordinul de mobilizare, în felul următor: Nu se va începe marşul armatei până când nu se va duce la îndeplinire ordinul de mobilizare.” Însă, cu siguranţă, din tot ceea ce se poate şti din cele exprimate de Moltke, acest adaos nu a fost făcut după emiterea ordinului de mobilizare. Pentru că el era de părerea că orice întârziere dăunează. Aşadar această afirmaţie, deşi este corectă din punct de vedere teoretic, este practic lipsită de importanţă.

Maiorul Muff acordă mare valoare faptului că ar fi existat şi un plan referitor la un singur marş, spre est. În faţa acestei alternative trebuie puse două întrebări. În primul rând de ce nu a ţinut cont von Moltke de acest plan, în momentul în care a luat decizia? Maiorul Muff va spune: Pentru că el considera un nonsens părerea politicienilor că Vestul va rămâne neutru. În acest caz, el nu putea să-i spună Kaiserului că dacă mărşăluieşte spre est armata nu va fi gata de luptă, ci o grămadă dezordonată de oameni înarmaţi şi insuficient aprovizionaţi. Iar în al doilea rând, dacă el a spus aceste cuvinte – şi el le-a rostit într-adevăr –, de ce nu i s-a ripostat?: Dar noi avem şi un plan de mărşăluire numai spre est! Nu trebuie pus la îndoială că maiorul Muff vorbeşte pe bună dreptate de un astfel de plan de mărşăluire, din punct de vedere teoretic, adică pe hârtie; dar este evident că Moltke nu l-a considerat realizabil din motive tehnico-militare în momentul în care el a trebuit să ia decizia.

Maiorul Muff mai spune: „Este evident că Steiner vrea să-şi extindă scutul asupra amintirii lui Moltke. În realitate, el îi atribuie însă o răspundere imensă atunci când afirmă că decizia referitoare la începutul războiului s-a datorat planului de mărşăluire stabilit de generalul şef de stat major.” În primul rând, eu nu am „afirmat” nimic de la mine, ci am redat pur şi simplu cu fidelitate propriile afirmaţii ale lui Moltke. În al doilea rând, din cele redate rezultă limpede că ultima decizie a fost luată în conformitate cu cele relatate în interviu, astfel: „La ora 11 Moltke este din nou sunat… El pleacă imediat la palat. Wilhelm al II-lea… îi spune: Totul s-a schimbat. Regele Angliei tocmai mi-a explicat, într-o nouă telegramă, că a fost înţeles greşit, şi că el nu-şi asumă nici o răspundere, nici în numele său şi nici în acela al Franţei. El a încheiat prin cuvintele: Acum puteţi face ce vreţi.”

Referitor la marşul prin Olanda, m-am exprimat deja în numărul 17 al acestui săptămânal. În privinţa bătăliei de la Marna, frazele din interviu se bazează pe comunicările lui von Moltke. În privinţa celor spuse de maiorul Muff, acestea se bazează în cea mai mare parte pe concluzii care nu afectează deloc partea esenţială a interviului. Căci acest esenţial constă în sublinierea „psihologiei” desfăşurării războiului în perioada bătăliei de la Marna. Eu am vorbit despre aceasta, pentru că se afirmă, aşa cum procedează din nou şi maiorul Muff, că „Generalul şef de stat major, care nu a avut o mână sigură în conducere, are o vină mai mare decât conducătorul armatei întâia”.

Relativ la această afirmaţie trebuie să luăm în considerare, din punct de vedere psihologic, spusele lui Moltke. – Dacă oamenii s-ar raporta nepărtinitor la interviul din «Matin», ar vedea că din spusele lui Moltke se poate obţine dezvinovăţirea Germaniei. În Germania nu se râde în această privinţă, ci oamenii încearcă pe cât posibil să o discute cât mai puţin. Căci o discuţie corectă conduce tocmai la nişte lucruri care nu sunt ascultate cu plăcere. În Germania aceste discuţii ar trebui altfel purtate decât se obişnuieşte. În această privinţă, voi mai avea şi altele de spus, în cadrul acestui săptămânal.