Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


CĂTRE POPORUL GERMAN ŞI OAMENII DE CULTURĂ [ Nota 120 ]

Apel, martie 1919


Poporul german credea că Reich-ul său, întemeiat cu o jumătate de secol în urmă, va dura un timp nelimitat. În august 1914, el credea că această catastrofă de război, la începutul căreia se afla, va dovedi acest Reich drept invincibil. Astăzi el mai poate privi doar la ruinele lui. După o asemenea trăire, trebuie să aibă loc o introspecţie. Căci această trăire a dovedit că părerea existentă de-a lungul unei jumătăţi de secol a fost eronată, arătând cum gândurile dominante din anii de război au avut un efect tragic. Unde se află bazele acestei erori fatale? Această întrebare trebuie să ducă la introspecţie în sufletele celor care aparţin poporului german. De faptul dacă există sau nu puterea de a realiza o asemenea introspecţie depinde de felul în care va trăi poporul german. Viitorul acestuia depinde de faptul dacă oamenii pot să-şi pună în modul cel mai seros întrebarea: Cum de am căzut în această greşeală? Dacă el îşi pune astăzi întrebarea, în el se va aprinde cunoaşterea că în urmă cu o jumătate de secol, întemeind un Reich, a scăpat din vedere să atribuie acestui Reich o sarcină izvorâtă din conţinutul fiinţial al poporului german. – Reich-ul a fost întemeiat. În prima perioadă a existenţei sale a existat strădania de a aduce în ordine posibilităţile sale interne de viaţă, în funcţie de cerinţele rezultate din vechile tradiţii şi noile necesităţi apărute de la an la an. Ulterior s-a trecut la consolidarea şi extinderea poziţiei exterioare de putere, întemeiată pe forţele materiale. Cu aceasta, s-au luat măsuri în legătură cu cerinţele sociale născute de timpurile mai noi, care luau într-adevăr în considerare cele dovedite drept necesare în prezent, dar cărora le lipsea totuşi stabilirea unui ţel mai mare, aşa cum ar fi trebuit el să rezulte din cunoaşterea forţelor de evoluţie înspre care trebuie să se îndrepte omenirea contemporană. Astfel că Reich-ul s-a încadrat în contextul mondial fără a avea ţeluri esenţiale care să-i justifice existenţa. Desfăşurarea catastrofei războiului a revelat acest lucru în mod trist. Până la izbucnirea războiului, lumea din afara Germaniei nu a putut vedea nimic în comportamentul Reich-ului care să-i fi putut trezi părerea că cei care administrează acest Reich împlinesc o misiune istorică, ce nu trebuie înlăturată. Neaflarea unei asemenea misiuni de către conducători a produs cu necesitate în lumea din afara Germaniei părerea care, pentru cel ce înţelege cu adevărat lucrurile, constituie motivul mai profund al prăbuşirii Germaniei.

Infinit de multe lucruri depind acum de aprecierea nepărtinitoare a situaţiei sale obiective actuale, de către poporul german. Din mijlocul nenorocirilor a trebuit să apară înţelegerea care nu s-a manifesta în ultimii cincizeci de ani. În locul gândirii limitate la cerinţele de zi cu zi ale prezentului, a trebuit să apară o mişcare amplă de concepţii despre viaţă, care să tindă cu putere în a recunoaşte prin gândire forţele evolutive ale omenirii contemporane, dedicându-se acestei căutări cu o voinţă curajoasă. Trebuia să înceteze acel impuls minimizator care consideră drept idealişti nepractici pe toţi aceia care-şi îndreaptă privirea asupra acestor forţe evolutive. Trebuia să înceteze aroganţa şi trufia acelora care se considerau oameni practici, şi care au atras totuşi nenorocirea prin îngustimea vederii lor afişată drept spirit practic. Ar trebui luaţi în considerare aceia cărora li s-a strigat că sunt idealişti, dar care în realitate sunt adevăraţi practicieni în privinţa a ceea ce au de spus despre nevoile de evoluţie ale perioadei contemporane.

„Practicienii” tuturor direcţiilor au văzut de mult apariţia unor cerinţe cu totul noi în omenire. Dar ei voiau să facă faţă acestor cerinţe în cadrul vechilor obişnuinţe de gândire şi organizaţii provenite prin tradiţie. Viaţa economică a timpurilor mai noi a adus aceste cerinţe în prim plan. Satisfacerea lor pe calea iniţiativei private părea imposibilă. Trecerea activităţii private în activitate socială se impunea unei categorii de oameni din anumite domenii drept necesară. Şi ea a fost realizată acolo unde această categorie socială a considerat-o drept avantajoasă în conformitate cu concepţiile ei despre viaţă. Trecerea radicală a oricărei munci individuale în muncă socială a devenit ţelul unei alte clase, care nu a avut interesul de menţinere a ţelurilor private ce-i reveneau prin dezvoltarea noii vieţi economice.

La baza tuturor strădaniilor care au apărut până acum la luarea în considerare a cerinţelor recente ale omenirii, se află ceva comun. Anume se tinde la socializarea elementului privat şi se ia în considerare în acest sens preluarea acestuia din urmă de către comunităţi (stat, comune), care provin din premise ce nu au nimic de a face cu cerinţele mai noi. Sau se ţine cont de noile comunităţi (de exemplu tovărăşii) care nu s-au născut pe deplin în sensul acestor noi cerinţe, ci sunt configurate din vechile forme în conformitate cu obişnuinţele de gândire transmise prin tradiţie.

Adevărul este că nici o comunitate alcătuită în sensul acestor vechi obişnuinţe de gândire nu poate prelua ceea ce ar trebui să poată prelua. Forţele timpului impun cunoaşterea unei structuri sociale a omenirii care cuprinde cu totul altceva cu privirea decât se cuprinde astăzi în mod obişnuit. Până acum, comunităţile sociale s-au constituit în cea mai mare parte din instinctele sociale ale omenirii. Iar sarcina timpului va fi ca forţele lor să fie cuprinse cu deplină conştienţă.

Organismul social este structurat la fel ca şi cel natural. Şi aşa cum în organismul natural gândirea se desfăşoară în cap şi nu în plămâni, este necesară împărţirea organismului social în sisteme, dintre care nici unul să nu poată prelua sarcina celuilalt, dar prin păstrarea propriei autonomii să poată colabora între ele.

Viaţa socială poate prospera numai atunci când se configurează ca membru de sine-stătător al organismului social, în conformitate cu propriile forţe şi legi, şi atunci când nu se determină confuzii în structura sa prin faptul că se lasă absorbită de un alt membru al organismului social, activ din punct de vedere politic. Acest membru activ din punct de vedere politic trebuie mai degrabă să existe în deplină autonomie alături de cel economic, la fel cum în organismul natural sistemul respirator se află alături de sistemul-cap. Conlucrarea lor salutară nu se poate obţine prin aceea că ambii membri sunt determinaţi de o singură lege şi de un singur organ administrativ, ci prin faptul că fiecare îşi are propria legitate şi propria administrare, care conlucrează în mod viu. Căci sistemul politic trebuie să distrugă economia, dacă vrea să o preia, iar sistemul economic îşi pierde forţele de viaţă, dacă vrea să devină politic.

La aceste două verigi ale organismului social trebuie să se adauge, în deplină autonomie şi configurată din propriile sale posibilităţi vitale, o a treia: cea a realizărilor spirituale, de care aparţine şi partea spirituală a celorlalte două domenii, care trebuie să le fie furnizată acestora de către cel de-al treilea membru, dotat cu administrare şi reglare proprie, dar care nu poate fi administrat sau influenţat în alt fel de către ele decât se influenţează reciproc elementele componente ale unui organism, în cadrul organismului ca ansamblu.

Cele spuse aici despre necesitatea organismului social pot fi întemeiate şi clădite în toate amănuntele şi pe deplin ştiinţific, deja din ziua de azi. Însă în aceste expuneri pot fi prezentate doar liniile directoare, pentru toţi aceia care vor să ia în considerare aceste necesităţi.

Întemeierea Reich-ului german s-a desfăşurat într-un timp în care aceste necesităţi se apropiau de omenirea contemporană. Persoanele cu funcţie de conducere în administrare nu au înţeles să aloce o sarcină Reich-ului prin luarea în considerare a acestor necesităţi. Această luare în considerare nu i-ar fi dat numai structura interioară corectă, ci i-ar fi conferit şi o politică exterioară în direcţiile justificate. Şi poporul german ar fi putut trăi în pace cu popoarele negermane, dacă ar fi avut o asemenea  politică.

Înţelegerea a trebuit să rezulte din mijlocul nenorocirii. Trebuia să se dezvolte voinţa de a avea organismul social posibil. Nu o Germanie care nu mai există trebuia să se raporteze la lumea exterioară, ci un sistem spiritual, politic şi economic, fiecare cu propria sa administrare, trebuia să lucreze pentru a dobândi din nou o relaţie posibilă cu aceia care au înfrânt Germania, acea Germanie care nu a recunoscut că în contrast cu organizaţiile altor popoare ea este chemată să-şi dobândească puterea prin tripartiţia organismului social *.

*Această frază a avut în apelul publicat în Martie 1919, şi care în rest avea acelaşi conţinut, următorul cuprins: „Nu o Germanie care nu mai există trebuia să se raporteze la lumea spirituală, ci un sistem spiritual, politic şi economic, prin reprezentanţii săi, trebuia să ducă tratative ca delegaţii independente, cu aceia care au învins Germania, Germanie care s-a constituit drept configuraţie socială imposibilă prin amestecul celor trei sisteme”. Numai din modificările acestei fraze, determinate de evenimentele timpului, se vede că autorul apelului îşi menţine şi astăzi întru totul punctul de vedere abordat în martie.

Se aur în spirit practicienii care nu se abţin în a face referiri relativ la caracterul complicat ale celor spuse aici, care găsesc incomod şi simplul fapt de a gândi la colaborarea celor trei corporaţii, pentru că ei nu vor să ştie nimic despre adevăratele cerinţe ale vieţii, şi vor să configureze totul în conformitate cu cerinţele comode ale gândiri lor. Acestora trebuie să le devină limpede că ori se vor strădui să se acomodeze prin gândirea lor cerinţelor realităţii, ori nu vor fi învăţat nimic din nenorociri, şi atunci vor trebui să multiplice la nesfârşit cele întâmplate până acum, prin cele ce se vor ivi în continuare.


Autorul apelului: DR. RUDOLF STEINER
Comitetul:
PROF. DR. W. V. BLUME, CONSILIER COMERCIAL E. MOLT, DR. ING. C. UNGER

ASOCIAŢIA PENTRU TRIPARTIŢIA ORGANISMULUI SOCIAL
Stuttgart, Champignystrasse 17