Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


OBSERVAŢII PRELIMINARE


La începutul lunii martie 1919 am dat publicităţii un «Apel către poporul german şi către lumea civilizată» [ Nota 1 ]. El voia să arate într-o formă succintă ce este necesar pentru a se furniza forţe de însănătoşire vieţii în declin, care-şi dezvăluise fenomenele de boală în catastrofa mondială. Numeroase persoane din Germania, Austria şi un număr de elveţieni şi-au pus semnătura pe acest apel şi au mărturisit prin aceasta că ei consideră îndemnurile exprimate aici drept ceva care atrage atenţia asupra necesităţilor vitale ale prezentului şi viitorului cel mai apropiat. Eu am prezentat apoi pe larg aceste îndemnuri în cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale în cadrul necesităţilor vitale ale prezentului şi viitorului [ Nota 2 ]. Pentru a susţine în mod substanţial aceste îndemnuri şi a le transpune în viaţa practică a fost întemeiată la Stuttgart şi, de asemenea, în Elveţia, «Asociaţia pentru tripartiţia organismului social». Printre numeroasele măsuri care au fost luate pentru a se înlesni înfăptuirea practică a acestor idei se numără şi fondarea săptămânalului care apare la Stuttgart: Tripartiţia organismului social [ Nota 3 ]. Capitolele care urmează au constituit articolele de fond pe care le-am scris în vara anului 1919 şi în iarna 1919-1920 pentru această revistă. Ele pot fi luate drept completări la ceea ce am fundamentat în Punctele centrale…. Ele pot fi considerate la fel de bine o lectură pregătitoare pentru înţelegerea acestei cărţi.

Tot ceea ce am publicat în Punctele centrale…, cât şi în aceste articole, nu s-a născut dintr-o muncă de gândire teoretică. De-a lungul a peste trei decenii eu am urmărit viaţa spirituală, politică şi economică a Europei în cele mai diferite ramificaţii ale ei. În acest fel am ajuns să înţeleg direcţiile, tendinţele spre care această viaţă ar vrea să se îndrepte, ca spre însănătoşirea ei. Eu sunt de părere că gândurile pe care le rostesc nu sunt acelea ale unui singur om; ci cred că ele exprim voirea neconştientizată a omenirii europene. Raporturile speciale ale vieţii prezente, despre care ajung să vorbesc în mod repetat în Punctele centrale… şi în aceste articole, n-au permis ca această voire să trăiască la lumină, în contururi clare şi asociată cu năzuinţa de înfăptuire practică, în mod deplin conştient, la un număr suficient de mare de oameni. Am putea spune că tragedia epocii prezente este aceea că nenumăraţi oameni îşi barează drumul spre înţelegerea a ceea ce este în mod real necesar, prin tot felul de iluzii în legătură cu lucrurile spre care trebuie să tindem. Nişte concepţii de partid total perimate aştern o ceaţă deasă peste aceste necesităţi. Ele se pierd în năzuinţe nepractice, imposibil de realizat; realul pe care încearcă să-l înfăptuiască devine utopie sterilă, iar propunerile care sunt făcute pe baza unei practici autentice vieţii sunt privite drept utopie. Cu acest lucru au de luptat cele expuse în articolele următoare; faţă de el vor să ia poziţie în mod deplin conştient.

Pe baza acestui lucru se mai face încă politică mondială în epoca actuală, în lumea noastră civilizată. Versailles şi Spa [ Nota 4 ] sunt etapele acestei politici. Este încă mic numărul persoanelor care-şi dau seama că aceste etape duc la declinul în continuare al civilizaţiei, care în catastrofa mondială şi-a dovedit incapacitatea de a mai progresa. E drept că astăzi în ţările învingătorilor şi în cele ale învinşilor asemenea persoane există. Dar, în primul rând, ele nu sunt destul de numeroase, în al doilea rând, fără îndoială că şi majoritatea acestora privesc drept utopie ceea ce este cu adevărat necesar.

Dacă «Asociaţia pentru tripartiţia organismului social» este considerată de mulţi o comunitate de oameni nepractici, aceasta se întâmplă, după părerea mea, din cauză că aceştia mulţi s-au îndepărtat de viaţa cu adevărat practică şi iau drept practică iluziile lor partinice şi rutina lor de viaţă. Nu se va ajunge însă la o însănătoşire a civilizaţiei dacă oamenii nu vor sesiza în mod deplin conştient voinţa vremii, care este atât de ascunsă în mărăcinişul şabloanelor de partid nepractice, iluzorii.

Pentru cineva care ştie prea bine că nu nutreşte închipuiri neroade, este greu să aştearnă pe hârtie nişte idei care-i vor aduce din partea multora etichetarea: „acesta crede că e mai deştept decât toţi aceia care, pe tărâmul unei activităţi practice de viaţă, şi-au dobândit dreptul de a-şi spune cuvântul în problemele aflate la ordinea zilei”. Autorul acestor articole crede însă că reproşul nedrept exprimat în asemenea cuvinte nu-i dă dreptul de a renunţa să spună ceea ce consideră că trebuie spus, odată ce este de părere că un raport special dintre propria poziţie de viaţă şi viaţa prezentului i-a îndreptat privirile spirituale, de-a lungul a peste trei decenii, spre aceste necesităţi.

Am pur şi simplu convingerea, dobândită printr-o observare a vieţii care, după cum cred, evită tot ceea ce este teoretic şi are în vedere numai practica – am convingerea, că voinţa epocii tinde cu insistenţă spre „tripartiţia organismului social” şi că toate fenomenele de declin pe care le trăim îşi au originea în faptul că conştienţa publică din sânul civilizaţiei europene, în loc ia în seamă această tendinţă, ar vrea să meargă mai departe pe căile vechi, devenite imposibile.

Un grup de oameni din sânul căruia au provenit personalităţile conducătoare dinainte de război şi de unde mai provin încă şi astăzi multe asemenea personalităţi, continuă să trăiască în concepţiile care au dus la declin, şi nu vrea să făurească o viaţă nouă pe baza forţelor care au dovedit că duc spre moarte.

Celălalt grup continuă modul de a gândi care s-a născut din critica negativă; el nu vrea să înţeleagă că în acest mod de a gândi avem, ce-i drept, posibilitatea de a da existenţă unor iluzii ale organizării sociale din ruinele vechiului spre o existenţă perisabilă, însă, oricum, pustiitoare chiar în această perisabilitate. Acest grup continuă în mod invers, dar este lipsit de germenii noului.

Între aceste două grupări îşi caută drumul forţele care ar dori să ajute ca din voinţa epocii, existentă cu adevărat, dar acoperită cu zgura vechiului, să se nască năzuinţa de a înfăptui „tripartiţia organismului social”. Aceia care reprezintă aceste forţe sunt de părere că ele conţin lucrurile de care are nevoie epoca noastră.

La mijlocul lui iulie, 1920

Rudolf Steiner