Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


ÎN PRAGUL EPOCII MIHAELICE


Până în secolul al IX-lea după Misteriul de pe Golgota, omul se afla într-o altă postură faţă de gândurile sale decât mai târziu. El nu avea sentimentul că gândurile ce trăiau în sufletul lui ar fi fost provocate de el însuşi. El le considera inspiraţii venite dintr-o lume spirituală. Chiar şi atunci când avea gânduri referitoare la ceea ce percepea prin simţurile sale, gândurile erau pentru el revelaţii ale divinului ce îi vorbea din lucrurile sensibile.

Cine are viziuni spirituale înţelege acest sentiment. Căci atunci când se împărtăşeşte sufletului o realitate spirituală niciodată nu ai sentimentul: aici ai o percepţie spirituală şi îţi formezi singur gândul, ci vezi gândul pentru a înţelege percepţia, care este conţinut şi este dat odată cu percepţia, la fel de obiectiv ca percepţia însăşi.

Începând cu secolul al IX-lea ‒ desigur, aceste date trebuie privite ca nişte repere aproximative; tranziţia are loc foarte lent ‒ în sufletele omeneşti a început să lumineze inteligenţa personal-individuală. Omul a căpătat sentimentul: eu îmi formez gândurile. Şi această formare a gândurilor a devenit elementul preponderent în cadrul vieţii sufleteşti, astfel încât cei ce gândeau vedeau esenţa sufletului omenesc în activitatea intelectului. Anterior existase o reprezentare imaginativă despre suflet. Esenţa lui nu era văzută în activitatea de formare a gândurilor, ci în participarea lui la conţinutul spiritual al lumii. Fiinţele spirituale suprasensibile erau imaginate gândind; ele acţionează şi în om; ele sunt cele ce gândesc şi în interiorul omului. Ceea ce trăieşte în acest fel în om din lumea spirituală suprasensibilă, acesta era resimţit drept suflet.

Îndată ce te-ai ridicat în lumea spirituală cu concepţiile tale te apropii de puteri fiinţiale spirituale ce au o existenţă concretă. În învăţăturile vechi puterea din care izvorau gândurile despre lucruri era desemnată cu numele de Mihael. Numele poate fi păstrat. Aşadar putem spune: odinioară oamenii simţeau faptul că gândurile vin de la Mihael. Mihael era regentul inteligenţei cosmice. Din secolul al IX-lea oamenii au început să piardă acel sentiment care le spunea că gândurile le sunt inspirate de către Mihael. Ele au scăpat de sub domnia lui; au căzut din lumea spirituală în sufletele individuale omeneşti.

De acum înainte în omenire a fost cultivată viaţa de gândire. La început exista o nesiguranţă în legătură cu ceea ce primeai prin gânduri. Această nesiguranţă o vedem la învăţăturile scolastice. Scolasticii se împărţeau în două: realişti şi nominalişti. Realiştii, al căror conducător era Toma d'Aquino şi apropiaţii acestuia, mai simţeau încă vechea înrudire dintre gând şi obiect. De aceea ei vedeau în gânduri ceva real, care trăieşte în lucruri. Ei vedeau gândurile pe care şi le făcea omul ca pe ceva real, ce curge dinspre lucruri în suflet. ‒ Nominaliştii resimţeau cu predilecţie faptul că sufletul este cel ce le creează gândurile. Ei resimţeau gândurile doar ca ceva subiectiv, care trăieşte în suflet şi care nu are nimic de-a face cu lucrurile. Ei îşi spuneau: gândurile nu sunt decât nume date de om lucrurilor. (Nu se vorbea despre „gânduri“, ci despre „universalii“; acest lucru nu afectează însă principiul de bază al concepţiei, întrucât gândurile întotdeauna au ceva universal în raport cu lucrurile individuale.)

Putem spune: realiştii au vrut să-i rămână credincioşi lui Mihael; ei au vrut să-i slujească lui Mihael, regentul inteligenţei cosmice, ca gânditori şi din motivul că gândurile au căzut din domeniul său în cel al oamenilor. ‒ Nominaliştii realizau, în partea inconştientă a sufletului lor, despărţirea de Mihael. Ei nu-l considerau pe Mihael posesorul gândurilor, ci pe om.

Nominalismul a câştigat teren şi influenţă. Acest lucru a putut continua aşa până în ultima treime a secolului al XIX-lea. În această perioadă, cei care se pricepeau să citească evenimentele spirituale din Univers au resimţit faptul că Mihael a pornit pe urma curentului vieţii intelectuale. El este în căutarea unei noi metamorfoze a misiunii sale cosmice. Mai înainte el a făcut ca gândurile să se reverse în sufletele oamenilor din lumea spirituală exterioară; din ultima treime a secolului al XIX-lea el vrea să trăiască în sufletele omeneşti în care se formează gândurile. Mai înainte, oamenii înrudiţi cu Mihael îl vedeau pe acesta desfăşurându-şi activitatea în domeniul spiritual; acum ei recunosc faptul că trebuie să-l lase pe Mihael să locuiască în inimă; acum ei îi dedică lui viaţa lor spirituală purtată de activitatea gânditoare; acum ei se lasă povăţuiţi în ceea ce priveşte căile juste ale sufletului de către Mihael prin viaţa de gândire liberă, individuală.

Oamenii, care în viaţa pământească precedentă au trăit în fiinţa gânditoare inspirată, deci au fost slujitori ai lui Mihael, s-au simţit, la sfârşitul secolului al XIX-lea, când au revenit în viaţa pământească, atraşi spre o comunitate benevolă de adepţi ai lui Mihael. Ei îl considerau de acum înainte pe vechiul inspirator al gândurilor lor ca pe un reper în ceea ce priveşte fiinţa superioară a gândurilor.

Cine înţelege să ia aminte la astfel de lucruri ar putea şti ce cotitură a intervenit în ultima treime a secolului al XIX-lea în ceea ce priveşte viaţa de gândire a oamenilor. Înainte omul putea simţi doar că gândurile se formau dinăuntrul fiinţei sale; începând din perioada indicată el se poate ridica deasupra fiinţei sale; el îşi poate dirija gândirea spre spiritual; aici îi iese în întâmpinare Mihael, iar acesta i se arată înrudit dintotdeauna cu întreaga ţesătură de gânduri. El eliberează gândurile din domeniul capului; el dă cale liberă acestor gânduri spre inimă; el descătuşează entuziasmul din suflet, astfel încât omul se poate dărui sufleteşte la tot ceea ce se poate afla prin lumina gândirii. Epoca lui Mihael a început. Inimile încep să aibă gânduri; entuziasmul nu mai izvorăşte dintr-un întuneric mistic obscur, ci din claritatea sufletească purtată de gânduri. A înţelege aceasta înseamnă a-l primi în sufletul tău pe Mihael. Gândurile, care astăzi tind spre înţelegerea spiritualului, trebuie să îşi aibă rădicina în inimi care bat pentru Mihael, regentul înflăcărat al gândurilor din Univers.


79. Faţă de Ierarhia a treia (Arhai, Arhangheli, Îngeri) ne putem apropia spiritual, atunci când am făcut în aşa fel cunoştinţă cu gândirea, simţirea şi voirea, încât percepem în ele spiritualul care acţionează în suflet. Gândirea oferă iniţial doar imagini, nu ceva care există real în lume. Simţirea ţese în această lume de imagini; ea pledează pentru ceva real din interiorul omului, însă nu-l poate trăi deplin. Voirea dezvoltă o realitate ce presupune trupul, însă ea nu conlucrează conştient la plăsmuirea lui. Fiinţialul care trăieşte în gândire, pentru a face din trup fundamentul acestei gândiri, fiinţialul ce trăieşte în simţire, pentru a face ca trupul să devină părtaş la vieţuirea unei realităţi, fiinţialul ce trăieşte în voire, pentru a conlucra conştient la plăsmuirea lui, trăieşte în Ierarhia a treia.

80. Faţă de Ierarhia a doua (Exusiai, Dynamis, Kiriotetes) ne putem apropia spiritual dacă reuşim să vedem realităţile naturale ca fenomene ale unui spiritual ce trăieşte în ele. Atunci Ierarhia a doua îşi are drept sălaş natura, pentru ca din ea să acţioneze asupra sufletelor.

81. Faţă de prima Ierarhie (Serafimi, Herevimi, Tronuri) ne putem apropia spiritual, dacă reuşim să privim realităţile din regnurile naturii şi din regnul uman ca fapte (creaţiuni) ale unui spiritual ce acţionează în ele. Atunci Ierarhia întâi are drept câmp de acţiune al ei regnurile naturii şi regnul uman.


82. Omul priveşte în sus spre lumile stelare; ceea ce se oferă aici simţurilor sunt doar manifestările exterioare ale entităţilor şi faptelor lor spirituale, despre care în consideraţiile de mai sus s-a spus că aparţin fiinţelor regnurilor spirituale (Ierarhii).

83. Pământul este scena de manifestare a celor trei regnuri naturale şi a regnului uman, în această postură ele revelând aparenţa senzorială a activităţii entităţilor spirituale.

84. Forţele ce acţionează în interiorul regnurilor naturii terestre şi al regnului uman din direcţia fiinţelor spirituale se dezvăluie spiritului omenesc prin cunoaşterea adevărată, conformă spiritului, a lumilor stelare.