|
În actualul stadiu cosmic al evoluţiei, conştienţa omenească dezvoltă trei forme de conştienţă: conştienţa de veghe, conştienţa de vis şi conştienţa de somn fără vise.
Conştienţa de veghe vieţuieşte lumea exterioară accesibilă simţurilor, îşi formează idei asupra ei şi poate, din aceste idei, să îşi formeze altele care să oglindească o lume pur spirituală. Conştienţa de vis dezvoltă imagini care remodelează lumea exterioară, cum ar fi de exemplu atunci când Soarele luminează chiar deasupra patului, şi legat de acest fapt ea are o vieţuire plină cu tot felul de amănunte despre un incendiu. Sau prezintă în suflet lumea interioară a omului sub formă de tablouri simbolice, de exemplu inima care bate puternic prin imaginea unui cuptor încins. De asemenea, în conştienţa de vis reînvie, transformate, şi amintirile omului. În ea intră şi conţinuturile acelor imagini ce nu sunt împrumutate din lumea senzorială ci din cea spirituală, dar care nu oferă posibilitatea de a pătrunde cognitiv în lumea spirituală, pentru că existenţa lor crepusculară nu se lasă ridicată în întregime în conştienţa trează, şi pentru că ceea ce răsună în ele nu poate fi sesizat cu adevărat.
Este posibil însă ca în însuşi procesul nemijlocit de trezire să percepi destul de mult din lumea de vis, încât să îţi dai seama că ea este copia imperfectă a unei trăiri spirituale care umple somnul, dar se sustrage în cea mai mare parte conştienţei treze. Pentru a înţelege aceasta este nevoie să dirijezi în aşa fel momentul trezirii, încât acesta să nu îţi aducă brusc în faţa sufletului lumea exterioară şi să te capteze în ea, ci sufletul să se dăruie celor trăite în interior fără să privească în afară.
Conştienţa de somn fără vise face ca sufletul să aibă nişte vieţuiri ce în amintire ne apar doar sub forma unei invariabile monotonii în scurgerea timpului. Poţi vorbi de astfel de vieţuiri ca despre ceva cu desăvârşie inexistent, atât timp cât nu pătrunzi în ele cu ajutorul cercetării spiritual-ştiinţifice. Dacă însă se întâmplă aşa ceva, dacă se dezvoltă conştienţa imaginativă şi inspirată în felul descris în literatura antroposofică, atunci din întunericul somnului apar imaginile şi inspiraţiile ce vorbesc despre vieţuirile anterioare existenţei pământeşti. Atunci putem cuprinde cu gândirea şi continutul conştienţei de vis. Acesta este un conţinut care nu poate fi cuprins cu ajutorul conştienţei de veghe, care face trimitere la o lume în care omul zăboveşte între două vieţi pământeşti, ca suflet neîntrupat.
Dacă am luat cunostinţă de ceea ce ascund în actuala fază a evoluţiei cosmice conştienţa de vis şi conştienţa de somn, se deschide calea spre înţelegerea formelor evolutive de conştienţă omenească din erele preistorice. Desigur că nu putem ajunge aici prin intermediul cercetării exterioare, căci mărturiile exterioare conservate nu aduc la suprafaţă decât efecte ale trăirilor conştienţei omeneşti din epocile preistorice. Literatura antroposofică aduce lămuriri în ce priveşte modul în care se poate ajunge, prin cercetare spirituală, la contemplarea unor astfel de trăiri.
În epoca veche egipteană, această cercetare găseşte o conştienţă de vis mult mai apropiată de conştienţa de veghe decât este cazul în prezent la om. Trăirile de vis radiau ca amintiri în conştienţa de veghe; iar aceasta punea la dispoziţie nu numai impresii senzoriale cuprinse în gânduri clar conturate, ci şi spiritualul ce acţionează în lumea senzorială. Prin aceasta omul se afla instinctiv cu conştienţa sa în lumea pe care o părăsise la întruparea sa pe Pământ şi pe care o va reîntâlni când va fi trecut din nou prin poarta morţii.
Monumentele literare păstrate până astăzi, şi altele de acest gen, îi oferă celui ce pătrunde fără idei preconcepute în continutul lor impresii clare despre o conştienţă ce aparţine unui timp din care nu există monumente exterioare.
Conştienţa de somn a epocii egiptene vechi cuprindea vise din lumea spirituală, după cum conştienţa din ziua de azi cuprinde vise din lumea fizică.
La alte popoare găsim însă şi o altă conştienţă. Somnul iradia trăirile sale până în starea de veghe, şi anume în aşa fel încât în această iradiere exista instinctiv o viziune a vieţilor pământeşti repetate. Tradiţiile referitoare la cunoaşterea vieţilor pământeşti repetate de către oamenii preistorici provin de la aceste forme de conştienţă.
Ceea ce în epocile de demult exista crepuscular-instinctiv în conştienţa de vis o regăsim printr-o cunoaştere imaginativă dezvoltată. În aceasta însă trăieşte deplin conştient, ca în starea de veghe.
Tot aşa, prin cunoaşterea [4] inspirată realizăm ce însemna cunoaşterea instinctivă preistorică, unde se mai putea vedea ceva din vieţile pământeşti repetate. Istoria actuală a omenirii nu acceptă o asemenea schimbare a formelor de conştienţă. Mai degrabă tinde să creadă că, în esenţă, formele de conştienţă actuale există de tot atât timp de când există oamenii pe Pământ.
Iar ceea ce trimite la aceste alte forme de conştienţă, miturile şi basmele, ar vrea să fie o emanaţie a fanteziei poetice a oamenilor preistorici.
88. În conştienţa trează de zi omul, în actuala eră cosmică, se vieţuieşte pe sine ca făcând parte din lumea fizică. Această vieţuire îi ascunde faptul că în propria sa fiinţă sunt prezente efectele unei vieţi petrecute între moarte şi naştere.
89. În conştienţa de vis omul vieţuieşte, într-un mod haotic, propria fiinţă unită nearmonios cu fiinţa spirituală a Cosmosului. Conştienţa de veghe nu poate cuprinde conţinutul propriu-zis al acestei conştienţe de vis. Conştienţei imaginative şi inspirate i se dezvăluie faptul că lumea spirituală, pe care omul o străbate între moarte şi naştere, contribuie la construirea fiinţei sale interioare.
90. În conştienţa de somn fără vise omul vieţuieşte, fără a fi el însuşi conştient, propria fiinţă străbătută de consecinţele vieţilor pământeşti trecute. Conştienţa inspirată şi intuitivă pătrunde în contemplarea acestor consecinţe şi vede acţiunea vieţilor pământeşti anterioare în destinul (Karma) celei prezente.
91. În actuala eră cosmică, voinţa intră în conştienţa obişnuită doar prin intermediul gândurilor. Această conştienţă obişnuită poate cupla însă doar la senzorial-perceptibil. Conştienţa obişnuită cuprinde ceva şi din voinţa proprie, însă doar acea parte a ei care intră în lumea senzorial-perceptibilă. În această conştienţă omul ştie ceva despre impulsurile sale voliţionale doar observând-se pe sine şi reflectând asupra lui însuşi, aşa cum despre lumea exterioară ştie ceva tot prin intermediul observaţiei.
92. Karma, care acţionează în voinţă, este o însuşire implicită a ei din vieţile pământeşti anterioare. De aceea ea nu poate fi înţeleasă cu ajutorul reprezentărilor din existenţa senzorială obişnuită, ce se orientează doar spre viaţa pământească actuală.
93. Întrucât aceste reprezentări nu pot cuprinde Karma, ele expediază inexplicabilul din impulsurile voliţionale omeneşti în întunericul misterios al constituţiei corporale, în timp ce ea este efectul vieţilor pământeşti anterioare.
94. Prin viaţa de reprezentare obişnuită mijlocită de simţuri, omul se situează în lumea fizică. Pentru a recepta acestă lume în conştienţa sa, Karma trebuie să tacă în viaţa de reprezentare. Ca subiect al acţiunii de reprezentare, omul îşi uită oarecum Karma sa.
95. În manifestările voluţionale acţionează Karma; acţiunea rămâne însă în inconştient. Prin ridicarea elementului ce acţionează inconştient în voinţă la nivelul imaginaţiei, putem să cuprindem Karma. Putem simţi în noi propriul destin.
96. Când în imaginaţie pătrund inspiraţia şi intuiţia, în acţiunea voliţională devin perceptibile, în afara impulsurilor din prezent, şi consecinţele vieţilor pământeşti anterioare. Viaţa trecută se dovedeşte activă în cea prezentă.
97. O prezentare mai grosieră ar suna astfel: în sufletul omului trăiesc gândirea, simţirea şi voirea. O prezentare mai subtilă trebuie să spună: gândirea conţine întotdeauna un rudiment de simţire şi voire, simţirea unul de gândire şi voire, voirea unul de gândire şi simţire. În viaţa de gândire predomină, comparativ cu celelalte conţinuturi sufleteşti, doar gândirea, în viaţa de sentiment doar simţirea, în viaţa voliţională doar voirea.
98. Simţirea şi voirea vieţii de gândire implică consecinţa karmică a vieţilor pământeşti anterioare. Gândirea şi voirea vieţii de sentiment determină, în mod karmic, caracterul. Gândirea şi simţirea vieţii voliţionale smulg viaţa pământească actuală din contextul karmic.
99. În simţirea şi voirea gândirii omul îşi trăieşte Karma trecutului său; în gândirea şi simţirea voinţei el pregăteşte Karma viitorului.
100. Gândurile îşi au locul propriu-zis în corpul eteric al omului. Aici ele sunt însă forţe fiinţial-vii. Ele se întipăresc în corpul fizic. Sub această formă, de „gânduri întipărite“, ele au un caracter de umbră, aşa cum le cunoaşte conştienţa obişnuită.
101. Ceea ce trăieşte în gânduri ca simţire provine de la corpul astral; ceea ce trăieşte în gânduri ca voire provine de la Eu. În somn corpul eteric al omului radiază în întregime în lumea de gânduri a acestuia, numai că omul nu ia parte la aceasta, întrucât el a retras, odată cu corpul astral, simţirea întreţesută gândurilor şi a retras, odată cu Eul, voirea întreţesută aceloraşi gânduri.
102. În momentul în care în somn corpul astral şi Eul slăbesc raportul cu gândurile corpului eteric, cele două intră într-un raport cu Karma, prin care sunt contemplate evenimentele trăite în cursul vieţilor pământeşti repetate. Această contemplare este refuzată conştienţei obişnuite; la ea are acces doar o conştienţă suprasensibilă.
