Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


MISIUNEA LUI MIHAEL ÎN EPOCA COSMICĂ A LIBERTĂŢII UMANE


Dacă ne apropiem în prezent cu vieţuirea spirituală de acţiunea lui Mihael găsim posibilitatea să facem lumină, din punct de vedere spiritual-ştiinlific, în privinţa naturii cosmice a libertăţii.

Aceasta nu se referă la lucrarea mea Filosofia libertăţii. Această lucrare îşi are originea chiar în forţele de cunoaştere pur omeneşti, când ele se pot dedica tărâmului spiritului. Pentru a recunoaşte ceea ce este spus aici nu este nevoie deocamdată să intrăm în legătură cu fiinţele altor lumi. Putem însă să spunem că Filosofia libertăţii este o pregătire pentru descoperirea lucrurilor ce pot fi aflate în legătură cu libertatea, atunci când ne adunăm în spirit împreună cu Mihael.

Este ceea ce se prezintă în continuare.

Dacă vrei cu adevărat să trăieşti libertatea în activitatea omenească, atunci ceea ce se împlineşte sub lumina acesteia nu trebuie în nici un fel să depindă de organizarea fizică şi eterică a omului. „Liberul“ poate fi realizat doar dinăuntrul Eului; şi împreună cu acţiunea liberă a Eului trebuie să poată undui corpul astral, pentru ca acesta să-l poată transmite corpului fizic şi eteric. Aceasta este doar o latură a chestiunii. Cealaltă latură o putem întrezări doar legat de misiunea lui Mihael. ‒ De asemenea, ceea ce omul vieţuieşte în libertate nu trebuie să acţioneze asupra corpului său eteric sau asupra corpului său fizic. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, atunci omul ar ieşi complet în afara a ceea ce a devenit el sub influenţa entităţii divin-spirituale şi a revelaţiei divin-spirituale de-a lungul diferitelor etape ale evoluţiei sale.

Ce vieţuieşte omul prin ceea ce este doar operă divin-spirituală în jurul său nu trebuie să aibă o influenţă decât asupra spiritului său (a Eului său). Asupra conformaţiei lui fizice şi eterice poate avea influenţă doar ceva ce îşi are originea în entitatea şi în revelaţia divin-spiritualului, care se continuă de-a lungul curentului evolutiv nu în lumea din jurul său, ci în propria sa entitate. Acest lucru însă nu trebuie să acţioneze în entitatea omenească absolut deloc împreună cu ceea ce trăieşte în elementul libertăţii.

Acest lucru este posibil doar prin faptul că Mihael aduce cu sine, dintr-un trecut originar străvechi al evoluţiei, ceva ce oferă oamenilor o legătură cu divin-spiritualul, care în prezent nu mai intervine în conformaţia fizică şi eterică. În felul acesta, în cadrul misiunii lui Mihael se dezvoltă terenul pentru o comunicare a omului cu lumea spirituală, care nu interferează în niciun fel cu naturalul.   

Este un lucru înălţător să vezi entitatea omului ridicându-se prin intermediul lui Mihael în sfera spirituală, în timp ce inconştientul, subconştientul, ce se dezvoltă sub sfera libertăţii, concresc tot mai mult cu materialul.

Poziţia omului faţă de fiinţa Cosmosului îi va deveni acestuia din ce în ce mai greu de înţeles în viitor, dacă nu va voi ca în afara relaţiilor sale cu fiinţele naturii şi cu procesele din natură să admită şi altfel de relaţii, cum ar fi cea faţă de misiunea lui Mihael. ‒ Relaţiile faţă de natură le cunoaştem ca pe ceva ce este privit din afară; relaţiile faţă de lumea spirituală pornesc de la ceva ce este ca un fel de convorbire interioară cu un fapt esenţial, la care ne-am obţinut accesul prin aceea că am început să privim lumea în mod spiritual.

Aşadar, pentru a putea transpune în viaţă impulsurile libertăţii, omul trebuie să fie în stare să ţină la distanţă de fiinţa sa anumite acţiuni ale naturii ce se exercită asupra acestei fiinţe dinspre Cosmos. Când în conştienţă domnesc forţele ce reprezintă viaţa Eului în libertate, în subconştient se petrece chiar această ţinere la distanţă. Pentru percepţia interioară a omului aceasta este conştienţa acţiunii în libertate; pentru fiinţele spirituale din alte sfere cosmice aflate în legătură cu omul ea este altceva. Referitor la acţiunea omului în libertate, fiinţa din Ierarhia Îngerilor ce se preocupă de perpetuarea existenţei omeneşti de la o viaţă pământească la alta are imediat următoarea viziune: omul respinge din el acele forţe cosmice care vor să-l modeleze în continuare, care vor să-i dea organizării Eu a sa suporturile fizice necesare, după modelul de dinaintea erei mihaelice.

Mihael, ca fiinţă a Ierarhiei Arhanghelilor, primeşte impresiile sale cu ajutorul fiinţelor din Ierahia Îngerilor. El se dedică misiunii de a-i furniza omului, în modul descris aici, forţie din partea spirituală a Cosmosului care să înlocuiască pe cele din existenţa naturală, reprimate.

Acest lucru îl realizează aducând acţiunea sa în deplină armonie cu Misteriul de pe Golgota.

În acţiunea lui Christos în cadrul evoluţiei pământeşti sunt prezente forţele de care omul are nevoie, atunci când acţionează prin libertate, pentru a compensa impulsurile naturale reprimate. ‒ Omul, într-adevăr, nu trebuie atunci decât să-şi aducă sufletul în comuniune cu Christos, acea stare despre care s-a vorbit deja aici în aceste comunicări în legătură cu misiunea lui Mihael.

Omul, când stă în faţa Soarelui fizic şi primeşte de la el căldură şi lumină, se ştie într-o realitate.

La fel trebuie să vieţuiască el în faţa Soarelui spiritual, Christos, ce şi-a unit existenţa Sa cu existenţa pământească şi, în mod viu, să primească în suflet de la El ceea ce corespunde căldurii şi luminii în lumea spirituală.

Când îl va vieţui pe „Christos în sine“ se va simţi pătruns de „căldură spirituală“. Prin această pătrundere va împărtăşi următorul sentiment: această căldură eliberează fiinţa ta omenească de lanţurile cosmice, în care ea nu trebuie să mai rămână. Pentru cucerirea libertăţii, existenţa divin-spirituală primordială a trebuit să te conducă în nişte regiuni unde nu mai putea rămâne lângă tine, în care însă ţi l-a dat pe Christos, pentru ca forţele Sale să-ţi dea ţie, ca om liber, ceea ce ţi-a dat odinioară existenţa divin-spirituală primordială pe cale naturală, care pe atunci era totodată şi cale spirituală. Această căldură te conduce din nou înapoi la divinul din care te tragi.

Prin acest sentiment, prin căldura sufletească interioară în om se va dezvolta treptat vieţuirea în şi cu Christos şi vieţuirea adevăratei şi veritabilei umanităţi. „Christos îmi conferă fiinţa mea de om“, acesta va fi sentimentul fundamental ce străbate de la un capăt la altul sufletul. Iar dacă va exista acest sentiment, imediat îşi face apariţia un altul, în care omul, simţindu-se una cu ambianţa stelară din jurul Pământului şi cu tot ceea ce poate fi recunoscut drept divin-spiritual în această ambianţă stelară, se simte ridicat prin Christos deasupra existenţei pământeşti obişnuite.

La fel şi cu lumina spirituală. Omul se poate simţi plenar în fiinţialitatea sa omenească atunci când se percepe pe sine ca individualitate liberă. Dar odată cu această percepere există şi o parte de umbră. Divin-spiritualul dintru începuturi nu mai luminează. În lumina pe care Christos i-o aduce Eului omenesc este prezentă din nou lumina primordială. Printr-o astfel de comuniune cu Christos se poate aprinde un gând care să te entuziasmeze, care să străbată solar întregul suflet: lumina divină dintru începuturi este din nou aici în toată splendoarea ei; ea luminează, cu toate că lumina ei nu mai este una naturală. Iar în prezent omul se uneşte cu forţele de lumină spirituale cosmice ale trecutului, în care el nu era încă o individualitate liberă. Şi dacă în sufletul său omul se uneşte plin de înţelegere cu misiunea lui Mihael, el poate găsi în această lumină căile care pot călăuzi în mod just entitatea sa omenească.

Apoi, în căldura spirituală va simţi impulsul care să îl transpună în aşa fel în viitorul său cosmic, încât atunci să poată rămâne credincios darurilor originare ale entităţilor sale divin-spirituale, deşi a ajuns ca în lumile acestora să se dezvolte până la stadiul de individualitate liberă. Iar în lumina spirituală va resimţi forţa care îl va face să perceapă, cu o conştienţă din ce în ce mai înaltă şi mai vastă, în lumea în care el se regăseşte ca om liber cu zeii originilor sale.

Dorinţa de a persevera în existenţa originară, de a păstra bunătatea divină originară din om, teama de a folosi în mod plenar libertatea îl conduc totuşi pe om, în această lume din prezent unde totul este axat pe dezvoltarea libertăţii sale, spre Lucifer, care reneagă lumea actuală.

Capitularea în faţa existenţei actuale, dorinţa de a lăsa să stăpânească exclusiv naturalitatea cosmică, indiferentă faţă de bunătate, accesibilă acum intelectului şi dorinţa de a vieţui folosirea libertăţii doar la nivelul intelectului sunt ceea ce-l conduce pe om, în această lume a prezentului în care evoluţia trebuie continuată în straturile mai profunde ale sufletului, întrucât în cele superioare domneşte libertatea, spre Ahriman, care vrea să vadă lumea actuală transformată complet într-un cosmos al fiinţei intelectuale.

În astfel de regiuni, în care omul simte privirea spre lumea exterioară căzând spiritual asupra lui Mihael, în care simte privirea spre interiorul sufletului căzând spiritual asupra lui Christos, înfloreşte acea siguranţă sufletească şi spirituală cu ajutorul căreia va putea să parcurgă acel drum cosmic pe care va afla adevărata sa desăvârşire viitoare, fără ca să-şi piardă originea.

Goetheanum, 9 noiembrie 1924


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la expunerea anterioară despre misiunea lui Mihael în epoca cosmică a libertăţii umane)

118. O acţiune liberă poate fi doar una la care nu contribuie niciun fenomen natural dinăuntrul sau din afara omului.

119. Acţiunii libere a individualităţii omului, în care un fenomen natural este reprimat, îi corespunde la polul opus acţiunea neliberă, în care fenomenul natural este prezent şi îi impune fiinţei omeneşti configuraţia lui, predestinată cosmic pentru acea fiinţă.

120. Pentru omul ce trăieşte în concordanţă cu stadiul prezent şi viitor al evoluţiei lumilor această configuraţie nu îi parvine pe cale naturală, ci îi parvine pe cale spirituală, prin unirea cu Mihael, prin care găseşte şi calea spre Christos.