Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


OMUL ÎN ENTITATEA SA MACROCOSMICĂ


Cosmosul i se revelează omului mai întâi dinspre latura Pământului şi apoi dinspre latura exterioară Pământului, cea a lumii stelare.

Cu Pământul şi forţele sale omul se simte înrudit. Viaţa îl învaţă cu mare claritate despre această înrudire.

Nu la fel de înrudit se simte el în epoca prezentă cu spaţiul stelar înconjurător. Acest lucru durează însă doar atâta timp cât el nu este conştient de corpul său eteric. A înţelege corpul eteric prin imaginaţiuni înseamnă să dezvolţi un sentiment de comuniune cu lumea stelară, după cum prin conştienţa asupra corpului fizic dezvolţi un astfel de sentiment de comuniune cu Pământul.

Forţele ce introduc corpul eteric în lume vin de la periferia Cosmosului, după cum cele pentru corpul fizic radiază din centrul Pământului.

Odată cu forţele eterice ce se revarsă de la periferia Cosmosului pe Pământ vin însă şi acele impulsuri cosmice ce acţionează în corpul astral al omului.

Eterul este ca o mare în care înoată forţele astrale, ce se apropie de Pământ din toate părţile Cosmosului.

În era cosmică prezentă doar regnul mineral şi vegetal pot intra însă într-un raport nemijlocit cu astralul, care afluează spre Pământ pe valurile eterului. Nu şi regnul animal şi regnul uman.

În ceea ce priveşte regnul animal, contemplarea spirituală arată că în faza embrionară nu trăieşte astralul ce se revarsă în prezent pe Pământ, ci acela care se revărsa încă în epoca lunară veche.

La regnul vegetal putem contempla cum sunt plăsmuite formele lor minunate, şi anume prin faptul că astralul se desprinde din eter şi acţionează asupra lumii vegetale.

La regnul animal putem contempla cum astralul conservat din epocile străvechi ‒ de pe vremea evoluţiei lunare ‒ acţionează din spiritual ca ceva conservat, care actualmente continuă să rămână în lumea spirituală, fără să iasă în lumea eterică.

Acţiunea acestui astral mai este mijlocită şi de forţele lunare, care de asemenea au rămas din precedentul stadiu pământesc.

În regnul animal avem aşadar rezultatul impulsurilor care s-au manifestat exterior-natural în stadiul precedent al Pământului, în actuala eră cosmică ele retrăgându-se în lumea spirituală care inundă activ Pământul.

Contemplării spirituale i se arată, de asemenea, că în cadrul regnului animal în penetrarea corpului fizic şi a corpului eteric cu corpul astral sunt importante exclusiv forţele astrale din actualul stadiu terestru păstrate dintr-un trecut mai îndepărtat. Odată ce animalul are însă trupul astral, în el încep să se facă puternic simţite impulsurile solare. Forţele solare nu-i pot da animalului nimic din ceea ce este astral; în schimb, ele trebuie, odată ce acesta există în animal, să intervină în creştere, hrănire şi aşa mai departe.

Pentru regnul uman problema se pune altfel. Şi acesta îşi primeşte la început astralul de la forţele lunare conservate. Forţele solare conţin însă impulsuri astrale ce pentru regnul animal rămân fără efect, dar care în astralul omenesc continuă să acţioneze aşa cum au acţionat forţele lunare la prima pătrundere a omului cu astralitate.

În corpul astral animal contemplăm lumea lunară; în cel omenesc vedem acordul armonic al lumii solare şi al celei lunare.

Pe acest element solar din corpul astral omenesc se bazează posibilitatea omului de a primi spiritualul ce radiază în pământesc în vederea formării conştienţei de sine. Astralul se revarsă dinspre periferia Universului. El acţionează fie ca unul care se revarsă în prezent, fie ca unul care s-a revărsat într-un trecut foarte îndepărtat şi a fost conservat. ‒ Tot ce se referă însă la plăsmuirea Eului, ca purtător al constienţei de sine, trebuie să radieze dintr-un centru stelar. Astralul acţionează dinspre periferie; ceea ce corespunde Eului radiază dintr-un centru. Pământul, ca astru, impulsionează Eul omenesc din centrul său. Orice astru radiază din centrul său forţe din care se plăsmuieşte Eul unei anumite entităţi.

Aşa se înfăţişează polaritatea centru stelar ‒ periferie cosmică.

Din această expunere se poate vedea că regnul animal mai supravieţuieşte astăzi ca un rezultat al forţelor evolutive de odinioară ale fiinţei pământeşti, că el consumă forţele astrale conservate, dar că, după ce acestea sunt consumate, trebuie să dispară. La om, dimpotrivă, din elementul solar se obţin forţe astrale noi. Acestea îi dau posibilitatea de a duce evoluţia sa în viitor.

După cum putem deduce din toate cele spuse, omul nu poate fi înţeles în fiinţialitatea sa, dacă nu devenim tot atât de conştienţi de legătura lui cu existenta stelară pe cât suntem în ceea ce priveşte legătura lui cu Pământul.

Iar ceea ce primeşte omul de la Pământ pentru dezvoltarea conştienţei sale de sine provine tot de la lumea spirituală, activă în interiorul pământescului. ‒ Faptul că solarul îi dă omului ceea ce acesta are nevoie pentru astralul său este o consecinţă a acţiunilor care s-au petrecut în timpul vechii perioade solare. Atunci Pământul a primit capacitatea de a dezvolta impulsurile-Eu ale omenirii. Este spiritualul din elementul solar, pe care Pământul şi l-a păstrat din acea vreme, dar care prin acţiunea solară prezentă este salvat de la pieire.

Pământul a fost el însuşi cândva Soare. Atunci el s-a spiritualizat. În actuala perioadă cosmică solarul acţionează din afară. Acesta întinereşte continuu spiritualul provenit din epocile străvechi, ce îmbătrâneşte. În acelaşi timp, acest solar ce acţionează în prezent protejează spiritualul din timpurile străvechi, pentru a nu cădea în luciferic.

Se poate spune că sentimentul de apartenenţă a omului la Cosmosul extrapământesc este în această epocă cosmică într-atât de diminuat, încât el nu-l mai observă în starea sa de conştienţă. Şi nu numai că este diminuat, este chiar copleşit ca intensitate de sentimentul de apartenenţă la pământesc. Deoarece omul trebuie să-şi găsească conştienţa de sine în pământesc, el creşte la începutul epocii sufletului conştienţei împreună cu acest sentiment, care acţionează mult mai puternic asupra lui decât ar fi necesar mersului normal al vieţii sale sufletesti. Omul este într-o oarecare măsură turmentat de  impresiile lumii senzoriale. În această turmentare el nu se dezvoltă cu o gândire liberă, care trăieşte în ea însăşi.

Întreaga epocă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea a fost o astfel de epocă de turmentaţie şi confuzie provocată de impresiile senzoriale. Marea iluzie a acestei epoci este că s-a considerat justă viaţa senzorială mult prea puternică a ei. Acea viaţă senzorială orientată spre stingerea completă a vieţii din Cosmosul extrapământesc.

În toată această turmentare puterile ahrimanice şi-au putut dezvolta fiinţa lor. Lucifer, prin acţiunea solarului, a fost respins mai mult decât Ahriman, care a ajuns să strecoare chiar în oamenii de ştiinţă sentimentul periculos că ideile s-ar aplica doar la impresiile senzoriale. Astfel, tocmai în aceste cercuri antroposofia găseşte puţină înţelegere. Ai în faţă rezultatele cunoaşterii spirituale. Încerci să le înţelegi cu ajutorul ideilor. Aceste idei nu percep însă spiritualul, deoarece vieţuirea lor este acoperită în intensitate de cunoaşterea senzorială ahrimanizată [41]. Şi atunci eşti cuprins de teama că dacă te încrezi în rezultatele cercetărilor spirituale ale unui clarvăzător eşti expus credinţei oarbe în autoritate.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Cosmosul extrapământesc a devenit tot mai întunecat pentru conştienţa omenească.

Dacă omul va fi din nou capabil să vieţuiască în sine ideile chiar şi atunci când nu se sprijină cu ele pe lumea simţurilor, atunci privirea în Cosmosul extrapământesc [42] va fi întâmpinată din nou de luminozitate. Aceasta înseamnă însă să faci cunoştinţă cu Mihael în împărăţia sa.

Atunci când sărbătoarea lui Mihael va deveni o realitate şi va fi resimţită intim în perioada de toamnă, oamenii care vor sărbători acest eveniment vor vieţui cu adâncă veneraţie în suflet un laitmotiv şi în conştienţa lor va trăi sentimentul: sufletul umplut de idei vieţuieşte lumina spiritului, dacă aparenţa senzorială răsună în om doar ca amintire.

Dacă omul va putea resimţi aceasta, atunci el se va putea cufunda iarăşi în mod just, conform dispoziţiei sufleteşti a sărbătorii lui Mihael, în lumea senzorială. Iar Ahriman nu-i va putea face niciun rău.

Goetheanum, ianuarie 1925


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la expunerea anterioară: Omul în entitatea sa macrocosmică)

168. La începutul epocii conştienţei a intervenit o diminuare a sentimentului de apartenenţă a omului la Cosmosul extrapământesc. Drept consecinţă, sentimentul de apartenenţă la pământesc din vieţuirea impresiilor senzoriale a devenit extrem de puternic tocmai la oamenii de ştiinţă, astfel încât el reprezintă o turmentare.

169. În această turmentare a conştienţei puterile ahrimanice acţionează deosebit de periculos, deoarece omul trăieşte cu iluzia că vieţuirea prea puternică, tranchilizantă a impresiilor senzoriale ar fi atitudinea justă şi ar reprezenta cu adevărat un progres în evoluţie.

170. Omul trebuie să găsească forţa de a strălumina lumea sa de idei şi de a o vieţui străluminată, chiar dacă cu ea nu se sprijină pe lumea senzorială ameţitoare. Pe baza acestei vieţuiri a lumii de idei autonome, lume de idei străluminată în autonomia ei, se deşteaptă sentimentul de comuniune cu Cosmosul extrapământesc. Prin aceasta se vor putea pune bazele sărbătorii lui Mihael.