Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


MEMORIE ȘI CONȘTIINŢĂ


În starea de somn omul este dăruit Cosmosului. El oferă Cosmosului ceea ce are de la lumea spiritual-sufletească la coborârea în lumea terestră, ca rezultat al vieţilor pământeşti anterioare. În timpul stării de veghe el îi retrage Cosmosului acest conţinut al fiinţei sale omeneşti.

În acest ritm, dăruire faţă de Cosmos şi retragere faţă de Cosmos, se petrece întreaga viaţă dintre naştere şi moarte.

Retragerea faţă de Cosmos este în acelaşi timp o absorbire a omului spiritual-sufletesc de către organizarea neurosenzorială. Ceea ce se petrece în aceasta ca procese fizice şi vitale se uneşte în starea de veghe cu spiritual-sufletescul omului, acţionând unitar. În acest mod de a acţiona este conţinută percepţia senzorială, formarea imaginilor-amintire, viaţa de fantezie. Aceste activităţi sunt legate de trupul fizic. Reprezentările, vieţuirea gândirii, prin care omul devine conştient, cele ce se petrec semiconştient în percepţie, fantezie, amintire, toate acestea sunt legate de organizarea care stă la baza gândirii.

În această organizare se află propriu-zis şi domeniul prin care omul vieţuieşte conştienţa sa de sine. Organizarea care slujeşte activităţii de gândire este o organizare stelară. Dacă ea s-ar exprima exclusiv ca atare, atunci omul n-ar mai avea în el o conştienţă de sine, ci o conştienţă divină. Organizarea gânditoare este însă o organizare stelară, prelevată din Cosmosul stelar şi transferată în contextul pământesc. Când omul vieţuieşte lumea stelară în planul pământesc, el devine o fiinţă conştientă de sine.

Avem deci teritoriul vieţii interioare omeneşti, în care lumea divin-spirituală aflată în legătură cu omul îi dă acestuia libertatea de a acţiona, pentru ca el să poată deveni în sensul deplin al cuvântului om.

Dar imediat sub organizarea gânditoare, acolo unde se realizează percepţia senzorială, fantezia şi amintirea, convieţuiesc lumea divin-spirituală şi viaţa omenească. Putem spune că în starea de veghe a omului divin-spiritualul trăieşte în acţiunea de exercitare a memoriei, celelalte două activităţi, percepţia şi fantezia, fiind doar forme modificate ale imaginilor amintirii. În percepţia senzorială conţinutul amintirii este în curs de formare; în ce priveşte fantezia, aici avem o străfulgerare în suflet a ceea ce se păstrează din acest conţinut al amintirii în viaţa sufletească.

Starea de somn transferă spiritual-sufletescul omului în planul cosmic. Aici el este cufundat, cu activitatea corpului astral şi a Eului său, în Cosmosul divin-spiritual. El nu este numai în afara lumii fizice, ci şi în afara lumii stelare. El este însă în sfera fiintelor divin-spirituale aflate la originea existenţei sale.

În momentul actual al evoluţiei cosmice aceste fiinţe divin-spirituale acţionează impregnând în timpul somnului, în corpul astral şi în Eu, conţinutul moral al Cosmosului. Orice acţiune cosmică ce se petrece în omul care doarme este faptă morală reală, faptă ce nici pe departe nu se poate asemăna cu acţiunea naturală.

Fapta aceasta, în efectul ei, omul o transferă din starea de somn în starea de veghe. Acest efect rămâne în stare dormitândă, căci omul este treaz doar în viaţa consacrată sferei de gândire. Ceea ce se întâmplă propriu-zis în sfera sa de voinţă, în timpul stării de veghe, este învăluit în acelaşi întuneric care caracterizează întreaga viaţă sufletească din timpul somnului. Dar în această viaţă voliţională dormitândă din timpul stării de veghe continuă să ţeasă divin-spiritualul. Omul este din punct de vedere moral mai bun sau mai rău, în funcţie de cât de mult se poate apropia în timpul somnului de fiinţele divin-spirituale. Iar el se apropie mai mult sau mai puţin de ele în funcţie de orientarea morală pe care au avut-o vieţile sale pământeşti anterioare.

Din adâncimile fiinţei sufleteşti aflată în stare de veghe răzbat la suprafaţă ecouri din ceea ce s-a putut implanta în timpul somnului în această fiinţă sufletească în comuniune cu lumea divin-spirituală. Ecoul a ceea ce răzbate la suprafaţă este vocea conştiinţei.

Vedem astfel cum ceea ce încearcă cel mai adesea să explice o concepţie materialistă despre lume doar dinspre latura naturală pentru cunoaşterea spirituală este situat în latura morală.

În memorie, în omul în stare de veghe acţionează nemijlocit fiinţa divin-spirituală; în conştiinţă, în omul în stare de veghe acţionează mijlocit ‒ ca efect ‒ acestă fiinţă divin-spirituală.

Plăsmuirea memoriei se desfăşoară în organizarea neurosenzorială; plăsmuirea conştiinţei se desfăşoară ca un proces sufletesc-spiritual pur, însă în organizarea metabolism-membre.

Între cele două se situează organizarea ritmică. Aceasta îşi dezvoltă activitatea spre două laturi situate polar. Ca ritm al respiraţiei ea este într-o strânsă legătură cu percepţia senzorială şi cu gândirea. În respiraţia pulmonară procesul este cel mai grosier; el se rafinează şi, ca respiraţie rafinată, devine percepţie şi gândire senzorială. Percepţia senzorială este încă foarte apropiată de respiraţie, o respiraţie însă prin organele senzoriale, nu prin plămâni. Reprezentarea, gândirea, este deja departe de respiraţia pulmonară şi este sprijinită de organismul gândirii; iar ceea ce trece dincolo şi se învecinează deja cu ritmul circulaţiei sangvine, ceea ce este deja respiraţie interioară, ce se uneşte cu organizarea metabolism-membre se revelează în activitatea de fantezie.

Aceasta ajunge apoi în domeniul sufletesc, în sfera voinţei, după cum ritmul circulator ajunge în organizarea metabolism-membre.

În activitatea de fantezie, organizarea gânditoare tinde să se apropie de organizarea voliţională. Este o cufundare a omului în stare de veghe în sfera dormitândă a voinţei sale. Ca urmare, la oamenii organizaţi în acest fel conţinuturile sufleteşti apar ca nişte vise în stare trează. O astfel de organizare omenească trăia în Goethe. De aceea el spunea că Schiller trebuia să-i tălmăcească visurile lui poetice.

În Schiller însuşi activa cealaltă organizare. El trăia din ceea ce adusese cu sine din viaţa pământească precedentă. El trebuia, fiind o natură dotată cu o voinţă puternică, să caute conţinutul de fantezie.

Puterea ahrimanică se bazează, în ceea ce priveşte intenţiile ei cosmice, pe oameni predispuşi spre sfera fanteziei, la care contemplarea realităţii senzoriale se transformă ca de la sine în imagini ale fanteziei. Ea crede că poate, cu ajutorul acestor oameni, să rupă complet evoluţia omenirii de trecut, pentru a o duce în direcţia pe care o vrea ea.

Puterea luciferică se bazează pe oameni ce sunt organizaţi în direcţia sferei voliţionale, dar care modelează cu putere contemplarea senzorială în imagini fanteziste, pornite dintr-o iubire profundă pentru o concepţie ideală despre lume. Prin astfel de oameni ea ar dori să menţină evoluţia omenirii complet în sfera impulsurilor trecutului. Ea ar putea proteja atunci omenirea faţă de o cufundare în sfera în care puterea ahrimanică trebuie să fie biruită.

În existenţa pământească ne aflăm în faţa a doi poli opuşi. Sus se înalţă astrele. De acolo radiază forţele ce au legătură cu tot ce înseamnă legitate calculabilă, numerică, în existenţa terestră. Periodicitatea alternanţei zi-noapte, anotimpurile, perioadele cosmice mai lungi, acestea sunt reflectarea terestră a ceea ce este eveniment astral.

Celălalt pol radiază din interiorul Pământului. În el trăieşte lipsa oricărei legităţi. Vântul şi vremea, tunetul şi fulgerul, cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice sunt reflectarea acestor evenimente din interiorul Pământului.

Omul este o imagine a acestei existenţe astral-terestre. În organizarea sa gânditoare trăieşte ordinea astrală, în oganizarea sa voliţional-motorie, haosul pământesc. În organizarea ritmică este vieţuită, în echilibru liber, fiinţa pământească a omului.

Goetheanum, februarie 1925


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la consideraţiile anterioare despre memorie şi conştiinţă)

174. Omul este organizat spiritual-trupeşte dinspre două laturi. În primul rând dinspre Cosmosul fizic-eteric. Ceea ce radiază în această organizare spiritual-trupească dinspre entitatea divin-spirituală în entitatea omenească trăieşte în aceasta ca forţă a percepţiei senzoriale, a facultăţii de memorare şi a activităţii de fantezie.

175. În al doilea rând, omul este organizat dinspre vieţile sale pământeşti anterioare. Această organizare este în întregime spiritual-sufletească şi trăieşte în om prin intermediul corpului astral şi al Eului. Ceea ce îşi face lăcaş în această entitate omenească, ca efect al entităţilor divin-spirituale, străluminează în om ca voce a conştiinţei, şi în tot ceea ce este înrudit cu aceasta.

176. În organizarea sa ritmică, omul deţine legătura permanentă cu cele două laturi ale impulsurilor divin-spirituale. În vieţuirea ritmului, forţa memoriei este transportată în voliţional, iar puterea conştiinţei în ideatic.