Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNDRUMĂRI PENTRU O EDUCAŢIE ESOTERICĂ

GA 42/245


I
CERINŢE GENERALE
(EXERCIŢII SECUNDARE)

Cerinţe generale care trebuie să şi le pună fiecare, dacă vrea să parcurgă o dezvoltare ocultă [ Nota 4 ]

În cele ce urmează vor fi expuse condiţiile care trebuie să stea la baza unei dezvoltări oculte. Să nu creadă nimeni că ar putea să progreseze prin diverse măsuri luate pe planul vieţii exterioare sau al celei interioare, dacă nu îndeplineşte aceste condiţii. Toate exerciţiile de meditaţie, concentrare şi celelalte vor fi fără valoare, în anumite privinţe chiar dăunătoare, dacă viaţa nu este organizată în sensul acestor condiţii. Omului nu i se pot da nici un fel de puteri; pot fi doar dezvoltate cele care se află deja în el. Acestea nu se dezvoltă de la sine, căci în faţa lor se ridică piedici exterioare şi interioare. Piedicile exterioare sunt înlăturate prin următoarele reguli de viaţă. Cele lăuntrice, prin îndrumările speciale asupra meditaţiei şi concentrării ş.a.m.d.

Prima condiţie este însuşirea unei gândiri cu totul limpede. În acest scop, chiar şi pentru foarte scurt timp din zi, să zicem pentru cinci minute, (cu cât timpul e mai lung, cu atât mai bine), trebuie să te eliberezi de mişcarea gândurilor. Trebuie să devii stăpân pe lumea gândurilor tale. Nu eşti stăpân câtă vreme relaţiile exterioare, profesia, anumite tradiţii, raporturile sociale, ba chiar apartenenţa la o anumită naţiune, ora din zi, anumite activităţi, ş.a.m.d. sunt cele care îţi impun ce şi cum să gândeşti. Pentru intervalul mai sus amintit trebuie aşadar să-ţi goleşti de bunăvoie sufletul de mişcarea obişnuită, cotidiană a gândurilor şi să te fixezi, din proprie iniţiativă cu un gând în centrul sufletului. Să nu se creadă că trebuie să fie un gând deosebit sau interesant; ceea ce trebuie atins în direcţia ocultă va fi chiar mai bine atins dacă la început te străduieşti să alegi un gând cât se poate de puţin interesant şi semnificativ. Prin aceasta puterea autonomă a gândirii, despre care e vorba, va fi mai puternic stimulată decât în cazul unui gând interesant, căci acesta atrage după sine gândirea. E mai bine să lucrezi la îndeplinirea acestei condiţii a controlului mental ocupându-te de un ac cu gămălie decât de Napoleon. Îţi zici: pornesc acum de la acest gând şi fac să se înşiruie în jurul lui, prin cea mai personală iniţiativă lăuntrică, tot ceea ce poate fi obiectiv legat de el. La sfârşitul intervalului, gândul trebuie să stea în faţa sufletului tot atât de colorat şi viu ca la început. Să se facă acest exerciţiu zi de zi, cel puţin timp de o lună; gândul poate fi schimbat în fiecare zi dar poate fi şi păstrat mai multe zile. La încheierea unui astfel de exerciţiu încercaţi să conştientizaţi deplin sentimentul interior de soliditate şi siguranţă, care va putea fi repede observat la o atenţie subtilă asupra propriului suflet, şi încheiaţi apoi exerciţiul gândindu-vă la cap şi la mijlocul spatelui (creier şi măduva spinării) ca şi cum aţi vrea să turnaţi acel sentiment în această parte a corpului.

După ce a-ţi exersat astfel timp de aproximativ o lună, puteţi adăoga o a doua cerinţă. Încercaţi să inventaţi orice acţiune pe care ştiţi sigur că nu v-aţi fi propus-o în cursul obişnuit al vieţii de până acum. Faceţi-vă singuri o datorie din îndeplinirea ei zilnică. Va fi bine dacă acţiunea aleasă va cere, pentru realizarea ei, un interval cât mai mare de timp. Totodată este bine să se înceapă cu o acţiune lipsită de importanţă, pentru care să fie nevoie ‒ ca să zicem aşa ‒ să te constrângi: de pildă să te ocupi la un anumit ceas al zilei cu udarea florii pe care ai cumpărat-o. După un timp trebuie să se alăture o a doua acţiune asemănătoare, apoi o a treia şi aşa mai departe, câte poţi îndeplini păstrând toate celelalte îndatoriri. Şi acest exerciţiu trebuie să dureze tot cam o lună. E necesar însă ca în timpul acestei a doua luni să continui cât poţi şi primul exerciţiu, chiar dacă nu exclusiv, ca în prima lună. Dar nu trebuie neglijat, căci altfel vei observa destul de repede că fructele primei luni dispar şi reîncepe vechiul tipic al gândirii necontrolate. Trebuie vegheat cu grijă ca aceste fructe, odată câştigate, să nu se piardă. Când ai în urmă, prin cel de-al doilea exerciţiu, o asemenea iniţiativă-acţiune îndeplinită, devino conştient, printr-o atenţie subtilă, de sentimentul imboldului spre activitate din lăuntrul sufletului şi toarnă acest sentiment  tot aşa în trup, lăsându-l să curgă din cap până deasupra inimii.

În a treia lună noul exerciţiu va consta în concentrarea pe formarea unui calm, care să te ridice deasupra oscilaţiilor generate de plăcere şi durere, bucurie şi suferinţă; stările de “fericit până-n cer” şi “supărat de moarte” trebuie să fie înlocuite conştient cu o stare sufletească echilibrată. Eşti atent ca nici o bucurie să nu te ducă la exaltare, nici o durere să nu te doboare la pământ, nici o experienţă să nu te târască spre furie sau necaz nemăsurat, nici o aşteptare să nu te umple de nelinişte sau teamă, nici o situaţie să nu te zăpăcească ş.a.m.d. Să nu vă temeţi că un astfel de exerciţiu îl poate face pe om searbăd şi sărac în sentimente; veţi remarca mai curând că în locul a ceea ce se pierde printr-un exerciţiu ca acesta, apar însuşiri limpezite ale sufletului; îndeosebi, într-o bună zi, veţi putea simţi, prin atenţia subtilă, o linişte interioară în corp; ca şi în celelalte cazuri anterioare, vărsaţi-o în trup lăsând-o să iradieze din inimă spre mâini, picioare şi la urmă spre cap. În acest caz, fireşte, aşa ceva nu poate fi întreprins după fiecare exerciţiu separat, căci în fond nu cu un exerciţiu izolat avem de a face, ci cu o atenţie continuă asupra viaţii interioare a sufletului. Zilnic, măcar o dată, această linişte lăuntrică trebuie chemată înaintea sufletului, după care să se treacă la exerciţiul iradierii spre inimă. Cu exerciţiile primelor două luni trebuie procedat aşa cum s-a procedat în luna a doua cu exerciţiul primei luni.

Ca exerciţiu pentru a patra lună trebuie să-ţi însuşeşti  aşa-numita pozitivitate. Ea constă din a căuta totdeauna ceea ce este bun, eminent, frumos ş.a.m.d. în toate experienţele, fiinţele şi lucrurile. Am putea caracteriza cel mai bine această însuşire a sufletului printr-o legendă persană despre Christos Isus. Pe când Acesta făcea o călătorie împreună cu ucenicii săi, văzură, pe marginea drumului un câine, intrat deja în putrefacţie. Toţi ucenicii se depărtară de dezgustătoarea privelişte, numai Christos Isus rămase, privi atent animalul şi spuse: “Ce dinţi minunaţi are animalul!” Acolo unde ceilalţi văzuseră doar lucrul respingător, urât, el căuta frumosul. Aşa trebuie să tindă discipolul esoteric spre căutarea a ceea ce este pozitiv în orice fenomen, în oricare fiinţă. El va remarca,  foarte curând, că sub  un înveliş urât se află o frumuseţe ascunsă, că sub înfăţişarea chiar şi a unui unui răufăcător se află ascuns ceva bun, că sub înfăţişarea unui nebun s-a ascuns într-un fel oarecare sufletul divin. Acest exerciţiu se află într-o anumită legătură cu ceea ce se numeşte înfrânarea criticii. Acest lucru nu trebuie înţeles ca şi cum de aici înainte negrului ar trebui să-i spui că e alb şi albului că e negru. Există însă o deosebire între o judecata rostită pornind doar de la propria personalitate inspirată din simpatia sau antipatia acestei singure personalităţi. Şi există un punct de vedere care se transpune afectuos în fenomenul străin sau fiinţa străină şi se întreabă pretutindeni: “cum se face că aceasta este aşa, sau că face aşa?“ Un asemenea punct de vedere ajunge de la sine să se străduiască mai degrabă să ajute imperfecţiunea decât să o critice şi să o dojenească. Nu poate fi făcută aici obiecţia că situaţiile de viaţă impun multor oameni să certe şi să judece. Căci atunci aceste situaţii de viaţă sunt tocmai de aşa natură, încât persoana în chestiune nu poate trece printr-o adevărată educaţie ocultă. Există într-adevăr multe situaţii de viaţă care fac ca o asemenea educaţie ocultă să nu fie posibilă într-o mare măsură. Atunci omul nu trebuie să ceară, cu nerăbdare, ca în ciuda situaţiei, să facă totuşi progrese care pot fi făcute numai în anumite condiţii. Cine timp de o lună, se orientează conştient spre ceea ce este pozitiv în toate experienţele sale, va remarca, treptat, că în lăuntrul său se strecoară un sentiment ca şi cum pielea sa ar deveni permeabilă din toate părţile, iar sufletul i s-ar deschide larg faţă de toate procesele tainice şi subtile din jurul său, care înainte îi scăpau cu totul atenţiei. Tocmai despre aceasta este vorba: să înfrângi neatenţia caracteristică fiecărui om faţă de asemenea fenomene subtile. Odată ce ai observat că sentimentul pe care l-am descris se impune în suflet ca un fel de seninătate, sileşte-te să-l îndrepţi, în cuget, spre inimă, şi de aici să-l laşi să curgă spre ochi şi apoi să-l faci să iradieze în spaţiu, în faţa şi în jurul omului. Vei constata că în felul acesta stabileşti un raport intim cu acest spaţiu. Ai sentimentul că creşti, într-un fel, dincolo de tine. Înveţi să priveşti o parte a ambianţei tale ca pe ceva ce-ţi aparţine. Se cere destul de multă concentrare la acest exerciţiu, şi înainte de toate, o recunoaştere a faptului că tot ce ţine de impulsivitate, pasiune, intensitate afectivă acţionează nimicitor asupra stării indicate. Cu repetarea exerciţiilor din primele două luni se procedează aşa cum s-a arătat la lunile anterioare.

În luna a cincea vei încerca să cultivi în tine sentimentul că întâmpin cu totul firesc oricare experienţă. Cu modul de gândire al unor oameni care spun faţă de un lucru tocmai auzit sau văzut: “Aşa ceva n-am mai auzit, aşa ceva n-am mai văzut vreodată, nu cred aşa ceva, e amăgire”, cu un astfel de mod de a gândi trebuie să o rupă total discipolul esoteric. Trebuie să fie gata să accepte în fiecare moment o nouă experienţă. Ceea ce i s-a părut până acum lege, ceea ce a considerat ca posibil nu trebuie să constituie cătuşa care să-l oprească a primi un nou adevăr. Exemplul pe care-l vom da este desigur cam radical, dar exprimă adevărul: dacă vine cineva la discipolul esoteric şi îi spune: “Ştii că turnul bisericii X stă de astă noapte cu totul strâmb?”, discipolul trebuie să lase o portiţă deschisă pentru credinţa posibilă că noţiunile sale de până acum asupra legilor naturii pot totuşi cunoaşte o lărgire printr-un fapt aparent atât de nemaipomenit. Cel care, în a cincea lună, îşi orientează atenţia spre dobândirea unui asemenea mod de a gândi, va observa că în sufletul său se strecoară un sentiment că în acel spaţiu, despre care s-a vorbit la exerciţiul lunii a patra, ceva ar căpăta viaţă, ceva începe să se mişte. Acest sentiment este deosebit de fin şi de subtil. Trebuie să te străduieşti să prinzi această subtilă vibraţie a ambianţei şi să o laşi să te pătrundă prin cele cinci simţuri, anume prin ochi, urechi şi prin piele, în sensul în care aceasta din urmă conţine simţul căldurii. Pe această treaptă de dezvoltare esoterică să se acorde mai puţină atenţie impresiilor provenite de la imboldurile din simţurile inferioare: gustul, mirosul şi pipăitul. Încă nu e pe deplin posibil, pe această treaptă, să deosebeşti numeroasele înrâuriri rele de cele bune, cu care, în acest domeniu, sunt amestecate; de aceea, discipolul va lăsa această sarcină în seama unei etape ulterioare.

În a şasea lună trebui să te străduieşti să practici sistematic toate cele cinci exerciţii mereu şi mereu într-o alternare regulată. Prin aceasta se va forma treptat un frumos echilibru sufletesc. Vei observa că dispare tot ce era nemulţumire în legătură fenomenele şi esenţa lumii. O dispoziţie interioară care împacă toate trăirile pune stăpânire pe suflet, o dispoziţie care nu este nicidecum indiferenţă, ci dimpotrivă, tocmai dă putere de a lucra cu adevărat îmbunătăţind lumea. Se deschide înţelegerea plină de linişte a acelor lucruri care mai înainte erau cu totul închise pentru suflet. Chiar mersul şi gesturile omului se schimbă sub influenţa unor asemenea exerciţii, iar într-o bună zi el va observa că şi scrisul său a căpătat un alt caracter; atunci îi este îngăduit să-şi spună că e pe cale să ajungă la o primă treaptă pe drumul spre înălţimi. Insist încă o dată asupra următoarelor două lucruri:

Întâi, că cele şase exerciţii descrise paralizează influenţa vătămătoare pe care alte exerciţii oculte pot să o aibă, astfel încât rămâne numai ce este favorabil. Al doilea, că numai ele asigură un efect pozitiv al muncii de meditaţie şi concentrare. Doar simpla aplicare scrupuloasă a moralei uzuale nu este de ajuns pentru discipolul esoteric, căci această morală poate să fie foarte egoistă, dacă omul îşi spune: vreau să fiu bun ca să fiu considerat bun. Discipolul esoteric face binele nu pentru că trebuie să fie considerat bun, ci pentru că îşi dă treptat seama că binele în sine duce evoluţia înainte, în timp ce răul şi nesăbuinţa şi urâţenia ridică obstacole în calea acestei evoluţii.

Reguli în continuarea “Cerinţelor generale” [ Nota 5 ]

Următoarele reguli trebuie înţelese în sensul că fiecare elev esoteric îşi va organiza cât se poate de bine viaţa în aşa fel, încât să se observe şi să se ghideze permanent în vederea trăirii cerinţelor în interiorul său. Orice  educaţie esoterică, mai cu seamă dacă se ridică în regiunile superioare, poate duce numai la nenorocirea şi tulburarea elevului dacă asemenea reguli nu sunt respectate. Nimeni n-are însă vreun motiv să se sperie de o asemenea educaţie dacă se străduieşte să trăiască în spiritul acestor reguli. Şi nici să-şi piardă încrederea nu este justificat, dacă ar trebui să-şi spună: “Îndeplinesc încă foarte rău cerinţa“. Dacă are însă năzuinţa lăuntrică cinstită de a nu pierde din vedere aceste reguli întreaga viaţă, este deja de ajuns. Această loialitate trebuie totuşi, înainte de toate, să fie o loialitate faţă de sine însuşi. Unii se amăgesc în această privinţă. Ei spun: “Vreau să mă străduiesc într-un sens pur”. Dacă s-ar cerceta însă mai de aproape, ar observa că din culise îi priveşte mult egoism ascuns, un sentiment rafinat al personalităţii; tocmai asemenea sentimente sunt cele care-şi pun masca aspiraţiei dezinteresate şi îl induc în eroare pe discipol. Niciodată nu e prea mult să realizezi o introspecţie serioasă, ca să-ţi dai seama dacă nu cumva asemenea sentimente stau ascunse în sufletul tău. Te poţi însă elibera tot mai mult de asemenea sentimente urmărind energic aplicarea regulilor pe care le expunem aici. Ele sunt :

În primul rând:

În conştienţa mea nu trebuie lăsată să intre nici o reprezentare neverificată”.

Încercaţi o dată să observaţi câte reprezentări, sentimente şi impulsuri volitive trăiesc în sufletul unui om, asimilate de el prin diferitele situaţii ale vieţii, profesie, relaţii familiale, apartenenţa naţională, împrejurări ale vremurilor, etc. Un asemenea conţinut al sufletului nu trebuie înţeles ca şi cum extirparea lui ar fi o faptă morală pentru toţi oamenii. Omul îşi menţine soliditatea şi siguranţa în viaţă prin faptul că îl poartă o anumită naţiune, anumite vremuri, o familie, o educaţie, etc. Dacă ar azvârli uşuratic de la sine asemenea lucruri, s-ar vedea repede fără sprijin în viaţă. Mai ales în cazul celor slabi din fire e de dorit să nu meargă prea departe în această direcţie. Anume, fiecărui discipol esoteric să-i devină limpede că respectarea acestei prime reguli trebuie să însoţească dobândirea înţelegerii pentru toate faptele, gândurile şi sentimentele şi a celorlalte fiinţe. Nu e permis ca urmarea acestor reguli să-l ducă pe cineva la anarhie sau să ajungă a-şi zice: “O rup cu toate lucrurile în mijlocul cărora m-am născut şi în care m-a pus viaţa”. Din contră, cu cât verifici mai mult, cu atât înţelegi mai bine temeiul a ceea ce trăieşte în mediul tău. E vorba nu de combaterea şi respingerea trufaşă a acestor lucruri, ci de eliberarea interioară, prin verificarea atentă a tot ceea ce stă într-un anumit raport cu sufletul propriu. Din forţa acestui suflet se va răspândi atunci o lumină asupra întregii gândiri şi conduite, conştienţa se va lărgi corespunzător, şi în general vei învăţa tot mai mult să laşi să vorbească legile spirituale, care se relevează în suflet, vei învăţa să nu te mai supui orbeşte lumii înconjurătoare. E normal ca la această regulă să i se i se sublinieze: dacă omul trebuie să verifice totul, va trebui atunci să verifice mai ales învăţăturile oculte şi esoterice care i-au fost date de către îndrumătorul esoteric. ‒ E vorba de a înţelege această verificare în sensul just. Nu poţi totdeauna să verifici un lucru în mod direct, ci trebuie adesea să organizezi această verificare în mod indirect. Nici în ziua de azi, de pildă, nimeni nu e în stare să verifice direct dacă Friederich cel Mare a trăit sau nu. El poate verifica doar dacă drumul pe care i-au venit ştirile despre Friederich cel Mare este unul demn de încredere. Verificarea trebuie făcută la locul potrivit. Aşa trebuie procedat şi cu aşa zisele credinţe bazate pe autoritate. Dacă cineva îţi transmite prin tradiţie ceva ce nu poţi cerceta personal nemijlocit, trebuie, înainte de toate, să verifici, cu materialul care-ţi stă la dispoziţie, dacă acel cineva este o autoritate demnă de încredere, dacă spune lucruri care trezesc sentimentul şi senzaţia că sunt adevărate. Se poate vedea din acest exemplu că este vorba de folosirea verificării la locul potrivit.

O a doua regulă este :

În faţa sufletului meu trebuie să stea datoria vie de a spori necontenit suma reprezentărilor mele.

Nimic nu e mai rău pentru discipolul esoteric decât să vrea să rămână la o anumită sumă de noţiuni pe care le are deja şi să vrea să înţeleagă totul cu ajutorul lor. E nespus de important să-ţi însuşeşti mereu noi şi noi reprezentări. În caz că acest lucru nu se petrece, şi discipolul va fi ajuns la viziuni suprasensibile, nu le va putea ieşi în întâmpinare cu o concepţie bine pregătită; atunci ele îl vor copleşi, fie în detrimentul său, fie cel puţin spre nemulţumirea sa; aceasta din urmă pentru că în asemenea circumstanţe el ar fi putut avea deja trăiri mult mai înalte, fără ca să le fi observat. Nu este mic numărul discipolilor care ar putea fi deja înconjuraţi de experienţe superioare, dar nu îşi dau deloc seama de aceasta, deoarece, din cauza sărăciei de reprezentări, se lasă duşi, în legătură cu aceste experienţe, de o cu totul altă aşteptare decât cea justă. În viaţa lor exterioară mulţi oameni nu înclină deloc spre comoditate; în ceea ce priveşte însă viaţa lor de reprezentare, ei simt o adevărată aversiune când e vorba să şi-o îmbogăţească, să-şi formeze noi noţiuni.

O a treia regulă este:

Ajung la cunoaşterea doar a acelor lucruri, al căror Da sau Nu nu-mi trezeşte nici simpatie nici antipatie.

Un bătrân iniţiat îşi sfătuia mereu şi mereu discipolii: veţi şti ce este nemurirea sufletului abia atunci când veţi primi dezvăluirea că după moarte sufletul este nimicit, tot atât de senin cum aţi primi-o pe aceea că sufletul trăieşte veşnic. Cât timp veţi dori să trăiţi veşnic nu veţi avea nici o reprezentare despre starea de după moarte. - Cu toate adevărurile, lucrurile stau la fel ca în acest caz important. Cât timp omul are chiar şi cea mai vagă dorinţă ca lucrurile să fie aşa sau aşa, lumina pură şi transparentă a adevărului nu poate răsări pentru el. Cine, de pildă, introspectându-se, mai are în sine dorinţa, această dorinţă îi va juca o festă şi nu-i va permite să ajungă la adevărata cunoaştere de sine.

A patra regulă este următoarea:

E de datoria mea să înving teama în faţa aşa zisului abstract.

Cât timp discipolul esoteric depinde de noţiuni care-şi extrag substanţa din lumea simţurilor, nu poate dobândi nici un adevăr asupra lumilor superioare. El trebuie să se străduiască a-şi însuşi reprezentări eliberate de senzorial. Dintre cele patru reguli aceasta este cea mai grea, mai ales în împrejurările de viaţă ale secolului nostru. Gândirea materialistă le-a răpit oamenilor, într-un grad înalt, capacitatea de a gândi în noţiuni eliberate de senzorial. Trebuie să faci efortul de a gândi destul de des noţiuni care în realitatea exterioară senzorială nu sunt  deplin prezente, ci numai aproximativ, ca de pildă noţiunea cercului. Un cerc perfect nu există nicăieri, el poate fi doar gândit, dar acest cerc gândit stă ca lege la baza tuturor figurilor în formă de cerc. Sau poţi gândi un înalt ideal moral; nici acesta nu poate fi realizat în mod desăvârşit de către vreun om, dar stă ca lege la baza multor fapte ale oamenilor. Nimeni nu poate progresa într-o dezvoltare esoterică dacă nu înţelege întreaga importanţă a acestui aşa numit abstract pentru viaţă, şi nu-şi îmbogăţeşte sufletul cu reprezentările corespunzătoare.


PENTRU ZILELE SĂPTĂMÂNII [ Nota 6 ]

Omul trebuie să-şi îndrepte atenţia şi băgarea de seamă asupra anumitor procese sufleteşti pe care, de obicei, le lasă să se desfăşoare fără a le urmări cu grijă şi atenţie. Sunt opt asemenea procese.

Cel mai bine este, fireşte, să te ocupi pentru un timp numai cu un singur exerciţiu, de pildă timp de opt sau patrusprezece zile, apoi de al doilea, ş.a.m.d., pentru ca apoi să reîncepi cu primul. Exerciţiul al optulea însă, e recomandat să se facă zilnic. Dobândeşti treptat o justă cunoaştere de sine şi totodată îţi dai seama de progresele făcute. Mai târziu poţi, începând cu sâmbăta, să te ocupi zilnic cu încă un exerciţiu pe lângă al optulea, timp de aproximativ cinci minute, aşa încât aceeaşi zi să-şi aibă acelaşi exerciţiu. Astfel sâmbăta - exerciţiul pentru gândire, dumineca ‒ hotărârile, lunea ‒ vorbirea, marţea ‒ acţiunea, miercurea ‒ faptele, ş.a.m.d.


SÂMBĂTĂ

Atenţie la reprezentări (gânduri). Nutreşte numai gânduri importante. Învaţă treptat să distingi în gândurile tale esenţialul de neesenţial, veşnicul de trecător, adevărul de simpla părere.

Când îi asculţi pe semeni încearcă să aduci în lăuntrul tău o deplină tăcere şi să renunţi, atât pe planul gândirii cât şi al sentimentelor, la orice aprobare, dar mai ales la orice judecată dezaprobatoare (critică, respingere).

Aceasta e aşa numita:

părere justă“.


DUMINICĂ

Chiar şi la cele mai neînsemnate acţiuni să te decizi numai pornind de la o cumpănire bine întemeiată. Orice acţiune negândită, orice faptă nesemnificativă să fie ţinute departe de suflet. Pentru toate să ai mereu temeiuri bine chibzuite. Abţine-te neapărat de la acţiuni spre care nu te împinge un motiv important.

Dacă eşti convins de justeţea unei hotărâri luate, să te ţii de ea cu fermitate lăuntrică.

Aceasta e aşa numita:

judecată justă“,

care nu trebuie să depindă de simpatie şi antipatie.


LUNI

Vorbirea. Numai ceea ce are sens şi importanţă trebuie să iasă de pe buzele celui care tinde spre o dezvoltare superioară. Orice vorbire numai de dragul de a vorbi ‒ de pildă pentru a omorî timpul ‒ este dăunătoare în acest sens.

Să fie evitat felul obişnuit de conversaţie în care se spun de toate alandala. Nu trebuie însă să te înstrăinezi de contactul cu semenii. Tocmai prin contact cu ceilalţi trebuie să se dezvolte vorbirea, încetul cu încetul, înspre semnificativ. Spui şi răspunzi fiecăruia, bine judecat şi cumpănit în toate sensurile. Nu vorbeşti niciodată fără rost dar bucură-te să poţi tăcea. Nu vorbi prea mult, şi totuşi nu fi zgârcit la vorbă. Ascultă mai întâi în linişte, apoi prelucrează.

Acest exerciţiu e numit şi:

cuvântul just”.


MARŢI

Acţiunile exterioare. Acestea să nu-i tulbure pe semenii noştii. Când eşti îndemnat să acţionezi din lăuntru (conştiinţa), cumpăneşte cu grijă cum ai putea să corespunzi în mod optim ocaziei spre binele general, spre fericirea durabilă a semenilor, pentru veşnic.

Când acţionezi din tine însuţi ‒ din proprie iniţiativă ‒, cântăreşte în prealabil cît mai temeinic urmările modului tău de a acţiona.

Aceasta se mai numeşte şi:

fapta justă”.


MIERCURI

Ordonarea vieţii. Trăieşte conform cu natura şi cu spiritul, nu te consuma în nimicurile exterioare ale vieţii. Evită tot ceea ce poate aduce nelinişte şi grabă în viaţă.

Nu te pripi, dar nici leneş să nu fii. Viaţa este un mijloc pentru a putea lucra, pentru a te dezvolta superior, şi acţionează în consecinţă.

În această privinţă se vorbeşte şi despre:

punctul de vedere just”.


JOI

Strădania omenească. Fii cu luare aminte să nu faci nimic din ceea ce stă dincolo de puterile tale, dar nici să nu neglijezi ceva din ceea ce e cuprins în limita acestor puteri.

Priveşte dincolo de cotidian, de momentan, şi pune-ţi ţeluri (idealuri) ce stau în legătură cu îndatoririle cele mai înalte ale unui om, ca de pildă: să vrei să te dezvolţi în sensul exerciţiilor indicate, pentru a putea apoi să-i sfătuieşti şi să-i ajuţi cît mai bine pe semeni, chiar dacă nu în viitorul foarte apropiat.

Cele spuse pot fi rezumate aşa:

fă-ţi un obicei
din toate exerciţiile precedente”.


VINERI

Străduinţa de a învăţa cât mai multe de la viaţă.

Nimic nu trece pe lângă noi fără să ne ofere prilejul de a strânge experienţe folositoare pentru viaţă. Dacă am făcut ceva incorect sau imperfect, aceasta va fi un imbold ca pe viitor să facem lucruri asemănătoare în mod just sau desăvârşit.

Dacă-i vezi pe ceilalţi cum acţionează, observă-i într-un scop asemănător (dar nu-i privi fără dragoste). Şi nu întreprinde nimic fără a-ţi îndrepta privirea înapoi spre experienţe care-ţi pot fi de ajutor la hotărârile şi în acţiunile tale.

Dacă eşti cu luare aminte, poţi învăţa de la fiecare om, chiar şi de la copii.

Acest exerciţiu se mai numeşte şi:

memoria justă”,

adică să-ţi aminteşti de cele învăţate, de experienţele făcute.


REZUMAT

Priveşte din când în când în interiorul tău, măcar pentru cinci minute zilnic, la aceeaşi oră. Cufundă-te în lăuntrul tău, sfătuieşte-te cu grijă cu tine însuţi, verifică-ţi şi formează-ţi principiile de viaţă, recapitulează în gând cele ce ştii sau cele ce nu ştii, cântăreşte-ţi îndatoririle, reflectă la conţinutul adevăratului scop al vieţii, fii sincer nemulţumit în legătură cu greşelile şi imperfecţiunile tale, cu un cuvânt: încearcă să descoperi esenţialul, statornicul, şi să-ţi propui în mod serios ţeluri corespunzătoare, legate bunăoară de virtuţile care se cer dobândite. (Să nu cazi în greşeala de a crede că ai făcut ceva bine, ci să năzuieşti mereu tot mai sus, urmând cele mai înalte modele).

Acest exerciţiu se mai numeşte şi:

contemplaţia justă”.


Cele douăsprezece virtuţi asupra cărora trebuie meditat
şi care trebuie avute în vedere. (Virtuţile lunilor). [ Nota 7 ]
APRILIE Devoţion:
Devoţiune (veneraţie)
devine putere de jertfă
MAI
Echilibrium:
Echilibru (interior)
devine progres
IUNIE
Perseverance:
Perseverenţă (Statornicie, putere de a persevera)
devine fidelitate
IULIE
Unselfishness:
Dezinteresare, altruism
devine catarsis, purificare
AUGUST
Compassion:
Milă
devine libertate
SEPTEMBRIE
Courtesy:
Politeţe
devine tactul inimii
OCTOMBRIE
Contentment:
Mulţumire
devine calm
NOIEMBRIE
Patience:
Răbdare
devine înţelegere
DECEMBRIE
Control of speech:
Controlul gândirii (Controlul vorbirii ‒ Stăpânirea limbii “Păzeşte-ţi limba”)
devine simţ al adevărului
IANUARIE
Courage:
Curaj:
devine forţă de mântuire
FEBRUARIE
Discretion:
Discreţia
devine forţă de meditaţie
MARTIE
Magnanimity:
Mărinimia
devine iubire

Exerciţiile să fie începute întotdeauna la 21 ale lunii anterioare, de pildă: aprilie: de la 21.3. - la 21.4.

(Expresiile în limba engleză provin probabil de la H. P. Blavatsky, vezi nota 7)