Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ÎNDRUMĂRI PENTRU O EDUCAŢIE ESOTERICĂ

GA 42/245


POSTFAŢA EDITORILOR



Textele publicate aici provin din învăţătura Şcolii Esoterice a lui Rudolf Steiner. Această şcoală a existat zece ani, din 1904 până în 1914, adică până la izbucnirea primului război mondial, din cauza căruia n-a mai putut continua. În acest timp Rudolf Steiner se mai afla în interiorul Societăţii Teosofice de atunci şi folosea cuvintele “teosofie” şi “teosofic”, dar mereu în sensul ştiinţei sale spirituale, de la bun început orientată antorposofic. (Comp. “Povestea vieţii mele”, Bibl. Nr. 28). După încă zece ani, la începutul anului 1924, Rudolf Steiner începu din nou organizarea unei şcoli esoterice, Şcoala Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spirituală. Asemenea Şcolii Esoterice alcătuită din trei clase diferite, şi Şcoala Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spirituală trebuia structurată în trei clase: ”Vă rog să nu vă speriaţi de aceste trei clase, dragii mei prieteni! Cele trei clase au existat din capul locului în Societatea Antorposofică, numai că într-o altă formă până în anul 1914”.*

*Comp. “Simpozionul de Crăciun pentru fondarea Societăţii Antroposofice Generale, sfârşit de an şi început de an 1923/1924”, ediţia completă, Dornach 1963, şi “Constituirea Societăţii Antroposofice Generale şi a Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţă Spirituală ‒ Reconstruirea Goetheanum-ului 1924-1925”, ediţia completă, Dornach 1966. Amândouă volumele în ciclul “Fiinţa vie ‒ Antroposofia şi cultivarea ei” (scrieri şi prelegeri asupra istoriei mişcării antroposofice şi a Societăţii Antroposofice).

Odată cu deschiderea Şcolii Esoterice în anul 1904, a avut loc şi expunerea publică a căii de iniţiere în scrierea Teosofie**, în seria de articole Cum se pot dobândi cunoştinţe despre lumile superioare (apărute sub formă de carte în 1909), precum şi în lucrarea Ştiinţa ocultă în rezumat, apărută la începutul anului 1910.

**Acestea şi alte scrieri menţionate sunt disponibile în cadrul ediţiei complete, comp. sumarul de la pag. 170

O descriere a condiţiilor de bază pentru dezvoltarea interioară, îndeosebi a aşanumitelor exerciţii secundare, se găseşte şi în aceste opere, din care cauză, după apariţia lor, Rudolf Steiner trimitea la ele când era vorba de exerciţiile secundare. Premizele necesare tuturor exerciţiilor sunt arătate în Ştiinţa ocultă, în capitolul: Cunoaşterea lumilor superioare (Despre iniţiere):

“...Se vede însă din aceasta cât e de necesar ca omul să nu ceară intrarea proprie în lumile spirituale, înainte ca el să fi înţeles anumite adevăruri despre lumea spirituală prin capacitatea de judecată obişnuită, dezvoltată în cadrul lumii fizico-senzoriale. Ceea ce se împărtăşeşte în această carte înainte de expunerea despre “Cunoaşterea lumilor superioare”, discipolul spiritual ar trebui să-şi fi însuşit în timpul dezvoltării sale obişnuite, prin puterea lui de judecată obişnuită, înainte de a avea dorinţa să purceadă el însuşi spre lumile suprasensibile.”

Viaţa înlăuntrul Şcolii Esoterice se alcătuia din exerciţiile date şi din prelegeri, aşa numitele lecţii esoterice, pe care Rudolf Steiner le-a ţinut pentru membrii şcolii în diferitele locuri unde făcea expuneri ‒ mai cu seamă la Berlin şi la München ‒ şi în care au fost explicate exerciţiile.

Exerciţiile constau în general din:

îndrumări pentru meditaţia de dimineaţă şi de seară, numite “Exerciţii principale”, legate de aşa numita “retrospectivă de seară”; aşa numitele exerciţii secundare de îndeplinit în timpul zilei; mantre (aforisme de meditat), care erau date suplimentar.

Dintre aceste exerciţii, pentru toţi discipolii erau valabile: “Retrospectiva”, “Exerciţiile secundare”, şi diferitele mantre, ca de pildă aforismele zilelor: “meditaţii care cuprind fiinţa temporală a ierarhiilor”, sau mantra “În spirit odihnea germenele trupului meu…”. Altfel era cu “Exerciţiul principal”, care era totdeauna dat strict confidenţial, ceea ce însemna că era considerat valabil doar pentru discipolul respectiv.

Acest exerciţiu principal există în felurite forme, înainte de toate în cele două categorii de bază: manuscrisă şi multiplicată. Dintre numeroasele indicaţii date în manuscris, partea covârşitor predominantă este constituită cu totul individual; cealaltă parte poate fi împărţită în mai multe grupe cu acelaşi text, deoarece cu creşterea cercului de discipoli, erau valabile pentru mulţi aceleaşi condiţii de început. Cel mai frecvent se întâlnesc aici formulările: “Mai strălucitoare decât soarele...”, “În razele pure ale luminii...”, “Plăsmuire izvorâtoare de lumină...”, “Statornic stau în existenţă...”.

Exerciţiile principale existente în formă multiplicată ‒ care au fost date deci în mod general în şcoală, sau cel puţin unui cerc anumit de discipoli ‒ constau fie dintr-un text identic pentru toţi, (vezi Exerciţiile principale II cu valabilitate generală de la pag. 35) fie în acea formă în care Rudolf Steiner dădea fie “cuvântul-forţă” potrivit personalităţii elevului, (cum este de ex. la Exerciţiul principal I cu valabilitate generală de la pag 32), fie formula meditativă, notată personal de el la înmânarea exerciţiului.

Felurite forme ale exerciţiului principal, şi îndeosebi cele cu destinaţie individuală, dar şi unele date în general, respectiv unor cercuri anumite, sunt corelate cu exerciţii respiratorii. Indicaţiile privitoare la reglarea respiraţiei sunt diferite; cel mai frecvent se întâlneşte totuşi modalitatea prezentă în exerciţiile de aici. Din exerciţiile esoterice pe care Rudolf Steiner le-a dat colectiv, cele mai multe sunt totuşi fără exerciţii de respiraţie. În privinţa aceasta Rudolf Steiner a făcut următoarele precizări în Ştiinţa ocultă în rezumat, ediţia completă 1962, pag. 371/72:

“Când facem exerciţiile pentru intuiţie, acestea nu acţionează numai asupra trupului eteric, ci şi până la forţele suprasensibile ale trupului fizic. Să nu ne închipuim însă că prin aceasta s-ar provoca, în corpul fizic, efecte perceptibile cu simţurile fizice. Aceste efecte nu pot fi judecate decât de cunoaşterea suprasensibilă. Ele nu intră deloc în sfera cunoaşterii exterioare. Ele apar ca o consecinţă a maturităţii conştienţei când aceasta poate avea trăiri intuitive, deşi a eliminat din sine orice trăire exterioară şi interioară cunoscută mai înainte. ‒ Experienţele intuiţiei sunt însă gingaşe, intime şi subtile; trupul fizic uman însă, în actualul său stadiu de evoluţie, este grosolan în comparaţie cu ele. De aceea, el prezintă o puternică piedică în calea reuşitei exerciţiilor pentru intuiţie. Dacă le continuăm energic, perseverent şi cu liniştea lăuntrică necesară, ele reuşesc, în cele din urmă, să înfrângă puternicele piedici ale trupului fizic. Discipolul devine conştient de acest rezultat prin aceea că observă cum, treptat, anumite funcţii ale corpului, care se desfăşurau mai înainte cu totul în afara conştienţei sale, intră acum sub stăpânirea sa. Va observa acest rezultat şi din faptul că, pentru perioade scurte, simte nevoia de a-şi orândui într-un anumit fel, de pildă respiraţia (sau alte funcţii), pentru ca să decurgă în armonie cu ceea ce săvârşeşte sufletul în timpul exerciţiului sau al adâncirii lăuntrice. Idealul evoluţiei este ca, prin trupul fizic în sine, să nu se facă nici un fel de exerciţii, nici chiar astfel de exerciţii de respiraţie, ci ca toate câte trebuie să se întâmple cu el să fie numai o urmare a purelor exerciţii de intuiţie.”

În anul 1947, la 33 de ani de la închiderea Şcolii Esoterice datorită primului război mondial, şi la doi ani după terminarea celui de-al doilea război mondial, Marie Steiner, rugată de membrii Societăţii Antroposofice, începu să publice cele mai importante conţinuturi ale Şcolii Esoterice, pentru a opune din ce în ce mai numeroaselor publicaţii consacrate practicilor esoterice orientale (yoga etc.) ceva din metoda esoterică europeană a lui Rudolf Steiner. “Ceea ce m-a preocupat, publicând aceste sfaturi atente date personal de dr. Steiner, a fost gândul că se poate oferi din curentul rozicrucian ceva ce ar corespunde mai bine timpurilor decât metodele decadente tibetane şi indiene... Cred că, mai ales în Germania este nevoie de aşa ceva ca replică la reţetele tibetane şi americane de respiraţie.“ (Marie Steiner, scrisoare din 1 februarie 1948). Un prim caiet a apărut în 1947, un al doilea în 1948, iar al treilea, la a cărui alcătuire mai lucra cu puţin înainte de a muri, a apărut în 1951. Deoarece cu aceste trei caiete erau publicate, datorită Mariei Steiner, cele mai esenţiale exerciţii cu valabilitate generală, date înainte de toate în cadrul Şcolii Esoterice, în această nouă ediţie orânduirea concepută de ea a fost lărgită şi regrupată doar în mică măsură.

Textele au fost din nou verificate pe baza documentelor de care dispunem; s-a procedat la o comparare minuţioasă a celor scrise cu manuscrisele, în măsura în care  care există în arhivă. Pentru o justă apreciere a textului, trebuie ţinut seama că la lecţiile esoterice nu era permis să se ia note. Toate însemnările existente azi au fost puse pe hârtie din memorie de diferiţi participanţi. O excepţie a constituit-o lecţia ţinută la Berlin la 24 octombrie 1905, pe care Rudolf Steiner însuşi a rezumat-o. în scris. Trebuie deci admisă posibilitatea ca în toate celelalte însemnări de la astfel de ore să se fi strecurat, din acest motiv, posibile greşeli.