Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ALE TEOSOFIEI

GA 53


XXII

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI TEOSOFIA

Berlin, 25 mai 1905

Este o activitate preliminară a teosofiei aceea de a arunca lumină în mod cuprinzător în toate domeniile vieţii spirituale a prezentului nostru, şi de a indica modul în care pot acţiona pregătitor gândurile şi ideile teosofice în orice domeniu al acestei vieţi spirituale moderne atunci când sunt preluate, astfel încât în zilele următoare să poată exista o înţelegere tot mai deplină faţă de ceea ce are de spus teosofia în orice domeniu al vieţii noastre spirituale. Oamenii trăiesc astăzi în reprezentările şi sugestiile vieţii publice, care desigur că îi influenţează puternic, reprezentări şi idei care lucrează de-a dreptul împotriva concepţiilor noastre, pe care le-ar submina treptat dacă ideile teosofiei nu s-ar revărsa în aceste concepţii. Fichte spunea [ Nota 141 ] că idealurile nu se pot aplica direct în viaţă, dar că idealurile trebuie să fie puterile motrice ale vieţii. Aceasta lămureşte scopul teosofiei.

Medicul care şi-a impus sarcina de a vindeca este mai liber decât juristul. El nu este atât de limitat de prejudecăţi şi autoritate, şi de aceea se poate foarte bine întâmpla ca printre medici să se găsească unii care să lucreze împreună cu noi. Dar noi nu vrem să ne amestecăm în certurile dintre partide, căci acesta ar fi un comportament subiectiv, noi vrem doar să expunem absolut obiectiv ceea ce are de spus teosofia în legătură cu ştiinţa medicală. Şi vrem să ne amintim faptul că teosofia poate fi foarte greu înţeleasă de către aceia asupra cărora studiile au exercitat o constrângere. Numai cel care se situează liber în această privinţă nu va afla nici o sciziune între adevărata ştiinţă şi cele pe care le intenţionează teosofia. Teosofia recunoaşte întru totul progresul gigantic pe care l-au făcut ştiinţele naturii în ultimele secole, şi în special în ultimele decenii.

Însă în toate domeniile culturii acţionează mari legi ciclice, care se referă atât la aspectele de umbră cât şi la părţile luminoase ale culturii. Şi dacă astăzi în ştiinţele medicale sunt multe lucruri nesigure, trebuie să ne fie clar faptul că motivul fundamental al acestei nesiguranţe îşi are rădăcinile în obişnuinţele noastre de gândire. Căci aceste obişnuinţe de gândire se înrădăcinează mai adânc decât toate teoriile pe care şi le însuşeşte omul în cadrul unei ştiinţe. Iar ele nu pot fi pur şi simplu transformate, ci trebuie înlocuite treptat prin altele. Gândirea materialistă şi mecanicistă a timpului nostru influenţează toate aceste obişnuinţe de gândire ale oamenilor din ziua de azi. Cât dispreţ are medicul actual faţă de ştiinţa medicală a Evului mediu şi cea a Antichităţii, şi totuşi medicul începător ar putea multe învăţa din istoria medicinii acestor timpuri. El ar putea învăţa alte concepţii decât cele care predomină actualmente în medicină. De exemplu, teoriile lui Galen [ Nota 142 ] predominante în secolele II şi III după Christos, de exemplu, şi medicina scolastică a Evului mediu, sunt cunoscute de prea puţini medici din ziua de azi. Şi pe nedrept se priveşte dispreţuitor la această veche ştiinţă medicală. Dacă medicii actuali ar voi să o cunoască, ar putea învăţa multe lucruri de valoare. Teoria lui Hippocrates, care prezintă omul ca fiind alcătuit din cele patru elemente: Pământ, Apă, Aer şi Foc, stârneşte în ziua de astăzi zâmbete dispreţuitoare. Atunci când acolo se vorbeşte despre Bila neagră şi Bila albă, despre flegmă, sânge şi relaţiile lor cu planetele sistemului nostru solar, acestea nu reprezintă teorii la modul în care se clădesc astăzi teoriile, ci aceste teorii au făcut rodnică intuiţia medicală ce le dădea vechilor medici posibilitatea de a-şi exercita profesia medicală într-un cu totul alt mod decât o poate exercita medicul de astăzi.

Medicii popoarelor primitive au un principiu care nu este recunoscut decât de prea puţini oameni intuitivi. Este principiul care stă şi în Orient la baza artei medicale, anume acela că medicul care vrea să vindece trebuie să fi dezvoltat în sine însuşiri care îl transpun în situaţia de a vedea viaţa sub un cu totul alt aspect.

Un exemplu în sensul celor pe care le am în vedere putem găsi dacă privim înspre un popor care nu face parte dintre actualele popoare civilizate, şi anume către hinduşi. Medicii hinduşilor folosesc un principiu care stă actualmente la baza vaccinării, aşa cum o cunoaştem noi, a vaccinării cu un ser vindecător. Este principiu de combatere a unei anumite forme maladive prin aceea că agentul determinant al bolii este folosit el însuşi ca remediu. Medicii hinduşi vindecă muşcăturile de şarpe tratând rana cu saliva lor. Saliva a fost pregătită prin antrenament, căci medicii au dobândit imunitate împotriva muşcăturilor de şarpe şi împotriva otrăvii de şarpe, prin faptul că au acceptat să fie muşcaţi ei înşişi de şarpe. Este concepţia lor, că medicul poate provoca ceva şi corporal prin ceea ce dezvoltă în sine. Toate influenţele vindecătoare exercitate de un om asupra altui om se bazează pe acest principiu. La hinduşi, la baza acestui principiu se află o anumită iniţiere. Dumneavoastră ştiţi că omul devine altfel printr-un anumit antrenament. Omul îşi dezvoltă prin antrenament forţe pe care un altul nu le are, tot aşa cum fierul îşi dezvoltă forţa magnetică prin frecarea cu un magnet. Tânărul medic ar dobândi cu totul alte sentimente faţă de vindecare dacă s-ar adânci în adevărata istorie a medicinii. Cuvintele în care el nu poate găsi astăzi nici un sens, conţin totuşi un sens adânc, chiar dacă el îl neagă dispreţuitor.

Este deplorabil că întreaga noastră ştiinţă este împânzită de astfel de elemente materialiste imponderabile, şi de aceea abia dacă ne putem imagina că cineva se va elibera de ele şi va învăţa să gândească autonom. Întregul nostru fundament ştiinţific modern al anatomiei şi fiziologiei este clădit pe acest mod de gândire materialist. În secolul XVI, a apărut prima carte de anatomie a lui Vesalius [ Nota 143 ], iar Harvey [ Nota 144 ] a dat tot atunci învăţătura despre circuitul sanguin în sens materialist; tot ceea ce s-a predat în secolele XVII şi XVIII s-a făcut în conformitate cu acest sistem. Oamenii au trebuit să gândească materialist câteva secole, pentru a face marile descoperiri şi invenţii pe care le datorăm acelor timpuri. Acest mod de gândire ne-a învăţat să producem anumite substanţe în laborator – epocalelor descoperiri ale lui Liebig [ Nota 145 ] le datorăm aceasta –, dar ele au dus şi la faptul de a vedea învelişul uman drept singurul care există. Viaţa, sau ceea ce numim noi viaţă, este greu compatibilă cu conceptul pe care îl are medicul materialist în această privinţă. Abia acela care ştie prin intuiţie ce este viaţa poate pătrunde într-adevăr până la înţelegerea vieţii. Şi un asemenea om ştie şi că activitatea legilor fizice şi chimice din corpul omenesc se află sub controlul a ceva pentru care nouă ne lipseşte cuvântul caracterizant, ceva care poate fi recunoscut doar prin intuiţie. Şi abia când medicul a devenit el însuşi un alt om, poate înţelege şi vedea acest lucru. El trebuie să-şi însuşească, printr-o anumită educare, mai întâi conceptele şi apoi înţelegerea şi vederea modului de acţiune a ceea ce noi numim corp eteric. Raţiunea obişnuită, intelectul omenesc obişnuit, sunt incapabile să cuprindă spiritualul. De îndată ce e să le aplicăm în domenii superioare, ele eşuează. De aceea, în domeniul medical, fără intuiţie totul nu este decât o vorbărie; nu se ajunge la realitate. Sunt necesare forţe mai înalte, mai subtile care trebuie dezvoltate de către medic, şi abia atunci este posibilă vindecarea temeinică a anumitor daune.

Noi, teosofii, ştim, de exemplu, din cercetarea ocultă, că ceea ce se numeşte vivisecţie acţionează profund dăunător în anumite privinţe. Ceea ce se petrece în acest domeniu este profund dăunător. Noi, teosofii, nu putem avea un organ pentru recunoaşterea aparentelor merite ale celor care fac vivisecţii. E drept că nu am fi înţeleşi dacă am expune motivele noastre pentru respingerea vivisecţiei. Pentru că aceste motive nu ar fi înţelese de către aceia care nu şi-au însuşit conceptele teosofice de bază. Vivisecţia s-a dezvoltat din modul de gândire materialist, care este lipsit de orice intuiţie şi care nu poate privi în edificiul complicat al vieţii. Modul de gândire materialist priveşte cu necesitate corpul drept corelarea mecanică a părţilor sale individuale. De aceea este firesc faptul că se apelează la experimentele cu animale, unde se crede că au loc aceleaşi corelaţii ca şi la om, pentru a recunoaşte şi combate anumite procese maladive. Numai acela care nu ştie nimic din adevărata viaţă poate practica vivisecţia.

Va veni o vreme în care omul va vedea că viaţa individuală a unei creaturi se află în legătură cu viaţa din întregul Univers. Şi atunci oamenii vor ajunge la evlavie faţă de viaţă. Atunci vor înţelege că orice viaţă luată, orice suferinţă produsă unei fiinţe vii acţionează într-un context care există de la viaţă la viaţă, în sensul scăderii celor mai nobile forţe din propria noastră natură omenească. Exact la fel cum o anumită cantitate de lucru manual se poate transforma în căldură, tot aşa, prin uciderea unei fiinţe în om se schimbă ceva, care îl face incapabil să acţioneze vindecător şi binefăcător asupra semenilor săi. Aceasta este o lege imuabilă. Aici este exclusă cu stricteţe orice neclaritate, aici domneşte o claritate matematică.

Dacă oamenii ar vrea să se angajeze în cele ce stau la baza acestor fapte, atunci ar vedea şi ceea ce trebuie să facă pentru a putea vindeca, pentru a fi vindecători ca medici. Pentru că omul, dacă vrea să devină medic, dacă vrea să devină vindecător, trebuie în primul rând să-şi înnobileze şi să-şi purifice caracterul său uman. El trebuie să se înalţe pe treapta unde poate avea anumite sentimente. Abia aici încep probele! Iar pentru început, el trebuie să înveţe să înţeleagă faptul că raţiunea obişnuită poate fi extinsă, spiritualizată. Căci este o trivialitate să se afirme că ici sau colo ar fi graniţele metodelor noastre de cunoaştere. Pentru că există şi alte metode de cunoaştere decât cele pe care le foloseşte raţiunea. Dar din păcate prea mulţi oameni nu înţeleg acest lucru. Iar aici se pune problema de a voi să pătrunzi în modul de gândire teosofic. Abia atunci când nu se va preda numai realitatea accesibilă simţurilor, în cadrul anatomiei şi fiziologiei, abia atunci când ne vom apropia de acestea „cu ochii spiritului”, cum spune Goethe, abia atunci va începe un alt studiu al corpului omenesc. Abia atunci vor fi văzute în lumina corectă toate descoperirile ultimelor decenii în legătură cu ştiinţa medicală, şi se vor recunoaşte de exemplu anumite corelaţii, cum ar fi cea dintre tiroidă şi alte funcţii.

Abia atunci când ne apropiem de lucruri prin cunoaşterea teosofică vom vedea fiecare lucru în nuanţa sa specifică şi vom recepţiona cu totul alte valori. Încă mai lipseşte din strădania de cunoaştere din acest domeniu cunoaşterea spiritului, în care sunt întreţesute realităţile. Anumite concepte care au fost dobândite pot fi întru totul corecte, dar metodele de folosire pot fi incorecte. Se întâmplă adesea ca două mari autorităţi într-un domeniu să spună exact contrariul în privinţa aceleiaşi teme, aceluiaşi fapt. De unde provine acest lucru? Din aceea că gândirea s-a comasat într-o anumită direcţie unilaterală la fiecare dintre aceste autorităţi în domeniu.

Acum s-ar putea pune întrebarea: Nu s-ar putea oare ca omul care trăieşte mereu sănătos în mod corect, să dezvolte în sine ceea ce îl face imun împotriva bolilor, şi nu şi-ar putea educa el organismul în aşa fel, încât acesta să suporte bolile? Trebuie să ne aducem gândirea într-o altă direcţie, atunci vor rezulta adevărurile din acest domeniu şi ne vom crea astfel o altă direcţie a cercetării. Gândirea actuală are ceva absolutist, exclusiv, şi ea este împânzită de credinţa în infailibilitatea sa; există chiar o tendinţă la infailibilitate papală în conceptele pe care şi le însuşeşte câte unul. Cercetarea este determinată de modul în care se pun naturii întrebările. Dacă întrebările se pun greşit, şi răspunsurile pe care le va da ea vor fi greşite. Experimentele şi modul în care se pun naturii întrebările poartă în secolele XIX şi XX o amprentă caracteristică: anume caracterul aleatoriu. De aceea în acest domeniu domneşte adesea cea mai grotescă alăturare de experimente posibile. Toate acestea provin dintr-o lipsă de intuiţie. Şi în special în ştiinţa medicală se află ceea ce provine din această lipsă. Cu toate acestea, este absolut posibil ca şi în cadrul ştiinţei medicale să se ajungă la o gândire liberă, frumoasă.

Medicul actual care părăseşte universitatea şi este trimis în omenirea suferindă, se află adesea într-o situaţie de neinvidiat. Studiile medicale l-au azvârlit într-o harababură de concepte în care el nu-şi poate forma o apreciere. Apoi el găseşte la pacienţii săi un mod de gândire care nu vrea să accepte temeinicia, pentru că se consideră literă de Evanghelie ceea ce provine de la o anumită autoritate. Astfel încât medicul suferă adesea din cauza prejudecăţilor publice. Medicul va putea face ceva numai dacă studiază pe însuşi firul vieţii procesele subtile care se desfăşoară în corpul bolnav; dar şi pacientul trebuie să colaboreze în acest sens, ajutând.

Anumite maladii se află în legătură cu anumite procese şi condiţionări ciclice; anumite maladii se bazează pe [lacună în stenogramă] şi apar datorită unor anumite legi ale naturii. Aceste aspecte se prezintă aceluia care cercetează în spiritul teosofic, sub anumite forme maladive. Atunci se vor dezvolta linii mari într-o astfel de gândire, care constituie liniile directoare ale vieţii însăşi. Şi ele conferă acea certitudine care este legată de o strădanie neobosită şi care ne umple de încredere. Celui care gândeşte în acest mod i se dezvăluie corelaţii legice cosmice, care îi umplu totodată sufletul cu sentimente profund religioase. Medicul din Tübingen Schlegel [ Nota 146 ] este un caz tipic şi simptomatic pentru toţi aceia care caută în ziua de azi o ieşire din actualul labirint al domeniului medical. Acest medic se află la începutul unei căi mari; el are străfulgerări de lumină în privinţa unui mod de vindecare în conformitate cu natura, şi el îndrăzneşte să unească religia cu forţa vindecătoare.

Un om a cărui gândire este spiritualistă poate parcurge toate încercările simptomatice ale prezentului nostru din domeniul medical. Pentru că el ştie că toate strădaniile sunt cu adevărat eficiente numai dacă răul este cuprins din rădăcină, numai dacă se abordează problema din miezul ei. Nici o polemică nu poate aduce o schimbare radicală; numai o gândire altfel structurată o poate face.

Un om educat materialist nu poate înţelege acest lucru. Dar oamenii nu trebuie să tindă spre neînţelegere în această lume. Cel care gândeşte teosofic îşi dă seama că acela care gândeşte materialist nu îl poate înţelege, pentru că nu este capabil să o facă. Goethe exprimă [ Nota 147 ] ceea ce am eu în vedere aici, în felul următor: «O concepţie falsă nu poate fi combătută, pentru că ea se bazează pe convingerea că adevărul ar fi fals». Obişnuinţele de gândire ale timpului nostru trebuie să parcurgă o transformare radicală; atunci urmează de la sine o înnobilare a simţirii şi a sentimentelor până la intuiţie. Abia atunci când ştiinţa medicală îşi va cuceri acest aspect, abia atunci va avea ea din nou ceva care va acţiona vindecător, abia atunci va fi ea însufleţită de o trăsătură religioasă şi abia atunci va fi medicul ceea ce trebuie să fie: cel mai nobil prieten al omului, care se simte însărcinat să stea el însuşi atât de sus, încât prin propria sa desăvârşire să-şi înalţe profesiunea pe cât de sus este posibil.