Rudolf Steiner

NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ALE TEOSOFIEI

GA 53

NOTE

În anul 1903, Rudolf Steiner şi-a început activitatea de conferenţiere publică la Berlin, în aşa-numita Casă a Arhitecţilor. Aceasta s-a desfăşurat în cadrul Societăţii Teosofice de atunci, după ce el a fost ales, în 1902, secretar general al Secţiei germane al acestei Societăţi. Dar Rudolf Steiner nu a fost niciodată un „teosof” în sensul de atunci. Conferinţele sale De la Buddha la Christos din cercul lui «Kommenden» din anul 1901, atrăseseră atenţia teosofilor asupra lui, şi el a fost invitat de către teosofi să ţină conferinţe despre mistică, conferinţe care au avut loc în aşa-numita Bibliotecă Brockdorff în faţa unui public constituit din teosofi. El a acceptat oferta de a deveni secretar general al Secţiei germane a Societăţii Teosofice, deoarece a găsit în acest context oameni care erau dispuşi să preia în mod deschis şi plin de înţelegere comunicările sale despre lumea spirituală. „Eu nu aş fi putut acţiona niciodată în stilul în care acţionau aceşti teosofi. Dar eu am considerat că ceea ce trăia între ei era un centru spiritual, de care îmi era îngăduit să mă leg în mod demn dacă abordam în sensul cel mai profund răspândirea cunoaşterii spirituale” –, scrie Rudolf Steiner în Viaţa mea.

În conferinţele redate aici, Steiner foloseşte expresiile teosofice aşa cum fuseseră ele introduse pe atunci prin operele lui Blavatsky, Besant şi Sinnett. Mai târziu, el a înlocuit acei termeni prin alţii, care corespundeau mai mult ştiinţei sale spirituale, întru totul înrădăcinată în viaţa spirituală a Europei centrale. În actualul text mai găsim termenii de „rasă-rădăcină” pentru marile epoci de dezvoltare ale Pământului (atlanteană, postatlanteană, ş.a.m.d.), „chakram” pentru florile de lotus, ca şi termenii folosiţi în prima ediţie a Teosofiei pentru elementele componente fiinţiale ale omului. Expresia de „teosofie” este echivalentă aici cu ceea ce a desemnat Steiner ulterior prin cuvântul provenit din izvoarele Europei centrale, „antroposofie”. În fapt, Rudolf Steiner nu a reprezentat niciodată altceva decât rezultatele propriei sale cercetări spirituale.

Conferinţele au fost publice. Se simte totuşi când au fost ţinute în faţa unor participanţi mai mult sau mai puţin constant prezenţi. În ciuda caracterului introductiv, se presupune că ascultătorii cunosc cele expuse anterior, iar expunerile conduc în domenii foarte înalte ale lumii spirituale, şi solicită puternic capacitatea de a vieţui în mod viu prin gândire descrierile realităţilor şi proceselor spirituale.

Strădaniile lui Rudolf Steiner de a introduce în mod nemijlocit şi personalităţile cele mai importante ale vieţii spirituale moderne în descrierile pe care le face lumii spirituale, se arată în tratarea exhaustivă a marilor personalităţi Darwin, Haeckel, Tolstoi, Ibsen şi alţii.

Suportul textului: Notiţele, parţial stenografiate, parţial însemnări de mână, care stau la baza textului acestor conferinţe, nu au fost revăzute de Rudolf Steiner. Ele prezintă în multe părţi lacune, şi trebuie avut în vedere că ele conţin şi greşeli, apărute prin redactare, transcriere şi descifrarea stenogramelor.

Modificări ale textului faţă de ediţiile anterioare, se datorează faptului că de câte ori a fost posibil, notiţele au fost comparate din nou cu stenogramele şi completate. Apoi ne-au devenit accesibile notiţe necunoscute anterior, care au fost implicate în redactarea textului.

Operele lui Rudolf Steiner apărute în cadrul Ediţiei complete (GA) sunt indicate în Note prin numărul de bibliografie. Vezi şi Tabelul sinoptic de la sfârşitul volumului.

În ediţii separate au apărut:

Conferinţa din 16 martie 1905 «Marii iniţiaţi», Basel 1949
Conferinţa din 4 mai 1905 «Schiller şi prezentul», Dornach 1955

Următoarele conferinţe au fost publicate în revistele:

1. „noua credinţă”: David Friedrich Strauß (1808-1874), «Vechea şi noua credinţă», Leipzig 1872.


2. Ernst Haeckel (1834-1919), «Minunile vieţii», studii general accesibile, Stuttgart 1904.
   


3. Max Müller (1823-1900), unul dintre orientaliştii cei mai importanţi ai secolului al XIX-lea.


4. Alfred Percy Sinnett, «Doctrina esoterică sau Buddhismul secret», ediţia a 2-a, Leipzig 1899.
   


5. H. P. Blavatsky (1831-1891), «Isis dezvăluită», Leipzig, f. a. – «Doctrina secretă», Leipzig, f. a.


6. Emil Du Bois-Reymond (1818-1896), «Despre limitele cunoaşterii naturii», Leipzig 1872.


7. Wilhelm Ostwald (1853-1932), «Depăşirea materialismului în ştiinţă», Leipzig 1895.


8. Mabel Collins, «Lumina pe cărare», ediţia a 4-a, Leipzig 1904. Comp. nota 31 şi 44.


9. Principiul de bază al mişcării teosofice: „Scopurile Societăţii Teosofice sunt: A forma nucleul unei frăţietăţi generale a omenirii, fără deosebire de rasă, credinţă religioasă, sex, castă sau culoare a pielii.” (§2a din Statutele Societăţii Teosofice, 1896).


10. „Nobil fie omul”: J. W. Goethe, «Divanul».


11. Prelegerile lui J. G. Fichte: Prelegeri introductive la teoria ştiinţei (1813) în «Operele postume ale lui Fichte», Bonn, 1834, vol. 1, pagina 5.


12. «Concepţia despre lume a lui Goethe»: Rudolf Steiner, Concepţia despre lume a lui Goethe (1897). Ultima ediţie, Freiburg 1948, GA 6.
    


13. Neovitalismul: A susţinut că fenomenele biologice posedă o legitate proprie, în opoziţie cu explicaţiile mecaniciste date lumii în secolul al XIX-lea. Vezi nota 35.
    


14. Hans Driesch (1867-1941), filosof şi biolog.


15. autobiografia lui Jean Paul (Johann Paul Friedrich Richter, 1763-1825): «Din viaţa lui Jean Paul». Opere complete ale lui Jean Paul, Berlin 1862, vol. 34, pagina 26.


16. cartea mea «Teosofie»: Rudolf Steiner, Teosofie (1904), GA 9.
    


17. «Basmul» lui Goethe: Comp. aici Rudolf Steiner, Natura spirituală a lui Goethe aşa cum se revelează ea în Faust şi în basmul «Despre şarpele cel verde şi frumoasa Floare-de-Crin», Dornach 1956.
    


18. Paul Rée (1849-1801), «Naşterea conştiinţei», Berlin 1885.


19. „Misterioasă-n plină zi”: «Faust», partea I, Noaptea.


20. Modul de a privi viaţa al lui Tolstoi: Vezi şi Rudolf Steiner, Evanghelia lui Ioan în raport cu celelalte trei Evanghelii, în special cu Evanghelia lui Luca, GA 112, Conferinţa a VI-a: „... Oamenii trebuie să aibă un respect imens faţă de un asemenea gânditor, tocmai în Occident, unde se scriu întregi biblioteci de lucruri trase de păr în legătură cu o temă pe care un Tolstoi o tratează cu măreţie şi vigoare într-o carte cum e «Despre viaţă». Există la Tolstoi pagini unde sunt expuse într-un mod elementar anumite mari adevăruri teosofice.”


21. «Despre viaţă»: Opera lui Tolstoi «Despre viaţă» a apărut în 1891 la Geneva, în limba rusă. Citatele au fost extrase dintr-o traducere germană pe care editorul n-a avut-o la dispoziţie.


22. Hermann Lotze (1817-1881).
    


23. Robert Hamerling (1830-1889).


24. Helen Keller (1880-1968): «Istoria vieţii mele». 1902, germană 1904.


25. Baruch Spinoza (1632-1677): «Etica», partea 5, maximele 34 şi urm.


26. Upanishadele: «Mundaka Upanishad» 2, 1, 3 («Şaizeci de Upanishade ale Vedei», traduse de Paul Deußen).


27. Rudolf Steiner despre Nietzsche: În 1895, Rudolf Steiner şi-a tipărit lucrarea Friedrich Nietzsche, un luptător împotriva epocii sale, GA 5. După moartea lui Nietzsche, el a scris, pentru «Wiener Klinische Rundschau», în 1900, două articole: «Filosofia lui Friedrich Nietzsche ca problemă de psihopatologie» şi «Personalitatea lui Friedrich Nietzsche şi psihopatologia». În noua ediţie a cărţii Friedrich Nietzsche, un luptător împotriva epocii sale (Philosophisch-Anthroposophischer Verlag, Dornach) au fost preluate aceste două articole, o cuvântare memorială ţinută în 1900 în cercul «Die Kommenden», precum şi nişte gânduri referitoare la Nietzsche cuprinse în autobiografia lui Rudolf Steiner Viaţa mea. Conferinţa pe care o reproducem aici, din anul 1904, se referă şi la cele două articole. – Din păcate, stenograma are câteva lacune.
    Puţine sunt personalităţile asupra cărora Rudolf Steiner a atras atenţia – de-a lungul întregii vieţi, mereu, mereu – cu o asemenea regularitate ca asupra lui Friedrich Nietzsche, reprezentantul tragic al epocii noastre, care a sesizat problemele fundamentale ale epocii noastre cu o profundă putere spirituală; care a sesizat „iluzia” şi „răul”, dar s-a distrus în contact cu ele. Să facem trimitere la expunerile lui Rudolf Steiner din ciclul Limitele cunoaşterii naturii, GA 322, care sintetizează multe aspecte, toamna anului 1920.


28. Nietzsche despre Wagner: «Richard Wagner la Bayreuth» (1875-76).


29. Nietzsche Despre Strauß: «David Strauß, mărturisitorul şi scriitorul» (1873).


30. o altă scriere: «Despre avantajele şi dezavantajele istoriei pentru viaţă» (1873-74).


31. Primele patru propoziţii din «Lumina pe cărare»: „Înainte ca ochiul să poată vedea, el trebuie să se dezobişnuiască de lacrimi. Înainte ca urechea să poată auzi, trebuie să-i dispară sensibilitatea. Înainte ca vocea să poată vorbi în faţa spiritelor, ea trebuie să se dezveţe a mai răni. Şi înainte ca înaintea lor să poată sta sufletul, sângele inimii lui trebuie să-i ude picioarele.”


32. Chakre: În Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?, GA 10,  numite flori de lotus.


33. Cele şase virtuţi: Stenograma avea aici nişte lacune, care au fost completate după sens.


34. În ultimele două conferinţe: Două conferinţe despre «Evanghelia lui Goethe» la 26 ianuarie şi 2 februarie 1905. Nu au rămas stenograme. «Conferinţele dinainte de Crăciun» sunt cele reproduse înainte.


35. Dominanta: „celălalt cercetător” e Johannes Reinke (1849-1931), unul dintre întemeietorii «neovitalismului» (vezi mai sus, pagina 34) şi autor al cărţii «Lumea ca faptă, contururile unei concepţii despre lume bazată pe ştiinţele naturii», Berlin 1899. Expunerile sale în legătură cu «dominantele» sunt amintite de Rudolf Steiner şi în Haeckel şi adversarii săi (Opera de tinereţe, vol. IV, caiet 19, paginile 113/114, Dornach 1941).


36. Citat Reinke: N-a putut fi verificat.


37. Eduard von Hartmann (1842-1906): «Filosofia inconştientului». Ediţia a 7-a. Berlin 1876. Partea a treia: Inconştientul şi darwinismul.


38. Trecerea la unisexualitate: vezi Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha capitolul Despărţirea sexelor (Basel 1954), GA 11.
    


39. Data trecută…darwinismul: «Originea şi destinaţia omului». Berlin, 9 februarie 1905.
    


40. Cronica Akasha: Comp. Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha (Basel 1954) GA 11, precum şi Ştiinţa ocultă (Stuttgart 1955) GA 13.
    


41. Evoluţie şi involuţie: Comp. şi conferinţa Evoluţie, involuţie şi creaţie din nimic, 17 iunie 1909, în Antropologie spiritual-ştiinţifică, Conferinţa a VIII-a (Berlin 1915), GA 107.


42. După paragraful „Aceste fiinţe umane…”: Se poate presupune că aici şi în continuare stenograma are lacune.


43. „De n-ar fi ochiul meu solar...”: «Teoria culorilor». Partea didactică, Introducere.
    


44. «Lumina pe cărare»: comp. notele 8 şi 31.


45. Citat din Novalis: În «Fragmentele lui Novalis» citim textual: „Omenirea este sensul mai înalt al planetei noastre, nervul care leagă acest mădular cu lumea de sus, ochiul pe care-l înalţă spre cer.”


46. Rudolf Steiner despre Henrik Ibsen:
    Lucrări publicate din operele de tinereţe, Caiet III (şapte articole şi discuţii), Dornach 1938.
    Consideraţii esoterice asupra relaţiilor karmice Vol. II, conferinţa IV din 26 aprilie 1924, GA 236, Dornach 1934.
    


47. De aceasta sunt legate nişte probleme: Aici în mod evident există o lacună în stenogramă. John Worell Keely a fost un american care a încercat să construiască un motor pus în mişcare de nişte unde pe care omul să le poată incita cu viaţa lui sufletească. Comp. Rudolf Steiner Fiinţa lumii şi egoitatea (ciclul 43), GA 169, Conferinţa a III-a.
    


48. Idealul social nu poate fi născocit: Compară expunerile lui Rudolf Steiner despre problema socială, făcute în aceeaşi perioadă (1905/06) în Ştiinţa spirituală și problema socială în GA 34, şi alte numeroase expuneri de mai târziu, printre altele Punctele nodale ale problemei sociale în cadrul necesităţilor de viaţă din prezent şi viitor, GA 23; «Cerinţele epocii prezente faţă de Europa Centrală. Ce ar trebui văzut astăzi. Articole pe teme sociale şi de politică mondială din anii 1919-1922» (Dornach 1951); pe urmă seria de conferinţe din anul 1919 Substraturile spirituale ale problemei sociale, patru volume, GA 189 - 192, (Dornach 1946-51).
    


49. În conformitate cu Catalogul conferinţelor, Rudolf Steiner a ţinut pe 2 februarie 1905 o continuare la aceasta. Există câteva notiţe luate la această dată de către o stenografă, dar ele sunt atât de sărăcăcioase, încât au fost adăugate primei conferinţe după lăsarea unui rând gol.
    Pentru completarea acestei conferinţe, ca şi a următoarelor trei, vezi Rudolf Steiner «Revelaţia tainică a lui Goethe din punct de vedere exoteric şi esoteric», două conferinţe ţinute la Berlin pe 22 şi 24 octombrie 1908, în Unde şi cum aflăm spiritul? (18 conferinţe publice, Berlin 1908/09), GA 57, ca şi articolul «Specificul spiritualităţii lui Goethe revelat în ‹Faust› şi în basmul despre ‹Şarpele cel verde şi frumoasa Floare-de-Crin›» (1918, GA 22).
    


50. Gotthold Ephraim Lessing, 1729-1781. «Educaţia neamului omenesc», în încheiere şi în Nota dintr-un loc al convorbirilor filosofice despre familiarizarea directă cu religia şi despre câteva moduri de dovedire insuficiente din cadrul acesteia, Berlin 1773, ca şi pe ultima pagină a pasajului din testamentul literar: „…că pentru om pot exista mai mult decât cinci simţuri”. Toate tipărite de Paul Lorentz, «Filosofia lui Lessing», Leipzig 1909.
    


51. Johann Gottfried Herder, 1744-1803. «Palingenesis. Revenirea sufletelor». «Exemple concludente explicative ale modului de gândire care ne predispun la credinţa într-o metamorfoză». «Despre transmigraţia sufletelor». Din diferite articole, I. 1791, 1797 (toate scrise în sensul respingerii teoriei). Herder s-a exprimat pozitiv despre reincarnare într-o scrisoare adresată lui Moses Mendelssohn, în anul 1769: „…Dacă predispoziţiile mele actuale ar fi date care să-mi dezvăluie viitorul, eu voi deveni din nou o fiinţă compusă ca acum. Germenul unei plante poartă în sine o plantă şi nu un animal; totul rămâne în natură ceea ce este: Substanţa mea omenească va deveni din nou fenomen uman, sau, dacă e să vorbim platonic, sufletul meu îşi reconstruieşte un corp… eu devin ceea ce sunt…”.
    


52. În «Poezie şi adevăr», el spune: Pasajul menţionat de Rudolf Steiner nu a putut fi găsit.
    


53. „Lumea spirituală nu este închisă”: «Faust», partea I, Noaptea.
    


54. Jakob Böhme, 1575-1624.
    


55. Descrierea spiritului Pământului: «Faust», partea I, Noaptea.
    


56. «Tainele»: Un fragment. 1784-1786, în Poeme epice.
    


57. Spre sfârşitul primei părţi, Faust se raportează altfel la Spiritul Pământului: vezi scenele «Pădurea şi grota», «Spirit sublim».
    


58. În convorbirile lui Eckermann cu Goethe: vezi J. P. Eckermann, «Convorbiri cu Goethe în ultimii ani de viaţă», 25 ianuarie 1827: „Dar toate sunt vizibile cu ochii [în ‹Faust›] şi, fiind gândite pentru teatru, vor ieşi bine în evidenţă pentru fiecare. Iar eu nu am voit mai mult. Căci dacă este chiar şi numai atât ca mulţimea spectatorilor să se bucure de manifestarea aparentă, iniţiatului nu-i va scăpa sensul mai înalt al lucrurilor”.
    


59. Mersul la mume: vezi «Faust» partea II, actul 1, palatul împărătesc, galeria întunecată.
    


60. laboratorul: «Faust», partea II, actul 2, Laboratorul.
    


61. Noaptea clasică a Valpurgiilor: «Faust», partea II, actul 2.
    


62. orbirea lui Faust: «Faust», partea II, actul 5, Miezul nopţii.
    


63. „Dar atât timp cât nu trăieşti aceasta: mori şi devino”: vezi pag. 168.
    


64. „Cine nu moare înainte de a muri”: Jakob Böhme în «Thesophia revelata, sau: Toate scrierile divine». Reeditare în 11 volume realizată de A. Faust, 1942.
    


65. Chorus mysticus: «Împlinire» de Goethe, păstrat în manuscris.
    


66. În convorbirile cu Eckermann: această exprimare nu este de găsit acolo. Referitor la imaginea muntelui Montserrat, J. Schröer spune: (Faust II SCV): „O descriere a lui Montserrat a obţinut-o el datorită lui W. Von Humboldt, 1800. Imaginea plutea în faţa lui în 1816, când a scris articolul ‹Despre fragmentul Tainele›. El explică şi că ‚Cititorul urmează să fie condus printr-un fel de Montserrat ideatic’.”
    


67. La baza acestui text, ca şi a celui al următoarelor conferinţe, se află două stenograme incomplete care au trebuit să fie completate prin notiţele de mână ale altor doi ascultători.
    


68. Friedrich von Schiller, 1759-1805. Despre istoria prieteniei lor vezi articolul lui Goethe «Întâmplare fericită» din «Lucrările de ştiinţele naturii ale lui Goethe» vol. I şi Operele complete ale lui Goethe vol. XXXIII din «Literatura naţională germană a lui Kürschner», Berlin şi Stuttgart 1884. Copiere fotomecanică a Lucrările de ştiinţele naturii ale lui Goethe în cinci volume cu introducere şi comentarii de Rudolf Steiner GA 1a-e, ca şi corespondenţa Goethe-Schiller.
    


69. Chiar Goethe i-a spus lui Riemer: citatul nu a putut fi găsit.


70. încercări de explicare a Basmului: vezi Friedrich Meyer von Waldeck «Basmele-poem ale lui Goethe», Heidelberg 1879.
    


71. întemeierea Societăţii Teosofice: a avut loc în 1875 prin H. P. Blavatsky şi Colonel Olcott.
    


72. Arthur Schopenhauer, 1788-1860.
    


73. de două ori găsim indicii în «Convorbirile cu Eckermann»: vezi convorbirile din 6 decembrie 1829 şi 17 februarie 1831, dar şi din 11 martie 1828 şi 13 februarie 1829.


74. «Noua Melusine» în «Anii de drumeţie ai lui Wilhelm Meister», cartea 3, cap. 6.
    


75. «Noul Paris» în «Poezie şi adevăr», partea I, cartea a 2-a, vezi şi conferinţa din 2 martie 1905 din acest volum.
    


76. Pythagoras, 580-500 î.Ch., filosof şi matematician grec.
    


77. amintesc convorbirea cu Schiller de la Jena din 1794: vezi articolul lui Goethe «Întâmplare fericită».
    


78. Scrie Schiller lui Cotta: La cererea lui Cotta din 23 octombrie 1794: „Tare dornic aş fi de o explicaţie a ‹Basmelor› lui Goethe” şi, din nou, în noiembrie 1794 „…Goethe nu i-a oferit cheia ‹Basmelor› sale?”, Schiller răspunde pe 16 noiembrie 1794: „Despre ‹Basmele› lui Goethe, publicul va afla mai mult. Cheia se află în ‹Basmele› înseşi”. Citat din Theodor Friedrich: «Basmele lui Goethe, cu o introducere şi material referitor la istoria ‹Basmelor› şi a comentariilor lor ulterioare», Phillipp Reclam, Leipzig o.J


79. aşa cum i-a spus Goethe lui Schiller într-o convorbire cu acesta: Convorbirea nu a putut fi identificată până acum. Din punctul de vedere al conţinutului, cele exprimate concordă întru totul cu conţinutul scrisorii adresate de Schiller lui Goethe pe 29 august 1795, după primirea Basmului despre «Hore»: „…Nu te poţi abţine să nu cauţi în toate semnificaţia lor… ‹Ideea›, ‹cheia› este expusă deschis în basm: ‹Unul singur›, spune bătrânul cu lampa, ‹nu ajută, ci numai acela care se uneşte cu mulţi la ceasul potrivit›, şi curând după aceea: ‹suntem împreună în ceasul cel fericit, fiecare să-şi facă treaba, fiecare să-şi îndeplinească sarcina lui, şi o fericire generală va dizolva în sine durerile individuale, aşa cum distruge o nefericire generală bucuriile individuale›.”
    


80. „Cel care vrea să cunoască şi să descrie ceva viu…”: Mephisto către discipolul din «Faust», partea I, Camera de studiu.
    


81. Pentru alcătuirea textului vezi indicaţia relativ la conferinţa din 16 februarie 1905, nota 67.
    


82. „soluţia se află chiar în basm”: vezi nota nr. 78.
    


83. Jakob Böhme: vezi nota 54.
    


84. Şi atâta timp cât nu trăieşti aceasta…: vezi nota 63.
    


85. vom mai vorbi despre ele data viitoare: La cele trei însoţitoare şi cei trei regi, Rudolf Steiner nu a mai făcut nici o referire în conferinţa următoare (2 martie 1905).
    


86. Cel ce vrea să-l înţeleagă pe poet…: Goethe în «Note şi explicaţii pentru o mai bună înţelegere a Divanului occidental-oriental» (1819).
    


87. Pentru alcătuirea textului vezi indicaţia referitoare la conferinţa din 16 februarie 1905, nota 67.
    


88. Goethe a intercalat povestea despre «Noua Melusine» într-un anumit loc al «Anilor de drumeţie»: vezi Goethe «Anii de drumeţie ai lui Wilhelm Meister sau cei care renunţă», cartea 3, cap. 6.
    


89. înaintea noastră au trăit atlanţii, înaintea lor lemurienii: vezi Rudolf Steiner Ştiinţa ocultă în schiţă, GA 13, şi Din Cronica Akasha, GA 11.
    


90. Şi în «Doctrina secretă» a lui H.P.Blavatsky: «Doctrina secretă», trei volume, 1897-1903.
    


91. „Ce semănaţi, aceea veţi culege”: textual, „Căci ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera”, Galateni 6, 7.
    


92. Acest lucru este spus la începutul lucrării «Poezie şi adevăr»: vezi partea I, cartea a 2-a.


93. Într-un fragment: «Călătoria fiilor lui Megaprazon»: (1792), vezi «Operele complete ale lui Goethe» editate de Karl Goedecke, vol. XV, Biblioteca de literatură universală Cotta, Stuttgart/Berlin.
    


94. „Venus” şi „Marte” sunt ultimele cuvinte care ni s-au păstrat de acolo: vezi «Călătoria fiilor lui Megaprazon. Un fragment existent al planului», editat de Karl Goedecke, vol. V.
    


95. Gotthold Ephraim Lessing, 1729-1781. Despre Klopstock vezi «Epigrame», 1.
    


96. Friedrich Gottlieb Klopstock, 1724-1803. «Messias din Ode».
    


97. Wilhelm von Humboldt, 1769-1835. „Merită să fi trăit atâta, ca să preiau în mine aceste comori”. Scrisoare către A. W. Von Schlegel, din 21 iunie 1823 şi scrisoare către Gentz din 1 martie 1828.


98. Textul acestei conferinţe a fost modificat într-o măsură neobişnuită în comparaţie cu textul de la prima publicare (1955). De la prima ediţie încoace a ajuns şi o a doua stenogramă în arhiva de administrare a moştenirii lui Rudolf Steiner. În textul acestui volum au fost inserate multe pasaje corespunzătoare acestei noi stenograme, în măsura în care ele conţineau completări faţă de cea dintâi.
    


99. Friedrich von Schiller: vezi nota 68.
    


100. Disertaţia lui Schiller: «Încercare de a stabili raportul dintre natura animală a omului şi natura sa spirituală», tipărită în 1780.
     


101. Gotthold Ephraim Lessing, vezi nota 50.
     


102. Paul Heinrich Holbach, 1723-1789.
     


103. Jean Jacques Rousseau, 1712-1778.
     


104. Christian Gottfried Körner, 1756-1831. Între 1785 şi 1787, Schiller a fost oaspetele său la Leipzig şi Dresda.


105. scrisorile filosofice ale lui Schiller: 1786, în «Mici lucrări cu diverse conţinuturi». Capitolul «Teosofia lui Julius».
     


106. Paracelsus: Theophrastus Paracelsus von Hohenheim, 1493-1541, medic şi cercetător al naturii. Operele complete ale lui Paracelsus au fost editate de K. Sudhoff începând din 1923.
     


107. Immanuel Kant „Datorie, tu, măreţ şi sublim nume”, în «Critica raţiunii pure», 1788, partea I.
     


108. Schiller spune: „Cu drag slujesc prietenilor, dar din păcate o fac cu bucurie,/De aceea mă roade adesea gândul că nu sunt virtuos” în «Elegii şi epigrame».
     


109. „Numai prin poarta aurorei frumosului pătrunzi în ţara cunoaşterii”: în «Artiştii».
     


110. Ea vine abia în ziua de azi, acolo unde se poate observa un perimetru cuprinzător al unei societăţi care îşi stabileşte drept prim principiu o legătură între oameni bazată pe iubire: este vorba de principiile fundamentale ale Societăţii Teosofice, dintre care primul era: „Principiile Societăţii Teosofice sunt următoarele: Primul principiu este acela de a forma nucleul unei frăţii generale, care să cuprindă oameni fără deosebire de rasă, religie, sex castă sau culoare.” Neconcordanţa dintre principiile teoretice şi aplicarea lor practică de către preşedinta Annie Besant, la Adyar (India) a dus, în 1913, la separarea de Societatea Teosofică a Secţiunii germane condusă de Rudolf Steiner şi întemeierea Societăţii Antroposofice.
     


111. Conferinţe de la Şcoala superioară liberă din Berlin: vezi conferinţele lui Rudolf Steiner: «Schiller şi epoca noastră» din anul comemorativ Schiller 1905, Editura Filosofic-antroposofică, Dornach 1932.
     


112. Heinrich Deinhardt, 1805-1867 în «Contribuţii la elogierea lui Schiller», 1866. Noua ediţie, Stuttgart 1922.
     


113. Johann Karl Batsch, 1761-1802, botanist. Despre această convorbire relatează Goethe amănunţit în «Întâmplare fericită», 1817 în Lucrări de ştiinţele naturii ale lui Goethe, vezi nota nr. 68.
     


114. Frumoasă este scrisoarea: vezi scrisoarea lui Schiller către Goethe din 23 august 1794 din «Corespondenţa dintre Goethe şi Schiller».
     


115. Friedrich Wilhelm Nietzsche, 1844-1900, «Naşterea tragediei din spiritul muzicii», Leipzig 1872.
     


116. Edouard Schure, 1841-1929. «Comorile sfinte ale Orientului», 1898, tradusă de Marie von Sivers, Leipzig 1908. «Sfânta dramă din Eleusis» reconstruită de Edouard Schure, transpusă în ritmizare liberă de Rudolf Steiner, Dornach 1939.
     


117. Edouard Schure: «Copiii lui Lucifer», tradusă de Marie von Sivers, Leipzig 1905. Noua ediţie Dornach 1955.
     


118. Charles Darwin, 1809-1882. «Despre formarea speciilor prin selecţia naturală sau menţinerea raselor favorizate în lupta pentru existenţă», 1859.
     


119. Robert Kirchhoff, 1824-1887, fizician.
     


120. Robert Wilhelm Bunsen, 1811-1899, fizician şi chimist. «Analiza chimică prin observaţii spectrale, Viena 1861.
     


121. Gustav Theodor Fechner, 1801-1887, filosof. «Şcoala premergătoare esteticii» Leipzig 1876; «Elemente de psihofizică», două volume, Leipzig 1860.
     


122. Karl Marx, 1818-1883. «O critică a economiei politice» 1859; «Capitalul», vol. I, 1867.
     


123. o biografie a lui Schiller: vezi J. Minor «Schiller, viaţa şi opera sa», 1890, patru volume.
     


124. Numai corpul şi-l însuşesc acele puteri…: din Schiller «Idealul şi viaţa».
     


125. La baza tipăririi acestor patru conferinţe se află o stenogramă incompletă. Ea nu prezintă numai lacune evidente, ci stenograful, care nu era familiarizat cu tematica acestor conferinţe, a mai făcut adesea în grabă şi unele rezumate, aşa cum l-a înţeles el pe conferenţiar. De aceea, au intervenit modificări în punctele de vedere expuse. Deşi au putut fi prelucrate şi notiţele de mână ale altor ascultători, cu excepţia unor neînţelegeri grosiere, deficienţa redării textului nu a putut fi îmbunătăţită în mod considerabil.
     


126. Probabil că aţi auzit câte ceva despre un anume Kalthoff: Albert Kalthoff, 1850-1906, teolog evanghelist. «Predicile lui Zarathustra», 1904.
     


127. profesorul Lobstein din Strassbourg: D. P. Lobstein, «Adevăr şi poezie în religia noastră», Tübingen 1905.
     


128. Goethe: textual: „Frumosul este o manifestare a legilor tainice ale naturii, care ne-ar rămâne ascunse pe vecie fără această manifestare a lor”. În «Maxime în proză», partea a 11-a: Arta, şi Ibid. „Cel căruia natura începe să-i dezvăluie taina ei revelată, resimte un dor irezistibil după tălmăcitoarea ei cea mai demnă, arta”.
     


129. Adolf Harnack, «Esenţa creştinismului», Leipzig 1901. Ediţia a patra, pag. 101.
     


130. „Cel care posedă ştiinţa şi arta…”: «Xenii îmblânzite».
     


131. Stenograma de la această conferinţă devine foarte lacunară spre final. În diverse locuri esenţiale firul gândirii pare să nu fie pe deplin sesizat, ci doar redat rezumativ.
     


132. Rudolf von Jhering, 1818-1892. «Lupta pentru Justiţie», 1872. «Scopul în Justiţie», două volume, Leipzig 1877-1883.
     


133. Hermann von Helmholtz, 1821-1894, fiziolog şi fizician.
     


134. Aş dori să citez textual pasajul: citatul se găseşte în introducerea la volumul I, pag. VII a operei menţionate.
     


135. John Stuart Mill, 1806-1873, filosof şi economist englez.
     


136. Adolf Exner, 1841-1894. «Despre formarea politică», discurs inaugural ca rector al Universităţii din Viena, 1891.


137. Abia atunci va exista un studiu sănătos: stenograma are lacune considerabile în acest pasaj şi în următoarele.


138. Cesare Lombroso, 1836-1909. Psihiatru şi antropolog criminalist. Autor al lucrării «Geniul şi nebunia», 1864, în limba germană în Biblioteca Universală Reclam.
     


139. Friedrich Karl von Savigny, 1779-1861, jurist.
     


140. Acest lucru a fost reaccentuat mereu…: şi în acest paragraf pot fi observate lacune în stenogramă.
     


141. Fichte spunea: vezi Cuvântul înainte la «Determinarea învăţatului».
     


142. Galen, circa 131-201, medic la Roma.
     


143. Andreas Vesalius, 1514-1564, anatomist belgian, medicul lui Carol al V-lea şi Philippe al II-lea. Întemeietor al anatomiei ştiinţifice. Opera sa a fost editată în două volume, în 1825, de către Boerhaave şi Albin. Leyda 1725.
     


144. William Harvey, 1578-1657, anatomist englez. Descoperitor al circuitului sanguin.
     


145. Justus von Liebig, 1803-1873, întemeietor al chimiei organice. «Chimia organică şi aplicarea ei în agricultură şi fiziologie», Braunschweig 1840. «Despre studiul ştiinţelor naturii». Discurs introductiv la prelegerile sale. 1852.
     


146. Emil Schlegel, 1852-1935, medic homeopat.
     


147. Goethe exprimă ceea ce am eu în vedere aici: citatul se găseşte în «Maxime în proză» partea a II-a: Ştiinţa în general.
     


148. Johann Gottlieb Fichte, 1762-1814. În toamna anului 1810 el şi-a ţinut discursul de rector «Despre singura eroare posibilă a libertăţii academice».
     


149. Deja Friedrich Schiller vorbea într-un discurs: 26 mai 1789 la Universitatea din Jena: «Ce este şi în care stadiu final se studiază istoria universală?», un discurs academic inaugural.
     


150. Leonardo da Vinci, 1452-1519. Vezi Marie Herzfeld: «Leonardo da Vinci, gânditorul, cercetătorul şi poetul», Diederichs, Jena, 1926; «Tratat de pictură», Diederichs, Jena, 1925.