Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTEREA SUFLETULUI ŞI A SPIRITULUI

GA 56


XV

CERUL

Berlin, 14 mai 1908

Īntr-o situaţie la fel de dificilă ca data trecută, cānd a trebuit să vă vorbesc despre conceptul de „Infern”, mă aflu şi astăzi, cānd trebuie să reunesc diversele consideraţii şi rezultate ale acestui ciclu de conferinţe, pe care l-am ţinut īn această iarnă, īntr-o consideraţie asupra temeiurilor conceptului de „Cer”.

Ne aflăm īn faţa unui concept care, īn privinţa semnificaţiei sale reale, a dispărut īn mare parte din credinţa diverselor atitudini religioase, chiar dacă acestea menţin conceptul dintr-un instinct spiritual absolut corect şi potrivit. Dar totodată ne aflăm īn faţa unui concept care este luat īn derādere şi respins īn modul cel mai strict de către aceia care nu numai că doresc să dea tonul īn curentele spirituale ale prezentului, ci doresc şi să fie văzuţi de departe drept dătători de ton. Īn conceptul de „Cer” este cuprins īncă pentru un număr extrem de mare de oameni ţelul şi dorul cel mai profund al inimii; ceea ce constituie baza acestui concept reprezintă conţinutul unei credinţe plină de dăruire a multor suflete, care le conferă acestora māngāiere şi consolare īn cele mai grele situaţii din viaţă; totodată, acest concept este considerat de mulţi oameni drept ceva īn care se exprimă cea mai adāncă superstiţie şi de care se leagă tot ceea ce constituie, īn sens larg, obiectul superstiţiei omeneşti. Trebuie doar să ne īndreptăm atenţia asupra fenomenelor spirituale mult discutate īn diverse cercuri, şi vom vedea īn curānd ce piedici uriaşe sunt puse īnţelegerii omului actual, dacă vrea să ajungă la o cuprindere pură, fără prejudecăţi, a ceea ce ne preocupă astăzi.

Nu trebuie să se mire nimeni, şi cu atāt mai puţin cel care vorbeşte asupra acestor lucruri, aşa cum intenţionez eu să o fac astăzi, dacă o mare parte din cele ce vor fi spuse astăzi sunt considerate drept culme a purei fantezii şi a visătoriei mistice confuze. Dar, făcānd abstracţie de acest fapt, tocmai consideraţiile de astăzi ne vor arăta cāt de imperios necesar este să indicăm cāt se poate de accentuat, tocmai īn timpul nostru, temeiurile acestor concepte.

Mulţi dintre dumneavoastră cunosc probabil un om, de al cărui nume poate că mulţi leagă conceptul de „cu adevărat cult”, un om a cărui operă a trezit tocmai īn ultimul timp, dar şi mai īnainte, un respect deosebit īn viaţa spirituală germană. Desigur că nu mă gāndesc să minimalizez cātuşi de puţin meritele deosebite pe care şi le-a dobāndit acest om īn īngustul său domeniu, al ştiinţelor naturii. Căci aţi văzut şi din conferinţele precedente că nu am intenţionat niciodată altceva decāt să prezint īn conferinţe cercetările spiritual-ştiinţifice īn deplină armonie cu rezultatele ştiinţelor naturale ale prezentului. Īn diverse locuri a fost ţinută conferinţa lui August Forel despre „Viaţă şi moarte” [ Nota 118 ], iar cel care vrea să se informeze puţin despre modul cum se poate īnţelege fundamental greşit ceea ce poate fi expus de către ştiinţa spirituală asupra acestor lucruri nu trebuie decāt să studieze temeinic această conferinţă a lui Forel. Punctele de vedere spiritual-ştiinţifice din care ne referim la astfel de fenomene sunt expuse īn revista mea „Lucifer-gnosis” [ Nota 119 ], unde se află şi cāte ceva relativ la raportul dintre ştiinţa spirituală şi ştiinţele naturii. Tocmai ceea ce cuprinde raportul şi acordul ştiinţei spirituale cu ştiinţele naturii şi ceea ce pune īn lumină īn ce măsură ştiinţa spirituală clădeşte pe bazele ştiinţelor naturii, conducānd la o īnţelegere superioară, tocmai acest lucru este expus īn acest al treizeci şi cincilea caiet al revistei „Lucifer-gnosis”. Īntreaga conferinţă a lui Forel este plină de neacceptare, şi anume de respingerea acestui concept care constituie conţinutul conferinţei noastre de astăzi.

Chiar la īnceputul conferinţei ni se atrage atenţia asupra faptului că acela care vrea să-şi clădească o concepţie despre lume din realitatea pură a ştiinţelor naturii trebuie să ajungă la următoarele gānduri, anume: cāt de mari şi grandioase sunt progresele acestei ştiinţe a naturii şi cum este ea īn stare să clarifice eşafodajul lumii pānă dincolo de stelele apropiate nouă īn spaţiu. Cum este această ştiinţă a naturii īn stare să privească – cel puţin pānă la un anumit grad – īn domeniul celor mai mici părţi ale celulelor corpurilor vii. Cum i-a reuşit ştiinţei naturii să depăşească īntru cātva, īn domeniul tehnicii, spaţiul şi timpul. Cum realizează ea, prin telegrafia şi telefonia fără fir, incredibilul de-a lungul aproape tuturor continentelor. Cum i-a reuşit ştiinţei naturii să constate elementele componente ale Soarelui, Lunii, stelelor şi aşa mai departe. Cum i-a reuşit să lichefieze aerul. Cum i-a reuşit să arate că părţile individuale ale creierului conlucrează atunci cānd omul gāndeşte, simte şi voieşte. Toate acestea, desigur, pānă la un anumit grad, dar acest grad este desemnat pe bună dreptate drept admirabil.

Īnsă apoi autorul acestei conferinţe continuă: Nicăieri īnsă nu a găsit ştiinţa naturală, īn ciuda rezultatelor ei remarcabile, ceva din ceea ce este numit „Paradis”, nicăieri nu a descoperit vreo lume spirituală. Ştiinţele naturii nu au găsit nimic din ceea ce omenirea, īn fantezia ei, īşi imaginează drept „Cer” şi „Iad”, aşa ceva nu au găsit pe nicăieri, īn ciuda rezultatelor lor remarcabile. Şi apoi se trage concluzia temerară, la care aderă mulţi īn ziua de astăzi, că, deoarece ştiinţele naturii nu au găsit nimic din acestea, toate aceste concepte trebuie aruncate peste bord. Trebuie să ne situăm pe terenul – pe care ştiinţele naturii īl consideră atāt de minunat – că nu poate fi absolut nimic adevărat din cele visate şi īnchipuite īn timp atāt de īndelungat, cum că ar exista un sāmbure nemuritor al fiinţei omului care să supravieţuiască descompunerii. Şi apoi consideraţiei i se adaugă o efuziune de sentiment cum că ar fi mult mai frumos, mai puternic şi mai măreţ, să ştii că omul, īnainte de a veni īn această existenţă individuală personală, a trăit numai īn predecesorii săi fizici şi că după această existenţă va mai trăi numai īn urmaşii săi fizici. Deci că īntreaga existenţă trebuie comasată īn lumea fizică. Apoi autorul se dăruie unei adevărate efuziuni a sentimentului: Nu este oare mult mai frumos faptul că ceea a creat omul depinde de predecesorii săi fizici şi continuă să acţioneze īn descendenţii săi fizici, decāt să acceptăm – lucru despre care se poate numai visa – că ar exista o lume īn care s-ar afla tot soiul de fiinţe cu un grad de evoluţie superior omului, o lume īn care s-ar putea auzi coruri īngereşti şi aşa mai departe? Se dă de īnţeles că un om cu o gāndire natural-ştiinţifică ar fi nedemn să depindă de o concepţie despre lume care ar avea de a face chiar şi numai pe departe cu asemenea concepte.

Această conferinţă ne poate aminti despre ceea ce am auzit cāndva, cu mulţi ani īnainte, īntr-o conferinţă ţinută de un conducător al mişcării moderne de iluminare. Această personalitate spunea cam următoarele: Oamenii vorbesc despre un oarecare cer suprasensibil, despre ceva care trebuie să fie pe acolo pe sus; şi apoi el clarifica faptul că Pămāntul nostru ar fi o sferă care pluteşte liber īn spaţiul cosmic şi că tot aceeaşi este şi situaţia celorlalte planete, aşadar că spaţiul cosmic este cerul şi că sufletul nu are nevoie să se afle īntr-un alt cer de vreme ce noi suntem deja īn cer.

Asemenea oameni nu īnţeleg prea mult din ceea ce a adresat Schiller īn sentenţa sa – care explică totul, – „Către astronomi”:

Nu-mi pălăvrăgiţi atāta despre pete īn Soare şi nebuloase!
Este natura mare numai pentru că vă de numărat?
Obiectul vostru de studiu este desigur cel mai sublim din lume
Dar, prieteni, Cel sublim nu locuieşte īn lume.

Din toate aceste păreri pentru acela care a preluat doar cāte ceva cu īntregul său suflet din cele ce s-au discutat aici īn cursul acestor conferinţe de iarnă poate deveni limpede, ce īnţelegere greşită poate sta la baza lucrurilor. Este o īnţelegere profund greşită şi putem exprima cel mai bine această neīnţelegere spunānd că, dacă vreodată ştiinţa spirituală ar vorbi despre ceea ce aceşti oameni desemnează drept superstiţie, visătorie şi fantasmagorie, atunci toţi aceşti oameni ar avea dreptate. Dar realitatea este că ştiinţa spirituală īn forma ei modernă este relativ recentă, mesajul ei īncă nu a ajuns pānă la cea mai mare parte a oamenilor, şi īn special nu a ajuns la aceia care vorbesc aşa cum este indicat aici. Aceşti oameni īşi fac despre lumile suprasensibile reprezentări care nu sunt altceva decāt rezultat al fanteziei şi visătoriei lor proprii şi ei combat aceste configuraţii ale propriei lor visătorii şi fantasmagorii. Şi nici nu ştiu absolut nimic din ceea ce are adevărata ştiinţă spirituală de spus despre aceste lucruri. Astfel că lupta care este dusă de o mare parte a acestor oameni culţi din ziua de astăzi este o luptă īmpotriva morilor de vānt create de ei īnşişi, este un don quijotte-ism. Iar cel care īnţelege temeinic aceste lucruri va găsi, īn ceea ce se spune īn această direcţie, vorbe, nimic altceva decāt vorbe, care sunt foarte potrivite pentru combaterea imaginilor obsesive pe care le au tocmai aceşti oameni. Dar acestea nu au nimic de a face cu ceea ce īnţelege ştiinţa spirituală prin aceste concepte. Am putut indica o logică ciudată īn aceste conferinţe, şi anume acolo unde, aparent de pe terenul ştiinţelor naturii, este respinsă teosofia, deşi nu se cunoaşte nimic din conţinutul ei. Vreau să vă spun doar cāte ceva īn această privinţă.

Ştiţi cāt de profund apreciez ceea ce a creat Haeckel pentru bazele ştiinţelor naturii. Dar ceea ce a expus el pentru combaterea reprezentărilor de Cer şi Infern, pe care şi le-a imaginat el īnsuşi, se bazează pe o logică şubredă. Această şubrezenie poate fi uşor dovedită. Şi e o formulare de-a dreptul drăguţă cānd Haeckel spune: „Există o credinţă din vremurile vechi care indică īn sus, arată cerul şi spune: Acolo locuieşte Dumnezeu! Cine vorbeşte astfel nu ştie că „susul” este īn cu totul altă parte cānd se roteşte Pămāntul. Şi cānd s-a rotit de tot, ar trebui să se arate īn jos, īn loc să se arate īn sus.” [ Nota 120 ] Dacă īnsă aprofundaţi puţin lucrurile din punct de vedere logic, concluzia lui nu vrea să spună altceva decāt că cineva afirmă că merge cu capul īn jos, şi nu īn sus, după ce s-a rotit Pămāntul. Aceşti domni pornesc de la greşeala de a considera că este vorba de lucruri īn spaţiu, şi nu de a dovedi existenţa spiritualului faţă de fizic. Toate acestea trebuie spuse iar şi iar, deoarece tocmai obiectul consideraţiilor noastre reprezintă desigur ceva deosebit de important.

Putem să ne referim la ceea ce am spus īn ultima conferinţă: Dacă ne putem pătrunde cu atitudinea morală ce izvorăşte din această ştiinţă spirituală şi să ne īndreptăm īnspre ceea ce se configurează, se dezvoltă treptat din copilul ce creşte īn faţa noastră, atunci avem sentimentul care se amplifică tot mai mult pānă la a deveni cunoaştere limpede şi luminoasă: anume că īn creşterea, transformarea şi configurarea trupului copilului se manifestă ceva ce provine din lumile suprasensibile şi care īşi dobāndeşte existenţa īn această lume. Ajungem la ideea care poate fi ridicată prin ştiinţa spirituală la o certitudine deplină, anume că miezul fiinţei omeneşti care păşeşte īn existenţă prin concepere şi naştere exista īnainte de concepere şi de naştere, şi că ceea ce vedem īn trupul fizic reprezintă īnvelişurile acestui sāmbure spiritual suprasensibil al fiinţei.

Acum ajungem la īntrebarea unde se află ceea ce vine īn existenţa fizică prin concepere şi naştere? Am dus gāndurile şi mai departe, ceea ce ne-a adus īn situaţia de a recunoaşte că această existenţă fizică a omului nu este prima, ci că trebuie să vorbim despre existenţe terestre repetate, despre faptul că omul păşeşte īn mod repetat īn existenţa fizică īn decursul evoluţiei Pămāntului. Şi am admis gāndul că ceea ce trăieşte omul īn viaţa sa, ceea ce trăieşte īn gāndire şi simţire, īn iubire şi bucurie, īn voinţă şi acţiune, nu moare, ci că rămān roadele lor, care se continuă, şi că următoarea existenţă pămāntească preia īn sine rodul existenţelor anterioare. Cānd copilul īşi manifestă treptat predispoziţiile, capacităţile şi faptele, acestea reprezintă pentru noi rezultatul vieţilor terestre anterioare. Omul a trecut pānă acum prin multe stări de existenţă, iar ceea ce a parcurs īn vieţile anterioare s-a transformat īn germen şi a devenit conţinut al său, astfel īncāt noua viaţă este mai desăvārşită, apare mai desăvārşită decāt viaţa sa precedentă.

Acesta este īn principal mersul ascendent al omului. Se vorbeşte īn ştiinţa spirituală despre faptul că ceea ce păşeşte din om prin concepere şi naştere īn existenţa fizică, şi care părăseşte din nou trupul fizic la moarte, se află īn răstimpul dintre moarte şi o nouă naştere īntr-o lume spirituală suprasensibilă. Am īnfăţişat o parte a acestei lumi spirituale suprasensibile īn conferinţa precedentă, sub denumirea de „Infern”. Vom īnfăţişa astăzi o altă mare parte a ei, prin conceptul de „Cer”. Astfel, īn ştiinţa spirituală, cerul nu este ceva īnchipuit, care se află pe undeva, departe, ci este realmente ceva care se află acolo unde suntem şi noi. Şi acum trebuie să răspundem la īntrebarea: Cum poate fi ceea ce denumim cer, existenţă suprasensibilă acolo unde suntem şi noi, dacă oamenii nu īl percep cu ochii lor fizici, şi dacă este adevărat că ştiinţa fizică, avānd nişte cuceriri atāt de mari şi de īnsemnate īn urma ei, nu a putut descoperi nicăieri acest Paradis, acest Cer?

Dar am atras adesea atenţia şi asupra faptului că fiecare om, cu adevărat fiecare om poate ajunge la contemplarea deplină a lumii suprasensibile şi a cerului. Īn lucrarea Cum dobāndim cunoaşterea lumilor superioare? [ Nota 121 ] s-a atras atenţia asupra metodelor prin care omul se poate īnălţa īn lumea suprasensibilă. Astăzi vom mai indica doar pe scurt despre ce este vorba. Trebuie īnsă să aveţi mereu īn vedere ceea ce īnseamnă perceperea lumii sensibil-fizice din jurul dumneavoastră. Aţi citit precis faptul că ceea ce numim ureche omenească pe deplin dezvoltată s-a configurat, ca să folosim expresia lui Goethe, dintr-un organ „indiferent”. Priviţi la animale aceste organe īn forma lor primitivă, şi gāndiţi-vă ce poate reprezenta pentru aceste animale lumea sunetelor, a armoniilor fizice, a melodiilor şi lumea restului sunetelor. Gāndiţi-vă ce configurare fină a fost necesară pentru a aduce organul omenesc pānă la perfecţiunea sa actuală, pentru ca omul să se poată īncadra īn domeniul sunetelor din lumea īnconjurătoare lui. Īn acelaşi mod puteţi examina şi celelalte organe.

Priviţi ochiul şi modul cum s-a dezvoltat el treptat pentru a ne putea intermedia minunata lume a luminii şi culorilor, pe care o preiau o mare parte a oamenilor. Şi astfel, īn jurul nostru, pentru noi, există cele pentru care avem organe capabile să le percepem. Dacă organele omului s-ar afla pe o treaptă īncă imperfectă, – gāndiţi-vă că organul auzului omenesc s-ar afla pe o treaptă nedesăvārşită, – ce ar fi o lume a sunetelor, a armoniilor şi a melodiilor, pentru astfel de fiinţe cu un auz nedezvoltat? O lume pe care ele nu o pot percepe, o lume de dincolo. Aşa cum se raportează această lume la omul sensibil, tot aşa se raportează şi lumea spirituală la ceea ce se numeşte īn mod obişnuit lume. Şi aşa cum fiinţe nedesăvārşite, cu organe de simţ nedesăvārşite, s-au putut dezvolta pānă la o mare perfecţiune, putānd percepe īn felul acesta noi domenii, tot aşa este omul capabil de evoluţie, la fel cum a fost omul timpurilor străvechi. Sunt date īn toate amănuntele metodele asupra modului īn care ceea ce are omul astăzi ca puteri şi capacităţi poate fi ridicat pe o treaptă mai īnaltă. Nimănui nu-i trece prin minte să denumească drept „Cer” ceea ce a fost respins de către Forel. Ştiinţa spirituală spune: Dacă omul are devotamentul, energia şi perseverenţa de a dezvolta capacitatea care dormitează astăzi īn el, care se află īn pieptul său, el va percepe lumile spirituale. Prin lumi spirituale se īnţelege ceea ce se află īn lăuntricul fiecărui om. Dacă īşi configurează aceste organe, atunci şi conţinutul respectivei lumi va deveni pentru el tot o lume de percepţii, aşa cum lumea sunetelor devine o lume a percepţiilor. Şi acest lucru se petrece īn măsură tot mai mare, cu cāt organul fizic se perfecţionează mai mult.

Dar nici un om nu trebuie să-şi imagineze că dezvoltarea pe care o avem aici īn vedere ar fi asemănătoare metodelor prezente de dezvoltare pentru constituirea unui simţ fizic. Căci ar fi o īnţelegere greşită. Este foarte posibil ca, īn calitate de cercetător spiritual, să fii īntrebat: Cum se formează acest al şaselea simţ? Şi oamenii īşi imaginează că ar trebui să crească ceva, ca un ochi, din organism. Dar simţurile superioare suprasensibile nu sunt aşa. Vom caracteriza foarte pe scurt cum se raportează aceste simţuri superioare – cuvāntul nu le exprimă prea bine esenţa, dar nu face nimic – la celelalte simţuri fizice. Modul de dezvoltare prin care se ridică omul īn lumea suprasensibilă nu este exterior, turbulent, ci lăuntric, intim. Iar ceea ce trebuie să parcurgă omul, pentru ca lumea spirituală să pătrundă īn existenţa prezentă se desfăşoară īn toată liniştea şi subtilitatea. Există trei puteri fundamentale ale sufletului, care sunt capabile de o adevărată evoluţie superioară, puterile fundamentale ale gāndirii, simţirii şi voinţei. Şi dacă ne īntrebăm pe scurt ce trebuie să facă omul cu gāndirea, simţirea şi voinţa dacă vrea să devină cetăţean al lumii suprasensibile, al lumii cereşti, deja īn cadrul acestei existenţei, atunci primim răspunsul că este vorba de o muncă subtilă. Puteţi citi īn revista mea [ Nota 122 ], īncepānd de la caietul cu numărul treisprezece, cum omul creşte īntr-o lume suprasensibilă prin faptul că īşi cultivă īntr-un mod deosebit lumea sa de gāndire, de simţire şi de voinţă. Să ne amintim de tot ceea ce străbate prin sufletul nostru īn condiţiile actuale, de dimineaţa devreme, cānd ne trezim, şi pānă seara, cānd conştienţa noastră se cufundă īntr-un īntuneric imprecis, şi să ne gāndim cum lucrurile ar arăta cu totul altfel īn sufletele noastre dacă nu am trăi īn epoca noastră īn acest loc din Europa Centrală, ci cu circa o sută de ani īnainte, īntr-un alt loc de pe Pămāntul nostru. Atunci am observa cāt de multe din cele care ne străbat sufletele de dimineaţa pānă seara reprezintă rezultatul pur al lumii exterioare, care se schimbă mereu. Īncercaţi să extrageţi o dată, din ceea ce fluctuează astfel īn sufletul omenesc, ceea ce depinde de epocă şi de locul unde vă aflaţi, īncercaţi să īndepărtaţi din suflet toate gāndurile care sunt īntru cātva legate de timp şi de loc, şi īntrebaţi-vă ce mai rămāne dintr-un astfel de conţinut. Toate gāndurile, sentimentele şi acţiunile volitive care trec astfel prin suflet şi sunt determinate de loc şi de timp şi care, cu alte cuvinte, se revarsă din afară īnspre om īn viaţa zilnică, toate acestea sunt nepotrivite pentru dezvoltarea unei vieţi spirituale superioare, pentru trăirea unei lumi suprasensibile. Nu luaţi lucrurile ca şi cum s-ar spune ceva īmpotriva vieţii omului din domeniul īn care este el īncadrat. Īnsă el trebuie să găsească atāta timp īncāt să se poată ridica īntru totul, pentru un anumit răstimp, peste ceea ce păşeşte astăzi īn sufletul său din viaţa cotidiană. El trebuie să se dăruiască chiar şi numai pentru cāteva minute unor gānduri şi sentimente care sunt independente de loc şi de timp, care sunt veşnice. Ne sunt indicate asemenea gānduri şi sentimente. Ele sunt aici, ele sunt dezvoltate de către cel care a parcurs drumul īnspre viaţa spirituală. Dacă omul lasă să trăiască şi să acţioneze tot mereu īn sufletul său asemenea gānduri veşnice, atunci acestea sunt puteri active īn sufletul omenesc, ce trezesc īntr-adevăr capacităţile adormite.

Şi apoi aveţi descrise uriaşele transformări ce apar dacă omul se dăruie gāndurilor veşnice conform metodelor riguros prescrise, dacă īnţelege să trăiască īn mod subtil cu aceste gānduri veşnice. Acestea sunt descrise la īnceput, pentru viaţa noastră de gāndire. Cine poate nega că există asemenea gānduri? Care este natura deosebită a gāndurilor omului, aşa cum sunt ele astăzi? Ele au o astfel de natură īncāt omul trăieşte cu ele īn modul cel mai intim, căci ce este mai strāns legat de sufletul nostru decāt gāndurile noastre? Cu ce suntem mai strāns uniţi, decāt cu gāndurile şi reprezentările noastre? Dar aceste gānduri şi reprezentări, īn măsura īn care se raportează la lumea din afară, reprezintă elementul cel mai ineficient, cel mai pasiv īn raport cu această lume „reală”. Există o adāncă īnţelepciune īn a exprima, de exemplu, faptul că cineva poate fi foarte ataşat de gāndurile sale, gānduri care exprimă construcţia unui pod; gāndurile relative la pod pot fi corecte īn toate amănuntele, gāndul este corect, dar podul nu există. Gāndul este cel mai intim locuitor al sufletului.

Dar īn lumea īn care ne ducem existenţa fizică, gāndul este cel mai ineficient. El are o existenţă cu totul şi cu totul lăuntrică. Dar īn momentul īn care omul īncepe să dedice cel puţin un timp foarte redus din timpul său gāndurilor veşnice – el trebuie să īnceapă cu răbdare – va afla ceva despre care mai īnainte nici nu visa. El cunoaşte o lume care, īn raport cu gāndurile, este altfel decāt lumea noastră fizică. Dacă, īn lumea noastră fizică, gāndul este cel mai intim, dar īn acelaşi timp cel mai ineficient, cel mai pasiv, printr-o educare īn gāndurile veşnice, pe care o parcurgem īn viaţa fizică, suntem introduşi īntr-o lume īn care gāndul īnsuşi este creator. Acesta este esenţialul, despre care este vorba. Atunci īncepe să trăiască o altă lume īn jurul omului şi el īnvaţă să ştie din proprie experienţă următoarele: cānd vedem īn lumea fizică, vedem lumina. Ea se revarsă īn jos de la Soare. Vedem cum plantele, dacă le sustragem această lumină, devin tot mai palide şi mor; vedem cum lumina acţionează creator īn privinţa acestor plante. O astfel de putere care străbate spaţiul cosmic, care este o realitate, aşa cum numai un lucru sensibil poate fi o realitate, o astfel de putere devine gāndul pentru acela care pătrunde prin educare īn lumea suprasensibilă. Gāndul, care īn īntunericul lăuntricului are o existenţă intimă ineficientă, devine, după educare, ceva recunoscut, care străbate īn mod creator spaţiul cosmic, şi care este mult mai real şi mai adevărat decāt lumina solară. Acum observă omul, atunci cānd lumina acestui gānd – despre care el vorbeşte acum ca despre o lume reală, ce se extinde īn jurul lui – se revarsă īn sufletul omenesc, că ceea ce este suflet este vivifiat de puterile creatoare, tot aşa cum este pătrunsă planta fizică de lumina Soarelui. Īn felul acesta īnvăţăm cum spaţiul din jurul nostru este străbătut de o realitate pe care omul nu o poate percepe atāta timp cāt nu are facultăţile necesare, aşa cum acela a cărui ureche nu este corespunzător configurată nu poate percepe sunetele.

Apoi există şi anumite sentimente, care sunt produse altfel īn lumea suprasensibilă, īn educaţia suprasensibilă, decāt sentimentele vieţii cotidiene obişnuite. Cum se produc sentimentele vieţii cotidiene? Omul īşi īndreaptă atenţia asupra unui obiect. Acesta īi place. Sentimentul bucuriei urcă īn el. Sentimentul bucuriei apare prin intermediul obiectului exterior. Suntem īnălţaţi datorită impresiei unei lumi exterioare frumoase, ne umplem de repulsie cānd vedem ceva respingător īn lumea exterioară. Īn felul acesta oscilează sentimentele īn om, īn sus şi īn jos. Ştiinţa spirituală trebuie să conducă omul mai adānc īn real, veritabil, adevărat.

Dacă omul vrea să-şi trezească capacităţile lăuntrice faţă de lumea suprasensibilă, el trebuie să devină capabil de sentimente ce nu sunt stimulate din afară. Există din nou o metodă prin care omul se deprinde cu o lume de sentimente īn care sentimentele fluctuează īn el, fără ca īn acest scop să fie necesară percepţia exterioară. Sentimentele stimulate din exterior pot fi trezite īn om prin perceperea lucrurilor exterioare. Cānd omul īnvaţă să dezvolte īn sine anumite sentimente, atunci trezirea unor asemenea sentimente are efectul unei puteri care trezeşte capacităţile adormite. Şi atunci omul ştie din proprie experienţă ceea ce iniţiatul poate vedea, anume că lumea luminii este creatoare atāt pentru spiritual cāt şi pentru fizic, că ea se nuanţează īn spiritual īn nenumărate culori, ca şi lumina fizică; el ştie că există o lume īn care trăieşte lumina spirituală, o lume pe care o denumim lume astrală. Ea pătrunde această lume fizică pentru omul care a trezit aşadar īn sine capacităţile dormitānde, dacă el a format īn sine – fără a primi vreun impuls exterior īn acest sens – deci numai prin trăire spirituală, un sentiment cu totul deosebit, care nu poate fi trezit īn cadrul lumii sensibile prin ceva exterior. Cine a putut trezi acest sentiment de iubire, o trăire pur lăuntrică, a dobāndit legătura cu lumea spirituală.

Apoi, la elementul descris, se mai adaugă īncă o lume. Culorilor li se alătură o altă lume. Iubirea produsă de obiectele fizice nu poate conduce nicicānd la spiritual. Acea iubire care este mulţumită chiar cānd obiectul ei se află doar īn spiritual, acea iubire care rămāne o trăire lăuntrică profundă, este o putere creatoare pentru un tip superior de elemente, care străbat spaţiul spiritual. Această iubire este adevărata iubire. Treapta ei premergătoare este ceea ce resimte artistul cānd creează. El o resimte numai atunci cānd creează opere spirituale din sufletul său. Această iubire transformă spaţiul spiritual străbătut de lumină şi culori, dar mut anterior, īntr-o lume de sunete, şi ne vorbeşte o lume īn sunete spirituale.

Vedeţi cum omul se ridică gradat īntr-o altă lume, şi cum acolo nu se află nimic altceva decāt o adevărată continuare a ceea ce există şi īn existenţa firească a omului, īn procesele naturale. Aşa cum urechile au provenit din vezicule auditive indiferente, făcānd astfel ca din lumea imprecisă, lipsită de sunete, să răzbată afară lumea sunetelor, tot aşa răzbate īn afară din lumea nedeterminată, lumea tocmai descrisă. Iar cei care se luptă cu morile de vānt – după cum am menţionat la īnceputul conferinţei – nu vorbesc despre astfel de lumi. Cel ce afirmă că cerul nu a fost găsit nicăieri, nu ştie că el nu trebuie căutat īn altă parte, căci cerul se află acolo unde suntem şi noi. Este pur şi simplu vorba să nu copiem afirmaţii de genul: „Ceea ce eu nu percep, nu există”, iar dacă un altul afirmă că există ceva ce eu nu percep, īnseamnă că e nebun, visător sau şarlatan. Astfel de afirmaţii sunt din punct de vedere logic cele mai incorecte, căci nimeni nu are dreptul să afirme că graniţele percepţiei sale sunt şi graniţele existenţei. Dacă ar fi aşa, surzii ar trebui să declare că īntreaga lume a sunetelor, armoniilor şi melodiilor nu este decāt visătorie şi fantasmagorie.

Atunci cānd īn ştiinţa spirituală se vorbeşte despre cer, se vorbeşte īn modul īn care v-a fost expus dumneavoastră acum. Īn felul acesta se vorbeşte despre cer īn adevărata ştiinţă spirituală, şi niciodată nu s-a vorbit altfel īn izvoarele primordiale ale mărturisirilor religioase, pe vremea cānd acestea mai erau īnţelese. Īn această lume vizibilă există o lume suprasensibilă, aşa cum există pentru surzi lumea sunetelor.

Şi acum, ne punem īntrebarea de ce omul, aflat īn acest punct al dezvoltării sale prezente, nu percepe această lume suprasensibilă. El nu o percepe fiindcă tocmai percepţia sensibilă, care a păşit ca o necesitate īn evoluţia omenirii, se interpune ca un covor, ca un voal peste lumea suprasensibilă. Şi nu am avut altceva īn vedere cānd am descris ce trebuie să trăiască cel ce se străduieşte să răzbată īnspre lumea suprasensibilă. El trebuie să se ridice din lumea sensibilă, el trebuie să aducă un timp la tăcere lumea sensibilă. Atunci ajunge la ceea ce este dincolo de această lume sensibilă, atunci percepe modul īn care această lume sensibilă se interpune ca un voal īn faţa lumii suprasensibile. Acela care, fiind īn trupul său, se ridică, īn adevăratul sens al cuvāntului, dincolo de trup, acela poate percepe ceea ce este dincolo de acest voal.

Trebuie să ştim la ce sunt folosite īn viaţa omenească obişnuită puterile care pot deveni capacitate de a intra īn lumea suprasensibilă. Acest lucru nu poate fi īnţeles altfel decāt cuprinzānd cu privirea adevărata stare de lucruri: ce este propriu-zis lumea fizică, ce este cel mai nedesăvārşit trup fizic şi ce este cel mai desăvārşit trup fizic, ce ne apare īn faţa ochilor ca trup omenesc? Creaturi sunt toate entităţile fizice, creaturi ale spiritului. Spiritualul stă la baza oricărui fizic. Am accentuat mereu acest lucru, īn cele mai variate moduri, īn decursul acestor conferinţe. După cum gheaţa reprezintă o solidificare a apei, tot aşa se solidifică din spiritual orice element fizic. El este oarecum o condensare a spiritualului. Să ne oprim la configuraţia fizică a urechii omului actual. Ce se află la baza acestei configuraţii fizice? La baza ei se află puterea spirituală creatoare! Sunetul, care trăieşte ca sunet fizic īn mediul nostru īnconjurător, ţine de lumea fizică şi are, dincolo de sine, sunetul spiritual. Īn aceeaşi lume īn care răsună sunetul fizic ce impresionează urechile noastre fizice, vom auzi răsunānd şi sunetul suprasensibil spiritual. Ce este sunetul spiritual? Acest sunet spiritual este creatorul urechii noastre, aşa cum ceea ce se află drept lumină spirituală tăinuită īn lumina fizică este creatorul ochiului nostru. De aceea spune Goethe, cel care a exprimat atātea adevăruri spirituale profunde: „Ochiul a fost creat de către lumină şi pentru lumină” [ Nota 123 ]. Puterea ce radiază īnspre noi de la Soare, şi care īngăduie ochilor noştri să vadă limitele obiectelor īn spaţiul inundat de lumină, conţine şi acele fiinţe care au format minunata plăsmuire a ochiului. Astfel, ceea ce vede ochiul fizic şi aude urechea fizică, ar īnsemna la fel de mult ca pătrunderea dincolo de această lume fizică, ca propria ridicare īnspre puterile spirituale. Īntr-un anumit caz, o facem deja atunci cānd ne īndreptăm privirea asupra copilului, care-şi configurează treptat capacităţile īn trupul fizic omenesc. Vedem cum provin aceste capacităţi dintr-o lume tăinuită dincolo de lumea sensibilă, vedem cum īncolţesc ele īn materie, cum īşi creează īn materie un aspect existenţial.

Ne īntoarcem īnapoi la ştiinţa spirituală şi ne īntrebăm unde a fost această fiinţă omenească īnainte de a prelua prin concepere şi naştere o existenţă fizică; unde a fost ea īntre ultima ei moarte şi ultima naştere? Ea nu a fost īntr-o lume spirituală īnchipuită, ci īn aceeaşi lume īn care ne aflăm şi noi. Īntreaga deosebire īntre această fiinţă īnainte de a păşi īn existenţa materială prin concepere şi naştere şi ceea ce este ea apoi constă īn următoarele: īnainte de naştere, această fiinţă constă din elemente care pot fi văzute numai dacă avem configurate tocmai acele capacităţi descrise drept spirituale. Dacă pentru cineva apa nu ar fi vizibilă atāta timp cāt este lichidă, dar devine vizibilă de īndată ce īngheaţă, tot aşa devine omul invizibil cānd devine ca apa şi vizibil cānd s-a solidificat, adică a devenit fizic.

Vorbim astfel despre două stări ale omului, despre o stare dintre moarte şi o nouă naştere, care este vizibilă numai simţurilor spirituale, şi o stare īn care şi-a ţesut un veşmānt īn jurul său, astfel īncāt apare vizibil pentru simţurile fizice. Vedem deci că, īn răstimpul dintre moarte şi o nouă naştere, omul este unit cu puterile creatoare care inundă spaţiul, şi pe care cel care īşi dezvoltă capacităţile superioare le cunoaşte deja de aici drept puteri cereşti. Omul este unit cu aceste puteri creatoare. Aici, īn lumea fizică, omul trăieşte cu puterile fizice, cu sunetele fizice şi cu lumina fizică; īn lumea spirituală, el trăieşte īn ceea ce este spiritual-creator, īn spatele sunetului şi luminii. El trăieşte īntr-o lume care este altfel decāt lumea fizică. Aici, īn lumea fizică, ochiul vede datorită luminii. Īn lumea spirituală, omul percepe ceea ce a creat ochiul (puterile care au creat ochiul). El trăieşte īn lumina spirituală, trăieşte īntr-o lume spirituală de sunete, trăieşte ceea ce constituie trupul său fizic prin trecerea prin concepere şi naştere, el trăieşte cu entităţile cosmice creatoare productive acolo unde se constituie lumea noastră exterioară, care se īntinde ca un covor peste cea spirituală. Şi acest covor īnsuşi se revarsă īn lumea spirituală. Conştienţa omului luminează īntr-o altă stare. Īntreaga diferenţă dintre omul īncarnat şi cel dezincarnat constă īn aceea că omul dezincarnat trăieşte īntr-o altă stare de conştienţă şi că el percepe puterile creatoare. Şi aşa vom īnţelege ceea ce īnseamnă faptul că prin moarte omul este preluat īntr-o lume suprasensibilă. Ea nu este o lume de vis, o lume de o realitate mai redusă decāt a noastră, ci este o lume de o intensitate şi o realitate mai puternică, căci īn ea se află entităţile creatoare ale lumii noastre fizice. Şi acum īnţelegem ce acţionează acolo īntre moarte şi o nouă naştere.

Ultima dată cānd am vorbit despre puterile retardante am văzut că, atunci cānd omul trece prin poarta morţii, apare īn faţa lui o imagine cu amintiri din toată viaţa lui trecută, şi am văzut cum această imagine este preluată ca esenţă şi rămāne unită cu omul pentru toate timpurile următoare; am văzut cum parcurge el perioada de kamaloka, unde trebuie să realizeze un fel de purificare. După ce a parcurs această purificare, atunci ceea ce a preluat cu sine din ultima sa viaţă devine ceva deosebit, ceva nou. Ştim că omul, cānd trece prin poarta morţii, intră īn lumea spirituală suprasensibilă. Consideraţi-o ca pe un ogor, ca pe o formaţiune de teren rodnic şi luaţi ceea ce aduce omul cu sine din ultima sa viaţă drept rod al gāndirii, simţirii şi voinţei sale, şi care poate fi rezumat drept fruct al ultimei sale vieţi, luaţi aceasta ca pe un germen vegetal, care este cufundat īn acest teren, unde germinează. Aşa creşte rodul ultimelor vieţi īn terenul spiritual şi conştienţa omenească observă şi percepe această germinare, această creştere, această dezvoltare a germenului vieţii, preluat din ultima existenţă. Tot ceea ce omul a luat cu sine din viaţă se impregnează īn acest ultim rod al vieţii, iar ceea ce s-a apropiat din afară īnspre om se extinde şi creşte ca un germen. Aceasta este lumea de percepţie şi conştienţă dintre naştere şi o nouă moarte. Ceea ce străbate aici sufletul nu poate fi lămurit aceluia care nu are el īnsuşi capacitatea de percepţie sensibilă, decāt printr-o comparaţie. Reflectānd profund, veţi īnţelege comparaţia. Ceea ce resimte omul la dezvoltarea ultimului germen al vieţii este desemnat, pe bună dreptate, drept fericire, căci este o fericire. Este sentimentul opus a ceea ce poate percepe omul cānd simte obiectele. Acum el le simte cum se dezvoltă, mai īnainte se revărsau; acum īnsă entitatea se revarsă īn afară iar īn configurarea germenului vieţii īl pătrunde sentimentul care, pe o treaptă inferioară, poate fi comparat – prin reflectare mai profundă vă va apărea drept important –, cu ceea ce simte găina cānd cloceşte un ou: fericita aducere pe lume a unei vieţi, fericirea creşterii germenului. Această fericire face ca omul să-şi pregătească spiritual ceea ce īl īnlănţuie de naşterea fizică, ceea ce īl aduce īn existenţa fizică. Deoarece a strāns noi experienţe, pe care le imprimă miezului său fundamental, viaţa următoare – cu excepţia drumurilor de suiş şi coborāş, care trebuie şi ele să existe – va fi mai desăvārşită.

După cum am văzut ultima oară, prin totalitatea vieţii avem o ascensiune spre o perfecţiune tot mai mare. Vedem cum ceea ce s-a deprins a fi creaţie īn lumea fizică se manifestă din nou creator īn sentimentul de fericire.

Astfel că trebuie să ne fie limpede că numai starea de conştienţă a omului diferă de cea din lumea suprasensibilă. Printr-o comparaţie ne putem clarifica şi mai mult cum diferă starea de conştienţă īn lumea fizică şi lumea suprasensibilă. Gāndiţi-vă la o simfonie pe care o ascultă un om. Sunetele ajung la el din afară. El le savurează. Gāndiţi-vă acum că ar fi posibil ca un om să construiască īn mod creator, spiritual, această simfonie, fără să atingă vreun text, fără să facă să răsune vreun instrument, şi că este posibil ca el să īnşiruie īn spirit, din sine, sunet după sunet. La fel cum se raportează perceperea primei simfonii la cel īn care a crescut simfonia, tot aşa se raportează lumea fizică la percepţia suprasensibilă. De aceea trebuie să ne spunem că, pentru a percepe lumea cerească, omul trebuie să renunţe la tot ceea ce īl īntāmpină drept spiritual īn lumea fizică. Atāta timp cāt nu a īndeplinit această renunţare, el nu poate vedea.

Dar lumea spirituală nu ne apare drept o lume īnspre care nu s-ar putea ridica şi gāndirea logică. Ceea ce obiectează de obicei omul este numai faptul că nu o poate percepe.

Astfel, conceptul de „Cer” īşi va recăpăta importanţa pentru omul viitorului. El nu este un concept ce se referă la o lume de vis, īn care ne-am afla. Căci conştienţa īn elementul creator este mult mai luminoasă şi mai intensă decāt cea din lumea fizică. De aceea trebuie să ne imaginăm viaţa şi conştienţa omului din lumea creatoare mai intense decāt cele din lumea fizică.

Īn ce relaţie se află lumea fizică cu lumea suprasensibilă? Este firesc ca omul să fie interesat īn primul rānd de această relaţie. Vreau să exprim aceasta cu o contra-īntrebare. Va şti omul aflat īn lumea suprasensibilă ceva despre cele care-i sunt dragi şi au valoare pentru el īn lumea aceasta? Se va continua īn vreun fel ceea ce s-a desfăşurat aici? Da! Şi trebuie īnţeles corect dacă gāndiţi cu deplină limpezime ceea ce s-a spus anterior, cānd s-a clarificat faptul că există o strānsă legătură īntre lumea fizică şi cea suprasensibilă. Ceea ce este depus aici drept germen īncolţeşte acolo şi devine rod. Nu există nimic īn lume fără fundament spiritual. Omul lucrează deja īn lumea fizică pentru lumea supra-fizică. Iată un exemplu īn acest sens: Să acceptăm faptul că o mamă se ataşează cu iubire de copilul ei. Această iubire este dezvoltată mai īntāi, ca să spunem aşa, pe baze naturale. Dar această iubire se transformă cu fiecare clipă din iubirea pur naturală, condiţionată de relaţiile fizice, īntr-o iubire spirituală. Īn măsura īn care iubirea ce se slujeşte de baze naturale este transformată īntr-o iubire maternă spirituală, omul creşte īn iubirea spirituală. Această iubire devine mai reală īn spiritual. Aşa cum din om nu se desprinde decāt īnvelişul fizic, tot aşa, din fiinţa spirituală nu se desprinde decāt pămāntesc-fizicul. Īntreaga reţea īntreţesută de la suflet omenesc la suflet omenesc, ceea ce trăieşte de la o inimă la alta, de la un spirit la altul, se află deja īn mod invizibil īn lumea suprasensibilă. Elementul spiritual, miezul fiinţei omeneşti, trăieşte īn lumea suprasensibilă şi toate legăturile create aici īn lumea fizică īşi află dezvoltarea spirituală īn lumea spirituală. Tot ceea ce a fost legat aici īn mod spiritual se regăseşte īn deplină conştienţă, īntr-o conştienţă mai limpede, īn lumea spirituală. Şi dacă această legătură spirituală există, se creează o nouă legătură īntr-un nou parcurs al vieţii, astfel īncāt unii oameni manifestă adesea o remarcabilă simpatie unii faţă de alţii, care poate fi explicată prin ceea ce au ţesut ei īnşişi īn vieţile lor anterioare.

Vedem astfel cum īntreaga noastră lume sensibilă este īncadrată īn această lume suprasensibilă invizibilă. Şi aşa cum omul este cetăţean al lumii sensibile īntre naştere şi moarte, tot aşa este el cetăţean al lumii suprasensibile după moarte, numai că īn acest timp īntre naştere şi moarte el nu ştie asta.

Am expus īn ultimele noastre consideraţii, conceptul de „Infern”, iar astăzi, pe cel de „Cer”, care conţin tot ceea ce se manifestă ca influenţă spirituală asupra omului. Ultima dată ne-am referit la puterile care duc la o īnvārtoşare, pe cānd astăzi am descris, dimpotrivă, opusul acestora: principiul evoluţiei. Viaţa păşeşte de la o existenţă la alta şi cu cāt au fost transformate creator mai multe puteri īn ultima viaţă, cu atāt mai sus se īnalţă următoarea existenţă. Īn măsura īn care omul nu vrea numai să savureze ceea ce preia īn sine, ci pătrunde prin ceea ce savurează la ceea ce se transformă īn puteri spirituale, el se află īncontinuu īn lumea cerească. Tot ceea ce poate duce omul mai departe reprezintă conţinut al elementelor cereşti. Iar tot ceea ce īi frānează progresul, este conţinut al lumilor Infernale.

Cine va voi să aducă īn armonie un asemenea concept de „Cer” cu ceea ce au realizat ştiinţele naturii, o va putea face cu uşurinţă. Numai că nu prea există o dispoziţie din partea contemporanilor noştri de a dori să se īnalţe īn lumile superioare. Pentru vremea noastră, contemplarea lumii suprasensibile este prea obositoare şi de aceea se acceptă foarte uşor atitudinea din afirmaţia: ce nu pot percepe eu, nu există, iar dacă cineva afirmă că ar exista, acela este un prostănac sau un nebun. Īn vremea noastră această părere are mult prea mulţi adepţi. Şi dacă vedem limpede ce progrese mari şi remarcabile a īnregistrat epoca noastră īn privinţa ştiinţelor fizice, vedem totuşi pe de altă parte cāt de puţin este dispusă să pătrundă īn lumea suprasensibilă cea mai mare parte a contemporanilor noştri. Se consideră că pătrunderea īn lumea suprasensibilă l-ar face pe om slab şi străin de lumea sensibilă. Dar aceasta este o prejudecată. Să admitem că cineva are o bucată de fier şi spune: īn acest fier există forţă magnetică; atinge-l cu o altă bucată de fier şi vei avea un magnet. Dar poate veni altcineva care spune: Ei, ce vorbeşti acolo! Bucata de fier nu este bună decāt pentru bătut cuie. Aceştia sunt adevăraţii fantaşti, care consideră lumea sensibilă, practică, doar ca acela care consideră magnetul ca fiind bun numai pentru baterea cuielor. Realiştii, moniştii, utilitariştii şi aşa mai departe, sunt adevăraţii fantaşti. Ei cunosc numai puterile lumii fizice, şi triumfă cānd se fac progrese uriaşe prin descoperirea forţelor lumii fizice. Ştiinţa spirituală nu are nimic, absolut nimic de obiectat īmpotriva acestei lumi fizice. Dar ea ştie şi că a sosit timpul ca oamenii să īnveţe din nou că īn fizic este tăinuit spiritualul şi că oamenii tocmai atunci devin visători cānd īşi īnchid ochii spirituali faţă de lumea spirituală. Cu adevărat realişti şi apostoli ai adevărului sunt astăzi aceia ce indică īnspre puterile spirituale. Ce vor aceşti adevăraţi realişti? Ei vor ca adevăratele puteri care dormitează dincolo de sensibil să fie introduse īn această lume, ca ele să se deprindă cu īntreaga noastră evoluţie, astfel īncāt să nu introducem īn ea numai telegraful, telefonul şi trenul, aşadar forţele obişnuite, ci şi puterile spirituale.

Dacă acela care se referă la astfel de lucruri mai este ridiculizat īn ziua de astăzi, pentru el această ridiculizare nu contează deloc. El ştie că aşa cum mai marii ştiinţei fizice şi-au găsit cāndva adepţi numai īn cerc restrāns, tot aşa şi cei care au ceva de spus despre lumile spirituale trebuie cu necesitate să-şi croiască o cale īn lumea cea mare. Chiar dacă numai puţini oameni au putut crea telegrafe, telefoane şi locomotive, toţi ceilalţi le pot totuşi folosi. Dar lumea spirituală trebuie să şi-o cucerească fiecare singur.

Marii fizicieni Thomson [ Nota 124 ], Clausius [ Nota 125 ] şi aşa mai departe, īşi au continuatorii lor, care sunt capabili să recunoască legile fizicii. Una dintre cele mai mari legi fizice este īnsă cea care īl īmpinge pe om īnspre lumea spirituală. Pentru cei care s-au preocupat puţin cu fizica, nu spun ceva necunoscut cānd atrag atenţia asupra faptului că există o lege a entropiei, care provine de la Carnot [ Nota 126 ], unchiul preşedintelui Franţei. Ce afirmă ea? Ea exprimă unul dintre cele mai evidente principii pe care īl īntālnim īn lumea fizică şi anume modul īn care se transformă forţele lumii īn raport cu fizicul. Ea exprimă cum se transformă forţele fizicului, cum trece o forţă īntr-alta. Loviţi masa cu māna, şi măsuraţi cu un termometru sensibil locul loviturii. Veţi găsi că locul unde a căzut lovitura s-a īncălzit. Vedeţi cum căldura locomotivei se transformă īn mişcare, iar aceasta se transformă iarăşi īn căldură. La baza tuturor acestor fenomene stă o mare lege: legea entropiei. Din studierea lumii devine limpede că această transformare a forţei are totuşi o anumită linie directoare, un anumit sens. Legea entropiei ne arată că, īn final, toată forţa trebuie să se transforme īn căldură, iar această căldură se risipeşte īn spaţiul cosmic. Astfel este dovedit astăzi prin legea fizică faptul că Pămāntul, lumea noastră fizică, va suferi cāndva moartea termică. Această lege există. Dar cel care este convins că īn lumea noastră se află numai forţe fizice, dacă ar cunoaşte această lege, ar trebui să spună: Atunci se termină totul. De aceea Haeckel se situează pe punctul de vedere că această lege a entropiei ar fi un nonsens, deoarece ea contrazice legea sa asupra substanţelor [ Nota 127 ]. Faptul că lucrurile se transformă īncontinuu este o lege a naturii. Un fizician rus a dovedit īntr-o lucrare cāt de bine īntemeiată este această lege, care ne arată sfārşitul fizic al stării noastre cosmice actuale. Şi tocmai īn această lucrare a profesorului Chwolson a fost stabilită „a douăsprezecea poruncă” [ Nota 128 ]. Puteţi vedea cāt de iscusit poate fi un fizician pe tărāmul său fizic, aşa cum puteţi vedea cāt de neştiutor poate fi un asemenea savant īn privinţa domeniului spiritual, cānd veţi vedea ceea ce spune el despre Haeckel. Anume, „a douăsprezecea poruncă” este: „Să nu scrii niciodată despre ceva ce nu īnţelegi”. Īn domeniul său, Chwolson se supune acestei legi acolo unde vorbeşte despre fizică, dar nu se supune ei pe tărām spiritual. Tot ceea ce spune el relativ la planul fizic este excelent, dar tot ceea ce spune relativ la lucrurile spirituale are o valoare infimă şi constituie un mare păcat īmpotriva legii „să nu scrii niciodată despre ceva ce nu īnţelegi”.

Urmează un pasaj care īn mod evident nu a fost cuprins de către stenograf, īn care probabil că Rudolf Steiner spunea că Haeckel nu a fost īnţeles de către Chwolson. Dimpotrivă, Rudolf Steiner īi dă dreptate lui Chwolson īn privinţa observaţiilor sale faţă de un articol al lui Kossuth, dintr-o revistă ştiinţifică, īn care se afirmă că legea conservării masei nu ar fi altceva decāt afirmaţia: „īntregul este egal cu suma părţilor sale” şi că legea conservării energiei nu ar fi altceva decāt afirmaţia conform căreia „cauza este egală cu efectul”. Referindu-se la descoperirile lui Lavoisier, Rudolf Steiner continuă:

Cel care cunoaşte cāt de cāt cercetarea spirituală, ştie ce īnseamnă faptul că s-a demonstrat că, atunci cānd se combină chimic substanţele, greutatea substanţelor rezultate este egală cu suma părţilor. Şi dacă se spune īn acest sens că această lege nu conţine nimic altceva decāt vechea lege matematică conform căreia īntregul este egal cu suma părţilor sale, atunci ar trebui să ne fie limpede faptul că nu este vorba numai de greutatea īntregului, care este egală cu suma greutăţilor părţilor. Kossuth uită tocmai faptul că, dacă se trece īn spiritual, legea nu mai este acolo cātuşi de puţin valabilă. Aşa de scurtă este gāndirea. Chwolson spune: Domnul Kossuth nu are decāt să-şi ia ceasul de buzunar şi să-l piseze īn mojar. Atunci poate să vadă dacă īntregul este egal cu suma părţilor sale. Goethe a exprimat acest gānd, şi a fost adesea citat:

Cine vrea să recunoască şi să descrie viul,
Īncearcă īntāi să scoată spiritul afară.
Atunci are părţile īn mānă,
Din păcate lipseşte doar legătura spirituală. [ Nota 129 ]

Faptul că ştiinţele naturii nu sunt astăzi nimic altceva decāt o neluare īn considerare a legăturii spirituale o ştiu prea puţini dintre cei care cred că se află pe terenul realităţii sigure. Vedem pe de o parte, dacă cuprindem cu privirea īntreaga situaţie şi o aducem īn legătură cu ceea ce am putut stabili īn consideraţiile noastre asupra lumii suprasensibile, că īn multe suflete omeneşti trăieşte dorul de a pătrunde īn lumea suprasensibilă. Numai că oamenii se īndoiesc de acele amănunte cu totul precise despre care trebuie să vorbească cel care ştie īntr-adevăr ceva despre aceste lucruri. Vedem dorul īndreptāndu-se īnspre lumea suprasensibilă. Dar nu vedem puterea şi energia de a pătrunde īn această lume suprasensibilă conform indicaţiilor ştiinţei spirituale. Pe de o parte avem realităţile timpului nostru. Avem īn vremea noastră o ştiinţă fizică puternică: Thomson, Clausius şi Carnot şi-au găsit nişte urmaşi buni. Dacă dezvoltarea īn ştiinţa spirituală va progresa īn acelaşi spirit, atunci cercetătorii din domeniul spiritual vor găsi nişte urmaşi la fel de destoinici ca Thomson, Clausius şi Carnot. Consecinţa va fi atunci că din omenirea care s-a īnchis aproape total faţă de lumea cerească, faţă de lumea suprasensibilă, va proveni o omenire care va implica puterea stelelor din lumea suprasensibilă īn cea sensibilă. Ştiinţa spirituală nu vrea să-l īnstrăineze pe om de lume, ci vrea să-l facă puternic, energic şi activ pentru existenţă, īmbogăţindu-i realitatea. Atitudinea omului nu este īnstrăinată de realitate; ea este mai bogată īn realitate prin faptul că omul se dăruieşte cunoaşterii lumii spirituale.

Trebuie să mai adăugăm numai două lucruri: Īn acelaşi mod riguros de azi īn ştiinţa fizică, o mare parte a oamenilor va avea posibilitatea să-şi satisfacă din lumea spirituală dorurile inimii. Reunirea acestor doi curenţi spirituali: satisfacere a necesităţilor sensibile din ştiinţele naturii şi satisfacere din spiritual a dorului inimii reprezintă sarcina ştiinţei spirituale īn actuala etapă de cultură.

Aceste conferinţe vor fi continuate īn acelaşi sens īn iarna următoare. Unele lucruri care au rămas doar schiţate vor fi reluate şi ne vom referi īn profunzime la ele. Astfel, īn īncheiere, trebuia ca cel mai cuprinzător şi mai important concept să constituie obiectul ultimei conferinţe. Īntr-adevăr, se va ajunge la o īnţelepciune care poate redeveni religie şi care poate satisface din nou ceea ce reprezintă nevoile religioase cele mai adānci ale inimii. Va apărea un curent spiritual care va satisface toate necesităţile gāndirii logice, ca şi dorul după viaţa suprasensibilă. Īnspre acest dor īşi īndreaptă ştiinţa spirituală cuvintele. Dacă se va găsi drumul īnspre ceea ce există īn această presimţire, atunci īnţelepciunea care conduce īn această lume suprasensibilă se va revărsa asupra sufletelor omeneşti, īncāt cultura – şi nu este frazeologie – va cunoaşte o renaştere spirituală care se va asocia cu focul care trăieşte īn mulţi şi vrea să pătrundă īnspre lumile suprasensibile. Din acest foc vrea īnţelepciunea spiritual-ştiinţifică să pătrundă īn lumea suprasensibilă, căci acesta este adevăratul ei ideal.

Trebuie să fim recunoscători marilor idealuri, pentru faptul că vor să aprindă, din focul entuziasmului pentru lumea spirituală, īnţelepciunea pentru acest suprasensibil, căci acesta va fi īntotdeauna sensul şi calea culturii spirituale, ca din focul iubirii şi al entuziasmului să se dezvolte lumina īnţelepciunii.