Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ESOTERISMUL  CREŞTIN

GA 94


CONFERINŢA a XVI-a

Cutremure, Vulcani şi Voinţă Umană


În lecţia precedentă ne-am întors în evoluţia umană până la punctul în care s-a produs separarea sexelor. Acest moment este rezultatul unei lente pregătiri cosmice. După noaptea care a separat faza vechii luni de faza terestră, pământul apare întâi amestecat cu forţele soarelui şi ale lunii actuale. Formau, astfel, un singur corp care, încetul cu încetul, s-a diferenţiat, dând naştere celor trei corpuri pe care le cunoaştem acum. Or, divizarea sexelor este rezultatul divizării între formele lunare şi cele terestre. Forţele feminine de reproducţie se află sub influenţa lunii. Luna rămâne legată de ceea ce călăuzeşte pe pământ reproducerea oamenilor şi a animalelor bisexuate. În felul acesta, cunoştinţele pe care le dobândeşte ocultistul revelează ce acţiuni intră în joc în sistemul planetar.

Când soarele era încâ unit cu pământul şi cu luna, nu existau nici plante, nici animale, nici oameni în sensul actual al cuvintelor. Nu exista decât regnul vegetal, cu toate că se prezenta altfel decât cel de astăzi. El a păstrat un raport special cu forţele solare, analoage cu raportul lunii cu animalele şi al oamenilor cu pământul. Atâta timp cât soarele a fost unit cu pământul-lună, plantele îşi orientau florile spre centrul globului; când soarele s-a despărţit de pământ, ele şi-au îndreptat florile spre el. Am văzut că în acest fel plantele au adoptat o poziţie inversă faţă de cea a omului ridicându-se vertical ca şi el, dar în sens contrar, în timp ce animalul se află la jumătatea drumului între poziţia omului şi cea a plantelor. Coloana lui vertebrală e orizontală. Pe măsura separării celor trei corpuri cereşti regnurile corespunzătoare au luat aspectul pe care-l cunoaştem astăzi; cel vegetal în timpul separării de soare, animalul în timpul separării de lună. Alcătuirea iniţială a forţelor conţinea în germene tot ceea ce a primit apoi un aspect fizic. Să ne imaginăm o substanţă încălzită până la temperaturi foarte înalte şi apoi răcită; atunci capătă formă toate elementele care se aflau în ea.

În timpul lunii vechi vom găsi şi forţele solare care, la un moment dat, au fost concentrate într-un astru exterior lunii. Luna se învârtea în jurul acestui vechi soare, în aşa fel încât îi arăta mereu aceeaşi parte; rotaţia lunii în jurul pământului este o continuare a aceleiaşi mişcări, descrisă altădată în jurul vechiului soare. Aceste două astre, la începutul şi la sfârşitul acestei perioade cosmice, au fuzionat în acelaşi fel în care pământul, luna şi soarele au fuzionat la începutul perioadei terestre, şi în fine se vor reabsorbi. Niciodată efectul acestor două astre n-ar fi putut interveni în evoluţie dacă, după ce s-au separat, nu şi-ar fi retopit forţele. Luna a dezvoltat în vremea când era exterioară soarelui forţele care au permis mai târziu să apară un al treilea corp. În timpul acestei separări, omul a putut să-şi dezvolte ceea ce avea apoi să primească un aspect fizic şi să-i permită pe pământ o conştiinţă obiectivă, conştiinţa stării de veghe.

Perioada lunară a fost precedată de o perioadă solară. În acest punct al evoluţiei totul este viaţă pur solară. Ocultismul vede în soare o stea fixă care a fost mai înainte o planetă, tot aşa cum vede în pământ o planetă destinată să devină soarele unui sistem viitor. În perioada solară omul nu are decât o conştiinţă asemenea somnului fâră vise.

Dar o altă stare a precedat perioada solară; soarele nu era încă nici chiar o planetă. Omul nu cunoştea decât o stare de transă sau de somn profund. Nu era încă fiinţa de lumină care avea să fie pe vechiul soare; vibra doar ca un sunet in pura armonie a acestei perioade saturniene, cu care de altfel actualul Saturn nu are nimic de-a face.

După perioada noastră de conştiinţă fizică limpede, va veni a cincea stare, de imaginaţie astrală conştientă, în cursul unei perioade pe care o vom numi jupiteriană, căreia îi va succeda perioada lui Venus, în care va deveni conştient ceea ce astăzi este încă somn inconştient; şi, în sfârşit, perioada lui Vulcan, corespunzând stării de conştiinţă celei mai înalte pe care o poate atinge un iniţiat.

Dar raporturile pământului cu planetele nu se vor opri aici.

Perioada noastră terestră actuală se poate împărţi în două părţi. În prima s-a pregătit ceea ce trebuia pentru ca sângele noastru să fie roşu. Cine ne-a dat acest sânge roşu? - În timpul separării care s-a produs între pământ şi soare, acest glob compus din substanţe foarte fluide a fost străbătut de forţele la fel de fluide ale lui Marte. Înainte de trecerea lui Marte, nici o urmă de fier nu exista pe pământ. Apariţia lui a fost rezultatul trecerii sale; toate substanţele care conţin fler, asemenea sângelui nostru, au suferit influenţa lui Marte. Marte a colorat substanţele pământului şi influenţa lui a permis apariţia sângelui roşu; iată de ce prima jumătate a perioadei terestre se numeşte perioada marţiană.

Fierul, în vremurile acelea, era o substanţă fluidă. Metalele s-au întărit ulterior; singurul metal care nu s-a solidificat încă este mercurul. Când se va produce această solidiflcare, sufletul omului va deveni independent de corpul fizic, iar viziunea astrală imaginativă va deveni conştientă. Acest fapt este legat de forţele lui Mercur care influenţează a doua parte a perioadei terestre pe măsură ce ele se vor densifica în vederea solidificării. Pământul este în acelaşi timp Marte şi Mercur. Este ceea ce iniţiaţii au introdus în vorbirea curentă numind zilele săptămânii după planetele care sunt legate de evoluţia noastră; Marte şi Mercur , sunt plasate între Lună şi Jupiter: luni, marţi, mercuri, joi.*

* Însemnând: Ziua Lunii, a lui Marte, a lui Mercur şi a lui Jupiter (n. red.).

Interiorul pământului. – Ştiinţa fizică nu cunoaşte încă decât scoarţa pământului, stratul mineral care nu este, în fond, decât pelicula subţire de la suprafaţa pământului. În realitate, pământul este compus dintr-o succesiune de straturi concentrice pe care le vom descrie:

1. Stratul mineral conţine metale a căror substanţă se găseşte în corpul fizic a tot ceea ce trăieşte la suprafaţă. Această scoarţă, semănând cu o piele în jurul fiinţei vii care este pământul, nu are decât câteva leghe grosime.

2. Nu vom înţelege al doilea strat decât realizând ideea că există o materie opusă aceleia pe care o cunoaştem, că există o viaţă negativă, opusă vieţii. Aici orice viaţă se stinge. O plantă, un animal introdus în acest strat ar fi aneantizat pe loc, dizolvat în masa lui. Această a doua carapace, pe jumătate lichidă, care învăluie pământul este cu adevărat cercul morţii.

3. Al treilea strat este un cerc al conştiinţei răsturnate. Orice chin apare ca o bucurie; orice bucurie ca un chin. Substanţa lui, făcută din vapori, se comportă în privinţa sentimentelor noastre în acelaşi fe1 negativ, precum cel de-al doilea strat în privinţa vieţii. Dacă încercăm să îndepărtăm aceste trei straturi prin gândire, vom regăsi pământul în starea în care era înainte de despărţirea de lună. Dacă am putea să ne ridicărn prin concentrare până la o viziune astrală conştientă, am vedea acţionând aceste două straturi: distrugerea oricărei vieţi în cel de-al doilea, transformarea scntimentelor în al treilea.

4. A1 patrulea cerc se numeşte pământul-apă, pământul-suflet, pământul-formă. Acesta are o proprietate remarcabilă. Să ne imaginăm un cub; acesta apare aici invers faţă de substanţa sa. Acolo unde se afla substanţa, nu mai e nimic; spaţiul ocupat de cub ar fi gol, dar în jurul lui ar fi răspândită substanţa, forma substanţială, de unde vine şi numele de pământ al formei. Aici, vârtejul formelor, în loc să fie o formă negativă, este o substanţă pozitivă.

5. Acest cerc se numeşte pământul creşterii. El cuprinde sursa originară a vieţii terestre, substanţa făcută din energii înmugurite şi colcăitoare.

6. Acesta este pământul-foc, substanţă făcută din voinţă pură, element de viaţă, de mişcare, străbătut neîncetat de impulsuri, de pasiuni, veritabil rezervor de forţe voluntare. Dacă s-ar exercita o presiune asupra acestei substanţe ea ar rezista şi s-ar împotrivi.

Dacă facem, în gând, abstracţie de aceste trei cercuri, ajungem la starea care a fost a globului când soarele, luna şi pământul erau contopite . Cercurile care urmează nu mai sunt accesibile decât observaţiei conştiente nu a somnului fără vise, ci a somnului profund sau a transei devenite conştientă.

7. Acest cerc este oglinda pământului. Asemănător unei prisme, el descompune orice lucru care se reflecta din el şi face să apară faţa complementară. Contemplat printr-un smarald el apare roşu.

8. În acest cerc totul apare fragmentat şi reprodus la infinit. Dacă luăm o plantă sau un cristal şi ne concentrăm asupra acestui cerc, planta sau cristalul apar multiplicate la infinit.

9. Acest ultim strat este făcut dintr-o substantă înzestrată cu acţiune morală: dar morala lui este opusă celei de pe pământ. Esenţa, forţa ei inerentă este separarea, discordia şi ura. Aici se află, în Infernul lui Dante, Cain fratricidul. Această substanţă este opusă faţă de tot ceea ce printre oameni este bine şi frumos. Truda umanităţii pentru a răspândi fraternitatea pe pământ diminuează forţa acestei sfere. Forţa iubirii va transforma, pe măsură ce se va spiritualiza, întregul corp al pământului. Acest al nouălea strat este originea substanţială a ceea ce apare pe pământ în magia neagră, adică în magia fondată pe egoism.

1. Învelişul mineral   
2. Viaţa negativă   
3. Conştiinţa inversată   
4. Cercul formelor   
5. Cercul credinţelor   
6. Cercul focului
7. Cercul de descompunere
8. Cercul de fragmentare
9. Eul egocentric. Egoismul
Interiorul Pamantului
INTERIORUL PĂMÂNTULUI


Toate aceste straturi comunică între ele prin raze care unesc centrul pământului cu suprafaţa lui. În cercul periferic, în interiorul materiei solide, se găsesc în număr destul de mare spaţii subterane care comunică cu cel de-al şaselea strat, al focului. Acest element al pământului-foc are o afinitate mare cu voinţa umanâ. El a produs erupţiile formidabile care au pus capăt epocii lemuriene. Forţele care alimentează voinţa umană au trecut, în vremea aceea, printr-o încercare numită dezlănţuirea focului, cea în care a pierit continentul lemurian. În decursul evoluţiei, acest al şaselea strat s-a lăsat mereu mai spre centrul pământului; datorită acestui fapt, erupţiile vulcanice au devenit mai puţin frecvente. Dar ele se mai produc încă sub efectul voinţei umane care acţionează magnetic asupra acestui strat şi-l perturbă când este malefică şi dezordonată. Dezbrăcată de egoism, voinţa umană poate, dimpotrivâ, calma focul. Epocile materialiste sunt în mod special însoţite şi urmate de cataclisme terestre, cutremure etc... O forţă crescândă de evoluţie este singura alchimie care ar putea transforma, încetul cu încetul, organismul şi sufletul pământului.

Un exemplu al acestor relaţii dintre voinţa omenească şi mişcările care agită pământul este următorul: la oamenii morţi în urma unor cutremure sau erupţii vulcanice au apărut în încarnările lor următoare calităţi interioare deosebite. Când se nasc ei poartă în sine mari disponibilităţi spirituale, căci prin felul cum au murit au intrat în legătură directă cu un element care le-a arătat faţa reală a lucrurilor şi caracterul iluzoriu al vieţii materiale.

S-a mai observat, de asemenea, un raport între caracterul unor naşteri şi catastrofele seismice şi vulcanice. În epocile de catastrofe se încarnează cu precădere sufletele materialiste, atrase printr-o afinitate de fenomenele vulcanice ca de convulsiunile sufletului rău al pământului. Şi naşterea acestora poate, la rândul său, să producâ noi cataclisme. Căci în mod reciproc sufletele malefice au o influenţă excitantă asupra focului terestru. Evoluţia plantei noastre urmează de aproape evoluţia forţelor umane şi a civilizatiilor.