Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVANGHELIA DUPĂ IOAN

GA 100


CONFERINŢA a II-a

Basel, 17 noiembrie 1907

Omul, aşa cum ni se prezintă el, este compus, conform ştiinţei spiritului, din şapte părţi. Corpul fizic, aşa cum îl percep simţurile noastre, nu este decât o parte a fiinţei umane. Acest corp fizic omul îl are în comun cu întreaga natură minerală care ne înconjoară. Forţele active în interiorul corpului nostru fizic sunt aceleaşi cu cele existente în natura aparent lipsită de viață.

Dar acest corp fizic este pătruns şi de forţe superioare, în felul în care un burete este îmbibat cu apă. Diferenţe între corpurile neînsufleţite şi corpurile vii este următoarea: în corpul lipsit de viaţă substanţele care îl alcătuiesc urmează doar legile fizico-chimice. În corpurile vii însă substanțele sunt înlănţuite unele de altele într-un mod foarte complicat şi numai sub influenţa corpului eteric ele se pot menţine în această dispoziţie nenaturală, forţată, care le este impusă. În fiecare clipă substanţa fizică tinde să se ordoneze conform naturii sale, ceea ce echivalează cu dezagregarea corpului viu, dezagregare împotriva căreia luptă fără încetare corpul eteric. Dacă corpul eteric se retrage din corpul fizic, substanţele acestui corp fizic se ordonează în modul care le este propriu lor şi corpul se dezagregă, devine un cadavru. Corpul eteric este astfel elementul care combate continuu dezagregarea corpului fizic.

Fiecare organ dispune de acest corp eteric ca forţă elementară a sa. Omul are o inimă eterică, un creier eteric etc. pentru a asigura coerenţa organelor fizice corespunzătoare. Ai fi uşor tentat să îți reprezinţi corpul eteric, sub un aspect material, oarecum ca o ceaţă fină. În realitate corpul eteric este o sumă de curenți energetici. Pentru clarvăzător, în corpul eteric al omului apar nişte curenţi care sunt de o mare importanţă.

Astfel, de pildă, un curent se ridică din piciorul stâng către frunte, în punctul situat între ochi, cam la un centimetru adâncime în creier. Acest curent coboară apoi către celălalt picior, de acolo merge către mâna opusă, apoi către cealaltă mână, trecând prin inimă şi de acolo se întoarce la punctul său de plecare. Se formează astfel o pentagramă de curenţi energetici.

desen

Acest curent de forţe nu este singurul din corpul eteric, ci mai există încă foarte mulţi ca acesta. Acestui curent energetic omul îi datorează poziţia sa verticală. Animalul este legat de pământ cu membrele sale anterioare şi de aceea noi nu vedem acolo un astfel de curent. În ce priveşte structura, forma şi dimensiunea corpului eteric omenesc, se poate spune că în părţile sale superioare este copia completă a corpului fizic. Altfel este în părţile sale inferioare, care nu coincid cu corpul fizic. Relaţia dintre corpul eterie şi corpul fizic este fondată pe un mare mister care luminează profund în natura umană; corpul eteric al bărbatului este feminin, cel al femeii este masculin. Aşa se explică faptul că în fiecare natură masculină găsim mult din elementul feminin şi în fiecare natură feminină găsim mult din cel masculin. La animale corpul eteric este mai mare decât corpul fizic. Astfel, clarvăzătorul percepe deasupra capului unui cal, depăşindu-l ca o bonetă, corpul eteric.

Există în om ceva ce îi este mai apropiat decât sângele, muşchii, nervii etc. Sunt sentimentele de plăcere şi durere, bucurie şi supărare, pe scurt, tot ceea ce omul numeşte forul său interior. Este ceea ce în ştiinţa ocultă se numeşte corpul astral, pe care omul îl are în comun doar cu animalul.

După cum orbul din naştere nu cunoaște decât imperfect lumea care îl înconjoară, lumea culorilor şi a luminii neexistând pentru el, tot aşa se situează şi omul obişnuit faţă de lumea astrală. Această lume există de asemenea, pătrunzând şi înconjurând lumea fizică, dar ea nu este percepută de el. Când unui om i se deschide simțul astral lumea astrală îi devine perceptibilă. Dar semnificaţia şi importanţa unui astfel de moment al evoluţiei omeneşti este mult mai mare decât accesul la lumină pe care îl dobândeşte un orb din naştere datorită operaţiei. Totuşi, fiecare dintre noi cunoaşte această lume astrală, deşi imperfect, fiindcă în fiecare noapte corpul nostru astral este transferat acolo. Noi poposim în lumea astrală pentru a restabili armonia corpului astral, căci, în lumina ştiinței spiritului, oboseala nu este decât o dizarmonie în corpul fizic şi în corpul astral. O comparaţie ne va limpezi relaţia dintre corpul fizic şi corpul astral. Să luăm un burete, să-l tăiem în mii de bucăţi şi să facem ca ele să absoarbă conţinutul unui pahar cu apă. Avem astfel o imagine a omului obişnuit care se trezeşte. Dacă stoarcem bucăţelele de burete şi adunăm apa într-un recipient, ea formează o masă omogenă. Astfel, corpurile astrale omeneşti care în timpul zilei erau individualizate precum picăturile de apă absorbite trec acum în substanţa astrală comună şi se fortifică. Acest lucru îl constatăm dimineața prin faptul că este eliminată oboseala. Atât timp cât omul nu este clarvăzător corpul său astral ieşit în timpul somnului se amestecă cu celelalte corpuri astrale. La clarvăzător însă situația este diferită.

Plantele individuale nu au corp astral, ci întreaga lume vegetală are un corp astral comun, acela al Pământului. Pământul este o ființă vie, plantele sunt membrele sale.

Al patrulea element constitutiv al omului este Eul. Cuvântul „Eu” omul nu îl poate rosti decât pentru sine. Niciodată acest cuvânt nu poate ajunge din exterior la urechea noastră pentru a ne desemna. Când acest Eu răsună într-o fiinţă în ea se exprimă Dumnezeu. Lumile animală, vegetală şi minerală sunt, în ce priveşte Eul, într-o altă situaţie. Astfel, un animal nu-şi poate spune sieşi „Eu”, după cum un deget al mâinii noastre nu-şi poate spune lui însuşi „Eu”. Dacă degetul ar vrea să desemneze Eul său, el ar trebui să indice Eul omului; tot astfel animalul ar trebui să indice Eul unei entităţi care trăieşte în lumea astrală. Toţi leii, toţi elefanţii etc. au un Eu-grup comun, deci un Eu-leu, un Eu-elefant ş.a.m.d.

Dacă planta ar vrea să arate spre Eul său, ea ar trebui să indice un Eu comun aflat în centrul pământului, în lumea mentală. Este cunoscut că, dacă înţepi un animal, el simte durere. La plantă este altfel. Faptul de a culege o floare sau de a secera grâul dă pământului aceeaşi senzaţie plăcută pe care o vieţuieşte o vacă atunci, când alăptează şi i se ia laptele. Dacă însă planta este smulsă cu rădăcina este ca şi cum unui animal i-ai tăia o bucată din carnea sa. Această smulgere este resimţită în lumea astrală ca durere.

Dacă te întrebi acum unde se află Eul lumii minerale, atunci nu mai poţi găsi în lumea spirituală o astfel de fiinţă care îşi creează un centru. Eul mineralelor, ca forţă a întregului Cosmos, răspândită pretutindeni, se află într-o lume supraspirituală, pe care teosofia o numeşte Devachanul superior.

În esoterismul creştin, lumea în care se situează Eul animalelor – lumea astrală – se desemnează ca lumea Duhului Sfânt; iar cea în care se află Eul plantelor – lumea spirituală sau Devachanul inferior – ca lumea Fiului. Când clarvăzătorul începe să simtă în această lume, lui îi vorbeşte „Cuvântul”, Logosul. Lumea Eului mineralului, lumea supraspirituală, este numită în ocultism lumea Spiritului-Tată.

Omul este o fiinţă în continuă evoluţie. Cunoaştem cele patru elemente ale naturii sale. Ele formează ceea ce Pitagora, în şcoala sa, numea tetrada inferioară. Sălbaticul, omul civilizat, idealistul, omul sfânt toți au aceste patru elemente. Sălbaticul este însă sclavul patimilor sale, omul civilizat nu se mai dăruie fără discernământ instinctelor şi poftelor sale; idealistul şi mai puţin, iar sfântul le stăpâneşte în întregime.

Eul lucrează la corpul astral şi desprinde din el o parte. În cursul evoluţiei omeneşti această parte creşte mereu, în timp ce partea moştenită devine tot mai mică. La un Francisc din Assisi corpul astral este prelucrat şi transformat de către Eu. Acest corp astral transformat de către Eu constituie al cincilea element al naturii umane: Sinea spirituală sau Manas.

Eul poate însă să dobândească stăpânirea şi asupra corpului eteric sau a corpului vieţii. Partea din corpul eteric transformată de către Eu se numeşte Spiritul vieţii sau Budhi. Impulsurile artistice şi religioase acţionează transformator asupra corpului eteric, în special acestea din urmă, căci ele se repetă zilnic; repetiţia este forța magică ce transformă corpul eteric. Cel mai puternic în acest sens acţionează munca conştientă din şcoala de dezvoltare ocultă, meditaţia şi concentrarea fiind metodele practicate aici. Viteza transformării corpului eteric şi a corpului astral prezintă un raport similar cu cel al mersului minutarului față de al orarului unui ceas. Dacă ai reuşit să modifici cât de puţin din comportament, care este în relaţie cu corpul eteric, faptul are mai mare valoare decât însuşirea celor mai ingenioase teorii.

Cea mai mare forţă este necesară pentru transformarea conştientă a corpului fizic. Mijloacele de a ajunge aici nu sunt indicate decât în şcoala ocultă. Se poate totuşi indica faptul că reglarea respiraţiei este primul pas în această direcţie. Corpul fizic transformat în mod conştient de către Eu se numeşte Om-spirit sau Atma. Forţa de transformare a corpului astral afluează către noi din lumea Spiritului sfânt. Forţa de transformare a corpului eteric afluează către noi din lumea Fiului sau a Cuvântului. Forța de transformare a corpului fizic afluează către noi din lumea Spiritului-Tată sau a Tatălui divin.