Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEOSOFIA, PE BAZA EVANGHELIEI DUPĂ IOAN

GA 94


CONFERINŢA a IV-a

München, 2 noiembrie 1906

Alaltăieri am ajuns în consideraţiile noastre să constatăm ce puncte de vedere importante zac ascunse în Evanghelia după Ioan. Astăzi vom vorbi despre relaţiile omului față de lumea care ne înconjoară aici pe Pământ. În mod obişnuit omul se vede pe sine ca o fiinţă mult prea simplă. În realitate el are o configuraţie foarte complicată. O particularitate a omului actual este comoditatea, care acţionează până în natura noastră de reprezentare. Adevărul este ceva simplu doar pentru acela care a reuşit mai întâi să răzbată prin hăţişurile şi varietatea lumii. El este precum un fir pe care sunt înşirate multe, multe perle.

Din conferinţele publice [ Nota 27 ] am învăţat că omul este înrudit cu Cosmosul care îl înconjoară, cu natura terestră înconjurătoare. Prin corpul său fizic el este înrudit cu lumea lipsită de viaţă, aşa-numitul regn mineral, prin corpul eteric cu întregul regn vegetal, prin corpul său astral cu toate fiinţele animale. Abia prin conştienţa de Eu el se ridică deasupra celorlalte trei regnuri. Nu putem pătrunde în profunzimile Evangheliei după Ioan dacă nu înţelegem temeinic această evoluţie, această devenire, şi prin aceasta şi ce înseamnă o iniţiere sau trezire.

Să privim cele trei regnuri ale naturii din jur. Cristalul nu are o conştiență de sine, nu are un Eu în lumea fizică. Această afirmaţie se bazează pe cunoştinţe clare extrase din cercetarea ocultă.Totuși piatra, planta, animalul sunt lipsite de conştienţă de sine doar aici, pe acest Pământ. Se pune întrebarea: Tot ce există are într-adevăr o conştienţă? Felul în care trebuie înţeles acest lucru nu ni-l poate lămuri decât cercetarea ocultă. Să pornim mai întâi de la conștienţa pe care o are omul. Natura omului, în structura sa cvadruplă, se bazează pe faptul că el îşi are conştienţa în această lume, că îşi are cele patru componente în această lume. Să explicăm acest lucru printr-o schemă:




Lume fizică
Lume astrală

Devachan inferior (Rupa)

Devachan superior (Arupa)
Mineral

Corp fizic

Corp eteric

Corp astral

Eu
Plantă

Corp fizic
Corp eteric

Corp astral

Eu


Animal

Corp fizic
Corp eteric
Corp astral

Eu




Om

Corp fizic
Corp eteric
Corp astral
Eu






Animalul îşi are cele trei corpuri ale sale aici, iar Eul în lumea astrală; de aceea animalul nu are un suflet individual, ci un suflet-grup. Dacă priviţi cele zece degete ale omului, ele sunt însufleţite însă nu sunt independente – sunt numai un element adiacent la corpul mare. Aşa cum noi trebuie să căutăm Eul degetelor în noi, tot aşa pentru a găsi sufletele comune ale animalelor trebuie să urcăm în lumea astrală. Leii individuali sunt membri ai Eului-leu, ai sufletului-leu. Toți leii sunt uniţi astral, de la fiecare merge un fir în lumea astrală, unde se găseşte Eul lor.

desen

Pentru un materialist acest lucru este ceva de neconceput; cercetătorul spiritual trebuie însă să spună: este adevărat! Sufletului-grup i se poate atribui exact aceeaşi evoluţie ca şi Eului omenesc în lumea fizică. Dacă urmărim diverse grupe de animale pe plan astral, vom vedea acolo cum evoluţia lor este asemănătoare celei din planul fizic al omului luat ca individ.

Devachanul inferior, Rupa: lumea făpturilor spirituale
Devachanul superior, Arupa: lumea care încă n-a fost plăsmuită

Planta îşi are corpul său astral în lumea astrală, corpurile fizic şi eteric în lumea fizică şi Eul în Devachanul inferior. Care este însă fiinţa, entitatea unei astfel de plante-grup? Plantele de acelaşi tip îşi au Eul, sufletul lor grup, în Devachan. În somnul fără vise omul este în aceeaşi situaţie ca planta în tot timpul vieţii ei. Lumea vegetală terestră în ansamblu este o ființă care doarme; planta duce o viaţă de vis.

Să analizăm pe omul care doarrne: În pat stau lungite corpul fizic şi corpul eteric, corpul astral aflându-se în planul astral, iar Eul, în somnul fără vise, în Devachan. Să trecem la mineral. Corpul lui fizic se află în lumea fizică, corpul său eteric se află în lumea astrală, corpul astral în Devachanul inferior sau Rupa, iar Eul sus de tot, în Devachanul superior, Arupa. Mineralul gândeşte, simte şi vrea exact ca omul, numai că nu în plan fizic, ci în Devachan. El doar îşi extinde părţile lipsite de viaţă în lumea fizică. Raportul unui mineral faţă de sufletul său este acelaşi cu cel existent la om între unghiile şi oasele sale şi Eul său. O insectă care s-ar târî pe unghia unui deget şi ar considera-o ca ceva lipsit de viaţă, pentru că nu are viziunea întregului individ, s-ar compara cu un om ce ar considera cristalul lipsit de viaţă. Cristalul este deci un obiect ce aparţine unei fiinţe extinse până în lumea spirituală; aceasta este legătura dintre apariţia 1ui fizică şi lumea spirituală.

Omul îşi are cele patru mădulare finţiale în planul fizic. Ceea ce în om este natură fizică rămâne drept corp fizic, însă ea are în Devachan o conştienţă despre sine despre care, desigur, omul nu ştie absolut nimic, dar care totuşi bântuie ca o fantomă în mădularele sale. Corpul eteric are o conştientă diferită, care îşi desfăşoară existenţa în Devachanul inferior. În sfârşit, şi corpul astral are o conştienţă a sa proprie, pe planul astral. Aşadar, omul este o fiinţă foarte complicată. Următoarea schemă ne poate servi spre exemplificare:

Devachan superior
Devachan inferior
Plan astral
Plan fizic

Corp fizic
Corp eteric
Corp astral
Eu

Eul omului locuieşte în lumea fizică; acest lucru nu i-l poate contesta nimeni. Mai departe, în om trăieşte şi aparţine de el acea parte din corpul său astral ce are o conştienţă inconştientă şi îşi are sediul în planul astral. Şi, mai departe, corpul eteric are o conştienţă inconştientă în Devachanul inferior iar Eul are una asemănătoare în Devachanul superior. Cel mai important lucru este că omul acţionează în celelalte corpuri dinăuntrul Eului şi că abia după aceea îi devin conştiente diferitele conştienţe.

Există o legătură curioasă a omului cu celelalte lumi, fapt ce constituie un mister extrem de important. Dacă învăţăm să recunoaştem aceasta, vom afla treptat ce înseamnă o iniţiere. Dacă, pornind dinspre Eu, omul lucrează în corpul său astral, el va accede la planul astral şi va deveni un tovarăş al tuturor entităţilor astrale. În jurul lui se va afla tot ceea ce are o conştienţă astrală. Dacă acţionează cu Eul său în corpul său eteric, el va urca totodată în zonele inferioare ale Devachanului; jur împrejurul lui vor apărea atunci entităţi eterice. Acesta este un moment măreț şi copleşitor: odată cu razele fizice ale soarelui vin spre noi ființe îngereşti care au drept corp lumina. Acesta este un rezultat al iniţierii.

Dacă omul urcă sau coboară şi mai mult – după cum spune şi Goethe [ Nota 28 ]:

„Cufundă-te aşadar! Pot spune şi: te'nalță! este totuna...” –

vine clipa în care el se uneşte într-o primă fază cu Tatăl originar al lumii. Atunci el va putea spune: „Eu şi Tatăl suntem una” [ Nota 29 ]. Atunci vor apărea entităţi şi mai sublime decât cele descrise mai înainte. Reprezentaţi-vă acum o personalitate ajunsă la un nivel atât de înalt de iniţiere încât este capabilă să poarte în corpurile sale proprii, în mod conştient, natura fiinţelor superioare, aşa cum o vieţuieşte Ioan la Christos Iisus. În Unul Christos Iisus autorul Evangheliei după Ioan vede entităţile celor trei lumi. Şi el îl pune pe Filip să-i spună lui Natanael (Ioan 1, 45-51):

„Noi am aflat pe Acel despre care a scris Moise în Lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate veni ceva bun? Filip zice către el: Vino şi vezi!

Iisus l-a văzut pe Natanael venind spre el şi a spus: Iată un adevărat israelit (deci un iniţiat de rangul cinci), în care nu există vicleşug.

Natanael îi zice: De unde mă cunoşti? Iisus îi spune: Înainte ca Filip să te aducă te-am văzut sub smochin.”

Acest „a fi sub pom” este expresia ocultă pentru iniţiere, misterul multiplicării şi extinderii conştienţei. Abia acum replică Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu (deci un iniţiat şi mai înalt), Tu eşti Regele lui Israel.

Iisus îi răspunde spunându-i: Tu crezi fiindcă ţi-am spus că te-am văzut sub smochin; vei vedea lucruri şi mai mari.

Şi el îi spune: Adevăr, adevăr vă zic: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul omului.”

Aceasta înseamnă ca ei să vadă ceea ce străluminează cele patru conştienţe ale sale. Omul devine o scară pe care se pot vedea ingerii lui Dumnezeu urcând şi coborând.

Şi în această lume fizică există ființe mai înalte decât omul. Anterior, înainte să fi coborât pe plan fizic, când încă nu traversase „sângele-Rubicon” [ Nota 30 ], omul avea un suflet-grup în planul astral. În acest suflet-grup trăia atunci întreaga seminție. Tot aşa, mai târziu, vor coborî şi se vor individualiza sufletele-grup ale animalelor. Aici atingem un mister înalt, unul din cele şapte mistere numite şi de neexprimat, de nerostit.

Primul dintre aceste mistere este misterul numerelor. Este adevărat că grupuri întregi de oameni aveau un suflet. Misterul sună în felul următor: Dintr-unul se trage şi devine număr; multe precum grăunţele spicelor de grâu. La coborârea unui astfel de suflet-grup se întâmplă ceea ce se întâmplă cu o sămânţă: în pământ se pune o sămânţă şi din ea ia naştere un spic cu multe alte seminţe.

Într-un anume fel însă totul pe lumea aceasta există numai o singură dată. Aşa, de exemplu, şi această omenire de astăzi, ea este aici numai o dată. Nimic în lume nu se repetă identic. În sufletele-grup animale noi trebuie să vedem nişte suflete care mai târziu vor deveni suflete individuale, însă în cu totul alte condiţii, cu o cu totul altă calitate decât în cazul oamenilor. Există şi suflete care iniţial să fi fost suflete individuale, iar apoi după ce au urcat pe planul astral să fi devenit suflete-grup? – Da, astfel de suflete există. Ele se formează atunci când un număr de oameni se regăsesc cosmic în jurul unui iniţiat şi devin precum mădularele unui trup comun. Iniţiaţii devin astfel suflete ale popoarelor. Poporul evreu, poporul ales, a avut un astfel de suflet comun unind individualităţi, care o dată a fost om şi care a urcat din nou în lumea spirituală, devenind suflet al poporului. El a putut să se odihnească în sânul Tatălui Avraam.

Imaginaţi-vă acum că omul în curs de iniţiere parcurge mai repede evoluţia lui şi străbate acelaşi drum pe care l-a străbătut acel suflet al poporului: el devine suflet-grup. Individul se trezeşte deodată într-o astfel de conştiență lărgită. În acest caz, cu adevărat el are ca iniţiat aceeaşi valoare cosmică cu a unui întreg suflet al poporului. Acest lucru îl mai puteţi vedea şi după felul în care se atribuiau odinioară numele. Această treaptă de evoluţie primea numele unui întreg popor, de exemplu „Israelitul”.

În iniţierea persană în misterele zeului Mithra se deosebeau şapte trepte. Iniţiatul de gradul unu purta denumirea de „Corb”. El este mesagerul, mijlocitorul între lumea fizică şi lumea astrală. Simbolului corbului i s-a atribuit importanţă până târziu, în cele mai îndepărtate timpuri. În Vechiul Testament, profetul Ilie era aprovizionat de corbi [ Nota 31 ]. Corbii erau mesagerii zeului Wotan [ Nota 32 ], care zburau zilnic deasupra globului pământesc şi îi raportau ce au aflat. Chiar şi muntele Kyflhäuserberg, în care moţăie Barbarossa [ Nota 33 ], este înconjurat de corbi ce au ca sarcină să-i aducă vestea că a sosit ora deşteptării.

Gradul doi este cel al „Ocultistului”. Acestuia îi este permis deja să trăiască în templul interior.

Inițiatul de gradul trei, „Războinicul”, are permisiunea să reprezinte în lume înţelepciunea ocultă pe care el a asimilat-o. Un astfel de războinic este Lohengrin. În cartea lui Mabel Collins Lumina pe cale se face aluzie la acest grad.

Cel de al patrulea grad este cel al „Leului”. Acesta este simbolul pentru un inițiat ce şi-a înălţat conştienţa până la nivelul sufletului seminţiei din care face parte. De aici şi expresia: Leul din seminția lui Iuda [ Nota 34 ].

În iniţiatul de gradul cinci se deşteaptă însăşi conştienţa poporului. El poartă numele poporului său. În cadrul inițierii mitraice el se numeşte, aşadar, „Persanul”.

Iniţiatul de gradul şase este „Eroul solar”. El se poate abate de la calea sa tot atât de puţin precum Soarele de la traiectoria sa. A şaptea treaptă este cea a „Tatălui”. Ea înseamnă unirea cu Spiritul originar.

„Persanul”, aşadar, poartă numele întregului popor; sufletul său individual devine suflet al poporului. Imaginea pe care această treaptă de iniţiere o cere este cea a şederii sub pom. Acest mod de exprimare îl veţi întâlni peste tot în limbajul ocult. Buddha, de exemplu, stă sub pomul Bodhi. Pomul provine dintr-o sămânță şi ea a devenit multe. Acelaşi proces se întâmplă şi în cazul unui iniţiat de gradul cinci: el a dobândit capacitatea de a se transpune în interiorul fiecărui suflet individual. Cum va fi numit deci un astfel de iniţiat la israeliți? Desigur, „Israelitul”. După cum am văzut, Iisus îl recunoaşte pe Natanael ca pe un iniţiat de gradul cinci, ca pe unul care a dobândit o conştiență a spiritului poporului. Natanael recunoaşte în Christos pe iniţiatul superior: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. Christos este un iniţiat de gradul şapte, unul care şi-a extins conştienţa până la Tatăl: „Eu (sau Eu sunt-ul) şi Tatăl (sau Divinul) suntem Una.” El este Viaţa şi Lumina oamenilor, căci şi-a adâncit conştiența Sa înaltă până în corpul fzic.

Mulţi vor gândi că o astfel de interpretare reprezintă o scormonire, o căutare forţată de sensuri în textul Evangheliei. Mulţi cred astăzi, în special teologii, că Biblia ar trebui interpretată „simplu”, aceasta însemnând, de fapt, comod. Evanghelia însă nu a fost scrisă în modul utilizat astăzi şi nici pentru oameni obişnuiţi să citească o carte cel mult o dată, după care s-o pună undeva în raft. Evanghelia a fost scrisă pentru o epocă în care conţinutul ei reprezenta o carte de viaţă şi pentru o viaţă, o carte ce se citeşte mereu şi mereu. Ea trebuie citită şi asimilată în acest fel, căci numai atunci înveţi să recunoşti că în fiecare dintre aceste adevăruri înalte este conţinut unul şi mai înalt şi în fiecare cunoştință se ascunde o alta şi mai profundă, că şi cel mai înţelept dintre oameni nu sfârşeşte să descopere, în documentele religioase vechi, cunoştinte noi şi nu ajunge niciodată la înţelegerea lor deplină. Înainte te apropiai de aceste scrieri învăţând pe de rost o frază; după aceea ea era lăsată să trăiască în suflet mereu şi mereu, iar dacă apoi aveai norocul, privilegiul rar să întâlneşti un iniţiat, ţi-o lămureai şi mai mult cu ajutorul lui. Căci documentele religioase vechi, şi în special Evanghelia după Ioan, sunt scrise din cele mai mari profunzimi ale înţelepciunii şi de aceea ele nu pot fi pătrunse suficient de adânc. Înţelepciunea nu este însă pentru cei comozi. Înţelepciunea este pentru cei care caută şi cercetează.

Candidatul la iniţiere străbate primele cinci trepte de iniţiere, urcând sau coborând – asta este indiferent – în corpul său astral, căci, aşa cum spune sentenţa hermesiană, cele de sus sunt precum jos, toate din spiritual îşi au contraimaginea în fizic. Dacă aţi urcat astfel până la planul astral vă aflaţi în interiorul unui suflet al poporului, căci acesta trăieşte pe planul astral.

A şasea treaptă înseamnă cât celelalte cinci la un loc: atunci omul urcă în corpul său eteric şi lucrează la evoluția lui. Întotdeauna un popor se naşte din altul prin faptul că corpul astral se modifică; îndărătul sufletului poporului stau întotdeauna entităţi astrale. Corpul eteric al omenirii şi acela al individului rămâne însă neschimbat de la popor la popor; un corp eteric nou apare doar la trecerea de la o rasă la alta. Chiar şi corpul fizic este supus schimbării. Vechii atlanteeni aveau un cu totul altfel de corp fizic, iar primii lemurieni chiar nici nu aveau încă un corp fizic propriu-zis. Eroul solar cuprinde în conştienţa sa o întreagă rasă umană, aşa cum ar cuprinde atomi individuali. El înţelege întreaga rasă. – Cea de-a şaptea treaptă, iniţierea-Tată, conduce deasupra oricărei rase, spre întreaga omenire pământească, spre toate popoarele şi rasele întregii planete. Christos Iisus este reprezentantul acesteia; el poartă în sine întreaga omenire. De aceea în Evanghelia după Ioan omenirea este numită mireasa, iar Fiul iniţiat al omului mirele. Christos Iisus este cel care îmbrățişează, într-un extract, conştienţa întregii omeniri. Prin aceasta am ajuns în punctul cu care am încheiat conferinţa precedentă, când am făcut o analiză a nunţii din Cana.