Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISTERUL CREŞTIN

GA 97


RAŢIUNEA CA DAR AL LUI LUCIFER ŞI TRANSFORMAREA
VIITOARE A ACESTEIA ÎNTR-O NOUĂ CLARVEDERE

Stuttgart, 29 aprilie 1906

Astăzi vrem să vorbim despre funcţiile pe care le atribuim anumitor entităţi spirituale, pe care le numim luciferice. Ne vom izbi de acea legătură remarcabilă pe care o are omenirea cu ele. Ca punct de plecare luăm faptul că ştiinţa, relativ la gândire, la reflectare, nu merge înapoi mai departe de opt până la nouă sute de ani înainte de Christos. Cine studiază istoria filosofiei, ştie că aceasta începe cu Thales, care a trăit în jurul anului 600 înainte de Christos, şi a prezis o dată o eclipsă solară după observaţii natural-ştiinţifice, lucru care era pe atunci încă neobişnuit. Filozofia logicii occidentale o avem abia de la Aristotel încoace. Mai înainte nu a existat nici o învăţătură despre gândire, căci gândirea însăşi, raţiunea abstractă a răsărit abia între anii 800 şi 600 înainte de Christos. Germenii pentru aceasta erau conţinuţi, fireşte, deja în rasa atlanteană. Noi avem desigur şi o astronomie de la caldeeni, de la egipteni şi de la alte popoare orientale, totuşi acestea au provenit din aptitudinile mai profunde ale clarvederii.

Abia cu o jumătate de mileniu înainte de Christos apare raţiunea, iar acest fapt este în legătură cu modificarea tuturor formelor de înrudire şi de căsătorie. Acestea erau complet altele decât în ziua de azi. Ştiinţa a constatat şi la popoarele sălbatice americane că înrudirea dintre veri şi verişoare este mult mai complicată decât la noi. Irochezii, de exemplu, numesc verii şi verişoarele din partea tatălui fraţi şi surori, dar nu şi pe cei din partea mamei, din motivul că bărbaţii de aceeaşi vârstă ai unei familii puteau avea toate femeile de aceeaşi vârstă puteau avea toate femeile de aceeaşi vârstă, că în cadrul unei familii era exact cunoscută mama unui copil, nu însă şi tatăl. Irochezii au şi în ziua de azi aceste relaţii şi desemnări de înrudire. Numai ocultismul poate da explicaţia justă pentru aceste raporturi. Între anii 900 şi 800 înainte de Christos, trebuie să constatăm fapte care arată că de acum înainte căsătoria consanguină a devenit căsătorie îndepărtată. Mai înainte, tatăl tribului era o căpetenie a familiei. La germani aflăm şi într-o perioadă mult mai târzie această organizare, în timp de în Africa şi în ţările din jurul Mării Mediterane deja se trece la căsătoria îndepărtată. În Evul Mediu aflăm din legende germane că – de exemplu în «Cântecul lui Gudrun» [ Nota 74 ] – este elogiată trecerea la căsătoria îndepărtată. Tacitus vorbeşte, în scrierea sa «Germania» [ Nota 75 ], despre triburile germane având un străbun. Acest obicei este întrerupt mai târziu, iar în «Cântecul lui Gudrun» regii pleacă în ţări îndepărtate pentru a-şi căuta soţiile. În legenda lui Siegfried [ Nota 76 ] avem o descriere despre felul cum se revoltă noua ordine împotriva căsătoriei consanguine: Siegmund şi Sieglinda, a căror căsătorie este respinsă de către Frigga. Wotan este întemeietorul căsătoriei îndepărtate. La la diferite popoare, căsătoria îndepărtată a fost introdusă în momente diferite, dar există o legătură specifică între trecerea la căsătoria îndepărtată şi apariţia raţiunii. Este un principiu ocult faptul că prin căsătoria îndepărtată se acţionează ucigător asupra unei părţi a trupului eteric: creierul mare este vivifiat, în timp ce vechea clarvedere, care creşte prin căsătoriile consanguine, este înăbuşită. Se trezeşte înţelegerea raţională a lucrurilor. Astăzi omenirea s-a adaptat la căsătoria îndepărtată, aşa cum mai înainte era adaptată la căsătoria înrudită. Căsătoria înrudită acţionează dăunător astăzi asupra activităţii spirituale a copiilor, în special asupra organului senzorial care are legătură cu dezvoltarea raţiunii, ochiul. De aceea există atât de mulţi orbi în căsătoriile înrudite. Numai prin căsătoria îndepărtată este îmbunătăţit creierul. Această realitate fiziologică se află în strânsă legătură cu evoluţia omenirii. Acest lucru era necesar pentru a pregăti apariţia creştinismului. S-ar fi putut naşte el în alte împrejurări? El aduce iubirea de la suflet la suflet, acţiunea sufletului asupra sufletului. Mai întâi trebuia să fie învinsă iubirea consanguină. Popoarele vor deveni în general mature pentru creştinism abia după ce vor fi învins iubirea înrudită. Vechii iniţiaţi egipteni au provenit întotdeauna din aceeaşi familie, de-a lungul generaţiilor. Înţelepciunea mai veche era intuitivă, lucru ce iese în evidenţă cu atât mai clar cu cât urmărim înapoi omenirea. Reflectarea raţională se află în legătură cu temelia creştinismului.

Care era relaţia zeilor cu oamenii? Oamenii vor ajunge zei în decursul evoluţiei lor, iar zeii au parcurs o altfel de evoluţie umană decât a noastră, pe alte planete, dar oricum ceva asemănător. Cei ce se află mai sus, evoluează mai departe pe temelia celor aflaţi mai jos: om şi animal trăiesc din plantă, aceasta, la rândul ei, din mineral. Niciodată nu ar fi putut exista zei dacă nu ar fi existat oameni. Şi între ei există aceeaşi relaţie. Ce nevoie au zeii de noi? Ei se hrănesc din iubirea noastră. Intervine bipartiţia sexelor. Semnificaţia reală a nectarului şi ambroziei, hrana zeilor, este iubirea bărbatului şi a femeii. Aceasta este expresia unei realităţi oculte.

Între zei şi oameni se află entităţi care nu şi-au desăvârşit evoluţia în acelaşi timp cu zeii care, aşa-zicând, au rămas repetenţi în şcoala evoluţiei, dar care se află mult înaintea oamenilor. Acestea sunt entităţile luciferice. Ei sunt stimulatorii independenţei spirituale superioare a omului. Ei au cultivat răzvrătirea împotriva zeilor, ei au cultivat în el acea parte care nu-i hrăneşte pe zei. De aceea în legenda Paradisului apare Lucifer drept şarpe, iar pedeapsa lui Jehova este [ Nota 77 ]: „Cu dureri să naşti copiii”. Cetele lui Lucifer au acţionat mai departe la educarea raţiunii. Ceea ce nu atinseseră ei, au recuperat când a luat naştere căsătoria îndepărtată. Nu sângele neliber produce iubirea, ea vine din afară, prin armonia sufletelor. Dacă luăm în considerare acest fapt ne devine clară şi domnia lui Jehova: El ordonează prin adevărate Legi înrudirea consanguină. Vechea Lege creează ordine printre oameni. Lucifer a fost liber până înainte cu opt sute, nouă sute de ani de naşterea lui Christos, când începe să se dezvolte puterea lăuntrică a sufletului. Christos este reprezentantul noii ordini. Legea exterioară a fost dată pe Sinai, Legea lăuntrică, harul, este dată acelora care sunt eliberaţi prin Christos. Aşa este progresul omenirii: în oameni trebuia să se dezvolte tot mai mult principiul luciferic. Ştiinţa exterioară trebuie să devină liberă prin teosofie, ştiinţă aprofundată până la înţelepciune. Numele Lucifer indică principiul independenţei, de aceea doamna Blavatski şi-a numit aşa prima ei revistă şi de aceea se numeşte revista noastră aşa, pentru a documenta acest principiu. Deosebirile dintre oameni şi popoare se vor ascuţi tot mai mult şi se va manifesta în forţă a doua parte a principiilor Societăţii Teosofice: formarea nucleului unei frăţii umane. Iubirea înrudirii de sânge va fi tot mai mult depăşită, şi se vor căuta mai mult legăturile sufleteşti. Se vor reuni suflete de la cele mai mari depărtări. Evoluţia în continuare şi transformarea raţiunii ne vor aduce în viitor o nouă clarvedere. Depăşirea iubirii sexuale înseamnă mai întâi însingurare. Chela trebuie dezrădăcinat – marea depăşire a tuturor sentimentelor de înrudire, aceasta este menirea principiului luciferic.


RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI
la conferinţa de la Stuttgart, 29 aprilie 1906

Întrebările nu au fost notate.

La baza esenţei castelor din India stă cunoaşterea karmei. Conducătorii clarvăzători ai Indiei prevedeau pentru ce castă era predestinat omul prin karmă, astfel încât fiecare se năştea în casta corespunzătoare lui. Prin creşterea raţiunii datorită căsătoriilor îndepărtate oamenii vor obţine o clarvedere conştientă, iar la sfârşitul subrasei a şasea se vor împărţi în caste morale. O dată cu subrasa următoare va dispărea orice iubire bazată pe înrudire de sânge. Prin aceasta, zeilor le dispare hrana şi ei se retrag tot mai mult de la oameni, către trepte superioare de evoluţie. Oamenii sunt conduşi în continuare prin intermediul maeştrilor lor care, ca să spunem aşa, parcurgând toate treptele, s-au dezvoltat din omenire mai repede, însă în mod conştient. Aceşti conducători divini nu au nevoie de iubirea oamenilor ca hrană, de aceea încetează iubirea sexuală. Dacă nu s-ar fi manifestat în forţă principiul luciferic, Pământul ar fi devenit treptat o zgură asemănătoare Lunii, moartă şi pustiită. El nu trebuie să ajungă aşa, omul însuşi îl va feri şi-l va transforma. Când a apărut omul, Pământul nu arăta ca acum. Lemuria nu avea metale şi pietre încremenite, moarte; totul curgea, curenţi de metal străbăteau munţii, ceea ce se mai poate recunoaşte în mod clar şi acum. Minerii, care ajung în relaţie atât de intimă cu interiorul pământului, înţeleg aceasta, şi de aceea sunt întotdeauna cei mai buni spiritualişti. Multe plante erau pe atunci încă animale, iar laptele, cu care oamenii se hrăneau, curgea de asemenea în curenţi liberi. Noi parcurgem încă o dată acest stadiu, în mod inconştient, în calitate de copii. Dar trebuie să ne întoarcem în mod conştient la acest mod de hrănire. Aceasta este conţinută în afirmaţia: Dacă nu deveniţi ca nişte copilaşi…[ Nota 78 ]  – Laptele şi alimentaţia vegetariană trezesc puteri oculte vii, din care motiv un medic al viitorului trebuie să se hrănească astfel, adică cu tot ceea ce se îndreaptă către Soare. Medicii hinduşi ajung imuni la muşcătura de şarpe prin faptul că ei se lasă muşcaţi de şarpe, pentru a putea vindeca apoi pe alţii de astfel de muşcături. Alimentaţia noastră va fi minerală. Iniţiaţi fiziologi se hrănesc deja de acum în mod mineral. Există diverşi iniţiaţi: unii care predau înţelepciunea, alţii care lucrează în mod fiziologic la îmbunătăţirea sângelui omenirii. Aceştia din urmă nu au nevoie să fie deosebit de inteligenţi în cealaltă direcţie; simţul lor pentru fiziologie este dezvoltat în mod exclusiv. Ne trebuie să mâncăm de la plante şi de la animale doar ceea ce nu conţin forţele lor de viaţă, deci nu rădăcini, nu carne, ci fructe şi lapte, frunze. Ceea ce creşte deasupra pământului, ceea ce mănâncă vaca, aceasta constituie alimentaţia justă, cea care creşte la Soare. Din minerale să nu se mănânce ceea ce se depune, deci nu sare, doar apă. Ocultiştii fiziologi supraveghează tranziţia sângelui către rasa următoare.

Noi ne-am dezvoltat de zece ori mai repede în ultimul secol de la Frederic cel Mare încoace, decât în mileniul de la Carol cel Mare până la Frederic cel Mare, iar evoluţia va continua şi mai repede, în mod corespunzător. În Rusia se formează a şasea subrasă. Necredinţa este un mare obstacol în calea evoluţiei.

Mercur este corpul anumitor entităţi înalte, dintre care una s-a întrupat în Gautama Buddha. În decursul evoluţiei, omul îşi va stăpâni din exterior corpul, îl va purta cu sine oarecum ca melcul care îşi poartă casa, îl va lua la el şi îl va transforma, aşa cum face deja acum în mod inconştient în somn.