Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISTERUL CREŞTIN

GA 97


CUM SE DOBÂNDESC CUNOŞTINŢE DESPRE LUMILE
SUPERIOARE ÎN SENSUL ROSICRUCIAN?

München, 11 noiembrie 1906

Mai puţin cunoscută decât alte poezii de Goethe, este poezia sa «Tainele» [ Nota 85 ]. Această poezie a rămas ca fragment. Goethe ne povesteşte despre un pelerin, fratele Marcu, care ne aminteşte prin drumeţiile sale de destinul lui Parsifal. După o lungă drumeţie el ajunge la o casă singuratică, o construcţie mânăstirească. Înăuntrul acesteia el găseşte o confrerie, o întrunire a douăsprezece personalităţi. El învaţă să cunoască natura, caracterul celor doisprezece şi al celui de-al treisprezecelea, care este conducătorul. Fiecare din cei doisprezece are de făcut ceva extraordinar de important şi trebuie să dea un fel de descriere a vieţii celui de-al treisprezecelea. Acest al treisprezecelea a trecut prin încurcături şi piedici de tot felul. Despre el se spune:

De puterea care leagă toate fiinţele
Se eliberează omul care se învinge, –

asta înseamnă: care îl cultivă în sine pe omul superior.

Acest al treisprezecelea, numit Humanus, a crescut întru totul dincolo de sine. Măreţia, influenţa acestui înţelept, pe care noi o simţim şi o presimţim, este încă sporită prin aceea că el, aşa cum auzim îndată, este pe moarte, şi că are de dat ultimul, cel mai frumos şi cel mai mare lucru celor doisprezece, înainte de intrarea sa în lumile spirituale superioare. Şi pentru aceasta trebuie să vină „Cel simplu şi pur”. El trebuie să-l înlocuiască pe cel de-al treisprezecelea. Asupra acestui fragment pluteşte ceva ca vraja din Vinerea Mare. În realitate, acestea ar fi trebuit să fie înfăţişate în mediul Vinerii Mari. Goethe însuşi îşi explică poezia [ Nota 86 ] cam în felul următor: În lume există multe credinţe, dar în toate noi trebuie să vedem acelaşi sâmbure de adevăr. Asta voia să indice Goethe prin faptul că el a aşezat, deasupra celor douăsprezece religii mondiale, una care constituie miezul comun de adevăr al celor douăsprezece. Iar al treisprezecelea este reprezentantul acestui adevăr originar. Poezia exprimă de fapt, indirect, concepţia teosofică despre lume. Goethe vrea să exprime într-o imagine poetică în ce fel poate conduce la pace o sinteză a tuturor religiilor. Când fratele Marcu trece prin poarta mânăstirii, străluceşte spre el o cruce încununată cu trandafiri. Goethe cunoştea profunda semnificaţie a acestui simbol, ceea ce se arată şi în versurile sale:

Totuşi, de noul sens complet el e pătruns,
Aşa cum lui imaginea în faţa ochilor îi stă;
El vede crucea, de trandafiri strâns înconjurată.
Cine a asociat crucii, trandafirii?

Acestea sunt cuvinte cu un real sens esoteric.

Astăzi trebuie să ne preocupe aşadar întrebarea: Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare în sensul rosicrucienilor? Vrem să discutăm puţin despre metoda rosicruciană. Este una dintre căile de cunoaştere care duc în lumile suprasensibile. Cuvântul „rosicrucian” poate suna straniu şi neobişnuit pentru unii. S-a vorbit despre rosicrucieni ca fiind o confrerie secretă, care a apărut în secolul al XIV-lea sub această denumire. Ceea ce se găseşte în dicţionarul enciclopedic şi de obicei în literatura cotidiană despre rosicrucieni este insignifiant. Rosicrucienii au reprezentat o direcţie spirituală foarte precisă, printr-un număr de personalităţi foarte influente. Cât de uşor poate să cadă omul în cele mai grave greşeli când crede că găseşte cele mai înalte adevăruri, o dovedesc multe publicaţii care au apărut despre rosicrucieni. Rosicrucienii erau una dintre cele mai intime confrerii secrete; ei trebuiau să treacă prin probe severe şi încercări grele. Cei care voiau să fie primiţi în Ordinul rosicrucian trebuiau să treacă prin multe încercări. Candidatul trebuia să parcurgă o instruire ocultă foarte precisă, pentru a fi condus la clarvedere. Dar ignoranţa îl poate face pe om să vadă în ceea ce este sublim doar o caricatură. Aşa a fost înţeles greşit şi rosicrucianismul, şi deformat până la caricatură. Ceea ce s-a scris despre rosicrucieni este pur şi simplu şarlatanie. Cine poate aprecia în mod just rosicrucianismul, acela vede adevărata esenţă a acestuia. Cât de greu a fost însă dintotdeauna să se cunoască ceva despre rosicrucianism, vedeţi din aceea că Helmont [ Nota 87 ], Leibniz [ Nota 88 ] şi alţii nu au putut afla nimic despre rosicrucieni. Iniţierea rosicruciană este dedusă istoric dintr-o carte de la începutul secolului al XVII-lea, în care, printre altele, spune că rosicrucienii se ocupau cu lucruri alchimiste şi cu altele, de exemplu cu educaţia superioară, şi aşa mai departe. Aşa ceva se citeşte în lucrarea «Fama Fraternitatis» [ Nota 89 ].

Despre ceea ce este într-adevăr rosicrucianismul nu se găseşte nimic, fiindcă secretele rosicrucienilor au fost transmise doar prin tradiţie orală. Ceea ce s-a atribuit în mod exterior numelui de rosicrucian se potriveşte prea puţin pentru aprofundarea esenţei rosicrucianismului. Noi vrem să ne ocupăm astăzi de metoda rosicruciană autentică, în măsura în care este posibil acest lucru în public. Mişcarea teosofică a provenit, la început, din calea orientală. Adevărul se găseşte pretutindeni, dacă omul ştie să îl caute şi este matur pentru aceasta. În omenire a existat cândva un alt mod de gândire, o altă simţire şi o altă voinţă, un alt văz şi o altă percepţie, pe când vechii hinduşi primeau învăţăturile sfinţilor Rishi. Ceea ce s-a realizat atunci nu mai poate fi realizat astăzi. Metodele care erau posibile înainte nu mai sunt accesibile astăzi. În lume nu există nimic la modul absolut; omenirea se află neîncetat într-o evoluţie. Omul actual are o structură complet diferită, mai subtilă, a creierului, chiar şi o compoziţie complet diferită a sângelui faţă de omul de atunci. De aceea trebuie astăzi modificat orice adevăr, iar metodele de iniţiere trebuie să fie prescrise în aşa fel încât să se potrivească europeanului actual. Acestea sunt motivele pentru care trebuie să existe un rosicrucianism, pentru care omul avea nevoie de o altă formă de iniţiere. Curentul rosicrucian este purtat de mari maeştri spirituali care s-au menţinut întotdeauna în arierplan.

Rosicrucianismul cuprinde şapte trepte de iniţiere. Aceste şapte trepte formează o metodă unitară, prin care europeanul este în stare să treacă toate probele pe care trebuie să le parcurgă. Aceste trepte nu se parcurg neapărat una după alta, ci maestrul alege, conform individualităţii discipolului, ceea ce este cel mai potrivit pentru el.

Cele şapte trepte sunt: studiul, conştienţa imaginativă, cunoaşterea inspirată sau citirea scrierii oculte, prepararea pietrei filosofale, corespondenţa dintre microcosmos şi macrocosmos, trăirea în macrocosmos precum şi fericirea divină drept a şaptea şi cea mai înaltă treaptă.

Prin studiu se înţelege însuşirea de concepte şi idei care îl fac pe om apt să poată avea o judecată sănătoasă şi cuprinzătoare despre corelaţiile esenţiale. Studiul conţinea la rosicrucieni tot ceea ce avem noi astăzi în teosofie, după scoaterea veşmântului oriental. Ceea ce aduce astăzi teosofia, este înţelepciunea rosicruciană. Eu am vorbit şi în conferinţele publice despre învăţătura elementară a rosicrucienilor. Esenţialul este însuşirea unei sume de concepte despre lume, armonioasă în sine, care să reprezinte o construcţie riguroasă, consolidată, de gânduri. Se înfiinţează un sistem de gândire raţional. Rosicrucianul trebuie să fie un om gânditor, lucid. Acestea sunt adevăruri inteligibile atât pentru cele mai simple inimi, cât şi pentru cele mai spirituale suflete: acesta este scopul studiului. El duce la privirea în lumile suprasensibile, în lumea astrală, apoi în lumea spirituală sau devachanică, în acele lumi care ne înconjoară pe toţi în mod invizibil.

De jur-împrejurul omului există atâtea lumi câte capacităţi are el de a le percepe. Aceste capacităţi sunt, desigur, mai întâi nedezvoltate. Pentru cel născut orb, faptul de a începe să vadă înseamnă o nouă naştere. Tot aşa este pentru om ivirea fiecărei lumi noi, o nouă naştere. Lumea astrală, pe care noi o numim aşa din anumite motive, se află de jur-împrejurul nostru, la fel şi lumea spirituală sau devachanică. Este lipsă de modestie din partea celui care nu ştie nimic despre lumile superioare să afirme că acestea nu ar exista. Lumea astrală şi lumea devachanică se deosebesc amândouă foarte mult de ceea ce este vizibil în lumea fizică de jur-împrejurul nostru. Vieţuim impresii complet noi în lumea astrală, ca şi în lumea devachanică. Dar, deşi percepţiile din aceste lumi sunt diferite faţă de din lumea fizică, logica rămâne aceeaşi. Gândirea este aceeaşi în toate trei lumile, abia în lumi şi mai înalte se schimbă şi aceasta. Dacă am învăţat să gândim într-una din aceste trei lumi, atunci legile gândirii sunt aceleaşi şi în lumile superioare. În orice caz, o greşeală făcută în lumea fizică se corectează pentru om prin experienţa vieţii. În celelalte lumi nu există această posibilitate comodă de corectare, de aceea omul trebuie să aibă acolo un etalon sigur de obiectivitate. Acolo eşti lipsit de sprijin dacă intri fără această obiectivitate! De aceea era necesar un guru în cazul vechii iniţieri. Guru trebuia să intre oarecum drept cea mai înaltă autoritate în sufletul celui care era iniţiat în înţelepciunea hindusă yoga. În educarea rosicruciană, această relaţie dintre guru şi discipol este înlocuită prin sprijinul unei gândiri educate. Discipolul însuşi trebuie să fie conducătorul. De aceea este studiul o parte componentă a educării. În scrierile Adevăr şi ştiinţă şi Filosofia libertăţii sunt expuse adevăruri fundamentale ale teosofiei, atât pentru inimile cele mai modeste cât şi pentru oamenii care năzuiesc mai sus. La citirea acestei cărţi trebuie o colaborare lăuntrică deplină, trebuie elaborat un gând din altul.

A doua treaptă a căii rosicruciene este conştienţa imaginativă. Printr-o metodă corespunzătoare, ea face deja primul pas în lumile superioare. Vieţuirea conştienţei imaginative cuprinde sensul profund al cuvintelor lui Goethe: „Tot ceea ce e trecător nu este decât un simbol” [ Nota 90 ].

Dacă privim o plantă, atunci putem vieţui din forma ei, din esenţa ei, cât este de adevărat că prin ea spiritul Pământului se revelează oarecum în întristarea sa, în voioşia sa. Este un mare adevăr că omul aparţine Pământului în aceeaşi măsură în care un deget aparţine trupului uman. Omul este doar un membru al unui întreg, dar el se dăruieşte iluziei că trăieşte separat. Degetul este ferit de această iluzie, fiindcă el nu se poate plimba de acolo până acolo pe trupul uman. Dacă ne simţim element component al Pământului, atunci resimţim nu numai poezia cuvintelor goetheene despre spiritul Pământului, ci şi adevărul acestor cuvinte. Dacă omul se înalţă la ceea ce produce spiritul Pământului la suprafaţa sa, atunci unele plante vor fi pentru el lacrimile, iar altele zâmbetele spiritului Pământului.

În conştienţa discipolului a fost adus încă ceva, cu toate mijloacele instruirii. Lui i s-a spus: Priveşte caliciul vegetal, cu organele de reproducere pe care le îndreaptă în mod cast spre Soare. Raza solară sărută interiorul caliciului vegetal. Planta îşi întinde inocent în afară organele de reproducere. Imaginează-ţi aceasta în transformarea ei pe o treaptă superioară. Priveşte mai întâi animalul şi omul, şi vezi cum omul ascunde ceea ce planta prezintă Soarelui. Şi apoi spune-ţi: Omul trebuie să atingă cândva o treaptă viitoare, pe care să renunţe la tot ceea ce este inferior în organele sale. Pe această treaptă superioară el va oferi Soarelui ceea ce este astăzi caliciul în cazul plantei. Atunci va fi purificat tot ceea ce este plin de instincte, şi individualitatea umană va fi învins natura poftelor. Această transformare se numea în înţelepciunea rosicruciană Graalul, cupa cea sfântă.

Dacă omul a trăit câtva timp în astfel de reprezentări, atunci el este matur pentru a se ridica la vieţuiri şi mai înalte. Ochiul fizic vede în plantă doar sămânţa. Prin pregătire sufletul ajunge atât de departe încât el poate înainta la imaginea care i se arată în cazul seminţei şi în care se înfăţişează felul cum creşte planta. Înaintea sufletului apare imaginea unei plăsmuiri învăpăiate care se înalţă din sămânţă. Omul învaţă astfel să vadă spiritualul din lăuntrul lucrurilor, învaţă să cunoască cum tot ce este fizic este născut dintr-o lume a spiritualului.

A treia treaptă este numită în instruirea rosicruciană citirea scrierii oculte. Forţele cosmice care acţionează în lume se revelează prin anumiţi curenţi şi combinaţii de culori şi sunete. Această scriere ocultă este înscrisă prin structura ei în lume. Un exemplu pentru aceasta este spirala, pe care o zărim în Cosmosul exterior în forma a două vârtejuri înfăşurate unul în celălalt, în nebuloasa Orion. Din punct de vedere microcosmic, prima încadrare a embrionului uman are loc tot într-o formă corespunzătoare de spirală. Imaginea a două vârtejuri înfăşurate unul în celălalt este semnul zodiacal al racului. În scrierea ocultă acest semn indică trecerea de la un stadiu evolutiv la următorul. În realitate, punctul vernal al Soarelui se afla în semnul Racului după scufundarea Atlantidei, când în vechea Indie a început o nouă epocă a omenirii.

Un alt semn al scrierii oculte este triunghiul, care este de asemenea înscris în macrocosmos. Din punct de vedere microcosmic, figura triunghiului echilateral cu centrul marcat este simbolul pentru echilibrul obţinut între cele trei puteri sufleteşti.

Acestei trepte a treia, pe care este cucerită conştienţa inspirativă, îi urmează ritmizarea vieţii şi a respiraţiei. Ea este desemnată în limbajul rosicrucian şi drept prepararea pietrei filosofale. Prin aceasta este anticipată din nou o treaptă ulterioară generală de evoluţie a omenirii. Azi omul are nevoie de oxigen pentru inspiraţie. El expiră dioxid de carbon ca substanţă toxică. În cazul plantei este invers, ea inspiră tocmai dioxid de carbon şi elimină oxigen. Într-un viitor îndepărtat omul va folosi în mod conştient carbonul, pe care îl preia astăzi o dată cu hrana, la reconstruirea corporalităţii sale, şi nu-l va mai expira. Atunci corporalitatea umană va consta dintr-o cu totul altă substanţă decât este astăzi. Aceasta va fi un carbon transparent, moale. Atunci corpul uman însuşi este piatra filosofală. Simbolul pentru aceasta este diamantul de transparenţă cristalină, care constă din carbon.

Acest proces complet este pregătit printr-o ritmizare a respiraţiei, ca şi, în general, a tuturor proceselor vieţii. La plantă şi la animal aceste procese sunt reglate din exterior. La omul actual nu se mai petrece un astfel de proces, ci el însuşi trebuie să-şi creeze ritmul care domneşte în natură, fără colaborarea fiinţelor ce trăiesc în ea. Respectarea riguroasă a unui astfel de ritm înfăţişează o parte componentă importantă a instruirii rosicruciene.

A cincea treaptă a instruirii rosicruciene este cea pe care se vieţuieşte corespondenţa dintre microcosmos şi macrocosmos. Paracelsus spune: Tot ceea ce se află în jurul nostru în spaţiu este înrudit cu noi. În lume există litere separate, iar omul este cuvântul. Pe această treaptă este posibilă o vieţuire de sine în lăuntrul său. Omul are, în mic, în esenţa sa, tot ceea ce se află afară în lume. A se cunoaşte pe sine însuşi pentru a cunoaşte lumea, aceasta este misiunea dată pe această treaptă.

Pe următoarea treaptă, a şasea, se cere trăirea în afară, în macrocosmos. Omul trebuie să iasă din sine însuşi şi să lase în urmă tot ce este al său. El învaţă acum să cunoască într-adevăr macrocosmosul.

Cea mai înaltă treaptă pe care o poate atinge rosicrucianul este fericirea divină. Acum iniţiatul creşte împreună cu întregul Univers, el vieţuieşte culmea evoluţiei umane, aşa cum este ea prescrisă omenirii pentru un viitor îndepărtat. Instruirea rosicruciană îşi îndreaptă toată năzuinţa către pregătirea acestei evoluţii.

În om trăieşte o natură inferioară pasivă şi un element activ. Dacă se dezvoltă în modul descris, atunci el învinge natura inferioară şi este renăscut prin spirit. Acest sens al evoluţiei umane este conţinut în cuvintele lui Goethe:

Şi cât timp nu îl ai pe acest
„Mori şi devino!”
Eşti doar un trist oaspete
Pe întunecatul Pământ.

Simbolul pentru „mori” este crucea, simbolul pentru „devino” sunt trandafirii. Trupul fizic al omului înfăţişează crucea. Tot ceea ce are legătură cu forţele de creştere formează elementul pasiv din om. Între acestea se află în mod special laptele. Omul care năzuieşte în sus, dezvoltă, dimpotrivă, un element activ în sânge. Acesta este misterul trandafirului alb şi al trandafirului roşu. Natura umană superioară este aceea care caută acordul între trandafirul alb şi trandafirul roşu. În poezia lui Goethe «Tainele», cel de-al treisprezecelea personaj ne dă imaginea acelui om care a atins această treaptă înaltă. Putem înţelege cuvintele rostite de acest al treisprezecelea personaj drept leitmotiv pentru întreaga năzuinţă rosicruciană:

Căci orice forţă tinde înainte, în depărtare,
Pentru a trăi şi acţiona aici şi acolo;
Dimpotrivă, se îngustează şi frânează din orice parte
Curentul lunii, luându-ne cu sine:
În această furtună lăuntrică şi conflict exterior
Spiritul percepe un cuvânt greu de înţeles:
Din puterea care-i leagă pe toţi oamenii,
Se eliberează doar omul care se învinge pe sine.