Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISTERUL CREŞTIN

GA 97


CINE SUNT ROSICRUCIENII?

Leipzig, 16 februarie 1907

În jurul numelui de rosicrucian planează, pentru cei care se ocupă cu literatura teosofică, ceva nedefinit, neclar, ca şi cum s-ar afla un mister în spatele acestuia. Mulţi văd în aceasta o denumire pentru oamenii care s-au ocupat în secolul al XVIII-lea cu tot felul de vrăji posibile şi imposibile. În operele personalităţilor care vor să cerceteze rosicrucienii în mod ştiinţific şi istoric se simte o nedumerire binevoitoare când se spune cam aşa: A fost o dată un fel de confrerie care a avut idealuri înalte şi idealuri morale progresiste. Este posibil ca în acestea să se mai vorbească şi despre formulele lor simbolice. În orice caz, în operele savante este accentuat tot mereu faptul că rosicrucienii ar fi decăzut. Dacă rosicrucienii ar fi fost vreodată ceea ce s-a spus acolo, atunci rosicrucianismul ar fi fost contrariul său. În realitate este ceva ce ţine de cea mai înaltă valoare a omenirii. Din punct de vedere exterior el nu poate fi justificat. Tainele nu sunt transmise niciodată în cărţi. Dacă ceva este dat în vileag, atunci acel lucru a avut loc doar prin trădare sau ceva asemănător, şi putea trece atunci cu uşurinţă drept prostie sau superstiţie. O astfel de concepţie nu are nimic de a face cu ceea ce era rosicrucianismul. Ceva din ceea ce cuprinde rosicrucianismul este totuşi de găsit într-o carte care a apărut în anul 1616. autorul se numea Johann Valentin Andreae [ Nota 91 ]. Cartea avea titlul «Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz» şi înfăţişează evoluţia unui om care a devenit rosicrucian. Ulterior, Andreae a făcut să apară o carte [ Nota 92 ] despre care nu se ştia dacă era ceva serios, era o glumă sau o retractare.

În consideraţiile noastre de astăzi vom dezvălui ceea ce este îngăduit să devină public deja în ziua de azi, din ceea ce este în realitate rosicrucianismul. În toate timpurile a existat iniţiere. Oamenii se află pe diferite trepte de evoluţie. Există oameni superior evoluaţi, care sunt iniţiaţi în cele mai profunde taine ale lumii, care ştiu ceva despre modul cum se formează lumile, cum a luat naştere Pământul şi cum ating oamenii trepte de evoluţie tot mai înalte. Când se spune că iniţiatul ar fi un ştiutor, acest lucru este luat adesea prea uşor. A şti care este misterul propriu-zis al omului, a şti care este viitorul omului, înseamnă cel mai mare lucru pe care îl poate învăţa omul. Da, există o ştiinţă care acţionează într-adevăr ucigător asupra oamenilor nepregătiţi. Dacă aceasta ar fi comunicată fără discernământ, atunci omenirea s-ar sfârşi. Omenirea ar fi dezbinată, cea mai mare parte ar fi distrusă, această ştiinţă ar acţiona favorabil doar deasupra unei mici părţi a omenirii. Secretul nu poate fi obţinut niciodată în mod neautorizat, prin păcălirea iniţiatului; pentru aceasta nu există tortură, nu există martiriu. Dacă aţi vrea să îi cereţi unui iniţiat, el nu ar dezvălui niciodată unui profan ultimul secret al lumii. El ar înnebuni sau ar fi ucis, chiar numai de gândul de a destăinui secretul. Eu vreau să vă înfăţişez într-o imagine perspectiva întregii evoluţii care este în legătură cu acest secret: o alee care devine din ce în ce mai îngustă, aparent, deşi cândva marele secret va fi dezvăluit pentru toţi oamenii.

Rosicrucianismul este un mod de iniţiere. Acest curent a fost întemeiat prin Christian Rosenkreutz. Există diverse căi de iniţiere. Una a fost învăţată de hinduşi de la vechii Rishi; aceasta este calea orientală yoga. Apoi a existat calea creştin-gnostică, şi a treia este calea rosicruciană. Toate trei căile conduc la culmea iniţierii. Dar, în mod obişnuit, nu se ia în considerare cât de fundamental diferită este predispoziţia spirituală şi fizică a indianului de cea a europeanului. Deja prin corpul său, europeanului îi este imposibil să meargă pe calea indiană. În afară de aceasta, nu se urmăreşte nici influenţa condiţiilor exterioare, în marea lor diversitate. Puteţi urmări că în India, de exemplu, anumite boli – holera, variola – au o cu totul altă desfăşurare, că ea este alta în ţările calde decât în cele reci. Mediul înconjurător este complet diferit şi se răsfrânge în mod corespunzător asupra tuturor învelişurilor omului. De aceea este o părere ciudată că pentru european ar fi realizabilă instruirea yoga. Aceasta a fost o greşeală. În orice caz, nu s-a ştiut că din secolul al XIV-lea rosicrucienii au mers pe o cale de evoluţie.

Calea rosicruciană nu este nicidecum una necreştină. Pentru mulţi oameni, care stau cu ardoare şi temeinicie în creştinism, calea creştin-gnostică este cea corectă, şi ei ating pe această cale culmea cea mai înaltă. Dar numărul de astfel de naturi umane scade. Rosicrucianismul ascunde cele mai adânci mistere ale creştinismului şi aduce pe deasupra posibilitatea de a îndepărta toate îndoielile în care sunt conduşi oamenii prin concepţii populare sau mai puţin populare. Nimeni nu este ferit astăzi de cele mai crunte îndoieli care se înghesuie pretutindeni tot mai aproape de el. Prin instruirea creştină omul nu ar putea întâmpina în modul just aceste îndoieli, nu s-ar putea feri şi nu ar şti să se apere de ele. Nu trebuie să luaţi acestea în mod exterior. Dacă cineva ar vrea să spună, de exemplu: Eu nu îl citesc pe Haeckel, eu mă izolez în concepţia mea creştină despre lume, nu ar ajunge la nimic prin aceasta. Noi trăim într-o lume în care omul este complet îmbibat de civilizaţie. Când folosim trenurile, sursele de lumină recent descoperite, atunci ne folosim de legile naturii. Oricât de tare s-ar izola omul, în fiecare locomotivă, în fiecare flacără artificială i se împărtăşesc aceste gânduri care trăiesc în ambianţa spirituală. Dacă cineva ar rămâne doar la citirea Bibliei, atunci, noaptea, trupul său astral, trupul său sufletesc ar fi înconjurat cu toate senzaţiile sufleteşti distrugătoare posibile. El nu ştie de ce devine nervos. Cel care cunoaşte gândurile ce năvălesc în mod inconştient, o ştie. Nu este vorba despre ştiinţa materialistă ca atare, ci despre întreaga atmosferă spirituală în care noi trăim. În secolul al XII-lea domnea încă ardoarea religioasă, biserica era spirituală şi reprezenta centrul din punct de vedere exterior. Omul care lucrase din greu, se refugia în casa puterilor spirituale şi găsea acolo odihnă. Acest lucru a ajuns altfel astăzi. Instruirea rosicruciană ţine seama de aceste fapte, ia în considerare tot ceea ce i se întâmplă omului modern.

Ce este aşadar educaţia rosicruciană? Aici veţi face cunoştinţă cu idealuri înalte. Cine vrea să parcurgă această instruire trebuie să se adreseze celui care posedă ştiinţa corespunzătoare. Deja de la primii paşi pe care îi face, discipolul vede despre ce este vorba. Prin instruirea rosicruciană se produce o transformare completă a omului. Numai prin faptul că omul obţine capacităţi ale lumii superioare, poate deveni el cetăţean al acestuia.

Instruirea secretă rosicruciană are şapte părţi componente: în primul rând, Studiul just; în al doilea rând: Însuşirea conştienţei imaginative; în al treilea rând: Deprinderea scrierii oculte; în al patrulea rând: Descoperirea pietrei filosofale; în al cincilea rând: Cunoaşterea omului însuşi, a lumii în mic, a microcosmosului; în al şaselea rând: Cunoaşterea macrocosmosului; în al şaptelea rând: Cunoaşterea a ceea ce este fericirea divină. Adesea au loc devieri de la succesiunea treptelor iniţiatice, astfel încât un maestru spiritual alege, de exemplu, ceea ce se află pe locul al cincilea, drept treaptă a patra, în funcţie de individualităţile discipolului.

Veţi întreba: Mai există astăzi un rosicrucian veritabil? Da, există, şi metoda rosicruciană îşi va obţine abia în viitor cea mai importantă semnificaţie a sa. Aceşti fraţi rosicrucieni au şi semne distinctive. Nu mulţi pot ieşi în public, o parte acţionează pe deplin retraşi. Cine îi caută, îi găseşte, iar cel care nu îi găseşte poate presupune că pentru el încă nu a venit timpul să-i găsească. Dar acesta va veni neapărat. Adesea acest lucru se petrece ca din întâmplare. S-ar putea, de exemplu, să trebuiască să aşteptaţi timp de trei ore într-o sală de aşteptare, din cauza unui sector înzăpezit de cale ferată. Un străin se apropie de dumneavoastră aparent întâmplător, iar dumneavoastră aţi găsit în el maestrul spiritual. Acesta este doar un caz pe care îl amintesc aici.

În primul rând: Studiul just. Ce se înţelege prin aceasta? Sunteţi conduşi în lumi despre care omul obişnuit nu-şi face nici o idee. Este necesar să ne orientăm în acestea. Un visător, care nu are un sprijin solid în gândirea sa, nu este potrivit pentru ele. Condiţia este gândirea cea mai sigură. Omul trebuie să privească în jur, trebuie să se străduiască să vadă de jur-împrejur cu o privire sănătoasă, dar, de asemenea, trebuie să fie în stare să-şi închidă simţurile. Prin aceasta se spune ceva ce nu este apreciat de oricine, nici chiar de cei mai mari filosofi. Eduard von Hartmann [ Nota 93 ], de exemplu, a exprimat în mod repetat: În orice gând a mai rămas ceva din impresiile sensibile, fie o impresie sonoră, fie una de culoare. Dar a afirma că nu este posibilă o gândire vie care să nu conţină nimic sensibil, este o lipsă incredibilă de modestie. Ceea ce conduce la o astfel de gândire eliberată de senzorial este oferit acum în literatura spiritual-ştiinţifică şi în conferinţe.

Cei care se dovedesc a fi potriviţi sunt conduşi mai profund în cunoaştere. Dar partea elementară a acestei cunoaşteri este accesibilă unei mari părţi a omenirii. Studiul care îndepărtează de senzorialul lumii, şi care astăzi este adus oamenilor, constă într-o educare a gândirii: Aceasta nu are nimic de a face cu ceea ce ne înconjoară ca senzorialitate. Cine vrea să pătrundă mai adânc, trebuie să-şi conducă spiritul înspre un antrenament intensificat al gândirii. Am încercat să dau îndrumare pentru o astfel de gândire eliberată de sensibil în scrierile: Filosofia libertăţii şi Adevăr şi ştiinţă. Este aşa: Cine începe să aprofundeze aceste cărţi, va observa cum se înşiră un gând după altul, într-o necesitate a succesiunii de idei. Toţi cei care năzuiesc mai sus, primesc prin acestea mijlocul pentru o dezvoltare spirituală corectă.

În al doilea rând: Însuşirea conştienţei imaginative. Aici, reprezentarea se deosebeşte de gândirea obişnuită. Reflectaţi la expresia lui Goethe: „Tot ce este trecător, este doar un simbol”. Dacă vedeţi un om cu faţă zâmbitoare sau cu chipul mâhnit, atunci nu veţi spune că ia naştere un rid pe faţa lui sau că i se rostogoleşte o lacrimă pe obraz, ci vă veţi spune că aceasta este expresia unui suflet vesel, respectiv a unui suflet trist. Exteriorul vă face accesibil lăuntricul, exteriorul este un simbol, o alegorie pentru vieţuirea sufletului. Oricine va consimţi acest lucru în cazul omului. Oricine cunoaşte diferenţa dintre capul unui om şi imaginea sa. Geologul descrie Pământul, fără ca pe el să-l preocupe altceva decât structura fizică pur şi simplu. Omul nu ştie că trupul Pământului este corpul unei fiinţe, şi că anumite plante sunt expresia voioşiei spiritului Pământului, iar altele sunt expresia mâhnirii spiritului Pământului. Goethe ştia să spună ceva despre aceasta, el ştia să privească Pământul ca pe un trup şi ştia ce conţine. În «Faust», el îl face pe spiritul Pământului să spună:

În val de viaţă, în viscol de fapte [ Nota 94 ]
Sui, cobor în vânt,
Prin toate mă cern!
Leagăn şi mormânt,
Un ocean etern,
O pânză-n schimbare,
O viaţă-dogoare,
La războiul vremii-n vuiet mă frământ
Şi dumnezeirii-i ţes un viu veşmânt.*

* Faust – Noapte, traducere de Ştefan Augustin Doinaş, Editura Univers 1982.

Pe Pământ, totul este un simbol pentru ceea ce se petrece în interiorul acestuia. Oamenii se plimbă încolo şi încoace pe trupul Pământului. Pe trupul meu – aşa poate spune Pământul – creşte ceea ce dă pâine omului. În acel loc al Evangheliei după Ioan, unde se spune: „Cine mănâncă pâinea mea, mă calcă cu picioarele” este exprimat unul dintre cele mai profunde mistere ale concepţiei despre lume.

Ne însuşim conştienţa imaginativă prin aceea că vedem un simbol în fiecare lucru. Dar pentru aceasta trebuie să fi învăţat mai înainte gândirea logică. În instruirea rosicruciană nimeni nu va alege un alt simbol. Oricine percepe în toate un simbol al veşnicului. Eu trebuie să îmbrac aici într-un dialog ceea ce se ascunde în spatele unei alegorii care a fost predată mai întâi în templele medievale şi apoi în şcolile rosicruciene. Maestrul spunea discipolului: Priveşte planta, priveşte cum se înfige cu rădăcina în sol şi cum îndreaptă spre lumina Soarelui caliciul, locul organelor de reproducere. Caliciul este sărutat cu castitate de către raza Soarelui şi astfel ia naştere o nouă fiinţă. Raza Soarelui este numită de asemenea sfânta lance a iubirii. Darwin însuşi spune [ Nota 95 ]: Rădăcina plantei se poate compara cu capul. Omul este o plantă inversată. Organele sale de reproducere sunt îndreptate în mod pudic spre centrul Pământului. Animalul se află între om şi plantă. Cele trei regnuri ale naturii sunt desemnate printr-o cruce:

desen

Platon spune [ Nota 96 ]: Sufletul lumii este răstignit pe crucea trupului lumii.

Aşadar maestrul rosicrucian cere discipolului: Compară materia carnală cu materia vegetală castă – va veni însă o vreme când omul va fi purificat de pofte şi patimi şi se va maturiza pe o treaptă superioară şi va lumina înspre Soarele spiritual tot atât de cast, tot atât de lipsit de pofte ca şi planta castă. Prin acest ideal, el îşi va purifica trupul astfel încât fecundarea va avea loc în mod cast şi pur. Acest ideal îl înfăţişează instruirea medievală prin Sfântul Graal. Potirul este un simbol sfânt pentru ceea ce trebuie să devină senzorialitatea umană, dacă e ca ea să devină asemănătoare caliciului vegetal. Atunci ea va fi sărutată de porumbelul alb – potirul este înfăţişat cu un porumbel deasupra lui.

Spiritualizarea în acest fel a lumii, vederea ambianţei omului în astfel de imagini înalţă la contemplarea imaginilor astrale. Firea şi simţirea cultivă conştienţa imaginativă.

În al treilea rând: Deprinderea scrierii oculte. Scrierea ocultă constă în aceea că sunt imitaţi curenţii lăuntrici ai naturii. Un astfel de simbol este simbolul vârtejului. Dacă aţi putea vedea întru totul nebuloasa Orion, atunci aţi percepe-o ca două cifre şase înfăşurate una într-alta. Aici, vedeţi în nebuloasă o lume care se distruge şi o lume care ia naştere. Aşa este pretutindeni. Când planta formează un rod, nu trece nimic din planta veche în cea nouă. Nimic altceva decât forţele fac ca să se formeze o nouă plantă. Şi în acest caz aţi vedea doar vârtejuri încolăcindu-se înăuntru şi în afară. Tot aşa aţi putea vedea cum se încolăceşte o cultură veche în sine însăşi, şi o cultură nouă se strecoară în afară. Acest proces spiritual ne poate ajuta să înţelegem un astfel de semn grafic.

desen

Cu opt sute de ani înainte de naşterea lui Christos, Soarele intra în semnul Berbecului – sau al Mielului. În fiecare primăvară el înaintează ceva mai departe. Acum, punctul vernal se află în constelaţia Peştilor. La început oamenii credeau că Berbecul le aduce întreaga mântuire, noua putere a primăverii. Pe Mântuitorul însuşi îl puneau în legătură cu acesta. În prima perioadă a creştinismului aveau ca simbol crucea cu mielul. Mai înainte ca Soarele să se afle în constelaţia Berbecului, el se afla în constelaţia Taurului. Pe atunci, egiptenii îl venerau pe Apis, perşii pe taurul Mithra. După potop, Soarele se afla în constelaţia Racului. Racul a primit acest semn ocult:

desen

Există multe astfel de linii, dar şi culori. Şi astfel de semne noi învăţăm, care ne conduc în forţele naturii şi în puterile naturii. În scrierea ocultă învăţăm educarea voinţei.

În al patrulea rând: Descoperirea pietrei filosofale. În secolul al XVIII-lea, prin aceasta se înţelegea un mister. Cineva publicase pe atunci ceva despre aceasta [ Nota 97 ], în sensul: Este ceva cunoscut de oricine. Piatra filosofală este, în acelaşi timp, cel mai nobil lucru pe care îl poate omul cuceri, pe care îl poate face omul din organismul său, pentru a ajunge la o dezvoltare superioară.

Aici aş dori să vă amintesc o alegorie a filosofiei Vedanta: Oamenii au vrut cândva să verifice dacă omul ar putea trăi şi fără ochi. După un an, respectivul a spus: Da, am trăit, dar ca un orb. Apoi el a încercat să trăiască fără urechi, şi după un an a dat răspunsul: Da, am trăit fără urechi, dar ca un surd. I-a fost luat glasul, şi el a trăit ca un mut. Apoi trebuia să i se ia şi respiraţia, dar acest lucru nu a mers: nu putea trăi fără respiraţie. Respiraţia ne aduce aerul vital. „Şi Dumnezeu a insuflat omului suflu, şi el a devenit un suflet viu” [ Nota 98 ].

Cu fiecare respiraţie noi inspirăm oxigen şi eliminăm dioxid de carbon. În cazul plantei există un circuit inversat. Planta îşi construieşte trupul din carbon. De aici provine faptul că noi mai găsim încă plante încremenite în cărbune, după milenii. Omul are în sine carbon, el inspiră oxigen; se produce dioxid de carbon, care este îndepărtat. Asta face şi animalul. Însă şcoala rosicruciană predă o desfăşurare deosebită a procesului de respiraţie, iar prin aceasta omul învaţă procesul pe care îl întrepătrunde planta în sine. În tine va apărea natura plantei, dar tu nu vei dormi ca ea, tu vei fi clarvăzător.

Înspre acest ideal se îndreaptă omul, de a-şi construi corpul din carbon – cărbunele obişnuit – şi acesta este piatra filosofală. Când trupul omului va fi devenit stelar, el nu va fi cărbune negru, ci carbon transparent, limpede ca apa. Acestea nu sunt doar procese chimice, ci sunt şi idealuri înalte. Asta parcurge rosicrucianul în mod gradat, iar mai târziu se va înălţa şi întreaga omenire la aceasta.

În al cincilea rând: Cunoaşterea omului ca microcosmos. Lumea se întinde în tot restul naturii, iar omul este extractul acesteia. Totul se întinde în lume ca litere, iar omul este cuvântul format din acestea. La începutul secolului al XIX-lea, Oken [ Nota 99 ] şi Schelling [ Nota 100 ] au adus idei fundamentale foarte corecte. Ei căutau să-şi lămurească entitatea care corespunde unui organ. Oken proceda întru câtva grotesc când declara: Limba este o sepie. Goethe spune: Ochiul este format din lumină, pentru lumină [ Nota 101 ]. Noi recunoaştem adevărata natură a luminii doar dacă găsim în om ceea ce corespunde luminii.

Maestrul dă discipolului un leitmotiv, acela de a se concentra asupra unui punct, asupra acelui organ din dosul rădăcinii nasului, şi discipolul învaţă să cunoască natura conştienţei de vis pe lângă conştienţa actuală a omului. Şi omul învaţă să cunoască întreaga lume, dacă se cufundă în splină, ficat şi multe altele. Dacă el şi-a extins conştienţa prin această cufundare lăuntrică – o zăbovire înlăuntru în maniera delăsării este periculoasă – atunci el va creşte împreună cu întreaga lume. În al şaselea rând: Cunoaşterea macrocosmosului. Cine a cunoscut treapta precedentă, va cunoaşte şi pe Creatorul din spatele tuturor făpturilor.

În al şaptelea rând: Cunoaşterea fericirii divine. Pe treapta a şaptea, omul ajunge într-un punct care provoacă sentimentul universal din profunzimea sufletului uman şi pe acela la care este îndreptăţit doar pe această treaptă, anume sentimentul fericirii. Numai prin cunoaşterea macrocosmosului învaţă el să se transpună în acest sentiment universal. Fericirea divină este o transpunere clară în fiecare lucru în parte. Omul învaţă aici ce se află în spatele naturii. Cineva mi-a spus cândva: Eu nu am crezut niciodată că piatra ar simţi ceva când este ciocănită. – Spiritul regnului mineral simte spargerea în bucăţi drept cea mai înaltă plăcere, ca sentiment de fericire. Dacă nouă ni se pare că spargerea unui bloc de marmură ar trebui resimţit de acesta drept tortură, pentru spiritul stâncii este cea mai înaltă fericire. Acum aţi putea spune: De ce nu sunt comunicate aceste detalii? Cineva spunea cândva că acestea ar putea fi de cel mai înalt folos pentru omenire. Eu i-am replicat: Oamenii ar vrea să tragă avantaje egoiste din aceasta, de aceea acest mister poate fi spus doar în serviciul cel mai dezinteresat al omenirii.

Acest mister îl ştiau rosicrucienii, iar cei care umblă acum prin lume şi servesc progresului uman comunică ceea ce serveşte progresului, şi ei ştiu cum poate avea loc „Nunta chimică”.