În jurul numelui de rosicrucian planează, pentru cei care se ocupă cu literatura teosofică, ceva nedefinit, neclar, ca și cum s-ar afla un mister în spatele acestuia. Mulți văd în aceasta o denumire pentru oamenii care s-au ocupat în secolul al XVIII-lea cu tot felul de vrăji posibile și imposibile. În operele personalităților care vor să cerceteze rosicrucienii în mod științific și istoric se simte o nedumerire binevoitoare când se spune cam așa: A fost o dată un fel de confrerie care a avut idealuri înalte și idealuri morale progresiste. Este posibil ca în acestea să se mai vorbească și despre formulele lor simbolice. În orice caz, în operele savante este accentuat tot mereu faptul că rosicrucienii ar fi decăzut. Dacă rosicrucienii ar fi fost vreodată ceea ce s-a spus acolo, atunci rosicrucianismul ar fi fost contrariul său. În realitate este ceva ce ține de cea mai înaltă valoare a omenirii. Din punct de vedere exterior el nu poate fi justificat. Tainele nu sunt transmise niciodată în cărți. Dacă ceva este dat în vileag, atunci acel lucru a avut loc doar prin trădare sau ceva asemănător, și putea trece atunci cu ușurință drept prostie sau superstiție. O astfel de concepție nu are nimic de a face cu ceea ce era rosicrucianismul. Ceva din ceea ce cuprinde rosicrucianismul este totuși de găsit într-o carte care a apărut în anul 1616. autorul se numea Johann Valentin Andreae [Nota 91]. Cartea avea titlul «Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz» și înfățișează evoluția unui om care a devenit rosicrucian. Ulterior, Andreae a făcut să apară o carte [Nota 92] despre care nu se știa dacă era ceva serios, era o glumă sau o retractare.
În considerațiile noastre de astăzi vom dezvălui ceea ce este îngăduit să devină public deja în ziua de azi, din ceea ce este în realitate rosicrucianismul. În toate timpurile a existat inițiere. Oamenii se află pe diferite trepte de evoluție. Există oameni superior evoluați, care sunt inițiați în cele mai profunde taine ale lumii, care știu ceva despre modul cum se formează lumile, cum a luat naștere Pământul și cum ating oamenii trepte de evoluție tot mai înalte. Când se spune că inițiatul ar fi un știutor, acest lucru este luat adesea prea ușor. A ști care este misterul propriu-zis al omului, a ști care este viitorul omului, înseamnă cel mai mare lucru pe care îl poate învăța omul. Da, există o știință care acționează într-adevăr ucigător asupra oamenilor nepregătiți. Dacă aceasta ar fi comunicată fără discernământ, atunci omenirea s-ar sfârși. Omenirea ar fi dezbinată, cea mai mare parte ar fi distrusă, această știință ar acționa favorabil doar deasupra unei mici părți a omenirii. Secretul nu poate fi obținut niciodată în mod neautorizat, prin păcălirea inițiatului; pentru aceasta nu există tortură, nu există martiriu. Dacă ați vrea să îi cereți unui inițiat, el nu ar dezvălui niciodată unui profan ultimul secret al lumii. El ar înnebuni sau ar fi ucis, chiar numai de gândul de a destăinui secretul. Eu vreau să vă înfățișez într-o imagine perspectiva întregii evoluții care este în legătură cu acest secret: o alee care devine din ce în ce mai îngustă, aparent, deși cândva marele secret va fi dezvăluit pentru toți oamenii.
Rosicrucianismul este un mod de inițiere. Acest curent a fost întemeiat prin Christian Rosenkreutz. Există diverse căi de inițiere. Una a fost învățată de hinduși de la vechii Rishi; aceasta este calea orientală yoga. Apoi a existat calea creștin-gnostică, și a treia este calea rosicruciană. Toate trei căile conduc la culmea inițierii. Dar, în mod obișnuit, nu se ia în considerare cât de fundamental diferită este predispoziția spirituală și fizică a indianului de cea a europeanului. Deja prin corpul său, europeanului îi este imposibil să meargă pe calea indiană. În afară de aceasta, nu se urmărește nici influența condițiilor exterioare, în marea lor diversitate. Puteți urmări că în India, de exemplu, anumite boli – holera, variola – au o cu totul altă desfășurare, că ea este alta în țările calde decât în cele reci. Mediul înconjurător este complet diferit și se răsfrânge în mod corespunzător asupra tuturor învelișurilor omului. De aceea este o părere ciudată că pentru european ar fi realizabilă instruirea yoga. Aceasta a fost o greșeală. În orice caz, nu s-a știut că din secolul al XIV-lea rosicrucienii au mers pe o cale de evoluție.
Calea rosicruciană nu este nicidecum una necreștină. Pentru mulți oameni, care stau cu ardoare și temeinicie în creștinism, calea creștin-gnostică este cea corectă, și ei ating pe această cale culmea cea mai înaltă. Dar numărul de astfel de naturi umane scade. Rosicrucianismul ascunde cele mai adânci mistere ale creștinismului și aduce pe deasupra posibilitatea de a îndepărta toate îndoielile în care sunt conduși oamenii prin concepții populare sau mai puțin populare. Nimeni nu este ferit astăzi de cele mai crunte îndoieli care se înghesuie pretutindeni tot mai aproape de el. Prin instruirea creștină omul nu ar putea întâmpina în modul just aceste îndoieli, nu s-ar putea feri și nu ar ști să se apere de ele. Nu trebuie să luați acestea în mod exterior. Dacă cineva ar vrea să spună, de exemplu: Eu nu îl citesc pe Haeckel, eu mă izolez în concepția mea creștină despre lume, nu ar ajunge la nimic prin aceasta. Noi trăim într-o lume în care omul este complet îmbibat de civilizație. Când folosim trenurile, sursele de lumină recent descoperite, atunci ne folosim de legile naturii. Oricât de tare s-ar izola omul, în fiecare locomotivă, în fiecare flacără artificială i se împărtășesc aceste gânduri care trăiesc în ambianța spirituală. Dacă cineva ar rămâne doar la citirea Bibliei, atunci, noaptea, trupul său astral, trupul său sufletesc ar fi înconjurat cu toate senzațiile sufletești distrugătoare posibile. El nu știe de ce devine nervos. Cel care cunoaște gândurile ce năvălesc în mod inconștient, o știe. Nu este vorba despre știința materialistă ca atare, ci despre întreaga atmosferă spirituală în care noi trăim. În secolul al XII-lea domnea încă ardoarea religioasă, biserica era spirituală și reprezenta centrul din punct de vedere exterior. Omul care lucrase din greu, se refugia în casa puterilor spirituale și găsea acolo odihnă. Acest lucru a ajuns altfel astăzi. Instruirea rosicruciană ține seama de aceste fapte, ia în considerare tot ceea ce i se întâmplă omului modern.
Ce este așadar educația rosicruciană? Aici veți face cunoștință cu idealuri înalte. Cine vrea să parcurgă această instruire trebuie să se adreseze celui care posedă știința corespunzătoare. Deja de la primii pași pe care îi face, discipolul vede despre ce este vorba. Prin instruirea rosicruciană se produce o transformare completă a omului. Numai prin faptul că omul obține capacități ale lumii superioare, poate deveni el cetățean al acesteia.
Instruirea secretă rosicruciană are șapte părți componente: în primul rând, Studiul just; în al doilea rând: Însușirea conștienței imaginative; în al treilea rând: Deprinderea scrierii oculte; în al patrulea rând: Descoperirea pietrei filosofale; în al cincilea rând: Cunoașterea omului însuși, a lumii în mic, a microcosmosului; în al șaselea rând: Cunoașterea macrocosmosului; în al șaptelea rând: Cunoașterea a ceea ce este fericirea divină. Adesea au loc devieri de la succesiunea treptelor inițiatice, astfel încât un maestru spiritual alege, de exemplu, ceea ce se află pe locul al cincilea, drept treaptă a patra, în funcție de individualitățile discipolului.
Veți întreba: Mai există astăzi un rosicrucian veritabil? Da, există, și metoda rosicruciană își va obține abia în viitor cea mai importantă semnificație a sa. Acești frați rosicrucieni au și semne distinctive. Nu mulți pot ieși în public, o parte acționează pe deplin retrași. Cine îi caută, îi găsește, iar cel care nu îi găsește poate presupune că pentru el încă nu a venit timpul să-i găsească. Dar acesta va veni neapărat. Adesea acest lucru se petrece ca din întâmplare. S-ar putea, de exemplu, să trebuiască să așteptați timp de trei ore într-o sală de așteptare, din cauza unui sector înzăpezit de cale ferată. Un străin se apropie de dumneavoastră aparent întâmplător, iar dumneavoastră ați găsit în el maestrul spiritual. Acesta este doar un caz pe care îl amintesc aici.
În primul rând: Studiul just. Ce se înțelege prin aceasta? Sunteți conduși în lumi despre care omul obișnuit nu are nicio idee. Este necesar să ne orientăm în acestea. Un visător, care nu are un sprijin solid în gândirea sa, nu este potrivit pentru ele. Condiția este gândirea cea mai sigură. Omul trebuie să privească în jur, trebuie să se străduiască să vadă de jur-împrejur cu o privire sănătoasă, dar, de asemenea, trebuie să fie în stare să-și închidă simțurile. Prin aceasta se spune ceva ce nu este apreciat de oricine, nici chiar de cei mai mari filosofi. Eduard von Hartmann [Nota 93], de exemplu, a exprimat în mod repetat: În orice gând a mai rămas ceva din impresiile sensibile, fie o impresie sonoră, fie una de culoare. – Denotă o lipsă incredibilă de modestie să afirmi că o gândire care să nu conțină nimic sensibil nu este posibilă. Ceea ce conduce la o astfel de gândire eliberată de senzorial este oferit acum în literatura spiritual-științifică și în conferințe.
Cei care se dovedesc a fi potriviți sunt conduși mai profund în cunoaștere. Dar partea elementară a acestei cunoașteri este accesibilă unei mari părți a omenirii. Studiul care îndepărtează de senzorialul lumii, și care astăzi este adus oamenilor, constă într-o educare a gândirii: Aceasta nu are nimic de a face cu ceea ce ne înconjoară ca senzorialitate. Cine vrea să pătrundă mai adânc, trebuie să-și conducă spiritul înspre un antrenament intensificat al gândirii. Am încercat să dau îndrumare pentru o astfel de gândire eliberată de sensibil în scrierile: Filosofia libertății și Adevăr și știință. Este așa: Cine începe să aprofundeze aceste cărți, va observa cum se înșiră un gând după altul, într-o necesitate a succesiunii de idei. Toți cei care năzuiesc mai sus, primesc prin acestea mijlocul pentru o dezvoltare spirituală corectă.
În al doilea rând: Însușirea conștienței imaginative. Aici, reprezentarea se deosebește de gândirea obișnuită. Reflectați la expresia lui Goethe: „Tot ce este trecător, este doar un simbol”. Dacă vedeți un om cu față zâmbitoare sau cu chipul mâhnit, atunci nu veți spune că ia naștere un rid pe fața lui sau că i se rostogolește o lacrimă pe obraz, ci vă veți spune că aceasta este expresia unui suflet vesel, respectiv a unui suflet trist. Exteriorul vă face accesibil lăuntricul, exteriorul este un simbol, o alegorie pentru viețuirea sufletului. Oricine va consimți acest lucru în cazul omului. Oricine cunoaște diferența dintre capul unui om și imaginea sa. Geologul descrie Pământul, fără ca pe el să-l preocupe altceva decât structura fizică pur și simplu. Omul nu știe că trupul Pământului este corpul unei ființe, și că anumite plante sunt expresia voioșiei spiritului Pământului, iar altele sunt expresia mâhnirii spiritului Pământului. Goethe știa să spună ceva despre aceasta, el știa să privească Pământul ca pe un trup și știa ce conține. În «Faust», el îl face pe spiritul Pământului să spună:
În val de viață, în viscol de fapte [Nota 94]
Sui, cobor în vânt,
Prin toate mă cern!
Leagăn și mormânt,
Un ocean etern,
O pânză-n schimbare,
O viață-dogoare,
La războiul vremii-n vuiet mă frământ
Și dumnezeirii-i țes un viu veșmânt.*
* Faust – Noapte, traducere de Ștefan Augustin Doinaș, Editura Univers 1982.
Pe Pământ, totul este un simbol pentru ceea ce se petrece în interiorul acestuia. Oamenii se plimbă încolo și încoace pe trupul Pământului. Pe trupul meu – așa poate spune Pământul – crește ceea ce dă pâine omului. În acel loc al Evangheliei după Ioan, unde se spune: „Cine mănâncă pâinea mea, mă calcă cu picioarele” este exprimat unul dintre cele mai profunde mistere ale concepției despre lume.
Ne însușim conștiența imaginativă prin aceea că vedem un simbol în fiecare lucru. Dar pentru aceasta trebuie să fi învățat mai înainte gândirea logică. În instruirea rosicruciană nimeni nu va alege un alt simbol. Oricine percepe în toate un simbol al veșnicului. Eu trebuie să îmbrac aici într-un dialog ceea ce se ascunde în spatele unei alegorii care a fost predată mai întâi în templele medievale și apoi în școlile rosicruciene. Maestrul spunea discipolului: Privește planta, privește cum se înfige cu rădăcina în sol și cum îndreaptă spre lumina Soarelui caliciul, locul organelor de reproducere. Caliciul este sărutat cu castitate de către raza Soarelui și astfel ia naștere o nouă ființă. Raza Soarelui este numită de asemenea sfânta lance a iubirii. Darwin însuși spune [Nota 95]: Rădăcina plantei se poate compara cu capul. Omul este o plantă inversată. Organele sale de reproducere sunt îndreptate în mod pudic spre centrul Pământului. Animalul se află între om și plantă. Cele trei regnuri ale naturii sunt desemnate printr-o cruce:
Platon spune [Nota 96]: Sufletul lumii este răstignit pe crucea trupului lumii.
Așadar maestrul rosicrucian cere discipolului: Compară materia carnală cu materia vegetală castă – va veni însă o vreme când omul va fi purificat de pofte și patimi și se va maturiza pe o treaptă superioară și va lumina înspre Soarele spiritual tot atât de cast, tot atât de lipsit de pofte ca și planta castă. Prin acest ideal, el își va purifica trupul astfel încât fecundarea va avea loc în mod cast și pur. Acest ideal îl înfățișează instruirea medievală prin Sfântul Graal. Potirul este un simbol sfânt pentru ceea ce trebuie să devină senzorialitatea umană, dacă e ca ea să devină asemănătoare caliciului vegetal. Atunci ea va fi sărutată de porumbelul alb – potirul este înfățișat cu un porumbel deasupra lui.
Spiritualizarea în acest fel a lumii, vederea ambianței omului în astfel de imagini înalță la contemplarea imaginilor astrale. Firea și simțirea cultivă conștiența imaginativă.
În al treilea rând: Deprinderea scrierii oculte. Scrierea ocultă constă în aceea că sunt imitați curenții lăuntrici ai naturii. Un astfel de simbol este simbolul vârtejului. Dacă ați putea vedea întru totul nebuloasa Orion, atunci ați percepe-o ca două cifre șase înfășurate una într-alta. Aici, vedeți în nebuloasă o lume care se distruge și o lume care ia naștere. Așa este pretutindeni. Când planta formează un rod, nu trece nimic din planta veche în cea nouă. Nimic altceva decât forțele fac ca să se formeze o nouă plantă. Și în acest caz ați vedea doar vârtejuri încolăcindu-se înăuntru și în afară. Tot așa ați putea vedea cum se încolăcește o cultură veche în sine însăși, și o cultură nouă se strecoară în afară. Acest proces spiritual ne poate ajuta să înțelegem un astfel de semn grafic.
Cu opt sute de ani înainte de nașterea lui Christos, Soarele intra în semnul Berbecului – sau al Mielului. În fiecare primăvară el înaintează ceva mai departe. Acum, punctul vernal se află în constelația Peștilor. La început oamenii credeau că Berbecul le aduce întreaga mântuire, noua putere a primăverii. Pe Mântuitorul însuși îl puneau în legătură cu acesta. În prima perioadă a creștinismului aveau ca simbol crucea cu mielul. Mai înainte ca Soarele să se afle în constelația Berbecului, el se afla în constelația Taurului. Pe atunci, egiptenii îl venerau pe Apis, perșii pe taurul Mithra. După potop, Soarele se afla în constelația Racului. Racul a primit acest semn ocult:
Există multe astfel de linii, dar și culori. Și astfel de semne noi învățăm, care ne conduc în forțele naturii și în puterile naturii. În scrierea ocultă învățăm educarea voinței.
În al patrulea rând: Descoperirea pietrei filosofale. În secolul al XVIII-lea, prin aceasta se înțelegea un mister. Cineva publicase pe atunci ceva despre aceasta [Nota 97], în sensul: Este ceva cunoscut de oricine. Piatra filosofală este, în același timp, cel mai nobil lucru pe care îl poate omul cuceri, pe care îl poate face omul din organismul său, pentru a ajunge la o dezvoltare superioară.
Aici aș dori să vă amintesc o alegorie a filosofiei Vedanta: Oamenii au vrut cândva să verifice dacă omul ar putea trăi și fără ochi. După un an, respectivul a spus: Da, am trăit, dar ca un orb. Apoi el a încercat să trăiască fără urechi, și după un an a dat răspunsul: Da, am trăit fără urechi, dar ca un surd. I-a fost luat glasul, și el a trăit ca un mut. Apoi trebuia să i se ia și respirația, dar acest lucru nu a mers: nu putea trăi fără respirație. Respirația ne aduce aerul vital. „Și Dumnezeu a insuflat omului suflu, și el a devenit un suflet viu” [Nota 98].
Cu fiecare respirație noi inspirăm oxigen și eliminăm dioxid de carbon. În cazul plantei există un circuit inversat. Planta își construiește trupul din carbon. De aici provine faptul că noi mai găsim încă plante încremenite în cărbune, după milenii. Omul are în sine carbon, el inspiră oxigen; se produce dioxid de carbon, care este îndepărtat. Asta face și animalul. Însă școala rosicruciană predă o desfășurare deosebită a procesului de respirație, iar prin aceasta omul învață procesul pe care îl întrepătrunde planta în sine. În tine va apărea natura plantei, dar tu nu vei dormi ca ea, tu vei fi clarvăzător.
Înspre acest ideal se îndreaptă omul, de a-și construi corpul din carbon – cărbunele obișnuit – și acesta este piatra filosofală. Când trupul omului va fi devenit stelar, el nu va fi cărbune negru, ci carbon transparent, limpede ca apa. Acestea nu sunt doar procese chimice, ci sunt și idealuri înalte. Asta parcurge rosicrucianul în mod gradat, iar mai târziu se va înălța și întreaga omenire la aceasta.
În al cincilea rând: Cunoașterea omului ca microcosmos. Lumea se întinde în tot restul naturii, iar omul este extractul acesteia. Totul se întinde în lume ca litere, iar omul este cuvântul format din acestea. La începutul secolului al XIX-lea, Oken [Nota 99] și Schelling [Nota 100] au adus idei fundamentale foarte corecte. Ei căutau să-și lămurească entitatea care corespunde unui organ. Oken proceda întru câtva grotesc când declara: Limba este o sepie. Goethe spune: Ochiul este format din lumină, pentru lumină [Nota 101]. Noi recunoaștem adevărata natură a luminii doar dacă găsim în om ceea ce corespunde luminii.
Maestrul dă discipolului un leitmotiv, acela de a se concentra asupra unui punct, asupra acelui organ din dosul rădăcinii nasului, și discipolul învață să cunoască natura conștienței de vis pe lângă conștiența actuală a omului. Și omul învață să cunoască întreaga lume, dacă se cufundă în splină, ficat și multe altele. Dacă el și-a extins conștiența prin această cufundare lăuntrică – o zăbovire înlăuntru în maniera delăsării este periculoasă – atunci el va crește împreună cu întreaga lume. În al șaselea rând: Cunoașterea macrocosmosului. Cine a cunoscut treapta precedentă, va cunoaște și pe Creatorul din spatele tuturor făpturilor.
În al șaptelea rând: Cunoașterea fericirii divine. Pe treapta a șaptea, omul ajunge într-un punct care provoacă sentimentul universal din profunzimea sufletului uman și pe acela la care este îndreptățit doar pe această treaptă, anume sentimentul fericirii. Numai prin cunoașterea macrocosmosului învață el să se transpună în acest sentiment universal. Fericirea divină este o transpunere clară în fiecare lucru în parte. Omul învață aici ce se află în spatele naturii. Cineva mi-a spus cândva: Eu nu am crezut niciodată că piatra ar simți ceva când este ciocănită. – Spiritul regnului mineral simte spargerea în bucăți drept cea mai înaltă plăcere, ca sentiment de fericire. Dacă nouă ni se pare că spargerea unui bloc de marmură ar trebui resimțit de acesta drept tortură, pentru spiritul stâncii este cea mai înaltă fericire. Acum ați putea spune: De ce nu sunt comunicate aceste detalii? Cineva spunea cândva că acestea ar putea fi de cel mai înalt folos pentru omenire. Eu i-am replicat: Oamenii ar vrea să tragă avantaje egoiste din aceasta, de aceea acest mister poate fi spus doar în serviciul cel mai dezinteresat al omenirii.
Acest mister îl știau rosicrucienii, iar cei care umblă acum prin lume și servesc progresului uman comunică ceea ce servește progresului, și ei știu cum poate avea loc „Nunta chimică”.
