Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISTERUL CREŞTIN

GA 97


PIETRELE PREŢIOASE ŞI METALELE ÎN RELAŢIA LOR CU EVOLUŢIA PĂMÂNTULUI ŞI A OMENIRII

Leipzig, 13 octombrie 1906

V-am vorbit mai demult despre faptul că în orice om dormitează puteri care pot fi dezvoltate şi care îl înalţă pe trepte superioare de existenţă. Aşa cum lumea fizică poate fi percepută prin organe fizice, tot aşa poate fi percepută lumea suprasensibilă prin organe suprasensibile. Pe atunci au fost comunicate mijloacele, chiar dacă fragmentar, prin care omul poate deveni clarvăzător. Astăzi, pentru a trece la tema noastră, vrem să cităm anumite mijloace care sunt folosite la educarea lăuntrică.

Pe fiecare treaptă trebuie urmate noi îndrumări. Ceea ce discutăm astăzi nu este suficient, dar se încadrează în aceste îndrumări. Pe calea către discipolat este dată o îndrumare în sensul că omul se obişnuieşte să stabilească o anumită relaţie cu lumea suprasensibilă, o relaţie morală. Pe prima treaptă, omul trebuie să se lămurească asupra faptului că, aşa cum el este o fiinţă simţitoare, şi animalele sunt fiinţe simţitoare. În schimb, aşa cum omul are un suflet individual, tot aşa au grupele de animale un suflet al speciei. Aşa au leii un suflet al speciei, rechinii, broaştele ş.a.m.d. Exprimat altfel: În timp ce omul are un suflet lăuntric, sufletele animalelor, oarecum firele de legătură ale animalelor, se întind până în lumea astrală, iar acolo se află sufletele colective ale grupelor de animale. Dacă provocăm durere unui om, atunci el singur simte aceasta. Dar dacă rănim leul, atunci aceasta o simte sufletul-grup, care nu trăieşte pe planul fizic, ci pe planul astral.

Educarea merge în sensul că primeşte pe planul astral o relaţie de simţire cu sufletele animalelor. Un exemplu pentru aceasta: În unele regiuni, pentru vechii germani calul era obiect de veneraţie. Ei fixau pe casele lor un craniu de cal, drept simbol. Alegerea unui astfel de simbol arată că ei se aflau într-o anumită relaţie cu calul. De unde provenea asta? Calul a luat fiinţă numai într-o perioadă foarte precisă. La mijlocul perioadei atlanteene a apărut această specie de animal, desigur în mod treptat. Aceasta se petrecea o dată cu dezvoltarea inteligenţei. Chiar dacă omul nu-şi clarifica acest lucru prin concepte, el avea – ca să facem o comparaţie – o atracţie faţă de cal, ca un îndrăgostit faţă de iubită. Arabul are şi astăzi o relaţie deosebită cu calul său. Unele indicaţii se găsesc în mitologie. Aşa a născut inteligenţa lui Odiseu un cal de lemn. În acest sens va primi omul un sentiment faţă de sufletele-specie ale diferitelor animale. Dacă acest lucru ajunge la conştienţă, atunci începe să se formeze relaţia cu planul astral.

Pe această cale poate lua naştere o relaţie morală şi cu lumea plantelor. Ocultistul nu vede numai frumuseţea plantelor, ci el resimte şi ceva ca un chip zâmbitor, sau unul trist. El are foarte mult din această simţire morală. Dacă dumneavoastră cultivaţi o astfel de relaţie morală, atunci intraţi în legătură cu regiunea inferioară a planului Devachan.

Şi faţă de lumea moartă a pietrelor putem cultiva o simţire subtilă. Piatra are un suflet-grup în planul Devachan, aşa cum animalul are un suflet-grup în planul astral. În Devachan trăiesc sufletele mineralelor. De aceea ele nu sunt accesibile omului. Aşa cum o muscă ce e deplasează pe mâna noastră nu presimte că în dosul acesteia se află un suflet, tot aşa nici oamenii nu ştiu că pietrele au suflete.

Dacă, aşadar, pietrele au suflet, atunci veţi înţelege de asemenea cum poate lua fiinţă o relaţie morală cu ele. Un trup uman, un trup animal are pofte, patimi şi instincte. Trupul plantei nu mai are pofte, dar mai are instincte. Corpul pietrei nu mai are nici pofte, nici instincte, de aceea el ne înfăţişează nouă, oamenilor, un ideal care merge până acolo că instinctele noastre trebuie să fie spiritualizate. Iar în viitorul îndepărtat al omului va fi atins acest lucru: Oamenii vor avea corpuri fără pofte şi fără instincte. Omul va fi cândva asemănător diamantului, el nu va mai avea instincte lăuntrice, ci ele sunt atunci stăpânite din exterior.

Piatra înfăţişează deja astăzi această castitate, ea este materie lipsită de pofte. Această lipsă de pofte trebuie să şi-o cultive deja acum discipolul ocult. În acest sens, piatra se află deasupra animalului, plantei şi omului. O veche formulă rosicruciană începe prin aceea că spune: Eu am pus cuvântul creator etern în piatră. – Piatra menţine cast şi feciorelnic acest cuvânt creator în adâncurile existenţei fizice.

Dacă omul poate înălţa la experienţă spirituală astfel de sentimente faţă de piatră, el devine clarvăzător în părţile superioare ale Devachanului.

Voi caracteriza acum regnul mineral sub un alt aspect. Să ne întoarcem în evoluţia Pământului, aşa cum o cunoaştem, până în perioada atlanteană. Atmosfera era umplută cu vapori de apă. Şi atlanteanul arăta cu totul altfel decât omul actual. Şi mai mult în urmă, pe când exista continentul lemurian, pe când predomina o temperatură foarte înaltă, omul era pe jumătate o creatură lichidă. Pe atunci toate mineralele erau, de asemenea, într-o altă stare. Plumbul nu putea fi atunci solid. A existat de asemenea o perioadă în care nici aurul nu era solid; anume atunci când Pământul era unit cu Soarele. Pe când Pământul se separa de Soare, mai existau încă urme din această substanţă mai fină. Aceasta s-a solidificat apoi, ca toate metalele, şi a format astfel filoane de aur în rocă. Mergând şi mai mult în urmă, ajungem într-o perioadă în care s-au solidificat şi pietrele preţioase. Pe atunci, cărbunele era şi el încă transparent, şi forma diamantul. Condiţiile fizice predominante din această perioadă timpurie, făcea posibil acest lucru. În altă perioadă a luat fiinţă carneolul, iar în alta topazul.

Astfel, dumneavoastră trebuie să reţineţi că sufletul omului a existat şi pe atunci, numai că nu avea încă un corp fizic. Pământul se afla odinioară într-o stare în care ar fi fost complet imposibil sufletului omului să locuiască într-un corp fizic. Omul avea pe atunci doar trup eteric. În acest trup eteric lua fiinţă într-o perioadă foarte precisă, predispoziţia ochilor. Ochiul fizic a fost format abia ulterior prin intermediul trupului eteric. Toate celelalte organe au fost plăsmuite şi organizate mai întâi din trupul eteric. De fiecare dată când se plăsmuia un astfel de organ eteric, cauza era dorinţa. Când trupul astral avea dorinţa de a percepe ceva, de a vedea, atunci el acţiona asupra trupului eteric şi forma din acesta ochiul eteric; abia ulterior a fost organizat în afară ochiul fizic. În regnul mineral lua naştere contra-imaginea eterică, iar această contra-imagine lipsită de pofte este crisolitul. Astfel că există într-adevăr o relaţie între văzul omenesc şi crisolit. De aceea foloseşte ocultistul pietre în anumite scopuri. El percepe o simpatie între vedere şi crisolit şi ştie cum trebuie acţionat prin aceasta asupra anumitor boli de ochi.

Mai înainte de formarea capacităţii văzului, a luat naştere capacitatea auzului. Atunci a fost prefigurat auzul drept onix, în regnul pur al pietrei. Astfel, simţul auzului este în cea mai apropiată legătură cu materia cea mai pură. Acolo unde undele sonore inundă spaţiul, se află cel mai fin eter, al sunetului, numit eterul numărului sau eterul chimic. Există şi eterul căldurii, eterul luminii, eterul vieţii. Eterul fin al sunetului a fost cauza auzului şi a plăsmuirii structurii onixului. Vă amintesc cu acest prilej bătrânul cu lampa din «Basmul despre şarpele cel verde şi frumoasa Floare-de-Crin» a lui Goethe. Lampa lui transforma orice lemn în argint, animalele moarte în pietre preţioase, pe mops, câinele mort, în onix.

O dată cu simţul tactil a luat fiinţă carneolul, cu simţul gustativ topazul, o dată cu simţul olfactiv a luat fiinţă jaspul, o dată cu formarea inteligenţei lua fiinţă berilul iar o dată cu formarea capacităţii de reprezentare a luat fiinţă granatul. După cum povesteşte o frumoasă legendă, Lucifer, pe când a fost aruncat din sfera cerească, a pierdut o piatră din diadema sa – aceasta era granatul. De fapt această piatră a luat fiinţă în acelaşi timp cu capacitatea umană de reprezentare, care a început să se trezească mai întâi în imagini.

O dată cu plexul solar, care se află în legătură cu mişcările inconştiente, involuntare din corpul uman, a luat fiinţă smaraldul. În perioada celei mai vechi culturi, pe când lua fiinţă primul început al corpului fizic uman, se forma structura diamantului. Dumneavoastră vedeţi cât de profunde sunt relaţiile din lume. Aceasta nu este superstiţie, ci înţelep¬ciune.

Aici vreau să vă menţionez două fapte din domeniul bogat al ocultismului. Dumneavoastră ştiţi că printre sindicatele lucrătorilor există şi tendinţe moderate. O grupă deosebit de moderată cuprinde o anumită asociaţie profesională care sunt tipografii. Redactorul ziarului lor a fost chiar dat afară, fiindcă se prezenta atât de moderat. În cazul tipografilor se întâlneau mai întâi lucrătorii cu patronii. Omul aproape că nu simte cât de dependent este de ambianţa sa. Fiindcă tipograful are de a face cu plumbul – acesta nu atacă doar plămânii –, ia naştere un efect sufletesc: Este pricinuită o anumită ţinută morală lucidă.

Un alt exemplu: Eu m-am întâlnit cu un om care a devenit treptat un bun teosof. Pe el îl îngrijora o capacitate foarte neclară. El edita o revistă şi era capabil să găsească repede analogii. Dacă un savant ar căuta astfel de analogii, el ar sta probabil luni întregi fără soluţii. Respectivul a găsit dintr-o dată ceea ce dorea, doar întinzându-şi mâna la raftul de cărţi. Gândirea sa a devenit atât de liberă încât nu mai era limitată prin creierul fizic. Acest lucru are însă marile sale pericole. „De unde îmi vine acest lucru?” – m-a întrebat el. Atunci eu i-am răspuns că probabil are de a face mult cu cuprul. Şi era adevărat: El sufla în cornul de vânătoare, care conţine şi cupru. Acesta este de ajuns pentru a provoca o influenţă atât de puternică. De aici dumneavoastră vedeţi cum totul, afară în lume, are o influenţă profundă asupra omului, şi astfel se află metalele şi pietrele preţioase în relaţie cu natura omului.


RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI
la conferinţa de la Leipzig, 13 octombrie 1906

Întrebare nenotată.

Cu contemplarea artistică a plantei, lucrurile sau aşa, că această contemplare acţionează mai întâi asupra trupului astral, în timp ce privirea ocultă acţionează în trupul eteric. Artistul poate să întâlnească în unele din operele sale, fie sculptură, pictură sau melodie, arhetipurile, pe care le găseşte conştient pe planul devachanic.


Ce este aurul?

Pe când Pământul şi Soarele formau încă o singură masă şi totul mai era eter pur, atunci totul era dizolvat, şi anume într-o substanţă fină ca lumina Soarelui. Atunci, mineralele nu se puteau solidifica. Abia după ce Soarele s-a separat şi în Pământ rămăsese ceva din lumina pură a Soarelui, acest ceva s-a considerat ca aur în filoanele Pământului. Aurul este rază solară condensată şi se află în relaţie nemijlocită cu Soarele.

Safirul corespunde picioarelor la om. Picioarele sunt un membru mult mai important decât se presupune în mod obişnuit. Odinioară, picioarele aveau încă posibilitatea de a se ţine bine de ceva fixându-se, aşa cum face musca. Opalul corespunde mai mult unei regiuni din care a luat naştere şi plămânul.

Rubinul este în legătură cu ceea ce se numeşte organul superior al creierului, cu organul intuiţiei.

Fierul provoacă în om o anumită excitare a naturii senzoriale. Când Pământul s-a întâlnit cu Marte, acea însuşire a fost produsă şi în sânge. Ocultistul nu atinge cu plăcere obiectele din fier pur.


Întrebare despre însemnătatea romanului «Vril» de Eduard Bulwer.

Tot ce a existat mai demult în lume, revine. La baza forţei lui Vril stă ceva deosebit. Acum, omul poate folosi propriu-zis doar forţele naturii minerale. Forţa gravitaţională este minerală, electricitatea este de asemenea minerală. Huilei îi datorăm construcţia de trenuri. Dar ceea ce nu înţelege încă omul să folosească, este forţa vegetală. Forţa care permite să crească paiele într-un lan de grâne, este încă o forţă latentă, iar pe aceasta omul o va pune în serviciul său la fel ca forţa huilei. Aceasta este Vril. Este aceeaşi forţă pe care o folosesc şi fachirii. Ei trăiesc în atavism – caracteristică a stării în care trăiau strămoşii.


Era Goethe un iniţiat?

Iniţierea lui Goethe a avut loc între şederea sa la Leipzig şi şederea la Straßburg, când s-a apropiat de moarte. Dar el nu era conştient de acest lucru, pe atunci. Aceasta s-a petrecut abia în 1795. Deja în 1784 a ieşit la iveală acest lucru în el, dar încă neclar. Pe atunci, el scria fragmentul care a rămas din poezia «Tainele», într-un moment de iluminare. Abia în «Basmul despre şarpele cel verde şi frumoasa Floare-de-Crin» şi-a expus el crezul. Iniţierea sa pe planul fizic a avut loc printr-o personalitate deosebită.