Rudolf Steiner

MISTERUL CREŞTIN

GA 97

NOTE

Deviind de la primul proiect, aşa cum a fost el prevăzut încă în rezumatul bibliografic, Dornach 1961, copiile şi notiţele din treizeci şi una de conferinţe unice şi duble ţinute în diverse locuri în anii 1906 şi 1907 sunt unite în volumul prezent, iar conferinţele ţinute în Berlin în aceeaşi perioadă sunt cuprinse într-un volum separat din bibliografia nr. 96. Determinant pentru aceasta este faptul că Rudolf Steiner obişnuia să se refere în Berlin, centru îndelungat al activităţii sale, după o absenţă mai scurtă sau mai lungă, în conferinţe unice, la cele spuse în conferinţele precedente, de dinainte de plecare, astfel încât conferinţele ţinute în Berlin pentru membri prezintă în sine o anumită coeziune, la fel ca în cazul conferinţelor publice berlineze.

Volumul prezent a fost împărţit în patru domenii tematice, în locul seriei cronologice obişnuite de conferinţe. În paisprezece conferinţe, Rudolf Steiner lămureşte conţinutul spiritual al adevărurilor revelaţiei creştine. Trei conferinţe ulterioare tratează esenţa şi misiunea spiritelor luciferice, cinci conferinţe tratează calea de cunoaştere rosicruciană în particularitatea sa faţă de formele mai vechi de iniţiere. A patra grupă o formează nouă conferinţe care tratează parţial cunoştinţe antroposofice centrale, parţial aplicarea acestora în domenii particulare de viaţă. Adevărate notiţe există, din nefericire, doar de la conferinţele de la Basel 19 septembrie 1906, Karlsruhe 4 februarie 1907 şi Viena 22 februarie 1907; notiţe sumare, de cele mai multe ori incomplete, de la conferinţele de la Düsseldorf 9 şi 11 februarie, 30 martie, 4 aprilie 1906 şi 7 martie 1907, Köln 12 şi 13 februarie, 30 noiembrie 1906 şi 6 martie 1907, Stuttgart 14 martie şi 29 aprilie 1906, Leipzig 15 decembrie 106 şi 12 ianuarie 1907, Landin 29 iulie 1906, München 11 decembrie 1906 şi 17 martie 1907, Heidelberg 3 februarie 1907. Notiţele foarte incomplete ale conferinţei despre Parsifal, de la Landin, au putut fi completate prin notiţele doamnei Marie Steiner. Toate celelalte conferinţe ale volumului sunt reproduse după notiţele auditorilor; două conferinţe, şi anume de la München 21 aprilie 1906 şi Kassel 16 ianuarie 1907, după o rezumare liberă a cuprinsului lor de către auditori. În ciuda caracterului predominant nesatisfăcător al suportului textual, conferinţele prezente au fost acceptate, fiindcă ele procură, în ansamblul lor, o imagine a activităţii de conferenţiar a lui Rudolf Steiner din această perioadă şi se completează adesea atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi în amănunte esenţiale.

Rudolf Steiner se afla în acest timp cu ştiinţa sa orientată antroposofic, încă înăuntrul Societăţii Teosofice de atunci, folosind cuvintele „teosofie” şi „teosofic” în sensul cercetării sale spirituale independente. Conform unei declaraţii ulterioare a lui Rudolf Steiner, aceste denumiri sunt înlocuite prin „ştiinţa spirituală” sau „antroposofie”, „spiritual-ştiinţific” sau „antroposofic”, cu excepţia cazului în care se referă în mod expres la curentul teosofic fondat de H. P. Blavatsky, aşa cum se petrece la conferinţa de la Düsseldorf 4 aprilie 1906, Leipzig 25 aprilie 1906, cu răspunsurile la întrebări, şi Leipzig 12 ianuarie 1907.

Pentru denumirile specifice care erau cunoscute pe atunci din literatura teosofică multor auditori, Rudolf Steiner a folosit în anii ulteriori o terminologie proprie. Desemnarea epocilor omenirii de „rase” şi „subrase”, păstrată încă în conferinţele precedente, a folosit-o ulterior doar pentru evoluţia lemuriană şi atlanteană. În locul noţiunilor de rase şi subrase, intervine de la perioada postatlateană încoace, aceea de mari epoci ale omenirii şi de perioade de cultură. Un adept sau un discipol spiritual este desemnat prin cuvântul sanscrit „Chela”, iar treapta de îngeri a ierarhiilor creştine este desemnată prin expresia de provenienţă de asemenea hindusă, „Pitris lunari”.

În săptămânalul «Das Goetheanum», respectiv în suplimentul acestuia «Nachrictenblatt» («Ce se întâmplă în Societatea Antroposofică») au fost publicate următoarele conferinţe ale acestui volum:

Düsseldorf, 11 februarie 1906, în «Nachrictenblatt» 1936, al 13-lea an de apariţie. Nr.18-19.

Köln, 2 decembrie 1906, în «Nachrictenblatt» 1945, 22 A.a. Nr. 20.

Karlsruhe, 4 februarie 1907, în «Das Goetheanum» 1945, 24 A.a. Nr. 25-27.

Düsseldorf, 7 martie 1907, în «Nachrictenblatt» 1941, 18 A.a. Nr. 27-28.

München, 17 martie 1907, în «Nachrictenblatt» 1936, 13 A.a. Nr. 6-7.

Răspunsuri la întrebări la conferinţa de la Stuttgart, 19 ianuarie 1907, în «Nachrictenblatt» 1945, 22 A.a. Nr. 33.

Operele scrise de Rudolf Steiner, numite în conferinţe, au apărut toate în Operele Complete. Vezi privirea de ansamblu de la sfârşitul volumului.

1. pe muntele Tabor: În legenda creştină, muntele Tabol (Thabor) este considerat MunteleTransfigurării. În Noul Testament nu este menţionat numele. Vezi următoarele versete: Matei 17, 1-9; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-36.


2. Ordinul călugărilor trapişti: Cistercieni cu reguli foarte severe. Regula Ordinului recomandă tăcere îndelungată şi muncă agricolă grea. Numele de trapist provine de la mânăstirea benedictină La Trappe, fondată în 1140.


3. nunta din Cana: Ioan 2, 1-11.


4. Apostolul Pavel… îl numeşte pe Christos, Adam cel inversat: 1 Corinteni 15, 45.


5. istoria lui Cain şi Abel: 1 Moise 4, 1-15.


6. Dante Alighieri, 1265-1321.


7. Ceea ce voi numiţi spirit al timpurilor: Faust I, 577-578.


8. traducere germană de Carneri: «Şase cântece din Comedia Divină a lui Dante». În limba germană şi prefaţată cu o încercare de schimbare a aliteraţiei la Dante de B. Carneri, Viena 1896.


9. etician al darwinismului: Bartolomäus Ritter von Carneri, 1821-1909. Compară «Bartolomäus Carneri, eticianul darwinismului» în Bazele metodice ale antroposofiei, GA 30, Opere Complete Dornach 1961.


10. Nicolaus Cusanus, 1401-1464.


11. Toma d’Aquino, 1225-1274.


12. cu treizeci de mii de ani înaintea erei noastre: Scufundarea Atlantidei prin catastrofe glaciare şi inundaţii s-a extins asupra unei lungi perioade de timp. Epoca pământească postatlanteană (a cincea) este datată de Rudolf Steiner ca începând cu mileniul opt î. Ch.


13. în revista «Cosmos», an de apariţie 1904/05, caiet 10.


14. Theodor Arldt, născut în 1878, geofizician, paleontolog şi paleograf.


15. Virgiliu, Publius Vergilius Maro, 70-19 î. Ch.


16. Augustin, 354-430. Învăţa despre incapacitatea omului de a evolua spre bine, produsă de căderea lui Adam (păcatul originar) şi despre alegerea unică pentru mântuirea veşnică (predestinare).


17. John Worrell Keely, născut în 1837, inginer american. Rămâne un lucru nedecis dacă expunerile lui Rudolf Steiner sunt reproduse fără greşeli în notiţele incomplete prezente. Compară Revendicarea socială fundamentală a timpului nostru. În momentele de cotitură ale epocii, GA 186, Opere Complete Dornach 1963, pag. 70 şi urm; Contraste în evoluţia omenirii, GA 197, Dornach 1967, pag. 164 ş.u.


18. Cine mănâncă pâinea mea: Ioan 13, 18.


19. parabola despre viţa-de-vie: Ioan 15, 1-8.


20. Ceea ce este în viitor: Ioan 16, 13.


21. Şi cât timp nu îl ai pe acest: «Divanul apusean-răsăritean», «Dor fericit».


22. Jakob Böhme, 1575-1624, «Theosophia Revelată sau: Toate scrierile divine», 4 volume, 1730, retiprărire în 11 volume, editat de A. Faust, 1942 ş.u.


23. Christian Karl Josias, baron von Bunsen, 1791-1860, diplomat prusac şi teolog. Autor de opere istorice şi teologice, printre care «Dumnezeu în istorie sau progresul credinţei într-o ordine morală a lumii», 3 volume, 1857-1859.


24. printre cele trei femei, la cruce: Ioan 19,25.


25. El i-a spus mamei Sale: Ioan 19, 26.


26. Se-ntrece-n cântec vechiul Soare: Faust I, 242-246.


27. Răsunând pentru urechi spirituale: Faust II, 4667-4668.


28. Atunci, ei au luat pietre: Ioan 8, 59.


29. Să nu spuneţi nimănui aceasta: Marcu 9, 9.


30. Cine nu îşi lasă tatăl: Luca 14, 26; Matei 10, 37; Marcu 10, 29.


31. Iudeii nu au amestec: Ioan 4, 9.


32. Când Fiul Omului va veni: Matei 25, 31 şi 34-35.


33. Ceea ce aţi făcut unuia dintre cei mai neînsemnaţi: Matei 25, 40.


34. Acesta este trupul meu: Matei 26, 26 şi 28.


35. Eli, Eli, lama sabachtani: Matei 27, 46; Marcu 15, 34. „Sabachtani” se traduce de cele mai multe ori cu „a părăsi”. Expresia care răsună la fel, „shevachtani” înseamnă „înălţat” sau „glorificat”. Compară Evanghelia după Matei, GA 123, Dornach 1959, 12 conferinţe.


36. Unul dintre voi mă va trăda: Ioan 13, 21.


37. Era unul dintre ucenicii Săi: Ioan 13, 23 şi 25. Traducerea lui Luther deviază de la textul grecesc. Versetul 23 înseamnă „ἐν τῷ κόλπῳ”, textual: în poală, iar în traducerea lui Luther: la piept. Versetul 25 începe „ἀναπεσὼν οὖν ἐκεῖνος οὕτως ἐπὶ τὸ στῆθος τοῦ Ἰησοῦ”, textual: „Pe când acela s-a aşezat la pieptul lui Iisus”, iar în traducerea lui Luther: „Căci acela odihnea la pieptul lui Iisus”.


38. Acum Fiul Omului este glorificat: Ioan 13, 31.


39. Îngerul a venit la ea: Luca 1, 28, 31 şi 35.


40. trebuie ca El să crească: Ioan 3, 30.


41. Şi Lumina străluceşte în întuneric: Ioan 1, 5.


42. parabola bobului de grâu: 1 Corinteni 15, 35-44.


43. Pe Natanael, Iisus îl numeşte un „adevărat israelit”: Ioan 1, 47.


44. adevăratul nume al lui Iahve: 2 Moise 3, 14.


45. În acest trecut foarte îndepărtat: Într-una dintre notiţe scrie: În urmă cu vreo 200000 de ani.


46. învierea din morţi a lui Lazăr: Ioan 11, 1-45.


47. Acum, Iisus vedea acolo pe mama Sa: Ioan 19, 26.


48. îl lasă pe înţeleptul Silen să răspundă astfel la întrebarea: Vezi Friedrich Nitzsche «Naşterea tragediei din spiritul muzicii». Din Moştenirea literară 1869-73, Opere vol. I, Leipzig 1924, pag. 62 ş.u


49. Mabel Collins, «Lumina pe cărare». Traducere din limba engleză, ediţia a treia modificată cu note de subsol şi explicaţii, Leipzig 1898.


50. astăzi vei fi cu mine în Rai: Luca 23, 43.


51. Tot ceea ce este trecător, nu este decât un simbol: Faust II, 12104.


52. Tată, dacă e cu putinţă: Matei 26, 39.


53. Când te rogi: Matei 6, 6.


54. Marii Frăţii Albe: În unele notiţe scrie”Lojei Albe”.


55. Dionisie Areopagitul: Faptele apostolilor 17, 34; menţionat ca discipol al apostolului Pavel. Sub semnătura lui au apărut la sfârşitul secolului al V-lea în Siria lucrările: «Despre ierarhiile cereşti» şi «Despre ierarhiile bisericeşti». Ele au fost traduse în secolul al IX-lea de Scotus Erigena din limba greacă în limba latină. Ediţia germană «Scrierile atribuite sfântului Dionisie Areopagitul», tradusă de Josef Stiglmayr, Kempsten 1911.


56. Cuvintele Bibliei: Ioan 14, 1-2, 15-17, 21-23.


57. Eu şi Tatăl una suntem!: Ioan 10, 30.


58. Ludwig Anzengruber, 1839-1889, dramaturg şi prozator.


59. Peter Rosseger, 1843-1918, poet din Steiermark.


60. Rosseger se mira aşadar: „Altădată, cu Anzengruber, la o plimbare,… flecăream despre creaţia poetică şi despre motivele poetice. Atunci eu am spus că el trebuie să fi trăit în Oberbayern sau măcar să fi avut multe relaţii cu ţăranii din Oberbayern. Figurile ţăranilor descrişi de el aminteau mult de acest neam. El îşi aşeză ochelarii pe nasul foarte încovoiat şi spuse: Oberbayern? Nu. Eu nu am avut niciodată relaţii cu ţărani, în general. Cel puţin, nu mai apropiate. – Când a observat mirarea mea: Eu nu am nevoie de aceasta. Am nevoie să văd pe cineva doar din depărtare, să aud câteva cuvinte obişnuite, să observ un gest oarecare de-al lui – şi cunosc întregul exterior şi lăuntric. – Ciudat! – Dragă prietene – spunea el – dumneavoastră înşivă ştiţi aceasta. Toate ocaziile şi motivele exterioare sunt doar moaşe. Poetul trebuie să se nască din sine. Ce ţărani? Eu sunt om dintr-un mare oraş! Dar dacă, aşa cum spuneţi dumneavoastră, eu pot scrie despre ţărani versuri mai bune decât despre lumea de la oraş, acest lucru probabil că-l am în sânge. Sau în vreun os, ca o artrită moştenită ereditar. Predecesorii mei din partea tatălui au fost ţărani din Austria de Sus. Aceasta se trezeşte şi în mine». , de Peter Rosseger, Leipzig 1914-16, 36 volume, «Colegi buni – Amintiri personale despre contemporani celebri şi ciudaţi», pag. 145 ş.u.


61. lucrarea «Germania» a lui Tacitus: Cornelius Tacitus, în jurul anilor 55-116 d. Ch., cel mai mare scriitor istoric roman. A doua parte a operei sale «De origine et situ Germanorum», cap. 28-46, conţine în detaliu descrierea triburilor germanice.


62. Eu sunt ca lăstarul din viţa-de-vie: Comparaţia din Ioan 15, 5.


63. în Evanghelie chiar, se găsesc aluzii: Matei 13, 10-13, 34-36; Marcu 4, 33-34.


64. „atomul permanent”: O teorie care a fost pregătită de către teosoful englez Charles Webster Leadbeater. Annie Besant şi C. W. Leadbeater «Chimie ocultă», tradus din limba engleză de P. Lange. Leipzig 1909.


65. Veţi cunoaşte adevărul: Ioan 8, 32.


66. în miracolul Rusaliilor: Faptele apostolilor 2, 4.


67. spunea apostolul Pavel: Compară Efes. 2, 4-6; 4, 3. Copia prezintă în acest loc o lacună.


68. Natură şi spirit: Faust II, 4897-4902.


69. luciferieni: Aderenţii episcopului Lucifer de Cagliari, mort în 370, răspândiţi o vreme în Sardinia, Spania, Galia, Italia şi Africa.


70. Edouard Schurè, 1841-1929. Vezi Marie Steiner-von Sivers «Edouard Schurè» în «Informaţii cu privire la administrarea moştenirii literare a lui Rudolf Steiner» nr. 17.


71. drama «Copiii lui Lucifer»: Traducere autorizată de Marie Steiner von Sivers, Leipzig 1905. Aceeaşi traducere în ritm liber, făcută de Rudolf Steiner (1909), publicată în Rudolf Steiner/Edouard Schuré, «Lucifer. Copiii lui Lucifer». Dornach 1955.


72. Revista teosofică «Lucifer»: Vezi Lucifer-Gnosis. 1903-1908. GA 34, Dornach 1960. Compară lucrarea Viaţa mea, pag. 421 ş.u.


73. dogma infailibilităţii: Prin Conciliul de la Vatican din 1869-70 s-a insuflat papei infailibilitatea ex cathedra (infailibilitatea în exercitarea funcţiei sale).


74. «Cântecul lui Gudrun»: Epopee medievală germană, a luat fiinţă în secolul al XI-lea până în secolul al XII-lea.


75. în scrierea sa «Germania»: loc. cit. cap. 2.


76. legenda lui Siegfried: Sursă principală a tradiţiei cu forme diferite, în nord Cântecele Eddei şi saga Thidrek, în Germania Cântecul Nibelungilor.


77. pedeapsa lui Jehova: 1 Moise 3, 16.


78. Dacă nu deveniţi ca nişte copilaşi: Marcu 10, 14; Matei 18, 3.


79. în revista «Lucifer-Gnosis»: numerele 13-28, Berlin 1904-1905. Prima ediţie sub formă de carte a apărut la Berlin în 1909.


80. Dacă ochiul nu ar fi solar: Epigrame blânde III.


81. Subba Row (Rao), 1856-1890, erudit hindus. «Scrieri esoterice», ediţia a doua, Adyar 1931.


82. Într-o scriere din secolul al XVIII-lea: Karl Arnold Kortüm, 1745-1828, publicată în ziarul «Monitorul oficial» din 8 octombrie 1796, un studiu asupra pietrei filosofale. Compară Ludwig Kleeberg «Căi şi cuvinte», ediţia a doua, Stuttgart 1961, notă de subsol la pag. 131.


83. Paracelsus, de fapt Theophrastus Bombastus von Hohenheim, 1493-1541. Compară conferinţa de la Berlin, 26 aprilie 1906 în Enigmele lumii şi antroposofia, GA 54, Dornach 1962.


84. El numea un bolnav de holeră, arsenicus: „Din aceasta rezultă faptul că nu trebuie să spuneţi că aceasta este holera, aceasta este melancolia, ci acesta este arsenicus, acesta este aluminosum; deci acesta este de asemenea Saturni, acesta este Martis, şi nu că aceasta este melancolie, aceasta este holeră. Atunci o parte este a cerului şi o parte este a Pământului şi se amestecă una cu alta ca focul cu lemnul, oricare din ele îşi poate pierde numele; atunci două lucruri sunt în unul”. Din «Paragranum», ale lucrărilor medicale, editat de K. Sudhoff, München-Berlin, 1922-33, vol. 8, pag. 74.


85. «Tainele»: Compară cu conferinţa cu acelaşi nume, Köln, 25 decembrie 1907, extras din GA 98, Dornach 1963.


86. Goethe însuşi îşi explică poezia: În «Tainele. Fragment de Goethe», publicat în «Gazeta de dimineaţă pentru profesiunile intelectuale», 27 aprilie 1816. Vezi «Tainele», extras din GA 98.


87. Johann Baptist von Helmont, 1577-1644, medic şi chimist. Învăţătura sa naturalist-filosofică şi teosofică a fost dezvoltată mai departe de fiul său Franciscus Mercurius von Helmont, 1614-1699.


88. Gottfried Wilhelm Leibnitz, 1646-1716. Sursa folosită de Rudolf Steiner nu este descoperită până acum. Compară Paul Arnold «Esoterism în operele lui Shakespeare», Berlin f.a.: „Leibnitz s-a văzut determinat să scrie că tot ceea ce se spune despre fraţii rosicrucieni ar fi pură născocire a unora cu fantezie bogată”. Este sigur însă că Leibnitz era membrul unui cerc rosicrucian în timpul conferirii titlului de Doctor la Universitatea Altdorf (Nürnberg) în anul 1667, cerc căruia îi aparţinea şi preşedintele precedent al Consiliului Secret de Stat al principelui elector de Mainz, baronul Johann Christian von Boyneburg. Prin intermedierea lui Boyneburg, Leibnitz a fost numit în serviciile diplomatice şi juridice ale principelui elector de Mainz.
    G. F. Leibnitz, « şi scrisori», editat de Academia Germană (Prusacă) a Ştiinţelor, 40 volume, 1923 şi urm.


89. «Fama Fraternitatis»: Lucrarea «Fama Fraternitatis sau descoperirea Confreriei Ordinului Înalt-onorabil al R. C.» apărută anonim, Kassel 1614.


90. În lume există litere separate: „Aceasta vreau eu să dovedesc cu natura: cine vrea să o studieze temeinic, acela trebuie să-i parcurgă cărţile cu picioarele. Scrierea este studiată prin literele ei, natura însă porţiune cu porţiune; fiecare porţiune corespunde unei pagini. Astfel este codex naturae, astfel trebuie să parcurgem paginile ei”. Loc. cit., vol. 11, München 1924, A patra apărare, pag. 145 ş.u.


91. Johann Valentin Andreae, 1586-1654, «Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz», în Filozofie şi antroposofie. 1904-1918, GA 35, Dornach 1965.


92. Ulterior, Andreae a făcut să apară o carte: Scrierile sale ulterioare, printre care poezia alegorică «Christburg», 1626, au mai mult un caracter pietist.


93. Eduard von Hartmann… a exprimat în mod repetat: „Noi gândim fie în imagini, şi atunci primim în mod direct impresiile senzoriale şi transformările lor, şi combinaţiile amintirilor, fie gândim în abstracţiuni. Dar aceste abstracţiuni sunt totuşi doar simple generalizări ale impresiilor senzoriale, şi când abstractizăm putem elimina câte impresii vrem, cât timp păstrăm cât de cât ceva – poate fi numai ceva care exista în întregul din care s-a făcut abstractizarea –, adică şi noţiunile abstracte sunt pentru noi doar resturi de impresii senzoriale, şi au astfel forma senzorialului.


94. În val de viaţă: Faust I, 501-509.


95. Darwin însuşi spune: „Poate că nu este o exagerare să afirmăm că o rădăcină, care are capacitatea de a realiza mişcări ale părţilor ei limitrofe, exercită o activitate asemănătoare cu a creierului unui animal inferior”. Charles Darwin asistat de Francis Darwin, «Puterea mişcării plantelor», New York 1892. Vezi Walter von Wyb, «Charles Darwin», Zürich 1958, pag 262.


96. Platon spune: «Timaios» cap. VIII, pag. 36 B.


97. Cineva publicase… ceva despre aceasta: Vezi nota 83.


98. Şi Dumnezeu a insuflat omului suflu: 1 Moise 2, 7.


99. Lorenz Oken, 1779-1851. A înfăţişat în filosofia sa naturală un sistem cuprinzător al tuturor regnurilor naturii. «Manual didactic al sistemului filosofiei naturii», 3 părţi. 1809-1811, ediţia a doua, 1843.


100. Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling, 1775-1854. «Prima schiţă a unui sistem al filosofiei naturii», 1799.


101. Ochiul este format din lumină, pentru lumină: „Ochiul îşi datorează existenţa sa, luminii. Din organele animale auxiliare indiferente, lumina îşi formează un organ care să devină ca ea, şi aşa se formează ochiul din lumină şi pentru lumină, pentru ca lumina lăuntrică să vină în întâmpinarea luminii exterioare”. «Schiţa unei teorii a culorilor. Introducere». Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe. Publicat de Rudolf Steiner în Literatura Naţională Germană a lui Kürschner, volumul al treilea, 1890, pag. 88.


102. Dacă ieri am discutat o temă: Conferinţă publică, Viena, 21 februarie 1907, «Cercetarea suprasensibilului şi misiunea ei în prezent». Nu există notiţe; vezi conferinţa cu aceeaşi temă ţinută la Berlin, 11 octombrie 1906, în Cunoaşterea suprasensibilului în epoca noastră şi semnificaţia ei pentru viaţa actuală, GA 55, Dornach 1959.


103. Hatha-yoga şi Raja-yoga: Metodele Hatha-yoga sau Krya-yoga sunt metode predominant exterioare, ca oprirea respiraţiei şi poziţii corporale speciale. Prin Raja-yoga trebuie să se înţeleagă al şaselea până la al optulea membru al căii sfinte a filosofiei Sankhya: concentrare, meditaţie, cufundare în Divin.


104. Soarele răsună după vechea melodie: Faust I, 243.


105. Răsunător pentru urechi spirituale: Faust II, 4667.


106. de către un om care a auzit ceva: Vezi nota 83.


107. Bruno Wille, 1860-1928, scriitor. Membru fondator al alianţei Giordano Bruno şi al teatrului popular german liber. Compară «Viaţa mea», pag. 385 ş.u.


108. Bach: Familia a imigrat în jurul anului 1590 din Ungaria în Turingia. Cel mai vechi muzician este Hans Bach, lucru care poate fi demonstrat. Strănepotul său este marele compozitor Johann Sebastian Bach, 1685-1750. Dintre fii acestuia: Friedmann, 1710-1784, Phillip Emanuel, „Bach berlinezul”, 1714-1788, Johann Christian, „Bach londonezul”, 1735-1782, renumiţi în epocă. Ultimul descendent bărbătesc al familiei a fost capelmaistrul berlinez Wilhelm Friedrich Ernst Bach, 1759-1845.


109. Bernoulli: Provin din familii expulzate în secolul al XVI-lea din Antwerpen prin prigoana protestantă; printre alţii: fraţii Jakob, 1654-1705 şi Johann, 1667-1748, amândoi iniţiatori în utilizarea calculului infinitezimal descoperit de Leibnitz. După ei, Nikolaus, 1687-1759 şi Daniel, 1700-1782, au fost matematicienii cei mai importanţi ai numelui Bernoulli.


110. Richard Wagner: Compară conferinţa de la Berlin, 28 martie 1907, «Richard Wagner şi mistica» în Cunoaşterea suprasensibilului în epoca noastră şi semnificaţia ei pentru viaţa actuală, GA 55, , Dornach 1959; conferinţe, Berlin 22 şi 29 martie 1906 în Enigmele lumii şi antroposofia, GA 54, , Dornach 1966.


111. Richard Strauß, 1864-1949. Compară: Walter Thomas, «Richard Strauß şi contemporanii săi», München-Viena 1964, pag. 46, 72, 75.


112. «Învingătorul»: Conceput la Zürich, mai 1856, în «şi poezii» de Richard Wagner, Leipzig 1911, volumul 11. Wagner scrie despre aceasta din Paris la începutul lunii august 1860 Mathildei Wesendonk: „Numai ipoteza profundă a metempsihozei mi-a putut arăta punctul consolator spre care în final totul se adună spre aceeaşi culme a mântuirii, după ce vieţile diferite care curg separat una lângă alta în timp, s-au atins într-un mod plin de înţelegere în afara timpului. Conform frumoasei ipoteze budiste, puritatea imaculată a lui Lohengrin devine pur şi simplu explicabilă din faptul că el este continuarea lui Parsifal – care şi-a cucerit puritatea doar prin luptă. Tot aşa ar ajunge Elsa până la Lohengrin, în renaşterea ei. Deci planul «Învingătorului» meu mi-a apărut drept continuarea definitivă la Lohengrin. Aici, „Savitri” (Elsa) îl ajunge întru totul din urmă pe „Ananda”. Astfel, tragismul îngrozitor al vieţii ar fi de găsit doar în existenţa separată unul de celălalt prin timp şi spaţiu: deoarece însă timpul şi spaţiul sunt doar modurile noastre de a vedea, în afară de acestea neavând nici o realitate, ar trebui să poată fi limpede clarvăzătorului desăvârşit că şi durerea tragică extremă este doar din greşeala individului: eu cred că aşa este! Şi în adevărul desăvârşit este vorba în mod absolut doar despre puritate şi nobleţe, care sunt lipsite de durere în sine”. Richard Wagner către Mathilde Wesendonk. Foi din jurnalul personal şi scrisori. 1853-1871; ediţia 36, Berlin 1909, pag. 242.


113. În 1857, el formula marea idee pentru «Parsifal»: „…Se apropia astfel o frumoasă vreme de primăvară; în Vinerea Mare, m-am trezit pentru prima dată în această casă în strălucirea deplină a Soarelui; grădina înverzise, păsările cântau iar eu mă puteam aşeza pe acoperişul căsuţei, pentru a mă bucura de liniştea ademenitoare de mult timp dorită. Plin de toate acestea, îmi spusei deodată că azi este chiar „Vinerea Mare”, şi îmi aminteam cât de plin de semnificaţie mi se păruse acest avertisment deja odată, în Parsifal al lui Wolfram. De când am fost atunci la Marienbad, când am conceput «Maeştrii cântăreţi» şi «Lohengrin», nu mă mai ocupasem deloc de acea poezie; acum se apropia de mine conţinutul său ideatic într-o formă copleşitoare, şi de la gândul Vinerii Mari, am conceput repede o întreagă dramă, pe care am împărţit-o în trei acte, şi am schiţat-o imediat în grabă cu câteva trăsături de condei”. Richard Wagner, «Viaţa mea», vol. 3, München 1915, pag. 133 ş.u.


114. în scrierea sa «Eroism şi creştinism»: Richard Wagner, şi poezii în 10 volume, publicat de Wolfgang Gother, Leipzig f.a., vol. 10, pag. 75 ş.u.: «Expuneri la „Religie şi artă”», 2. «Eroism şi creştinism».


115. Joseph Arthur, conte de Gobineau, 1816-1882, «Eseu asupra inegalităţii raselor umane», 4 volume, 1853-1855; în limba germană de L. Schemann, 3 volume 1898-1900.


116. Sângele este un suc cu totul deosebit: Faust I, 1740.


117. El vorbeşte chiar despre relaţia: loc cit. pag. 281.


118. Richard Wagner spune mai departe: loc. cit. pag. 282.


119. Wolfram von Eschenbach, în jurul anilor 1170-1220. El interpretează astfel numele eroului din scrierea sa Epopeea V. 140, 16 ş.u.: „de aceea tu să te numeşti Parsifal. Numele este ‚Cel ce trece prin vale’”, în special după franţuzescul „perce val”.


120. Referitor la prietenul său, cotele de Gobineau, el spune: loc. cit. pag 276 ş.u.


121. La conferinţa de la Kassel, 16 ianuarie 1907: Compară Ludwig Kleeberg, «Căi şi cuvinte. Amintiri despre Rudolf Steiner, din jurnale personale şi scrisori». Ediţia a doua, Stuttgart 1961, pag. 134 ş.u.


122. El a folosit pentru aceasta sunetul de orgă mi bemol major: În introducere la «Aurul Rinului».


123. sub impresia acelor evenimente naturale copleşitoare: În aprilie 1906, vârful conic al Vezuviului, circa 100 milioane de metri cubi, s-a prăbuşit în sine. Masele aruncate din nou prin presiunea aburului au produs o ploaie enormă de cenuşă, care a întunecat regiunea zile întregi şi a pricinuit pagube grele împreună cu curenţi de lavă. Peste 100 de oameni şi-au pierdut viaţa. În 18 aprilie 1906, San Francisco a fost lovit de un cutremur, care împreună cu un incendiu ce a durat mai multe zile, a distrus aproape întreg oraşul.


124. Nikolaus Copernic, 1473-1543. «De revolutionibus orbium coelestium», Nürnberg 1543.


125. Matthias Jakob Schleiden, 1804-1881. «Contribuţie la filogeneză», în «Arhivă pentru anatomie, psihologie şi medicină ştiinţifică», seria 5, 1838.


126. G. N. Chakravarti, Prof. Dr., a vorbit în 1893 la Congresul mondial al religiilor, în Chicago, despre hinduism, şi în aceeaşi perioadă a vorbit ca teosof despre teosofie, la Congresul teosofic.


127. Helena Petrovna Blavatschy, 1831-1891. A întemeiat împreună cu Henry Steel Olcott, în New York, Societatea Teosofică. «Isis dezvăluită», Boston 1877.


128. Ca-n ziua: «Cuvinte primordiale. Orfice».


129. Omul este animalul care imită cel mai bine: Aristotel, «Despre arta poetică», cap. 4.


130. Cartesius, René Descartes, 1596-1650. Întemeietorul concepţiei mecaniciste despre lume. Potrivit lui Descartes, nu numai obiectele fizicii şi astronomiei cad sub incidenţa legilor mecanice de bază, ci şi fiziologia şi psihologia, cu excepţia „substanţei gânditoare”. Opere filosofice, tradus de Buchenen, 1907-1922.


131. în concepţia sa despre metamorfoza animalelor: Vezi Scrierile lui Goethe despre ştiinţele naturii, publicat de Rudolf Steiner, primul volum, ediţia a doua, Stuttgart-Berlin-Leipzig f.a. (1921), Conferinţe despre primele trei capitole ale schiţei unei introduceri generale în anatomia comparată, plecând de la osteolgie, 1976, pag. 332.