Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVANGHELIA DUPĂ IOAN

GA 103


CONFERINŢA a II-a

Hamburg, 19 mai 1908

Primele cuvinte ale Evangheliei după Ioan se referă la cele mai adânci taine ale Universului. Îţi dai seama de acest lucru când vezi care sunt adevărurile spirituale care stau la baza lor şi trebuie să pătrunzi adânc în cunoaşterea spirituală ca să înţelegi aceste prime cuvinte ale Evangheliei în adevărata lor lumină. Multe aspecte bine cunoscute de acei dintre dumneavoastră care s-au preocupat de concepţia antroposofică despre lume vă vor fi aduse în faţa memoriei. Va trebui însă să pătrundem astăzi dintr-o perspectivă mai largă anumite adevăruri elementare ale concepţiei antroposofice despre lume privind anumite taine cosmice importante.

Să rezumăm deci la început natura omului aşa cum ne-a prezentat-o concepţia spiritual-ştiinţifică mai întâi pentru perioada zilei, adică de dimineaţă, când omul se trezeşte, până seara, când se cufundă în somn. Ştim că omul este alcătuit din corp fizic, corp eteric sau al vieţii, corp astral şi Eu. Aceste patru elemente ale naturii umane, în raportul pe care îl cunoaştem, sunt numai în starea de veghe. În special este important să îţi aduci aminte că în timpul somnului, noaptea, omul este o ființă cu totul diferită; căci atunci aceste patru elemente sunt îmbinate între ele într-un cu totul alt mod decât în timpul zilei. Când omul doarme, corpul fizic şi corpul eteric rămân întinse în pat; corpul astral şi Eul sunt eliberate într-un anumit fel de legătura care le unea cu corpul fizic şi cu corpul eteric; deci, dacă nu luăm acest cuvânt într-un sens pur spaţial ci într-un sens spiritual, ele sunt ca ieşite din corpul fizic şi eteric. Aşadar, în timpul nopţii, fiinţa umană este o entitate alcătuită din două părţi: cea care a rămas întinsă în pat şi cea care s-a desprins din corpul fizic şi corpul eteric. Or, ceea ce trebuie de înţeles înainte de toate este că noaptea, în timpul somnului, dacă corpul fizic şi corpul eteric ar fi complet părăsite de corpul astral şi de Eu, care le străbat cu totul în timpul zilei, ele n-ar mai putea să subziste deloc. Tocmai aici trebuie să intrăm puțin mai adânc în tainele lumii.

Observând corpul fizic, să ne aducem aminte că acest corp pe care îl văd ochii, pe care îl ating mâinile noastre are în spatele lui o lungă evoluție. El a străbătut-o în decursul întregii evoluții a planetei noastre. Ştiţi că Pământul nostru a trecut prin stări anterioare. Aşa cum omul trece din încarnare în încarnare parcurgând vieţi pământeşti repetate, tot astfel şi Pământul nostru, înainte de a atinge starea în care se află astăzi, a suferit metamorfoze. O planetă are întrupări succesive, ca şi o fiinţă umană. În macrocosmos, ca şi în microcosmos, totul este supus legii reîntrupării. Şi planeta noastră, înainte de a fi Pământul actual, a traversat o stare pe care noi o numim „vechea Lună”, căci luna actuală nu este decât o bucată desprinsă din această veche planetă; deci nu despre Luna actuală vorbim când spunem „vechea Lună”, ci despre o planetă aşa cum este Pământul actual – or, aşa cum între o încarnare şi o nouă naştere se scurge un interval de timp, tot astfel există un interval între încarnarea planetei noastre Pământ şi cea pe care o numim vechea Lună. Şi tot aşa este cu starea planetei noastre pe care o numim „Soare”. Stării „Lună” a planetei noastre i-a premers o stare pe care o numim „Soare”, iar stării Soare i-a precedat o alta, numită „Saturn”. Putem astfel privi planeta noastră în trei stadii anterioare ale sale de încorporare. Primul rudiment al corpului nostru fizic datează din vechiul Saturn. Desigur, el era cu totul diferit de cel care este acest corp fizic astăzi. În afară de corpul fizic, nu exista pe vechiul Saturn încă nimic din ce are omul astăzi. Abia când acesta s-a transformat în Soare, deci în a doua încorporare a planetei noastre Pământ, corpul eteric s-a adăugat corpului fizic şi l-a impregnat. Care a fost consecinţa? Faptul că corpul fizic a suferit o transformare şi a fost replăsmuit; el a ajuns la un alt tip şi mod de existenţă. În timpul încorporării solare a Pământului nostru, corpul fizic este deci pe a doua treaptă de existenţă. Cum a atins-o? Devenind pe Soare un corp dotat cu viaţă interioară, în timp ce pe vechiul Saturn el era mişcat din afară, automat. Corpul eteric, pătrunzându-l, l-a transformat. Pe Lună, corpul astral s-a infiltrat în acest compus de fizic şi eteric. Corpul fizic suferă atunci o a treia transformare, iar corpul eteric o a doua. În sfârşit, pe Pământ, Eul s-a adăugat corpurilor fizic, eterie şi astral şi a transformat a patra oară corpul fizic, care devine astfel acest compus complicat de astăzi. Astfel, acest corp fizic omenese, aşa cum îl vedeţi astăzi, este o fiinţă ce a suferit multe transformări şi a devenit atât de complex doar pentru că a trebuit să treacă prin patru stări de evoluţie.

Când spunem despre corpul fizic că este alcătuit din aceleaşi elemente fizice şi chimice ca mineralele din Cosmos, să ne dăm bine seama că între acest corp fizic omenesc şi mineral există totuşi o imensă diferenţă. În mare, putem caracteriza diferenţa dintre corpul fizic omenesc şi corpul fizic al unui mineral sau al unui cristal de stâncă prin aceea că cristalul, dacă nu este distrus printr-o cauză exterioară, îşi păstrează forma. În ceea ce priveşte corpul fizic al omului, el nu-şi poate păstra de la sine forma pe care o are; el o datorează corpului eteric, corpului astral şi Eului; el nu o păstrează decât atât timp cât acestea sunt în el. În momentul în care ele se desprind de el, corpul fizic începe să devină cu totul altceva decât a fost între naştere şi moarte; el suportă legea elementelor şi forţelor fizice şi chimice, se dezagregă, în timp ce corpul fizic al mineralelor se menţine.

Corpul eteric suferă oarecum ceva analog. După moarte, după ce corpul eteric, corpul astral şi Eul se despart de corpul fizic, după un anumit timp corpul eteric rupe la rândul său legătura care îl ţine înlănțuit de corpul astral şi de Eu şi se dizolvă în eterul cosmic, aşa cum o face corpul fizic în pământ. Atunci nu mai rămâne din corpul eteric decât un extract, despre care am vorbit adesea, şi care rămâne unit cu omul. Putem spune deci că corpul fizic al omului are în mod cert, sub anumite raporturi, aceeaşi valoare ca regnul mineral care ne înconjoară; dar nu trebuie să uităm marea diferenţă care le separă. S-ar putea face următoarea obiecţie: Tocmai ne-aţi spus că pe Saturn corpul nostru fizic încă nu era pătruns de un corp astral şi nici de un Eu, pentru că acestea nu au apărut decât pe Soare, pe Lună şi pe Pământ; acest corp fizic al omului ar putea fi considerat a fi de valoarea unui mineral. Dar noi am arătat că această veche stare a corpului fizic din timpul existenței saturniene a cunoscut ulterior trei transformări. Şi mineralul actual, sub forma neanimată pe care o vedem, n-ar putea nici el să subziste dacă ar fi alcătuit doar din corp fizic. Daţi-vă bine seama că, pentru această lume a noastră fizică, este corect să spui că mineralul nu are decât un corp fizic. Aici, în această lume, este adevărat, dar nu este adevărat într-un mod absolut. Exact aşa cum corpul fizic al omului pe care îl vedem poartă în el un corp eteric, un corp astral şi un Eu, mineralul are şi el un corp eteric, un corp astral şi un Eu, pe lângă corpul fizic. Numai că aceste părţi ale fiinţei sale se află în lumi superioare. Corpul eteric al mineralelor se află în ceea ce noi numim lumea astrală; corpul său astral se află în ceea ce numim lumea devachanică sau cerească; el are şi un Eu, numai că acesta se află într-o lume spirituală mai înaltă, lumea spirituală propriu-zisă. Corpul fizic al omului diferă deci de cel al unui mineral prin aceea că în starea de veghe el are în sine însuşi, în lumea fizică, corpul său eteric, corpul său astral şi Eul său, în timp ce mineralul nu le are în el însuşi. Căci noi ştim că în afară de lumea noastră există şi altele. Această lume pe care o percepem în mod obişnuit cu simţurile noastre este străbătută de lumea astrală, iar aceasta, la rândul ei, de cea devachanică, care se desparte în Devachan inferior şi Devachan superior.

Omul este deci o fiinţă privilegiată faţă de mineral pentru că în starea de veghe are în el celelalte trei elemente ale sale. Mineralul nu are în sine aceste trei componente, ci trebuie să ne reprezentăm că mineralul este incomplet pe planul fizic. Reprezentaţi-vă o unghie omenească: veţi fi de acord că nu poţi găsi nicăieri în natură o unghie în stare liberă, independentă; căci, pentru a putea creşte, ea presupune existenţa restului organismului omenesc. Imaginaţi-vă acum că o fiinţă ar avea ochi doar pentru a vedea unghiile de la mâinile dumneavoastră, fără să vadă restul organismului. Ea nu ar vedea decât aceste unghii; tot restul spaţiului este pentru ea transparent; aşa sunt mineralele aici, precum unghiile unui organism pe care nu îl vezi complet decât când te ridici în lumile superioare; acolo îşi au ele corpul lor eterie, corpul lor astral ş.a.m.d.; aici nu au decât corpul lor fizic. Să reţinem bine acest fapt, pentru a înţelege că într-o realitate spirituală mai înaltă nu pot exista fiinţe care să nu aibă sub o formă anume corp eteric, corp astral şi Eu. Nicio fiinţă fizică nu poate subzista fără aceste elemente.

Dar din ce am spus se desprinde un fel de contradicţie. – S-a spus că noaptea, când omul doarme, el este cu totul diferit de ceea ce este ziua, când se află în stare de veghe. Ziua, această fiinţă omenească ne este cu totul explicabilă: ea stă aici ca o entitate cvadripartită. Să ne apropiem acum de omul care doarme şi să-l privim sub aspectul entităţii sale fizice. Aici avem un corp fizic şi un corp eteric întinse in pat, avem un corp astral şi un Eu afară. Contradicţia ce apare este că am avea o fiinţă care ar fi fost părăsită de corpul astral şi de Eu. Piatra nu doarme; corpul său eteric, corpul său astral şi Eul său nu o impregnează deloc, însă rămân în permamenţă în legătură cu ea. La om, corpul astral şi Eul se despart în fiecare noapte de celelalte corpuri; părăsesc corpul fizic şi eteric, nu se mai îngrijesc de ele, le lasă în voia lor. Nu totdeauna gândeşti destul de exact acest lucru. În fiecare noapte are loc această metamorfoză; fiinţa propriu-zis spirituală îşi ia rămas bun de la corpurile sale fizic şi eteric, pe care le lasă în voia lor. Or, acestea nu pot subzista singure; niciun corp fizic şi niciun corp eteric nu pot rezista singure; chiar piatra trebuie să fe impregnată de elementele sale superioare. Veți înţelege uşor că este imposibil corpului fizic şi eteric să rămână în pat în timpul nopţii dacă nu au în ele un corp astral şi un Eu. Ce se petrece deci în timp ce dormim? Corpul astral şi Eul au părăsit corpurile fizic şi eteric, dar ele sunt înlocuite printr-un alt Eu şi un alt corp astral! Acesta este momentul în care dumneavoastră sunteți direcționați din punctul de vedere al ocultismului spre entități spirituale superioare. În timp ce noaptea corpul nostru astral şi Eul nostru părăsesc corpurile noastre fizic şi eteric, în ele, în corpul eteric şi corpul fizic, coboară entități divin-superioare. Şi iată de ce anume ține acest lucru:

Dacă luaţi în seamă întregul şir al evoluţiei omeneşti de la vechiul Saturn, trecând prin fazele Soare şi Lună până la Pământ, remarcaţi că pe Saturn nu exista decât corpul fizic omenesc; acolo, în corpul fizic, nu exista nici corp eteric, nici corp astral şi niciun Eu omenesc. Dar corpul fizic nu mai putea exista prin el însuşi, aşa cum nu poate piatra astăzi; el nu putea să existe decât pentru că corpul eteric, corpul astral şi Eul entităţilor divine îl străbăteau şi au rămas să locuiască cu el. Şi când un corp eteric personal, propriu, a pătruns în corpul fizic, în etapa solară, acest corp eteric uman mai mic s-a amestecat cu corpul eteric al entităţilor superioare. Tot aşa fusese pe Saturn; corpul fizic a fost străbătut de entităţi divin-spirituale. Dacă ne-am dat seama de acest lucru vom putea înţelege mai profund omul actual şi vom înţelege mai bine şi ceea ce esoterismul creştin a spus totdeauna cu privire la acest subiect.

Acest esoterism creştin n-a încetat niciodată să fie cultivat alături de învățământul exoteric creştin. Am spus adesea că marele apostol al creştinismului, Pavel, a folosit darul său de puternic orator, care înflăcăra popoarele, pentru a propovădui creştinismul, dar că el a fondat şi o şcoală esoterică, al cărei şef a fost Dionisie Areopogitul, care este menţionat în Faptele apostolilor (17, 34). În această şcoală de esoterism creştin din Atena, fondată de însuşi Pavel, a fost învăţată cea mai pură ştiinţă a spiritului. Să ne întoarcem acum către aceste învăţături după ce am adunat materialele necesare pentru a le înțelege.

Această şcoală spunea şi ea: Dacă ai în vedere omul în starea sa de veghe, îl percepi alcătuit dintr-un corp fizic, unul eteric, unul astral şi un Eu – nu erau folosiţi aceeaşi termeni, dar acum nu acest lucru contează. Se indica, de asemenea, la ce punct al evoluţiei sale se află omul. Omul, alcătuit din aceste patru principii diferite, nu a fost totdeauna aşa cum ne apare. Dacă vrem să-l privim pe om alcătuit exclusiv din aceste patru principii, nu trebuie să ne oprim la a-l vedea aşa cum este astăzi, ci să urcăm în evoluţie până la epoca lemuriană. Atunci s-a adăugat Eul celor trei corpuri anterioare. Poţi într-adevăr să spui la propriu că fiinţa umană consta atunci din corp fizic, din corp eteric, din corp astral şi din Eu. De atunci, fiecare om a trecut prin mai multe încorporări. Or, care este sensul acestei evoluţii prin încarnări succesive? Sensul acestei evoluții de-a lungul încarnărilor este că Eul lucrează asupra sa şi transformă cele trei elemente ale ființei sale. El începe întâi cu metamorfozarea corpului său astral. La niciun om normal din ziua de astăzi corpul astral nu este așa cum era el înainte ca Eul să fi lucrat asupra acestuia din prima încarnare pământească. Atunci Eul a transformat dinăuntru anumite reprezentări, simțiri şi pasiuni, care îi fuseseră date omului la obârşii; şi din încarnare în încarnare sunt tot mai mult transformate prin munca Eului. Aşa încât putem spune:  Astăzi omul nu are doar cele patru elemente – corp fizic, corp eteric, corp astral şi Eu –, ci el are prin munca Eului înăuntrul corpului astral o parte, care este creaţia Eului însuşi. Și la orice om, corpul astral actual se împarte în două părţi: o parte transformată de Eul şi o parte netransformată de Eu. Și această metamorfoză continuă neîncetat. Pentru fiecare om va veni o zi în care întregul său corp astral va fi o creație a Eului său. În înțelepciunea orientală era obișnuit să se numească Manas partea corpului astral deja transformată de Eu; în terminologia noastră: Sine spirituală. Prin aceasta omul actual încă constă din cele patru elemente ale sale, însă acum noi putem deosebi cinci părţi: corp fizic, corp eteric, corp astral, Eu și ca a cincea parte, partea corpului astral transformat, Manas-ul sau Sinea spirituală. Astfel încât putem spune: Pentru fiecare om, corpul astral este astfel alcătuit încât conţine Manas-ul sau Sinea spirituală; acesta este o operă a Eului, un produs al muncii Eului. Omul lucrează în continuare asupra sa. Pământul va trece prin alte încarnări. Omul va dobândi treptat facultatea care astăzi deja poate fi atinsă de inițiaţi: aceea de a lucra și asupra corpului său eteric. Da, omul obişnuit deja lucrează la aceasta în ziua de astăzi; în măsura în care din corp eteric s-a transformat într-un produs al Eului, îl numim Budhi sau Spiritul vieții. Și în cele din urmă omul va ajunge ca din Eu să transforme trupul său fizic; și în măsura în care a transformat din Eu corpul fizic, îl numim pe acesta Atma sau Om-spirit.

Să ne adâncim privirile către un viitor foarte îndepărtat când Pământul va fi trecut prin alte forme planetare, alte încorporări, şi va fi atins ceea ce în ocultism se numeşte starea Jupiter, apoi starea Venus şi, în fine, cea de Vulcan. Atunci omul va sta pe o treaptă cu mult mai înaltă. Atunci corpul astral va fi transformat în întregime în Manas sau Sine spirituală, întregul corp eteric va fi transformat în Budhi sau Spirit al vieţii şi întregul său corp fizic în Atma sau Om-spirit.

Să comparăm această fiinţă de la sfârşitul evoluţiei noastre pământeşti cu omul de la obârşii. Atunci din acest om exista, era creat doar corpul fizic. Acest corp fizic era străbătut de corp eteric, de corp astral şi de un Eu, dar ele aparţineau entităţilor divine superioare; ele doar locuiau în el. La sfârşitul evoluţiei pământeşti fiinţa umană va fi străbătută de Eul său; iar acest Eu va locui el însuşi în corpul astral când va fi făcut din acesta un Manas sau Sine spirituală; acest Eu va impregna atunci corpul eteric, corpul eteric va fi străbătut complet de către Budhi sau Spiritul vieţii, iar corpul fizic va fi străbătut complet de Atma sau Omul-spirit, produsele Eului. – Omul obârşiilor este total diferit de cel al sfârşitului evoluţiei! Şi dacă vom aduce în faţa sufletelor noastre această deosebire, ni se va lămuri ceea ce intenţionat am prezentat ca o contradicţie, starea de somn.

Însăşi forma prin care creştinismul esoteric explică aceasta lămureşte totul. Trebuie să ne fie clar: Ce va fi corpul fizic când Pământul îşi va fi atins ţelul evoluţiei sale? Va fi cel de astăzi? Sigur nu! Va fi ceea ce Eul a făcut din el. Acest corp fizic va fi complet spiritualizat, ca şi corpul eteric şi corpul astral. Ele au fost însă spiritualizate şi înainte ca omul să le fi spiritualizat prin Eul său. Piatra însăşi, am spus, este astăzi spiritualizată printr-un corp eteric, un corp astral şi un Eu care îi aparţin şi trăiesc în lumile spirituale superioare. Înțelegem deci că esoterismul creştin are dreptate să spună: Ceea ce avem astăzi drept corp fizic, omul încă nu îl poate stăpâni, căci el nu a atins încă sfârşitul evoluţiei sale, timpul în care acţiunea Eului se va face simţită până în corpul fizic. El nu poate stăpâni nici ce are în corpul eteric; nu va putea face asta decât când Pământul va trece în starea Venus. Omul încă nu poate stăpâni cu Eul său corpurile fizic şi corpul eteric decât când va fi elaborat Budhi şi Atma. Însă un astfel de corp fizic şi eteric trebuie stăpânite în mod spiritual. Ceea ce omul va putea să dea într-o zi corpurilor fizic şi eteric trebuie să existe deja în ele de pe acum. Părţile spirituale pe care Eul le poate da cândva lor trebuie să existe deja astăzi în corpul eteric şi în corpul fizic. Aceşti germeni au existat deja în corpul fizic când el se afla pe Saturn şi, tot astfel, când a fost pe Soare; şi aceşti germeni au rămas în el. Esoterismul creştin spune deci pe bună dreptate: În corpul fizic al omului se găseşte deja astăzi ceea ce va exista cândva, când omul va fi atins vârful evoluţiei sale; însă el va fi Atma divin, o entitate divin-spirituală; în corpul eteric deja se află Budhi, dar el este Spirit al vieţii divin. În ce priveşte corpul astral al omului, am văzut că el ar consta din două părți: una pe care omul o stăpâneşte şi una pe care încă nu o stăpâneşte. Ce se află în aceasta din urmă, pe care nu o stăpâneşte? Tot o Sine spirituală, însă Sine spirituală divină! Viaţa spirituală propriu-zisă a omului există doar în această parte a corpului astral în care Eul a acţionat deja de la prima încarnare. Aşa stau lucrurile cu omul.

Să observăm acum starea lui de veghe. Corpul fizic, aşa cum ne apare aici, este aspectul exterior; interior, el este ceea ce se numeşte entitate atmică, este de natură divin-spirituală; este străbătut de o entitate divin-spirituală superioară. Şi tot aşa este pentru corpul eteric. Exterior, el este ceea ce menţine coeziunea corpului fizie; interior, el este Spirit al vieții divin. Corpul astral însuşi este pătruns de o Sine spirituală divină. Doar partea corpului astral metamorfozată este ceva ce Eul a cucerit din tot acest ansamblu.

Să observăm acum omul adormit. Aici această contradicție încetează imediat. Ne apropiem de omul care doarme; vedem că omul – ca Eu şi corp astral – este în afară. Omul părăseşte în fiecare noapte, liniştit, corpul său fizic şi corpul său eteric. Dacă ar părăsi corpul fizic şi pe cel eteric fără ca un principiu divin să îl ia în grija sa, dimineaţa el ar regăsi acest corp fizic distrus. Dar în corpurile fizic şi eteric adormite subzistă un element fizic-divin spiritual şi un element eteric-divin spiritual cât timp corpul fizic şi corpul eteric stau în pat, iar Eul şi corpul astral sunt în afară. Corpul fizic şi corpul eteric sunt pătrunse de o fiinţă divin-atmică şi de o fiinţă divin-budhică.

Să ne întoarcem acum la începutul evoluţiei pământeşti, când în om nu fusese încă nimic cucerit de către Eu. Când omul se afla la pragul primei sale încarnări, Eul încă nu era unit cu celelalte trei mădulare: corp fizic, corp eteric şi corp astral. Ele au venit pe Pământ din evoluţia lunară şi abia pe Pământ a intrat în ele Eul. Însă în ele trăia Eul divin; ele nu ar fi putut exista dacă acest Eu divin nu le-ar fi impregnat total. Corpul astral era străbătut de o Sine spirituală divină, corpul eteric de un Spirit al vieţii divin, iar corpul fizic de un Atma divin sau Om-spirit. Şi acum să privim mai departe în urmă evoluţiile lunară, solară şi saturniană. Pe Saturn, Spiritul vieţii divin, care rămâne încă în om când acesta doarme noaptea, era de aşa natură încât el a format corpul omenesc – şi anume corpul fizic – ca ceva mineral. Pe Soare, el l-a format ca ceva vegetal; pe Lună l-a putut forma ca ceva ce putea resimţi bucurie şi durere, însă încă neputincios să îşi spună sieşi „Eu”. El a parcurs cele mai inferioare trepte.

Să trecem acum în întruparea pământească propriu-zisă. Aici, trupul fizic al omului ar trebui să devină mai desăvârşit decât înainte, printr-o metamorfozare care urmează să o parcurgă. Ce posibilitate îi lipsise înainte? Ce anume reţinuse Spiritul divin, ce anume încă nu-i fusese încredinţat corpului omenese? Facultatea de a face să răsune sufletul său dinăuntru către în afară! Acest trup omenesc, aflat pe Lună pe treapta de animal, era mut. Facultatea de a exprima în afară ceea ce el resimţea în interior era la Dumnezeu. Ea nu îi fusese încredințată propriei sale ființe. Există desigur animale care produc astăzi sunete; dar este altceva. Ele emit sunete, dar divinitatea este cea care răsună în ele. Darul de a exprima în cuvinte viaţa sufletească interioară nu i-a fost dat omului decât pe Pământ. Înainte oamenii erau muți. Acest dar este legat deci de existenţa pământească.

Dacă recapitulăm tot ce am spus astăzi vom spune: Întreaga evoluţie a fost condusă în aşa fel încât facultatea de a vorbi, Cuvântul, a fost la obârşii la Dumnezeu, iar Dumnezeu a creat condiţiile pentru ca aparatul fizic să capete însuşirea de a face să răsune acest Cuvânt din interior. Totul a fost condus în acest sens. Precum floarea în sămânţa sa, tot astfel omul, articulând sunete şi cuvinte, omul dotat cu Cuvânt şi Logos, era deja în germene pe Saturn. Dar sunetul era ascuns în sămânţă, în germene; el s-a dezvoltat întâi din germene aşa cum planta întreagă este ascunsă în sămânţă şi se dezvoltă din ea.

Să privim acum corpul fizic al omului aşa cum era pe Saturn şi să ne întrebăm: De unde vine acest corp fizic al omului? Care este obârşia sa? Care este condiţia indispensabilă fără de care n-ar fi existat pentru el evoluţie? El vine din Logos sau din Cuvânt. Căci încă din epoca Saturn el a fost condus spre a fi într-o zi un trup vorbitor, un martor pentru Logos. Dacă corpul dumneavoastră are astăzi forma pe care o are este pentru că la originea întregului plan al evoluţiei pământeşti era „Cuvântul”. Întregul corp omenesc este aşezat pe „Cuvânt”, şi el este astfel construit de la început încât în cele din urmă să poată ţâșni din el Cuvântul. Şi de aceea creştinul esoteric priveşte corpul fizic omenesc şi întreabă: Care este arhetiput său, care este prototipul său originar? Acest corp fizic omenesc îşi are originea în Cuvânt sau Logos; Logosul sau Cuvântul a acţionat de la început în corpul fizic omenesc. Logosul acţionează încă şi astăzi: atunci când corpul fizic omenesc se odihneşte în pat şi este părăsit de Eul său, Logosul divin acţionează în mădularele fiinţiale părăsite de om. Originea primară a corpului fizic este Logosul sau Cuvântul.

Şi acum să mergem mai departe în evoluţie. Saturn a trecut în starea de Soare; corpul vital sau eteric a fost adăugat corpului fizic; dar ce trebuia pentru ca această evoluţie să se poată produce aşa cum a avut loc?

În timp ce pe Saturn corpul fizic fusese un fel de maşină, un fel de automat, străbătut însă şi susţinut de Logos, pe Soare i s-a adăugat corpul eteric şi în el acţiona Spiritul vieţii divin. Pe Saturn, corpul omenesc este o expresie a Logosului. Saturn trece; acest corp omenesc se încorporează din nou în faza Soare; acolo corpului fizic i se încorporează corpul eteric străbătut de Spiritul vieţii. Logosul era viaţă în faza Soare şi l-a dus pe om pe o treaptă superioară. Logosul a devenit viață pe Soare! Şi acum să mergem mai departe. Pe Lună, fiinţei umane i se adaugă corpul astral. Ce este corpul astral? Conştienţei clarvăzătoare el încă îi apare astăzi ca o aură care îl învăluie pe om. Este un corp de lumină care doar în conştienţa actuală nu poate fi văzut; pentru conştienţa clarvăzătoare însă el este lumină, lumină spirituală, în timp ce lumina fizică nu este decât o lumină spirituală modificată. Lumina fizică a Soarelui este încorporarea luminii divin-spirituale aurice a Cosmosului. Aceasta stă la baza ei. Există în Universul nostru actual o lumină care coboară din Soare către om. Dar există şi o alta care iradiază din interiorul său. Pe Lună, corpul astral al omului lumina încă pentru fiinţele aflate în jurul lui. Astfel, pe Lună, corpului de lumină astral al omului s-a adăugat corpului fizic şi eteric.

Şi să privim acum întregul curs al evoluţiei. Pe Saturn, corpul fizic este expresia Logosului, pe Soare i se adaugă corpul eteric ca expresie a Spiritului vieţii: „Şi Cuvântul a devenit Viaţă.” Pe Lună i se adaugă corpul de lumină: „Şi Viața a devenit Lumină!” Asta este genealogia corpului uman. Când omul a venit pe Pământ, el era o creatură a entităţilor divin-spirituale. Atunci el exista prin faptul că în corpul său fizic, în corpul său eteric şi în corpul său astral trăia Logosul care era Viaţă şi care a devenit Lumină. Şi acum, ce s-a petrecut pe Pământ? Pentru om şi în om vine să i se adauge Eul. Ființa umană a putut astfel nu numai să trăiască în Lumină, în Viaţă, ci şi să privească toate acestea din afară, să se situeze în fața Logosului, a Vieţii, a Luminii. Dar, prin asta, acest Univers a devenit material, a dobândit existență materială.

Şi dacă am dus gândul până aici, avem oarecum fixat punctul de la care să pornim data viitoare pentru a arăta cum omul actual, dotat cu Eu, a ieşit în realitate din omul născut din divinitate. Ceea ce l-a precedat este strămoşul său divin. În fiecare noapte, când doarme, el desprinde din corpurile sale fizic şi eteric ceea ce omul şi-a cucerit prin Eul său; ceea ce a fost în el întotdeauna rămâne în el şi are grijă de corpurile fizic şi eteric când omul, infidel, le părăseşte şi nu se mai interesează de ele. În partea rămasă astfel veghează acea entitate divin-spirituală de la origini.

Tot ceea ce am încercat să vă expun acum ca o taină profundă a existenței, slujindu-mă de expresiile esoterismului creştin, şi care era cunoscut de către cei care au fost „slujitorii Logosului” în primele timpuri, este spus în Evanghelia după Ioan în fraze lapidare, fără echivoc. Trebuie numai să traduci aceste prime cuvinte corect. Bine traduse, aceste cuvinte dau starea de fapt pe care tocmai am expus-o. Să o recapitulăm o ultimă dată pentru a-i înțelege bine întreaga valoare.

La început a fost Logosul, ca arhetip al corpului fizic al omului; şi el era fundamentul tuturor lucrurilor. Toate animalele, plantele, mineralele au apărut mai târziu; pe Saturn nu exista din toate acestea în realitate decât omul. Pe Soare i s-a adăugat regnul animal, pe Lună regnul vegetal, iar pe Pământ regnul mineral. Logosul s-a făcut Viaţă pe Soare şi Lumină pe Lună. Când omul a fost dotat cu Eu, acestea toate i-au apărut în faţă. Dar omul trebuia să înveţe să recunoască ceea ce era Logosul şi sub ce formă se manifestă în cele din urmă. La început a fost Logosul, apoi Viaţa, apoi Lumina, şi această Lumină trăieşte în corpul astral. În interiorul omului, în întuneric, în necunoaştere a strălucit Lumina. Iar sensul existenţei pământeşti este ca omul să biruie întunericul interior pentru ca să poată recunoaşte lumina Logosului.

Primele cuvinte ale Evangheliei după Ioan sunt lapidare, greu de înțeles pentru mulţi. Dar trebuia oare exprimat în cuvinte banale ceea ce este lucrul cel mai profund din lume? Nu este o concepţie bizară, un afront la sacralitate atunci când se spune că pentru înţelegerea unui ceas de masă este necesar să pătrunzi adâne cu raţiunea în esenţa problemei, dar că pentru înţelegerea sacrului din lume ar trebui să fie suficientă raţiunea omenească simplă, modestă, cea mai naivă a omului!? Este trist pentru omenirea actuală că celui care indică profunzimea textelor religioase i se răspunde: De ce atâtea explicaţii complicate? Aici totul trebuie să fie simplu! Dar numai cel care are buna intenţie şi buna vointă de a se adânci în marile fapte cosmice va pătrunde în sensul profund al cuvintelor de la începutul Evangheliei după Ioan, cele mai profunde din toate Evangheliile. Acest lucru spune în alți termeni ceea ce noi am văzut astăzi.

Şi acum să ne traducem cuvintele de început:

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era la început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut, şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
În El era Viaţa, şi Viaţa era Lumina oamenilor.
Şi Lumina lumina în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.”

Modul în care întunericul va ajunge treptat să o cuprindă, asta este ceea ce descrie apoi în continuare Evanghelia după Ioan.