Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

UNIVERSUL PĂMĀNTUL ŞI OMUL

GA 105


CONFERINŢA a V-a

Sacrifciul făcut de Tronuri, Kiriotetes, Dynamis şi Exusiai Iehova şi Elohimi •
Cooperarea lor īn diferite stadii ale evoluţiei umane

Stuttgart, 8 august 1908

Am văzut mai īnainte cum decurg condiţiile actuale de pe Pămāntul nostru din acţiunea īntregului Univers, cum īntr-un trecut foarte īndepărtat globul terestru era unit cu astrul solar de care s-a despărţit apoi şi care astăzi ne trimite de departe razele sale. Mai tārziu, din globul străvechi, care cuprindea īncă īn sine elementele Lunii actuale, s-a desprins Luna şi am analizat ieri modul īn care această īmpărţire īn trei corpuri cereşti se află īntr-o relaţie spirituală foarte strānsă cu īntreaga evoluţie a Omului si a Universului.

Entităţile care s-au desprins din masa terestră odată cu substanţele solare acţionau mai īnainte īn sānul acelui glob; acţiunea lor, care pe atunci era interioară, ulterior a īnceput să se manifeste din afară. Bineīnţeles că aceasta a dus la modificarea condiţiilor de viaţă de pe Pămānt şi ele s-au schimbat şi mai mult prin faptul că s-a desprins şi Luna. Căci ceea ce rămăsese unit pentru o vreme, şi anume Luna şi Pămāntul, a suferit de asemenea o schimbare atunci cānd Luna s-a īndepărtat. Iar semnificaţia acestei evoluţii este că, aşa cum am văzut, omul s-a găsit aşezat īntre două forţe: dacă ar fi fost numai sub acţiunea Soarelui, aceasta ar fi imprimat un mers prea rapid al evoluţiei; pe de altă parte, dacă Soarele s-ar fi īndepărtat total de Pămānt şi l-ar fi lipsit de forţele sale, fiinţele pămānteşti, şi mai ales omul, s-ar fi īmpietrit, dacă s-ar fi aflat numai sub acţiunea forţelor lunare. Dar aşa s-a realizat un echilibru īn evoluţia omenirii.

Ştiţi că entităţile ale căror forţe spirituale ajung pe Pămānt prin intermediul razelor de soare sunt Spiritele formei sau Puterile. Ele sunt cele mai apropiate de evoluţia de pe Pămānt. Căpetenia acelor Puteri a continuat să trăiască pe Pămānt şi după desprinderea Soarelui şi nu s-a detaşat de el decāt mai tārziu, odată cu Luna. De aceea noi īl considerăm īn primul rānd a fi o divinitate lunară, cea pe care tradiţia biblică o numeşte Iehova. Cāt despre celelalte Puteri solare care şi-au īndreptat lumina spre planeta noastră şi au acţionat asupra formei, tradiţia biblică le numeşte Elohim, Spirite ale luminii. Sub influenţa acestor Elohim, pe de o parte, şi a lui Iehova, pe de alta, echilibrul a fost asigurat.

Nu numai omul realizează o evoluţie; acest lucru este valabil pentru toate fiinţele din Univers. Aceste fiinţe sublime care revarsă asupra noastră forţele lor prin intermediul luminii, Spiritele formei, au realizat şi ele o evoluţie, ridicāndu-se de la o treaptă inferioară pānă la cea pe care se află astăzi. Ceea ce am afirmat despre Elohim şi Iehova este īn aceeaşi măsură adevărat pentru cele mai avansate dintre aceste spirite care au dobāndit capacitatea de a trece de la globul iniţial la starea de Soare sau de Lună. Totuşi, īn cadrul fiecărei trepte, găsim şi entităţi care au rămas īn urmă. Ieri am discutat deja că planete ca Venus şi Mercur īşi datorează existenţa faptului că unele entităţi au rămas la jumătatea drumului īntre oameni, pe de o parte, şi Spiritele solare, pe de altă parte; aveau nevoie de o locuinţă mai elevată decāt Pămāntul, dar nu au putut ajunge pānă in Soare. Ele sunt cu mult deasupra omului, dar nu au atins īncă starea Spiritelor solare. Ele cuprind un număr foarte mare de entităţi īn comparaţie cu evoluţia omului pe pămānt. Găsim aici pe aceia pe care i-am putea numi īn ansamblu fiinţe luciferice, după numele căpeteniei lor, Lucifer.

Să ne reprezentăm clar cum se implică Iehova şi Elohimi, pe de o parte, şi entităţile luciferice, pe de altă parte, īn evoluţia omenirii. Colaborarea dintre zeii solari şi zeul lunar duce la un dublu rezultat. Să ne amintim īntr-adevăr că Pămāntul a trecut, īnainte de īntruparea actuală, prin cāteva stări anterioare, mai īntāi prin cea de Saturn, apoi, după o fază de repaus, prin cea de vechi Soare şi după alt repaus prin cea de veche Lună. Omul, īn evoluţia sa, păstrează amintirea interioară a tuturor acestor īntrupări ale Pămāntului nostru; īn prezent acesta ne apare ca avānd o complexitate extrem de mare.

Cele patru elemente care īl constituie īn prezent: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi Eul sunt articulate īntre ele prin raporturi de foarte mare subtlitate. Gānditi-vă că o fiinţă care nu ar poseda īn lumea noastră fizică decāt un corp fizic ar fi o piatră, un mineral; īntr-adevăr mineralul nu are pe pămānt decāt un corp fizic. Cel care pe lāngă corpul fizic ar avea şi un corp eteric ar face parte din regnul vegetal; aşa cum sunt plantele. Cel care ar mai avea īn plus şi un corp astral ar fi ceea ce sunt animalele şi doar acela la care acestora li se adaugă şi un Eu ajunge pe pămānt la treapta umană.

Această structură nu este īncă decāt schiţată şi ne dăm seama ce imperfecţiuni are atunci cānd īntorcāndu-ne īn trecut, īn vremurile de demult, ne īntrebăm: care este cel mai vechi dintre cele patru elemente care īl alcătuiesc pe om? S-ar crede că acesta este mai degrabă Eul, deoarece este elementul cel mai elevat şi cel care face de fapt din om o fiinţă omenească. Dar lucrurile nu stau aşa. Elementul cel mai vechi al omului nu este nici Eul, nici corpul astral, nici corpul eteric, ci chiar corpul fizic. El este cel al cărui germen primar a fost depus pe vechiul Saturn, cu toate că nu trebuie să ni-l imaginăm analog cu cel de astăzi. Acum el ne apare sub o formă osoasă şi dură; forma „solidului“. Cuprinde īncă particule lichide, īnzestrate cu diverse proprietăţi, pe lāngă aceasta el este străbătut de gaze şi de aer; īn sfārşit, găsim īn el ceea ce, din punct de vedere ocult, este o substanţă: căldura interioară.

Căldura care se află īn om este independentă de mediul īnconjurător, ea nu se reglează după temperatura ambiantă, ca la minerale; chiar īntr-un mediu rece omul poartă īn el sursa propriei sale călduri. Faceţi abstracţie, īn gānd, de tot ce este solid, lichid sau gazos īn corpul omenesc, imaginati-vă acest corp ca o formă calorică pură īn spatiu, căldura pe care o aveţi īn sānge: sunteţi atunci īn prezenţa a ceea ce a existat pe vechiul Saturn; singura diferenţă este că această căldură nu avea, ca astăzi, o formă, ci ea abia īncepea să se contureze. Aceasta a fost situaţia mai ales către jumătatea evoluţiei saturniene, căci o asemenea fază cuprinde stări de īnceput, mijloc şi sfārşit. Ar fi foarte greu să descriem starea iniţială, căci puţine spirite au puterea să-şi reprezinte proprietăţile pe care le avea Saturn īnainte ca el să se condenseze pānă cānd a ajuns să fie constituit din căldură. Adāncindu-vă īn spirit īn acel trecut īndepărtat, să nu credeţi că dacă v-aţi plasa īntr-un punct al spaţiului cosmic pentru a-l observa pe Saturn aţi putea vedea ceva: lumina nu exista. Saturn nu strălucea. El a īnceput să lucească slab numai spre sfārşitul evoluţiei sale. Cu cāt, ne apropiem de mijlocul acestei evoluţii, cu atāt simţim mai mult un fel de căldură, ca cea a unei sobe care nu ar avea limite fixate din exterior, ci care şi le-ar crea singură. Se pătrunde īntr-un spaţiu al căldurii. Totuşi nu trebuie să ne reprezentăm acest corp caloric ca fiind uniform. Dacă aţi avea capacitatea de a simţi diferite nuanţe de căldură, aţi sesiza că aceste linii calorice se īntind īn toate părţile, aţi percepe formele-căldură. Saturn a fost alcătuit īn īntregime din forme făcute numai din căldură şi aceste forme au fost primii germeni ai corpului fizic al omului. Ceea ce a dat Saturn fiinţei omeneşti nu a depăşit acest stadiu. Mai tārziu, cānd intră īn declin, cu toate ca viaţa sa va continua, el nu va mai aduce nimic fecund pentru evoluţia umană.

După un timp de repaus, Saturn se transformă īn Soare. Din punctul de vedere al materiei exterioare, către mijlocul evoluţiei solare, se produce o densificare a elementelor materiale. Soarele nu este alcătuit numai din căldură, ci şi din gaze şi aer, ceea ce ocultismul numeşte „căldură“ şi „gaz“. Cele ce se găsesc īn Soare suportă condiţiile impuse de aceste două elemente. Iată ce rezultă de aici: cānd omul era constituit numai din căldură, īncă nu putea să posede un corp eteric, de aici īnainte el va putea avea un astfel de corp, astfel că va fi alcătuit din două principii: corpul fizic şi corpul eteric. Dar corpul fizic era cu totul altfel pe Soare faţă de cel actual. Īnchipuiţi-vă, pentru a putea să vă faceţi măcar aproximativ o idee, că inspiraţi o cantitate de aer. Reprezentaţi-vă o oarecare creştere a căldurii īn urma acestei inspirări. Faceti abstracţie acum de īntregul vostru organism, cu exceptia aerului inspirat care, răspāndindu-se in tot corpul, ia forma acestuia. Faceţi abstracţie de solid, de lichid, nu păstraţi decāt aerul şi căldura. Imaginaţi-vă concret o astfel de formă constituită numai din inspiraţia aerului şi din efectele acesteia. Dacă urmăriţi īn acest fel forma aerului inspirat şi a căldurii conţinute īn organism, evocaţi cu aproximaţie imaginea omului din perioada de mijloc a evoluţiei solare.

V-aţi putea īntreba cum ajunge cel īnzestrat cu clarviziune să perceapă, in cronica Akasha, aceste forme gazoase alcătuite numai din linii de căldură şi de curenti de gaze. El le percepe ca urmare a unui fapt foarte concret. Cānd căldura se condensează īn gaz, fără să mai existe vreo altă stare a materiei (nu ca astăzi, cānd pămāntul primeşte din afară razele de soare), īn momentul cānd gazul, aerul, se desparte de forma-căldură, apare lumina. Astfel, īn Soare, corpul fizic este format de un fel de formă embrionară de căldură şi de o formă de curent gazos de o minunată strălucire şi cu nuanţe dintre cele mai diverse. La īnceput īntregul glob este alcătuit numai din corpuri de căldură care radiază şi care sunt primii germeni ai corpului nostru fizic. Deja ele sunt pătrunse de corpul eteric. Īn acest fel omul s-a ridicat pe o treaptă superioară. Corpul fizic a devenit un corp de lumină prin faptul că a primit īn el un corp eteric – şi omul īnsuşi, participānd la natura solară, īmprăştie strălucirea luminii in Univers. Corpul fizic a atins a doua treaptă pe calea perfecţiunii īn timp ce corpul eteric se află doar pe prima, căci el s-a format īn strălucirea globului solar.

Să continuăm să analizăm omul. Soarele se transformă treptat īntr-un corp lunar, după ce a trecut printr-o nouă perioadă de repaus. Din punct de vedere material, formele gazoase se condensează īn forme lichide: apare apa. Vechea Lună este de fapt o planetă īn stare lichidă şi corpul fizic al omului se regăseşte acolo, dar īntr-o formă plastică alcătuită de această dată din coloane lichide, străbătute de curenţi de gaze, care premerg respiraţia actuală, ca şi de curenţi de căldură. Deci acest corp este alcătuit din trei elemente: apă, aer şi căldură. Īn acea perioadă, lunară, regăsim deci corpul eteric, dar pe lāngă acesta omul dobāndeşte un corp astral şi īntruneşte trei principii: fizic, eteric, astral.

Se vede deja, chiar din acele timpuri, că nu este posibil ca toate fiinţele care evoluează pe globul lunar să se dezvolte īn acelaşi ritm. Pentru a pregăti despărţirea care se va produce la īnceputul evoluţiei noastre pe Terra, la īnceput Soarele se detaşează din globul iniţial, iar spre jumătatea evoluţiei lunare vedem că există două corpuri cereşti: cel lunar (Pămānt-Lună) şi cel al Soarelui, care s-a desprins ca urmare a acţiunii entităţilor mai evoluate care au avut nevoie de o substanţă mai subtilă pentru a-şi continua evoluţia. Īn urma acestei separări, forţele şi entităţile rămase sunt alcătuite din elemente mai dense şi īn consecinţă planeta suferă īntr-un anumit fel o condensare. Iată deci că īncă de pe vremea vechii Luni Soarele şi entităţile care īl alcătuiesc au exercitat asupra ei o influenţă externă.

Dar este necesar să descriem mai īn detaliu starea astrului lunar rămas după această separare, căci pe el s-a īnfăptuit o parte a evoluţiei noastre. Pe vechiul Saturn, pe vremea cānd nu exista decāt corpul fizic, omul avea o valoare analoagă cu cea pe care o au astăzi mineralele. Pe vechiul Soare el s-a ridicat pānă la valoarea plantelor de astăzi, avānd īn acelaşi timp un corp fizic şi unul eteric. Dar unele fiinţe rămăseseră īn urmă, pentru că nu au reuşit să se īnalţe pānă la această stare a omului pe vechiul Soare şi au rămas la stadiul de existenţă saturnian. Īn acest fel ele au devenit strămoşii unora dintre formele animale actuale. Deci trecutul omului se poate urmări pānă la vechiul Saturn, pe cānd o parte dintre animalele actuale au īnceput să apară, ca un regn secundar alături de regnul uman, doar īncepānd din perioada Soarelui. Din aceeaşi cauză, datorită īntārzierii īn evoluţie, vedem că pe Lună se formează alte două regnuri, care nu reuşesc să atingă stadiul uman – unul dintre acestea rămāne pe Lună la nivelul vegetal, constituind strămoşii regnului vegetal actual. Ceea ce este īncă īn stadiu de mineral va deveni apoi pe Pămānt plantă. Cāt despre ceea ce este astăzi mineralul, pe Lună nu exista īncă nici un germen al acestuia, căci el nu apare decāt mai tārziu, ca un fel de produs al celorlalte regnuri.

Cānd susţii astfel de lucruri īţi dai seama, bineīnteles, că pentru mentalitatea actuală pare o nebunie să afirmi că plantele pot exista fără suportul unui regn mineral, dar trebuie să ne dăm seama că īn acele vremuri existau cu totul alte condiţii. Fapt este că pe vechea Lună omul se dezvolta sub forma regnului animal, animalul sub forma regnului vegetal şi planta sub forma regnului mineral. Cānd Luna s-a despărţit de Soare s-a produs un decalaj general, după cum urmează:

La īnceputul vechii Luni īntālnim cele trei regnuri deja mentionate:
1. Regnul uman era īn stadiul regnului animal actual, fiind alcătuit din trei corpuri: fizic, eteric şi astral.
2. Regnul animal era īn stadiu de plantă, alcătuit din corp fizic şi eteric.
3. Regnul vegetal era īn stadiu mineral, deoarece nu poseda decāt corp fizic.

Regnul mineral de astăzi nu exista īncă. Atunci cānd Luna s-a despărţit de Soare, entităţile şi forţele solare eliberate de substanţele grosiere ale Lunii au acţionat cu o intensitate şi mai mare. Ca urmare, cele trei regnuri menţionate s-au mai īnălţat cu o treaptă īn evoluţia lor. Corpul astral al omului a fost mai putin subjugat de corpul fizic; cānd Soarele a īnceput să-şi trimită razele din exterior, corpul astral şi cel eteric s-au degajat īn mai mare măsură de corpul fizic, ceea ce a dus la o schimbare profundă faţă de modul īn care erau unite cele trei corpuri la īnceputul existenţei lunare. Acest lucru are următoarea consecinţă: īnchipuiţi-vă că omul de astăzi ar fi alcătuit din trei corpuri: fizic, eteric şi astral, şi că s-ar ivi o forţă din exterior care să desprindă corpul astral de corpul eteric; cel īnzestrat cu clarviziune ar putea atunci să le perceapă ca fiind īn afara sa. Ca urmare a faptului că aceste două corpuri ar fi eliberate de greutatea corpului fizic, omul ar mai avansa cu o semietapă īn evoluţia sa. Acest lucru s-a petrecut atunci. Omul a devenit o fiinţă intermediară īntre starea sa de acum şi cea a animalului; natura sa spirituală era condusă şi īndrumată de sublimele Puteri solare. Celelalte două regnuri au parcurs, de asemenea, o parte a unei etape, astfel că la mijlocul evoluţiei lunare nu se īntālneau īncă regnurile actuale, ci următoarele regnuri intermediare: un regn om-animal, un regn animal-vegetal şi un regn vegetal-mineral. Aşa cum īn vremea noastră mineralele formează terenul ferm pe care păşim, īn vremurile de atunci regnul cel mai de jos, intermediar īntre plantă şi animal, servea ca suport celorlalte fiinţe. Acesta nu avea nimic comun cu substanţa minerală actuală, ci era pe jumătate viu. Īnchipuiţi-vi un fel de turbă, un īnveliş de consistenţa unor verdeţuri fierte, un fel de fiertură vie plină de curenţi şi veţi avea o imagine aproximativă a acelei mase de fond. La suprafaţa ei nu se ridicau stānci, ci forme asemănătoare cu lemnul, mase vegetale īntărite, cornificate. Prin clarviziune ne putem da seama, de asemenea, cum se deplasau fiinţele pe acest sol īn acelaşi timp vegetal şi mineral, din care o parte s-a condensat, dānd naştere pietrelor. Din acest element lichid, vāscos, se desprindeau fiinţe intermediare īntre animal şi plantă, care fie că erau prinse prin rădăcini de această substanţă fie se mişcau mult mai repede decāt astăzi. Ele resimţeau unele senzaţii la atingere. Cāt despre fiinţa intermediară īntre om şi animal, aceasta era constituită din substanţe mai subtile şi nu avea īn ea nimic din materia cea mai densă. Corpul său fizic, care īşi schimba continuu aspectul, era extraordinar cānd īl priveai; clarvăzătorul nu poate distinge pe vechea Lung nici o formă care să se asemene cu capul pe care īl are omul acum. El distinge corpuri fizice cu forme moi şi maleabile, ale căror capete iau numai forme animale; deasupra acestora se ridică corpul eteric şi corpul astral. Aspectul fizic al acestor fiinţe īmbracă deci formele cele mai văriate, evocānd pe cele ale animalelor; dar este vorba numai de o evocare şi doar atunci cānd se trece de la aspectul fizic la observarea astrală se poate contempla natura superioară a acestei fiinţe lunare intermediare īntre animal şi om.

Deci acestea sunt fiinţele de pe vechea Lună. Dacă observăm pānă īn adāncuri evoluţia omenească sub aspectul său spiritual, găsim că miturile şi legendele care ni s-au transmis cuprind de multe ori mai multă īnţelepciune decāt ştiinţa din vremea noastră. Atunci cānd omul va regăsi temeliile spirituale pe care se reazemă Universul, el īşi va da seama că īnţelepciunea acumulată īn aceste poveşti şi legende este mult mai adāncă decāt cea a unei ştiinţe aparent atāt de avansate.

Să ne īntoarcem pe vechea Lună, pe vremea cānd nu existau īncă decāt regnurile intermediare şi să ne oprim o clipă la acest stadiu al evoluţiei. Să ne dăm seama bine că fiinţele care populează acel glob sunt strămoşii a tot ceea ce există īn zilele noastre. Regnul mineral de acum a luat naştere din ceea ce a degenerat din fiinţele intermediare īntre mineral şi plantă. Plantele noastre se află īn acelaşi raport cu regnul intermediar īntre animal şi vegetal. Iar o mare parte dintre animale provin din elemente degenerate din regnul animal-uman. Minerale, plante, animale, oameni, sunt īn totalitate descendenţii acelor fiinţe de pe vechea Lună.

Există īn vremurile noastre unele plante foarte aparte, care nu pot creşte pe un sol mineral, de exemplu, vāscul*.

* Problema vāscului este sub toate raporturile deosebit de interesantă din multe puncte de vedere. R. Steiner a numit vāscul „o rămăşiţă“ a vechiului stadiu lunar al evoluţiei Pămāntului. Acest lucru poate fi īnţeles dacă se recurge la comparaţia cu plantele cu flori actuale. Acestea din urmă nu provin din rămăşiţele care au continuat să se dezvolte pānă la stadiul actual, ci sunt creaţii noi. „Regnul animal-vegetal de pe vechea Lună a fost precursorul dar nu strămoşul plantelor cu flori actuale, care nu s-au putut dezvolta decāt prin potrivire completă la regnul mineral terestru apărut ca neoformaţiune. Īn ceea ce priveşte vāscul īnsă suntem īn prezenţa uneia dintre creaţiunile unicat care au traversat venind īn stadiul actual al Pămāntului fără a trebui să fie complet metamorfozate. Din această cauză el nu poate atinge treapta unei plante cu flori propriu-zise şi cară cu sine – ca să ne exprimăm astfel – forma de viaţă a vechii Luni. El nu poate creşte decāt pe substrat viu. Plantula plantelor cu flori nu este nici ea altceva decāt o rămăşiţă a stadiului lunar care trebuie recapitulat pe scurt īntre două generaţii. Īn felul acesta se limpezeşte şi imaginea vāscului. El este cosmic īn măsura īn care se dezvoltă īn afara elementelor şi forţelor Pămāntului actual (...). El prezintă astfel o interiorizare remarcabilă a luminii. Vāscul īnverzeşte īn locuri īn care nu poate fi atins de lumină“ (G. Grohmann: Die Ptlanze, vol. II, ed. a II-a, p. 213). Să mai amintim incapacitatea seminţelor de vāsc de a īncolţi pe orice substrat īn afara ramurilor arborilor vii. (n. red.)

Vāscul are o particularitate extraordinară care īl distinge de toate celelalte plante īn ochii clarvăzătorului. El posedă un fel de corp astral care pătrunde īn el ca īn corpul animalelor. Şi cu toate că nu are deloc sensibilitate, are o oarecare asemănare cu un animal, aceasta deoarece el apartine unei specii degenerate de plante-animale de pe vechea Lung, care nu au devenit plante actuale şi prin urmare nu pot să se īnrădăcineze īntr-un sol mineral. Ele nu au reuşit să ajungă pānă la acest stadiu şi de aceea au nevoie de alte plante pe care să se fixeze. Vāscul a rămas la nivelul condiţiilor de existenţă de pe vechea Lună. Strămoşii popoarelor europene au ştiut acest lucru şi l-au exprimat in legendele lor. Vechile populaţii germanice şi nordice au considerat că Loki este un zeu legat de vechile forme de pe Lună, care īşi continuă acţiunea pe Pămānt. Cānd Pămāntul a căpătat caracterul său actual, el a intrat sub influenţa forţelor pe care acele popoare vechi le-au simbolizat prin zeul Baldur. Acest zeu reprezintă forţele care acţionează asupra făpturilor pămāntene care evoluează normal pe Pămānt. Cāt despre cele care, deşi se află pe Pămānt, au rămas īn stadiul lunar, acestea se află īn relaţii strānse cu zeul lunii, Loki. De aici provine interesanta legendă care ne spune că odată, pe cānd zeii erau adunaii la jocuri, toate fiinţele au făcut jurămānt să nu-l rănească niciodată pe Baldur. Numai vāscul nu a jurat. De ce? Pentru ca este de altă natură decāt forţele terestre īntrupate īn Baldur; el este un martor īntārziat, degenerat, al vechii Luni. El poate deci să-i aducă vătămare lui Baldur, forţă a Pămāntului. Īn vreme ce Loki, zeu lunar, s-a folosit de o fiinţă care īi este īnrudită*.

* Īn legătură cu mitul lui Baldur din mitologia germană, iată ce scrie Grohmann in cartea citată: „Baldur, cel mai iubit dintre zei, are vise grele care īi anunţă moartea. Īn consecinţă, Frigg ia jurămānt focului, apei, fierului şi tuturor minereurilor, pietrelor şi pămāntului, arborilor, bolilor şi otrăvurilor, tuturor patrupedelor, păsărilor şi viermilor că nu vor dăuna lui Baldur. Zeii īnsă, simţindu-se astfel asiguraţi, se apucă să tragă după Baldur, să arunce şi să-l bată. Nimic nu it atinge. Atunci, Loki cel cu gānduri rele, travestit īn femeie bătrānă se duce la Frigg pentru a se informa ce fac zeii. El află despre jurămintele făcute şi despre faptul că nu i s-a luat jurămānt vāscului pentru că a părut a fi «prea tānăr». Jubilānd, Loki rupe vāscul şi īl īndeamnă pe zeul orb Hodur să tragă cu arcul in timp ce el īnsuşi īi aşază săgeata făcută din vāsc. Săgeata īl străpunge pe Baldur «īncāt aceşta căzu mort la Pămānt şi aceasta a lost nenorocirea cea mai mare care i-a lovit pe zei şi pe oameni»“.

Baldur este personificarea forţei solare pe Pămānt. Toate fiinţele terestre au, din această cauză, o relaţie cu el şi nu īi pot dăuna. Vāscul īnsă poate, pentru că este o rămăşiţă a vechii Luni, străină printre celelalte făpturi ale Pămāntului. El poate omorī īn māna lui Loki, el īnsuşi o rămăşiţă care nu este rudă a zeilor pămānteni, potrivit lui R. Steiner. Edda (epopee germană) desemnează vāscul ca fiind „prea tānăr“, ceea ce nu īnseamnă nimic altceva decāt că nu a atins maturitatea pămānteană. Atunci cānd au fost īntrebate toate fiinţele Pămāntului şi au depus jurămāntul, vāscul nici nu a putut fi īntrebat, căci el nu este o fiinţă pămānteană. Aşa trebuie īnţeleasă importanţa vāscului īn mitul lui Baldur. Acolo unde simbolistica este adevărată, adică acolo unde ea este extrasă din conţinutul de adevăr al lumii, ea trebuie să se suprapună cu cunoştinţele ştiinţifice. (n. red.)

Această legendă este rezultatul unei cunoaşteri profunde a evoluţiei. Ştiind că de multe ori ceea ce este opus evoluţiei normale şi sănătoase poate să ajute īn cazul evoluţiei anormale, perturbate, īnţelegem ce intuiţie deosebită i-a făcut pe strămoşii noştri să considere că vāscul are o putere de vindecare cu totul aparte. Ei cunoşteau cele spuse de mine adineauri şi de aceea aveau o mare consideraţie pentru vāsc. Acest exemplu ne arată ce īnţelepciune este ascunsă in mituri şi legende.

Deoarece pe Lună o parte din corpul eteric şi din cel astral s-au ridicat deasupra corpului fizic, la fiinţa intermediară īntre om şi animal s-a produs īn mod necesar o schimbare a stării de conştienţă. Evoluţia stărilor de conştienţă se desfăşoară īn paralel cu această evoluţie. Fiecare din aceste trepte evolutive, Saturn, Soare, Lună, Terra, marchează īn acelaşi timp o etapă īn evoluţia stării de conştientă. Pe vechiul Saturn, īn prima sa fază, starea de conştienţă este nedesluşită. Starea de conştienţă pe care o avem acum cānd suntem cufundaţi īn cel mai adānc somn fără vise, cea a plantei, adāncită īntr-un somn nesfārşit, este totuşi mai clară decāt starea de conştienţă a omului de pe Saturn, care nu ar putea fi comparată decāt cu starea de conştienţă actuală a mineralului. Doar odată cu Soarele omul s-a ridicat la o stare de conştienţă analoagă cu cea a plantelor, iar atunci cānd a primit, pe Luna veche, un element astral, starea sa de conştienţă a mai parcurs o treaptă şi a atins ceea ce numim conştienţa-imagine. O putem compara cu visele actuale, dar numai pānă la un anumit punct, căci visele noastre doar rareori au un sens, pe cānd pe Lună era altă situaţie. Am văzut că atunci cānd o fiinţă se īntālnea cu alta, ea nu percepea nici forme, nici culori exterioare, ci doar simţea cum creşte īn sine o imagine analoagă cu cea din vis; această imagine īi revela care era natura celui care se apropia, dacă avea intenţii prieteneşti sau duşmănoase, dacă trebuia sau nu să fugă de el.

Dar cānd Soarele a īnceput să lumineze din exterior, s-au produs alternări ale stării de conştienţă: īn unele perioade aceasta era mai activă, pe cānd īn timpul altora ea devenea obscură. Īn prezent starea de conştienţă alternează īn funcţie de zi şi de noapte. Cānd se trezeşte din somn, omul īşi ia īn stăpānire corpul fizic şi pe cel eteric, şi prin intermediul lor lumea realităţilor exterioare. Cānd se foloseste de simţuri, totul devine clar īn jurul lui. Dar seara, cānd Eul său şi corpul său astral părăsesc corpul fizic şi pe cel eteric, el nu mai are organe de percepţie şi totul se īntunecă īn jurul său. Īn felul acesta starea de conştienţă de somn fără vise, pe care o avea īn timpul vechiului Soare, alternează cu conştienţa trează pe care a dobāndit-o pe Pămānt. Aceste alternanţe se pregăteau deja pe vechea Lună.

Īnca din acele timpuri corpul eteric şi corpul astral ba ieşeau la suprafaţă, deasupra corpului fizic, ba se scufundau din nou, căci vechea Lună se mişca deja in jurul Soarelui, ceea ce avea ca urmare faptul că omul era alternativ luminat sau nu de Soare. S-a stabilit un ritm īntre corpul fizic pe de o parte, corpul eteric şi cel astral pe de altă parte. Desigur contrastul nu era atāt de mare ca acum. Totuşi, atunci cānd pe vechea Lună omul, luminat de razele soarelui, se desprindea puţin de corpul său fizic, el se găsea īntr-o stare de conştienţă spirituală şi percepea cu intensitate realităţile spirituale. Cānd corpul eteric şi cel astral coborau iarăşi īn corpul fizic, starea de conştienţă se īntuneca. După cum vedeţi, lucrurile se petreceau invers faţă de situaţia de acum. Aceste perioade alternative durau mult mai mult pe Lună. Īn decursul stărilor de conştienţă īntunecată se producea, fără ca omul să-şi dea seama, ceea ce s-ar putea numi fecundaţie. Pentru a face să se nască capacitatea de reproducere, de fecundaţie şi de zămislire, partea superioară a omului cobora īn corpul fizic, iar odată ce actul fusese realizat, se ridica iarăşi īn lumea superioară.

Astfel s-au pregătit īn mod progresiv condiţiile care s-au realizat pe Pămānt, şi faptul că omului şi tuturor celorlalte fiinţe de pe Lună li s-a stārnit elanul pentru o evoluţie mai perfectă se datorează separării Pămāntului de Soare, după care spiritele care populau Soarele au exercitat o influenţă mai puternică. Acest lucru nu ar fi putut să se realizeze dacă Soarele ar fi fost nevoit să suporte pe mai departe povara substanţelor lunare. El a fost eliberat de acestea şi datorită acestui fapt Luna a lost īn stare să avanseze atāt de repede īncāt după un timp a căpătat maturitatea necesară pentru a putea să se unească din nou cu Soarele. Īn cursul acestei perioade toate planetele s-au unit iar, intrānd īmpreună īn repausul spiritual numit şi Pralaya. După acest repaus s-a ivit primul germen eteric al corpului ceresc, care a dat naştere Pămāntului prin eliminarea succesivă a unor elemente care īl alcătuiau la īnceputuri.

Să ne punem acum īntrebarea de ce corpul fizic a apărut pe Saturn, corpul eteric pe Soare şi corpul astral pe Lună. Cel care studiază Ştiinţa spirituală nu-şi pune īntrebări stāngace ca acele persoane care īşi īnchipuie că fac filosofie īntrebāndu-se la nesfārşit: de unde vine asta? dar cealaltă? şi care, după ce au primit un răspuns, continuă să tot pună īntrebări. Se poartă astfel cei care nu au atins īncă ei īnşişi o anumită viziune spirituală a Universului, căci după aceea devii mai rezonabil, ştiind că există un punct dincolo de care īntrebările nu mai au sens. Să luam un exemplu. Gāndiţi-vă că vedeţi nişte urme pe drum şi vă īntrebaţi: de unde provin? Răspunsul: pe aici a trecut o trăsură. Dar de ce a trecut pe aici o trăsură? Pentru că cineva a avut nevoie de ea pentru treburile sale. Se mai poate īncă īntreba: cum se face că avea astfel de treburi? Dar de la un punct īntrebările nu mai au sens, căci ele se īndepărtează prea mult de punctul lor de plecare: te-ai īndepărtat de problemă. Dacă porneşti cānd pui o īntrebare nu de la un fapt, ci de la o idee, nu poţi ajunge decāt la o īnlănţuire de abstracţiuni, la īntrebări fără sfārşit. Trebuie să porneşti de la o observaţie concretă pentru a ajunge la realităţi spirituale concrete. Atunci nu mai īntrebi: de ce entităţile au făcut acest lucru? Ci te īntrebi: ce au făcut? Trebuie să căpătăm această disciplină şi să ştim să recunoaştem faptul că nu poţi să tot īntrebi la nesfārşit.

Observaţia ocultă ne īnvaţă că odinioară, cānd īncepea să se formeze vechiul Saturn, unele entităţi spirituale au revărsat, ca printr-o jertfă, propria lor substanţă, pentru ca aceasta să devină substanţa care a constituit planeta Saturn, şi anume căldura. Acele fiinţe atāt de superior evoluate, desigur, nu mai aveau nevoie de nimic care ar semăna īn vreun fel cu hrana şi se aflau chiar īn situaţia de a putea exala, de a oferi, propria lor substanţă. Acestea sunt Tronurile. Ele au săvārşit acea jertfă la īnceputul erei lui Saturn şi au furnizat astfel primul element al corpului fizic al omului. Acela care poate regăsi prin observare ocultă acest corp fizic pe vechiul Saturn afirmă că el a emanat din substanţa Tronurilor. Iată că din etapă īn etapă corpul fizic al omului s-a transformat, că el a evoluat pānă īn stadiul actual, dar că ceea ce este el astăzi reprezintă substanţa transformată a Tronurilor.

Īn epoca vechiului Soare, corpul eteric s-a adăugat corpului fizic. Aceasta a lost din nou opera unor entităţi spirituale, cele care se află mai jos de Tronuri şi pe care le numim Spirite ale īnţelepciunii sau Kyriotetes. Evoluţia lor pe Saturn nu era destul de avansată pentru a le da posibilitatea să reverse atunci propria lor substanţă. Ele au atins pe Soare puterea de a exala dintr-īnsele substanta corpului eteric. Īn acest corp eteric găsim, īncepānd din epoca solară, substanţa Spiritelor īnţelepciunii.

Pe Luna veche ne-a fost dat corpul astral. Şi īn acest caz substanţa a fost oferită de fiinţe spirituale: Spiritele mişcării, Dynamis, numite şi Virtuţi. Īn cele din urmă am trecut de pe vechea Lună pe Pămānt. Iar aici iarăşi o altă entitate şi-a revărsat forţa īn noi ca să primim Eul care s-a adăugat celorlalte trei corpuri. Acest Eu ne este dat de spirite care dirijează evoluţia cosmică: acestea sunt Spiritele formei, Puterile sau Exousiai. Am mai vorbit de ele, căci ele sunt, de asemenea, Elohim, cei care au īndreptat spre noi lumina Soarelui. Am văzut că unul dintre ele, Iehova, a acţionat de pe Lună pentru formarea spiritului omenesc. Deci spiritele formei colaborează, acţionānd din afară asupra omului, pentru a face să germineze Eul.

Iată cum din treaptă īn treaptă entităţile spirituale intervin īn evoluţia omului: Tronurile pe Saturn, Spiritele īnţelepciunii pe Soare, Spiritele mişcării pe Lună, iar pe Pămānt Spiritele formei, reprezentate de Iehova şi de ceilalţi Elohim. Toate aceste entităţi au dat omului forma sa actuală, impregnāndu-l cu propria lor esenţă.

Tradiţia biblică ne arată clar cum a fost impregnat omul de substanţa acestor Spirite ale formei. Īnvăţătura din Tora cuprinde un mister profund. Unul dintre Spiritele formei, Iehova, s-a unit cu Luna şi de acolo şi-a exercitat acţiunea asupra omului pentru a realiza o formă divină: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său şi l-a făcut asemenea lui Dumnezeu“. Spiritele formei sunt cele care i-au dat formă omenească, zidindu-l după chipul divin. Elohim au revărsat pe Pămānt puterea Soarelui sub formă de lumină. Iehova a renunţat la formă, la veşmāntul exterior de lumină; a venit pe Pămānt īn chipul unui Dumnezeu ascuns, pentru că el a ales timpul cuprins īntre naştere şi moarte. Īn aerul pe care īl străbate lumina, cu el s-au unit spiritele aerului. Cānd ne imaginăm ce trimite Soarele pe Pămānt, sub aspect spiritual şi fizic, vedem cum razele sale sunt captate de către Pămānt şi ajung la om şi cum aduc cu ele emanaţiile spiritului lui Iehova. Ele aduc de asemenea elementul spiritual care animă aerul. Biblia ne descrie clipa īn care Iehova revarsă īn om puterea sa, un element din entitatea sa, īn pasajul in care se spune: „Iar Iehova a suflat asupra omului suflarea vieţii şi el a devenit un suflet viu“.

Trebuie să luăm aceste cuvinte īn sensul cel mai direct şi să descifrăm cu adevărat ceea ce conţin ele. Un fior de veneraţie ne pătrunde atunci cānd īncepem să le īnţelegem, cānd realizăm sensul acestor cuvinte care ne dezvăluie faptul că pe Saturn, pe Soare şi pe Lună Tronurile, Spiritele īnţelepciunii şi Spiritele mişcării au revărsat īn om esenţa lor, iar pe Pămānt l-au pătruns Spiritele formei. Cuvāntul biblic redă acest moment imens.

Vom vedea mai departe cum s-au unit aceşti Elohim şi Iehova cu entităţile luciferice din perioada Atlantidei şi pānă in zilele noastre.