Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

UNIVERSUL PĂMÂNTUL ŞI OMUL

GA 105


CONFERINŢA a VI-a

Spiritele formei sunt regentele vieţii de pe Pământ •
Intervenţia entităţilor luciferice • Formarea raselor

Stuttgart, 10 august 1908

Însăşi natura subiectului nostru, care ne impune un mod aparte de abordare, ne face să înaintăm în cercuri succesive, din ce în ce mai apropiate de scopul ce ni l-am propus. Din această cauză, la prima vedere studiului nostru părea că îi lipseşte un plan interior. Dar numai înaintând treptat din afară către interior putem ajunge la o înţelegere reală a subiectului studiat.

Am ajuns cu studiile noastre până în momentul când au apărut, ca adevărate regente ale existenţei omului pe Pământ, Spiritele formei, Exousiai sau, după cum le numeşte esoterismul creştin, Puterile. Este de o importanţă fundamentală faptul că aceste spirite, atât de evoluate încât de la un punct încolo Pământul nu le mai poate servi drept câmp de acţiune, au acţionat in cursul evoluţiei terestre asupra materiei şi a sufletului. Am văzut că ele au preluat de pe Pământ forţele şi substanţele cele mai subtile, făcând din Soare sediul evoluţiei lor. Unul dintre aceste spirite sublime s-a jertfit întru totul, s-a desprins din compania Spiritelor solare; de atunci el a rămas unit cu forţele lunare. Acesta este cel pe care tradiţia biblică îl cunoaşte sub numele de Iehova. Începând din acele vremuri, influenţa lui Iehova se face simţită în forţele lunare. Deci, Pământul a început de atunci să primească din afară, pe de o parte, acţiunea Spiritelor solare şi, pe de altă parte, pe cea a lui Iehova şi a cetelor care îl slujesc. Aceste două activităţi reunite în ansamblu reglează în prezent evoluţia omenirii pe pământ, pe care o vom analiza mai îndeaproape.

Ce înseamnă afirmaţia: „Spiritele formei sunt adevăratele regente ale existenţei terestre“? Doar ştim că aceste Spirite ale formei au luat parte la evoluţia planetei noastre şi în stadii anterioare, în vremurile lui Saturn, ale Soarelui şi ale Lunii. Bineînţeles, dar atunci ele aveau un alt câmp de acţiune. Vom înţelege aceasta reamintindu-ne faptele menţionate mai înainte.

Pe vechiul Saturn nu exista decât germenele corpului fizic, fără ca acestuia să i se adauge un corp eteric sau astral. Spiritele formei, dintre care făcea parte şi Iehova, acţionau deja, dar, pentru a prezenta simplu situaţia, putem spune că terenul nu era pregătit îndeajuns pentru activitatea lor. Doar după ce Spiritele înţelepciunii i-au dat omului, pe Soare, corpul eteric, iar Spiritele mişcării i-au dat pe Lună corpul astral, entităţile numite Puteri au găsit omul pregătit pentru acţiunea lor. Căci numai unei fiinţe omeneşti înzestrate cu un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral i-au putut da ele ceea ce acum numim forma omenească. Această formă, pe care astăzi o puteţi observa în voi înşivă, nu a existat în nici una dintre fazele anterioare ale evoluţiei, vechea Lună, Soarele, Saturn nefiind decât stadii de pregătire. A fost nevoie să se realizeze o evoluţie pentru ca omul să poată fi înzestrat cu o formă atât de nobilă. Atunci când ne punem întrebarea de ce Spiritele formei nu au acţionat încă de pe vechiul Saturn, putem răspunde că aceasta se datorează faptului că germenele corpului omenesc care se formase atunci era, am putea spune, prea nou şi că el trebuia să atingă întâi un oarecare grad de maturitate.

Acest grad nu este atins decât atunci când Pământul ajunge în punctul care a fost descris ieri: cel în care, unit cu Soarele, formează împreună o planetă de natură subtilă care îşi continuă evoluţia. Spiritele formei acţionează încă din acele timpuri şi pregătesc treptat corpul fizic, până când acesta reuşeşte să ajungă la forma omenească.

Putem preciza momentul în care se poate spune, într-un fel, că s-a, terminat formarea corpului omenesc, că în principiu acesta a fost realizat. Acest lucru nu se realizase încă la începutul perioadei atlanteene. Revenind în trecut, înainte de catastrofa care a pus capăt existenţei Atlantidei, nu găsim la începutul acelor vremuri decât o imagine a strămoşilor noştri foarte diferită de ceea ce suntem noi acum. Doar pe la mijlocul epocii atlanteene ajungem în punctul în care în linii mari omul a căpătat forma pe care o cunoaştem astăzi. Înainte de aceasta, toate substanţele materiale care îl alcătuiau erau încă moi. La începuturile Atlantidei, substanţa umană nu avea nimic din duritatea oaselor de astăzi, nici măcar din consistenţa cartilajelor. S-ar putea spune că omul înota într-un aer încărcat de vapori groşi de apă; era într-un fel o fiinţă acvatică, asemenea acelor animale care cu greu se disting de mediul acvatic. Scheletul său era deja schiţat, în dinamismul său, dar nu se întărise încă. În acea vreme relaţiile dintre partea superioară şi cea inferioară a omului erau încă foarte diferite de cele de astăzi. Acum, în timp ce omul doarme corpul astral şi Eul se desprind din corpul fizic şi eteric. Corpul eteric este în zilele noastre aproape identic cu corpul fizic ca formă şi mărime şi de aceea, atunci când corpul astral iese din corpul fizic, el părăseşte foarte repede şi corpul eteric. Nu era aşa la începuturile Atlantidei. Atunci corpul eteric se revărsa in afara corpului fizic în toate direcţiile şi îndeosebi în dreptul capului. Ca atare, corpul astral rămânea unit cu acesta, chiar atunci când el părăsea corpul fizic. În timp ce astăzi, atunci când corpul astral se desprinde, chiar în clipa când părăseşte corpul fizic el părăseşte şi corpul eteric. Ca urmare a faptului că în afara corpului fizic corpul astral era unit cu corpul eteric, omul nu simţea în timpul noptii o întunecare şi o pierdere a cunoştinţei atât de pronunţate ca astăzi. Pe când se găsea în afara corpului fizic, el zărea, printr-un fel de clarviziune voalată, entităţi de natura sufletului şi a spiritului. Închipuiţi-vă că adormiţi şi că din corpul dumneavoastră fizic se desprinde corpul astral; privirea dumneavoastră nu se mai îndreaptă spre lumea aceasta, în schimb contemplă lumea realităţilor sufletului şi spiritului. Dar un om astfel alcătuit nu poate avea corp fizic, nici sistem osos; el este mai suplu, deoarece corpul său fizic nu s-a întărit încă.

Vom analiza acum condiţiile de existenţă din primele perioade ale Atlantidei, care apar cu claritate în faţa privirii clarvăzătoare, dar pot să şocheze convingerile materialiste. Omul din acele timpuri îndepărtate avea o mare stăpânire asupra formei corpului său. Dacă dorea, de exemplu, să modifice aspectul unui membru (să presupunem că pe al aceluia care a devenit mai târziu mână), putea să acţioneze asupra lui, lungindu-l, făcându-l elastic; putea nu numai să-şi mişte membrele, ci şi să le întindă, să şi le lungească. Deşi această idee nu este deloc agreată de gândirea materialistă din zilele noastre, aşa se petreceau lucrurile, mai cu seamă când ne întoarcem şi mai mult în trecut, până în epoca lemuriană. Vom vedea care este cauza acestui fapt. Să ne întrebăm când a pierdut omul capacitatea de a avea membre elastice care puteau să se întindă mai mult sau mai putin şi să se resoarbă. Atunci când Spiritele formei şi-au încheiat lucrul. Cât timp omul nu primise încă forma fizică pe care o are astăzi, această formă a putut să se modifice sub acţiunea altor spirite. Dacă ne întoarcem înapoi în epocile care au precedat Atlantida, constatăm că forma umană nu se definitivase încă, ea continua să se metamorfozeze. Dar a venit clipa când opera Spiritelor formei s-a încheiat; ele au modelat omul după propria lor imagine, căci au revărsat în el propria lor formă.

Să presupunem că unele dintre fiinţele omeneşti nu au putut atinge acest grad de realizare; ele s-au oprit în evoluţia lor într-un stadiu prematur, s-au osificat, s-au solidificat într-o formă care păstrează aspectul unei trepte depăşite. Înainte de toate, trebuia ca fiinţa care urma să devină om să păstreze cât mai mult timp posibil o formă şi un aspect mobile, până când urma să vină clipa când era normal ca această formă să capete stabilitate. Puţin înainte de aceasta (de fapt aceasta reprezentând o perioadă destul de indelungată) aspectul exterior al omului era de aşa natură încât asupra lui trebuiau să acţioneze neîncetat forte care să-l modeleze, să-l transforme, să-i înnobileze corpul. Să presupunem că datorită unor evenimente pe care le vom cunoaşte mai tărziu un număr oarecare de oameni au fost lipsiţi de influenţa activă a acestor forte, au rămas într-un stadiu pe care ceilalţi l-au depăşit. Acest lucru s-a întâmplat cu animalele care sunt cele mai apropiate de noi: maimuţele. Asupra lor nu au acţionat destul de mult timp Spiritele formei. Ele nu au fost în stare să aştepte şi au ieşit prea devreme de sub acţiunea entităţilor divine. Ce am spus despre maimuţe s-a petrecut fără încetare, de-a lungul întregii existenţe pe Pământ, şi cu alţi indivizi; toţi cei care au ieşit de sub aceste influenţe înainte de vreme au rămas în urmă, împietriţi într-un punct al evoluţiei lor.

Astfel s-a format întreaga serie de animale actuale. La întrebarea dacă omul, în vreun fel oarecare, se trage din aceste forme animale, răspunsul este nu. Omul a rămas, ca să zicem aşa, deasupra scoarţei Pământului, într-un element mai pur, şi nu s-a condensat pe Pământ decât la timpul potrivit. Clipa când omul a coborât din înălţimile spirituale pure şi a căpătat densitate pământească este cea pe care Biblia a fixat-o în imaginea minunată a Paradisului. Oricât am căuta, nu vom găsi niciodată Paradisul într-un punct al Pământului, ci numai in atmosferă. Căci omul nu a coborât pe Pământ din Paradis decât după ce a primit o formă definitivă.

Să ne imaginăm clar cum s-au putut desfăşura lucrurile în perioada de mijloc a Atlantidei, când Spiritele formei au terminat de modelat corpul omenesc. Atunci omul a putut să perceapă cele care îl înconjurau cu simţuri de asemenea definitivate şi de atunci s-a putut adapta la mediul său fizic. Până atunci acest mediu i-a apărut cu contururi neclare. Dar a venit momentul când omul a putut să intre în contact cu lumea exterioară în mod normal şi să distingă ceea ce îl înconjura. A învăţat să poată zice despre sine Eu – ceea ce nu se poate face decât atunci când te distingi clar pe tine însuţi faţă de ceea ce te înconjoară. Iată deci ce a învăţat omul în clipa aceea: a început să considere corpul fizic ca pe un adevărat purtător al acestui Eu.

Am amintit deja faptul că in fiecare stadiu al evoluţiei unele entităţi au rămas in urmă. Nu toate au putut atinge stadiile care le-ar fi permis să acţioneze în sensul despre care am vorbit, şi acest lucru este adevărat şi în cazul unora dintre Spiritele formei. Tocmai cele care au rămas în urmă au o importantă cu totul deosebită pentru evoluţia omului pe Pământ.

Cât despre alte entităţi care au o poziţie intermediară între Spiritele formei şi om, cele care îşi au centrul pe Mercur şi pe Venus, ele n-au putut să acţioneze exact in momentul dorit şi în mod corespunzător (aşa cum au făcut Spiritele solare normal evoluate). Deoarece evoluţia lor nu a fost normală, ele nu au putut interveni decât în altă epocă. Vom vedea care au fost consecinţele acestui fapt.

Eul are misiunea de a transforma celelalte principii ale fiinţei omeneşti: el trebuie să înceapă să stăpânească progresiv, la început corpul astral, pe care să-l disciplineze, ceea ce înseamnă că omul trebuie să ajungă să-şi domine pasiunile, instinctele. Când a sosit momentul ca Eul să-şi facă în mod normal apariţia în om şi să înceapă să acţioneze asupra corpului astral, acesta trebuia deci să se modifice progresiv, pentru a se transforma în Eu spiritual. Într-adevăr, acţiunea spiritelor sublime ale formei în partea mijlocie a epocii atlanteene a deschis calea pentru ca această transformare să înceapă. Dar aici survine remarcabila intervenţie a entităţilor aflate în întârziere. Acestea nu erau destul de evoluate pentru a putea ajuta omul să-şi transforme corpul astral într-un Eu spiritual. Ele au acţionat prea devreme, asupra unui corp astral care nu fusese încă marcat de forţele Eului. Neavând încă posibilitatea să primească Eul, corpul astral a fost totuşi afectat de acţiunea acestor entităţi spirituale întârziate. Veţi întelege mai bine situaţia dacă vă veţi aminti că pe Luna veche omul poseda trei corpuri – fizic, eteric şi astral – şi că în vremea aceea Puterile exercitaseră o influenţă normală asupra corpului astral. Entităţile care au evoluat în acest fel, normal, au acţionat apoi asupra Eului, în timp ce altele, care rămăseseră în urmă, au continuat să acţioneze asupra corpului astral în acelaşi fel în care acţionaseră odinioară pe Lună.

Astfel, înainte ca omul să-şi fi dezvoltat Eul, aceste entităţi întârziate, totuşi superioare cu mult omului, i-au influenţat corpul astral. Le vom numi, după căpetenia lor, care este principalul lor reprezentant, entităţi luciferice. Deci asupra omului au acţionat două feluri de entităţi: unele au avut o influenţă normală, pe când altele, despre care putem spune că nu au putut ajunge până la Eu, au acţionat asupra corpului astral al omului – entităţile luciferice. Acesta este motivul pentru care acestea din urmă l-au perturbat pe om în evoluţia sa. Dacă n-ar fi actionat asupra lui, în mijlocul epocii atlanteene, Puterile sublime ar fi făcut ca Eul să apară în mod normal în corpul astral.

Ne-am putea întreba dacă ceea ce au făcut forţele luciferice este un rău pentru om, faţă de ceea ce au făcut Puterile. Sigur că nu. Analizând faptele verificate prin clarviziune, ne dăm seama că de fapt aceste fiinţe au accelerat chiar înaintarea omenirii. Căci omul ar fi trebuit să aştepte până în cea de pe urmă fază a evoluţiei sale pentru a-şi dezvolta unele capacităţi pe care spiritele luciferice i le-au dat înainte de termen. A primit de la ele, înainte de timpul prevăzut, unele facultăţi spirituale care l-au ridicat cu o treaptă mai sus în evoluţia sa. Aceasta nu e ceva rău, ci, dimpotrivă, dovedeşte că, oricât ar părea de ciudat, o providentă extrem de înţeleaptă prezidează mersul înainte al omenirii. Într-adevăr, datorită faptului că omul a căpătat, pe o treaptă inferioară, unele facultaţi spirituale a căror apariţie nu era prevăzută decât pentru mijlocul epocii atlanteene, el a putut exercita aceste facultăţi într-un alt mod, conştient şi liber. Altfel omul ar fi fost ţinut deoparte până în acea epocă.

Cum ar trebui să considerăm întârzierea care a survenit în evoluţia anumitor entităţi? Privind superficial lucrurile am fi tentaţi să o asemănăm cu cea a elevilor care nu fac progrese la învăţătură. Dar de fapt ele au rămas în urmă nu din lene, ci din spirit de sacrificiu. Aceste fiinţe s-au jertfit pentru a da omului posibilitatea să primească în mod mai conştient şi mai liber darul Eului adus de Spiritele formei. De-a lungul evoluţiei omul a primit de la aceste Spirite luciferice germenii cuvântului, ai gândirii, ai memoriei logice, talente pe care le va folosi în artă şi ştiinţă.

Fără această influenţă luciferică omul nu ar fi fost în stare să atingă acest ţel, căci activitatea sa ar fi fost pur instinctivă. Este drept că în acelaşi timp i-a fost adus şi pus la dispoziţie un alt element, pe care Spiritele normale ale formei nu l-ar fi lăsat la latitudinea sa. Omul a fost pus în faţa Binelui şi a Răului. A avut libertatea de a se îndepărta de calea cea bună. Dacă nu ar fi intervenit fiinţele luciferice, omul nu ar fi fost pus niciodată să aleagă între bine şi rău, dar nici nu şi-ar fi dobândit libertatea. El datorează acelor fiinţe faptul că a devenit liber. Purtăm cu toţii în noi cele semănate de entităţile luciferice.

Astfel, la mijlocul epocii Atlantidei, Spiritele formei au ajuns în evoluţia lor în punctul în care puteau transmite omului ceea ce acumulaseră. Deci atunci, dacă nu ar fi acţionat decât aceste spirite, omul ar fi putut să primească de la ele germenul Eului. Dar Spiritele luciferice actionaseră, de asemenea, încă de multă vreme asupra omului, accelerând în mod sensibil această evoluţie, fie înălţând-o, fie coborând-o. Ca urmare, s-a întâmplat ceva de o importanţă imensă. Dacă evoluţia ar fi avut loc fără Spiritele luciferice, omul ar fi atins un stadiu în care nu s-ar fi pus problema să uzeze de libertate. Ar fi primit şi în acest caz de la Spiritele formei darul Eului, dar fără nici un merit din partea sa. Datorită faptului că Spiritele luciferice l-au maturizat înainte de vreme, el a putut, pe de o parte, să devină mai rău, dar, pe de alta, nu a mai primit în ansamblu acţiunea Spiritelor normale ale formei, a Spiritelor solare superioare, ceea ce este foarte important.

Dacă omul ar fi ajuns până în mijlocul epocii Atantidei fără să-şi fi cucerit libertatea, în urma desfăşurării normale a evoluţiei sale spirituale s-ar fi produs următorul lucru: ceea ce noi numim principiul christic ar fi putut coborî pe Pământ încă din acele vremuri; Christos ar fi apărut deja in acele vremuri. Dar ca urmare a libertăţii primite, omul nu a mai ajuns la gradul normal de evoluţie şi de aceea a trebuit să atingă prin forţe proprii maturitatea necesară pentru a primi principiul christic, ceea ce nu s-a putut petrece decât mult mai târziu, cu atât mai târziu cu cât acţionaseră mai devreme asupra lui forţele luciferice. Trebuie să înţelegem că pogorârea lui Christos pe Pământ a fost întârziată prin intervenţia Spiritelor luciferice, dar ca urmare a acestui fapt oamenii înaintaseră mai mult în evoluţia lor atunci când a venit Christos. Iată deci că aceste entităţi au făcut din om ceea ce este el astăzi, l-au pregătit pentru măreaţa epocă a pogorârii lui Christos. Într-un fel este ca şi cum şi-ar fi zis: dacă lăsăm pe om într-o stare de conştienţă instinctivă până în epoca Atlantidei, îl va primi pe Christos printr-un simplu instinct spiritual, dar nu va fi pregătit să uzeze de libertate. Ne vom jertfi pentru ca în el să se nască anumite facultăţi care vor întârzia momentul când el va putea, de data aceasta în mod conştient, să-l vadă pe Christos. Iar timpul care s-a scurs între momentul când a început acţiunea lor şi mijlocul epocii Atlantidei corespunde exact cu timpul care desparte acest mijloc de venirea lui Christos.   

Ce rol au avut Puterile pe care omul le-a putut primi către mijlocul epocii Atlantidei? Acest rol s-a exercitat numai din exterior asupra omului şi el nu a putut să fie pe deplin conştient de aceasta in sufletul său. Influenţa acelor spirite care începuseră să acţioneze mai dinainte îl constrângea pe om să asculte de legile exterioare, dar el nu simţea aceasta ca fiind o presiune venită din străfundurile fiinţei sale. Aşa cum animalul ascultă instinctiv de legile înnăscute în el, omul a ascultat de poruncile lui Iehova. El a primit prin aceasta Legea care a fost exprimată în forma exterioară de Moise şi de Proroci. În acest interval oamenii au înaintat în evoluţia lor până la punctul când puteau avea ei înşişi iniţiativa actelor proprii. Până atunci, fără ca oamenii să contribuie în vreun fel, modul lor de organizare pe Pământ a fost stabilit de către Puteri. În ce domeniu s-a făcut mai mult simţită acţiunea acestora? În mod deosebit în domeniul legăturilor de sânge, al reproducerii şi a tot ce se leagă de acestea.

În trecut zeii, Spiritele popoarelor, Spiritele triburilor au fost cele care au organizat grupurile de oameni, dându-le legi. În acele vremuri dragostea nu exista încă decât în limitele celor de acelaşi sânge şi a legilor naturale. Cu cât urcăm mai mult în trecut, vedem că legăturile dintre oameni nu se bazează decât pe legile naturale şi că dragostea este sădită de forţe care i se impun omului din afară. Principiul lui Iehova acţionează prin legătura de sânge a generaţiilor. Acesta este elementul care uneşte triburile. Prin această comunitate de sânge Iehova face să domnească ordinea şi armonia în sânul poporului său. Iar Spiritele luciferice sunt cele care se opun acţiunii sale şi atacă acest principiu al afinităţii bazate pe legături de sânge. Ele vor să-l determine pe om să se concentreze mai mult asupra forţelor personalităţii sale individuale; ele vor să-l smulgă din legătura de sânge şi fac aceasta până în momentul când apare Christos, care va face pe om adevăratul stăpân al individualităţii sale, conferindu-i propria sa forţă interioară, lăsând ca Înţelepciunea şi Graţia divină să devină forţele cele mai profunde ale fiinţei sale. Iată ce au pregătit de multă vreme Spiritele luciferice; omul nu a realizat ce doriseră ele decât atunci când Christos s-a pogorât pe Pământ. Cei care cunoşteau aceste fapte ştiau ce spun atunci când le-au redat prin cuvintele Christus verus Luciferus (Christos este adevăratul Lucifer), acesta fiind un dicton esoteric.

Astfel, in decursul timpurilor care au precedat venirea lui Christos, au acţionat două principii: un principiu care îi uneşte pe oameni prin legături de sânge şi un altul care îi desparte şi tinde să-l ridice pe om pe culmile fiinţei sale individuale. Omenirea s-a format treptat sub influenţa acestor două principii.

Dacă ne întoarcem la gradul de umanizare propriu Atlantidei, regăsim momentul când omul obţine materia dură care formează oasele. Trebuie să recurgem la unele expresii uzuale. Spiritele diriguitoare au fost nevoite să aibă grijă ca această osificare să nu se producă prea repede; a trebuit ca, în vremurile Atlantidei, sistemul osos să fie păstrat, un timp, destul de suplu pentru a mai putea fi modelat. Dar ştim că în toate perioadele au existat entităţi spirituale care s-au desprins din evoluţia normală. Datorită influenţei exercitate de acestea, unele grupe de oameni şi-au format structuri fizice specifice pe care le-au păstrat pană în ziua de azi, manifestându-se la nivelul diferitelor sisteme (osos, nervos, digestiv, circulator). Astfel s-au creat premise pentru ca receptivitatea unor rase să actioneze diferit faţă de impulsurile spirituale în cursul timpului. Totuşi, Spiritele diriguitoare au acţionat astfel încât principiul formei umane, odată creat, să continue să acţioneze în mod real in întreaga umanitate*.

* Astfel devine explicabil că anumite grupuri umane rămase izolate mult timp de restul popoarelor recuperează relativ repede, în contact cu procesul cultural-educativ, rămânerile în urmă, pierzând în acelaşi timp capacităţile de percepţie atavice, suprasenzoriale, caracteristice populaţiilor primitive sub raportul civilizaţiei. Un bun exemplu îl constituie cazul populaţiilor aborigene din Australia. (n. red.)

Să evocăm o vreme, care nu este atât de îndepărtată, când exista încă o oarecare clarviziune voalată şi când iniţiaţii exercitau încă o mare influenţă. Când oamenii mai păstrau încă amintirea conştientă a acestor evenimente trecute, cum se exprima acest lucru? Să presupunem că în Grecia antică au existat populaţii al căror organism s-ar fi întărit înainte de cel al ultimilor sosiţi. Să presupunem că a existat acolo şi o altă rasă, născută dintr-un amestec şi care îşi păstrase capacitatea de a avea viziunea etapelor trecute pentru că se găsea într-un stadiu şi mai primitiv decât celelalte. Aceasta a fost de fapt situaţia în Grecia. Un grec care încerca să reconstituie prin privirea sa interioară evoluţia săvârşită de omenire, îşi putea spune: dacă îmi îndrept privirile spre Africa, regăsesc în civilizaţia egipteană oameni foarte evoluaţi, care au resimţit influenţa civilizatiilor anterioare, babiloniană, caldeană ş.a. Dar pe acelaşi Pământ a existat, chiar mai înainte, o populaţie asupra căreia acţiona o influenţă care producea o întărire mai ales la nivelul funcţiilor inferioare, care guvernează nutriţia. O altă etapă a fost legată de aportul de mai târziu de imigranţi care se scurgeau din Asia. În sfârşit, acestora li s-au adăugat popoarele care au rămas cel mai mult timp în posesia unui organism plastic. Iată ce a redat idealizat artistul grec modelând corpul divinităţilor sale, redând ceea ce a cunoscut privind însăşi evoluţia, ceea ce a ştiut referitor la acţiunea forţelor divine. El ştia că unele fiinţe omeneşti încremeniseră într-o epocă prematură a evoluţiei lor, pe când altele, dimpotrivă, îşi păstraseră corpul în acea stare maleabilă dorită de zei. Artistul grec din acele vremuri observa acestea el însuşi. El vedea că, deşi era întârziat sub unele aspecte, aparţinea totuşi grupului de oameni care evitase cel mai mult timp posibil încremenirea fizică, şi vedem cum cunoaşterea acestui mister este exprimată de minune prin sculptura greacă. Urmărind din acest punct de vedere ce a dat aceasta, întâlnim trei tipuri distincte de divinităţi: 

1. Tipul Zeus, căruia it apartine întregul ansamblu de zei olimpieni grupaţi în jurul lui Zeus.
2. Un tip care s-a adăugat mai târziu acestuia şi care reprezintă pentru conştiinţa greacă o formă cu totul diferită: cea a lui Hermes sau Mercur. Urmăriţi cât de abundent este părul la tipul Zeus, cât de diferit este faţă de micile bucle dese ale lui Mercur. Comparaţi, de asemenea, forma ochilor şi lobul urechilor şi veţi vedea cu uşurinţă că grecii au vrut să exprime prin tipul Hermes ceva cu totul diferit atunci când l-au aşezat alături de tipul Zeus.
3. Tipul faun. Acest tip ilustrează o treaptă a omenirii şi mai veche decât tipul Hermes, de care se distinge foarte clar.

Iată ce au reprezentat grecii in felul lor. Elementul care se găsea în sudul Greciei a fost reprezentat prin tipul faun; cel din est s-a întrupat in tipul Hermes, iar ceea ce era acel grec însuşi, propriul său tip, cel al rasei care a întemeiat ramura ariană, a fost reprezentat prin tipul ideal al lui Zeus.

Ajunge să doreşti să observi pentru a putea recunoaşte în fiecare formă în ce măsură au ştiut grecii să adapteze cu fineţe viaţa care se exprimă în forma exterioară la formele interioare creatoare. As dori să ilustrez printr-un detaliu cu câtă subtilitate au ştiut artiştii greci să exprime în arta lor cele mai grandioase idei. Tipul care ni s-a păstrat sub trăsăturile lui Hermes, acest tip de om care a fixat forţe organice inferioare, prezintă următoarele caracteristici: forţele care modelează obrazul au acţionat în mod deosebit asupra părţii inferioare a feţei, în timp ce atunci când acţionează asupra tipului grec, ele predomină în partea superioară a capului, ceea ce se poate constata privind nobila înăltare a frunţii la Zeus.

În acest mod conştiinţa grecului şi-a pus amprenta asupra sculpturii; nu putem înţelege evoluţia sa decât atunci când urmărim forţele care se exprimă prin artă până în cele mai mici detalii, de exemplu prin modul în care un artist reprezintă ochii.

Şi atunci nu admirăm numai spiritul de observaţie al grecilor, ci şi felul în care au realizat în forme vizibile forţele care au acţionat asupra omului pentru a-l modela pe dinăuntru. Istoria formării neamurilor s-a conservat în sculptura artei greceşti, ca şi în povestirile mitologice, şi cele mai mici detalii ale acestei arte, ochii unei statui, mărturisesc în mod cu totul deosebit existenţa unor forţe de natură spirituală.