Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

IERARHIILE SPIRITUALE
ŞI REFLECTAREA LOR ÎN LUMEA FIZICĂ

GA 110


CONFERINŢA a VII-a

Principiile din care este alcătuit omul • Natura Îngerilor şi a
Arhanghelilor • Intervenţia Spiritelor personalităţii, a Arhanghelilor
şi a Îngerilor în evoluţia omenirii în timpurile vechi

Düsseldorf, 16 aprilie 1909

Permiteţi-mi pentru început să fac o remarcă în legătură cu ceea ce am discutat la sfârşitul conferinţei precedente. Mai mulţi ascultători mi-au atras atenţia – şi este norrnal că le-a venit această idee – asupra faptului că în schema în care am reprezentat diferitele planete pe una şi aceeaşi linie ar putea fi vorba de ceea ce este numit conjuncţie generală. Aş vrea să vă atrag atenţia în mod deosebit că nu este vorba de aşa ceva. Pentru a ne putea continua studiul, este neapărat necesar să nu rămânem cu impresii greşite.

Aşezăm la început Soarele în centru, după sistemul lui Copernic, apoi ceea ce este numit acum Mercur (care din punct de vedere esoteric este Venus), apoi Venus (adică Mercur pentru esoterism). Urmează, tot după sistemul lui Copernic, Pământul cu Luna sa, orbita lui Marte, cea a lui Jupiter, în fine, cea a lui Saturn. Acesta ar fi sistemul lui Copernic. Am încercat apoi să reproduc ceea ce se învăţa, ca nişte adevăruri elementare, dacă nu chiar direct de către Zoroastru, cel puţin în şcolile discipolilor săi. Se pornea de la constelaţia zodiacală Gemeni, mergându-se până la Soare, ca şi cum prin diversele sfere planetare ar fi trecut o linie. Nu contează dacă planetele se află sau nu în conjunctie; nu contează în ce punct din spaţiu se află Saturn, Jupiter, Marte etc. Am reprezentat în desen semnele lor numai pentru a marca orbitele lor, adică limitele diferitelor Ierarhii.

Dacă vrem să trasăm limita domeniului lui Saturn, trebuie să ne reprezentăm Pământul ca fiind în centru, nu Soarele, şi să trasăm un fel de cerc, mai exact o linie ovală, în aşa fel încât Pământul să devină centrul sistemului. Acelaşi lucru trebuie făcut şi pentru celelalte corpuri cereşti. Insist asupra acestor aspecte, ca să nu consideraţi esenţial ceea ce este accesoriu. Esenţial este să ne reprezentăm astfel domeniile corespunzătoare diferitelor Ierarhii.

Ne vom ocupa acum mai îndeaproape de entităţile care se află imediat deasupra omului. Vom lua ca punct de plecare chiar omul. Într-adevăr, trebuie mai întâi să înţelegem bine ceea ce s-a zis de mai multe ori privitor la natura şi la dezvoltarea sa, pentru a ne putea imagina fiinţele care aparţin unor Ierarhii superioare. Ştim că aşa cum este şi cum evoluează pe Pământ, omul este alcătuit în esenţă din patru elemente: corpul fizic, cel eteric, cel astral şi Eul. Putem reprezenta pe fiecare dintre acestea printr-un cerc, Eul fiind cercul cel mai mic. Ştiţi cum se realizează dezvoltarea omului: în cursul evoluţiei sale pe Pământ, el acţionează prin Eul său asupra corpului astral. În linii generale se poate spune că în măsura în care acest corp astral a fost modelat de Eu până când a ajuns să fie stăpânit de el, acest corp devine Manas sau Eu spiritual. Deci Manas nu trebuie considerat un element nou care vine să se alăture celorlalte, ci ca un produs, o metamorfoză a corpului astral. Luaţi aminte: ceea ce am spus nu se referă decât la fiinţa omenească. Nu trebuie să generalizăm, ci trebuie să ţinem seama că în Univers fiinţele sunt foarte diferite unele de altele. În desen este reprezentat corpul astral transformat, Manas-ul, ca un cerc aparte; în realitate acesta ar trebui inclus în cel al corpului astral.

cele sapte principii

În desen apare, de asemenea, corpul eteric transformat de către Eu, căci pe măsură ce se produce această transformare, el devine Budhi sau Spirit al vieţii. Dacă s-a transformat în întregime, el va fi în întregime Budhi. Cât despre corpul fizic, el este menit să devină Atma sau Om-Spirit atunci când va atinge perfecţiunea la care poate ajunge după ce va evolua pe Jupiter, Venus şi Vulcan. Deci, dacă am vrea să reprezentăm schematic omul ajuns la apogeul perfecţiunii sale, ar trebui să-l arătăm ca fiind constituit din şapte principii: Atma, Budhi, Manas, Eu, corp astral; corp eteric, corp fizic; aceste şapte principii se întrepătrund şi formează un tot indivizibil. Acest fapt este foarte important.

Căci atunci cănd este vorba de Ierarhiile superioare, în cazul nostru de Îngeri, această schemă nu se mai potriveşte. Îngerii şi-au dezvoltat corpul fizic, pe cel eteric şi pe cel astral în aşa fel încât acestea formează un tot, pe când Eul lor, ca şi Manas, Budhi şi Atma sunt la ei distincte. De fapt numai Manas-ul este pe deplin dezvoltat la Îngeri, pe când celelalte elemente vor ajunge mai tărziu la aceasta. Ei se află încă în lumea spirituală, planând pe deasupra lumii fizice. Îngerul nu are ca omul un Eu axat pe un corp fizic. În stadiul de evoluţie în care se află, el nu-si dezvoltă nici Manas-ul pe pământ. De aceea partea din el care există pe Pământ nu pare deloc că ar aparţine unei fiinţe spirituale. Omul, asa cum il ştim, îşi are principiile în sine însuşi, la el totul este organizat, centralizat. În ce priveşte Îngerul, trebuie să ţinem seama de faptul că în lumea noastră corpul său fizic nu este decât o imagine, o oglindire a principiilor spirituale, care, de altfel, nu pot fi văzute decât în lumea spiritului. Corpul fizic al unei făpturi îngereşti se ascunde în apa care curge, şerpuieşte sau se evaporă, în adierile de vânt şi în fulgerele care brăzdează cerul. Omul îşi închipuie că un corp trebuie în mod obligatoriu să fie limitat, îi este greu să creadă văzând ceaţa sau pâcla care se ridică, izvorul care tâşneşte din pământ, vântul care vuieşte, fulgerele care brăzdează cerul că acestea sunt manifestări ale Îngerilor şi că dincolo de acest corp fizic – care nu este mărginit în spaţiu – trebuie văzut un element spiritual.

Omul trebuie să dezvolte toate principiile care sunt reunite în el; de aceea îi vine greu să creadă că un corp fizic poate să fie evanescent, fluctuant, fără limite precise. Trebuie să ne dăm seama că optzeci de Îngeri la un loc pot să aibă drept corp fizic o anumită întindere de apă. Nu este nevoie ca acest corp să aibă un contur precis. El poate să fie parţial într-un loc şi partial în altul, foarte departe de primul. Pe scurt, trebuie să ne imaginăm că în tot ceea ce ne înconjoară pe Pământ – apa, aerul şi focul – se află corpurile Ierarhiei situate imediat deasupra oamenilor. Cine vrea să observe Eul şi Manas-ul Îngerilor, trebuie să îndrepte o privire clarvăzătoare înspre lumea astrală. Ei ne privesc de acolo, de sus. În sistemul solar, domeniul care trebuie explorat pentru a-i întâlni se întinde până la orbita Lunii. În ce priveşte Îngerii totuşi lucrurile sunt relativ simple. Clarvăzătorul care descoperă corpul fizic al unui Înger într-o oglindă de apă sau în adierea vântului, găseşte acolo şi corpul său eteric şi pe cel astral. De aceea aceste trei elemente sunt reunite în schema noastră. Desigur, adierea vântului, scurgerea sau evaporarea apei nu sunt numai fenomenele materiale observate de raţiunea obişnuită; în apă, aer şi foc trăiesc în forme multiple elementul eteric şi cel astral al Îngerilor. Dar dacă vrem să descoperim natura sufletului şi a spiritului lor, trebuie să ne îndreptăm privirea clarvăzătoare spre lumea astrală.

Situaţia este alta la treapta următoare, cea a Arhanghelilor. La aceştia corpul astral nu este legat de cel fizic şi de cel eteric. Cele două elemente inferioare sunt despărţite de cele superioare, care se găsesc într-o lume mai elevată. Deci nu poţi avea imaginea completă a unui Arhanghel decât cercetând în două locuri, nu ca în cazul omului la care toate principiile sunt reunite într-o singură entitate. La Arhanghel elementul spiritual se află în înălţimi şi se reflectă în lumea de jos. Corpul său fizic şi corpul eteric nu se pot uni ca atare decât dacă cel fizic este numai aer şi foc. Nu aţi putea de exemplu să simţiţi într-o masă lichidă oarecare corpul fizic al unui Arhanghel; n-aţi putea să-l percepeţi decât în vânt şi în foc şi ar trebui să căutaţi prin clarviziune în lumea spirituală replica spirituală a acestui foc, a acestui vânt, replică care nu este legată direct de corpul fizic şi nici măcar de corpui eteric al Arhanghelului.

Ajungem apoi la entităţile pe care le numim Principate, Archai sau Spirite ale personalităţii. La aceştia, numai corpul fizic se găseşte în lumea materială; toate celelalte sunt în lumea spirituală. Dar corpul lor fizic nu poate trăi decât în foc. Numai în flăcări poate fi sesizat corpul fizic al Principatelor. De fiecare dată când fulgeră, ne putem spune că se întrevede ceva din corpul acestor spirite, dar trebuie să te ridici prin clarviziune în lumea spirituală dacă vrei să găseşti echivalentul spiritual, care în acest caz este despărţit de corp. Pentru cei înzestraţi cu clarviziune este relativ uşor să realizeze asta. Amintiţi-vă că Spiritele personalităţii se află în sfera care se întinde până la planeta numită Mercur de astronomi şi Venus în vechile Mistere. Să presupunem că cineva a dobândit capacitatea de a observa ce se întâmplă în această sferă; el ar putea să perceapă entităţi foarte elevate, Spiritele personalităţii. Dacă îşi îndreaptă privirea clarvăzătoare asupra acestor spirite în ansamblu şi după aceea vede fulgerul ţâşnind din nori, el va vedea oglindindu-se în el, căci corpul lor se află acolo.

Entităţile spirituale şi mai înalte, al căror domeniu se întinde până la Soare, ne preocupă mai puţin în momentul de faţă. Să spunem numai că organele lor de execuţie sunt entităţile de pe Venus şi de pe Mercur, ale căror corpuri fizice se află în foc şi respectiv în aer. Mai pe înţeles se poate spune aşa: entităţile spirituale care trăiesc în Soare au în subordine ca intermediari spiritele de pe Venus în flăcările focului şi spiritele de pe Mercur în vuietul vântului. „Dumnezeu a făcut ca flăcările să-i fie slujitori şi vânturile mesagerii săi” (Psalmul 104). Trebuie să recitim aceste texte din cărţile sfinte, căci ele sunt inspirate din fapte spirituale şi corespund perfect cu cele observate prin clarviziune.

Cele trei Ierarhii care se află imediat deasupra noastră sunt în contact strâns cu propria noastră existenţă. Omul este aşa cum este pentru că a primit ceva de la Pământ, elementul solid. Acest fapt îl deosebeşte de toate celelalte fiinţe; de aceea în fiinţa lui se concentrează toate elementele care îl alcătuiesc. Pe vechea Lună, el era asemănător cu alte entităţi; se transforma mereu, ca apa care ia mereu forme noi. Doar pe Pământ putem zice că a fost întemniţat în propria sa piele; acum este o fiinţă independentă, care este constituită dintr-un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi un Eu. Această individualizare nu datează de prea multă vreme. În prima perioadă a erei Atlantidei, omul nu simţea încă în el prezenţa Eului său, ci doar se pregătea să-l primească în întregime. Într-o perioadă şi mai veche a evoluţiei terestre, în era lemuriană, el era alcătuit numai dintr-un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral. Reunirea cu Eul s-a făcut treptat, începând din era lemuriană, continuându-se pe toată durata erei Atlantidei. Existau deci în era lemuriană oameni care mergeau încolo şi încoace pe Pământ, dar nu aveau decât un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral, ca şi Îngerii; nu erau fiinţe omeneşti capabile să gândească, să se dezvolte în sensul actual al cuvântului.

Atunci s-a petrecut pe Pământ un lucru cu totul deosebit. Oamenii de atunci, din era lemuriană, care nu aveau decât corp fizic, corp eteric şi corp astral nu puteau să se descurce singuri; nu ştiau ce trebuie să facă pe Pământ. Atunci spre ei au coborât din cer mai întâi locuitori de pe Venus, care având, am putea spune, un oarecare raport cu corpul fizic au impregnat şi animat corpurile primilor locuitori ai Pământului. Printre locuitorii Lemuriei circulau fiinţe omeneşti al căror corp era diferit de al celorlalţi, adică era impregnat, animat, de un spirit de pe Venus, un Spirit al personalităţii. Omul avantajat în acest fel exercita o influenţă puternică asupra celor din jurul său. Sub aspect exterior aceşti lemurieni nu prea se deosebeau de ceilalţi, dar prin faptul că purtau în corpul lor un Spirit al personalităţii ei aveau o acţiune intensă de sugestie asupra celor din jur. Astăzi nu există nimic care să se poată compara cu respectul, veneraţia cu care erau înconjuraţi şi supunerea care rezulta din aceasta. Toate migraţiile întreprinse pentru a popula diferite părţi ale Pământului au fost conduse de către astfel de fiinţe în care se încarnaseră Spirite ale personalităţii. Nu aveau nevoie de o limbă (care de altfel nici nu exista încă), nici de semne; doar prezenţa unei asemenea personalităţi era de ajuns. iar când această persoană considera că trebuie să ducă dintr-o regiune în alta mulţimile de oameni, acestea o urmau orbeşte, fără să stea pe gânduri. Căci nici gândirea nu exista pe atunci. Ea nu s-a dezvoltat decât mai târziu.

Unele spirite de pe Venus, Spirite ale personalităţii, au coborât deci în lumea noastră la începutul erei lemuriene. Acţiunea celor ce luaseră astfel chip omenesc (asa cum era chipul omenesc pe atunci) avea o importanţă cu totul deosebită pentru Cosmos în ansamblul său. Ei puteau să conducă popoarele dintr-o ţară în alta deoarece ştiau lucruri care pot fi ştiute când cunoşti nu numai Pământul, ci şi tot ce-l înconjoară.

Pe măsură ce evoluţia omenirii a continuat, a apărut necesitatea unei intervenţii a Arhanghelilor, Spiritele de pe Mercur, în această evoluţie. A fost nevoie ca aceştia, la rândul lor, să însufleţească lumea noastră, să-i dea un nou avânt. Aceasta s-a petrecut mai ales în vremurile Atlantidei. Spiritele legate de Mercur, Arhanghelii, au putut atunci să anime, să însufleţească corpurile fizice şi eterice ale unor oameni care totuşi nu se deosebeau prea mult de ceilalţi ca aspect exterior. V-am spus în conferinţa precedentă că Arhanghelii aveau ca misiune să dirijeze popoarele în totalitatea lor. Fiinţa omenească care purta în sine un Arhanghel putea să transmită întregului neam atlant legile înscrise în ceruri.

În era lemuriană, când era încă nevoie să se acţioneze în mod general, marii conducători ai popoarelor erau însufleţiti de Spiritele de pe Venus. În era Atlantidei cei în care se încarnau Arhanghelii aveau de condus populaţii mai puţin numeroase. „Preoţii regi” din era Atlantidei erau de fapt Maya. Nu erau în nici un caz ceea ce păreau să fie sub aspect exterior. În corpul lor fizic şi în cel eteric trăia un Arhanghel; el era cel care acţiona de fapt. Mergând înapoi până în vremurile Atlantidei, putem afla locurile sacre ale acestor conducători ai omenirii. Ei acţionau din centre secrete, de unde căutau să sondeze misterele universului. Căutările şi hotărârile provenind din aceste centre pot fi grupate sub numele de „oracole”, cu toate că originea acestui cuvânt este mai târzie. El este corespunzător pentru acele locuri sacre în care predicau sau unde domneau aceşti oameni din Atlantida care adăposteau fiecare câte un Arhanghel. Aceşti mari magiştri chemau la sine alţi oameni, pe care îi pregăteau să devină slujitori, preoţi, ai acestor oracole.

Este important să se ştie că în străvechea Atlantidă existau oameni în ale căror corpuri fizice şi eterice se încarna câte un Arhanghel. Dacă cineva înzestrat cu clarviziune s-ar fi găsit în faţa unuia dintre aceşti Învăţători, ar fi văzut bineînţeles un om fizic, dar dincolo de acest corp fizic ar fi văzut cum se înalţă o formă uriaşă pierzându-se în înălţimi neconturate: acesta era Arhanghelul inspirator. Această fiinţă avea o dublă personalitate. La moartea sa, corpul fizic se destrăma, cu toate că purtase în el un Arhanghel, dar corpul său eteric nu se destrăma. În domeniul spiritual este necesar să se producă unele excepţii de la regulile valabile în cazuri generale. Spunem – şi este în general perfect adevărat – că la moarte omul îşi părăseşte la început corpul fizic, apoi după un timp corpul eteric, cu excepţia unor slabe rămăşiţe. Dar acest lucru este aşa numai în general. Exista o diferenţă substanţială între corpul eteric al unui iniţiat al oracolelor Atlantidei animat de un Arhanghel şi cel al unui om obişnuit. Un corp eteric atât de preţios nu se pierde, el este păstrat în lumea spirituală. De aceea cele şapte corpuri eterice ale celor şapte mari magiştri ai oracolelor din Atlantida au fost conservate de către cel care conducea cel mai elevat dintre aceste oracole. Căci aceste corpuri eterice se formaseră iniţial prin faptul că în ele au vieţuit Arhanghelii; la moartea celui iniţiat, aceştia se înălţau bineînţeles în sfere superioare. Sigur că păstrarea acestor corpuri eterice nu se făcea în mod fizic, ci conform unor legi ale spiritului.

Iniţiatul atlant al oracolului solar nu este altul decât cel numit atât de frecvent „Manu”, cel care a condus spre Asia pe supravieţuitorii populaţiei atlante, cu intenţia de a fonda acolo civilizaţii postatlante. El a instruit mai multe generaţii de oameni, şi când şapte dintre aceştia au fost destul de pregătiţi, dezvoltaţi, el a făcut să pătrundă în corpul lor eteric cele şapte corpuri eterice care fuseseră marcate de pecetea Arhanghelilor. Aceste şapte personaje menite astfel să fondeze prima civilizaţie de după Atlantida sunt sfinţii Rishi ai vechii civilizaţii hinduse. Aşa au conlucrat trecutul, prezentul şi viitorul. Cei şapte oameni pe care îi numim sfinţii Rishi ni s-ar fi părut oameni foarte simpli, căci corpul lor astral şi Eul lor nu erau la înălţimea corpului lor eteric. Ceea ce puteau să realizeze se datora acelui corp eteric în care în unele momente acţiona inspiraţia; atunci vorbeau într-un fel în care n-ar fi putut vorbi de la sine. Din gura lor ieşeau cuvinte inspirate de corpul lor eteric. Când erau lăsaţi să judece cu propriile lor puteri, erau oameni simpli, dar în ceasurile de inspiraţie ei dezvăluiau, prin virtuţile corpului lor eteric, cele mai mari mistere ale sistemului nostru solar şi ale Universului în general.

Căci la începuturile erei postatlante omenirea nu era destul de înaintată pentru a se putea lipsi de inspiraţia venită de sus. Am văzut că pentru populaţia lemuriană această inspiraţie se datora faptului că trupul fizic era animat de Spiritele personalităţii; în timpul Atlantidei, corpul fizic şi cel eteric erau însufleţite de Arhangheli. Marii conducători ai erei de după Atlantida au fost la început animaţi de Îngeri care pătrundeau în corpul fizic, eteric şi astral. Acesti mari îndrumători din primele timpuri ale erei de după Atlantida nu aveau deci numai un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral uman; în ele se întrupa un Înger, ceea ce le dădea posibilitatea să-şi revadă încarnările anterioare. Omul obişnuit nu poate asta, deoarece nu s-a dezvoltat încă până la starea de Manas. Trebuie ca la început să atingă el însusi treapta de Înger. Aceşti mari îndrumători, deşi ieşiţi din rândurile populaţiei obişnuite, purtau în ei o făptură îngerească care îi însufleiea, îi impregna. Deci şi ei erau „Maya”, adică fiinţe diferite de ceea ce păreau că sunt. Marii îndrumători din vremurile străvechi erau astfel călăuziţi de Îngeri, care le dădeau ceea ce le trebuia ca să fie învăţători şi conducători ai omenirii. Marii întemeietori de religii purtau şi ei în corp Îngeri care vorbeau prin intermediul lor.

Am prezentat astfel evoluţia care a avut loc de regulă în lume, dar fenomenele nu se desfăşoară totdeauna atât de ordonat. Este drept că unele fiinţe omeneşti serveau ca purtători de cuvânt pentru Spiritele personalităţii în era lemuriană, pentru Arhangheli în era atlantă şi pentru Îngeri în era postatlantă. Totuşi, chiar în această din urmă epocă, mai găsim fiinţe care adăpostesc, chiar în corpul lor fizic, un Spirit al personalităţii, aşa cum se întâmpla în alte cazuri în era lemuriană. Deci pot să existe, în era post-Atlantida, oameni care prezintă trăsături caracteristice ale popoarelor în care se află, fiind totuşi încarnarea unuia dintre aceste Spirite, căci omenirea are încă nevoie de acesti mari îndrumători. Tot în această epocă se pot întâlni şi oameni care poartă în ei un Arhanghel, un Spirit al lui Mercur, care le însufleţeşte corpul fizic şi îndeosebi corpul eteric. Există, în sfârşit, şi aceia care sunt animaţi în corpul fizic, în cel eteric şi în cel astral, sunt inspiraţi de către o făptură îngerească, deci prin gura cărora vorbeşte un Înger.

În doctrina orientală aceste personaje au primit nume speciale. Cel care are aspect exterior de om din era postatlantă, deşi este animat chiar până în corpul său fizic de un Spirit al personalităţii, este numit Dhyani-Buddha. Este numele general dat acestor oameni. Cei care, în aceleaşi vremuri, sunt animaţi până în corpul lor eteric de către un Arhanghel sunt numiţi Bodhisattva. Iar cei animaţi de către un Inger în corpul lor fizic, eteric şi astral sunt numiţi Buddha omeneşti. Există astfel trei grade, cele de Dhyani-Buddha, de Bodhisattva şi de Buddha omenesc. Aceasta este adevărata doctrină despre diverşii Buddha şi clasificarea lor în corelaţie cu Ierarhiile.

Astfel de fapte impresionante ni se dezvăluie atunci când ne întoarcem la omenirea de la începuturi, din primele faze de dezvoltare: printre oamenii de atunci existau unii prin intermediul cărora se exprimau marile Ierarhii ale Cosmosului. Apoi, încetul cu încetul, Spiritele din Ierarhiile superioare care acţionau deja pe când Pământul nostru nu exista încă au părăsit pe locuitorii acestei planete, pe măsură ce acestia se dezvoltau. O înţelepciune profundă a fost revelată astfel şi este foarte important să vedem cum a fost transmisă oamenilor de odinioară această înţelepciune originară.

Când auzim ca se vorbeste de Buddha, trebuie să ţinem seama de următorul fapt: în doctrina orientală nu este vorba de un singur Buddha, ci de mai mulţi, aflaţi desigur pe trepte diferite de perfecţiune. Un Buddha poate trăi pe pământ, dar îndărătul lui s-ar putea găsi un Bodhisattva sau chiar un Dhyani-Buddha. Se poate întâmpla ca aceştia să nu coboare până în corpul fizic, ca Bodhisaltva să nu anime decât corpul eteric. În cazul acesta el rămâne nevăzut, dar inspiră pe un Buddha omenesc deja posedat de către un Înger şi al cărui corp eteric este inspirat de către un Arhanghel. Esenţial este ca noi să ne adâncim astfel privirile în minunata complexitate a naturii omeneşti. Nu putem să înţelegem bine personalităţile din vechime decât dacă le considerăm ca puncte de întâlnire a diferitelor entităţi care trăiesc şi se manifestă prin intermediul lor. Căci, de fapt, în unele epoci nu există destui oameni de seamă capabili să fie inspiraţi de Spiritele care trebuie să-şi exercite acţiunea lor. Atunci se întâmplă ca un singur personaj să fie inspirat, animat de diverse fiinţe aparţinând Ierarhiilor spirituale. Uneori nu numai Spiritele de pe Mercur dar şi cele de pe Venus ne vorbesc prin cei pe care îi vedem în faţa noastră. Aceste noţiuni ne dau posibilitatea să înţelegem ce reprezintă evoluţia omenirii, care este natura adevărată a unor personalităţi cărora nu le vedem decât aparenţa fizică, care este „Maya”.

În conferinţa următoare, vom căuta să ne facem o idee asupra originii planetelor; până acum am vorbit despre ele doar ca elemente de demarcaţie pentru diferitele sfere; le vom vedea acum ca locuinţă a entităţilor care sunt legate de fiecare dintre ele.