|
C.: — Aţi vorbit despre „sfere ale puterilor“. Aceasta înseamnă că ar trebui să concepem spaţial Ierarhiile spirituale?
R.S.: — Se poate spune despre viaţa omului că se desfăşoară în
spaţiu; spaţiul însuşi trebuie să ni-l reprezentăm – din punct de
vedere ocult – ca rezultatul unei creaţii. Această creaţie a avut loc
înainte de intervenţia şi de lucrarea Ierarhiilor celor mai
înalte;
trebuie deci să luăm în considerare existenţa spaţiului.
Însă nu
trebuie să ne reprezentăm spaţial înalta Trinitate, căci spaţiul
este
creaţia Sa. Trebuie să ne reprezentăm entităţile spirituale ca
nonspaţiale; spaţiul este ceva creat, dar activitatea Ierarhiilor
în
lumea noastră este limitată în spaţiu, ca şi cea a oamenilor.
C.: — Noţiunea de timp poate fi
aplicată proceselor spirituale?
R.S.: — Bineînţeles, dar în cazul omului procesele
spirituale cele
mai elevate fac să se nască gânduri care se desfăşoară în
afara
timpului. Activitatea Ierarhiilor este atemporală. Este greu să vorbim
despre apariţia timpuiui. Cuvântul „apariţie“ include deja
conceptul de
„timp“. Ar trebui mai degrabă să spunem „natura timpului“, iar despre
aceasta nu este uşor să ne pronunţăm. Dacă toate făpturile s-ar fi
aflat la acelaşi nivel de dezvoltare, timpul n-ar fi existat.
Cooperarea dintre entităţile inferioare şi entitaţile superioare duce
la apariţia timpului. În netemporal sunt posibile diferite grade
de
evoluţie; acţiunea lor reciprocă dă posibilitatea existenţei timpului.
C.: — Dar conceptul de evoluţie?
R.S.: — Acest concept cuprinde totalitatea lumilor; dar nu şi
Divinitatea.
C.: — Ce diferenţă este
între
entităţile luciferice şi cele ahrimanice sau mefistofelice?
R.S.: — Cele din a doua categorie doresc răul cu mai multă
intensitate, cu mai multă forţă. Aceste două feluri de entităţi provin
din Ierarhii diferite. La începutul evoluţiei, acestea erau cam
la
acelaşi nivel, apoi unele dintre ele au rămas în urmă. Gradele de
evoluţie se întrepătrund. Entităţile ahrimanice pătrund mai
adânc în
domeniul răului şi provin din mai multe Ierarhii; unele au rămas
în
urmă pe Soare, altele pe Lună; cele dintâi au avut posibilitatea
să
recupereze această întârziere pe Lună, celelalte pe
Pământ şi aşa mai
departe. Entităţile ahrimanice sau mefistofelice se află, în
Ierarhia
răului, fie mai sus fie mai jos de cele luciferice; ele provin din
şirul de Ierarhii de la Arhangheli până la Dynamis.
C.: — Fiinţele elementale pot
deveni oameni?
R.S.: — Există fiinţe care s-au născut datorită faptului că unele
entităţi superioare nu şi-au dezvoltat toate elementele lor; acestea
s-au desprins şi au devenit elementali. Există legiuni, cete
întregi de
astfel de fiinţe. Durata vieţii lor este foarte diferită. În
general au
o evoluţie descendentă şi treptat îşi pierd fiinţa; nu poate fi
vorba
de o evoluţie care să le permită transformarea în oameni.
C.: — De ce v-aţi referit
atât de
puţin la doctrina hindusă atunci când aţi vorbit despre corpul
eteric?
R.S.: — Ceea ce am spus face parte din doctrina ocultă în
ansamblul
ei. Aceasta nu este numai „hindusă“, aşa cum nu există nici o „teosofie
hindusă“. Am utilizat în expunerile mele terminologia comună
întregii
doctrine oculte.
C.: — Elohimi se află mai presus
de cele nouă Ierarhii?
R.S.: — Elohimii sunt entităţi care, atunci când Soarele s-a
despărţit de Pământ şi de Lună, au rămas unite cu Soarele; fac
parte
din Ierarhia numită Puteri sau Spiritele formei, şi din Ierarhiile
superioare. Elohim este o denumire generală dată fiinţelor solare; la
vremea respectivă ele au ales Soarele ca locuinţă, nu ca domeniu de
acţiune. Christos, cel mai înalt dintre Elohimi, este Regentul
lor. Dar
el nu aparţine Ierarhiilor, ci Sfintei Treimi. Christos este o Fiinţă
atât de puternică, încât influenţa lui se exercită
asupra întregului
sistem solar.
C.: — Cum va fi întoarcerea
lui
Christos?
R.S.: — A doua venire a lui Christos va fi un fapt real; va avea loc
atunci când o mare parte a omenirii va fi destul de avansată ca
să-l
poată recunoaşte pe Christos sub forma în care va apărea, şi
astfel
acest eveniment va aduce ceva omului. Căci despre asta este vorba:
trebuie ca un număr cât mai mare de fiinţe omeneşti să fie
în stare
să-l recunoască.
C.: — Ce ne puteţi spune despre
Asuras?
R.S.: — Asuras – cei răi – sunt entităţi a căror dorinţă de a face
rău este cu o treaptă mai sus faţă de fiinţele ahrimanice şi cu două
trepte mai sus de cele luciferice.
C.: — Cum ne putem apăra de magia
neagră?
R.S.: — Cel mai bun lucru este să-ţi păstrezi libertatea, să-ţi
foloseşti în mod sănătos puterile de judecată, să te bazezi pe
raţiune.
Dacă avem grijă de asta, nu ne pândeşte nici o primejdie de acest
gen
şi deci nu avem nevoie să ne apăram. Desigur că astăzi, când s-a
raspândit atât de mult credinţa oarbă şi mania de a face
tot felul de
experienţe într-o stare nebuloasă de conştienţă, intruziunea
forţelor
magiei negre se poate produce cu mare uşurinţă. Este necesar să te
protejezi de ele atunci când ai atins un anumit grad de
dezvoltare
ocultă. Un antrenament ocult bine gândit, care are ca scop
armonizarea
forţelor sufleteşti, asigură deja o protecţie împotriva
agresiunilor de
acest fel. Dar nu există o regulă generală.
C.: — Se constată vreo diferenţă
între sufletul-grup al albinelor, cel al furnicilor şi cel al
coralilor?
R.S. — Bineînţeles – există numeroase diferenţe de grad.
Sufletul-grup al stupului este o entitate foarte înaltă,
superioară
celei a furnicilor; este atât de înaltă, încât
se poate zice că este în
avans faţă de celelalte sub raport cosmic. A ajuns la un nivel de
evoluţie pe care omul îl va atinge doar pe Venus. Trebuie
considerat ca
un copil care s-a născut înainte de termen; el se înalţă
deasupra
evoluţiei normale. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sufletul-grup
al furnicilor, dar la un nivel inferior. Sufletul-grup al madreporilor
este şi el o fiinţă superioară, de asemenea prematură; este mai
înalt
decât sufletul-grup al bovinelor. Înălţimea nu este
în funcţie de
epocă; unele trepte de evoluţie sunt atinse cu anticipaţie. De aceea
fiinţele sunt expuse unor pericole pe care încă nu sunt în
stare să le
înfrunte. Zoologia ocultă este foarte complicată şi nivelurile de
dezvoltare ale sufletelor-grup sunt foarte diferite.
C.: — Cărei Ierarhii îi
corespund
zeii greci şi germani?
R.S.: — Ierarhiei Îngerilor. Este vorba de entităţi care şi-au
exercitat acţiunea în era Atlantidei. La început omul a
trăit împreună
cu aceste fiinţe, care apoi s-au retras, dar nu au devenit „zei“ decăt
în vremurile de după Atlantida. În Atlantida zeii trăiau
printre
oameni. Oamenii au urmat o cale de evoluţie descendentă, zeii o cale
ascendentă. În fiecare Ierarhie există nenumărate gradaţii,
nuanţe.
C.: — Ce se va
întâmpla cu lumea
animală? Va ajunge la o dezvoltare superioară?
R.S.: — Sufletele-grup ale animalelor se dezvoltă, progresează; vor
fi altfel de fiinţe pe Jupiter. Nu vor fi fiinţe omeneşti în
sensul de
astăzi al cuvântului, dar sufletele-grup ale animalelor vor
ajunge
totuşi pe Jupiter la un anumit fel de umanitate. Dar animalul
individual nu va avea parte de o dezvoltare superioară, căci acesta se
află în acelaşi raport cu sufletul-grup ca şi ciotul unui arbore
cu
lăstarul tânăt; el piere, aşa cum piere ciotul, pe când
sufletul-grup
se înalţă.
C.: — Ce importanţă trebuie să
acordăm aşa-numitei educaţii prenatale?
R.S.: — Mama ar trebui să aibă grijă de multe lucruri în
timpul
sarcinii. În ziua de azi, neştiind aceasta, ea nu se
îngrijeşte să ia
anumite măsuri importante. În decursul primelor zece luni
(lunare) ale
vieii sale pământeşti, copilului poate să-i lipsească ceva care
ar fi
foarte bun pentru el. Astăzi zeii au misiunea de a se îngriji de
aceasta; mai târziu această sarcina le va reveni oamenilor,
când ei vor
atinge maturitatea necesară. În marea lor înţelepciune,
zeii au scos de
sub influenţa omului aceste zece luni (lunare) ale dezvoltării
copilului. Oamenii ar trebui să fie bucuroşi că nu pot interveni
în
dezvoltarea prenatală. Cel mai bun lucru pentru copil este ca viaţa pe
care o duce mama lui să corespundă unui ideal în domeniul
gândirii,
simţirii şi voinţei.
C.: — Ce raport există între
ştiinţa spirituală şi ştiinţa modernă?
R.S.: — Faptele constatate ştiinţific aduc dovezi în favoarea
ştiinţei spirituale, în schimb teoriile ştinţifice nu ne duc spre
domeniul ştiinţei spirituale, ci, dimpotrivă, ne poartă pe căi ocolite.
Nu vreau să lovim în ştiinţa actuală, căreia îi apreciem
strădaniile;
dar trebuie să arătăm clar şi precis ce ne desparte de ea, căile care
ajung la cunoaşterea spirituală şi cele care o ocolesc.
C.: — Legăturile de rudenie au
vreun raport cu Karma?
R.S.: — Faptul că cineva se naşte într-o anumită familie este
desigur determinat de Karma; poate fi rezultatul unei Karma anterioare.
Dar omul îşi poate crea şi noi raporturi karmice, prin ceea ce
face în
prezent. Persoanele între care există cu adevărat o legătură se
reîntâlnesc mereu, întotdeauna. Karma anterioară se
manifestă prin
faptul că ne naştem într-un anumit anturaj, dar nu suntem legaţi
pe
veci de rudele noastre prin sânge. Legăturile psihice care
rezultă din
cele familiale sunt cele care atrag sufletele unul spre altul. Dar
aceste aspecte se modifică în cursul diferitelor cicluri pe care
le
parcurge omenirea; înrudirea de sânge începe să aibă
mai puţină
importanţă decât în trecut şi o va pierde din ce în
ce mai mult chiar
pe cea de acum. Legăturile de sânge vor slăbi tot mai mult
în decursul
evoluţiei.
C.: — Ce ne mai puteţi spune
despre „lupta din ceruri“?
R.S.: — Cu prilejul acelei
lupte nu cele mai rele, cele mai
incapabile dintre Dyntmis au fost cele „trimise în serviciu
comandat“.
Pentru ca discipolii Misterelor să înţeleagă acest lucru, adesea
iniţiaţii purtau măşti ale Puterilor potrivnice. Fiinţa intelientă
trebuie să se izbească de o alta fiinţă inteligentă, dar care se află
pe o cale greşită.
C.: — Care este raportul dintre
negativ şi pozitiv?
R.S.: — Omenirea va trebui să-şi dea seama din ce în ce mai
bine că
meschinăria, nebunia etc. nu sunt importante decât pentru lumea
fizică
şi că vor dispărea odată cu oamenii: dimpotrivă, binele, fiind pozitiv,
va persista în veci. În această privinţă ocultismul se
orientează, în
vederea cunoaşterii, după marile legi cosmice, de exemplu, cea care
reglementează înmulţirea peştilor în mare. Icrele lor pier
în masă;
deci un element negativ însoţeste în mod necesar ceea ce
este în
devenire, dar aceasta nu trebuie să ne împiedice să acţionăm
întotdeauna în mod pozitiv. Oricât de numeroase ar fi
puterile
potrivnice, ceea ce este de făcut trebuie să fie făcut.
C.: — Care este rostul suferinţei?
R.S.: — Suferinţa este un fenomen care însoţeşte cu necesitate
orice
dezvoltare superioară. Fără ea cunoasterea nu este cu putinţă.
Într-o
zi omul îşi va spune: sunt recunoscător pentru fericirea pe care
mi-a
dat-o lumea aceasta, dar dacă ar trebui să aleg între bucurie şi
durere, mi-aş păstra durerea; nu mă pot lipsi de ea pentru a cunoaşte.
După un anumit timp, orice suferinţă ni se înfăţişează ca
indispensabilă, căci trebuie să o considerăm ca făcînd parte din
evoluţie. Nu există evoluţie fără suferinţă, aşa cum nu există un
triunghi fără unghiuri. Când ne vom uni cu Christos ne vom da
seama că
suferinţele îndurate au fost condiţii preliminare pentru a ajunge
la
aceasta. Pentru a fi în armonie cu Christos, este nevoie de
suferinţă;
aceasta este un factor neapărat necesar în evoluţie.
Trecând peste propriul egoism, omul iese din starea sa de
inerţie,
de inhibiţie. De aici un lucru bun: o forţă care se naşte din
insuficienţa proprie. Datorită acţiunii mele imperfecte, adică a
eşecului meu, sunt încurajat, mulţumesc lui Dumnezeu, să-mi
continui
strădaniile. Strădania mea omenească nu este sortită fără speranţă
eşecului. Doar cel care de bună voie se abate de la chemarea proprie
fiinţei omenesti nu va fi mântuit. Suferinţa este unul dintre
elementele acelei sinteze pe care o reprezintă desfăşurarea existenţei.
C.: — Ce ne puteţi spune despre
reîncarnare?
R.S.: — De fapt, noţiunea de reîncarnare face parte dintr-o
doctrină
foarte veche a şcolilor oculte. Ea nu a apărut decât relativ
recent în
scrieri. Este unul dintre cele mai elementare învăţăminte oculte.
Dimpotrivă, faptele legate de reîncarnare nu sunt simple (vedeţi
expunerile privind corpurile eterice ale vechilor Rishi şi altele).
Secretul reapariţiei Eului era păstrat cu grijă.
În primii ani ai mişcării teosofice se spuneau lucruri ciudate
în
acest domeniu: la aceeasi masă, într-o cafenea, se puteau
întâlni
reîncarnările impăratului Iosef, a lui Seneca etc. Astfel de
afirmaţii
creează confuzie.În acest domeniu, trebuie să ne spunem: mi se
transmit
numeroase idei, dar n-aş putea să le aprofundez într-atât
încât să le
înteleg. De fapt încă nu înţeleg nimic. Mai ales
trebuie să ne ferim de
afirmaţii categorice.
C.: — Ce ne puteţi spune despre
conceptele „moarte“ şi „a muri“?
R.S.: — În cartea lui Iov, nevasta acestuia îl
îndeamnă să nu mai
fie bun. Găsim acolo următoarea expresie: „Leapădă-te de Dumnezeul tău
şi mori“*. Aceste cuvinte cuprind o întreagă lume. Nu le putem
înţelege
decât dacă ştim ce semnificaţie avea pe atunci „unirea cu
Dumnezeu“. Ea
făcea cu putinţă o viaţă pe care moartea nu o poate distruge, dacă
această unire s-a realizat. „A muri“ nu exprimă procesul material,
trebuie să ne gandim la acest termen cu altfel de simţire.
* În trad. românească
a Bibliei:
„Atunci nevasta lui a zis către el: „Te ţii mereu în statornicia
ta?
Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!“ (Iov, cap. 2, 9).
Sfântul Apostol Pavel zicea: „A venit Legea şi am murit“*.
Trebuie
să vedem clar ce înseamnă aici conceptul „Lege“.
* În trad. românească
a Bibliei:
„Iar eu cândva trăiam fără Lege, dar după ce a venit porunca,
păcatul a
prins viaţă; Iar eu am murit. Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat
a fi spre moarte“. (Romani, 7, 9-10).
Prin „moarte“ se înţelege despărţirea de ceea ce nu poate fi
omorât.
În unele perioade se înţelegea prin aceasta căderea
sufletului într-o
stare de constienţă inferioară; când un suflet se
încarnează,
conştiinţa se întunecă. Dar sufletul poate trăi în aşa fel
încât să nu
fie nevoit niciodată să intre în întuneric.
Întunecarea este pentru el
ca o moarte care se produce atunci când se naşte trupul.
Sufletele care
nu au făcut nimic pentru ele intră în această nouă moarte, adică
în
această reîncarnare.
Magiştrii vor să ne arate cât de neîndestulătoare,
rigidă şi cât se
poate de îndepărtată de adevărata stare de lucruri este
gândirea
modernă.
Dragostea creştină nu înseamnă numai ajutor pentru cei ce cad
în
greşeală; există o dragoste creştină activă, care îi apără pe cei
din
jur de înţelegerea greşită. Înţelepciunea Orientului
cuprinde o teorie
a cunoaşterii atât de profundă, încât materialiamul
nostru kantian nu
poate să o înţeleagă. Pentru a accede la adevărata doctrină a
cunoaşterii, ar trebui să spunem: fără ochi, nu există lumină (deci
lumea este ceea ce noi ne reprezentăm), dar şi: fără lumină ochiul nu există.
Nu este deloc întâmplător faptul că ochiul percepe
lumina: ea este
cea care a creat ochiul, ochiul îşi datorează existenţa luminii.
Soarele se obiectivează în lumină.
Pentru ocultism, ochiul din microcosmos corespunde cu Soarele din
macrocosmos. La fel, există o corespondenţă între glas (în
microcosmos)
şi foc (în macrocosmos). Este justificată comparaţia între
apariţia
materiei cuprinsă în forme şi formarea figurilor sub acţiunea
sunetului. Aceste două procesc reproduc procesele originare. Forma este un sunet care a
încremenit în
materie. Sunetul a trebuit mai întâi să-şi facă drum
prin focul
originar. Lumea minerală, animală ş.a., totul este sunet, sunet care a
trecut prin foc. Focul se exprimă în microcosmos prin căldura
sângelui.
Se manifestă în ea şi de aceea răsună din interior, prin glas,
ceea ce
corespunde cu formarea materiei prin Logos.
Înţelepciunea cosmică de la origini este superioară
gândirii născute
în cursul evoluţiei. Această înţelepciune care se manifestă
în tot ce
ne înconjoară a fost imprimată în timpul Lunii vechi.
Menirea
Pământului este să dezvolte dragostea.
Pe Jupiter din toate câte vor exista va emana o mireasmă de
dragoste.
Evoluţia Pămânntlui este necesară pentru ca pe Jupiter să existe
o
dragoste care vine din interior.
Există o polarizare între înţelepciune şi greşeală pe Lună,
între
dragoste şi egoism pe Pământ.
Saturn – Foc
Soare – Aer (gaz)
Lună – Apă
Pămant – Pământ (solid).
În decursul evoluţiei tereste, apa
şi aerul au intrat
în
acţiune în mod independent. Totul s-a condensat pornind de la
cele
patru elemente. Vaporii de apă sunt strâns legaţi de vegetale.
În
zilele noastre, nu putem să ne folosim decât de forţele
anorganice – de
cărbune, de exemptu – pe câtă vreme atlanţii foloseau forţele de
natură
vegetală. Ştiau, de exemplu, să extragă forţele cuprinse în
sămânţă, de
care se foloseau pentru propulsia vehiculelor lor. Forţele din
sămânţă
provin din aer si din apă. Dar modul în care omul făcea să
acţioneze
acele forţe depindea de moralul său, care era în legătură şi cu
vântul
şi cu vremea de afară. Când aceste forţe erau bine folosite,
vântul era
bun şi timpul favorabil. Atunci când atlanţii s-au înrăit,
ei însişi au
fost cauza Potopului.
Tot aşa focul era
în
legătură cu pământul în vremurile Lemuriei. Aceste elemente
se puteau
combina în multe feluri.
Ne putem reprezenta spaţiul tridimensional. În doctrina
platoniciană
există o sentinţă importantă: „Dumnezeu geometrizează“. Principiile
fundamentale ale geometriei au calitatea de a deştepta capacitatea de
clarviziune. Se demonstrează în topologie că punctul situat la
infinit
spre dreapta este acelaşi cu cel situat la infinit spre stanga. Aceasta
înseamnă că până la urmă Universul este o sferă; se revine
întotdeauna
la punctul de plecare. Dacă pornim de la teoremele din geometrie, ele
se transformă în concepte-limită. Spaţiul tridimensional revine
la
punctul de unde a plecat. De acum, în domeniul astral, .A
acţionează
asupra lui .B fără mijlocitori.
Introducerem materialismul în teosofie dacă, pentru a ajunge
la
spiritual, ne gândim că materia devine din ce în ce mai
subtila. Nu aşa
se poate pătrunde în lumea spiritului. Doar prin intermediul unor
repezentări cum ar fi .A - .B ajungem să redăm a patra dimensiune. Să
luăm ca exemplu viespea, care are o talie atât de fină
încât s-ar părea
că nu există o legătură între cele două părţi, la fel de mobile,
că
acestea nu sunt unite decât prin mişcarea lor. Extindeţi acest
exemplu
asupra mai multor câmpuri de acţiune în spatiul
multidimensional.
C.: — Care este semnificaţia
numărului 40?
R.S.: — Ce înseamnă „ieşit din găoace“? Se scrie asa: 10.
Pentru
exoterism este cifra 10, pentru esoterism „ieşit din găoace“.
Închipuiţi-vă ca unul dintre ciclurile de evoluţie tocmai s-a
terminat
– de exemplu, Saturn, Soarele, Luna s-au împlinit şi ne-am afla
în
punctul în care începe evoluţia Pământului. Ceea ce
are omul de pe
Saturn a devenit oul 0, de pe Soare 00, de pe Lună 000. După ce s-au
terminat aceste trei cicluri, începe altul nou: 1000. Acest ciclu
străbate cicluri secundare: ciclurile 6, 5, 4, 3; 2, 1. În
scriere
ocultă, putem scrie şi aşa: 4321000. Când se vorbeste de 1000 de
ani în
ocultism, se înţelege prin aceasta că trei cicluri au ieşit din
ou.
Acest ocultism al numerelor reproduce unele fapte cosmice. Tot ce
exisa în Cosmos se reflectă în viaţa fizică şi spirituală a
Pământului.
În ciclul actual, omul dobânteşte viziunea lumii
exterioare, o
inversare a oricărei viziuni. În cel de al patrulea ciclu,
în faţa
conştiinţei apare Maya. De aceea numărul 4 este cel al Mayei şi al
Cosmosului. De câte ori apare în Biblie acest număr, ceva
este învins
în Maya: să posteşti 40 de zile, să rătăceşti 40 de zile în
deşert
înseamnă o astfel de izbândă; 40=4 ieşiri din găoace. Cel
care posteşte
40 de zile a trecut astfel printr-un ciclu ocult. Cu cât stările
de
conştiinţă sunt mai primare, cu atât mai puţin se poate spune că
timpul
„ţine mult“; cu cât mergem mai mult înapoi în seria
stărilor de
conştiinţă, cu atât mai puţin este prezentă plictiseala.
Evoluţia nu are aici început nici sfârşit. Ea parcurge o
serie de
cicluri fără să se repete, căci întotdeauna apare şi un element
nou în
acest progres ciclic. Dacă ne gândim ca există un început
şi un
şfârşit, înseamnă că raţionăm după Maya, tragem o concluzie
abstractă
din fenomenele fizice.
Evoluţia parţială=făptura; Evoluţia generală=Dumnezeu reprezintă o
presupunere falsă.
Omul are ca scop să devină liber; el poate să primească putere din
toate Ierarhiile: de la Îngeri, de exemplu în Manas, de la
Arhangheli-Budhi ş.a. Pe măsură ce se va dezvolta, Ierarhii mai
înalte
vor putea interveni, şi prin aceasta el se va dezvolta şi mai mult. Ca
microcosmos, omul cuprinde în sine toate Ierarhiile.
