Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

IERARHIILE SPIRITUALE
ŞI REFLECTAREA LOR ÎN LUMEA FIZICĂ

GA 110


Răspunsuri date de R. Steiner la întrebările cursanţilor

Düsseldorf, 21 aprilie 1909

C.: — Aţi vorbit despre „sfere ale puterilor“. Aceasta înseamnă că ar trebui să concepem spaţial Ierarhiile spirituale?

R.S.: — Se poate spune despre viaţa omului că se desfăşoară în spaţiu; spaţiul însuşi trebuie să ni-l reprezentăm – din punct de vedere ocult – ca rezultatul unei creaţii. Această creaţie a avut loc înainte de intervenţia şi de lucrarea Ierarhiilor celor mai înalte; trebuie deci să luăm în considerare existenţa spaţiului. Însă nu trebuie să ne reprezentăm spaţial înalta Trinitate, căci spaţiul este creaţia Sa. Trebuie să ne reprezentăm entităţile spirituale ca nonspaţiale; spaţiul este ceva creat, dar activitatea Ierarhiilor în lumea noastră este limitată în spaţiu, ca şi cea a oamenilor.

C.: — Noţiunea de timp poate fi aplicată proceselor spirituale?

R.S.: — Bineînţeles, dar în cazul omului procesele spirituale cele mai elevate fac să se nască gânduri care se desfăşoară în afara timpului. Activitatea Ierarhiilor este atemporală. Este greu să vorbim despre apariţia timpuiui. Cuvântul „apariţie“ include deja conceptul de „timp“. Ar trebui mai degrabă să spunem „natura timpului“, iar despre aceasta nu este uşor să ne pronunţăm. Dacă toate făpturile s-ar fi aflat la acelaşi nivel de dezvoltare, timpul n-ar fi existat. Cooperarea dintre entităţile inferioare şi entitaţile superioare duce la apariţia timpului. În netemporal sunt posibile diferite grade de evoluţie; acţiunea lor reciprocă dă posibilitatea existenţei timpului.

C.: — Dar conceptul de evoluţie?

R.S.: — Acest concept cuprinde totalitatea lumilor; dar nu şi Divinitatea.

C.: — Ce diferenţă este între entităţile luciferice şi cele ahrimanice sau mefistofelice?

R.S.: — Cele din a doua categorie doresc răul cu mai multă intensitate, cu mai multă forţă. Aceste două feluri de entităţi provin din Ierarhii diferite. La începutul evoluţiei, acestea erau cam la acelaşi nivel, apoi unele dintre ele au rămas în urmă. Gradele de evoluţie se întrepătrund. Entităţile ahrimanice pătrund mai adânc în domeniul răului şi provin din mai multe Ierarhii; unele au rămas în urmă pe Soare, altele pe Lună; cele dintâi au avut posibilitatea să recupereze această întârziere pe Lună, celelalte pe Pământ şi aşa mai departe. Entităţile ahrimanice sau mefistofelice se află, în Ierarhia răului, fie mai sus fie mai jos de cele luciferice; ele provin din şirul de Ierarhii de la Arhangheli până la Dynamis.

C.: — Fiinţele elementale pot deveni oameni?

R.S.: — Există fiinţe care s-au născut datorită faptului că unele entităţi superioare nu şi-au dezvoltat toate elementele lor; acestea s-au desprins şi au devenit elementali. Există legiuni, cete întregi de astfel de fiinţe. Durata vieţii lor este foarte diferită. În general au o evoluţie descendentă şi treptat îşi pierd fiinţa; nu poate fi vorba de o evoluţie care să le permită transformarea în oameni.

C.: — De ce v-aţi referit atât de puţin la doctrina hindusă atunci când aţi vorbit despre corpul eteric?

R.S.: — Ceea ce am spus face parte din doctrina ocultă în ansamblul ei. Aceasta nu este numai „hindusă“, aşa cum nu există nici o „teosofie hindusă“. Am utilizat în expunerile mele terminologia comună întregii doctrine oculte.

C.: — Elohimi se află mai presus de cele nouă Ierarhii?

R.S.: — Elohimii sunt entităţi care, atunci când Soarele s-a despărţit de Pământ şi de Lună, au rămas unite cu Soarele; fac parte din Ierarhia numită Puteri sau Spiritele formei, şi din Ierarhiile superioare. Elohim este o denumire generală dată fiinţelor solare; la vremea respectivă ele au ales Soarele ca locuinţă, nu ca domeniu de acţiune. Christos, cel mai înalt dintre Elohimi, este Regentul lor. Dar el nu aparţine Ierarhiilor, ci Sfintei Treimi. Christos este o Fiinţă atât de puternică, încât influenţa lui se exercită asupra întregului sistem solar.

C.: — Cum va fi întoarcerea lui Christos?

R.S.: — A doua venire a lui Christos va fi un fapt real; va avea loc atunci când o mare parte a omenirii va fi destul de avansată ca să-l poată recunoaşte pe Christos sub forma în care va apărea, şi astfel acest eveniment va aduce ceva omului. Căci despre asta este vorba: trebuie ca un număr cât mai mare de fiinţe omeneşti să fie în stare să-l recunoască.

C.: — Ce ne puteţi spune despre Asuras?

R.S.: — Asuras – cei răi – sunt entităţi a căror dorinţă de a face rău este cu o treaptă mai sus faţă de fiinţele ahrimanice şi cu două trepte mai sus de cele luciferice.

C.: — Cum ne putem apăra de magia neagră?

R.S.: — Cel mai bun lucru este să-ţi păstrezi libertatea, să-ţi foloseşti în mod sănătos puterile de judecată, să te bazezi pe raţiune. Dacă avem grijă de asta, nu ne pândeşte nici o primejdie de acest gen şi deci nu avem nevoie să ne apăram. Desigur că astăzi, când s-a raspândit atât de mult credinţa oarbă şi mania de a face tot felul de experienţe într-o stare nebuloasă de conştienţă, intruziunea forţelor magiei negre se poate produce cu mare uşurinţă. Este necesar să te protejezi de ele atunci când ai atins un anumit grad de dezvoltare ocultă. Un antrenament ocult bine gândit, care are ca scop armonizarea forţelor sufleteşti, asigură deja o protecţie împotriva agresiunilor de acest fel. Dar nu există o regulă generală.

C.: — Se constată vreo diferenţă între sufletul-grup al albinelor, cel al furnicilor şi cel al coralilor?

R.S. — Bineînţeles – există numeroase diferenţe de grad. Sufletul-grup al stupului este o entitate foarte înaltă, superioară celei a furnicilor; este atât de înaltă, încât se poate zice că este în avans faţă de celelalte sub raport cosmic. A ajuns la un nivel de evoluţie pe care omul îl va atinge doar pe Venus. Trebuie considerat ca un copil care s-a născut înainte de termen; el se înalţă deasupra evoluţiei normale. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sufletul-grup al furnicilor, dar la un nivel inferior. Sufletul-grup al madreporilor este şi el o fiinţă superioară, de asemenea prematură; este mai înalt decât sufletul-grup al bovinelor. Înălţimea nu este în funcţie de epocă; unele trepte de evoluţie sunt atinse cu anticipaţie. De aceea fiinţele sunt expuse unor pericole pe care încă nu sunt în stare să le înfrunte. Zoologia ocultă este foarte complicată şi nivelurile de dezvoltare ale sufletelor-grup sunt foarte diferite.

C.: — Cărei Ierarhii îi corespund zeii greci şi germani?

R.S.: — Ierarhiei Îngerilor. Este vorba de entităţi care şi-au exercitat acţiunea în era Atlantidei. La început omul a trăit împreună cu aceste fiinţe, care apoi s-au retras, dar nu au devenit „zei“ decăt în vremurile de după Atlantida. În Atlantida zeii trăiau printre oameni. Oamenii au urmat o cale de evoluţie descendentă, zeii o cale ascendentă. În fiecare Ierarhie există nenumărate gradaţii, nuanţe.

C.: — Ce se va întâmpla cu lumea animală? Va ajunge la o dezvoltare superioară?

R.S.: — Sufletele-grup ale animalelor se dezvoltă, progresează; vor fi altfel de fiinţe pe Jupiter. Nu vor fi fiinţe omeneşti în sensul de astăzi al cuvântului, dar sufletele-grup ale animalelor vor ajunge totuşi pe Jupiter la un anumit fel de umanitate. Dar animalul individual nu va avea parte de o dezvoltare superioară, căci acesta se află în acelaşi raport cu sufletul-grup ca şi ciotul unui arbore cu lăstarul tânăt; el piere, aşa cum piere ciotul, pe când sufletul-grup se înalţă.

C.: — Ce importanţă trebuie să acordăm aşa-numitei educaţii prenatale?

R.S.: — Mama ar trebui să aibă grijă de multe lucruri în timpul sarcinii. În ziua de azi, neştiind aceasta, ea nu se îngrijeşte să ia anumite măsuri importante. În decursul primelor zece luni (lunare) ale vieii sale pământeşti, copilului poate să-i lipsească ceva care ar fi foarte bun pentru el. Astăzi zeii au misiunea de a se îngriji de aceasta; mai târziu această sarcina le va reveni oamenilor, când ei vor atinge maturitatea necesară. În marea lor înţelepciune, zeii au scos de sub influenţa omului aceste zece luni (lunare) ale dezvoltării copilului. Oamenii ar trebui să fie bucuroşi că nu pot interveni în dezvoltarea prenatală. Cel mai bun lucru pentru copil este ca viaţa pe care o duce mama lui să corespundă unui ideal în domeniul gândirii, simţirii şi voinţei.

C.: — Ce raport există între ştiinţa spirituală şi ştiinţa modernă?

R.S.: — Faptele constatate ştiinţific aduc dovezi în favoarea ştiinţei spirituale, în schimb teoriile ştinţifice nu ne duc spre domeniul ştiinţei spirituale, ci, dimpotrivă, ne poartă pe căi ocolite. Nu vreau să lovim în ştiinţa actuală, căreia îi apreciem strădaniile; dar trebuie să arătăm clar şi precis ce ne desparte de ea, căile care ajung la cunoaşterea spirituală şi cele care o ocolesc.

C.: — Legăturile de rudenie au vreun raport cu Karma?

R.S.: — Faptul că cineva se naşte într-o anumită familie este desigur determinat de Karma; poate fi rezultatul unei Karma anterioare. Dar omul îşi poate crea şi noi raporturi karmice, prin ceea ce face în prezent. Persoanele între care există cu adevărat o legătură se reîntâlnesc mereu, întotdeauna. Karma anterioară se manifestă prin faptul că ne naştem într-un anumit anturaj, dar nu suntem legaţi pe veci de rudele noastre prin sânge. Legăturile psihice care rezultă din cele familiale sunt cele care atrag sufletele unul spre altul. Dar aceste aspecte se modifică în cursul diferitelor cicluri pe care le parcurge omenirea; înrudirea de sânge începe să aibă mai puţină importanţă decât în trecut şi o va pierde din ce în ce mai mult chiar pe cea de acum. Legăturile de sânge vor slăbi tot mai mult în decursul evoluţiei.

C.: — Ce ne mai puteţi spune despre „lupta din ceruri“?

R.S.: Cu prilejul acelei lupte nu cele mai rele, cele mai incapabile dintre Dyntmis au fost cele „trimise în serviciu comandat“. Pentru ca discipolii Misterelor să înţeleagă acest lucru, adesea iniţiaţii purtau măşti ale Puterilor potrivnice. Fiinţa intelientă trebuie să se izbească de o alta fiinţă inteligentă, dar care se află pe o cale greşită.

C.: — Care este raportul dintre negativ şi pozitiv?

R.S.: — Omenirea va trebui să-şi dea seama din ce în ce mai bine că meschinăria, nebunia etc. nu sunt importante decât pentru lumea fizică şi că vor dispărea odată cu oamenii: dimpotrivă, binele, fiind pozitiv, va persista în veci. În această privinţă ocultismul se orientează, în vederea cunoaşterii, după marile legi cosmice, de exemplu, cea care reglementează înmulţirea peştilor în mare. Icrele lor pier în masă; deci un element negativ însoţeste în mod necesar ceea ce este în devenire, dar aceasta nu trebuie să ne împiedice să acţionăm întotdeauna în mod pozitiv. Oricât de numeroase ar fi puterile potrivnice, ceea ce este de făcut trebuie să fie făcut.

C.: — Care este rostul suferinţei?

R.S.: — Suferinţa este un fenomen care însoţeşte cu necesitate orice dezvoltare superioară. Fără ea cunoasterea nu este cu putinţă. Într-o zi omul îşi va spune: sunt recunoscător pentru fericirea pe care mi-a dat-o lumea aceasta, dar dacă ar trebui să aleg între bucurie şi durere, mi-aş păstra durerea; nu mă pot lipsi de ea pentru a cunoaşte. După un anumit timp, orice suferinţă ni se înfăţişează ca indispensabilă, căci trebuie să o considerăm ca făcînd parte din evoluţie. Nu există evoluţie fără suferinţă, aşa cum nu există un triunghi fără unghiuri. Când ne vom uni cu Christos ne vom da seama că suferinţele îndurate au fost condiţii preliminare pentru a ajunge la aceasta. Pentru a fi în armonie cu Christos, este nevoie de suferinţă; aceasta este un factor neapărat necesar în evoluţie.

Trecând peste propriul egoism, omul iese din starea sa de inerţie, de inhibiţie. De aici un lucru bun: o forţă care se naşte din insuficienţa proprie. Datorită acţiunii mele imperfecte, adică a eşecului meu, sunt încurajat, mulţumesc lui Dumnezeu, să-mi continui strădaniile. Strădania mea omenească nu este sortită fără speranţă eşecului. Doar cel care de bună voie se abate de la chemarea proprie fiinţei omenesti nu va fi mântuit. Suferinţa este unul dintre elementele acelei sinteze pe care o reprezintă desfăşurarea existenţei.


Düsseldorf, 22 aprilie 1909

C.: — Ce ne puteţi spune despre reîncarnare?

R.S.: — De fapt, noţiunea de reîncarnare face parte dintr-o doctrină foarte veche a şcolilor oculte. Ea nu a apărut decât relativ recent în scrieri. Este unul dintre cele mai elementare învăţăminte oculte. Dimpotrivă, faptele legate de reîncarnare nu sunt simple (vedeţi expunerile privind corpurile eterice ale vechilor Rishi şi altele). Secretul reapariţiei Eului era păstrat cu grijă.

În primii ani ai mişcării teosofice se spuneau lucruri ciudate în acest domeniu: la aceeasi masă, într-o cafenea, se puteau întâlni reîncarnările impăratului Iosef, a lui Seneca etc. Astfel de afirmaţii creează confuzie.În acest domeniu, trebuie să ne spunem: mi se transmit numeroase idei, dar n-aş putea să le aprofundez într-atât încât să le înteleg. De fapt încă nu înţeleg nimic. Mai ales trebuie să ne ferim de afirmaţii categorice.

C.: — Ce ne puteţi spune despre conceptele „moarte“ şi „a muri“?

R.S.: — În cartea lui Iov, nevasta acestuia îl îndeamnă să nu mai fie bun. Găsim acolo următoarea expresie: „Leapădă-te de Dumnezeul tău şi mori“*. Aceste cuvinte cuprind o întreagă lume. Nu le putem înţelege decât dacă ştim ce semnificaţie avea pe atunci „unirea cu Dumnezeu“. Ea făcea cu putinţă o viaţă pe care moartea nu o poate distruge, dacă această unire s-a realizat. „A muri“ nu exprimă procesul material, trebuie să ne gandim la acest termen cu altfel de simţire.

* În trad. românească a Bibliei: „Atunci nevasta lui a zis către el: „Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!“ (Iov, cap. 2, 9).

Sfântul Apostol Pavel zicea: „A venit Legea şi am murit“*. Trebuie să vedem clar ce înseamnă aici conceptul „Lege“.

* În trad. românească a Bibliei: „Iar eu cândva trăiam fără Lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă; Iar eu am murit. Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte“. (Romani, 7, 9-10).

Prin „moarte“ se înţelege despărţirea de ceea ce nu poate fi omorât. În unele perioade se înţelegea prin aceasta căderea sufletului într-o stare de constienţă inferioară; când un suflet se încarnează, conştiinţa se întunecă. Dar sufletul poate trăi în aşa fel încât să nu fie nevoit niciodată să intre în întuneric. Întunecarea este pentru el ca o moarte care se produce atunci când se naşte trupul. Sufletele care nu au făcut nimic pentru ele intră în această nouă moarte, adică în această reîncarnare.

Magiştrii vor să ne arate cât de neîndestulătoare, rigidă şi cât se poate de îndepărtată de adevărata stare de lucruri este gândirea modernă.

Dragostea creştină nu înseamnă numai ajutor pentru cei ce cad în greşeală; există o dragoste creştină activă, care îi apără pe cei din jur de înţelegerea greşită. Înţelepciunea Orientului cuprinde o teorie a cunoaşterii atât de profundă, încât materialiamul nostru kantian nu poate să o înţeleagă. Pentru a accede la adevărata doctrină a cunoaşterii, ar trebui să spunem: fără ochi, nu există lumină (deci lumea este ceea ce noi ne reprezentăm), dar şi: fără lumină ochiul nu există.

Nu este deloc întâmplător faptul că ochiul percepe lumina: ea este cea care a creat ochiul, ochiul îşi datorează existenţa luminii. Soarele se obiectivează în lumină.

Pentru ocultism, ochiul din microcosmos corespunde cu Soarele din macrocosmos. La fel, există o corespondenţă între glas (în microcosmos) şi foc (în macrocosmos). Este justificată comparaţia între apariţia materiei cuprinsă în forme şi formarea figurilor sub acţiunea sunetului. Aceste două procesc reproduc procesele originare. Forma este un sunet care a încremenit în materie. Sunetul a trebuit mai întâi să-şi facă drum prin focul originar. Lumea minerală, animală ş.a., totul este sunet, sunet care a trecut prin foc. Focul se exprimă în microcosmos prin căldura sângelui. Se manifestă în ea şi de aceea răsună din interior, prin glas, ceea ce corespunde cu formarea materiei prin Logos.

Înţelepciunea cosmică de la origini este superioară gândirii născute în cursul evoluţiei. Această înţelepciune care se manifestă în tot ce ne înconjoară a fost imprimată în timpul Lunii vechi. Menirea Pământului este să dezvolte dragostea. Pe Jupiter din toate câte vor exista va emana o mireasmă de dragoste. Evoluţia Pămânntlui este necesară pentru ca pe Jupiter să existe o dragoste care vine din interior. Există o polarizare între înţelepciune şi greşeală pe Lună, între dragoste şi egoism pe Pământ.

Saturn – Foc
Soare – Aer (gaz)
Lună – Apă
Pămant – Pământ (solid).

În decursul evoluţiei tereste, apa şi aerul au intrat în acţiune în mod independent. Totul s-a condensat pornind de la cele patru elemente. Vaporii de apă sunt strâns legaţi de vegetale. În zilele noastre, nu putem să ne folosim decât de forţele anorganice – de cărbune, de exemptu – pe câtă vreme atlanţii foloseau forţele de natură vegetală. Ştiau, de exemplu, să extragă forţele cuprinse în sămânţă, de care se foloseau pentru propulsia vehiculelor lor. Forţele din sămânţă provin din aer si din apă. Dar modul în care omul făcea să acţioneze acele forţe depindea de moralul său, care era în legătură şi cu vântul şi cu vremea de afară. Când aceste forţe erau bine folosite, vântul era bun şi timpul favorabil. Atunci când atlanţii s-au înrăit, ei însişi au fost cauza Potopului.

Tot aşa focul era în legătură cu pământul în vremurile Lemuriei. Aceste elemente se puteau combina în multe feluri.

Ne putem reprezenta spaţiul tridimensional. În doctrina platoniciană există o sentinţă importantă: „Dumnezeu geometrizează“. Principiile fundamentale ale geometriei au calitatea de a deştepta capacitatea de clarviziune. Se demonstrează în topologie că punctul situat la infinit spre dreapta este acelaşi cu cel situat la infinit spre stanga. Aceasta înseamnă că până la urmă Universul este o sferă; se revine întotdeauna la punctul de plecare. Dacă pornim de la teoremele din geometrie, ele se transformă în concepte-limită. Spaţiul tridimensional revine la punctul de unde a plecat. De acum, în domeniul astral, .A acţionează asupra lui .B fără mijlocitori.

Introducerem materialismul în teosofie dacă, pentru a ajunge la spiritual, ne gândim că materia devine din ce în ce mai subtila. Nu aşa se poate pătrunde în lumea spiritului. Doar prin intermediul unor repezentări cum ar fi .A - .B ajungem să redăm a patra dimensiune. Să luăm ca exemplu viespea, care are o talie atât de fină încât s-ar părea că nu există o legătură între cele două părţi, la fel de mobile, că acestea nu sunt unite decât prin mişcarea lor. Extindeţi acest exemplu asupra mai multor câmpuri de acţiune în spatiul multidimensional.

C.: — Care este semnificaţia numărului 40?

R.S.: — Ce înseamnă „ieşit din găoace“? Se scrie asa: 10. Pentru exoterism este cifra 10, pentru esoterism „ieşit din găoace“. Închipuiţi-vă ca unul dintre ciclurile de evoluţie tocmai s-a terminat – de exemplu, Saturn, Soarele, Luna s-au împlinit şi ne-am afla în punctul în care începe evoluţia Pământului. Ceea ce are omul de pe Saturn a devenit oul 0, de pe Soare 00, de pe Lună 000. După ce s-au terminat aceste trei cicluri, începe altul nou: 1000. Acest ciclu străbate cicluri secundare: ciclurile 6, 5, 4, 3; 2, 1. În scriere ocultă, putem scrie şi aşa: 4321000. Când se vorbeste de 1000 de ani în ocultism, se înţelege prin aceasta că trei cicluri au ieşit din ou.

Acest ocultism al numerelor reproduce unele fapte cosmice. Tot ce exisa în Cosmos se reflectă în viaţa fizică şi spirituală a Pământului. În ciclul actual, omul dobânteşte viziunea lumii exterioare, o inversare a oricărei viziuni. În cel de al patrulea ciclu, în faţa conştiinţei apare Maya. De aceea numărul 4 este cel al Mayei şi al Cosmosului. De câte ori apare în Biblie acest număr, ceva este învins în Maya: să posteşti 40 de zile, să rătăceşti 40 de zile în deşert înseamnă o astfel de izbândă; 40=4 ieşiri din găoace. Cel care posteşte 40 de zile a trecut astfel printr-un ciclu ocult. Cu cât stările de conştiinţă sunt mai primare, cu atât mai puţin se poate spune că timpul „ţine mult“; cu cât mergem mai mult înapoi în seria stărilor de conştiinţă, cu atât mai puţin este prezentă plictiseala.

Evoluţia nu are aici început nici sfârşit. Ea parcurge o serie de cicluri fără să se repete, căci întotdeauna apare şi un element nou în acest progres ciclic. Dacă ne gândim ca există un început şi un şfârşit, înseamnă că raţionăm după Maya, tragem o concluzie abstractă din fenomenele fizice.

Evoluţia parţială=făptura; Evoluţia generală=Dumnezeu reprezintă o presupunere falsă.

Omul are ca scop să devină liber; el poate să primească putere din toate Ierarhiile: de la Îngeri, de exemplu în Manas, de la Arhangheli-Budhi ş.a. Pe măsură ce se va dezvolta, Ierarhii mai înalte vor putea interveni, şi prin aceasta el se va dezvolta şi mai mult. Ca microcosmos, omul cuprinde în sine toate Ierarhiile.