Rudolf Steiner ORIENTUL ÎN LUMINA OCCIDENTULUI Copiii lui Lucifer şi fraţii lui Hristos GA 113 Ciclu de nouă conferinţe ţinute la München în  perioada 23–31 august 1909 Traducere din limba franceză de NICOLAE IOAN CRĂCIUN Confruntarea cu ediţia germană: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA Titlul ediţiei germane, publicată după o stenogramă revăzută de conferenţiar:  DER ORIENT IM LICHTE DES OKZIDENTES Die Kinder des Luzifer und die Brüder Christi Nr.curent în bibliografia generală GA 113 ©2002 Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC

CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

Cuvânt înainte al autorului

Conferinţa I — München , 23 august 1909 — Misiunea cunoaşterii spirituale în lumea Occidentului. În legătură cu reprezentarea dramei lui Eduard Schuré Copiii lui Lucifer

Conferinţa a II-a — München , 24 august 1909 — Primele patru trepte ale iniţierii occidentale

Conferinţa a III-a — München , 25 august 1909 — Caracteristicile lumilor superioare: lumea sufletească şi lumea spirituală. Natura conştiinţei morale: Eriniile şi Eumenidele. Evoluţia Pământului prin fazele Saturn, Soare, Lună şi Pământ şi natura cvadripartită a fiinţei umane. Evenimentul hristic

Conferinţa a IV-a — München , 26 august 1909 — Stadii vechi şi actuale ale evoluţiei. Pherekydes din Syros. Diferenţa dintre modurile de gândire oriental şi occidental. Conceptul de Istorie. Iehova. Iahve. Hristos

Conferinţa a V-a — München , 27 august 1909 — Cele două curente ale migraţiilor: curentul din nord şi curentul din sud. Lumea zeilor de sus şi a zeilor de jos

Conferinţa a VI-a — München , 28 august 1909 — Evenimentul hristic. Lumea zeilor indieni, persani şi greci. Adevărata natură a lui Lucifer. Iniţiaţii rosicrucieni 

Conferinţa a VII-a — München , 29 august 1909 — Evoluţia omenirii în cursul timpurilor postatlanteene. Modificări în organismul fiinţei omeneşti. Legenda lui Oedip şi legenda Iuda 

Conferinţa a VIII-a — München , 30 august 1909 — Natura principiului luciferic. Cele şapte epoci culturale postatlanteene. Numărul 7 şi numărul 12

Conferinţa a IX-a — München , 31 august 1909 — Tainele numerelor. Evenimentul hristic. Iisus din Nazareth şi Hristos. Înţelepciunea Misteriilor în viitor. Scythianos, Gauthama Buddha, Zoroastru, Manes. Legenda lui Varlaam şi Josafat

TREPTELE ADEVĂRULUI

Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent şi interactiv atât mistica înaltă bazată pe experienţe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât şi gândirea riguros ştiinţifică despre spirit, prin opoziţie cu tendinţele materialismului dominant în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaştere prin contestarea existenţei acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înţelege ce este materia“.

Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau ştiinţei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială“. Întreaga evoluţie, mai întâi biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaşterea directă a resorturilor spirituale ale umanităţii, ca şi cunoaşterea exterioară a materiei, se obţine numai prin eforturi susţinute de perfecţionare a structurilor noastre sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apţi şi demni de dezvoltarea conştientă şi responsabilă a relaţiei omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoaşterii de sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. Atât cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a lumii interioare şi a ambianţei telurice şi cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiinţă dublă, cu problematică cosmică şi problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.

În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care ne dă posibilitatea înţelegerii raţiunii de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi spaţiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase“, cum încearcă să denigreze unele scrieri mişcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup. Există, în prezent, antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele şi a elaborat soluţii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecinţele tuturor situaţiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaşterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii şi urmaşii săi au elaborat principiile şi metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiţiei sociale, au dat naştere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaştere obiectivă, o cale de autocunoaştere şi o cale de viaţă. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activităţii lui Hristos, a Logosului care a acţionat de la începutul existenţei Universului.

Mişcarea antroposofică, care s-a separat din mişcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, şi numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente şi organizaţii actuale. Ea deschide perspective luminoase educaţiei pentru libertate, iubirii dintre oameni şi colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creştină şi cu o largă deschidere spre înţelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea şi dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA