Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVENIMENTUL APARIȚIEI LUI CHRISTOS ÎN LUMEA ETERICĂ

GA 118


TAINELE COSMOSULUI
DESPRE COMETE ȘI DESPRE LUNĂ

Stuttgart, 5 martie 1910

În nopţile cu cer senin, dacă ne îndreptăm privirile spre spaţiile cereşti, avem în primul rând sentimentul sublimului care se revarsă în sufletul nostru prin faptul că lăsăm să acţioneze asupra noastră nenumăratele minuni stelare. Acest sentiment despre ceva măreţ, care trăieşte atunci în sufletul nostru, va fi prezent la un om mai mult, la altul mai puţin, corespunzător dispoziţiilor individuale ale fiecăruia. Omul – şi aceasta poate fi spus în special în legătură cu cerul înstelat -, va simţi trezit în el dorul de a găsi ceva, de a înţelege ceva despre minunile spaţiului cosmic pe care îl priveşte. Şi putem spune cu certitudine că tocmai faţă de cerul înstelat omul se va reţine de la înţelegere, spunându-şi că ar putea pierde sentimentul nemijlocit al măreţiei dacă ar încerca să pătrundă cu noţiunile sale taina lumii stelelor. Acest sentiment este justificat, pentru că înţelegerea, în special în acest domeniu, poate să influenţeze nemijlocit sentimentul nostru. Aşa cum se constată şi pentru alte domenii ale existenţei, în măsură mai mică sau mai mare, că sentimentele şi senzaţiile noastre sunt întărite în mod deosebit, sunt înălţate de cunoaşterea spiritual-ştiinţifică atunci când avem un simţ sănătos, tot aşa omul se poate convinge, şi se va convinge din ce în ce mai mult că, în special faţă de marile realităţi cosmice sentimentul său nu va păli, nu se va fi stinge dacă el învaţă să cunoască ceea ce se mişcă prin spaţiu sau aparent stă fix.

Desigur, nu putem într-o prezentare obişnuită să cuprindem, aşa-zicând, decât un colţ de lume, şi trebuie să lăsăm ca, în timp, să facem pas după pas în învăţarea înţelegerii fenomenelor lumii. Astăzi ne vom ocupa de o parte, o mică parte, o foarte mică parte a lumii spaţiale în legătură cu viaţa umană. Omul presimte deja, iar prin ştiinţa spirituală învaţă din ce în ce mai mult să cunoască din ce în ce mai exact, că este născut din întregul cosmos şi că enigmele cosmosului stau în legătură cu propriile lui enigme. Asta se arată mai clar în special atunci când ne apropiem de anumite enigme ale existenţei.

În viaţa omului, aşa cum se desfăşoară ea deocamdată pe pământ, se constată o polaritate. Această polaritate ne întâmpină de pretutindeni şi totdeauna. Este polaritatea dintre masculin şi feminin. Ştim că, în ceea ce priveşte neamul omenesc, trebuie să căutăm polaritatea dintre masculin şi feminin pe pământ, începând cu vechea epocă lemuriană, şi mai ştim că va mai dura un timp până când această polaritate se va transforma iar într-o unitate superioară.

Dacă reţinem ceea ce tocmai s-a spus, anume că întreaga viaţă umană s-a născut din viaţa cosmosului, putem întreba: Da, dacă începând cu timpul lemurian, ceea ce denumim femeie şi bărbat parcurge pe pământ o anumită evoluţie împreună cu pământul – dat fiind că întreaga viaţă s-a născut din univers – oare putem găsi ceva în univers care, să zicem, reprezintă, într-un sens superior, ceva asemănător cu polaritatea dintre feminin şi masculin? Oare putem găsi acel element din care, ca dintr-un element cosmic, s-au născut pe pământ masculinul şi femininul? – Putem pune această întrebare.

În orice caz, pe tărâmul ştiinţei spirituale nu avem voie să procedăm ca după o reţetă, aşa cum procedează un materialist din zilele noastre. Un astfel de materialist actual nu îşi poate reprezenta decât ceea ce trăieşte în mediul său înconjurător nemijlocit, şi din cauza aceasta este atât de înclinat ca ceea ce are o importanţă pentru viaţa omului numai în cadrul pământului, iar pentru viaţa animalelor, de fapt, cel mult pentru Lună şi Pământ, - această polaritate - să o caute în întregul cosmos şi să o denumească masculin şi feminin. Aceasta este o nenorocire a timpului nostru. Trebuie să stabilim cu precizie că denumirea de “masculin” şi “feminin” este valabilă numai începând cu timpul lemurian şi până într-un anumit timp viitor în evoluţia pământului; pentru animale şi plante, ea este valabilă cel mult şi pentru timpul evoluţiei lunare şi a evoluţiei pământene. Dar totuşi se pune întrebarea: Polaritatea pământeană masculin-feminin s-a născut dintr-o polaritate superioară cosmică? Dacă am putea găsi această polaritate, atunci va rezulta o legătură minunată, deocamdată plină de taină, între acest fenomen şi un fenomen din cosmos. În orice caz, în cosmos există pretutindeni polarităţi. Nu trebuie decât să le înţelegem, să le găsim în mod corect.

Prima polaritate de care putem da în acele polarităţi din cosmos care sunt cu precădere importante pentru viaţa omului este polaritatea dintre Soare şi Pământ. Am văzut deja prin diferitele cercetări ale evoluţiei pământului cum s-a despărţit Soarele de planeta Pământ, cum au devenit ele corpuri autonome în spaţiu; dar putem să întrebăm, de asemenea: Cum se repetă polaritatea Soare-Pământ din macrocosmos, din marea lume, cum se repetă ca polaritatea în om, în microcosmos? Există în om o polaritate care corespunde polarităţii dintre Soare şi Pământ din cadrul sistemului nostru planetar? Da, există această polaritate! Şi această polaritate se află în organismul uman, dar în organismul total, trupesc şi spiritual – am spune între tot ceea ce se exprimă exterior în organul capului şi tot ceea ce se exprimă în exterior în organele de mişcare ale omului. Tot ceea ce la om se exprimă ca polaritate între organele capului şi organele mişcării, deci mâini şi picioare, corespunde în om acelei polarităţi pe care o putem denumi, pentru cosmos, polaritatea dintre Soare şi Pământ. Vom vedea cum se acordă aceasta cu alte corespondenţe în care, într-o anumită corelaţie, Soarele este plasat în paralel cu inima; însă nu despre aceasta este acum vorba; acum este vorba despre o pereche polară: capul pe de o parte; de cealaltă parte, ceea ce numim organe de mişcare la om.

Puteţi înţelege uşor că omul, în raport cu membrele sale, pe vechea Lună, a fost o cu totul altă fiinţă decât în cadrul evoluţiei Pământului. Abia Pământul l-a făcut pe om o fiinţă care să stea la verticală, o fiinţă care să-şi utilizeze mâinile şi picioarele în modul în care o face astăzi; capul poate să privească liber numai datorită faptului că el este în altă situaţie decât a fost în timpul evoluţiei lunare, când şira spinării era paralelă cu suprafaţa Lunii; în timpul evoluţiei Pământului, cosmosul i-a furnizat forţele solare pentru a se ridica la verticală. Despre Pământ, aşa cum este astăzi, putem spune: el este răspunzător de faptul că omul îşi poate folosi mâinile şi picioarele aşa cum o face. Acţionând din exteriorul Pământului şi formând polaritatea faţă de Pământ, Soarele este responsabil pentru faptul că a scos aşa-zicând într-un anumit mod faţa omului cu capul său din legătura cu Pământul şi l-a adus în starea de a privi liber în cosmos. Ceea ce în sistemul planetar reprezintă polaritatea dintre Soare şi Pământ este, în om, polaritatea dintre cap şi membre. Regăsim această polaritate dintre cap şi membre la toţi oamenii, fie ei bărbaţi sau femei, şi de aceea găsim că în aspectele esenţiale care privesc această polaritate bărbaţii şi femeile sunt structuraţi în mod asemănător. Astfel încât putem spune în ce priveşte polaritatea dintre Soare şi Pământ: polaritatea corespunzătoare ce se regăseşte la om trebuie să se exprime în acelaşi fel la bărbaţi şi la femei. Pământul acţionează în aceeaşi măsură asupra femeii cât şi asupra bărbatului, femeia este în acelaşi mod înlănţuită de Pământ precum bărbatul, şi în acelaşi mod sustrage Soarele capul femeii cât şi al bărbatului din înlănţuirea de Pământ.

Polaritatea pe care tocmai am atins-o o vom aprecia mai târziu în deplina sa profunzime dacă ne gândim că, de exemplu, acele fiinţe care au căzut prea repede în materia densă – animalele mamifere - nu au putut fi aduse până la situaţia de a avea o privire liberă în cosmos; ele sunt înlănţuite cu faţa lor de existenţa Pământului. Pentru ele, polaritatea dintre Soare şi Pământ nu a devenit în acelaşi sens o polaritate în propria lor fiinţă. Din cauza aceasta nu avem voie să numim un mamifer ca fiind un microcosmos. Pe om însă îl putem numi microcosmos. Şi avem acum o mărturie pentru natura microcosmică a omului în polaritatea dintre cap şi membre.

Aici aveţi un exemplu care arată cât de infinit de important este să nu devii unilateral în tratarea unei anumite probleme. Se pot număra oasele omului şi oasele mamiferelor superioare, se pot număra muşchii la oameni şi la mamifere; prin aceasta se poate stabili o legătură care, în timpurile noi, a dus la o anumită concepţie asupra lumii, care pune omul cât se poate de aproape de mamiferele superioare. Cauza este faptul că oamenii abia prin ştiinţa spirituală vor învăţa cât de important este să aibă nu numai realităţi, adevăruri pur şi simplu, ci să mai aibă încă ceva alături de adevăruri. Fiţi conştienţi că acum, în acest moment, spun ceva foarte important, ceva ce antroposoful ar trebui să îşi întipărească în memorie şi în inimă: multe lucruri sunt adevărate, însă nu este suficient să ştii doar că un lucru este adevărat! – Nu există nici o îndoială că e adevărat ceea ce, de exemplu, ştiinţa naturală spune despre înrudirea oamenilor cu maimuţele. Dar la un adevăr nu este important doar că este un adevăr, ci să ştii cât de important poate fi acel adevăr pentru explicarea generală a existenţei. Deci nu este suficient să avem ceva drept adevăr, ci trebuie să ştim cât de important este un adevăr pentru explicarea generală a existenţei. Se poate întâmpla şi ca un adevăr aparent curent să nu fie socotit un adevăr capital, numai pentru că nu este luată în consideraţie importanţa lui. Există un adevăr curent pe care fiecare om îl cunoaşte şi la care nu trebuie decât să-i recunoşti importanţa; atunci el se dovedeşte profund, profund important pentru întreaga noastră ştiinţă a evoluţiei pământeanului. Acesta este adevărul: omul este singura fiinţă pe pământ care, în principiu, îşi poate mişca liber faţa în toate direcţiile cosmosului. Dacă în această privinţă vom compara omul cu maimuţele, care stau cel mai aproape de el, vom putea spune: Chiar dacă maimuţa a încercat să se ridice la verticală, nu a reuşit pe deplin. – Şi tocmai aceasta are importanţă. Nu trebuie decât să vedem cât de greu atârnă un adevăr. Dacă omul are acest avantaj, trebuie să îl resimţim mai întâi în importanţa lui, şi apoi vom pune importanţa faptului în legătură cu alte lucruri caracterizate ale lumii: cu faptul că Pământul nu este singur ci Soarele se află în opoziţie cu Pământul, ceea ce înseamnă că ceva din exteriorul Pământului, ceva ce îl face pe om cetăţean al spaţiului ceresc îl şi smulge existenţei pământeşti. Avem voie să spunem, într-un anumit sens: pentru ca omului să-i fie dată această situaţie privilegiată în cosmos, trebuia să se fi făcut această ordine cosmică pe care o cunoaştem astăzi ca polaritate între Soare şi Pământ. De dragul omului, pentru ca el să poată fi ridicat din starea de animal, trebuia să fie creat acest raport dintre Soare şi Pământ.

Privim astfel omul dintr-o direcţie şi spunem: în om avem aceeaşi polaritate pe care o vedem, pe de altă parte, când privim spaţiul ceresc şi contemplăm Soarele cu polul lui opus, cu Pământul.

Acum să ne întrebăm: Oare putem găsi cealaltă polaritate de pe Pământ, pe care am indicat-o, anume polaritatea dintre feminin şi masculin, o putem regăsi şi în cosmos? Oare există ceva în cosmos – am în vedere aici prin cuvântul “cosmos” sistemul nostru solar – organizat astfel încât, pornind de la această ordine cosmică, să dea aici pe pământ polaritatea dintre bărbat şi femeie drept efect? Da, există o astfel de organizare. Polaritatea superioară deci este cea pe care o putem denumi polaritatea dintre elementul reprezentat de comete şi elementul reprezentat de Lună, dintre comete şi Lună. Această polaritate dintre comete şi Lună, tratată în mod asemănător polarităţii dintre Soare şi Pământ, este valabilă pentru polaritatea dintre masculin şi feminin. Astfel încât putem spune: aşa cum în cap şi membre se reflectă polaritatea Soare – Pământ, tot aşa se reflectă în masculin şi feminin polaritatea cometă - Lună.

Suntem introduşi, într-o privinţă, în anumite taine ale lumii. Şi anume, oricât de ciudat ni s-ar părea, este absolut adevărat că diferitele membre, diferitele mădulare ale naturii umane existente în trupul fizic exterior au diferite valori; adică sunt, în intensităţi diferite, o expresie a spiritualului care stă în aaversul lor. În adevăr, la om, aşa cum ni se înfăţişează ca trup fizic, numai capul şi, într-un alt sens, membrele corespund forţelor interioare spirituale care stau la temelia formei exterioare. Să ţinem bine minte aceste lucruri pentru a ne înţelege: tot ceea întâlnim în mod exterior în lumea fizică este o amprentă, este o copie a spiritualului, spiritualul a format exteriorul fizic. Când spiritualul formează ceva fizic exterior, îl poate forma în aşa fel încât acest fizic, pe anumite trepte de dezvoltare, îi este mai mult sau mai puţin asemănător sau îi este mai mult sau mai puţin neasemănător. Numai capul şi membrele sunt, ca format exterior, într-o oarecare măsură asemănătoare contra-imaginii lor spirituale. Nimic altceva din restul trupului omenesc nu arată asemănător cu imaginea spirituală, astfel încât, în afară de cap şi membre, toate celelalte părţi din alcătuirea omului sunt în cel mai eminent sens o imagine înşelătoare. Şi cel care are privirea clarvăzătoare educată vede, de fapt, totdeauna omul astfel încât o impresie adevărată nu îi fac decât capul şi membrele. Privitor la ele, omul clarvăzător are sentimentul: ele sunt adevărate, nu mint. Dimpotrivă, faţă de restul trupului uman, conştienţa clarvăzătoare are sentimentul: este o formă neadevărată, este ceva mincinos, nu arată asemănător cu spiritualul care stă îndărătul ei. Iar tot ce este feminin îi apare conştienţei clarvăzătoare ca şi cum nu ar fi atins o anumită treaptă de evoluţie ci ar fi rămas în urmă.

Putem spune deci că evoluţia înaintează astfel:

desen

din punctul A spre punctul B, C ar fi un fel de evoluţie normală, în C am avea atunci pentru om forma capului şi forma membrelor. În schimb, restul formelor trupului feminin sunt ca şi cum trupul feminin a rămas pe loc în D, nu a ajuns până în punctul de evoluţie din prezent ci a rămas în urma acestui punct de evoluţie. Dacă nu înţelegem greşit, putem spune: trupul feminin, aşa cum se prezintă astăzi, a rămas în urmă pe o treaptă mai spirituală; în forma sa, el nu a coborât atât de adânc în materie, ca în treapta de evoluţie obişnuită. Totul evoluează din spiritual până în trupesc, în jos. Trupul feminin a rămas înapoi pe o treaptă anterioară de evoluţie şi nu a ajuns până la punctul mediu de evoluţie. Trupul masculin însă, făcând abstracţie de cap şi membre, a trecut dincolo de punctul de evoluţie mediu. El a depăşit acest punct, a sărit peste el. Ca trup uman este mincinos fiindcă el este mai material decât imaginea sa spirituală originară arhetipală, întrucât el a coborât mai adânc în materie decât corespunde treptei de evoluţie medie. Astfel, în trupul feminin avem ceva rămas în urmă faţă de evoluţia normală, iar în trupul masculin avem ceva care a coborât în materialitate mai mult decât corespunde la omul întreg capului şi membrelor.

Această polaritate se găseşte şi în cosmos, în cosmosul nostru solar. Dacă considerăm Pământul şi Soarele ca trepte de evoluţie normală, cometa nu a pătruns până la acest stadiu normal de evoluţie: ea corespunde în cosmos femininului din om. Astfel încât existenţa cometei trebuie să o privim ca arhetip al organismului feminin în cosmos, în exterior. Existenţa lunară este contra-imaginea existenţei masculine. Aceasta v-o puteţi lămuri uşor prin consideraţiile de până acum. Am arătat că Luna este o bucată de pământ care trebuia să fie separată de acesta. Dacă ea ar fi rămas în Pământ, acesta nu ar fi putut progresa în dezvoltarea sa. Luna a trebuit să fie separată datorită densităţii ei. Deci, polaritatea dintre cometă şi Lună în exterior reprezintă arhetipul, imaginea originară a femininului şi a masculinului la om.

Acest lucru este extraordinar de interesant pentru că vedem de aici că atunci când privim o fiinţă, fie ea o fiinţă care se află pe Pământ, ca omul, fie ea întreaga fiinţă cosmică, nu avem voie să punem un mădular alături de altul aşa cum apar ele în spaţiu unul lângă altul; dacă facem astfel, ne dăruim unei imense iluzii. Ceea ce se află alăturat în spaţiu nu este de aceeaşi valoare. Desigur, diferitele componente ale unui organism omenesc se află una lângă alta, iar un anatomist materialist obişnuit va trata aceste componente având aceeaşi valoare în spaţiu. Pentru cel care tratează lucrurile conform adevărului lor, lucrurile se deosebesc prin aceea că unul dintre ele a ajuns la un anumit punct al evoluţiei, altul se află încă înaintea acelui punct dar a parcurs, totuşi, o anumită etapă, iar un al treilea a depăşit deja acel punct de evoluţie. Cândva întreg organismul uman va fi tratat conform acestei direcţii, şi abia atunci va exista o anatomie ocultă în sens adevărat. Căci ceea ce am prezentat acum, şi anume că lucruri aflate unul lângă altul se găsesc pe diferite trepte de evoluţie, face ca toate organele din organismul uman să poată fi înţelese numai dacă se ştie că fiecare dintre ele a ajuns pe o cu totul altă treaptă de evoluţie. Nu poţi pune pur şi simplu lucrurile unul lângă altul, fiindcă stau în spaţiu unul lângă altul, pentru că ele, conform acestei direcţii, au valori diferite.

Dacă vă reamintiţi acum că evoluţiei Pământului i-a premers o veche evoluţie lunară, veţi putea spune, după ceea ce tocmai a fost explicat, că Luna noastră actuală, ce-i drept, este o bucată din vechea evoluţie lunară, dar că ea nu stă pe treapta vechii evoluţii lunare, ea nu o reprezintă pe aceea. Căci ea nu numai că a ajuns până la stadiul “Pământ”, ci chiar a trecut peste el. Ea nu a putut aştepta până când Pământul va deveni un Jupiter şi, prin aceasta, a căzut în încremenire. Deci Luna a depăşit evoluţia normală şi, prin aceasta, a căzut în învârtoşare în ceea ce priveşte partea sa materială; dar în nici un caz referitor la ceea ce îi aparţine din punct de vedere spiritual.

Dimpotrivă, cometele de acum corespund raportului care a existat între Soare şi Lună în cosmos, într-o anumită perioadă din timpul vechii evoluţii lunare. Cometa a rămas în acea stare de evoluţie; dar acum ea trebuie să-şi ducă existenţa altfel. Ea a rămas însă în stadiul vechii existenţe lunare. Cometa nu a progresat până la existenţa normală “Pământ”. Astfel încât în Luna de astăzi avem o bucată din prea devreme născutul Jupiter, care s-a întărit prin aceasta, nemaifiind capabil de viaţă, iar în cometele actuale avem în evoluţia actuală a Pământului o bucată din vechea existenţă lunară.

În paranteză aş vrea să spun: avem aici un rezultat demn de remarcat, prin care modul nostru de tratare spiritual-ştiinţific a dobândit oarecum un fel de mic triumf. Cei care au fost prezenţi în anul 1906 la ciclul de conferinţe din Paris [ Nota 15 ] îşi vor aminti că am prezentat atunci anumite lucruri, care - nu le poţi prezenta întotdeauna pe toate -, aparţin într-adevăr evoluţiei generale a Pământului, dar care nu au fost descrise în cartea Ştiinţa spirituală în rezumat, deoarece în ea trebuia atinse alte lucruri. Ar fi trebuit să fie scrise nenumărate cărţi, nu una singură, dacă am fi vrut să le dezvoltăm pe toate. Eu am dezvoltat deci punctul care se referă mai mult la aspectul material-chimic. Atunci am spus că vechea evoluţie lunară – care se continuă în existenţa de acum a cometelor, deoarece cometele au rămas pe acea treaptă şi, atât cât le permit raporturile actuale, trăiesc acele vechi raporturi în legitatea lor -, am spus că evoluţia lunară se deosebeşte de Pământ, că fiinţele de pe vechea Lună aveau nevoie de azot şi de anumite combinaţii ale azotului, cianului, combinaţii ale acidului prusic, aşa cum fiinţele de astăzi de pe Pământ au nevoie de oxigen. Cianul şi celelalte asemănătoare sunt combinaţii care, în anumite proporţii, sunt mortale astăzi pentru fiinţele superioare, sunt substanţe care le cauzează moartea. Dar combinaţiile carbonului cu azotul, combinaţiile acidului cianhidric şi alte combinaţii asemănătoare, jucau pe vechea evoluţie lunară un rol cu totul asemănător [cu oxigenul de astăzi].

Acestea sunt lucruri care atunci, la Paris, au fost dezvoltate din întregul ştiinţei spirituale, astfel încât cei care şi-au înscris în sufletul lor aceste lucruri, au trebuit să-şi spună în cursul acestor ani: dacă ar fi adevărat, atunci ar trebui ca în cometele de astăzi să fie constatat ceva asemănător combinaţiilor dintre carbon şi azot. Şi poate vă amintiţi – mie mi-a fost adusă vestea tocmai în timpul cursului de la Stockholm [ Nota 16 ], în ianuarie -, cum a fost răspândită vestea prin ziare, că spectrul cometelor prezintă combinaţii ale acidului prusic. Aceasta este o confirmare strălucită a ceea ce cercetarea spirituală a putut să spună deja mai înainte găsindu-şi ulterior confirmarea prin ştiinţa naturală fizică! Astfel de dovezi ne sunt mereu cerute, de aceea le amintesc aici. Dacă există un caz eclatant, este important ca noi, antroposofii, să îl arătăm şi să ne reamintim – şi asta nu din orgoliu – de acest mic triumf al ştiinţei spirituale.

Vedeţi deci că putem regăsi acea polaritate dintre masculin şi feminin în cosmos într-un sens superior, oarecum conform arhetipului său, în polaritatea dintre cometă şi Lună. Şi dacă am putea porni de aici – ceea ce nu este, desigur, posibil în toate direcţiile - şi am putea pune într-o parte acţiunea corpului lunar, iar în cealaltă parte pe cea a cometelor, atunci aţi vedea cât este de grandios şi copleşitor - aş zice - depăşind tot ce e în mod obişnuit sublim, este sentimentul: vedem aici pe Pământ ceva ca o copie, ceva ce se exprimă în funcţiunile sale pe Pământ exact aşa cum se exprimă polaritatea dintre cometă şi Lună în cosmos. – Dar nu ne putem referi decât la unele din aceste lucruri. Unele dintre ele sunt importante, şi asupra lor ne vom opri.

Înainte de orice trebuie să fim conştienţi de acţiunea asupra omului a acelei polarităţi care se exprimă în cometă şi Lună. Nu trebuie să gândim simplist că această polaritate se exprimă numai în ceea ce este, de exemplu, femeie şi bărbat, ci trebuie să ne fie limpede că proprietăţile masculine sunt prezente aşa-zicând în fiecare femeie şi proprietăţile feminine sunt prezente în fiecare bărbat. Ştim, de asemenea că trupul eteric al bărbatului este feminin şi trupul eteric al femeii este masculin, şi prin aceasta lucrul devine dintr-o dată extraordinar de complicat. Acum trebuie să ne fie limpede că ceea ce este în bărbat feminin, anume trupul eteric, faţă de ceea ce este în femeie masculin, anume din nou trupul eteric, inversează aşa-zicând acţiunea elementului cometă şi a elementului lunar referitor la trupul eteric. Acţiunile sunt prezente şi în raport cu trupul astral şi cu eul. Astfel, polaritatea dintre cometă şi Lună are o importanţă decisivă pentru evoluţia omenirii pe Pământ. Dat fiind că evoluţia lunară are o legătură tainică raportată la sexe (care se sustrage în orice caz unui mod de cercetare exterior, pe care însă o veţi cunoaşte), care se exprimă, între altele, în ceva ce pare cu totul neimportant, anume că rezultatul conlucrării dintre elementul masculin şi cel feminin, copilul, are nevoie de zece luni lunare pentru dezvoltarea sa de dinainte de naştere, de la zămislire până la naştere - şi chiar şi ştiinţa actuală nu măsoară acest timp cu luni solare ci cu luni lunare -, fiindcă tocmai acolo influenţa care porneşte de la Lună, adică de la reprezentantul masculinului în cosmos, spre Pământ şi spre comete, adică spre reprezentanţii femininului în cosmos, este dătătoare de ton, ea îşi creează o replică în rezultatul conlucrării sexelor.

Găsim un alt rezultat important pentru evoluţia omenirii când studiem cealaltă latură, când studiem cometele. Elementul legat de comete este unul oarecum feminin; în mişcările cometelor, în întregul mod de apariţie al cometelor din timp în timp avem aşa-zicând apariţia în cosmos, în exterior, a arhetipului naturii noastre feminine. În fapt, aceasta arată ca ceva care s-a oprit înaintea unui anumit stadiu normal mediu de dezvoltare. Dar acest etern feminin, acest feminin cosmic – expresia nu este deloc potrivită, dar ne lipsesc expresiile potrivite -, acest element feminin cosmic care ne apare în existenţa cometei, ne aduce aşa-zicând uneori ceva ce răscoleşte existenţa noastră din profunzimile unei naturi din timpuri anterioare. Astfel şi cometa, în apariţia sa este, să spunem aşa, asemănătoare femininului. Am putea exprima asta în felul următor: aşa cum se raportează ceea ce face femeia mai mult din pasiune, din sentiment, din simţire, la judecata seacă, rigidă, masculină – subliniem, faţă de judecata masculină aridă, uscată -, tot aşa se raportează ceea ce se sprijină pe mersul regulat, ponderat al Lunii la ceea ce apare neregulat şi intervine din când în când în existenţa noastră sub formă de cometă. Acesta este specificul vieţii spirituale feminine. Atenţie, eu nu am aici în vedere viaţa spirituală a femeii ci viaţa spirituală a femininului. Există aici o deosebire. Viaţa spirituală a femeii are în sine, desigur, proprietăţi masculine; ceea ce este însă viaţă spirituală feminină, indiferent dacă se petrece în bărbat sau în femeie, se prezintă în existenţa noastră ca ceva ce are caracter de începătorie, care aduce ceva elementar în întreaga noastră existenţă. Acelaşi lucru îl face şi cometa. Şi acolo unde ne întâmpină polaritatea dintre bărbat şi femeie putem vedea că ea se exprimă cu o claritate extraordinară. Oamenii care observă doar partea exterioară dezaprobă ştiinţa spirituală deoarece spre ea vin, în special în timpul nostru, foarte multe femei. Oamenii nu înţeleg că acest fapt este ceva de la sine înţeles; este ceva de la sine înţeles pentru simplul motiv că creierul mediu al bărbatului se află în situaţia de a fi depăşit un anumit stadiu mediu de evoluţie. El este arid, rigid, se ţine mai strict de noţiunile preluate, nu poate să iasă din prejudecăţile care-l domină. Cineva care foloseşte numai acest creier masculin, descris în aceste consideraţii ale ştiinţei spirituale, resimte uneori drept piedică faptul că are în această încarnare un creier masculin! Deoarece este neîndemânatic, este dur şi se lasă ghidat mai greu decât cel feminin, care trece mai uşor peste anumite piedici, pe care creierului masculin i le pune propria densitate, trece peste anumite greutăţi şi acceptă mai uşor ceea ce apare nou în concepţia noastră despre lume. Femininul şi masculinul se exprimă în aşa măsură în creier încât se poate spune că în timpul actual este deosebit de neplăcut a trebui să foloseşti un creier masculin. Creierul masculin trebuie să fie mult mai ordonat, mult mai radical dresat decât unul feminin. Nu este de mirare că femeile se acomodează mai uşor la ceea ce este atât de nou precum este ştiinţa spirituală. Acestea sunt fapte, sunt lucruri de o imensă importanţă cultural-istorică, dar care nu se pot discuta în altă parte decât pe tărâm antroposofic. Unde - în afară de antroposofie - s-ar lua în seamă în mod serios faptul că este mai incomod să ai un creier masculin decât unul feminin? Dar nici nu ar trebui să se spună că nu multe creiere din trupuri feminine au proprietăţi net masculine - legat de cele spuse. Lucrurile nu sunt atât de simple în lume precum încercăm să le redăm astăzi cu noţiunile noastre.

Ceva elementar, ceva ce răscoleşte şi, într-o privinţă, este necesar pentru ca mersul progresiv al evoluţiei pornind din cosmos să fie menţinut în mod just, este elementul legat de “cometă”. Totdeauna s-a presimţit că elementul legat de comete stă într-un oarecare raport cu fiinţele pământeşti. Astăzi însă oamenii nu presimt nimic, oamenii nu mai vor să presimtă. Nu trebuie decât să ne gândim ce figură ar face un om de cultură medie dacă i s-ar întâmpla ceea ce i s-a întâmplat profesorului Bode cu Hegel. Hegel susţinea în faţa unui profesor german că după o cometă urmează totdeauna ani buni pentru vin [ Nota 17 ], şi încerca să demonstreze prin aceea că anilor 1811 şi 1819 le-au premers comete, şi că în acei ani a fost un vin bun. Asta ar genera azi consternare! Dar Hegel spunea că această afirmaţie ar fi tot atât de bine justificată ca multe traiectorii calculate ale stelelor; pentru că a rezultat o faptă empirică, care s-a verificat în aceste două cazuri. Chiar dacă facem abstracţie de astfel de lucruri, putem spune: unii au presupus şi au presimţit întotdeauna ceva în această direcţie.

Însă nu ne putem pierde în amănunte căci acestea nu pot fi epuizate. Vrem să aducem lumină asupra unei acţiuni principale relativ la evoluţia umană.

Cometele apar la intervale mari de timp. Să ne întrebăm: Oare au ele, acolo unde apar, o astfel de legătură cu evoluţia generală a omenirii încât să impulsioneze elementul feminin în natura umană? Avem, de exemplu, aşa-numita cometă Halley, care se află din nou într-o anumită actualitate. Am putea spune lucruri asemănătoare despre multe alte comete. Dar ea are o sarcină cu totul precisă şi tot ceea ce aduce cu sine în plus are o anumită legătură cu această sarcină. Cometa Halley [ Nota 18 ] – şi vorbim mai întâi despre spiritul acesteia - are sarcina de a imprima în întreaga natură umană propria sa fiinţă în aşa fel încât când ea apare în sfera Pământului, când vine în apropierea Pământului, omul face totdeauna un pas înainte în dezvoltarea eului, pas care conduce eul, prin noţiunile pe care acesta le dezvoltă, în planul fizic. Mai întâi cometa a avut o influenţă deosebită asupra celor două mădulare inferioare ale naturii umane, asupra a ceea ce este masculin şi feminin, asociindu-se acţiunii Lunii. Când cometa nu este prezentă, acţiunea Lunii este unilaterală; acţiunile Lunii vor fi deci altfel atunci când cometa este prezentă. Influenţa cometei se exprimă astfel: când eul uman face un pas înainte trebuie, pentru ca omul în întregime să meargă înainte, ca trupul fizic şi trupul eteric sau trupul de viaţă să fie transformate în mod corespunzător. Dacă eul trebuia să gândească altfel în secolul al XIX-lea decât a gândit în secolul al XVIII-lea, atunci trebuia să fie prezent ceva care să schimbe expresia exterioară a eului în trupul eteric sau trupul vieţii, ori aceasta este cometa. Cometa acţionează asupra trupului fizic şi asupra trupului eteric sau trupului de viaţă al omului în aşa fel încât trupul fizic şi trupul eteric sau de viaţă al omului creează în fapt organe, organe fine, care sunt potrivite evoluţiei eului, aşa cum s-a dezvoltat el pe pământ drept conştienţă de eu, în special de la intervenţia impulsului lui Christos. Pornind de atunci, apariţiile cometelor îşi au importanţa în aceea că eul, prin faptul că se dezvoltă mai departe, de la etapă la etapă, primeşte astfel de organe, ceea ce înseamnă că primeşte astfel de organe fizice şi eterice de care tocmai are nevoie. Căci gândiţi-vă, oricât de ciudat ar putea să sune şi oricât de nebuneşti ar găsi contemporanii noştri aceste lucruri, ele sunt totuşi astfel: dacă eul lui Büchner şi eul lui Moleschott [ Nota 19 ] şi al altor materialişti din jurul anilor 1850 – 1860 nu ar fi avut un creier fizic şi un creier eteric potrivit, nu ar fi putut să gândească atât de materialist precum au făcut-o. Atunci preacinstitul Büchner ar fi devenit probabil un onest pastor de duzină. Pentru ca ceea ce a obţinut el în cartea sa “Forţă şi materie” să poată fi exprimat în gânduri, nu numai că eul său trebuia să urmeze o evoluţie necesară pentru aceasta, dar el trebuia să aibă şi organele corespunzătoare în trupul fizic şi în trupul eteric. Dacă vrem să căutăm dezvoltarea eului, trebuie să o facem numai în viaţa culturală spirituală. Dar dacă vrem să ştim ce a făcut ca aceşti oameni, oamenii din secolul al XIX-lea, să aibă un creier fizic potrivit gândirii materialiste şi un trup eteric potrivit pentru aceasta - atunci trebuie să ne spunem: cometa Halley, care a apărut în 1835, are acest fapt pe conştiinţă. Şi ce a provocat în secolul al XVIII-lea apariţia a ceea ce se numeşte “iluminism”, o mişcare culturală care reprezintă şI o etapă în evoluţia eului? În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, omul obişnuit are în configuraţia creierului său ceea ce se numeşte “iluminism”. Aceasta este ceva ce l-a înfuriat pe Goethe din cauză că oferă doar câteva noţiuni şi oamenii se simt foarte mulţumiţi de ele! Cine a creat creierele pentru această “epocă a iluminismului”? Pe acestea le-a creat cometa Halley din anul 1759. Este o acţiune principală în ceea ce priveşte cometa Halley.

Astfel, fiecare cometă are o anumită sarcină. Viaţa spirituală umană decurge aşa-zicând cu o anumită regularitate cosmică, am putea spune cu o regularitate burgheză. Aşa cum omul efectuează zi cu zi anumite acţiuni cu o regularitate pământeană burgheză, ia masa de prânz, ia masa de seară, tot aşa decurge viaţa spirituală omenească cu o anumită regularitate cosmică. În cadrul acesteia intervin însă anumite evenimente care şi într-o viaţă obişnuită burgheză nu sunt evenimente cu totul obişnuite, evenimente prin care se poate observa un anumit progres. Cum ar fi, de pildă, naşterea unui copil într-o familie. Tot aşa decurg, în ce priveşte întreaga evoluţie umană, regularităţile burgheze cosmice sub influenţa Lunii, a corpului lunar. Altfel decurg însă acele evenimente care produc mereu efectuarea unui pas înainte, şI care sunt, fireşte, repartizate pe intervale de timp mai mari, sub influenţa cometelor. Diversele comete au diversele lor sarcini, iar când o cometă şi-a îndeplinit sarcina, ea se sfarmă. De aceea vedem că anumite comete apar de la un anumit moment ca dublate şi apoi se distrug. Ele se dizolvă după ce şi-au îndeplinit misiunea. Astfel, ceea ce se petrece în mod regulat, zi de zi, este sub influenţă lunară iar ceea ce aduce un element nou, elementar, fundamental stă sub influenţa cometelor. Aceste lucruri ne arată că astrele ce se mişcă aparent neregulat pe cer îşi au un loc bine definit şi o importanţă a lor în întregul edificiu al cosmosului

Şi acum vă puteţi gândi că ceea ce este infuzat ca nou, ca un rezultat al femininului cosmic în evoluţia omenirii, poate da naştere la anumite furtuni, care sunt absolut vizibile, dar pe care oamenii nu vor să le observe. Dar s-ar putea întâmpla ca oamenilor să le fie adus la cunoştinţă într-un mod remarcabil felul în care depind anumite întâmplări de pe Pământ de existenţa cometelor. Cu cometele este într-adevăr ceva asemănător cu ceea ce introduce femeia ca dar în viaţa de zi cu zi a unei familii. Aşa cum un nou copil este născut într-o familie, tot aşa se întâmplă şi la revenirea cometei, la revenirea cometei se naşte ceva nou. Numai că privitor la anumite comete, eul este, în fapt, tot mai mult împins în lumea fizică, iar noi trebuie să ne apărăm faţă de ceea ce produc cometele. O nouă apariţie a cometei Halley ar putea să aducă o potenţare foarte puternică a modului de gândire büchnerian. Şi ar fi ceva negativ. Dacă cometa Halley ar fi să revină, ar fi un semn prevestitor; ea ar putea deveni un oaspete rău dacă doar ne-am dărui ei, dacă nu vom face nimic împotriva influenţelor ei. Este vorba ca noi să tindem spre acţiuni şi influenţe mai importante şi mai înalte ale cosmosului decât cele care provin de la cometa Halley. Va fi necesar ca oamenii să o trateze ca pe un semn prevestitor, să ştie că situaţia nu mai este ca în timpurile trecute când, într-un anumit sens, ea a fost rodnică pentru oameni prin faptul că ei au coborât mai jos, în planul fizic. Acest lucru nu mai este benefic acum. Oamenii trebuie să se unească acum cu alte forţe pentru a contracara influenţa care vine de la cometa Halley. Dacă arătăm cum poate fi cometa Halley un semn prevestitor, nu o facem pentru a reînvia vechi superstiţii, ci pentru a aduce în conştienţă un adevăr profund. Dacă asupra omenirii ar acţiona numai influenţa acestei comete, omenirea s-ar aplatiza din ce în ce mai mult iar eul ar fi din ce în ce mai mult condus spre planul fizic, şi împotriva acestei influenţe trebuie acţionat deja de acum. Iar asta nu se poate face decât prin aceea că în locul concepţiei despre lume determinată prin influenţa cometei Halley, să apară o concepţie spirituală despre lume, aşa cum este cea antroposofică.

Fireşte, am putea spune că Domnul Dumnezeu scoate nuiaua din cer pentru a-i pune omului în faţă un semn care să-i spună: acum a venit timpul să se aprindă viaţa spirituală! Pe de altă parte: nu este oare minunat că existenţa legată de comete intervine în profunzimile vieţii, că ea intervine şi în viaţa legată de om: în viaţa animalelor şi în viaţa plantelor? Un om care este atent la astfel de lucruri poate observa cum atunci, în timpul înfloririi, şi florile sunt pretutindeni altfel decât de obicei. Lucrurile sunt deja prezente, numai că oamenii pot trece uşor pe lângă ele neobservându-le, aşa cum pot trece şi pe lângă spirit, pentru că nu vor să îl vadă.

Acum ne putem întreba: oare ceea ce am prezentat acum ne duce în cosmos, ne duce la ridicarea spre o viaţă spirituală? Oare există ceva în exterior, în cosmos,  ceva care să corespundă acesteia? Am văzut cum capul şi membrele îşi au polaritatea opusă în cosmos, cum şi masculinul şi femininul îşi au polaritatea opusă în cosmos; putem, deci, să ne întrebăm: oare există şi o corespondenţă în cosmos pentru această izvorâre a spiritualului, pentru această depăşire de sine a omului însuşi, pentru această depăşire a eului inferior prin eul superior?

Această întrebare, care este legată de cele mai mari sarcini ale vieţii spirituale din timpul nostru, ne-o vom pune mâine. Astăzi am vrut să creez mai întâi condiţiile, pentru ca mâine, dintr-o anumită perspectivă mai largă, să putem vorbi mai bine despre o problemă importantă a prezentului. Recunosc că multe din cele ce au fost spuse astăzi le par unora foarte îndepărtate; dar trăim într-un an cu comete. De aceea este bine ca, dacă suntem în stare, să spunem ceva despre legătura plină de taină a existenţei cometelor cu existenţa Pământului. În continuare vom vorbi mâine despre marile conţinuturi spirituale ale timpului nostru.