Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVENIMENTUL APARIȚIEI LUI CHRISTOS ÎN LUMEA ETERICĂ

GA 118


REAPARIȚIA LUI CHRISTOS ÎN ETERIC

Stuttgart, 6 martie 1910

Există o anumită legătură între trecutul şi viitorul evoluţiei omenirii. Această legătură aduce, când este cercetată, multă lumină asupra întrebărilor pe care le putem pune în următoarea direcţie: Ce sarcină ne revine nouă înşine, ca oameni ai unei anumite epoci?

Când ne-am întâlnit aici, în urmă cu câtva timp [ Nota 20 ], am spus unele lucruri despre trecutul evoluţiei omenirii. Să spunem astăzi ceva despre legătura dintre trecutul şi viitorul imediat al evoluţiei omenirii. Ieri am putut încheia indicând asupra unui fapt important care, aşa-zicând, ne vorbeşte ca din cer că omenirea are nevoie de un impuls spiritual, de un nou impuls al timpului. Putem înţelege cum trebuie să acţioneze acest nou impuls numai dacă vom aborda ultimele milenii de dinaintea întemeierii creştinismului într-un anumit raport cu mileniile de după întemeierea creştinismului, cu mileniile în care trăim noi. Există o anumită lege după care anumite evenimente se repetă în evoluţia omenirii, şi în ultimul ciclu ţinut la Stuttgart [ Nota 21 ] am arătat unele repetări, am vorbit despre astfel de repetări în evoluţia omenirii. Aş vrea să subliniez astăzi în mod deosebit faptul că atunci când, prin ştiinţa spirituală, se fac referiri asupra unor astfel de repetări regulate în evoluţia omenirii, nu trebuie să credem că astfel de repetări pot fi construite cu ajutorul raţiunii. Ele trebuie să fie studiate fiecare în parte, fiecare trebuie să fie stabilită pornind de la cercetarea spirituală. Se poate cădea foarte uşor în greşeală, când una sau alta din aceste repetări se construieşte după un model. Există însă o repetare care, în orice caz, arată altfel: este acea repetare care se prezintă în aşa fel încât evenimentele fundamentale, evenimentele importante care s-au petrecut înainte de întemeierea creştinismului trebuie să reapară din nou, într-un anumit mod, după întemeierea creştinismului. Când cuprindem cu privirea ultimele trei milenii de dinaintea întemeierii creştinismului, cele trei milenii aparţin unei epoci din istoria evoluţiei omenirii pe care o definim ca aşa-numita epocă întunecată, ca epoca întunecată mai mică: Kali Yuga.

Această Kali Yuga începe în anul 3101 înainte de întemeierea creştinismului. Cu această epocă întunecată este în legătură tot ceea ce definim acum ca mari realizări ale omenirii, ceea ce definim ca trăsătură fundamentală a culturii umane a prezentului. Înainte de această epocă, înainte de această epocă întunecată sau Kali Yuga, întreaga gândire umană, toate forţele sufleteşti umane erau încă într-un anumit raport altfel organizate. În acea epocă de dinainte de anul 3101 î.Chr. – acesta este un an mediu, evoluţia trece treptat de la un fel de capacităţi la altele –, era prezent ceea ce poate fi denumit ca ultim rest al vechii clarvederi. În cursul evoluţiei omenirii, epocile se succed: Krita Yuga, Tetra Yuga, Dvapara Yuga, Kali Yuga. Ultima ne interesează în mod deosebit. Cu primele epoci amintite ajungem în vechea Atlantidă. În vechile epoci existau resturi ale vechii clarvederi astfel încât omul, înaintea epocii întunecate, avea încă o conştienţă nemijlocită a existenţei lumii spirituale, deoarece el putea privi în lumea spirituală. Această conştienţă despre lumea spirituală s-a retras tot mai mult din faţa privirilor umane şi, în medie, putem spune, au început să se formeze capacităţile şi forţele care, pe de o parte, s-au restrâns la judecata asupra lumii senzoriale şi, pe de altă parte, s-au restrâns la formarea conştienţei de sine. Toate aceste forţe au început în Kali Yuga. Şi în timp ce, în cursul acestei epoci, omul nu mai era în stare să privească în lumea spirituală, s-a dezvoltat în cadrul lumii senzoriale fizice cu atât mai mult punctul stabil în interiorul său, s-a dezvoltat ceea ce numim cunoaşterea despre conştienţa de sine. Să nu credeţi însă că această cunoaştere despre conştienţa de sine este dezvoltată deja până la un nivel superior; ea trebuie să se dezvolte în continuare. Dar nu s-ar fi putut intra niciodată în conştienţa umană dacă nu ar fi existat această epocă întunecată. În felul acesta omul a pierdut din ce în ce mai mult, pe parcursul celor trei mii de ani de dinaintea întemeierii creştinismului, legătura cu lumea spirituală. El nu mai putea avea această legătură din privirea directă în lumea spirituală.

Am văzut aici, cu prilejul ultimei mele vizite [ Nota 22 ], cum ultimul mileniu al epocii Dvapara Yuga, la sfârşitul său, a adus un fel de înlocuitor pentru privirea în lumile spirituale, acel înlocuitor care a fost dat omului prin faptul că o individualitate deosebită, Avraam, a fost ales – Avraam, care avea o constituţie deosebită a creierului fizic -, astfel încât, fără să posede vechile capacităţi, putea ajunge la o conştienţă în lumea spirituală. Din această cauză, prima parte a epocii Kali Yuga o numim în ştiinţa spirituală epoca abrahamitică, acea epocă în care omul a pierdut într-adevăr privirea nemijlocită în lumile spirituale superioare, dar în care se dezvoltă ceva ca o conştienţă a Divinităţii, care creşte mereu în eul său, astfel încât el îşi reprezintă Divinitatea ca înrudită cu conştienţa de eu, cu conştienţa de eu umană. Pentru epoca din primului mileniu din Kali Yuga, Divinitatea apare ca un eu cosmic. Iar sfârşitul acestui mileniu îl putem numi epoca abrahamitică.

După epoca lui Avraam a urmat epoca lui Moise, în timpul căreia nu se mai rămâne la starea în care divinitatea Iahve se revelează ca Eul lumii, în care Divinitatea Iahve, Eul lumii, se revelează ca o conducere plină de taină a destinelor omenirii, numai ca zeu al unui popor ci, aşa cum ştim, în epoca lui Moise această Divinitate se revelează în rugul arzând, ca Divinitate a elementelor. Şi s-a realizat un mare progres atunci când, din învăţăturile lui Moise, Eul lumii a fost resimţit ca Divinitate, astfel că omul îşi spunea: elementele existenţei, ceea ce se vede cu ochii fizici – fulgerul şi tunetul ş.a.m.d. –, sunt emanaţii, sunt fapte ale Eului lumilor, sunt, în final, emanaţii ale Eului unic al lumilor. – Trebuie însă să ne devină limpede în ce măsură aceasta a însemnat un progres.

Dacă ne întoarcem în perioada de dinaintea epocii Kali Yuga, vom găsi că oamenii vedeau spiritualul în mod nemijlocit prin resturile vechii clarvederi care le mijlocea privirea în lumile spirituale. Dar ei vedeau spiritualul în toate timpurile vechi. Ar trebui să ne întoarcem foarte departe în trecut dacă am dori să găsim altceva. Oamenii vedeau în mod direct spiritualul în timpul epocii Dvapara Yuga, Treta Yuga, Krita Yuga. Ei percepeau spiritualul în aşa fel încât acesta se prezenta ca o multitudine de fiinţe. Ştiţi desigur că atunci când ne ridicăm în lumea spirituală găsim acolo ierarhiile fiinţelor spirituale. Fireşte, acestea se află sub o conducere spirituală, sub o conducere spirituală unitară. Dar în acele vechi timpuri conştienţa nu se ridica până la această conducere spirituală unitară. Pe atunci se vedeau mădularele singulare ale ierarhiilor, se vedeau o multitudine de fiinţe divine. Numai iniţiaţilor le era posibil să rezume această multitudine la o unitate. Acum însă omul îşi reprezenta Eul lumilor, Eul pe care omul însuşi l-a cuprins mai întâi cu ajutorul instrumentului fizic al creierului, care s-a manifestat în mod deosebit la Avraam; acum omul concepea Eul lumilor ca vestindu-se în diferitele domenii ale naturii, în diferitele elemente.

Progresul următor este cel care a fost, aş spune, întreprins în ultimul mileniu de dinaintea întemeierii creştinismului, în epoca solomonică. Putem diferenţia între ele trei milenii de dinaintea întemeierii creştinismului în aşa fel încât primul mileniu să îl numim epoca abrahamitică, după acea individualitate care a apărut atunci. De la începutul epocii Kali Yuga până la Avraam oamenii se pregătesc să recunoască pe Dumnezeul unitar în spatele fenomenelor naturii. Odată cu Avraam apare această posibilitate. Dumnezeul unitar devine conducătorul, diriguitorul fenomenelor naturale; este camuflat apoi în spatele fenomenelor naturale în epoca lui Moise.

Însă toate acestea cunosc o înălţare epoca solomonică. Şi prin această ultimă epocă suntem conduşi până la acel punct al evoluţiei în care Fiinţa Divină, care era văzută în epoca abrahamitică în Iahve, care era văzută în epoca lui Moise din nou în Iahve, aceeaşi fiinţă divină ia o formă omenească. Într-o cercetare spiritual ştiinţifică a acestei probleme trebuie să constatăm cu claritate că Evangheliile au dreptate în această privinţă: nu avem dreptul să îl deosebim pe Christos de Iahve în alt fel decât prin deosebirea care există între lumina Soarelui reflectată de lună şi lumina directă a soarelui. Ce fel de lumină avem într-o noapte cu lună plină? Este lumina adevărată a soarelui, numai că ea este reflectată de lună; astfel încât primim lumina solară direct de la soare în timpul zilei, sau, reflectată de lună, în nopţile cu lună clară. Ceea ce se prezintă în spaţiu se arată, în plus, încât ceea ce trebuia să apară în final ca Soare Spiritual în Christos, s-a arătat mai înainte reflectat. În Iahve, se află reflectarea lui Christos care premerge în timp. Aşa cum în lumina lunii se află reflectată lumina soarelui, tot aşa se reflecta în Iahve fiinţa Christos pentru Avraam, Moise, Solomon. Totdeauna a fost aceeaşi fiinţă. Ea a apărut ca Soarele Christic odată cu întemeierea creştinismului. Astfel avem pregătirea acestui mare eveniment în epoca abrahamitică, în epoca lui Moise, în epoca lui Solomon.

Dar s-a petrecut o repetare a acestor trei epoci, aşa cum au fost ele înainte de întemeierea creştinismului, în epoca post-creştină, şi anume, acum, în ordine inversă. Repetarea s-a petrecut aşa încât trăsătura esenţială a epocii solomonice se repetă în primul mileniu de după Christos, şi anume în aşa fel încât spiritul lui Solomon trăieşte şi urzeşte în cele mai proeminente spirite ale primului mileniu creştin. În esenţă, înţelepciunea lui Solomon a fost cea care s-a răspândit şi prin care s-a încercat să se înţeleagă fiinţa şi evenimentul legat de Christos. Prin ceea ce s-a dobândit în înţelepciunea solomonică s-a încercat să se înţeleagă însemnătatea evenimentului christic.

A urmat apoi epoca ce poate fi denumită ca repetarea epocii lui Moise. După epoca solomonică de după Christos a urmat epoca lui Moise de după Christos. Când ajungem în al doilea mileniu creştin găsim că spiritul lui Moise este cel care străbate din nou tot ce este mai bun în această epocă. Da, putem găsi spiritul lui Moise reînviat într-o nouă formă. În epoca precreştină spiritul lui Moise şi-a îndreptat privirile spre natura exterioară fizică pentru a găsi aici Eul lumii, Dumnezeul lumii ca Iahve, pentru a-L găsi în fulgere şi tunete, pentru a-L găsi în ceea ce se poate revărsa din exterior ca marea lege a acţiunii umane; în a doua epocă postcreştină găsim că aceeaşi fiinţă se vesteşte acum în interiorul sufletului. Impresia care, aşa-zicând, era un eveniment exterior pentru Moise când el s-a îndepărtat de poporul său pentru a primi Decalogul, acest eveniment important se repetă. El se repetă în al doilea mileniu creştin printr-o puternică revelare interioară. Lucrurile nu se repetă în acelaşi mod ci aşa încât evenimentele ce urmează unul după altul în timp arată ca un fel de polaritate. Dacă pentru Moise Dumnezeu s-a revelat din elementele naturii, acum, în al doilea mileniu creştin, El se revela din cele mai profunde temelii ale sufletului uman. Şi cum ar putea să ne iasă în întâmpinare acest lucru important decât auzind cum predica un om însemnat, un om nemaipomenit: El vestea, din profunzimile sufletului său, lucruri impunătoare. Putem presupune că el a fost puternic pătruns de ceea ce putem numi mistica creştină. Atunci, în locul în care el predica, a apărut un laic aparent nesemnificativ, care a ascultat predicile, dar apoi a rezultat că el nu avea nevoie să asculte predici ci putea fi învăţătorul predicatorului Tauler [ Nota 23 ]. Datorită lui, Tauler s-a retras o perioadă de timp din activitatea de predicator pentru că nu se simţea pe deplin pătruns de ceea ce trăia în acel laic. Iar când acelaşi predicator s-a urcat din nou la amvon pentru a predica, după ce s-a lăsat inspirat de ceea trăia în acel laic, puternica impresie pe care o făceau predicile sale a fost exprimată simbolic prin aceea că se povesteşte că mulţi dintre auditori cădeau la pământ ca morţi. Asta înseamnă că în ei era omorât ceea ce era de natură inferioară. Era o revelare a Eului lumii din interior spre exterior, cu o putere la fel de mare ca revelarea din elementele exterioare în epoca lui Moise, înainte de Christos. Vedem acolo reînviind epoca lui Moise, anume în aşa fel încât în întregul spirit al misticii creştine, de la Maestrul Eckhart până la ultimii misticii creştini, radia şi învigora spiritul lui Moise. O, în aceşti mistici creştini trăia spiritul lui Moise! El era în aşa fel prezent încât trăia în sufletele lor. Aceasta a fost a doua epocă a timpului de după Christos în care a reînviat şi caracterul epocii lui Moise. Aşa cum în primul mileniu creştin epoca solomonică a plăsmuit toate formele aşa-numitei concepţii misteriale creştine, a plăsmuit ceea ce cunoaştem în sens creştin ca ierarhii, a plăsmuit înţelepciunea despre lumile superioare în amănunt, tot aşa, a doua epocă a lui Moise a plăsmuit cu precădere ceea ce a fost mistica germană: profunda conştienţă mistică despre Dumnezeul unitar care poate fi trezit în sufletul uman, care poate învia în sufletul uman.

Şi epoca lui Moise a rămas activă, înainte de toate, în ceea ce era strădanie de a cerceta din ce în ce mai exact Eul lumii, Divinitatea unitară. Dar conform mersului evoluţiei omenirii, începând din timpul nostru, timp în care trecem treptat în al treilea mileniu, urmează o repetare a epocii abrahamitice. Aşa cum epoca abrahamitică, epoca mosaică şi epoca solomonică îşi urmează una după alta în timpul precreştin, tot aşa urmează una după alta în timpurile de după Christos, în ordine inversată: epoca solomonică, epoca mosaică şi epoca abrahamitică. Ne îndreptăm spre epoca abrahamitică, şi aceasta ne va aduce lucruri impunătoare. Să ne mai amintim încă o dată care a fost, de fapt, însemnătatea epocii abrahamitice.

Însemnătatea epocii abrahamitice a fost aceea că vechea clarvedere a dispărut, că omului i-a fost dată o conştienţă asupra Divinităţii, care este în strânsă legătură cu capacităţile umane. Tot ceea ce omenirea a putut câştiga din această conştienţă asupra divinităţii, care conştienţă este legată de creierul uman, a fost treptat epuizat şi numai puţin mai poate fi dobândit de către oameni prin intermediul acestei capacităţi în ceea ce priveşte conştienţa asupra Divinităţii, numai foarte puţin. Dimpotrivă, în noua epocă abrahamitică ne îndreptăm în direcţie exact opusă. Mergem pe drumul care conduce omenirea, de la simpla vedere fizic-senzorială, de la combinarea caracteristicilor aspectelor fizic-senzoriale; o duce din nou în acele regiuni în care oamenii au fost înainte de epoca abrahamitică. Mergem pe drumul pe care oamenii vor ajunge din nou în stări de clarvedere naturală, în stări în care vor fi active forţe de clarvedere naturală. În Kali Yuga numai iniţierea putea conduce omul pe un drum just în lumile spirituale. Desigur, iniţierea conduce la trepte superioare, care vor fi urcate de oameni într-un viitor foarte îndepărtat, dar primele semne ale unei clarvederi reînnoite, care va apărea ca o capacitate umană naturală, se vor arăta relativ în curând, cu cât vom înainta în epoca abrahamitică reînnoită.

După ce am cucerit conştienţa de eu, după ce oamenii au învăţat să recunoască faptul că eul este un punct central fix în interior, ei vor ajunge să poată privi cu o vedere mai adâncă în lumile spirituale. Aceasta este în legătură şi cu acea epocă în care s-a desfăşurat Kali Yuga. Kali Yuga se întinde pe o perioadă de 5000 ani, până în anul 1899. Anul 1899 a fost, în realitate, un an important pentru evoluţia omenirii. Acesta este, natural, un an mediu, pentru că lucrurile se petrec treptat. Dar tot aşa cum anul 3101 î.Chr. poate fi dat ca acel an în care omenirea a fost condusă din vechea clarvedere în jos spre vederea senzorială şi spre judecata raţională, tot aşa anul 1899 este acel an în care omenirea primeşte din nou impulsul pentru a se ridica la primele începuturi ale unei clarvederi umane viitoare. Şi omenirea se află la sfârşitul secolului al XX-lea, stă în faţa următorului mileniu; numai puţini oameni vor avea această clarvedere în prima jumătate a secolului al XX-lea; se vor dezvolta modest primele elemente ale unei noi clarvederi, ale unei clarvederi care va apărea cu siguranţă în omenire când oamenii se vor arăta capabili să înţeleagă această nouă clarvedere. Trebuie să ne fie foarte limpede: două lucruri s-ar putea întâmpla. Din temeliile sufletului uman se vesteşte pentru viitor că astfel de facultăţi clarvăzătoare vor apărea drept facultăţi naturale – trebuie să deosebim clarvederea artificială de acea clarvedere care va rezulta ca o clarvedere naturală –, pentru puţini oameni deja în prima jumătate a secolului al XX-lea, iar în următorii 2500 de ani pentru un număr din ce în ce mai mare de oameni, până când, în final, va exista un număr suficient de oameni care, cu condiţia să vrea, vor dobândi noua clarvedere naturală.

Se pot întâmpla însă două lucruri. Primul este acela ca oamenii să aibă într-adevăr predispoziţiile pentru această clarvedere, dar materialismul să se întărească în următoarele decenii şi omenirea să se cufunde în mlaştina materialismului. Atunci vor apărea într-adevăr oameni care vor spune că în ce-i priveşte este ca şi cum ar vedea în omul fizic ca un al doilea om; dar dacă conştienţa materialistă îl va duce la convingerea că ştiinţa spirituală este o nerozie, şi astfel va fi distrusă orice conştienţă asupra lumii spirituale, atunci oamenii nu vor înţelege aceste prime predispoziţii spre clarvedere. De omenire va depinde dacă ceea ce va apărea va fi spre bine sau spre rău, pentru că s-ar putea întâmpla ca ceea ce trebuie să apară să treacă neobservat. Sau, ar putea exista un alt caz, ca ştiinţa spirituală să nu fie călcată în picioare. Atunci se va înţelege să se cultive astfel de capacităţi nu numai în şcolile secrete de iniţiere, ci şi acolo unde ea va apare, către mijlocul secolului nostru, ici si colo ca un lăstar al vieţii sufleteşti umane, şi se va putea spune ca dintr-o forţă sufletească trezită: eu văd ceva asemănător cu realitatea descrisă în Teozofie, eu văd ceva ca un al doilea om în interiorul omului fizic. Dar vor apărea şi alte capacităţi sufleteşti, de exemplu o capacitate pe care omul o va remarca la el însuşi. Oamenii vor îndeplini o acţiune oarecare. În timp ce vor fi atenţi la această faptă, în faţa sufletului lor va apărea ceva ca un fel de imagine de vis, despre care vor şti: aceasta are o legătură cu acţiunea mea. – Şi oamenii vor şti din ştiinţa spirituală: când îmi apare o astfel de imagine, ulterioară acţiunii mele – dar care se deosebeşte esenţial de această acţiune – nu este altceva decât că ea îmi arată consecinţele acţiunii mele, consecinţe care vor trebui să apară în viitor.

O astfel de înţelegere karmică va rezulta pentru omul individual la mijlocul secolului nostru, deoarece Kali Yuga s-a încheiat şi, de la epocă la epocă, în sufletul uman apar mereu capacităţi noi. Dar când nu este pregătită nici un fel de înţelegere, când aceste capacităţi vor fi aşa-zicând călcate în picioare, când astfel de oameni vor fi socotiţi drept nebuni, atunci această capacitate va aduce nenorocire oamenilor. Oamenii se vor cufunda în mlaştina materialistă. Totul va depinde de faptul dacă se pregăteşte înţelegerea ştiinţei spirituale sau dacă curentului materialist contrar lui Ahriman îi va reuşi să lovească ceea ce ştiinţa spirituală face cu intenţii bune. Atunci vor putea veni cei care sunt cufundaţi în mocirla materialistă şi vor putea spune: da, au existat profeţi care au spus că alături de omul fizic oamenii îl vor putea vedea pe cel de-al doilea om! – Desigur, această profeţie nu se va împlini dacă facultăţile pentru aceasta vor fi călcate în picioare. Dar dacă ea nu se va arăta la mijlocul secolului al XX-lea, aceasta nu va fi nicidecum o dovadă că omul nu este predispus pentru aceasta, ci numai o dovadă pentru faptul că oamenii au călcat în picioare tinerele plăntuţe în germene. Ceea ce este spus astăzi se poate dezvolta, cu condiţia ca omenirea să vrea.

Ne aflăm deci nemijlocit în faţa unei astfel de dezvoltări. Mergem aşa-zicând pe un drum al evoluţiei din nou înapoi. La Avraam conştienţa asupra Divinităţii a fost introdusă în creier; în măsura în care păşim într-o nouă epocă abrahamitică, conştienţa asupra divinităţii va fi scoasă din nou din creier şi vom începe să întâlnim, în următorii 2500 de ani, din ce în ce mai mulţi oameni care vor avea ceea ce rezultă ca taine de iniţiere, ca mari învăţături spirituale despre tainele lumii. Spiritul lui Moise a domnit în epoca în care s-a încheiat, de acum începe să domnească spiritul lui Avraam şi, după ce el a condus în trecut omenirea la conştienţa asupra Divinităţii în cadrul lumii fizice, o va conduce acum în sens invers. Există o legitate veşnică, originară, după care aceeaşi individualitate face periodic un anume fapt, în orice caz trebuie să o facă de două ori, a doua oară în sens opus faţă de ceea ce a făcut prima dată. Ceea ce Avraam a adus pentru omenire în conştienţa fizică, va duce din nou în lumea spirituală.

Vedem că trăim în timpuri importante, esenţiale, şi dobândim astfel convingerea că răspândirea ştiinţei spirituale astăzi nu este ceva ce faci dintr-o anumită preferinţă, ci este ceva cerut de timpul nostru. A pregăti omenirea pentru momentele mari ale evoluţiei, aparţine sarcinilor cercetării spirituale. Ştiinţa spirituală este aici pentru ca oamenii să înţeleagă ceea ce văd. Cel care înţelege spiritul timpului său nu poate gândi altfel decât că cunoaşterea spirituală trebuie să acţioneze în lume pentru a nu lăsa să treacă neobservat ceea ce vine.

Dar aceste lucruri sunt legate cu altele. În anumite raporturi, totul se reînnoieşte în astfel de repetări. Ne îndreptăm spre un timp în care trebuie să se reînnoiască pentru omenire ceea ce a existat înainte de mileniile creştine, dar totul va fi adâncit în ceea ce a putut să dobândească omenirea prin marele eveniment al lui Christos. Am văzut că omenirea a retrăit într-o interiorizare creştină acel mare moment pe care l-a vieţuit Moise prin impresiile primite de la rugul în flăcări şi de la focul fulgerelor de pe Sinai. Căci lui Tauler, lui Echart le era clar: dacă vouă vă apare din interior ceea ce Moise a numit Iahve, atunci acesta este Christos, atunci nu mai este fiinţa Christos reflectată, ci este chiar Christos, care se ridică din profunzimile inimii. Este retrăit direct, într-o formă încreştinată, într-o formă metamorfozată prin impulsul lui Christos, prin misticii creştini, ceea ce a fost trăit de Moise. Şi va fi trăit într-o formă schimbată, într-o formă nouă ceea ce a fost aşa-zicând trăit în timpul precreştin, în timpul abrahamit. Şi ce va exista atunci? Toate lucrurile şi evenimentele care apar în mod normal în evoluţia omenirii, toate acestea îşi aruncă oarecum luminile înainte. Nu vreau să repet banalitatea care este spusă deseori, nu aş dori să spun că îşi aruncă umbrele lor, ci luminile lor. Astfel, în ceea ce noi numim convertirea lui Saul în Pavel: prin evenimentul de la Damasc, este proiectat ceva din evenimentele viitorului.

Să ne lămurim ce a însemnat acest eveniment pentru Pavel. Lui Pavel îi era cunoscut, până la acest eveniment, tot ceea ce conţinea vechea învăţătură secretă ebraică. Ce ştia Pavel? Pavel ştia din vechea învăţătură secretă evreiască faptul că va coborî odată o individualitate care va arăta omeniri tot ceea ce va învinge moartea. El ştia: va apărea odată o individualitate în trup uman şi aceasta va arăta prin viaţa sa că spiritul trăieşte dincolo de moarte; pentru această individualitate pentru încarnarea sa pământească moartea nu va avea nici un fel de altă importanţă, decât aceea a unui eveniment fizic oarecare. Acest lucru îl ştia. Şi el mai ştia încă ceva din vechea învăţătură secretă evreiască. El ştia că atunci când Christos, care trebuia să vină, Mesia, după ce va învia, va purta victoria asupra morţii, iar atunci sfera spirituală a Pământului se va schimba şi clarvederea va suferi o modificare. Dacă mai înainte un clarvăzător nu vedea în atmosfera spirituală a Pământului fiinţa lui Christos – o putea vedea numai privind spre spiritul Soarelui – , trebuia – aceasta o ştia Pavel – ca prin impulsul lui Christos să se petreacă o modificare în existenţa Pământului în aşa fel încât după victoria asupra morţii, pentru conştienţa clarvăzătoare, Christos să fie găsit în sfera Pământului. Dacă omul devenea clarvăzător, trebuia să Îl vadă pe Christos ca Spirit al Pământului acţionând în sfera Pământului. Lucrul de care Pavel însă nu a putut fi convins pe timpul în care el era încă Saul era acela că Cel care a trăit în Palestina, Cel care a murit pe cruce, despre care ucenicii Lui spuneau că ar fi înviat, este într-adevăr Acela despre care a vorbit vechea învăţătură secretă evreiască. Acesta este lucrul important, anume că Pavel, prin ceea ce a văzut el în mod fizic, nu a fost convins de adevărul Celui despre care relatează Evangheliile. El a început să aibă convingerea că Christos este Mesia cel vestit mai înainte numai atunci când Acesta i se arătă în acea lumină proiectată în faţa sa atunci când, prin har de sus, el a devenit clarvăzător şi l-a descoperit pe Christos în sfera Pământului. El era deja prezent acolo, El înviase deja; aceste lucruri trebuia să şi le spună Pavel sieşi. Prin faptul că Pavel L-a văzut în mod clarvăzător pe Christos în sfera spirituală a Pământului, el ştia: acum El este aici. – Din acel moment el a fost convins de prezenţa lui Christos Iisus. Deci evenimentul fundamental a fost acela că el L-a descoperit în mod clarvăzător pe Christos Iisus în sfera Pământului în evenimentul din faţa Damascului. Dacă Pavel, de exemplu, nu ar fi putut auzi faptele lui Christos povestite în Palestina, dacă el nu ar fi putut să audă, să dobândească prin experienţă personală auzirea Evangheliilor, ci ar fi trăit puţin mai târziu, atunci s-ar fi putut întâmpla ca evenimentul din faţa Damascului să îl trăiască mai târziu. Dar el ar fi ajuns la aceeaşi convingere. Căci acest eveniment i-a revelat următorul fapt: Christos era prezent! Şi Cel care se revela în sfera Pământului era Cel despre care vorbea vechea învăţătură secretă evreiască! – Acest eveniment legat de Christos nu este legat de un anumit moment de timp. Numai că la Pavel el s-a întâmplat foarte repede [după evenimentul de pe Golgota], şi astfel creştinismul a putut parcurge drumul său prin Pavel.

În orice caz, evoluţia omenirii în timpul epocii Kali Yuga, până în 1899, nu era astfel încât omul obişnuit să fi putut trăi un eveniment asemănător cu al lui Pavel. Nu erau încă dezvoltate facultăţile omeneşti pentru aceasta. Şi tocmai din această cauză el a trăit acest eveniment ca har. Şi alţi oameni au trăit prin har evenimente asemănătoare. Dar acum ne aflăm epoca în care trebuie să se petreacă o schimbare puternică, în care se dezvoltă primii germeni ai unei clarvederi naturale. Intrăm în epoca abrahamitică, vom fi conduşi în lumea spirituală. Prin aceasta este dată posibilitatea ca un anumit număr de oameni, un număr din ce în ce mai mare de oameni, să trăiască în următorii 2500 de ani evenimentul din faţa Damascului. Acesta va fi lucrul cel mai important, cel mai impunător din următoarele epoci, anume că pentru mulţi oameni va fi real evenimentul din faţa Damascului, că pentru acele capacităţi, despre care s-a spus că trebuie să apară, va fi perceptibil Christos, care se află în sfera spirituală a Pământului, care va lumina din această sferă. În măsura în care oamenii vor deveni capabili să vadă trupul eteric, ei vor învăţa să vadă trupul eteric al lui Christos Iisus aşa cum l-a văzut Pavel. Aceasta este caracteristica unei epoci noi care începe şi care, pentru primii premergători cu aceste capacităţi, se va arăta deja începând cu 1930 – 1940, 1945. Dacă oamenii vor fi atenţi, vor trăi evenimentul din faţa Damascului şi prin aceasta vor dobândi prin privire spirituală nemijlocită claritate şi adevăr asupra evenimentului legat de Christos.

Se va produce un paralelism al evenimentelor demn de luat în seamă. Căci în următoarele două decenii se va pierde din ce în ce mai mult înţelegerea Evangheliilor. Vedem deja astăzi cum se “dovedesc” tot felul de lucruri, cum se dovedeşte, bazându-se pe Evanghelii, că acestea nu sunt nicidecum documente istorice, că nu Îl poţi aborda istoric pe Christos. Documentele istorice vor pierde din valoare pentru omenire, numărul celor care Îl vor nega pe Christos Iisus va fi din ce în ce mai mare. Iar acei oameni care vor crede că se vor putea sprijini pe date istorice, vor fi cei care au o vedere scurtă. Ei nu iau în serios creştinismul dacă resping înţelegerea pentru dovada spirituală a lui Christos Iisus. Dovada spirituală pentru Christos Iisus va fi oferită prin faptul că vor fi potenţate facultăţile prin care oamenii trebuie să-L vadă pe Christosul adevărat în trupul Său eteric. Oricât de buni creştini vor să se numească cei care vor să se sprijine numai pe documente, ei distrug creştinismul. Pot să vestească oricât de tare ceea ce ştiu despre creştinism din documente istorice: ei distrug creştinismul deoarece resping o învăţătură spirituală prin care în secolul nostru, prin vederea directă, Christos va deveni adevăr pentru oameni.

Înainte de începutul erei noastre oamenii au petrecut deja în coborâre 3000 de ani în “epoca întunecată” fiind pregătiţi în facultăţile lor pentru lumea exterioară. Pe atunci Christos nu ar fi putut să se arate prin nici un alt mod facultăţilor ce erau necesare pentru dezvoltarea omenirii decât prin încarnarea fizică. Pe atunci facultăţile fizice erau la punctul lor culminant, şi din această cauză Christos a trebuit să apară într-un trup fizic. Însă omenirea nu va ajunge să facă un pas înainte dacă nu va fi capabilă să găsească cu facultăţi superioare realitatea lui Christos în lumile superioare. Aşa cum atunci Christos trebuia să fie găsit prin facultăţi pur fizice, tot aşa oamenii, cu facultăţi noi, Îl vor găsi din nou pe Christos în acea lume în care El poate fi văzut numai în trupul eteric. Şi asta pentru că nu există o a doua întrupare fizică a lui Christos. Numai o singură dată a fost El în trup fizic, deoarece numai o singură dată facultăţile umane erau pregătite a-L vedea pe Christos în trup fizic. Acum însă omenirea va fi capabilă, cu ajutorul capacităţilor superioare, să Îl perceapă cu atât mai real pe Christos în trupul Său eteric.

Acesta este evenimentul important care stă în faţa noastră: reapariţia lui Christos Iisus – la început doar pentru puţini oameni, dar apoi pentru un număr din ce în ce mai mare. Este un eveniment care are importanţă nu numai pentru acei oameni care vor fi încarnaţi, întrupaţi în trup fizic. Va exista un număr de oameni care sunt întrupaţi astăzi şi care vor fi din nou întrupaţi în acel timp când se va petrece acest eveniment al lui Christos. Ei îl vor trăi aşa cum a fost descris. Alţii vor fi trecut prin poarta morţii. Dar, aşa cum am văzut cu prilejul unei conferinţe ţinute aici [ Nota 24 ], că evenimentul de pe Golgota nu a fost un eveniment numai pentru Golgota, ci el a acţionat în toate lumile spirituale, aşa cum coborârea lui Christos în lumea subpământeană a fost o faptă reală, tot aşa evenimentul legat de Christos va acţiona în aşa fel încât în secolul nostru El va fi prezent şi în lumea dintre moarte şi o nouă naştere, chiar dacă într-o altă formă decât cea în care omul Îl va găsi aici pe pământ. Dar va fi necesar următorul lucru: acele capacităţi, prin intermediul cărora evenimentul lui Christos va putea fi perceput între moarte şi o nouă naştere, nu pot fi dobândite între moarte şi o nouă naştere, ele trebuie să fie dobândite aici, în planul fizic, ele trebuie duse în viaţa de după moarte şi o nouă naştere. Există capacităţi, care trebuie să fie dobândite pe pământ. Pentru că noi nu venim degeaba pe pământul fizic. Greşeşte cel care crede că suntem transpuşi degeaba pe Pământ. Aici trebuie să dobândim capacităţi care nu pot fi dobândite în nici o altă lume. Şi capacităţile pentru înţelegerea evenimentului lui Christos, despre care am vorbit, şi a următoarelor evenimente, trebuie dobândite aici pe Pământ. Acei oameni care îşi dobândesc aici pe Pământ aceste facultăţi, acum, prin vestirea spiritual-ştiinţifică, vor purta cu ei prin poarta morţii aceste capacităţi. Nu doar prin iniţiere, ci şi prin preluarea, prin înţelegerea vestirii spiritual-ştiinţifice se dobândesc aceste capacităţi, se dobândeşte posibilitatea de a percepe şi în lumea spirituală dintre moarte şi o nouă naştere evenimentul Christos. Dar cel care are urechi surde trebuie să aştepte până la o nouă încarnare pentru a-şi dobândi aici capacităţile care trebuie să fie dobândite aici, astfel încât să poată trăi evenimentul Christos. Deci, nimeni nu trebuie să creadă în vreun fel că vestirea evenimentului christic, care nu poate fi înţeleasă decât din întreaga învăţătură spiritual-ştiinţifică, nu va purta nici un fruct, pentru că el va fi trecut deja prin poarta morţii atunci când acest eveniment se va produce. Această înţelegere îi va aduce roade.

Vedem astfel că cercetarea spirituală este o pregătire pentru noul eveniment christic. Cei care preiau în sine nervul învăţăturii despre spirit ca un conţinut al întregii lor vieţi sufleteşti, ca ceva viu, trebuie să crească într-adevăr spre o înţelegere spirituală a lucrurilor, trebuie să le fie clar că prin ştiinţa spirituală trebuie să învăţăm să înţelegem temeinic epoca noastră, care tocmai a început. Trebuie să învăţăm să înţelegem că în viitor nu vom avea de căutat evenimentele cele mai importante pe planul fizic ci în afara planului fizic, aşa precum îl vom avea de căutat pe Christos ca făptură eterică în lumea spirituală la revenirea Lui.

Ceea ce s-a spus acum va fi repetat din nou şi din nou în următoarele decenii. Dar vor exista oameni care vor înţelege greşit aceste lucruri, oameni care vor spune: Christos trebuie să vină din nou! – deoarece ei vor introduce în această concepţie credinţa că revenirea lui Christos trebuie să fie o revenire în planul fizic, ei vor furniza astfel apă la moară pentru toţi cei care vor apărea ca falşi Mesia. Şi astfel de falşi Mesia vor fi în număr destul de mare la mijlocul secolului al XX-lea, ei vor folosi credinţa materialistă a oamenilor, ei vor folosi gândirea materialistă şi gândirea îmbibată de materialism a oamenilor pentru a se da pe sine drept Christos. Falşi mesia au existat dintotdeauna. Avem, de exemplu, acea epocă de dinainte cruciadelor, când în sudul Franţei a apărut un mesia fals, în care susţinătorii lui au văzut ceva drept Christos încarnat într-un trup fizic. Mai înainte a existat un mesia fals în Spania; şi el şi-a găsit mulţi susţinători. În nordul Africii a câştigat o mare faimă unul care s-a dat drept Christos. În secolul al XVII-lea a apărut în Smirna un om care a produs mare vâlvă dându-se drept Christos. Sabbatai Zewi [ Nota 25 ] se numea el. La el au mers în pelerinaj oameni din Polonia, Ungaria, Austria, Spania, Germania, Franţa, din întreaga Europă şi dintr-o mare parte din Africa şi din Asia. În secolele trecute acest lucru nu era atât de rău pentru că atunci nu era, aşa-zicând, pusă în faţa omenirii cerinţa de a deosebi adevărul de eroare. Abia acum ne aflăm într-o epocă în care va fi grav dacă oamenii nu vor putea să treacă probele spirituale. Numai aceia vor trece aceste probe care ştiu că facultăţile omeneşti se dezvoltă în continuare, că acele facultăţi care trebuiau să-L vadă pe Christos în trup fizic erau destinate a-L vedea pe Christos numai la întemeierea creştinismului; dar omenirea nu va progresa dacă nu Îl va regăsi pe Christos în secolul nostru într-o formă superioară. Şi cei care se străduiesc spre ştiinţa spirituală vor trebui să arate că vor putea deosebi falşii mesia de unicul Mesia, care nu mai apare în trup de carne, ci ca fiinţă spirituală numai pentru noile capacităţi trezite. Va veni un timp în care oamenii vor privi din nou în lumea spirituală iar acolo vor vedea împărăţia din care au izvorât acele curente care au dat hrană spirituală pentru tot ceea ce se petrecea în lumea fizică.

Am văzut că omului i-a fost totdeauna posibil să privească în această lume spirituală cu ajutorul vechii clarvederi. Scrierile din răsărit conţin în tradiţiile lor ceva ca o documentare despre o împărăţie spirituală în care oamenii puteau pe atunci să privească, din care ei puteau absorbi tot ceea ce putea curge în mod spiritual suprasensibil către lumea fizică. Pline de durere sunt multe din descrierile despre acea ţară pe care oamenii puteau odinioară să o atingă dar care apoi s-a retras. Această împărăţie a fost în realitate accesibilă oamenilor şi ea va fi din nou accesibilă oamenilor după ce epoca Kali Yuga, epoca întunecată, s-a sfârşit. Iniţierea a condus însă întotdeauna într-acolo iar pentru cei care au gustat iniţierea a existat întotdeauna posibilitatea de a-şi îndrepta paşii spre acea ţară plină de taină, care s-a retras în timpul epocii Kali Yuga, despre care se vorbeşte ca despre o ţară care e ca dispărută din domeniul experienţelor umane. Impresionante sunt acele scrieri care vorbesc despre această veche ţară! E aceeaşi ţară în care iniţiaţii fac din nou şi din nou popas pentru a lua de acolo noi curenţi şi noi impulsuri pentru tot ceea ce trebuie să fie dat omenirii de la secol la secol. Din nou şi din nou cei care stau în legătură cu lumea spirituală în acest mod fac popas în această ţară plină de taină care a fost numită “Shamballa”. Ea reprezintă izvorul originar în care a fost organizată vederea spirituală, care s-a retras în epoca Kali Yuga, este locul despre care se vorbeşte ca despre o ţară veche din poveşti, dar care va reveni în domeniul oamenilor. Shamballa va exista din nou după ce epoca Kali Yuga va fi trecut. Omenirea va creşte din nou în ţara Shamballa prin capacităţi omeneşti normale, ţară din care iniţiaţii şi-au adus forţa şi înţelepciunea lor pentru misiunile care le-au avut pe pământ. Shamballa a existat, Shamballa există, Shamballa va exista din nou pentru omenire. Şi printre primele lucruri pe care oamenii le vor vedea după ce Shamballa se va arăta din nou, va fi şi Christos în forma Sa eterică. Nu există nici un alt conducător pentru omenire spre ţara care a fost declarată dispărută de scrierile orientale, decât Christos. Christos va conduce oamenii spre Shamballa.

Acesta este lucrul pe care trebuie să ni-l înscriem în suflete, ceea ce va fi posibil pentru omenire, dacă concepeţi în sensul corect semnele indicatoare amintite ieri [ Nota 26 ]. Dacă omenirea înţelege că nu trebuie să mai coboare în materie, că ea trebuie să apuce pe un drum invers, că ea trebuie să înceapă o viaţă spirituală nouă, atunci va rezulta, la început pentru puţini, apoi – în 2500 de ani – pentru din ce în ce mai mulţi oameni, ţara Shamballa străbătută de lumină, străbătută de nenumărate forţe de viaţă, ţara care ne umple inimile cu înţelepciune. Acesta este evenimentul care, pentru cei care vor să înţeleagă, pentru cei care au ochi pentru a vedea şi urechi pentru a auzi, trebuie descris drept evenimentul care înseamnă punctul de răscruce, punctul de întoarcere în evoluţia omenirii, la începerea epocii abrahamitice, după fondarea creştinismului. Va fi acel impuls prin care oamenii vor înţelege într-o măsură potenţată impulsul lui Christos. Lucrul cel mai important va fi acela că înţelepciunea nu va fi pierdută. Cu cât oamenii îşi vor dobândi mai multe posibilităţi de vedere, cu atât mai mare le va apărea Christos, cu atât mai impunător le va apărea El! Abia când oamenii îşi vor putea cufunda privirile în Shamballa, abia atunci vor putea înţelege din nou ceea ce este într-adevăr conţinut în Evanghelii, dar pentru care oamenii au nevoie de un fel de eveniment din faţa Damascului, pentru a putea recunoaşte, pentru a înţelege ceea ce este dat în Evanghelii. Astfel, în acel timp în care oamenii vor fi tot mai necredincioşi faţă de documentele istorice, va lua naştere noua mărturisire cu privire la Christos Iisus prin înălţarea noastră în domeniul în care Îl vom întâlni mai întâi: prin creşterea în ţara plină de taină – Shamballa.