Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVENIMENTUL APARIȚIEI LUI CHRISTOS ÎN LUMEA ETERICĂ

GA 118


DESPRE ÎNCEPUTURILE UNEI EPOCI SPIRITUALE.
COMETELE ȘI IMPORTANȚA LOR PENTRU EXISTENȚA PĂMÂNTULUI

München, 13 martie 1910

Sarcina noastră aici va fi să vorbim despre unele lucruri care sunt necesare pentru a dobândi o înţelegere asupra epocii în care trăim. Ştim că evoluţia aici pe pământ se desfăşoară în aşa fel încât omul face experienţe noi şi poate aduna trăiri noi în fiecare întrupare pe pământ. Din această cauză, evenimentele evoluţiei noastre pe pământ sunt în aşa fel ordonate încât omul nu întâlneşte de două ori aceleaşi situaţii în două încarnări succesive; pământul se schimbă în răstimpul dintre două încarnări. Acest lucru este trecut cu vederea de cunoştinţele exterioare, nu este sesizat pe deplin, astfel încât să se reveleze că tot ceea ce există pe suprafaţa pământului se schimbă din temelii în perioade mai lungi de timp. Din aceasta însă trebuie să conchidem că ne înţelegem pe noi înşine numai atunci dacă ştim cum este alcătuită epoca de evoluţie a pământului în care trăim şi dacă putem să ne facem o idee asupra epocii viitoare. Trebuie să avem în vedere însă că omul, aşa cum se află astăzi în viaţă, după ce a evoluat pe parcursul unor perioade de timp infinit de lungi, este o fiinţă foarte complicată.

Omul în stare de veghe este, în fond, o altă fiinţă decât omul în stare de somn. Ştim că în timpul somnului cele patru mădulare ale fiinţei sale sunt despărţite în două grupe astfel încât pe locul unde doarme se află trupul fizic şi trupul eteric şi, pătrunse în lumea spirituală, se află trupul astral şi eul, pentru a trăi aici conform legităţilor lumii spirituale. Am aflat deja mai înainte că trupul fizic şi trupul eteric nu ar putea subzista în forma actuală dacă ele ar fi pe deplin părăsite de trupul astral şi de eu fără ca acestea să poată fi înlocuite de altceva. Fără această posibilitate, omul care doarme nu ar avea altă valoare decât planta. Într-adevăr, planta este capabilă de viaţă ca un organism închis în sine, dar omul care doarme nu este aşa, pentru că el are trupul fizic şi trupul eteric în aşa fel alcătuite încât ele trebuie să fie străbătute, trebuie să fie umplute de trupul său astral şi de eul său. În timp ce eul uman şi trupul astral părăsesc omul, el este pătruns în acest timp în trupul său fizic şi în trupul său eteric de o altă fiinţă de aceeaşi valoare, de un trup astral divin spiritual şi de un eu corespunzător. Ceea ce rămâne în urmă la omul care doarme este lăsat în seama puterilor spirituale exterioare ale lumii. Ceea ce există în lumea fizică va fi, deci, integrat în marile puteri spirituale ale macrocosmosului, şi toate fiinţele spirituale aparţinând acestuia acţionează nevătămător din eul uman şi din trupul astral.

Astăzi vrem să facem cunoştinţă cu câteva dintre forţele lumii care acţionează asupra omului. Raporturile dintre forţele spirituale ale lumii şi om sunt deosebit de complicate. Omul este în fapt o lume în mică şi din macrocosmos, din marea lume se revarsă ceva, ceva ca o imagine oglindită, în timpul somnului, în această lume mică. Putem să ne dăm seama de acestea numai dacă pătrundem în tainele profunde ale lumilor.

Omenirea actuală găseşte un adevăr sau altul prin intermediul ştiinţei şi crede că îl deţine în mod sigur. Antroposoful însă trebuie, pe lângă aceasta, să îşi formeze un sentiment în ceea ce priveşte greutatea unui adevăr sau altul, dacă un adevăr sau altul este esenţial sau neesenţial, dacă un adevăr este aşa-zicând un adevăr superficial sau dacă el ne conduce în tainele adânci ale lumii. Această lipsă de înţelegere se observă atunci când sunt prezentate adevăruri faţă de care nu ne putem îndoi, care trebuie să fie hotărâtoare pentru concluzii importante, de exemplu cel referitor la numărul oaselor şi muşchilor omului în comparaţie cu numărul oaselor şi muşchilor la animalele superioare. Dacă acest adevăr este important sau neimportant pentru situarea omului faţă de animale, rezultă fără dificultate din faptul în sine. Un alt adevăr important, de care ar trebui să ne lovim de fapt în fiecare zi, este acela că omul, în comparaţie cu toate fiinţele de pe Pământ şi în contrast cu acestea, poate să îşi mişte liber faţa în spaţiul înconjurător, poate să privească liber, în sens fizic, poate să se ridice în gândurile sale, în reprezentările sale spre ceea ce nu aparţine pământului. Animalele nu se pot ridica de la pământ, nu se pot elibera de pământ. Dacă se subliniază atât de des asemănarea maimuţelor, în evoluţia lor, cu oamenii, se vede totuşi de îndată că maimuţelor nu le-a reuşit să se ridice pe verticală în mers şi în statul pe verticală. Din această cauză trebuie să considerăm ridicarea pe verticală a omului ca un adevăr foarte important în sens spiritual. Tot ceea ce găsim în om este o imitare microcosmică a marii lumi. Astfel, ridicarea liberă pe verticală a omului este exprimată ca un raport în microcosmos între cap şi celelalte mădulare ale omului. Acelaşi lucru se găseşte însă şi în exterior, în lumea mare, şi anume în raportul dintre Soare şi Pământ. Prin aceasta, prin faptul că noi lăsăm să acţioneze asupra noastră aceste date, dobândim senzaţia că animalul, deja în organizarea sa, este determinat numai de Pământ iar Soarele este cel care a determinat omul, în sensul că acesta are privire liberă, are simţire şi gândire. La prima abordare acest contrast nu este uşor de înţeles; de aceea vrem să îl abordăm mai în detaliu.

Simţim apartenenţa omului la cosmos atunci când ştim că Soarele este cel care trimite Pământului anumite forţe pentru ca omul să se dezvolte spre o organizare ca cea pe care o are acum. Omul este organizat prin forţele care vin din Soare în aşa fel încât are capul ridicat în sus, şi este organizat de Pământ în aşa fel încât este atras cu membrele spre Pământ. Mădularele omului primesc de la cap ordinele, aşa precum Pământul îşi are conducerea sa de la Soare.

Astăzi vrem să scoatem în evidenţă încă un contrast. În cele ce am spus până acum, toţi oamenii sunt la fel. Femeia şi bărbatul nu pot fi deosebiţi unul de altul. Dar în organismul uman este prezent contrastul dintre bărbat şi femeie. După analogiile indicate, ne întrebăm: Există oare în cosmosul mare şi un astfel de contrast precum contrastul dintre bărbat şi femeie, în mod asemănător contrastului care l-am găsit între cap şi membre? – Este deosebit de important să atragem aici atenţia că ştiinţa spirituală nu are nimic de-a face cu reprezentări care ar dori să extindă contrastul dintre masculin şi feminin asupra întregii lumi. Acestea sunt efecte ale materialismului schematic din timpul nostru. Nu în acest sens vrem să ne formăm prezentările noastre; acesta nu este decât un semn de needucare a ştiinţei noastre prezente. Aici vrem să spunem că acest contrast dintre bărbat şi femeie nu este decât expresia cea mai de jos a unui contrast din macrocosmos. În ceea ce priveşte contrastul dintre bărbat şi femeie trebuie să indicăm mai întâi cu exactitate că atât la bărbat cât şi la femeie nu putem vorbi decât de cele două învelişuri exterioare, de trupul fizic şi de trupul eteric. Trupul astral şi eul nu au nimic de-a face cu acest contrast, cu această polaritate, deci nici cu cele ce vor fi spuse în cele ce urmează.

Mai întâi trebuie să fie subliniat faptul că, pentru cunoaşterea clarvăzătoare, numai capul şi membrele pot să facă o adevărată impresie despre om. Deci, atunci când în ceea ce este fizic se exprimă ceva spiritual, trebuie să fim atenţi la măsura în care poate fi ceva fizic o expresie a spiritualului, dacă prin aceasta este dată o imagine adevărată sau neadevărată. O astfel de imagine adevărată nu o dă decât capul şi membrele. Toate celelalte nu corespund spiritului; tot aşa nici masculinul şi femininul în cazul omului. Cercetătorul spiritual nu cunoaşte decât capul şi membrele ca adevărate replici ale spiritului, toate celelalte sunt imagini şterse. Aceasta se datorează faptului că separarea în bărbat şi femeie s-a petrecut în timpul lemurian, când o aceeaşi făptură conţinea reunite în sine ceea ce se găseşte acum separat. Această separare s-a petrecut pentru a da posibilitatea ca evoluţiei să i se unească o devenire materială tot mai accentuată. Astfel omul şi-a materializat din ce în ce mai mult forma sa pornind de la o formă originară spirituală. Căci forma în care sexul era neutral, era o formă mai apropiată de spirit. În dezvoltarea ulterioară în direcţia trupului feminin, acesta se menţine oarecum la o formă mai timpurie, în care omul mai era încă spiritual. Forma feminină păstrează această formă potenţată, nu coboară atât de adânc în ceea ce este material, cum ar fi corespuns evoluţiei normale. Astfel, femeia a păstrat o formă mai spirituală, dintr-un stadiu de evoluţie mai timpuriu. Prin aceasta ea a conservat ceva, ceea ce, de fapt, nu este adevărat. Ea ar trebui să fie o replică a spiritualului, dar din punct de vedere material ea este realizată oarecum neclar. Lucru contrar se întâmplă la bărbat. Acesta a depăşit punctul normal de evoluţie, a trecut de acesta şi ia o statură exterioară care este mai materială decât forma de umbră din spatele ei, care corespunde mijlocului normal.

Femeia stă înaintea acestui mijloc adevărat, bărbatul a trecut de acest mijloc. Nici unul dintre aceste două forme nu redau adevăratul om. Ceea ce găsim în forma omenească nu este lucrul cel mai înalt, cel mai desăvârşit. Din această cauză s-a încearct să i se adauge ceea ce s-a dezvoltat în vechile veşminte preoţeşti; pentru ca prin aceasta, forma umană, în special forma bărbătească, să apară mai adevărată decât este conform naturii sale. Se avea pe atunci un sentiment că şi natura poate să reprezinte, ca imagine, ceva şters. Forma feminină ne conduce înapoi într-un stadiu anterior de existenţă a Pământului, în timpul vechii Luni. Forma masculină ne conduce dincolo de timpul evoluţiei Pământului, în existenţa de Jupiter, dar într-o formă care nu este capabilă de viaţă pentru starea jupiteriană.

Există însă un contrast în macrocosmos care corespunde contrastului dintre masculin şi feminin, anume în ceea ce vedem în elementul cometă şi în elementul lunar, în contrastul dintre comete şi lună. Luna este o bucată din Pământ, care s-a desprins de acesta ceva mai târziu decât a făcut-o Soarele. A trebuit să fie eliminat ceea ce Pământul nu putea folosi, altfel forma corpului uman s-ar fi osificat, s-ar fi lemnificat în cursul evoluţiei. Luna ar fi încheiat prea repede dezvoltarea omului. Ea reprezintă acum, cu totul uscat şi îmbătrânit, ceea ce va fi capabil de viaţă abia în existenţa ulterioară de Jupiter; dar acum ea este ca şi condamnată la moarte.

Cometa reprezintă ceva din vechea existenţă lunară ce intervine în existenţa Pământului, ceva ce este ţinut în urmă în evoluţia sa şi nu s-a dezvoltat până la starea de Pământ, ceva ce a rămas în urmă pe trepte superioare, mai spirituale. Luna, dimpotrivă, a ieşit din Pământ şi a depăşit stadiul lui. Pământul însuşi se situează între cele două. Deci cometa şi Luna trebuie văzute - precum forma feminină şi cea masculină - ca stări rămase în urmă, respectiv care au depăşit evoluţia normală. Într-un anumit mod, cometa se comportă precum natura feminină în existenţa umană. Putem să explicăm mai bine ceea ce înseamnă cometa pentru evoluţia Pământului folosind o comparaţie. Când spunem că Pământul a trecut prin evoluţia lunară şi se îndreaptă spre cea jupiteriană, trebuie să fim conştienţi de faptul că legile naturale pe vechea Lună au fost altele decât pe Pământ, şi vedem asta, în parte, la comete. Să amintim în treacăt că tocmai prin existenţa de cometă este dat un exemplu pentru modul în care este adeverit prin ştiinţă mai târziu ceea ce eu am spus deja în iunie 1906, într-o conferinţă, la congresul teozofic din Paris: faptul că cometele au conservat legile naturale de pe timpul vechii Luni. Printre altele, anumite combinaţii de carbon, cian, şi combinaţii ale acidului cianhidric au jucat un anumit rol pe vechea Lună. Din această cauză, în comete trebuie să poată fi puse în evidenţă combinaţiile de cian şi combinaţii ale acidului prusic. Analiza spectrală a demonstrat între timp faptul că în comete se află combinaţii ale acidului prusic. Deci datele ştiinţei spirituale corespund cu realităţile găsite de ştiinţa materialistă.

Ce înseamnă existenţa de cometă pentru Pământ? Ce fel de misiune este legată de aceasta? Răspunsul la aceste întrebări trebuie să apară cel puţin în mod comparativ, şi trebuie să fie indicat faptul că în contrastul de pe pământ dintre bărbat şi femeie se reflectă două feluri de vieţi. În primul rând, cursul evenimentelor de fiecare zi, în familie, de dimineaţa până seara, se petrece cu o regularitate ca cea a venirii iernii şi a verii sau a succesiunii zilelor însorite, ploioase, cu grindină, cu furtună. Acest lucru se poate petrece o bună bucată de timp. Dar apoi vine ceva care intervine hotărâtor şi acest ceva este resimţit ca o schimbare, şi anume atunci când se naşte un copil. Acesta întrerupe cursul normal al vieţii şi rămâne apoi ca ceva nou în viaţa comună a bărbatului şi a femeii. Putem compara asta cu ceea ce are cometa ca sarcină pentru viaţa de pe pământ. Ea aduce în viaţa noastră de pe pământ ceea ce vine din elementul feminin al cosmosului. Când apare o cometă, ea furnizează un impuls în evoluţia în continuare a omenirii. Nu atât de mult în evoluţia propriu-zisă, ci în tot ceea ce îi mai este încă infuzat omenirii. Putem observa aceasta la cometa Halley, la ceea ce îi stă în spate ca forţe spirituale. De apariţia acesteia a fost legat mereu ceva nou pentru evoluţia Pământului. În acest timp e pe cale să apară din nou. Cu aceasta va fi adusă o nouă etapă în sens materialist. Putem constata acest lucru la ultimele trei apariţii ale sale din anii 1682, 1759 şi 1835. În anul 1759, din ea au acţionat forţe şi puteri spirituale care au adus spiritul materialismului iluminat. Sub influenţa spiritelor şi forţelor care stau în spatele cometei Halley s-a dezvoltat, de exemplu, ceea ce pe Goethe l-a posomorât atât de mult “Sistemul naturii”, al lui Holbach [ Nota 27 ], cât şi enciclopediştii francezi. Când apoi, în 1835, cometa Halley s-a arătat din nou, materialismul s-a reflectat vizibil din nou în concepţiile care au pornit de la Büchner şi Moleschot şi a fost preluat apoi în materialismul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, în cercuri din ce în ce mai largi. În anul de acum, 1910, are loc o nouă apariţie a vechii comete, şi asta înseamnă un an de criză în raport cu concepţiile amintite. Toate forţele sunt la lucru pentru ca să nască în sufletul omenesc, în sensul cel mai rău, o mlaştină materialistă a concepţiilor despre lume. În faţa omenirii stă un examen foarte dur în care se va adeveri că la cele mai ameninţătoare căderi este prezent în modul cel mai intens şi impulsul pentru înălţare. Altfel nu ar fi posibil ca omul să învingă piedicile pe care i le pune în cale concepţia materialistă despre lume. Dacă omul nu ar fi expus materialismului, el nu l-ar putea învinge din propriile lui forţe. Iar acum apare posibilitatea de a face o alegere între direcţia spirituală şi direcţia materială. Ne vor fi trimise din cosmos condiţiile pentru acest an de criză.

Ştiinţa spirituală este ceva citit de cei care pot să citească marile semne ale cerului şi să le aducă în lume, de cei care pot să citească şi să interpreteze aceste mari semne. Pentru ca omenirea să fie atenţionată înainte de a lua drumul materialist, drum care se oferă cunoaşterii la apariţia cometei Halley, ştiinţa spirituală trebuie să dea un contra-impuls. Astfel ne vor fi trimise forţe pentru drumul ascendent prin intermediul unor semne din cosmos.

Pe timpul evenimentului de pe Golgota, punctul de primăvară al Soarelui se afla de un anumit timp în constelaţia Berbecului. Acest punct parcurge în timpul a 25920 de ani toate cele 12 semne ale cercului zodiacal. Deplasarea acestuia s-a produs în aşa fel până acum încât punctul de primăvară al Soarelui se găseşte în constelaţia Peştilor. La mijlocul celui de-al XX-lea secol vom fi ajuns până la un anumit punct din această constelaţie. Constelaţia Berbecului înseamnă sfârşitul epocii Kali Yuga, a epocii întunecate care, după filozofia orientală, a început în anul 3101 î. Chr. Pe atunci punctul de primăvară al Soarelui era în constelaţia Taurului. S-a creat o replică a acestui eveniment în taurul persan Mitra, şi în taurul egiptean Apis. Replici ale trecerii prin constelaţia Berbecului le găsim în legenda argonauţilor care au plecat să găsească lâna de aur, apoi la Christos, în legătura cu mielul, aşa cum Îl reprezentau primii creştini pe Christos în mod obişnuit la piciorul crucii.

Kali Yuga s-a încheiat în anul 1899. A durat deci din anul 3101 î.Chr. până în 1899 după Christos, timp de 5.000 de ani, o epocă în care omul a fost mărginit numai la simţurile sale fizice, fără a putea lua spre ajutor capacităţile clarvederii. Acum încep să se pregătească capacităţile care vor fi în stare să conducă natura umană din nou spre evoluţia spirituală. Numai în timpul epocii Kali Yuga s-a putut şi a trebuit ca eul să-şi dezvolte conştienţa până la conştienţa de sine pe care o are în prezent. Acestei conştienţe de eu i se poate alătura acum o conştienţă clarvăzătoare care se va dezvolta pe parcursul următorilor 2500 de ani, prin care perceperii fizic senzoriale i se va alătura o înţelegere spirituală a lumii. Pentru a da posibilitatea să se întâmple acest lucru, ne vor fi trimise forţe către mijlocul secolului al XX-lea astfel încât oamenii vor începe atunci să vadă trupul eteric şi trupul astral, şi anume în aşa fel încât această capacitate va apărea la câţiva premergători ca o capacitate naturală. Iar când omul va vrea să pună în practică un plan pe care şi l-a făcut, o intenţie, îi va apărea un fel de imagine de vis ce nu este altceva decât o previziune, o prevedere a efectului karmic al faptului respectiv. Între timp omenirea poate să rătăcească încolo şi încoace în mlaştina concepţiilor materialiste asupra vieţii şi asupra lumii. Dar s-ar putea întâmpla foarte uşor următorul fapt, anume că în acest timp în care se vor arăta firave capacităţi de clarvedere, acestea să nu fie considerate ca atare de oameni, ci cei în cauză să fie consideraţi nebuni şi fantaşti. Acela care nu va fi auzit nimic despre ştiinţa spirituală nu va putea recunoaşte aceste capacităţi plăpânde. Aceste semne sunt totuşi adevărate. Dacă concepţia spirituală asupra lumii va câştiga, capacităţile amintite vor fi cultivate cu grijă în omenire astfel încât persoanele amintite mai sus vor fi în stare să aducă adevăruri spirituale din lumile spirituale.

În aceste condiţii putem spune: stăm în faţa unui punct important de evoluţie a lumii, pe care trebuie să îl pregătim, pentru ca la apariţia lui să nu fie călcat în picioare ceea ce vrea să doteze Pământul nostru cu o nouă capacitate. Ceea ce va fi văzut cu organele spirituale ca lume spirituală, ca atmosferă spirituală, este ceea ce astăzi numai iniţiatul poate cunoaşte. Dar va mai dura un anumit timp până când aceste capacităţi plăpânde se vor fi dezvoltat până la acest grad sau chiar numai până la înălţimea pe care a cunoscut-o omenirea în trecut în clarvederea de vis şi în stările de extaz. Această capacitate pe cale de a se dezvolta va fi răspândită ca un înveliş spiritual peste pământul nostru. Scrierile orientale, în special cele tibetane, vorbesc despre o ţară care ar fi dispărut şi pe care cu durere o numesc Shamballa, o ţară care ar fi dispărut în timpul epocii Kali Yuga. Dar este spus, cu dreptate, că iniţiaţii pot să se întoarcă în Shamballa spre a lua de acolo, pentru omenire, ceea ce ea are nevoie pentru evoluţia ei. Toţi boddhisattva îşi extrag forţă şi înţelepciune din ţara Shamballa. Pentru omul cu o evoluţie obişnuită ea a dispărut. Dar există profeţii că această ţară Shamballa va reveni din nou la oameni. Când forţele delicate ale clarvederii se vor arăta şi se vor întări din ce în ce mai mult, se vor răspândi din ce în ce mai mult, şi când aceste forţe, ca forţe bune care coboară din existenţa solară, vor începe să fie preluate şi vor acţiona în locul forţelor cometei Halley, atunci ţara Shamballa va reveni. Ne aflăm în timpul pregătirii omenirii pentru dezvoltarea unei noi clarvederi, care se va petrece în următorii 2500 de ani, o pregătire care se va continua atât în timpul dintre naştere şi moarte cât şi în timpul dintre moarte şi o nouă naştere. Despre ceea ce se va întâmpla atunci, va fi vorba în prelegerea următoare.