Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVENIMENTUL APARIȚIEI LUI CHRISTOS ÎN LUMEA ETERICĂ

GA 118


VIITOAREA VEDERE ETERICĂ

Hanovra, 10 mai 1910

În grupul nostru a fost exprimată în multiple feluri întrebarea: de ce tocmai acum trebuie răspândite învăţăturile ştiinţei spirituale, de ce nu s-a auzit nimic despre acestea, de exemplu, cu 120 de ani înainte? Aşa ceva s-a întâmplat întotdeauna, numai că în alte forme decât cele de astăzi. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au apărut în mici societăţi învăţături care, din motive justificate, au fost scrise nu de autorii lor ci de alţi oameni. Nu există decât urme sărăcăcioase care provin din şcolile secrete de atunci. Sunt de pildă şi astăzi cărţi, în a căror foi îngălbenite – îngălbenite în sens exterior - se găsesc lucruri cu totul minunate. O astfel de carte este cea amintită de Goethe, “Aurea Catena Homeri” [ Nota 32 ]. Ceea ce este conţinut în această carte va fi considerat de omul actual, în special de cel luminat, ca fantezie şi ca ceva lipsit de sens. Dacă ne apropiem de această “lipsă de sens” cu ajutorul mijloacelor ştiinţei spirituale, stăm în faţa a cu totul altceva. Atunci, celui care se adânceşte în acestea i se dezvăluie cele mai mari taine. Mai înainte, numai puţini puteau pătrunde până la această ştiinţă secretă; astăzi există însă o posibilitate nemărginită pentru toţi cei care sunt conduşi spre ea prin dorul inimii lor. De unde provine necesitatea şi de unde provine deci posibilitatea ca aceste taine să fie aduse tocmai astăzi în faţa publicului?

Nu există nici o epocă despre care s-ar putea spune cu tărie că ea nu ar fi o epocă de tranziţie. Astfel de afirmaţie se face cu mai multă sau mai puţină justificare. Dar tocmai despre timpul nostru de acum, în care se desfăşoară fapte fundamentale, se poate afirma cu dreptate că el este un timp de tranziţie. Pentru a înţelege temeliile profunde ale timpului este necesar să ne referim la fapte cunoscute. Ne îndreptăm spre timpuri în care înălţarea spre lumile superioare trebuie să se petreacă cu conştienţă clară, clarvăzătoare. În anul 3101 î. Chr. s-a dizolvat vechea clarvedere a atlanteenilor şi a venit un timp în care omul a fost legat de raţiune, de creier, de toate lucrurile pe care le percepe în jurul său. Acest număr de ani, desigur, nu este un număr absolut, ci trebuie conceput ca un an mediu. Conştienţa clarvăzătoare trebuia să fie tulburată pentru omenire, o anumită perioadă de timp, pentru ca omenirea să ajungă să cucerească pe deplin planul fizic. A început atunci mica Kali Yuga sau epoca întunecată, care a durat 5000 de ani, încheindu-se în anul 1899. Dar în faţă ne stă un timp în care omului îi va fi posibil să desfăşoare capacităţi delicate clarvăzătoare, chiar fără o şcolire deosebită. Deja în jurul anilor 1930 – 1950 vor exista oameni care vor spune: eu văd acolo, în jurul oamenilor, ceva ca un înveliş de lumină.

Vor exista alţii care vor vedea apărând în faţa lor ceva ca un fel de imagine de vis cu un conţinut minunat. Dacă oamenii aceştia vor fi pe cale să înfăptuiască o faptă, atunci lor le va apărea ceva care se va ridica în suflet ca o imagine. Această imagine le va arăta ce fel de faptă vor trebui să facă mai curând sau mai târziu pentru echilibrarea faptei lor din prezent. Se va putea întâmpla ca un om în care vor apărea aceste capacităţi să îi povestească unui prieten despre ele iar acest prieten îi va spune probabil: da, au existat întotdeauna oameni care ştiau ceva despre ceea ce tu vezi. Ceea ce vezi tu ei numesc“trupul eteric al omului”, iar ceea ce apare ca imagine de vis în faţa omului, ei o numeau “karma”.

Ştiinţa spirituală trebuie să apară pentru ca epoca clarvederii eterice să nu treacă neobservată, o epocă în care domnia gândirii prin raţiunea legată de creier s-a încheiat. Şi aşa cum Christos a trebuit să aibă un premergător, tot aşa a trebuit să apară ştiinţa spirituală pentru a pregăti această epocă de clarvedere. Desigur, poate apare ceva care să împiedece din germene delicatele capacităţi sufleteşti de clarvedere. Acest pericol apare atunci când oamenii nu vor să audă de învăţăturile ştiinţei spirituale, când ei se închid faţă de aceste învăţături. Atunci oamenii la care vor apărea astfel de capacităţi vor fi consideraţi nebuni şi vor fi închişi în case de nebuni. Mulţi oameni vor crede că au avut halucinaţii, alţii vor fi cuprinşi de spaimă, nu vor îndrăzni să vorbească despre acestea pentru a nu fi luaţi în râs sau în batjocură. Asta poate face ca facultăţile sufleteşti noi să fie călcate în picioare. Oamenii deştepţi şi luminaţi ai acelui timp – “luminat” este acela care gândeşte totdeauna în papuci de gâscă, dar într-adevăr în papuci de gâscă şi nu “în papuci de gâscă”  – vor spune atunci: Iată, au trăit mai înainte oameni care au spus că în această epocă, în această perioadă de timp vor exista oameni cu capacităţi deosebite. Unde sunt aceşti oameni? Nu vedem nici unul dintre ei. –Totuşi, profeţia ştiinţei spirituale s-a înplinit. Ea poate fi nimicită numai prin supraponderea materialismului. Sufletele de astăzi aşteaptă înţelegere pentru acea epocă plină de lumină, care începe.

Tot ceea ce se petrece în lume se află în interacţiune. Microcosmosul corespunde macrocosmosului, dacă aruncăm de aici o privire asupra proceselor din lume, care stau în legătură cu noi. Oamenii se bucură atât de uşor când pot afirma despre un lucru că el ar fi adevărat! Pentru ştiinţa spirituală nu este atât de mult vorba de a sublinia că un lucru este adevărat; pentru ea este important ca adevărul să fie de însemnătate. S-a vorbit, de exemplu, atât de mult, şi s-a scris despre asemănarea dintre sistemul osos al animalului şi al omului. Desigur, acesta este un adevăr, nu se poate replica nimic la aceasta. Dar există adevăruri care sunt mult mai importante. Un astfel de adevăr este de pildă cel pe care fiecare îl poate observa, şi care pare foarte simplu, dar care este în legătură cu mari evenimente cosmice. Este adevărat că omul e singura fiinţă care are un mers vertical, singura fiinţă care s-a ridicat pe verticală. La atât de frecventa observaţie că oasele scheletului uman se aseamănă cu cele ale scheletului maimuţelor, trebuie să adăugăm că mersul vertical al maimuţelor este totuşi ratat. Maimuţa a încercat să se ridice pe verticală dar nu a reuşit pe deplin. Mersul său vertical este nedesăvârşit. Mersul vertical al omului stă în legătură cu Soarele şi Pământul, cu acţiunea reciprocă dintre ele. Soarele trebuia să se separe de Pământ pentru ca omul să se poată ridica pe verticală. Animalul este legat de pământ, omul însă s-a ridicat pe verticală, faţa sa este îndreptată în sus. El stă pe verticală; el este, cu mersul său vertical, o continuare a razei Pământului. Trebuie să simţim că acest adevăr are o mare importanţă, trebuie să învăţăm să îl simţim.

Să mai indicăm încă un caz important de corespondenţă dintre macrocosmos şi microcosmos. În forma sa exterioară, omul apare ca bărbat sau ca femeie. Dar trebuie să observăm: numai din punctul de vedere exterior al omului şi nu din punctul de vedere interior; în acest caz nu poate fi vorba decât despre proprietăţile exterioare ale întrupării. Ce contrast corespunde în exterior, în macrocosmos, contrastului dintre feminin şi masculin? – Pentru a explica acest lucru trebuie să ne aruncăm privirea în spaţiul cosmic. Există substanţe rămase în urmă, care nu au preluat legităţile Soarelui şi ale Pământului şi au rămas în urmă, în starea de veche Lună. Legităţile contrare sunt valabile în cazul Lunii de astăzi, care este un corp ce s-a grăbit în evoluţie. Ca urmare a acestui fapt, ea s-a învârtoşat prea puternic. A trebuit să se osifice, să îmbătrânească prin aceea că şi-a depăşit stadiul său de formare. Ea este o stare eşuată a stării viitoare de Jupiter. Este tot aşa ca atunci când copilul ar vrea să aibă cultura unui bătrân. Tot astfel, luna şi-a depăşit forţa sa, a mers prea departe, s-a omorât. În general, oamenii jură pe un adevăr pe care îl preiau ca o frază abstractă; dar în caz concret acest adevăr le apare ca o iluzie. În toate cărţile teozofice se găseşte maxima că lumea ar fi o iluzie, maya. Orice teosof o recunoaşte ca adevăr pe care l-a exprimat deseori. Faptul că atât trupul masculin cât şi trupul feminin nu este decât o iluzie, este ceva ce se raportează precum concretul la abstract. Realitatea este următoarea: nici corpul masculin nici corpul feminin nu este, cu excepţia capului, adevărat. Forma feminină nu este pe deplin evoluată, cea masculină şi-a depăşit stadiul de dezvoltare. Nu există nici o stare de mijloc. Rămânerea trupului feminin în urmă faţă de starea de mijloc, şi depăşirea acestei stări de mijloc de către trupul masculin asta dă aşadar, o formă neadevărată. Adevăraţii artişti au resimţit întotdeauna această lipsă. Îmbrăcămintea a rezultat dintr-un sentiment înălţător pentru această realitate. Vechile veşminte preoţeşti trebuiau să se prezinte cum ar trebui să fie trupul uman. Numai fiinţele senzoriale puteau să se îndrepte către cultura nudului, deoarece ele nu cunoşteau o expresie mai înaltă decât corpul pe care îl vedeau în faţa lor.

Există deci un corp lunar, Luna, care este catapultat dincolo de ţelul evoluţiei, şi există corpuri care au rămas în urmă, într-un stadiu anterior. Astfel de corpuri există. Ele sunt cometele.

Acum puteţi întreba: Ce are aceasta de-a face cu bărbatul şi femeia? – Luna şi cometele sunt expresia cosmică a bărbatului şi a femeii. Cometa a adus cu sine legile anterioare ale Lunii. Cometele reînnoiesc deci vechile legi lunare. Din această cauză ele poartă cu sine acidul prusic, aşa cum a fost stabilit de curând de ştiinţa exterioară, fapt care a fost însă cunoscut de multă vreme de ştiinţa spirituală. Căci aşa cum pe Pământ sunt necesare combinaţii ale carbonului cu oxigenul, tot aşa au fost necesare pe vechea Lună combinaţii ale cianului. Acest lucru l-am prezentat deja în 1906 la congresul din Paris, în prezenţa preşedintelui nostru de atunci, Olcott [ Nota 33 ], şi a altor martori.

Deoarece femeia a rămas în urmă în evoluţie ea şi-a păstrat elementul material mai moale şi mai maleabil, trupul feminin nu a devenit atât de material. Creierul poate fi pus mai uşor în mişcare de către spirit, în timp ce la bărbat evoluţia s-a grăbit; el are dificultăţi să învingă materia mai învârtoşată, să învingă forţele mai dense ale creierului. Din această cauză femeile sunt mai receptive pentru toate ideile noi, sufletul lor le cuprinde mai uşor; ele îşi pot dirija mai uşor gândurile prin creier, bărbatul nu îşi pune cu uşurinţă în activitate părticelele mai învârtoşate ale creierului său. Din această cauză este justificat pe deplin, de exemplu, faptul că în Societatea Teosofică există mai mult femei decât bărbaţi, aspect care este criticat deseori din multe direcţii. Dar acelor bărbaţi cărora le este atât de frică de faptul că într-o viitoare întrupare vor fi femei, situaţia ar putea să le devină mai uşor de suportat dacă ar  privi-o din acest punct de vedere.

Să folosim acum legea corespondenţei dintre macrocosmos şi microcosmos, dintre marea lume şi mica lume, raportată la alt fapt important. Aşa cum urmăm în viaţa obişnuită tropotul zilei, mergem la culcare, ne trezim din nou, ne preocupăm de treburile noastre, tot aşa este şi în spaţiul cosmic. Şi acolo toate urmează un drum obişnuit, apusul şi răsăritul Soarelui se repetă după intervale de timp regulate. Aşa cum într-o familie acest tropot al zilei este întrerupt atunci când apare un copil în familie, aşa cum prin aceasta vine un impuls cu totul nou, ceva nou spiritual intră în existenţa Pământului, tot aşa acţionează în cosmos apariţia unui nou corp ceresc, cel al unei comete. Tot ce este substanţial e expresia a ceva spiritual, şi ştiinţa spirituală poate spune ce îi stă în fundal. Modul în care se preocupă ştiinţa exterioară de comete poate fi comparat cu observaţiile pe care le face o muscă privitor la Madona Sixtină. Când musca se deplasează mergând pe tablou, ea vede şi culorile, vede că într-un anumit loc e culoarea roşie, în alt loc este albastru, dar nu vede nimic mai departe. Această ştiinţă a muştei – cuvântul trebuie folosit, desigur, numai cu referire la cele ce tocmai au fost spuse -, nu ştie nimic despre legităţile interioare conform cărora cometele sunt semne exterioare. Cometa Halley are tendinţa deosebită de a împinge oamenii tot mai mult în materialism. Fără cometa Halley nu ar fi apărut cărţile enciclopediştilor, nu ar fi apărut după 1835 nici o scriere a lui Moleschot şi Büchner. Tocmai acum apare din nou semnul fatal, şi dacă oamenii nu vor vrea să asculte învăţăturile ştiinţei spirituale, dacă nu vor vrea să folosească ceea ce este oferit prin ştiinţa spirituală, spiritualul va fi călcat în picioare.

Dar mai există încă un semn important, care îi dă omenirii posibilitatea să nu se supună influenţei negative a cometelor, iar forţele acesteia sunt mai puternice decât cele ale cometelor. Este semnul din primăvară al Soarelui în constelaţia Peştilor, în care ne aflăm de câteva secole, spre deosebire de timpul în care a trăit Christos, când punctul de primăvară al Soarelui era în constelaţia Berbecului. Am intrat în acest semn de forţe spirituale care ne vor ridica în aşa fel încât prin înţelegerea acestui semn să dezvoltăm capacităţile la care trebuie să putem ajunge în această epocă a Peştilor.

Omul se înalţă la adevărata demnitate de om abia atunci când înţelege în profunzime corelaţiile temeiurilor spirituale. Oamenii nu trebuie să treacă orbi pe lângă ceea ce au a-i spune semnele cereşti. Prin înţelegerea acestor semne trebuie să se aprindă şi să lumineze înţelepciune atât în mic cât şi în mare. Puteţi lua ca exemplu sistemul plin de înţelepciune al unui muşuroi de furnici. Aici întregul are un sens. Fiecare furnică se simte mădular al unui întreg, în timp ce oamenii îşi reglează convieţuirea doar după ceea ce lor le este folositor, după ceea ce lor le pare a fi folositor. Ei aleargă încolo şi încoace fără sens şi raţiune. Viaţa umană este în multiple aspecte un nonsens. Dacă omul se situează în cadrul unei legităţi interioare, se maturizează pentru ceea ce trebuie să fie prezentat ca a treia faptă. Este vorba de posibilitatea de a vedea în eteric cu capacităţile nou trezite. Atunci sufletele vor vedea ceea ce a văzut odinioară Pavel: ei îl vor vedea pe Christos în trupul eteric. Acest mare eveniment, reapariţia lui Christos, este prezent, fără cărţi şi documente, pentru cei care se pregătesc în mod demn pentru aceasta. Şi sarcina antropozofiei este să vestească acest eveniment. Există oameni care presimt că am depăşit epoca întunecată şi ne îndreptăm spre o epocă luminată. Antroposofii trebuie să parcurgă conştient acest drum. Antropozofia trebuie să-şi aducă roadele în omenire, pentru a face sufletele capabile să se unească cu Christos, şi nu este nici o deosebire dacă omul este în trup fizic sau dacă acest trup fizic a fost depus, pentru că El a coborât la cei morţi aşa cum a coborât la cei vii, şi astfel impunătorul eveniment al apariţiei lui Christos în eteric va avea importanţă pentru toate lumile.