Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVENIMENTUL APARIȚIEI LUI CHRISTOS ÎN LUMEA ETERICĂ

GA 118


ANEXĂ

REVENIREA LUI CHRISTOS ÎN ETERIC

Notiţe de la conferinţă, Kassel, 6 februarie 1910

Oamenii care trăiesc în noţiuni abstracte şi nu au nici o înclinaţie deosebită de a se apropia de viaţa spirituală în realitatea ei, spun deseori că în mersul evoluţiei umane ar fi existat, într-o anumită etapă sau alta, într-un anumit timp sau altul, o epocă de tranziţie. Cercetătorul spiritual nu are voie să fie atât de darnic cu cuvântul “noi trăim într-o epocă de tranziţie”. Cel care studiază cu adevărat viaţa spirituală trebuie să ştie că vin astfel de timpuri de tranziţie şi că există şi timpuri în care mersul evoluţiei se desfăşoară în mod regulat. În acest sens putem într-adevăr să spunem că trăim într-un timp de tranziţie spirituală. Ne vom ocupa astăzi de unele procese care se petrec într-o astfel de epocă.

Orice evoluţie, fie ea cea a omului individual între naştere şi moarte sau evoluţia unei planete: totdeauna ea are în sine curenţi; evoluţia nu decurge liniar. Deja în viaţa individuală trebuie să distingem doi curenţi. În educarea copilului puteţi găsi deja un curent. Despre aceasta am scris în cărţulia Educaţia copilului din punctul de vedere al ştiinţei spirituale şi, de asemenea, în partea a doua a cărţii Ştiinţa spirituală în rezumat. De fapt, omul trăieşte mai multe naşteri. În primul rând naşterea fizică. Atunci se naşte numai ceea ce noi numim trupul fizic. Până atunci acesta a fost învelit de învelişul fizic matern. Această stare durează până la al şaptelea an. Până atunci el este înconjurat de învelişul eteric. La vârsta de maturizare sexuală omul se eliberează şi de acest înveliş, şi atunci se naşte trupul astral. La 21 de ani se naşte Eul.

Dacă studiem această evoluţie putem spune că ea se desfăşoară la om după anumite legi. Pot fi urmate anumite reguli, care sunt date în acea mică scriere Educaţia copilului din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, şi se obţine un rezultat sănătos dacă ele sunt urmate. Alături de aceasta se adaugă ceea ce este individual pentru fiecare om: este un curent interior care merge în paralel cu primul curent. Al doilea se desfăşoară în primul. Al doilea cuprinde în sine tot ceea ce vine din vieţi trecute, din experienţe proprii. Deosebirea dintre curentul de evoluţie exterior şi cel interior poate fi recunoscută la fiecare om, în mod deosebit la oamenii care au trăsături de caracter deosebite.

Petöfi [ Nota 35 ] este un poet ungur. Compatrioţii săi vedeau în el ceva cu totul deosebit. Caracterul specific ungur se exprimă în poeziile sale lirice. Din ele faci cunoştinţă cu modul maghiar de a fi, simţi şi gândi. Dacă te apropii mai mult de acest subiect afli că el nu se numea Petöfi, ci tatăl era sârb şi mama croată. Nimic maghiar nu era în el. În el s-a construit ceva care nu era maghiar: aceasta a fost evoluţia exterioară. Apoi este prezentă evoluţia interioară, care reflectă ceea ce vine din vieţi anterioare: în esenţă ungur.

Un alt exemplu este scriitor german Asmus Carstens [ Nota 36 ]. El avea un impetuos impuls pentru pictură. Dacă veţi avea ocazia să-i vedeţi picturile, atunci veţi spune: Acestea sunt picturi făcute de un om care nu ştie să picteze deloc. – Dar individualitatea sa este vârâtă în picturile sale. El a vrut să înveţe să picteze cu un pictor renumit, dar cum trebuia să conducă trăsura când pictorul mergea la plimbare iar acest lucru nu vroia să-l facă, a şi plecat de la el. A ajuns la un negustor de vin unde trebuia să spele butoaie. Apoi a ajuns la Copenhaga. Acolo nu a fost primit la academie pentru că era prea bătrân. – În felul acesta el nu a învăţat să picteze, nu şi-a dezvoltat nici un fel de simţ pentru culoare, dar ceea ce a creat a devenit ceva important pentru artă. Este un exemplu pentru acele cazuri în care există un impuls deosebit din vieţi anterioare căruia însă nu îi este favorabilă evoluţia exterioară.

În viaţă trebuie să folosim astfel de rezultate ale ştiinţei spirituale dacă vrem să înţelegem viaţa în mod corect, altfel ele ar putea să ne aducă dovada că am neglijat ceva. De exemplu: o oarecare individualitate păşeşte în viaţă. Ea este predestinată să facă ceva. Dar neglijăm să îi formăm în mod corect, prin educaţie, componentele lui trupeşti. La vârsta de 17-18 ani – anii de criză – se arată că învelişurile nu au fost corect formate: trupul astral cu instinctele şi poftele; trupul eteric nu a fost format cu dexterităţi corespunzătoare, obişnuinţe corespunzătoare. Atunci evoluţia exterioară nu corespunde cu evoluţia interioară. În cazuri uşoare se întâmplă ca oamenii să-şi piardă echilibrul interior; dar poate să intervină şi o dezordine, o prăpădire deplină a vieţii sufleteşti. Dacă apare aşa ceva în anii de criză, nu o putem explica decât prin nearmonizarea diverşilor curenţi.

Eului uman trebuie să îi dăm noţiuni şi înţelegere pentru viaţă; obişnuinţe pentru trupul eteric, noţiuni pentru trupul astral. Ceea ce vine din vieţi trecute trebuie să se dezvolte liber.

În evoluţia mare a omenirii putem vedea cum se întrepătrund cei doi curenţi de evoluţie. Sufletele care sunt întrupate aici au fost întrupate mai înainte în alte epoci: în epoca greco-latină, egipteană, persană, indiană. Lumea era altfel când sufletele dumneavoastră priveau piramidele. Dacă Pământul ar fi mereu acelaşi, atunci încarnările nu ar avea nici un rost. Ele au sens deoarece întotdeauna intervine altceva.

S-ar putea întâmpla ca una, două sau trei vieţi să nu fi fost utilizate în mod ordonat, de exemplu, cea din epoca egipto-babiloniană. Atunci s-ar fi neglijat ceva ce nu ar mai putea fi recuperat. Evoluţia interioară se uneşte de-a lungul vieţii cu ceea ce noi putem învăţa din viaţa exterioară. În felul acesta poate să apară o disarmonie între curentul de evoluţie interior şi cel exterior. S-ar putea afirma: ceea ce ne spui acum ne întristează; s-ar fi putut întâmpla ca noi să fi neglijat ceva, ceva ce nu vom mai putea recupera. Abia acum ştiinţa spirituală ne lămureşte asupra acestui lucru şi nu mai putem să recuperăm nimic. – Dar nu este aşa. Până acum oamenii nu au mai fost deloc în situaţia de a alege în mod liber şi de a neglija în mod liber. Abia acum începe timpul în care sufletele pot să neglijeze ceva, pot să rateze ceva. Din această cauză ştiinţa spirituală vine abia acum, pentru ca oamenii să audă ceea ce ei pot neglija, pentru a omul să vadă greşeala pe care o face când neglijează ceva. Ştiinţa spirituală este vestită acum pentru că omenirea are nevoie de ea acum.

Sufletul uman nu a avut totdeauna aceleaşi capacităţi ca astăzi. Mai înainte oamenii au avut o clarvedere veche, difuză. Stările de veghe nu erau, în timpurile anterioare, ca astăzi. Obiectele erau înconjurate de o aură eterică. Între starea de veghe şi cea de somn omul trăia în lumea spirituală şi era acolo între fiinţe divin-spirituale. Pe atunci omul nu ştia numai din povestiri, ci din experienţă directă că există lumi spirituale. Cu cât mergem mai departe în trecut, cu atât îl vedem pe om mai mult în lumea spirituală. Dar apoi porţile lumii spirituale se închid treptat în faţa lui. S-ar putea da destul de exact acel interval de timp. Un proverb spune că natura nu face salturi. Acest proverb este inexact şi necorespunzător. Acolo unde o frunză verde devine floare, este prezent un salt, şi aşa este pretutindeni.

Aşa cum putem arăta aici saltul de la frunza verde la floare, tot aşa poate fi indicat timpul în care a încetat clarvederea. Desigur, această stingere a clarvederii s-a petrecut treptat, dar, în medie, ea a încetat la un timp bine definit care poate fi dat ca anul 3101 î.Chr. Atunci oamenii au pierdut vechea lor clarvedere. Înainte de acest timp mai era prezentă o clarvedere obscură, ca o amintire a unei clarvederi şi mai vechi. În epoca anterioară oamenii vedeau într-adevăr limpede, clar, în lumea spirituală. Şi a existat un timp mai în trecut, în care oamenii vedeau lumea fizică drept ceva cu totul neimportant. Aceasta a fost epoca de aur. Acesteia i-a urmat epoca de argint, în care oamenii mai puteau încă vedea în lumile spirituale. Apoi a venit epoca de bronz, în care oamenii aveau o amintire despre vechea clarvedere, şi după aceasta – începând cu 3101 –, a urmat o altă epocă, epoca noastră, în care porţile lumilor spirituale s-au închis complet.

Krita Yuga este prima epocă, epoca de aur; a doua, Treta Yuga, epoca de argint; a treia, Dvapara Yuga, epoca de bronz; a patra, Kali Yuga, numită şi epoca întunecată, începe la anul 3101 î. Chr. În cadrul epocii întunecate trebuie să găsim ceva ce nu era posibil în nici o altă epocă: după trei mii de ani de la începutul acestei epoci găsim evenimentul de pe Golgota.

Omenirea nu se mai putea înălţa la zei. Din această cauză trebuia ca un zeu să se coboare la ea. Aceasta s-a petrecut prin evenimentul legat de Christos. Acest lucru putea fi trăit de eu numai în timpul epocii Kali Yuga. Din această cauză evenimentul de pe Golgota trebuia să cadă în această epocă. Destinul lui Christos Iisus îl putem relata cu cuvinte omeneşti. Când iniţiaţii se ridicau mai înainte spre lumea spirituală, cele vieţuite de ei trebuiau redate cu cuvinte spirituale. De aceea ridicarea iniţiatului, în epocile anterioare, în lumile spirituale nu este înţeleasă astăzi. Întrucât acest zeu a trăit o viaţă pământeană, se poate vorbi despre El cu cuvinte pământene. Atunci a existat un timp de tranziţie. Acest lucru nu poate fi redat mai limpede decât cu cuvintele: Schimbaţi-vă dispoziţia sufletească deoarece împărăţia cerurilor s-a apropiat de voi. – Înţelegerea, legătura cu împărăţia cerurilor, eul nu o poate găsi decât în sine însuşi. Voi nu o mai puteţi găsi în afara eului pământean, cerul s-a coborât până la eul vostru. “Fericiţi sunt cerşetorii în spirit”, indică spre aceasta. Mai înainte spiritul le era dăruit. Acum oamenii au devenit săraci. Acum ei nu mai pot găsi spiritul decât în eul propriu.

E o idee copilărească să spunem că Christos sau Ioan Botezătorul au vestit o împărăţie care ar fi trebuit să revină după o mie de ani. Ei au indicat numai faptul că noi ar trebui să ajungem în împărăţie prin propriul nostru eu. Într-un astfel de timp deosebit ne găsim noi astăzi. S-ar putea întâmpla să trecem dormind prin acest timp.

Istoricul latin Tacitus povesteşte despre creştini nu ca despre ceva important, ci ca despre o nouă sectă. Se povestea că în Roma, pe o străduţă lăturalnică, ar exista o sectă nouă, al cărei iniţiator ar fi un anumit Iisus. – În felul acesta poate fi trecut cu vederea un lucru important! Aşa cum pe atunci a existat un timp important de tranziţie, tot aşa ne aflăm astăzi într-un timp, probabil nu chiar atât de important, totuşi într-un important timp de tranziţie. Omenirea dobândeşte noi capacităţi care trebuie să fie folosite pentru a-L găsi tot mai uşor pe Christos.

În anul 1899 Kali Yuga s-a încheiat. În oameni se pregătesc noi forţe; dar nu numai acele forţe despre care este scris în “Ştiinţa ocultă” că pot fi dobândite prin educaţie ocultă. În următoarele decenii anumiţi oameni vor spune că ei îi văd pe oameni cu totul altfel. Nu le va mai fi suficientă ştiinţa obişnuită. Oamenii vor vedea, treptat, trupul eteric. Unii vor vedea diverse lucruri ca premoniţie, vor spune cuvinte de proorocire, ş.a.m.d. Aceste lucruri vor apărea treptat.

Se pot întâmpla două lucruri. Să presupunem că nu ar fi existat niciodată vreo antropozofie care să spună că aceste lucruri pot fi explicate. Atunci oamenii ar spune: astfel de indivizi, care văd aşa ceva, sunt nebuni – şi ar fi închişi în case de nebuni. Sau, antropozofia are noroc şi găseşte intrarea în inimile oamenilor. Avem şi aici, din nou, două curente de evoluţie: aceste capacităţi descrise se dezvoltă în curentul de evoluţie exterior al omenirii; dar individualitatea noastră trebuie să crească în aceste capacităţi. Eurile umane trebuie să înveţe să înţeleagă ceea ce se dezvoltă în felul acesta.

Nu este deloc necesar ca ceea ce vesteşte astăzi antropozofia ca profeţie să fie crezut şi respectat. Şi dacă nu s-ar ajunge la ceea ce a fost profeţit, atunci s-ar spune: Puteţi vedea bine că profeţia aceasta a fost o fantasmagorie. – Dar ceea ce nu înţeleg oamenii este că evoluţia s-ar fi petrecut atunci cum nu ar fi trebuit să se petreacă. Omenirea ar fi atunci învârtoşată şi uscată.

Christos a trăit numai o singură dată într-un trup fizic. Unui om, în trecut, în timpurile precreştine, înainte de a putea vedea în lumile spirituale, i s-ar fi spus: Mai există ceva, ceva spiritual, ceva ce astăzi nu este vizibil, dar va veni un timp în care tu îl vei vedea, şi apoi va veni un timp în care acest mare Spirit va trăi în trup fizic. – Un om care ştia despre aceste lucruri a trăit în Palestina; el însă nu L-a recunoscut pe Christos. Totuşi, când l-a La perceput în trupul eteric, în mod clarvăzător, atunci a recunoscut că s-a împlinit ceea ce ştia mai dinainte că trebuie să se întâmple. Atunci a ştiut că Christos a trăit. Acesta a fost evenimentul din faţa Damascului.

Christos poate fi găsit totdeauna în trupul Său eteric prin conştienţa clarvăzătoare. Când se va realiza această evoluţie a omenirii, atunci oamenii vor trăi evenimentul din faţa Damascului. Capacităţile apar odată cu încheierea epocii Kali Yuga. Şi capacitatea de a trăi evenimentul din faţa Damascului va apărea în anii 1930-1940. Şi dacă oamenii nu vor trece orbi prin acest timp, atunci se va putea vorbi despre o ajungere la Christos. Acesta este evenimentul care în şcolile oculte se numeşte: revenirea lui Christos. – Apoi va veni o epocă ce va dura 2500 de ani. Tot mai mulţi oameni se vor ridica spre Christos prin concepţia antroposofică. Revenirea lui Christos ar putea începe în prima jumătate a secolului al XX-lea. Prin aceasta creştinismul va fi aprofundat şi dezvoltat.

Astăzi avem voie să spunem aceleaşi lucruri ca odinioară: Schimbaţi-vă dispoziţia sufletească pentru ca să puteţi găsi împărăţia cerurilor care s-a apropiat! – Trebuie să ne îngrijim pentru ca acest timp să nu treacă nerecunoscut.

Şi asupra acelor care astăzi sunt în viaţă dar atunci vor fi trecut prin moartea fizică, Christos va acţiona ca asupra celor în viaţă. Cel care va muri aproximativ în anul 1920, pentru acela va fi posibil să înţeleagă în Devachan ceea ce se va petrece atunci aici, dar numai dacă el şi-a dezvoltat înţelegerea pentru aceasta, dacă s-a pregătit pentru aceasta.

Ceea ce s-a spus acum va fi repetat din ce în ce mai mult în următorii zece ani pentru ca timpul să nu treacă nefolosit pe lângă oameni. Şi acei care stau atât de puternic cufundaţi în materialism trebuie să audă acest lucru deoarece ei nu pot gândi decât că Christos nu poate apare decât în trup fizic. Pe la mijlocul secolului al XX-lea vor apărea Christoşi falşi, care vor spune oamenilor că ei sunt Christos. Iar adevărata antropozofie va şti că ei nu sunt ceea ce spun, ei nu reflectă decât idei materialiste. Astfel, este important pentru antroposofi a şti acest lucru, pentru că trebuie să existe viaţă în spirit în acel timp.

Noi trăim într-o importantă epocă de tranziţie, aşa putem spune. Timpurile curg repede. Kali Yuga a durat 5.000 de ani. Epoca următoare va dura 2500 de ani. A ajunge împreună cu Christos este ceva care ne stă nemijlocit în faţa noastră. Christos nu va coborî la omenire, ci omenirea se va ridica la Christos.