Am schițat în linii generale raportui existent între starea de veghe și starea de somn, precizând că din starea de somn omul își extrage forțele de care are nevoie în starea de veghe pentru a-și clădi viața sufletească. În realitate, lucrurile acestea se prezintă mult mai complicat decât suntem tentați să credem. Astăzi vom zăbovi ceva mai mult asupra deosebirii care exista între starea de veghe și starea de somn a omului, din punctul de vedere al cercetării spirituale. Colateral se impune observația că putem face abstracție de toate ipotezele, mai mult sau mai puțin interesante, pe care le-a enunțat psihologia contemporană privind starea de veghe și de somn pentru a explica deosebirile dintre ele. Ar fi un lucru simplu de a le menționa, care ne-ar abate însă de la contemplarea noastră științifico-spirituală propriu-zisă. Ar trebui cel mult să precizăm că știința curentă actuală ia în considerare numai ceea ce rămâne, ca să spunem așa, în lumea fizică, ceea ce ieri am desemnat prin corp fizic și corp eteric. Acestei științe fizice îi este cu desăvârșire străin domeniul de investigare al Științei spirituale. Din propriul său punct de vedere are întru câtva dreptate să fie unilaterală. Pentru cercetătorul spiritual acel Eu și corpul astral, care în somn abandonează corpul fizic și pe cel eteric, ridicându-se în lumea spirituală, reprezintă o realitate de necontestat; și care apoi, când omul se trezește, sunt din nou în lumea fizică, ca afundate în corpul fizic și cel eteric.
Să-l analizăm acum pe omul care doarme. Este ceva cu totul obișnuit faptul că pentru o conștiență normală omul reprezintă în starea de somn o entitate unitară; în viața curentă oamenii nu se întreabă dacă noaptea asupra omului care se află într-o lume spintuală, asupra sufletului său eliberat de trup acționează mai multe forțe sau doar una singură, unitară, care impregnează lumea spirituală, își revendică influența. Putem noi oare distinge mai multe forțe cărora le suntem subordonați în timpul somnului? Da, putem deosebi cu exactitate influențe total diferite cărora le este expus omul în timpul somnului și care se exercită în primul rând nu asupra a ceea ce se află lungit în pat, ci asupra a ceea ce este unitar sufletesc, corpul astral și Eul. Prin experimente accesibile și prin dovezi concludente vom ajunge la aceste influențe care au o înrâurire mare asupra omului care doarme.
Dacă omul analizează ceva mai atent ceea ce i se întâmplă în momentul când ațipește, va constata cum începe să slăbească treptat acea activitate exterioară care îi pune în mișcare membrele în timpul stării de veghe, într-un cuvât ceea ce pune trupul nostru în mișcare cu ajutorul sufletului. Cine lasă să-i zăbovească puțin atenția în momentul ațipirii simte cum Eul nu-și mai poate exercita stăpânirea sa asupra propriilor picioare. Se va simți mai întâi incapabil de a-și mișca membrele. Apoi își pierde controlul asupra a ceea ce numim vorbire. Apoi omul simte cum din ce în ce mai mult pierde posibititatea de a stabili orice legătură cu lumea înconjurătoare. Toate impresiile din timpul zilei încep să dispară treptat. Mai întâi dispare capacitatea de a pune în mișcare membrele și aparatul vorbirii, apoi dispare capacitatea simțului pentru gust și miros și în cele din urmă dispare auzul. În această stare de sincopă treptată a activității sufletești interioare, omul simte că iese din învelișul său trupesc. Cu aceasta, de fapt, am și caracterizat prima influență care acționează asupra omului în stare de somn, influență care îl scoate pe om din trupul său. Cel ce se autosupraveghează va simți ceva de genul unei puteri care coboară asupra sa. Se face simțit ceva dintr-o altă lume, care se impune și îl scoate din trupul său fizic. Să nu ne închipuim că ne auto-comandăm: Încetează acum să mai miroși, să mai auzi etc. Dimpotrivă, este o forță care acționează în om. Este prima dintre influențele din acea lume în care omul se cufundă în fiecare seară. Dacă aceasta ar fi singura influență care se exercită, atunci ea ar fi cauza generatoare a ceea ce înțelegem prin somnul absolut liniștit, nederanjat de nimic. Noi cunoaștem acest fel de somn, dar mai știm că în viața noastră normală nu aveam parte nicidecum numai de acest gen de somn lin, netulburat de nimic, ci mai există și două posibilități ca somnul nostru să ia și o altă formă. Există în primul rând o stare de somn în timpul căreia pătrund imagini mai mult sau mai puțin haotice. Dacă s-ar impune doar această unică influență, atunci ar exista somnul absolut liniștit, dar mai există și o altă forță care își exercită influența, forță care face ca somnul nastru să fie întrerupt de o stare de vis. Deci imediat următoarea influență este aceea care ne leagănă sufletul în lumea viselor, care aduce în viața noastră nocturnă lumea viselor.
Dar acesta nu este singurul mod prin care somnul normal poate lua un alt aspect. Există oameni al căror somn se prezintă într-un al treilea mod, deși, este adevărat, acest tip de somn survine la un număr foarte limitat de persoane; este vorba de acele situații când omul începe în timpul somnului să vorbească sau să execute diferite acțiuni fără a fi conștient de aceasta. În mod obișnuit, a doua zi el nu-și mai amintește de impulsurile care l-au determinat să execute aceste acțiuni; acestea ajung până acolo încât îl aduc pe om în situația de a se ridica din pat, stare care se numește somnambulism; somnambulul acționează ca un automat, perioadă în care acesta poate avea chiar și vise; în marea majoritate a cazurilor el acționează ca un automat, sub imperiul unor impulsuri obscure, de cele mai multe ori fără să-și dea seama. Sub imperiul celei de a treia influențe, somnambulul ia legătura inconștient cu lumea înconjurătoare la fel ca și în timpul zilei. El nu trebuie să aibă nici măcar starea de conștiență de vis. Aceste acțiuni din timpul somnului sunt subordonate unei a treia influențe.
Rezultă, așadar, că este vorba de trei influențe. Aceste trei influențe cărora le este subordonat omul există permanent în timpul somnului și cercetarea spirituală poate fără tăgadă confirma acest lucru, cu precizarea că la marea majoritate a oamenilor predomină prima influență. Cea de-a doua, starea de visare, este mai puțin prezentă, dar și ea se face simțită când și când. Aceste doua stări acționează la majoritatea oamenilor destul de puternic, în vreme ce a treia, aceea a acționării în somn, este o raritate, dar și ea există latent la fiecare individ. La somnambuli, dimpotrivă, această a treia influență este atât de puternică, iar primele două atât de slabe, încât această ultimă influență preia supremația.
În Știința spirituală aceste trei influențe au fost permanent diferențiate și în cadrul vieții sufletești a omului trebuie să admitem existența a trei domenii astfel structurate încât primul este mai mult subordonat primei influențe, al doilea domeniu mai mult celei de-a doua, iar al treilea domeniu este subordonat mai mult celei de a treia influențe. Așadar, sufletul omului este o entitate tripartită, întrucât el este subordonat la trei influențe. Acea parte a sufletului care este subordonată primei influențe, aceea care scoate afară sufletul din corpul fizic și eteric, este denumită sufletul senzației, partea din suflet asupra careia se impune cea de a doua influență este denumită sufletul înțelegerii sau sufletul afectivității, sau al rațiunii; a treia parte, care în general, datorită naturii sale particulare, nu se manifestă, se numește suflet al conștienței. Trebuie să distingem, așadar, în perioada de somn a omului trei influențe; iar cele trei părți ale vieții sufletești subordonate celor trei influențe le evidențiem ca fiind sufletul senzației, sufletul înțelegerii sau al rațiunii și sufletul conștienței. Dacă omul este transpus, datorită primei forțe, într-un somn fără vise, atunci se exercită influență asupra sufletului senzației sale; când somnul este întrepătruns cu imaginile de vis se exercită influență asupra sufletului înțelegerii; cănd omul începe să vorbească sau să acționeze în somn, se exercită influență asupra sufletului conștienței sale. Cu aceasta am înfățișat doar o parte a vieții sufletești umane în timpul somnului; am descris, ca atare, omul care doarme. Urmează acum să facem o descriere a celeilalte părți a vieții sufletești, care este contrară în raport cu starea de somn. Să observăm acum omul care se trezeșie și care se reîntoarce în lumea fizică. Ce se întâmplă cu omul care se trezeste?
Seara, o anumită forță l-a scos pe om din trupul său. Omul este subordonat acestei forțe capabile să-l scoată seara din trupul său pentru că ea este prima care acționează asupra lui. În stadiile ulterioare ale somnului el se află în subordinea celorlalte influențe. Când se fac simțite aceste două influențe, omul devine însă altceva decât era mai înainte; el se schimbă în timpul somnului. Schimbarea se observă prin faptul că seara, la culcare, omul era obosit, iar dimineața are capacitatea să se renîntoarcă la viața sa trupească și doar ceea ce se întămplă cu el în timpul somnului îi dă capacitatea de a se reîntoarce. Acea influență care se impune în lumea viselor noastre este aceeași care se impune și asupra sufletului înțelegerii și afectivității atunci când lipsesc visele, deci în starea de veghe. Ceade a treia influență, care survine în cazul unui somnambul, este acea care pune stăpânire pe sufletul conștienței. Când predomină ultimele două influențe omul se trezește fortificat, refăcut. El a extras din lumea spirituală acele forțe de care are nevoie în viața cotidiană. În special influența asupra sufletului înțelegerii și cel al conștienței îl refac pe om. Dar aceeași forță care l-a refăcut este și forța care îl scoate și îl readuce pe om în trupul său, dar o face în sens invers. Aceeași forță care seara l-a scos pe om din trupul său îl readuce dimineața înapoi și este forța care are influență asupra sufletului senzației. Tot ceea ce avea legăură cu sufletul senzației, seara era istovit, epuizat. Dimineața, când suntem din nou vioi, revigorați, ne interesează din nou impulsurile din lumea înconjurătoare – culorile, lumina, obiectele –, astfel încât ne produc din nou bucurie și durere, ne umplu de simpatie etc. Ne lăsăm din nou în voia bucuriei, durerii și a lumii fizice înconjurătoare. Ce se aprinde în noi și ne face să ne lăsăm din nou în voia lumii exterioare? Cine percepe bucuria șidurerea? Cine resimte interes? Este sufletul senzației. Vioiciunea noastră de peste zi, starea însuflețită este seara ca și paralizată, consumată, pe câtă vreme dimineața este reîmprospătată. Dimineața simțim că aceleași fenomene ale sufletului senzației, ale vieții sensibile, care seara erau ca și paralizate, sunt reînvigorate și își fac din nou simțită prezența. Ne dăm seama că este vorba de aceeași forță care ne-a condus în afară și ne readuce înapoi. Sufletul care se trezeste ne readuce la viață. Ceea ce seara era ca amorțit, fără vlagă, este din nou plin de viață dimineața. Doar că acum omul se mișcă într-o direcție opusă. În timpul nopții omul este într-un fel de circuit. Când doarme el se mișcă în direcția punctului unde există influența cea mai puternică asupra sufletului conștienței sale. După adormire și înainte de trezire mai puternic este ceea ce acționează asupra sufletului rațiunii sale; la adormire și la trezire, ceea ce acționează asupra sufletului senzației.
Dacă vrem să ne reprezentăm toate acestea sub forma unui desen, o putem face doar într-o formă schematică.
Însemn printr-un punct momentul adormirii, când omul este scos din corpul său fizic și intră în inconștiență. Trecerea în stare de somn și trezirea, ca o revenire din starea de somn, le-am marcat printr-o linie. Derularea vieții în timpul zilei am evidențiat-o prin linia de la bază și reintrarea în stare de somn cu aceeași linie, în așa fel încât prin liniile buclate să redau starea de veghe și cea de somn; partea superioară marchează deci starea de somn și cea inferioară starea de veghe.
Am văzut că în timpul somnului asupra omului acționează trei forțe. Din cele mai vechi timpuri aceste trei forțe poartă în Știința spirituală denumiri precise. În legătură cu denumirile lor nu trebuie să ne gândim mai întâi decât la faptul că ele aparțin acestor trei forțe. Căci în realitate lucrurile se prezintă astfel: Dacă ne-am întoarce în timpurile străvechi, descoperim că denumirile au fost date inițial acestor trei forțe și dacă le folosim acum pentru alte lucruri atunci li se înstrăinează sensul. Acea forță care acționează asupra sufletului senzației în momentul adormirii și trezirii corespundea în limba veche numelui „Marte”. Acea forță care acționează asupra sufletului rațiunii sau afectivității după adormire și înainte de trezire, deci în părți distincte, purta numele „Jupiter”. Ea este acea forță care aduce lumea viselor în sufletul rațiunii. Forța care în condiții speciale îl transformă pe om în somnambul și care acționează asupra sufletului conștienței poartă numele „Saturn”. În accepțiunea vechii Științe spirituale, s-ar putea astfel spune că Marte îl adoarme pe om, Jupiter îi trimite în somn visele și, în sfârșit, că întunecatul Saturn este cauza care face ca omul să nu se poată împotrivi influenței sale și care în timpul somnului îl zdruncină și îl îndeamnă la acțiuni inconștiente, necontrolate.
Deocamdată să folosim sensul inițial al acestor denumiri, care desemnează forțe care acționează asupra sufletului uman în timpul somnului și să nu ne gândim la semnificația lor din astronomie. Ce se întâmplă când omul se trezește dimineața? El este adus într-o lume pe care omul actual o consideră ca fiind singura căreia îi aparține. Ea acționează asupra simțurilor, provocând impresii. Impresiile acționează în așa fel încât omul nu poate să privească dincolo de ele. Dimineața, când omul se trezește, impresiile senzoriale se așează înaintea simțurilor sale. Întregul covor al lumii senzațiilor se așterne în fața sa. Dar mai există încă ceva, și anume faptul că în timp ce percepe ceva exterior concomitent el și resimte ceva. Oricât de mică este senzația de plăcere în momentul percepției unei culori oarecare, întotdeauna este prezent un anume fenomen interior. Toate percepțiile exterioare acționează astfel, încât stârnesc impresii interioare. De pildă, violetul acționează altfel decât roșul. Senzația produsă aparține corpului senzației. Ceea ce ne încântă sufletul din afară este cauzat de corpul senzației. El determină omul să vadă culoarea galbenă sau roșie. Dar sufletul senzației hotărăște ca noi, acolo, în interior, să simțim și să trăim impresia pe care ne-o dă culoarea roșie sau galbenă. Dimineața sufletul senzației este pus la dispoziția impresiilor lumii exterioare, care îl preia prin forțele corpului senzației. Ceea ce noaptea, în timpul somnului, se afla sub influența lui Marte este predat dimineața, la trezire, noianului de senzații exterioare.
Să exprimăm acum întreaga lume exterioară senzorială, în măsura în care aceasta trezește anumite senzații în sufletul nostru, cu un nume special, acela de „Venus”; în acest caz trebuie însă să ne gândim la ceea ce, din covorul de senzații exterioare, exercită influență asupra sufletului nostru, deci ceea ce nu ne lasă reci, ci ne umple de simțire. Această influență care se exercită începând de dimineață poartă denumirea de forță a lui Venus. Din lumea fizică se exercită și o influență asupra sufletului înțelegerii sau afectivității. Aceasta este influența prin intermediul căreia ne ferim de impulsurile exterioare, putându-le prelucra. Există o deosebire între trăirile sufletului senzației și ale sufletului înțelegerii. Sufletul senzației trăiește ceva atâta timp cât este dăruit lumii exterioare. Dar dacă pentru un răstimp oarecare ne sustragem atenția de la lumea înconjurătoare și lăsăm să acționeze ecoul impresiilor exterioare, cănd, de exemplu, cădem pe gânduri și medităm la ceva, atunci ne dăruim sufletului înțelegerii. Aceata este ceva mai autonom decât sufletul senzației. Capacitatea cu ajutorul căreia omul combină impresiile exterioare o denumim forță a lui Mercur. În timpul zilei, așadar, acționează influențele lui Mercur. Există astfel o anumită corespondență între influențele lui Mercur și cele ale lui Jupiter. Influența-Jupiter acționează astăzi în omul normal, prin imagini de vis, în sufletul afectivității sau al înțelegerii. Influența-Mercur provoarcă in sutlet trăiri-gânduri interioare. Noaptea, în somn, omul nu știe însă de unde vin stările pe care le trăiește sufletul său. În schimb ziua știe de unde vine tot ceea ce el meditează, gândește. Dar și în timpul zilei există influențe care acționează asupra sufletului conștienței. În ce constă deosebirea? Sufletul senzației acționează numai atunci când zăbovim insistent cu privirea la lumea înconjurătoare. Dacă ne desprindem de sub influența lumii exterioare și prelucrăm impresiile primite de la aceasta, atunci ne dăruim sufletului înțelegerii. Dacă ne întoarcem în lumea înconjurătoare împreună cu aceste impresii prelucrate, stabilind din nou un contact cu ea, trecând la fapte, atunci ne dăruim predați acestei lumi prin intermediul sufletului conștienței. De exemplu: 1. Văd o floare. 2. Mă gândesc la ea. 3. Vreau să fac cuiva o bucurie.
Există o corespondență între acțiunea sufletului conștienței din starea de veghe și cea din starea de somnambulism. Doar în starea de veghe este vizibil faptul că omul acționează concomitent cu Eul său: în timpul nopții omul este sub imperiul forței obscure a lui Saturn, care îl împinge de la spate. Dar ceea ce acționează asupra sufletului conștienței umane în starea de veghe, făcându-l să poată ieși din starea normală în starea de independență, a fost denumită forța „Lunii”. – Am urmărit astfel viața sufletului uman și am stabilit că sufletul omului este structurat din trei mădulare diferite. În timpul nopții el este în subordinea a trei influențe diferite: influența lui Marte, a lui Jupiter și a lui Saturn. În timpul zilei, când omul își derulează viața sa sufletească, acesta se află sub influența forțelor lui Venus, ale lui Mercur și ale Lunii. Am marcat astfel traseul zilnic străbatut de om în decursul celor douăzeci și patru de ore. Pentru moment, vom pune alături, fără alte gânduri, o serie de fenomene care în mod curent nu sunt interpretate în maniera în care o vom face astăzi. Este și momentul să precizez că ciclul nostru de conferințe trebuie să fie evaluat în ansamblul său, ca un tot unitar, în sensul că ceea ce se afirmă în introducere ca enunț își găsește în final o clarificare corespunzătoare.
Să urmărim acum cu aproximație traseul parcurs de Pământ în jurul Soarelui. Dacă facem acest lucru așa cum procedează știința exterioară, atunci aceasta reprezintă pentru Știința spirituală doar începutul începutului. Ceea ce se petrece în lumea fizică, exterioară, estc un simbol, o imagine exterioară a fenomenelor spirituale interioare. Ceea ce ne învață astronomia despre lumea stelelor se poate compara cu ceea ce se află la baza explicațiilor date unui copil care învață să cunoască ceasul. Acestuia i se explică ce semnifică cifra 12 și ce importanță prezintă rotirea acelor ceasornicului. Așa învață un copil să cunoască ceasul. Dar acest lucru nu este chiar atât de important. El mai trebuie să învete să pună în mișcare acele ceasornicului și să le coreleze cu ceea ce se petrece în lume. Cănd una dintre limbi, cea mică, se află la 6 iar cea mare la 12, el trebuie să știe ce anume perioadă din zi semnifică această poziție a lor și să mai știe că Soarele răsare la această oră într-o perioadă bine determinată a anului. De asemenea, trebuie să i se explice relațiile care stau la baza Universului și să interpreteze ceasul ca pe un simbol care exprimă relațiile din lumea noastră.
Astronomnia ne învată că Soarele se află în centrul sistemului nostru solar și că în jurul lui se rotesc planetele; tol ea ne învață unde se află Saturn sau Jupiter. Dacă cunoaștem poziția reciprocă în care se află planetele unele față de altele, atunci cunoaștem exact cât a învățat un copil despre ora exactă când spune: Este ora nouă și jumătate. Abia apoi se poate învăța în ce raporturi cu viața se află toate aceste lucruri. Abia atunci se poate înțelege cum forțele universale acționează, din puterile macrocosmosului, ca ceva invizibil, ca un enorm ceasornic universal. De la ceasornicul sistemului nostru planetar se poate trece mai departe la marile conexiuni planetare. În acest caz putem afirma: Exista deci motive care fac ca la un moment dat Venus să se afle într-un anumit raport cu Jupiter și altă dată într-un raport diferit. Există motive pentru care ceasornicul universal este astfel construit și nu altfel. Atunci gândul despre mișcarea planetelor din sistemul nostru solar se extinde și ia forma unui gând mult mai profund. Sistemul planetar reprezintă pentru noi un fel de ceasornic universal. Căci altminteri, făcând o comparație, ar fi ca și când ceasul ar fi fost executat doar așa în șagă, pentru plăcerea noastră, fără nici un scop.
Am putea, prin urmare, spune că sistemul planetar reprezinlă un fel de ceas universal, un mijloc de exprimare pentru ceea ce se află cu adevărat dincolo de corpurile celeste din sistemul solar. Să analizăm mai întâi acest ceasornic univeral în sine, așa cum ne-am obișnuit să o facem în știință, pentru a nu fi învinuiți de aceasta că procedăm neștiințific. Concepția științei exterioare potrivit căreia acest sistem planetar s-ar fi format singur este lesne de combătut. Potrivit științei, nebuloasele au intrat într-o mișcare de rotație în urma căreia s-au desprins planetele. Profesorii demonstrează acest fenomen printr-un experiment cu un strop de ulei pe care încep să-l agite. Un elev ștrengar ar putea spune că teoria Kant-Laplace atfel exemplificată în scoală păcătuiește prin aceea că profesorul s-a exclus pe sine din acest experiment, întrucât el este acela care a făcut ca stropul de ulei să se rotească. Dar experimentul stropului de ulei dovedește faptul că în spatele a ceea ce se roteste mai există ceva: forțele care provoacă mișcarea. Așadar, forțele și puterile stau la baza formării lumii. În jurul Soarelui se rotește Pământul, planetele. Să admitem următoarea poziție a Pământului față de Soare: Pământ, Venus, Mercur, Soare. Când Pământul ajunge să se afle de cealaltă parte a Soarelui atunci ordinea planetelor va fi: Luna, Mercur și Venus. Ceea ce în timpurile îndepărtate se numea „Mercur” acum se numește Venus; mai aproape de Soare va fi Venus și mai îndepărtat Mercur. Deci, vom avea mai întâi Luna, apoi Mercur, Venus și de partea cealaltă a Soarelui pe Marte, Jupiter și Saturn. Dacă unim aceste corpuri diferite obținem o lemniscată*. Soarele fiind punctul central. Există în sistemul solar o poziție posibilă, dacă este omis Pământul, în care diferitele planete ocupă în spațiu aceeași ordine pe care o are traseul parcurs de om în stare de somn și de veghe.
* Curbă plană, pentru care produsul distanțelor de la un punct al său la două puncte fixe (numire focare) este constant. (Nota trad.)
Rezultă o ordonare în spațiu care corespunde întru totul schemei privind traseul parcurs de om ziua și noaptea, dacă se consideră momentul adormirii ca punct central. Și pentru sistemul planetar se obține aceeași schiță.
Ajungem astfel la concluzia că la baza orânduielii sistemului nostru planetar se află forțe mari, care reglează atât marele ceasornic universal cât și viața noastră în decurs de douăzeci și patru de ore. Mai rezultă și ideea, deloc absurdă, că în macrocosmos acționează forțe deosebit de mari, analoage celor care ne călăuzesc pe noi în timpul zilei și al nopții. Din asemenea idei au luat naștere aceleași denumiri pentru forțele sistemului solar căt și pentru cele care acționează în noi. Forța care îl determină pe Marte să se rotească în jurul Soarelui este identică cu aceea care ne face să adormim. Forța care îl rotește pe Jupiter este analoagă celei care trimite visele în sufletul rațiunii. Aceeași forță care o pune în mișcare pe Venus este înrudită cu forța care în timpul zilei reglează sufletul senzației. Îndepărtatul Saturn, cu puterea sa diminuată, se dovedește a fi la baza acelor forțe slabe care acționează cu totul sporadic asupra sufletului conștienței celor care sunt somnambuli. Luna se rotește datorită unei forțe analoage celei care reglează viața noastră cotidiană, cu senzațiile sale. Depărtările spațiale exercită influențe care se reflectă în viața temporală cu o înrâurire mai puternică sau mai slabă. Colateral, dacă se are în vedere faptul că Saturn este planeta cea mai îndepărtată, care are și influența cea mai mică asupra sistemului nostru solar, se poate aprecia cat de mică este și acțiunea forțelor sale sumbre exercitată asupra noastră. Și tot astfel se poate compara forța care îl pune în mișcare pe Jupiter cu lumea viselor care intervin uneori în trăirile noastre nocturne. Exista deci o corespondență ciudată între viața omului și ceea ce acționează ca forță asupra marelui ceasornic unversal: corespondența dintre macrocosmos și microcosmos. Dar în realitale Universul este mult mai complicat decât suntem tentați să credem. Putem înțelege calitatea noastră de oameni doar atunci când luăm în considerare ceea ce este înrudit din noi cu marele Univers și îl comparăm cu sistemul planetar. De aceea cercetătorii spirituali, marii corifei, au ales, în mod corespunzător, aceleași denumiri atât pentru marele Univers cât și pentru ceea ce noi considerăm aparent ca fiind lumea cea mică, acea lume sechestrată în piele, în învelișul corporalității noastre.
Astări am încercat să prezentăm în linii generale corespondența existentă între microcosmos și macrocosmos. Am încercat de asemenea să ilustrez o astfel de corespondență. Mai departe am arătat că există entități care prin forțele lor proprii reglează mișcările sistemului nostru cosmic ca un ceasornic, așa cum se reglează și funcționarea unui ceas obișnuit. Am aruncat apoi o privire până la limita domeniului de unde putem spera că toate lumile spirituale ni se dezvăluie. Să identificăm planetele din arătatorul marelui ceasornic universal și entitățile care pun în mișcare planetele în jurul Soarelui ca fiind ceva ce se dovedește a fi înrudit cu ceea ce preexistă în om. Atunci vom înțelege că omul a apărut ca un microcosmos în lumea cea mare a macrocosmosului.
