Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MACROCOSMOS ŞI MICROCOSMOS

GA 119


CONFERINŢA a II-a

SISTEMUL PLANETAR UN CEASORNIC UNIVERSAL

Viena, 22 martie 1910

Am schiţat în linii generale raportui existent între starea de veghe şi starea de somn, precizând că din starea de somn omul îşi extrage forţele de care are nevoie în starea de veghe pentru a-şi clădi viaţa sufletească. În realitate, lucrurile acestea se prezintă mult mai complicat decât suntem tentaţi să credem. Astăzi vom zăbovi ceva mai mult asupra deosebirii care exista între starea de veghe şi starea de somn a omului, din punctul de vedere al cercetării spirituale. Colateral se impune observaţia că putem face abstracţie de toate ipotezele, mai mult sau mai puţin interesante, pe care le-a enunţat psihologia contemporană privind starea de veghe şi de somn pentru a explica deosebirile dintre ele. Ar fi un lucru simplu de a le menţiona, care ne-ar abate însă de la contemplarea noastră ştiinţifico-spirituală propriu-zisă. Ar trebui cel mult să precizăm că ştiinţa curentă actuală ia în considerare numai ceea ce rămâne, ca să spunem aşa, în lumea fizică, ceea ce ieri am desemnat prin corp fizic şi corp eteric. Acestei ştiinţe fizice îi este cu desăvârşire străin domeniul de investigare al Ştiinţei spirituale. Din propriul său punct de vedere are întru câtva dreptate să fie unilaterală. Pentru cercetătorul spiritual acel Eu şi corpul astral, care în somn abandonează corpul fizic şi pe cel eteric, ridicându-se în lumea spirituală, reprezintă o realitate de necontestat; şi care apoi, când omul se trezeşte, sunt din nou în lumea fizică, ca afundate în corpul fizic şi cel eteric.

Să-l analizăm acum pe omul care doarme. Este ceva cu totul obişnuit faptul că pentru o conştienţă normală omul reprezintă în starea de somn o entitate unitară; în viaţa curentă oamenii nu se întreabă dacă noaptea asupra omului care se află într-o lume spintuală, asupra sufletului său eliberat de trup acţionează mai multe forţe sau doar una singură, unitară, care impregnează lumea spirituală, îşi revendică influenţa. Putem noi oare distinge mai multe forţe cărora le suntem subordonaţi în timpul somnului? Da, putem deosebi cu exactitate influenţe total diferite cărora le este expus omul în timpul somnului şi care se exercită în primul rând nu asupra a ceea ce se află lungit în pat, ci asupra a ceea ce este unitar sufletesc, corpul astral şi Eul. Prin experimente accesibile şi prin dovezi concludente vom ajunge la aceste influenţe care au o înrâurire mare asupra omului care doarme.

Dacă omul analizează ceva mai atent ceea ce i se întâmplă în momentul când aţipeşte, va constata cum începe să slăbească treptat acea activitate exterioară care îi pune în mişcare membrele în timpul stării de veghe, într-un cuvât ceea ce pune trupul nostru în mişcare cu ajutorul sufletului. Cine lasă să-i zăbovească puţin atenţia în momentul aţipirii simte cum Eul nu-şi mai poate exercita stăpânirea sa asupra propriilor picioare. Se va simţi mai întâi incapabil de a-şi mişca membrele. Apoi îşi pierde controlul asupra a ceea ce numim vorbire. Apoi omul simte cum din ce în ce mai mult pierde posibititatea de a stabili orice legătură cu lumea înconjurătoare. Toate impresiile din timpul zilei încep să dispară treptat. Mai întâi dispare capacitatea de a pune în mişcare membrele şi aparatul vorbirii, apoi dispare capacitatea simţului pentru gust şi miros şi în cele din urmă dispare auzul. În această stare de sincopă treptată a activităţii sufleteşti interioare, omul simte că iese din învelişul său trupesc. Cu aceasta, de fapt, am şi caracterizat prima influenţă care acţionează asupra omului în stare de somn, influenţă care îl scoate pe om din trupul său. Cel ce se autosupraveghează va simţi ceva de genul unei puteri care coboară asupra sa. Se face simţit ceva dintr-o altă lume, care se impune şi îl scoate din trupul său fizic. Să nu ne închipuim că ne auto-comandăm: Încetează acum să mai miroşi, să mai auzi etc. Dimpotrivă, este o forţă care acţionează în om. Este prima dintre influenţele din acea lume în care omul se cufundă în fiecare seară. Dacă aceasta ar fi singura influenţă care se exercită, atunci ea ar fi cauza generatoare a ceea ce înţelegem prin somnul absolut liniştit, nederanjat de nimic. Noi cunoaştem acest fel de somn, dar mai ştim că în viaţa noastră normală nu aveam parte nicidecum numai de acest gen de somn lin, netulburat de nimic, ci mai există şi două posibilităţi ca somnul nostru să ia şi o altă formă. Există în primul rând o stare de somn în timpul căreia pătrund imagini mai mult sau mai puţin haotice. Dacă s-ar impune doar această unică influenţă, atunci ar exista somnul absolut liniştit, dar mai există şi o altă forţă care îşi exercită influenţa, forţă care face ca somnul nastru să fie întrerupt de o stare de vis. Deci imediat următoarea influenţă este aceea care ne leagănă sufletul în lumea viselor, care aduce în viaţa noastră nocturnă lumea viselor.

Dar acesta nu este singurul mod prin care somnul normal poate lua un alt aspect. Există oameni al căror somn se prezintă într-un al treilea mod, deşi, este adevărat, acest tip de somn survine la un număr foarte limitat de persoane; este vorba de acele situaţii când omul începe în timpul somnului să vorbească sau să execute diferite acţiuni fără a fi conştient de aceasta. În mod obişnuit, a doua zi el nu-şi mai aminteşte de impulsurile care l-au determinat să execute aceste acţiuni; acestea ajung până acolo încât îl aduc pe om în situaţia de a se ridica din pat, stare care se numeşte somnambulism; somnambulul acţionează ca un automat, perioadă în care acesta poate avea chiar şi vise; în marea majoritate a cazurilor el acţionează ca un automat, sub imperiul unor impulsuri obscure, de cele mai multe ori fără să-şi dea seama. Sub imperiul celei de a treia influenţe, somnambulul ia legătura inconştient cu lumea înconjurătoare la fel ca şi în timpul zilei. El nu trebuie să aibă nici măcar starea de conştienţă de vis. Aceste acţiuni din timpul somnului sunt subordonate unei a treia influenţe.

Rezultă, aşadar, că este vorba de trei influenţe. Aceste trei influenţe cărora le este subordonat omul există permanent în timpul somnului şi cercetarea spirituală poate fără tăgadă confirma acest lucru, cu precizarea că la marea majoritate a oamenilor predomină prima influenţă. Cea de-a doua, starea de visare, este mai puţin prezentă, dar şi ea se face simţită când şi când. Aceste doua stări acţionează la majoritatea oamenilor destul de puternic, în vreme ce a treia, aceea a acţionării în somn, este o raritate, dar şi ea există latent la fiecare individ. La somnambuli, dimpotrivă, această a treia influenţă este atât de puternică, iar primele două atât de slabe, încât această ultimă influenţă preia supremaţia.

În Ştiinţa spirituală aceste trei influenţe au fost permanent diferenţiate şi în cadrul vieţii sufleteşti a omului trebuie să admitem existenţa a trei domenii astfel structurate încât primul este mai mult subordonat primei influenţe, al doilea domeniu mai mult celei de-a doua, iar al treilea domeniu este subordonat mai mult celei de a treia influenţe. Aşadar, sufletul omului este o entitate tripartită, întrucât el este subordonat la trei influenţe. Acea parte a sufletului care este subordonată primei influenţe, aceea care scoate afară sufletul din corpul fizic şi eteric, este denumită sufletul senzaţiei, partea din suflet asupra careia se impune cea de a doua influenţă este denumită sufletul înţelegerii sau sufletul afectivităţii, sau al raţiunii; a treia parte, care în general, datorită naturii sale particulare, nu se manifestă, se numeşte suflet al conştienţei. Trebuie să distingem, aşadar, în perioada de somn a omului trei influenţe; iar cele trei părţi ale vieţii sufleteşti subordonate celor trei influenţe le evidenţiem ca fiind sufletul senzaţiei, sufletul înţelegerii sau al raţiunii şi sufletul conştienţei. Dacă omul este transpus, datorită primei forţe, într-un somn fără vise, atunci se exercită influenţă asupra sufletului senzaţiei sale; când somnul este întrepătruns cu imaginile de vis se exercită influenţă asupra sufletului înţelegerii; cănd omul începe să vorbească sau să acţioneze în somn, se exercită influenţă asupra sufletului conştienţei sale. Cu aceasta am înfăţişat doar o parte a vieţii sufleteşti umane în timpul somnului; am descris, ca atare, omul care doarme. Urmează acum să facem o descriere a celeilalte părţi a vieţii sufleteşti, care este contrară în raport cu starea de somn. Să observăm acum omul care se trezeşie şi care se reîntoarce în lumea fizică. Ce se întâmplă cu omul care se trezeste?

Seara, o anumită forţă l-a scos pe om din trupul său. Omul este subordonat acestei forţe capabile să-l scoată seara din trupul său pentru că ea este prima care acţionează asupra lui. În stadiile ulterioare ale somnului el se află în subordinea celorlalte influenţe. Când se fac simţite aceste două influenţe, omul devine însă altceva decât era mai înainte; el se schimbă în timpul somnului. Schimbarea se observă prin faptul că seara, la culcare, omul era obosit, iar dimineaţa are capacitatea să se renîntoarcă la viaţa sa trupească şi doar ceea ce se întămplă cu el în timpul somnului îi dă capacitatea de a se reîntoarce. Acea influenţă care se impune în lumea viselor noastre este aceeaşi care se impune şi asupra sufletului înţelegerii şi afectivităţii atunci când lipsesc visele, deci în starea de veghe. Ceade a treia influenţă, care survine în cazul unui somnambul, este acea care pune stăpânire pe sufletul conştienţei. Când predomină ultimele două influenţe omul se trezeşte fortificat, refăcut. El a extras din lumea spirituală acele forţe de care are nevoie în viaţa cotidiană. În special influenţa asupra sufletului înţelegerii şi cel al conştienţei îl refac pe om. Dar aceeaşi forţă care l-a refăcut este şi forţa care îl scoate şi îl readuce pe om în trupul său, dar o face în sens invers. Aceeaşi forţă care seara l-a scos pe om din trupul său îl readuce dimineaţa înapoi şi este forţa care are influenţă asupra sufletului senzaţiei. Tot ceea ce avea legăură cu sufletul senzaţiei, seara era istovit, epuizat. Dimineaţa, când suntem din nou vioi, revigoraţi, ne interesează din nou impulsurile din lumea înconjurătoare – culorile, lumina, obiectele –, astfel încât ne produc din nou bucurie şi durere, ne umplu de simpatie etc. Ne lăsăm din nou în voia bucuriei, durerii şi a lumii fizice înconjurătoare. Ce se aprinde în noi şi ne face să ne lăsăm din nou în voia lumii exterioare? Cine percepe bucuria şidurerea? Cine resimte interes? Este sufletul senzaţiei. Vioiciunea noastră de peste zi, starea însufleţită este seara ca şi paralizată, consumată, pe câtă vreme dimineaţa este reîmprospătată. Dimineaţa simţim că aceleaşi fenomene ale sufletului senzaţiei, ale vieţii sensibile, care seara erau ca şi paralizate, sunt reînvigorate şi îşi fac din nou simţită prezenţa. Ne dăm seama că este vorba de aceeaşi forţă care ne-a condus în afară şi ne readuce înapoi. Sufletul care se trezeste ne readuce la viaţă. Ceea ce seara era ca amorţit, fără vlagă, este din nou plin de viaţă dimineaţa. Doar că acum omul se mişcă într-o direcţie opusă. În timpul nopţii omul este într-un fel de circuit. Când doarme el se mişcă în direcţia punctului unde există influenţa cea mai puternică asupra sufletului conştienţei sale. După adormire şi înainte de trezire mai puternic este ceea ce acţionează asupra sufletului raţiunii sale; la adormire şi la trezire, ceea ce acţionează asupra sufletului senzaţiei.

Dacă vrem să ne reprezentăm toate acestea sub forma unui desen, o putem face doar într-o formă schematică.

fortele care actioneaza asupra sufletuluiÎnsemn printr-un punct momentul adormirii, când omul este scos din corpul său fizic şi intră în inconştienţă. Trecerea în stare de somn şi trezirea, ca o revenire din starea de somn, le-am marcat printr-o linie. Derularea vieţii în timpul zilei am evidenţiat-o prin linia de la bază şi reintrarea în stare de somn cu aceeaşi linie, în aşa fel încât prin liniile buclate să redau starea de veghe şi cea de somn; partea superioară marchează deci starea de somn şi cea inferioară starea de veghe.

Am văzut că în timpul somnului asupra omului acţionează trei forţe. Din cele mai vechi timpuri aceste trei forţe poartă în Ştiinţa spirituală denumiri precise. În legătură cu denumirile lor nu trebuie să ne gândim mai întâi decât la faptul că ele aparţin acestor trei forţe. Căci în realitate lucrurile se prezintă astfel: Dacă ne-am întoarce în timpurile străvechi, descoperim că denumirile au fost date iniţial acestor trei forţe şi dacă le folosim acum pentru alte lucruri atunci li se înstrăinează sensul. Acea forţă care acţionează asupra sufletului senzaţiei în momentul adormirii şi trezirii corespundea în limba veche numelui „Marte“. Acea forţă care acţionează asupra sufletului raţiunii sau afectivităţii după adormire şi înainte de trezire, deci în părţi distincte, purta numele „Jupiter“. Ea este acea forţă care aduce lumea viselor în sufletul raţiunii. Forţa care în condiţii speciale îl transformă pe om în somnambul şi care acţionează asupra sufletului conştienţei poartă numele „Saturn“. În accepţiunea vechii Ştiinţe spirituale, s-ar putea astfel spune că Marte îl adoarme pe om, Jupiter îi trimite în somn visele şi, în sfârşit, că întunecatul Saturn este cauza care face ca omul să nu se poată împotrivi influenţei sale şi care în timpul somnului îl zdruncină şi îl îndeamnă la acţiuni inconştiente, necontrolate.

Deocamdată să folosim sensul iniţial al acestor denumiri, care desemnează forţe care acţionează asupra sufletului uman în timpul somnului şi să nu ne gândim la semnificaţia lor din astronomie. Ce se întâmplă când omul se trezeşte dimineaţa? El este adus într-o lume pe care omul actual o consideră ca fiind singura căreia îi aparţine. Ea acţionează asupra simţurilor, provocând impresii. Impresiile acţionează în aşa fel încât omul nu poate să privească dincolo de ele. Dimineaţa, când omul se trezeşte, impresiile senzoriale se aşează înaintea simţurilor sale. Întregul covor al lumii senzaţiilor se aşterne în faţa sa. Dar mai există încă ceva, şi anume faptul că în timp ce percepe ceva exterior concomitent el şi resimte ceva. Oricât de mică este senzaţia de plăcere în momentul percepţiei unei culori oarecare, întotdeauna este prezent un anume fenomen interior. Toate percepţiile exterioare acţionează astfel, încât stârnesc impresii interioare. De pildă, violetul acţionează altfel decât roşul. Senzaţia produsă aparţine corpului senzaţiei. Ceea ce ne încântă sufletul din afară este cauzat de corpul senzaţiei. El determină omul să vadă culoarea galbenă sau roşie. Dar sufletul senzaţiei hotărăşte ca noi, acolo, în interior, să simţim şi să trăim impresia pe care ne-o dă culoarea roşie sau galbenă. Dimineaţa sufletul senzaţiei este pus la dispoziţia impresiilor lumii exterioare, care îl preia prin forţele corpului senzaţiei. Ceea ce noaptea, în timpul somnului, se afla sub influenţa lui Marte este predat dimineaţa, la trezire, noianului de senzaţii exterioare.

Să exprimăm acum întreaga lume exterioară senzorială, în măsura în care aceasta trezeşte anumite senzaţii în sufletul nostru, cu un nume special, acela de „Venus“; în acest caz trebuie însă să ne gândim la ceea ce, din covorul de senzaţii exterioare, exercită influenţă asupra sufletului nostru, deci ceea ce nu ne lasă reci, ci ne umple de simţire. Această influenţă care se exercită începând de dimineaţă poartă denumirea de forţă a lui Venus. Din lumea fizică se exercită şi o influenţă asupra sufletului înţelegerii sau afectivităţii. Aceasta este influenţa prin intermediul căreia ne ferim de impulsurile exterioare, putându-le prelucra. Există o deosebire între trăirile sufletului senzaţiei şi ale sufletului înţelegerii. Sufletul senzaţiei trăieşte ceva atâta timp cât este dăruit lumii exterioare. Dar dacă pentru un răstimp oarecare ne sustragem atenţia de la lumea înconjurătoare şi lăsăm să acţioneze ecoul impresiilor exterioare, cănd, de exemplu, cădem pe gânduri şi medităm la ceva, atunci ne dăruim sufletului înţelegerii. Aceata este ceva mai autonom decât sufletul senzaţiei. Capacitatea cu ajutorul căreia omul combină impresiile exterioare o denumim forţă a lui Mercur. În timpul zilei, aşadar, acţionează influenţele lui Mercur. Există astfel o anumită corespondenţă între influenţele lui Mercur şi cele ale lui Jupiter. Influenţa-Jupiter acţionează astăzi în omul normal, prin imagini de vis, în sufletul afectivităţii sau al înţelegerii. Influenţa-Mercur provoarcă in sutlet trăiri-gânduri interioare. Noaptea, în somn, omul nu ştie însă de unde vin stările pe care le trăieşte sufletul său. În schimb ziua ştie de unde vine tot ceea ce el meditează, gândeşte. Dar şi în timpul zilei există influenţe care acţionează asupra sufletului conştienţei. În ce constă deosebirea? Sufletul senzaţiei acţionează numai atunci când zăbovim insistent cu privirea la lumea înconjurătoare. Dacă ne desprindem de sub influenţa lumii exterioare şi prelucrăm impresiile primite de la aceasta, atunci ne dăruim sufletului înţelegerii. Dacă ne întoarcem în lumea înconjurătoare împreună cu aceste impresii prelucrate, stabilind din nou un contact cu ea, trecând la fapte, atunci ne dăruim predaţi acestei lumi prin intermediul sufletului conştienţei. De exemplu: 1. Văd o floare. 2. Mă gândesc la ea. 3. Vreau să fac cuiva o bucurie.

Există o corespondenţă între acţiunea sufletului conştienţei din starea de veghe şi cea din starea de somnambulism. Doar în starea de veghe este vizibil faptul că omul acţionează concomitent cu Eul său: în timpul nopţii omul este sub imperiul forţei obscure a lui Saturn, care îl împinge de la spate. Dar ceea ce acţionează asupra sufletului conştienţei umane în starea de veghe, făcându-l să poată ieşi din starea normală în starea de independenţă, a fost denumită forţa „Lunii“. – Am urmărit astfel viaţa sufletului uman şi am stabilit că sufletul omului este structurat din trei mădulare diferite. În timpul nopţii el este în subordinea a trei influenţe diferite: influenţa lui Marte, a lui Jupiter şi a lui Saturn. În timpul zilei, când omul îşi derulează viaţa sa sufletească, acesta se află sub influenţa forţelor lui Venus, ale lui Mercur şi ale Lunii. Am marcat astfel traseul zilnic străbatut de om în decursul celor douăzeci şi patru de ore. Pentru moment, vom pune alături, fără alte gânduri, o serie de fenomene care în mod curent nu sunt interpretate în maniera în care o vom face astăzi. Este şi momentul să precizez că ciclul nostru de conferinţe trebuie să fie evaluat în ansamblul său, ca un tot unitar, în sensul că ceea ce se afirmă în introducere ca enunţ îşi găseşte în final o clarificare corespunzătoare.

Să urmărim acum cu aproximaţie traseul parcurs de Pământ în jurul Soarelui. Dacă facem acest lucru aşa cum procedează ştiinţa exterioară, atunci aceasta reprezintă pentru Ştiinţa spirituală doar începutul începutului. Ceea ce se petrece în lumea fizică, exterioară, estc un simbol, o imagine exterioară a fenomenelor spirituale interioare. Ceea ce ne învaţă astronomia despre lumea stelelor se poate compara cu ceea ce se află la baza explicaţiilor date unui copil care învaţă să cunoască ceasul. Acestuia i se explică ce semnifică cifra 12 şi ce importanţă prezintă rotirea acelor ceasornicului. Aşa învaţă un copil să cunoască ceasul. Dar acest lucru nu este chiar atât de important. El mai trebuie să învete să pună în mişcare acele ceasornicului şi să le coreleze cu ceea ce se petrece în lume. Cănd una dintre limbi, cea mică, se află la 6 iar cea mare la 12, el trebuie să ştie ce anume perioadă din zi semnifică această poziţie a lor şi să mai ştie că Soarele răsare la această oră într-o perioadă bine determinată a anului. De asemenea, trebuie să i se explice relaţiile care stau la baza Universului şi să interpreteze ceasul ca pe un simbol care exprimă relaţiile din lumea noastră. sistemul planetar

Astronomnia ne învată că Soarele se află în centrul sistemului nostru solar şi că în jurul lui se rotesc planetele; tol ea ne învaţă unde se află Saturn sau Jupiter. Dacă cunoaştem poziţia reciprocă în care se află planetele unele faţă de altele, atunci cunoaştem exact cât a învăţat un copil despre ora exactă când spune: Este ora nouă şi jumătate. Abia apoi se poate învăţa în ce raporturi cu viaţa se află toate aceste lucruri. Abia atunci se poate înţelege cum forţele universale acţionează, din puterile macrocosmosului, ca ceva invizibil, ca un enorm ceasornic universal. De la ceasornicul sistemului nostru planetar se poate trece mai departe la marile conexiuni planetare. În acest caz putem afirma: Exista deci motive care fac ca la un moment dat Venus să se afle într-un anumit raport cu Jupiter şi altă dată într-un raport diferit. Există motive pentru care ceasornicul universal este astfel construit şi nu altfel. Atunci gândul despre mişcarea planetelor din sistemul nostru solar se extinde şi ia forma unui gând mult mai profund. Sistemul planetar reprezintă pentru noi un fel de ceasornic universal. Căci altminteri, făcând o comparaţie, ar fi ca şi când ceasul ar fi fost executat doar aşa în şagă, pentru plăcerea noastră, fără nici un scop.

Am putea, prin urmare, spune că sistemul planetar reprezinlă un fel de ceas universal, un mijloc de exprimare pentru ceea ce se află cu adevărat dincolo de corpurile celeste din sistemul solar. Să analizăm mai întâi acest ceasornic univeral în sine, aşa cum ne-am obişnuit să o facem în ştiinţă, pentru a nu fi învinuiţi de aceasta că procedăm neştiinţific. Concepţia ştiinţei exterioare potrivit căreia acest sistem planetar s-ar fi format singur este lesne de combătut. Potrivit ştiinţei, nebuloasele au intrat într-o mişcare de rotaţie în urma căreia s-au desprins planetele. Profesorii demonstrează acest fenomen printr-un experiment cu un strop de ulei pe care încep să-l agite. Un elev ştrengar ar putea spune că teoria Kant-Laplace atfel exemplificată în scoală păcătuieşte prin aceea că profesorul s-a exclus pe sine din acest experiment, întrucât el este acela care a făcut ca stropul de ulei să se rotească. Dar experimentul stropului de ulei dovedeşte faptul că în spatele a ceea ce se roteste mai există ceva: forţele care provoacă mişcarea. Aşadar, forţele şi puterile stau la baza formării lumii. În jurul Soarelui se roteşte Pământul, planetele. Să admitem următoarea poziţie a Pământului faţă de Soare: Pământ, Venus, Mercur, Soare. Când Pământul ajunge să se afle de cealaltă parte a Soarelui atunci ordinea planetelor va fi: Luna, Mercur şi Venus. Ceea ce în timpurile îndepărtate se numea „Mercur“ acum se numeşte Venus; mai aproape de Soare va fi Venus şi mai îndepărtat Mercur. Deci, vom avea mai întâi Luna, apoi Mercur, Venus şi de partea cealaltă a Soarelui pe Marte, Jupiter şi Saturn. Dacă unim aceste corpuri diferite obţinem o lemniscată*. Soarele fiind punctul central. Există în sistemul solar o poziţie posibilă, dacă este omis Pământul, în care diferitele planete ocupă în spaţiu aceeaşi ordine pe care o are traseul parcurs de om în stare de somn şi de veghe.

* Curbă plană, pentru care produsul distanţelor de la un punct al său la două puncte fixe (numire focare) este constant. (Nota trad.)

Rezultă o ordonare în spaţiu care corespunde întru totul schemei privind traseul parcurs de om ziua şi noaptea, dacă se consideră momentul adormirii ca punct central. Şi pentru sistemul planetar se obţine aceeaşi schiţă.

lemniscata

Ajungem astfel la concluzia că la baza orânduielii sistemului nostru planetar se află forţe mari, care reglează atât marele ceasornic universal cât şi viaţa noastră în decurs de douăzeci şi patru de ore. Mai rezultă şi ideea, deloc absurdă, că în macrocosmos acţionează forţe deosebit de mari, analoage celor care ne călăuzesc pe noi în timpul zilei şi al nopţii. Din asemenea idei au luat naştere aceleaşi denumiri pentru forţele sistemului solar căt şi pentru cele care acţionează în noi. Forţa care îl determină pe Marte să se rotească în jurul Soarelui este identică cu aceea care ne face să adormim. Forţa care îl roteşte pe Jupiter este analoagă celei care trimite visele în sufletul raţiunii. Aceeaşi forţă care o pune în mişcare pe Venus este înrudită cu forţa care în timpul zilei reglează sufletul senzaţiei. Îndepărtatul Saturn, cu puterea sa diminuată, se dovedeşte a fi la baza acelor forţe slabe care acţionează cu totul sporadic asupra sufletului conştienţei celor care sunt somnambuli. Luna se roteşte datorită unei forţe analoage celei care reglează viaţa noastră cotidiană, cu senzaţiile sale. Depărtările spaţiale exercită influenţe care se reflectă în viaţa temporală cu o înrâurire mai puternică sau mai slabă. Colateral, dacă se are în vedere faptul că Saturn este planeta cea mai îndepărtată, care are şi influenţa cea mai mică asupra sistemului nostru solar, se poate aprecia cat de mică este şi acţiunea forţelor sale sumbre exercitată asupra noastră. Şi tot astfel se poate compara forţa care îl pune în mişcare pe Jupiter cu lumea viselor care intervin uneori în trăirile noastre nocturne. Exista deci o corespondenţă ciudată între viaţa omului şi ceea ce acţionează ca forţă asupra marelui ceasornic unversal: corespondenţa dintre macrocosmos şi microcosmos. Dar în realitale Universul este mult mai complicat decât suntem tentaţi să credem. Putem înţelege calitatea noastră de oameni doar atunci când luăm în considerare ceea ce este înrudit din noi cu marele Univers şi îl comparăm cu sistemul planetar. De aceea cercetătorii spirituali, marii corifei, au ales, în mod corespunzător, aceleaşi denumiri atât pentru marele Univers cât şi pentru ceea ce noi considerăm aparent ca fiind lumea cea mică, acea lume sechestrată în piele, în învelişul corporalităţii noastre.

Astări am încercat să prezentăm în linii generale corespondenţa existentă între microcosmos şi macrocosmos. Am încercat de asemenea să ilustrez o astfel de corespondenţă. Mai departe am arătat că există entităţi care prin forţele lor proprii reglează mişcările sistemului nostru cosmic ca un ceasornic, aşa cum se reglează şi funcţionarea unui ceas obişnuit. Am aruncat apoi o privire până la limita domeniului de unde putem spera că toate lumile spirituale ni se dezvăluie. Să identificăm planetele din arătatorul marelui ceasornic universal şi entităţile care pun în mişcare planetele în jurul Soarelui ca fiind ceva ce se dovedeşte a fi înrudit cu ceea ce preexistă în om. Atunci vom înţelege că omul a apărut ca un microcosmos în lumea cea mare a macrocosmosului.