Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MANIFESTĂRILE KARMEI

GA 120


CONFERINŢA a VII-a

Fenomenele naturale, erupţiile vulcanice, cutremurele, epidemiile, în raport cu karma

Hamburg, 22 mai 1910

Urmărind aceste conferinţe, aţi observat deja că ne apropiem treptat de ţelul nostru, prin faptul că ne străduim, cu fiecare pas pe care-l facem, să pătrundem tot mai adânc în problemă. Am discutat ieri despre esenţa unor dureri care însoţesc evoluţia anumitor boli; am atras atenţia asupra faptului că, în alte cazuri, evoluţia bolii – cel puţin în anumite privinţe – poate fi de aşa natură încât să nu fie însoţită de dureri.

Va trebui să aprofundăm însă ceva mai mult esenţa durerii. Este necesar să scoatem în evidenţă faptul că durerea poate să apară ca fenomen care se desfăşoară în paralel cu îmbolnăvirea. Expunerea de ieri ne-a făcut să înţelegem că nu este corect să considerăm că boala şi durerea n-ar putea să existe decât împreună. Trebuie să fim conştienţi de faptul că, atunci când o boală e însoţită de durere trebuie să fie în joc şi un alt factor, în afară de simpla îmbolnăvire. Am atras deja atenţia asupra faptului că în procesul care are loc când omul trece de la o incarnare la alta şi prin care trăirile din alte incarnări sunt metamorfozate în cauze de îmbolnăvire se amestecă, pe de o parte, principiul luciferic, iar pe de altă parte, principiul ahrimanic.

Oare de ce apare la om procesul de îmbolnăvire? De ce preia în interiorul său tendinţa de a se îmbolnăvi? Ce-l face, în perioada dintre moarte şi o nouă naştere – am arătat deja că e perioada în care se adună la un loc forţele aducătoare de boală –, să pregătească forţe care în viaţa următoare se manifestă sub formă de boală? Ceea ce-l împinge pe om la aceasta este faptul că, pe de o parte, el poate să cadă pradă ispitirii luciferice, iar pe de altă parte, ispitirii ahrimanice. Ştim deja ce înseamnă a cădea pradă ispitirii luciferice. Tot ceea ce acţioneză în noi sub formă de poftă, de egoism, ambiţie, trufie, vanitate, toate însuşirile care au legătură cu exagerarea propriului nostru Eu, cu tendinţa sa de a se evidenţia în mod deosebit, toate acestea sunt determinate de ispitirea ce vine de la puterile luciferice existente în noi. Cu alte cuvinte, dacă ajungem sub influenţa acestor forţe care acţioneză în corpul nostru astral şi care se exprimă prin faptul că avem pofte şi pasiuni egoiste, vom săvârşi în incarnarea respectivă fapte izvorâte din ispitirea luciferică. În perioada dintre moarte şi o nouă naştere vedem apoi rezultatul unor asemenea fapte săvârşite sub influenţa lui Lucifer şi pătrunde în noi tendinţa de a ne incarna în aşa fel, încât să trecem printr-un proces de boală care ne poate ajuta, dacă ieşim învingători din el, să ne eliberăm din tentaculele lui Lucifer. Dacă n-ar exista puterile luciferice, noi n-am putea să cădem pradă ispitirilor care ne fac să preluăm în fiinţa noastră asemenea forţe.

Dar dacă n-ar exista nimic altceva în afară de ceea ce Lucifer face să acţioneze în noi, în aşa fel încât să dezvoltăm în fiinţa noastră porniri şi pasiuni egoiste de tot felul, nu ne-am putea elibera niciodată de ispitirile luciferice. Nu ne-am putea elibera de ele nici în şirul incarnărilor succesive, fiindcă le-am cădea mereu pradă. Dacă, de exemplu, în cadrul evoluţiei pământene, am fi fost lăsaţi în seama propriilor noastre puteri, iar influenţa luciferică ar fi continuat să acţioneze, atunci într-o anumită incarnare am avea în noi ispitirile forţelor luciferice, după moarte am percepe rezultatele acestora, am face să apară un proces de boală; dar dacă în joc n-ar mai intra nimic altceva, atunci procesul de îmbolnăvire n-ar duce, în viaţa în care el se manifestă, la nici o ameliorare deosebită. Se ajunge la o ameliorare numai datorită faptului că puterile al căror adversar e Lucifer adaugă şi ele ceva întregului proces. Prin urmare, când cădem pradă puterilor luciferice, imediat încep să desfăşoare o activitate contrară acele puteri ai căror oponenţi sunt puterile luciferice prin care influenţa lueiferică din noi poate fi eliminată. Iar aceste puteri, ai căror adversari sunt puterile luciferice, adaugă procesului provocat prin influenţa lui Lucifer durerea. Trebuie, deci, să privim durerea ca pe ceva care – dacă considerăm rele puterile luciferice – ne vine din partea puterilor bune, pentru ca tocmai prin durere să ne smulgem din tentaculele puterilor rele şi să nu mai cădem pradă lor. Dacă în cadrul procesului de boală rezultat în urma faptului că omul a căzut pradă puterilor luciferice n-ar apărea durerea, am spune că nu e chiar atât de rău să devii victima puterilor luciferice. Şi n-am avea în noi nimic care să ne îndemne să ne folosim forţele pentru a ne smulge de sub influenţa puterilor luciferice. Durerea, care nu e altceva decât conştientizarea corpului astral aflat în mod nepotrivit în stare de veghe, este, totodată, cea care ne poate face să evităm să cădem şi mai mult pradă puterilor luciferice. Aşa că durerea devine, în ceea ce priveşte ispitirile puterilor luciferice, eductoarea noastră.

Dar să nu vă întrebaţi cum poate durerea să fie educatoarea noastră, de vreme ce noi doar simţim durerea, fără a sesiza forţa ei binefăcătoare. Noi nu sesizăm forţa ei binefăcătoare din cauză că avem conştienţa Eului. În acea conştienţă despre care am spus că e situată sub nivelul conştienţei Eului are loc, cu siguranţă, procesul amintit, chiar dacă, în conştienţa de zi, omul nu ştie nimic despre acest lucru: Acum eu simt durere şi ea este o consecinţă a ceea ce puterile bune ale existenţei au adăugat la rătăcirile mele! În subconştient aceasta este o forţă care acţioneză ca o împlinire karmică, ca un impuls de a nu mai cădea pradă faptelor, pornirilor şi poftelor care au făcut să apară tocmai acea boală.

Vedem cum lucrează karma, vedem că noi cădem pradă ispitirilor luciferice şi că puterile luciferice ne aduc o boală care se manifestă într-una din incarnările următoare şi vedem că unele puteri binefăcătoare adaugă simplelor prejudicii aduse organelor noastre durerea, pentru ca ea să ne stea la dispoziţie, drept mijloc educativ situat sub nivelul conştienţei noastre. De aceea, putem spune că acolo unde boala e însoţită de durere o putere luciferică a provocat acea boală. Durerea este un semn care ne arată că avem de-a face cu ceva provenit de la o putere luciferică. Cei cărora le place să clasifice vor simţi nevoia să facă distincţie între bolile bazate pe o influenţă pur luciferică şi cele care pot fi deduse dintr-o influenţă pur ahrimanică; fiindcă în toate activităţile teoretice lucrul cel mai comod e să clasifici, să faci scheme şi mulţi cred că prin aceasta înţeleg extrem de mult. Numai că lucrurile nu se desfăşoară în aşa fel încât să poată fi înţelese prin asemenea mijloace comode. În realitate ele se intersectează şi se contopesc. Şi vom putea înţelege fără greutate, dacă avem de-a face cu un proces real de boală, că o parte a acestuia poate fi dedusă dintr-o influenţă luciferică, deci din anumite lucruri care trebuie căutate mai ales în însuşirile corpului nostru astral, iar o altă parte trebuie căutate în influenţa ahrimanică. Nimeni nu trebuie să creadă, aşadar, că dacă-l doare ceva acest fenomen poate fi dedus exclusiv dintr-o influenţă luciferică. Faptul că cineva are dureri îi indică acea parte a bolii care trebuie dedusă dintr-o influenţă luciferică. Dar vom înţelege mai uşor acest lucru, dacă ne vom întreba de unde vine influența ahrimanică.

Oamenii n-ar fi căzut pradă influenţei ahrimanice, dacă n-ar fi fost mai întâi sub influenţa forţelor luciferice. Prin faptul că oamenii au primit în ei influenţa luciferică, între cele patru părţi constitutive ale fiinţei umane, corp fizic, corp eteric, corp astral şi Eu, a luat naştere o legătură care n-ar fi apărut dacă n-ar fi acţionat Lucifer, ci numai acele puteri al căror adversar este acesta. În acest caz, omul ar fi evoluat altfel. Prin urmare, principiul luciferic a provocat o dereglare în fiinţa interioră a omului. Totuşi, depinde de fiinţa interioară umană felul în care omul lasă lumea exterioară să se apropie de el. Şi aşa cum cu un ochi care a fost vătămat nu puteţi vedea în mod corect lumea exterioară, tot astfel, din cauza influenţei luciferice, omul nu poate să vadă lumea exterioară aşa cum este ea. Şi deoarece a apărut ceva care-l împiedică pe om să vadă lumea exterioară aşa cum este ea, în imaginea necorespunzătoare despre lumea exterioară a putut să se infiltreze influenţa ahrimanică, aşa că Ahriman s-a putut apropia de om numai pentru că a acţionat mai întâi influenţa luciferică. Influenţa ahrimanică a făcut ca omul să nu fie expus doar pasiunilor, pornirilor, poftelor, vanităţii, trufiei etc.; sub această influenţă, într-un organism uman în care acţiona egoismul au putut să se formeze organe care vedeau lumea exterioară în mod deformat şi incorect. Şi astfel Ahriman a putut să se infiltreze în imaginile necorespunzătoare despre lumea exterioară. S-a apropiat Ahriman şi din această cauză omul a fost expus celeilalte influenţe, în aşa fel încât el să nu poată cădea pradă doar ispitirilor interioare, ci şi erorii, şi – când emite prejudecăţi asupra lumii exterioare şi face afirmaţii în legătură cu această lume – minciunii. Aşa că, ce-i drept, Ahriman acţionează din exterior, dar noi suntem aceia care i-am dat posibilitatea să se apropie de noi.

Influenţa ahrimanică şi cea luciferică nu sunt separate una de alta. Ele actionează în permanenţă una asupra celeilalte şi într-un anumit sens se menţin reciproc în echilibru. Din interior, Lucifer tinde să iasă afară, din exterior acţionează Ahriman, care influenţează fiinţa interioară, şi la mijloc se formează imaginea despre lume. Dacă într-o incarnare oarecare devine mai puternică fiinţa interioară a omului, dacă omul este expus mai mult influenţelor interioare, atunci în privinţa lucrurilor în legătură cu care fiinţa interioară acţionează în aşa fel încât omul e luat în stăpânire mai ales de trufie, vanitate etc: el se va lăsa mai mult pradă influenţei luciferice. Într-o incarnare în care, prin karma sa generală, omul e mai puţin predispus să cedeze influenţelor interioare, el va deveni mai uşor pradă erorilor şi rătăcirilor lui Ahriman. Aşa se întâmplă, într-adevăr, în viaţa noastră. Noi cădem când pradă ispitirilor lui Lucifer, când pradă ispitirilor lui Ahriman. Şi pendulăm încoace şi încolo între cei doi, care ne fac, pe de o parte, să ne dilatăm în fiinţa noastră interioară, iar pe de altă parte, să ne creăm iluzii în legătură cu lumea exterioară.

Ne este îngăduit să amintim acum – pentru că e ceva foarte important – că ispitirilor care vin din ambele direcţii trebuie să le opună rezistenţă mai ales cel care caută să treacă printr-o dezvoltare superioară şi să pătrundă în lumea spirituală, indiferent dacă vrea să ajungă dincolo de aparenţele lumii exterioare, până la spiritual, sau dacă vrea să coboare, pe o cale mistică, în interiorul propriei sale fiinţe. Când pătrundem în lumea spirituală exterioară, care se află în spatele lumii fizice, în faţa noastră se află imaginile înşelătoare pe care Ahriman le face să apară; când omul vrea să coboare, pe cale mistică, în propriul său suflet, probabilitatea de a întâlni ispitirile lui Lucifer e deosebit de mare. Dacă un om devine mistic şi reuşeşte să coboare, fără a fi luat mai înainte măsuri împotriva trufiei, vanităţii etc., printr-o muncă de formare a caracterului său, dacă un asemenea om reuşeşte să ducă o viaţă de mister, fără a-şi fi cultivat în mod deosebit viaţa morală, el va putea să cadă cu atât mai mult pradă ispitirilor lui Lucifer, care acţioneză în suflet ridicându-se din străfundurile fiinţei interioare. Dacă, deci, misticul nu s-a îngrijit prea mult de viaţa sa morală, dar reuşeşte să pătrundă în interiorul său, el poate să ajungă în marele pericol de a trezi într-o măsură şi mai mare decât era cazul înainte forţa atavică a influenţei luciferice şi de a deveni mult mai vanitos şi mai trufas decât înainte. Din acest motiv este necesar să ne procurăm, printr-o muncă serioasă asupra caracterului nostru, un mijloc de a lupta împotriva ispitirilor vanităţii, megalomaniei, trufiei, care se apropie de noi în asemenea situaţii. Niciodată nu facem prea mult, în sensul de a cultiva în noi modestia şi smerenia. Acest lucru e absolut necesar, când e vorba de acea latură a dezvoltării noastre superioare pe care o numim mistică. Pe de altă parte, omul trebuie să se protejeze şi împotriva imaginilor iluzorii create de Ahriman, încât se străduieşte, pe calea unei evoluţii ce duce dincolo de aparenţele lumii exterioare, să ajungă până la temeiurile spirituale originare ale lucrurilor. Dacă nu caută, în acest caz, să-şi formeze caracterul în aşa fel încât acesta să devină putemic şi viguros lăuntric, iar el să fie un om bine centrat în fiinţa lui interioară, atunci este posibil ca omul respectiv – tocmai în cazul în care este norocos şi reuşeşte să iasă afară, în lumea spirituală – să cadă pradă lui Ahriman, care poate să proiecteze în faţa lui amăgire peste amăgire, halucinaţie peste halucinaţie.

Ne aflăm adeseori în situatia ca oamenii să ne ia cuvintele ad litteram. Deoarece se subliniază deseori că evoluţia superioară, care vrea să ajungă la esenţa aparenţelor lumii exterioare, trebuie să meargă mână în mână cu o conştienţă absolut trează, se întâmplă ca oamenii să aducă persoane pe jumătate somnambule, care dau asigurări că percep lumea spirituală în starea de conştienţă cea mai clară. În asemenea cazuri nu poţi decât să spui: De n-ai vrea să fii conştient, ai fi mult mai inteligent! Fiindcă oamenii se amăgesc în privinţa acestei „conştienţe”. E o simplă conştienţă în imagini, o conştienţă astrală; dacă nu s-ar afla într-o stare de conştienţă subconştientă, asemenea persoane n-ar percepe aceste lucruri. Dar tocmai aceasta este problema: ca omul să-şi păstreze deplina conştienţă când intră în lumea spirituală. Dar conştienţa Eului presupune o putere de judecată lucidă şi un discernământ clar. Oamenii nu au însă aceste două facultăţi, când e vorba de imaginile pe care le văd în lumea spirituală. Că au o conştienţă – acest lucru nu trebuie să ne mire; dar noi trebuie să avem o conştienţă bazată pe activitatea de formare a Eului nostru. De aceea, dacă cineva vrea să parcurgă o evoluţie care să-i permită de a privi în lumile spirituale nu trebuie să ajungă cât mai repede într-o lume superioară şi să vadă tot felul de imagini sau să audă, poate, tot soiul de glasuri, ci pătrunderea în lumea spirituală poate să aducă fericire şi să fie de folos numai dacă omul îşi sporeşte agerimea conştienţei, puterea de judecată şi discernământul. Iar acest scop poate fi atins cel mai bine prin studierea adevărurilor ştiinţei spiritului. De aceea, dacă cineva are în vedere adevărurile ştiinţei spiritului, acest lucru îl protejează de iluzia că vede tot felul de imagini de care nu se poate ocupa nici o putere de judecată. Cine s-a educat cu adevărat în acest sens, nu va considera că orice apariţie este neapărat o realitate, ci va şti, înainte de orice, să facă distincţie între realitate şi miraj şi lui îi va fi clar că şi cu fenomenele care apar sub formă de percepţii auditive trebuie să fim deosebit de prudenţi, fiindcă o percepţie auditivă nu poate fi niciodată adevărată, dacă omul respectiv n-a trecut prin sfera liniştii absolute. Iar cel care n-a vieţuit liniştea absolută, absenţa oricărui sunet, care domneşte în lumea spirituală, îşi poate spune că ceea ce el percepe sunt, în mod absolut sigur, amăgiri, oricât de inteligent ar fi conţinutul lor. Numai acela care şi-a dat osteneala de a-şi ascuţi puterea de judecată, prin faptul că încearcă să înţeleagă adevărurile referitoare la lumile superioare, poate să se ferească de amăgiri. [10] Mijloacele ştiinţei exterioare nu sunt suficiente. Ştiinţa exterioară nu oferă posibilitatea de a dezvolta o putere de judecată atât de pătrunzătoare, care să-l fortifice pe om, pentru a putea face distincţii reale în lumea spirituală. De aceea, se poate spune, într-adevăr, că, dacă elaborează comunicări despre lumile superioare oameni care n-au avut grijă să-şi educe puterea de judecată, s-o facă mai pătrunzătoare – lucru posibil mai ales prin ştiinţa spiritului –, acestea sunt discutabile în cel mai înalt grad, şi ar fi necesar ca ele să fie verificate, fără excepţie, prin metodele însuşite pe baza unei educaţii oculte veritabile.

Există o singură forţă în faţa căreia Lucifer se retrage: moralitatea. Ea îl arde pe Lucifer ca focul cel mai îngrozitor. Şi nu există nici un alt mijloc de a lupta împotriva influenţei lui Ahriman în afară de puterea de judecată şi discernământul care au fost educate prin studiul ştiinţei spiritului. Căci ceea ce noi ne însuşim pe Pământ, puterea de judecată sănătoasă, e ceva de care Ahriman fuge înspăimântat. În fond, el nu are faţă de nimic o aversiune mai mare decât față de lucrurile pe care le obţinem printr-o educare sănătoasă a conştienţei Eului nostru. Ahriman face parte dintr-o cu totul altă lume, care e extrem de departe de ceea ce noi ne dezvoltăm ca putere de judecată sănătoasă. În momentul în care întâlneşte ceea ce noi am cucerit, în existenţa pământeană, ca putere de judecată sănătoasă, Ahriman se sperie, fiincă este ceva absolut necunoscut pentru el, de care se teme groaznic. De aceea, cu cât ne străduim mai mult să consolidăm în noi ceea ce poate fi dezvoltat, în viaţa dintre naştere şi moarte, ca putere de judecată sănătoasă, cu atât mai mult acţionăm împotriva lui Arhiman. Astfel se întâmplă cu unele persoane care vin la noi şi care „aduc jos, pe Pământ, albastrul cerului”, povestind despre multele lumi spirituale pe care le-au văzut. Iar dacă faci încercarea de a le explica un lucru cât de mic, de a le deprinde cu înţelegerea şi discernământul, de obicei Ahriman le are atât de strâns în puterea sa, încât ele aproape nu te pot urmări; şi aceasta se întâmplă mai ales dacă amăgirile lui Ahriman se exprimă sub formă de impresii auditive. Împotriva a ceea ce el prezintă sub formă de imagini vizuale există, totuşi, mai multe mijloace de acţiune decât împotriva a ceea ce apare sub formă de percepţii auditive, drept voci ş.a.m.d. Asemenea oameni simt o mare aversiune în faţa ideii de a învăta lucruri care trebuie însuşite, între naştere şi moarte, pentru conştienţa Eului. Nu le place aşa ceva. Dar, de fapt, nu ei sunt aceia cărora nu le place; puterile ahrimanice sunt cele care-i abat cu forţa de la învăţarea acestor lucruri. Dacă un astfel de om poate fi însă convins să-şi dezvolte o putere de judecată sănătoasă şi dacă el acceptă să i se dea sfaturi, se constată că în curând glasurile şi halucinaţiile încetează, pentru că nu fuseseră decât nişte halucinaţii ahrimanice şi pentru că Ahriman e cuprins de o frică teribilă, de îndată ce simte că de la acel om vine o putere de judecată sănătoasă.

Aşa că, de fapt, cel mai bun mijloc de a combate îmbolnăvirile cauzate de halucinaţiile vizuale şi auditive provocate de Ahriman, care-i dăunează foarte mult omului, este acela de a-l convinge pe omul respectiv, cu toate mijloacele de care dispunem, să-şi dezvolte o putere de judecată sănătoasă şi lucidă. Pentru unele persoane acest lucru e deosebit de greu, deoarece cealaltă putere le face viaţa comodă, îi conduce. Dar dacă vrea să alunge din el această putere, omul nu poate rămâne la viaţa lui comodă. Cu asemenea oameni o scoţi la capăt extrem de greu; ei afirmă că le-a fost luat ceva ce-i făcea să se ridice în lumea spirituală, când, de fapt, noi doar i-am făcut sănătoşi şi am împiedicat aceste puteri să pună definitiv stăpânire pe ei.

Vedem, deci, că puterile luciferice şi cele ahrimanice au o aversiune extraordinar de mare faţă de smerenie, faţă de strădania omului de a nu se considera mai valoros decât poate fi admis de o judecată sănătoasă; sunt lucruri care nu-i plac deloc lui Lucifer. Dar el se simte la fel de bine ca muştele într-o odaia murdară, dacă undeva încearcă să iasă la suprafaţă însuşiri cum sunt ambiţia, vanitatea. Toate acestea, dar în special lucrurile bazate pe reprezentările eronate despre propria noastră persoană, ne fac accesibili influenţei lui Ahriman. De influenţa lui Ahriman nu ne apără decât efortul real de a gândi sănătos, aşa cum ne învaţă viaţa dintre naştere şi moarte. Cei care se situează pe tărâmul ştiinţei spiritului au toate motivele să sublinieze cu cea mai mare intensitate că nouă, ca oameni ce trăiesc pe Pământ, nu ne e îngăduit să trecem cu vederea ceea ce trebuie să ne fie dat în viaţa trăită pe Pământ. Oamenii care dispreţuiesc eforturile de a-şi însuşi o putere de judecată sănătoasă şi un discernământ lucid, cei care vor să se înalţe cât mai uşor, fără ajutorul acestora, într-o lume spirituală vor, de fapt, să se sustragă vieţii pământene. Ei vor să planeze pe deasupra vieţii pământene şi sunt convinşi că pentru ei ar fi o preocupare prea măruntă aceea de a acţiona pentru înţelegerea acestei vieţi. Şi se consideră prea buni pentru aşa ceva. Dar tocmai un asemenea sentiment e un nou motiv de trufie. De aceea, vedem deseori că acele persoane care înclină spre exaltare, care nu vor să fie atinse de lucrurile pământene şi de viaţa pământeană refuză să înveţe, „pentru că au la degetul cel mic toate aceste probleme”, şi nu vor să aibă de-a face cu un curent ca al nostru. Ei consideră că omenirea trebuie să ajungă în lumea spirituală.

Desigur, numai că există un singur paşaport valabil pentru această lume, şi acesta este moralitatea superioară, cucerită pe Pământ, care nu ne dă voie să ne supraapreciem, care nu ne duce la o judecată eronată în legătură cu propria noastră persoană şi nici nu ne face dependenţi de pornirile, poftele şi pasiunile noastre; iar pe de altă parte, el ne asigură o conlucrare susţinută, sănătoasă cu condiţiile vieţii pe Pământ; în nici un caz nu ne dezvoltă tendinţa de a plana pe deasupra condiţiilor vieţii pământene.

Am scos astfel din străfundurile karmei un lucru care are legătură cu adâncurile vieţii spirituale. El poate fi de mare preţ. Dar nu are valoare pentru evoluţia omului şi a individualităţii nimic din ceea ce e luat din lumea spirituală fără o gândire sănătoasă, şi nu are valoare nici ceea ce e luat din ea fără moralitate. Putem înţelege acest lucru din ceea ce am prezentat astăzi şi data trecută. Cu toate acestea, ne punem mai multe întrebări: De ce n-ar fi posibil ca influenţa luciferică, tocmai pentru că acţionează de mult timp şi pentru că s-a transformat în boală şi e compensată prin durere, să atragă după sine influenţa ahrimanică? Şi de ce n-ar fi posibil ca în ceea ce ne provoacă durere şi ne indică evoluţia luciferică a unei boli să joace un rol, tocmai ca urmare a influenţei luciferice, şi influenţa ahrimanică? În ce fel acţioneză influenţa ahrimanică? În ce fel se transformă ispitirile lui Ahriman în cauze de boală? Cum se manifestă aceasta într-o incarnare ulterioară?

Ceea ce trebuie atribuit influenţei ahrimanice poate fi dedus, în mod indirect, din influenţa lui Lucifer; dacă influenţa lui Lucifer a fost atât de puternică încât a pus în acţiune influenţa ahrimanică, influenţa ahrimanică e şi mai perfidă. Ea zace mai jos, în fiinţa noastră, nu doar în greşelile corpului astral, ci în greşelile corpului eteric. Influenţa ahrimanică apare într-o conştienţă situată sub nivelul conştienţei durerii, aducând prejudicii care nu sunt însoţite neapărat de durere, prejudicii care duc, în organul în care se manifestă vătămarea, la subminarea acestuia, astfel încât, în cele din urmă, el nu mai poate fi folosit: Să presupunem că într-o anumită incarnare a acţionat o influenţă ahrimanică. Omul trece prin perioada dintre moarte şi o nouă naştere şi reapare apoi într-o nouă incarnare. Atunci se constată că un organ oarecare a fost luat în stăpânire de activitatea ahrimanică sau, altfel spus, că în acel organ corpul eteric a pătruns mult mai adânc decât ar trebui; organul e străbătut de corpul eteric mai mult decât ar fi necesar. Într-un asemenea caz, din cauza organului afectat, omul va fi condus spre ceea ce Ahriman face să existe în lume – el se va încâlci cu atât mai mult printre iţele erorii. Cu acel organ care-şi datorează deficienţa influenţei ahrimanice, şi în care s-a cufundat atât de adânc corpul eteric, omul s-ar afunda mai adânc, dacă ar vrea să parcurgă întregul proces, în maya. Dar pentru că tot ceea ce lumea exterioară produce drept maya nu poate fi luat de om cu sine în lumea spirituală, această lume se va îndepărta din ce în ce mai mult. Fiindcă acolo există numai adevăr, nu şi iluzie! Cu cât ne vom rătăci mai mult, aşadar, în iluzia creată de Ahriman, cu atât mai mult vom fi determinaţi să ne transpunem în lumea senzorial-exterioară, în iluzia a ceea ce este fizic-senzorial, lucru pe care nu l-am face dacă n-am avea un asemenea organ vătămat.

Dar acum apare acţiunea contrară, aşa cum se întâmplă prin durere, în cazul influenţei luciferice. În clipa în care există pericolul de a ne înlănţui prea mult de lumea fizic-senzorială şi, prin aceasta, de a fi lipsiţi de ceea ce ne-ar putea conduce spre lumea spirituală, organul este distrus, fie că paralizează, fie că devine prea slab pentru a mai putea funcţiona. Intervine, deci, un proces de distrugere. Trebuie să ne fie clar că aceasta o datorăm unor puteri care, de fapt, sunt binefăcătoare; organul ne este luat, pentru ca noi să putem găsi drumul înapoi, spre lumea spirituală. Aceasta e realitatea; anumite puteri ne distrug organele, sau ne înzestrează cu organe bolnave, pentru ca noi să nu ne înfundăm prea adânc în iluzie.

Dacă cineva are o boală de ficat care nu e însoţită de senzaţii dureroase, avem de-a face cu efectul unei influenţe ahrimanice anterioare, care a făcut ca ficatul să se îmbolnăvească, pentru că altfel omul s-ar adânci prea mult în maya, din cauza forţelor care se leagă de cufundarea prea adâncă a corpului eteric.

Legendele şi miturile au deţinut întotdeauna înţelepciunea cea mai profundă şi, au exprimat-o în felul lor. Ficatul e un exemplu bun în acest sens, fiindcă el e un organ care acţioneză în aşa fel încât omul poate să alunece în lumea iluziei fizice. Ficatul e, în acelaşi timp, organul care ne încătuşează, propriu-zis, de Pământ. Cu acest adevăr are legătură următorul fapt: Prometeu, acea entitate care, conform legendei, le-a adus oamenilor forţa de a coborî în viaţa pământeană şi de a deveni apţi pentru această viaţă, este atacat de un vultur care-i mănâncă din ficat. Acest lucru nu trebuie să-i provoace lui Prometeu o durere deosebit de mare, fiindcă atunci legenda n-ar fi în concordanţă cu realitatea. Dar legendele sunt întotdeauna în concordanţă cu realităţile fiziologice! Vulturul mănâncă din ficatul lui Prometeu pentru că ficatul nu doare! Legenda trebuia să atragă atenţia asupra faptului că Prometeu a adus omenirii ceva care ar putea s-o facă să se încurce şi mai mult printre iţele activităţii ahrimanice, dacă n-ar exista activitatea opusâ, care restabileşte echilibrul. Documentele oculte sunt de acord cu adevărurile pe care le comunicăm prin ştiinţa spiritului.

V-am spus ieri, studiind lucrurile, că puterile bune sunt acelea care-i aduc omului durerea, drept compensare faţă de influenţa lui Lucifer. Încercaţi să vedeţi legătura dintre acest adevăr şi Vechiul Testament. După ce au analizat influenţa luciferică, aşa cum este ea redată, în formă simbolică, prin şarpele care-o ispiteşte pe Eva, puterea al cărei adversar este Lucifer a trebuit să decidă că, începând cu acel moment, durerea va veni asupra omenirii. Este Iehova sau Iahve, care spune: „În dureri să-ţi naşti copiii!”

De regulă, nu poţi înţelege tâlcul unor asemenea lucruri, conţinute în documentele oculte, cât timp nu ai explicaţiile ştiinţei spiritului. După ce ai ajuns în posesia lor, îţi dai seama cât de profunde sunt aceste documente. De aceea nu-mi puteţi cere nici mie să vă clarific asemenea lucruri fără a creea premisele corespunzătoare. Ca să putem analiza pasajul: „În dureri să-ţi naşti copiii!” au fost necesare expunerile referitoare la karma; de-abia în acest context poate fi inclusă explicaţia corespunzătoare. De aceea, nu foloseşte la nimic dacă se vor analiza documentele oculte, înainte să se fi atins punctul corespunzător în evoluţia ocultă. Omul trebuie să aibă răbdare, până când va fi atins punctul final din evoluţia ocultă; doar cu explicaţiile nu se ajunge la nimic.

Am spus că în viaţa noastră acţioneză, pe de o parte, puterile luciferice, pe de altă parte acele puteri al căror adversar e Lucifer. De asemena, puterile ahrimanice ne influenţează viaţa şi trebuie să ne fie clar că aceste puteri, care fac ca organele noastre să devină inutilizabile când ajungem pradă influenţei ahrimanice, trebuie considerate puteri bune al căror adversar este Ahriman.

Dacă luaţi ca punct de plecare afirmaţia făcută mai înainte, veţi putea vedea în profunzime modul complicat în care lucrează natura umană şi veţi ajunge la concluzia că puterile luciferice au rămas în urmă în vechea perioadă a evoluţiei de pe Lună; ele acţionează asupra vieţii noastre de azi, în actuala evoluţie de pe Pământ, cu forţe care sunt lunare, cu forţe care nu ar fi putut interveni, în cadrul evoluţiei noastre pământene, în planul cosmic, care corespunde doar forţelor opuse lui Lucifer. Aşa că Lucifer intervine în planul altei entităţi.

Acum ne putem întoarce în trecut, la epoci şi mai vechi ale evoluţiei. Dacă ştim că pe Lună unele entităţi au rămas în urmă în evoluţia lor, spre a interveni, pe Pământ, în viaţa omului, vom găsi explicabil faptul că şi pe vechiul Soare au rămas în urmă anumite fiinţe, care au jucat, apoi, pe Lună un rol asemănător celui pe care-l joacă acum pe Pământ entităţile luciferice. În entitatea umană se dă azi o luptă între puterile luciferice, care se încuibează în corpul nostru astral, şi acele puteri care acţionează asupra noastră prin intermediul Eului, prin ceea ce noi cucerim pe Pământ fiindcă puterile al căror adversar e Lucifer pot să acţioneze asupra noastră numai prin Eul nostru. O apreciere justă a propriei noastre fiinţe o putem face doar cu ajutorul puterilor care acţioneză asupra Eului nostru. Pentru aceasta trebuie să ne folosim neapărat Eul. Când Eul nostru se împotriveşte puterilor luciferice, în noi luptă Iahve sau Iehova împotriva lui Lucifer; luptă entităţile care au în grija lor planul cosmic bun, împotriva celor care se ridică împotriva acestui plan, contestând valabilitatea lui, iar noi ne situăm, în fiinţa noastră cea mai lăuntrică, în mijlocul acestei lupte a lui Lucifer cu celelalte entităţi. Suntem noi înşine scena pe care se dă lupta. Şi acest lucru atrage karma în interiorul nostru – dar numai în mod indirect, prin faptul că se dă lupta cu Lucifer. Dacă ne îndreptăm privirile spre exterior, suntem atraşi în sfera de acţiune a puterilor ahrimanice. Aici are loc ceva care vine din afară, şi în noi pătrunde Ahriman.

Noi ştim însă că pe vechea Lună au trăit entităţi care şi-au parcurs evoluţia într-un mod asemănător celui în care o facem noi acum, în cadrul evoluţiei pământene. În Cronica Akasha şi Ştiinţa ocultă aceste fiinţe sunt desemnate prin termenii îngeri, angeloi, dhyanis; numele nu contează. În interiorul acestor entităţi s-a dat însă o luptă asemănătoare celei date de entităţile luciferice în propria noastră fiinţă. Pe vechea Lună aceste entităţi au fost scena luptei date de acele entităţi care, la rândul lor, rămăseseră în urmă pe Soare. Lupta de pe Lună nu are nimic comun cu propriul nostru Eu interior, căci pe Lună noi încă nu aveam Eul. Ea se situează în afara lucrurilor la care poate participa Eul nostru, ea s-a dat pe vechea Lună, „în sânul îngerilor”. Şi astfel acele entităţi s-au transformat în ceva ce nu puteau deveni decât sub influenţa altor entităţi, rămase în urmă faţă de evoluţia normală de pe Soare şi care, pe atunci, au jucat pentru îngeri acelaşi rol pe care-l joacă azi pentru noi entităţile luciferice. E vorba de entităţile ahrimanice, rămase în urmă în perioada evoluţiei solare, la fel ca entităţile luciferice în timpul evoluţiei lunare. De aceea, noi nu putem ajunge decât în mod indirect la aceste entităţi. Ahriman a fost însă acela care, ca să zicem aşa, a jucat rolul de ispititor al îngerilor şi a acţionat în ei. Prin el îngerii au devenit ceea ce sunt azi şi ei au adus în evoluţia noastră ceea ce au devenit, datorită lui Ahriman, şi ceea ce au cucerit în sensul binelui.

Darul bun pe care-l avem de la entităţile luciferice este posibilitatea de a face deosebire între bine şi rău, de a ne dezvolta facultatea deciziei libere, de a ne cuceri o voinţă liberă. Toate acestea le putem realiza numai prin Lucifer. Dar forma sub care ne înconjoară acum îngerii, ca fiinţe spirituale, a fost pregătită de aceste entităţi pentru existenţa lor actuală, prin lupta cu Ahriman, dată în sufletele lor, în perioada vechii evoluţii lunare. Experienţele prin care au trecut îngerii şi efectele care continuă să se manifeste în ei ca urmare a acelor experienţe nu ne privesc pe noi, la acestea nu participăm cu Eul nostru. Vom vedea însă cum putem, pe o cale indirectă, să participăm la ele, pentru că în noi acţionează şi infleunţa ahrimanică. Ceea ce au obţinut aceste entităţi sub influenţa lui Ahriman sunt efecte ale căror cauze le-au preluat în fiinţa lor, în timpul existenţei lunare. În timpul existenţei lunare, prin influenţa ahrimanică, îngerii au asimilat ceva ce au introdus, apoi, în existenţa noastră pământeană. Să căutăm în existenţa noastră pământeană lucrul care poate să ne apară drept efect al luptei ahrimanice de odinioară.

Dacă pe vechea Lună n-ar fi avut loc această luptă ahrimanică, entităţile îngereşti n-ar putea să introducă în existenţa noastră pământeană ceea ce a făcut parte din vechea evoluţie lunară, deoarece ceea ce a făcut parte din vechea evoluţie lunară ar fi încetat să existe după ce vechea Lună ar fi dispărut. Prin faptul că îngerii au preluat în fiinţa lor influenţa ahrimanică, ei s-au împletit printre iţele existenţei lunare, exact la fel cum noi, sub influenţa lui Lucifer, ne împletim printre iţele existenţei pământene. Ei au preluat în fiinţa lor cea mai interioară elementele lunare şi le-au adus în existenţa noastră pământeană. Şi astfel au avut posibilitatea de a face ca Pământul nostru să nu cadă cu totul sub influenţa lui Lucifer. Pământul ar fi căzut în întregime sub influenţa lui Lucifer, dacă în existenţa pămâneană n-ar fi intervenit acest lucru, care corespunde luptei îngerilor cu Ahriman, pe vechea Lună.

Care sunt oare procesele din existenţa pământeană pe care le numim normale? Când actualul nostru sistem solar s-a ordonat într-un mod corespunzător scopurilor Pământului, a apărut ceea ce noi vedem drept mişcări regulate ale Soarelui, ale Pământului şi ale celorlalte planete şi care au făcut să existe ziua şi noaptea, alternanţa celor patru anotimpuri, zile cu soare şi zile ploioase, care face să crescă roadele pe ogoare ş.a.m.d. Toate acestea sunt procese care se repetă în mod regulat, conform cu ritmul Cosmosului, aşa cum s-a format el, pentru actuala existenţă pământeană, după ce existenţa lunară a luat sfârşit. Dar în sânul existenţei pământene acţionează Lucifer. Şi vom vedea că aria sa de activitate e mult mai întinsă decât cea pe care am putut s-o urmărim în omul însuşi, în care, în orice caz, şi-a găsit câmpul de acţiune cel mai important. Dar chiar dacă Lucifer ar exista numai în cadrul existenţei pământene, toate acele ritmuri ordoante care apar datorită mişcării regulate a planetelor în jurul Soarelui, datorită alternanţei dintre vară şi iarnă, timp ploios şi timp însorit ete., ar face ca oamenii să cadă pradă „ispitirii luciferice”. Dacă ar avea tot ce le poate veni de la Cosmosul organizat, de la ceea ce produce mişcările ritmice, regulate, ale sistemului solar, dacă ar domni numai legile care sunt pe măsura Cosmosului nostru actual, omul ar cădea pradă influenţei luciferice, ar îndrăgi viaţa fără griji mai mult decât ceea ce trebuie să dobândească pentru binele cosmic, ar urmări mai mult o desfăşurare regulată a lucrurilor decât ceea ce trebuie să dobândească prin strădanie.

Din acest motiv a fost necesar să acţioneze puteri adverse, care au luat naştere prin faptul că în procesele cosmice ordonate s-au amestecat alte procese, care pentru vechea Lună erau normale şi binefăcătoare, dar care astăzi, dacă acţionează asupra existenţei pămnântene, sunt anormale şi periclitează evoluţia normală de pe Pământ. Aceste influenţe aduc o corectură tendinţei de a avea o viaţă fără griji, tihnită şi îmbelşugată, care ar exista dacă n-ar domni decât ritmul; ele apar, de exemplu, sub forma grindinei care bântuie uneori peste ogoare. Când ceea ce s-a creat prin domnia forţelor existenţei pământene este distrus, se aduce o corectură, care, dacă privim situaţia în ansamblu, are un efect binefăcător, chiar dacă omul nu o simte, pentru că mai există şi o altă înţelepciune, mai înaltă decât cea pe care o înţelege omul. Pe vechea Lună, forţele care se dezlănţuie în grindină erau binefăcătoare, aducătoare de binecuvântări, aşa cum sunt astăzi binefăcătoare forţele ce acţioneză în ploaie şi în razele de soare. Astăzi ele acţionează pentru a îndrepta ravagiile pe care le-ar fadce în caz contrar, influenţa luciferică. Iar dacă evoluţia organizată îşi continuă mersul, aceste forţe năvălesc mai violent, spre a aduce o corectură şi mai mare. Tot ceea ce conduce la evoluţia progresivă ţine de forţele Pământului însuşi. Când vulcanul îşi azvârle lava aeţioneză forţe întârziate, venite de pe vechea Lună, pentru a realiza o corectură în viaţa de pe Pămnânt. Aşa stau lucrurile, în general, în ceea ce priveşte cutremurele şi catastrofele naturale. Putem spune, deci, că unele dintre fenomenele care vin din exterior îşi găsesc motivaţia în evoluţia generală de pe Pământ. Vom vedea în ce fel au legătură toate acestea cu conştienţa umană, astfel încât ceea ce pare neclar în conferinţa de astăzi îşi va găsi completarea în conferinţa de mâine.

Trebuie să spunem că toate aceste aspecte reprezintă doar una din laturile existenţei umane, ale existenţei pământene, ale existenţei cosmice, în general. Când ne este distrus un organ spunem că avem de-a face cu activitatea binefăcătoare a unor puteri spirituale, şi dacă am aflat că întregul mers al evoluţiei pe Pământ trebuie să sufere o corectură prin acţiunea forţelor provenite de la vechea existentă lunară, e cazul să ne întrebăm de ce noi, ca oameni pământeni, trebuie să ne străduim, la rândul nostru, să aducem o corectură influenţelor dăunătoare ale vechilor forţe lunare? Noi, ca pământeni, nu trebuie să dorim erupţii vulcanice şi cutremure de pământ, nu avem voie să distrugem noi înşine anumite organe, spre a sprijini activitatea binefăcătoare a puterilor spirituale. Dar putem să spunem cu îndreptăţire că, dacă undeva izbucneşte o epidemie, prin ea se manifestă ceea ce omul caută cu tot dinadinsul, pentru ca în el să fie realizată o anumită compensaţie. Şi putem presupune că omul e împins spre anumite situaţii în care i se întâmplă ceva rău, prin învingerea căruia el poate să facă un pas spre desăvârşirea sa.

Nu s-ar putea spune, oare, că epidemiile au efecte deosebit de benefice? Nu cumva e greşit să împiedicăm apariţia lor, prin tot felul de metode de îngrijire şi stimulare a sănătăţii, prin tot felul de măsuri profilactice? S-ar putea să-i vină cuiva ideea că n-ar trebui să se facă nimic pentru diminuarea efectelor catastrofelor naturale, motivând că o asemenea atitudine e cu totul pe linia expunerilor de azi şi de ieri.

Vom vedea că nu aşa se pune problema, dar numai în anumite condiţii. De-abia acum vom fi pregătiţi, pe de o parte, să înţelegem, când vom analiza aceste lucruri, că unele influenţe binefăcătoare ne pot prejudicia un organ ca să nu ajungem sub influenţa magiei şi, pe de altă parte, să devenim conştienti de cealaltă influenţă, pe care o facem să apară când ne sustragem efectelor unor asemenea influenţe binefăcătoare, prin faptul că luăm măsuri igienico-sanitare împotriva bolilor. Prin aceasta ne situăm într-un punct în care se află adeseori omul: când se iveşte o aparentă contradicţie şi când întreaga forţă a acesteia îl îmboldeşte pe om, el e foarte aproape de a ajunge într-unul din punctele în care puterile ahrimanice pot exercita asupra sa o influenţă puternică. Posibilitatea de a ne lăsa pradă amăgirilor este mai aproape acum, când am ajuns într-o asemenea strâmtoare. Şi e bine că am ajuns în ea, pentru că acum putem înţelege că forţele binefăcătoare sunt cele care fac ca un organ să devină inutilizabil; aceasta este o reacţie împotriva lui Ahriman. Acum cei care vor răul omenirii ar trebui să nu dorească ceea ce se poate numi „reacţii binefăcătoare împotriva forţelor ahrimanice”, deoarece măsurile de igienă şi alte lucruri asemănătoare ar limita această reacţie benefică.

Ne aflăm într-o strâmtoare. Şi e bine că am fost conduşi spre această contradicţie, ca să reflectăm asupra faptului că asemenea situaţii pot să existe şi că ele sunt chiar o şcoală foarte bună pentru spiritul nostru. După ce vom vedea în ce fel putem scăpa din capcana acestei contradicţii, vom face prin propriile noastre puteri ceva care ne poate da forţa de a ne sustrage amăgirilor lui Ahriman.