Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MANIFESTĂRILE KARMEI

GA 120


CONFERINŢA a IX-a

Efectul karmic al trăirilor avute ca bărbat şi ca femeie.
Moartea şi naşterea în raport cu karma

Hamburg, 26 mai 1910

Am subliniat în repetate rânduri, nu vom putea decât să schiţăm în câteva linii marile legităţi karmice, spre a da câteva sugestii în acest domeniu inepuizabil. Dacă reflectaţi la tot ce am discutat în cursul ultimelor zile, nu veţi mai găsi atât de ciudată ideea că omul e împins cu tot dinadinsul, din străfundul anumitor straturi ale conştienţei sale, să caute şi în lumea exterioară efectele compensatoare pentru cauzele karmce pe care le-a integrat el însuşi fiinţei sale. Un om poate fi îndemnat de-a dreptul, să se deplaseze într-un loc unde, de exemplu, poate să se infecteze, spre a găsi în această infecţie efectele compensatoare pentru o cauză karmică pe care a integrat-o cândva fiinţei sale; el poate fi împins chiar spre accidente mortale, căutând să realizeze printr-o asemenea trăire o anumită compensaţie.

Dar cum se derulează karma, dacă prin anumite măsuri ajungem în situaţia de a împiedica un om să caute o asemenea compensaţie?

Să presupunem că, prin diferite măsuri igienico-sanitare acţionăm în aşa fel, încât anumite cauze, anumite lucruri, spre care omul înclină, în virtutea condiţionărilor sale karmice, pur şi simplu nu pot să existe. Să ne imaginăm că, prin diferite măsuri de igienă, reuşim să combatem unii agenţi patogeni dintr-un anumit domeniu. Am arătat deja că în nici un caz omul nu poate lua asemenea măsuri după bunul său plac. Am văzut că, de exemplu, într-o anumită epocă, apare predispozitia de a se emite legi referitoare la curăţenie, din simplul motiv că această tendinţă, care dispăruse între timp, revine în cursul repetării în sens invers a evoluţiei. Am văzut, de asemenea, că marilor legi ale karmei le este inerent faptul că, la un moment dat, omul să ia o măsură sau alta. Înţelegem şi faptul ca omul n-a luat asemenea măsuri, din cauză că, într-o epocă mai veche, omenirea a avut nevoie de epidemii, care azi vor fi eradicate prin măsurile igienico-sanitare. În ceea ce priveşte marile măsuri care se iau pentru organizarea vieţii, evoluţia omenirii e supusă unor legi absolut precise şi, înainte ca un lucru să poată avea importanţă şi să poată fi de folos pentru întreaga evoluţie a omenirii, nu apare posibilitatea de a se lua asemenea măsuri. Asemenea măsuri nu izvorăsc din viaţa deplin conştientă, rațională, intelectuală pe care omul o duce între naştere şi moarte, ci din spiritul general al omenirii. Gândiţi-vă numai la faptul că o invenţie sau o descoperire apare de-abia când omenirea e cu adevărat matură pentru a o valorifica. O privire sumară asupra evoluţiei omenirii pe Pământ vă poate revela multe lucruri.

Strămoşii noştri – adică propriile noastre suflete – au trăit în trupuri care aveau o cu totul altă formă decât trupurile noastre de azi, pe vechiul continent Atlantida, apoi acest continent s-a scufundat şi măsurile de organizare a vieţii pe care le luăm noi astăzi s-au dezvoltat în cadrul continentelor actuale. Şi de-abia într-o anumită epocă locuitorii uneia dintre emisferele care s-au ivit din valurile oceanului au fost conduşi spre locuitorii celeilalte emisfere. Doar de curând, într-un trecut nu prea îndepărtat, popoarele Europei au ajuns din nou în regiunile care se separaseră de cealaltă parte a continentului atlantean. Toate aceestea sunt supuse unor legi cu adevărat importante. Iar descoperirea unui lucru ori măsurile care sunt luate şi care dau posibilitatea de a se interveni în karma, într-o privinţă oarecare, nu depind de părerea sau de voinţa arbitrară a oamenilor; asemenea lucruri se întâmplă când trebuie. Făcând abstracţie de toate acestea, dacă noi înlăturăm anumite cauze care ar fi existat fără intervenţia noastră şi care, în virtutea condiţionărilor karmice, ar fi avut tendinţa să atingă anumiţi oameni, prin aceasta noi influenţăm karma acelor oameni. Dar nu înseamnă că, influenţând-o, o înlăturăm complet, ci doar că o îndreptăm într-o altă direcţie.

Să ne imaginăm, deci, cazul în care, din cauza împletirii karmice a destinelor lor mai mulţi oameni ar fi împinşi să asimileze anumite influenţe, care ar constitui o compensare karmică. Dar aceste influenţe sau situaţii au fost înlăturate prin diferite măsuri igienico-sanitare şi oamenii respectivi nu le mai pot căuta. Nu înseamnă însă că ei au fost eliberaţi de ceea ce fiinţa lor cere ca efect karmic; ei vor simţi nevoia de a căuta alte efecte. Omul nu scapă de karma sa. Asemenea măsuri nu-l scutesc de ceea ce el ar fi trebuit să facă, dacă ele n-ar fi intervenit.

Reiese de aici că pentru o compensaţie karmică pe care suntem în stare s-o înlăturăm într-o direcţie apare necesitatea unei alte compensaţii, într-o altă direcţie. Când înlăturăm unele influenţe, noi nu facem decât să creăm necesitatea de a căuta alte ocazii şi influenţe. Să presupunem că multe epidemii, multe îmbolnăviri ale unei întregi colectivităţi pot fi explicate, pur şi simplu, prin faptul că oamenii care caută aceste boli vor să înlăture ceea ce au dezvoltat în ei pe cale karmică, de exemplu, în cazul epidemiei de variolă, organele neiubirii. Chiar dacă am reuşi să înlăturăm aceste organe, cauza lipsei de iubire ar continua să existe, iar sufletele respective ar trebui să caute compensaţia corespunzătoare pe o altă cale, într-o altă incarnare. Putem înţelege ce se întâmplă într-un asemenea caz, dacă atragem atenţia asupra unui lucru la care ne vom referi în continuare.

În epoca actuală sunt înlăturate multe influenţe şi cauze care, dacă nu s-ar proceda astfel, ar trebui să fie căutate, spre a se compensa anumite greşeli karmice cu care omenirea s-a încărcat în epocile mai vechi. Dar prin aceasta noi nu facem decât să înlăturăm posibilitatea ca omul să fie expus unor influenţe exterioare, facem ca viaţa lui exterioară să devină mai plăcută şi, de asemenea, mai sănătoasă. Dar în acest fel creăm necesitatea ca omul respectiv să caute pe o altă cale compensaţia karmică pe care ar fi obţinut-o prin acea boală. Prin urmare, sufletele care sunt salvate azi din punctul de vedere al sănătăţii pe o asemenea cale sunt condamnate să caute compensaţia karmică respectivă într-un alt mod. Şi dumneavoastră va trebui s-o căutaţi, în numeroasele cazuri descrise. Prin faptul că acestor oameni li se oferă, printr-o viaţă mai sănătoasă, o mai mare comoditate fizică, prin faptul că viaţa fizică devine mai uşoară, datorită măsurilor igienico-sanitare, sufletul e influenţat în direcţia opusă; el va simţi din ce în ce mai mult un anumit gol, o nemulţumire, o neîmplinire. Şi dacă s-ar continua tot aşa, dacă viaţa exterioară ar deveni din ce în ce mai plăcută, mai sănătoasă, conform cu reprezentările generale din sfera vieţii pur materialiste, asemenea suflete ar simţi din ce în ce mai puţin imboldul de a progresa în interiorul lor. Într-un anumit sens, în paralel cu această viaţă mai tihnită s-ar desfăşura procesul unei pustiiri a sufletelor.

Cel care observă viaţa mai exact, poate remarca unele aspecte ale acestei situaţii în epoca actuală. Poate că în nici o altă epocă n-au existat atâţi oameni care trăiesc în condiţii exterioare foarte plăcute, dar umblă prin lume cu suflete pustii, fără nici o preocupare. Ei aleargă de la o senzaţie la alta; apoi, dacă situaţia financiară le-o permite, călătoresc dintr-un oraş în altul, căutând ceva, sau, dacă sunt nevoiţi să rămână mereu în oraşul lor, trec în fiecare seară de la o distracţie la alta. Dar sufletul le rămâne pustiu şi gol, şi în cele din urmă nu mai ştiu nici ei ce să caute în lume. O viaţă dusă în condiţii pur exterioare, plăcute din punct de vedere fizic, dă naştere tendinţei de a nu te gândi decât la realităţile fizice. Dacă tendinţa oamenilor de a se ocupa doar de realităţile fizice n-ar exista de atâta timp, nici înclinaţia spre materialismul teoretic n-ar fi devenit atât de puternică, aşa cum se întâmplă în epoca noastră. Aşa că sufletele devin tot mai suferinde, în timp ce viaţa exterioară e mai sănătoasă.

Teosoful are cel mai puțin motive să se plângă de aşa ceva, fiindcă teosofia ne oferă posibilitatea de a înţelege lucrurile şi, totodată, de a vedea unde se află compensaţia. Sufletele pot să rămână pustii numai până la un anumit punct; apoi, în virtutea propriei lor elasticităţi, ca să zic aşa, ele o iau în direcţia opusă, caută un conţinut înrudit cu străfundurile proprii şi îşi dau seama cât de mult au nevoie să ajungă la o concepţie teosofică despre lume.

Vedem astfel că ceea ce rezultă din concepţiile materialiste despre lume face într-adevăr mai uşoară viaţa în plan exterior, dând naştere însă unor dificultăţi ale vieţii interioare care-l fac pe om să caute, din cauza suferinţei, o concepţie spirituală despre lume. Concepţia spirituală despre lume care se oferă în zilele noastre sub numele de teosofie vine în întâmpinarea acelor suflete care nu-şi pot găsi mulţumirea în impresiile pe care este în măsură să le ofere viaţa exterioară, care poate fi, într-un fel, foarte plăcută. Sufletele vor căuta mereu lucruri noi, până când elasticitatea lor va acţiona atât de puternic din direcţia opusă, încât ele se vor uni cu ceea ce poate fi numit viaţă spirituală. Aşa că există o legătură între igienă şi speranţele de viitor ale conceptiei ştiinţei spiritului despre lume.

Puteţi observa deja, în mic, adevărul celor spuse mai înainte. Există azi suflete care adaugă preocupărilor exterioare o nouă preocupare, aceea de a se interesa de concepţia teosofică despre lume, suflete care îşi asimilează concepţia teosofică despre lume ca pe un conţinut senzaţional. Este un fenomen care apare în cazul oricărui curent din evoluţia omenirii: ceea ce are o semnificaţie interioară profundă devine şi preocupare la modă, care satisface setea de senzaţional. Dar sufletele cu adevărat pregătite pentru teosofie sunt acelea care ori se simt nesatisfăcute de senzaţiile exterioare, ori şi-au dat seama că ştiinţa exterioară, cu toate strădaniile, nu e în stare să explice faptele reale. Acestea sunt sufletele pe care karma lor generală le-a pregătit în aşa fel, încât ele se pot uni în partea cea mai lăuntrică a vieţii lor sufleteşti cu teosofia. Ştiinţa spiritului face parte şi ea din karma generală a omenirii şi se va integra, ca atare, acesteia.

Astfel noi putem influenţa karma oamenilor, făcând-o să se îndrepte într-o direcţie sau alta, dar nu putem înlătura efectul care trebuie să se răsfrângă asupra lor. Spre om se întoarce, într-un fel sau altul, ceea ce şi-a pregătit el însuşi, în vieţile sale anterioare.

Putem sesiza cel mai bine felul înţelept în care acţionează karma în lume, dacă vom analiza un domeniu în care karma nu are nici o tentă morală, nu are nici o legătură cu impulsurile morale pe care omul le dezvoltă din sufletul lui şi care duc la fapte morale sau imorale. Ne propunem să aducem în faţa sufletelor noastre un domeniu al karmei în care elementul moral nu joacă nici un rol, ci se prezintă ca ceva absolut neutru, ca înlănţuire karmică.

Să presupunem că o femeie trăieşte într-o anumită incarnare. Nu veţi pune la îndoială afirmaţia că o femeie, prin simplul fapt că e femeie, va avea alte trăiri decât bărbatul şi că aceste trăiri nu au legătură doar cu procesele sufleteşti lăuntrice, că ele au legătură, în măsura cea mai mare, cu evenimentele exterioare, cu situaţiile de viaţă în care ea ajunge numai prin faptul că e femeie şi care, la rândul lor, se repercutează asupra întregii ei structuri şi dispoziţii sufleteşti. Putem spune, deci, că femeia e împinsă spre acţiuni aflate în legătura cea mai strânsă cu existenţa ei de femeie. Echilibrul dintre bărbat şi femeie este creat de-abia pe tărâmul convieţuirii spirituale. Cu cât coborâm mai jos în sfera vieţii pur sufleteşti şi în fiinţa exterioară a omului cu atât va fi mai mare deosebirea dintre bărbat si femeie, în ceea ce priveşte viaţa lor. Putem spune că femeia se deosebeşte de bărbat şi prin anumite însuşiri ale sufletului; ea înclină mai mult spre acele acţiuni ale sufletului care duc la impulsuri ce pot fi numite emoţionale; şi găsim că ea are, mai mult decât bărbatul, predispoziţia de a avea trăiri psihice. În schimb, în viaţa bărbatului sunt la ele acasă intelectualismul şi materialismul – adică ceea ce a venit în lume prin bărbat – şi ele exercită influenţa cea mai importantă asupra vieţii lui sufleteşti. Trăiri psihice şi emoţionale la femei, momente intelectuale şi materialiste la bărbat – acestea sunt determinante pentu cele două sexe umane. Şi tot de aceea viaţa sufletească a femeii are anumite nuanţe datorită faptului că este femeie.

Am arătat că ceea ce noi vieţuim între moarte şi o nouă naştere, drept însuşiri ale sufletului, se imprimă organizării noastre trupeşti viitoare. Ceva de natură predominant psihică, emoţională, ceva care, în viaţa dintre naştere şi moarte, se îndreaptă mai mult spre interiorul sufletului, are şi tendinţa de a influenţa mai profund organizarea omului, de a o impregna mai intens. Deoarece femeia primeşte asemenea impresii, care au legătură cu viaţa emoţională, ea preia experienţele vieţii în straturile mai adânci ale sufletului. Poate că bărbatul face experienţe mai bogate, mai ştiinţifice; la el experienţele nu coboară însă atât de adânc în viaţa sufletească, cum se întâmplă în cazul femeii. Întreaga lume a experienţelor femeii se imprimă adânc în suflet. De aceea trăirile ei au o tendinţă mai puternică de a influenţa organizarea, de a determina mai puternic organizarea, în viitor. Aşa că femeia va avea tendinţa de a influenţa adânc organizarea, prin trăirile avute într-o incarnare, şi de a da ea însăşi formă organismului, în incarnarea următoare. Dar a influenţa mai adânc, a modela mai adânc organismul înseamnă a da naştere unui organism masculin. Un organism masculin se formează atunci când forţele sufletului vor să se imprime mai puternic în materie. Vedeti deci că trăirile dintr-o incarnare feminină au ca efect formarea, în incarnarea următoare, a unui organism masculin. Vi se oferă astfel, din natura ocultismului, o legătură situată dincolo de sfera morală. De aceea, în ocultism se spune că bărbatul e karma femeii. Într-adevăr, organizarea masculină dintr-o incarnare ulterioară e rezultatul experienţelor şi trăirilor dintr-o incarnare anterioară feminină. Chiar cu riscul de a trezi aprecieri prea puţin favorabile la unii dintre cei adunaţi aici – există, în epoca noastră, bărbaţi care se tem grozav că s-ar putea să se incarneze ca femei –, trebuie să pun în lumină aceste lucruri, ca fapte reale, în mod absolut obiectiv.

Dar cum stau lucrurile cu trăirile bărbatului? Trăirile bărbatului le vom înţelege cel mai bine dacă vom porni chiar de la ceea ce am arătat mai înainte. În cazul organizării masculine, omul lăuntric s-a transpus mai temeinic în materie, a îmbrătişat-o mai mult decât în cazul femeii. Femeia păstrează mai mult din spiritual în fiinţa ei necorporală; ea nu se transpune atât de adânc în materie, îşi mentine corporalitatea mai maleabilă. Femeia nu se desparte într-o măsură atât de mare de spiritual. Caracteristic pentru natura femeii este faptul că ea păstrează o mai mare parte de spiritualitate liberă şi că, de aceea, se afundă mai puţin adânc în materie şi, înainte de toate, îşi păstrează creierul mai maleabil. Nu e de mirare, deci, că femeile sunt deosebit de receptive la tot ce e nou, în special pe tărâm spiritual, datorită faptului că şi-au păstrat mai liber spiritul şi că materia opune mai puţină rezistenţă. Şi nu e o întâmplare, ci un fenomen corespunzător unei legităţi profunde, în faptul că spre o mişcare legată prin natura ei de spiritual vin mai multe femei decât bărbaţi. Cel care e incarnat ca bărbat ştie ce instrument dificil este adeseori creierul masculin. El ne pune în cale piedici îngrozitoare, când vrem să-l folosim pentru unele înlănţuiri de gânduri mai flexibile. În acest caz nu vrea să ne slujescă. El trebuie modelat prin toate mijloacele posibile, ca să scape de rigiditate. Aceasta poate fi o trăire specială, între experienţele prin care trece un bărbat.

Aşadar, natura masculină e mai condensată, mai contractată; ea a fost comprimată, a fost obligată de către omul interior care există în bărbat să devină mai rigidă, mai dură; a fost obligată să devină mai materială. Dar un creier mai rigid e un instrument potrivit pentru activitatea intelectuală, mai puţin pentru viaţa psihică, fiindcă activitatea intelectuală se referă mult mai mult la planul fizic. Ceea ce poate fi desemnat drept intelectualism al bărbatului îşi are cauza în creierul său mai rigid, mai densificat. S-ar putea vorbi aici de un anumit grad de „îngheţare“ a creierului. El trebuie să se dezgheţe mai întâi, ca să se poată transpune în înlănţuiri de gânduri mai subtile. De aceea, bărbatul se simte îndemnat să perceapă mai ales aspectele exterioare, şi-şi însuşeşte într-o mai mică măsură ceea ce provine din trăirile legate de străfundurile vieţii sufleteşti. Iar ceea ce el asimilează nu coboară prea adânc. O dovadă exterioară a acestei afirmaţii este superficialitatea ştiinţei exterioare, care sesizează atât de puţin interiorul fenomenelor; ea are, ce-i drept, un câmp vast de gândire, fără a putea face o legătură temeinică între lucruri. Celui care, datorită disciplinei pe care a adus-o în propria sa gândire, e obligat să îmbine între ele fenomenele realităţii poate să-i vină de-a dreptul rău, uneori, văzând lucrurile despre care ştiinţa exterioară nu se sfieşte să afirme că există unele alături de altele. Aici se poate vedea cât de puţin profund sunt privite lucrurile.

Iată un exemplu care arată cât de superficiale pot fi cercetările făcute de ştiinţa actuală: imaginaţi-vă că un tânăr studiază la un colegiu oarecare, unde prelegerile sunt ţinute de un darwinist inveterat. Studentul nostru îl poate auzi pe acest reprezentant al teoriei selecţiei naturale punându-şi, de exemplu, întrebarea cărui fapt se datorează situaţia că penajul cocoşului de munte este atât de frumos colorat, cu irizări albăstrui. Acest fenomen poate fi explicat pe baza selecţiei sexuale; prin culorile sale el atrage găinuşele, care aleg, dintre cocoşi, pe cei care au un penaj cu irizări albăstrui. Ceilalţi rămân fără partenere, şi, ca urmare a acestui lucru, se dezvoltă mai ales specia respectivă. Este vorba de o treaptă mai înaltă a evoluţiei. Şi studentul e bucuros să afle în ce fel poate avea loc o evoluţie ascendentă pe scara vieţuitoarelor. Dar el se duce la un alt colegiu, unde se vorbeşte, să zicem, despre fiziologia organelor de simţ. Şi se poate întâmpla ca acelaşi student să audă aici că s-au făcut experimente care arată cât de diferită este acţiunea exercitată de culorile spectrului asupra diverselor vieţuitoare. S-a dovedit, de exemplu, că din întreaga gamă cromatică a spectrului, găinuşele nu percep registrul dintre albastru şi violet, ci doar ceea ce se întinde de la verde până la portocaliu, roşu şi ultraroşu.

Dacă vrea să facă o apropiere între cele două date ale ştiinţei, care astăzi sunt predate în facultăţi, studentul nostru va fi nevoit să privească lucrurile în mod superficial. Întreaga teorie a selecţiei naturale este construită pe ideea că găinuşele văd în penajul cocoşului culori frumoase, care le fac o deosebită plăcere, dar pe care, în realitate, nu le văd, fiindcă ceea ce le apare lor e negru ca păcura.

Am dat doar un exemplu. Dar aşa stau lucrurile, şi, pentru cel care vrea să facă într-adevăr cercetări ştiiniifice, ele îl întâmpină la orice pas sub această formă. Vedeţi deci că activitatea intelectuală nu pătrunde prea adânc în viaţă, că ea se opreşte la suprafaţă. Aleg în mod intenţionat exemplele cele mai şocante.

Oamenii nu vor crede prea uşor că activitatea intelectuală nu pătrunde adânc în viaţa sufletului, desfăşurându-se mai mult în planul exterior, care prinde prea puţin fiinţa interioară a omului. Iar gândirea materialistă percepe şi mai puţin viaţa sufletului. Consecinţa acestei situaţii va fi însă aceea că, într-o incarnare în care acţionează foarte puţin asupra sufletului, între naştere şi moarte, omul dezvoltă în el tendinţa de a pătrunde mai puţin adânc în organizare, în incarnarea următoare. Căci el şi-a însuşit într-o măsură mai mică forţa necesară pentru a face acest lucru; de aceea, ea va acţiona în aşa fel încât omul respectiv îşi va impregna corporalitatea într-o măsură mai mică. De aici ia nastere tendinţa de a construi în viitoarea incarnare un trup feminin. Şi iată că se adevereşte din nou ceea ce spune ocultismul: Femeia este karma bărbatului!

Pe acest tărâm, neutru din punct de vedere moral, vedem că ceea ce omul îşi pregăteşte într-una din incarnările sale îl ajută în organizarea corporalitatăţii în incarnarea următoare. Aceste lucruri influenţează în profunzime nu numai viaţa interioară, ci şi trăirile exterioare şi faptele noastre. Prin faptul că într-o incarnare trăirile au vieţuiri de bărbat sau de femeie, acţiunile exterioare vor fi determinate într-un sens sau în altul, întrucât prin trăirile avute ca femeie se formează predispoziţia de a se realiza o organizare masculină, iar trăirile avute ca bărbat creează tendinţa diametral opusă, de a se forma o organizare feminină.

Doar în cazuri foarte rare se repetă incarnarea în trupuri de acelaşi sex; ea se poate repeta de cel mult şapte ori. Totuşi regula este aceasta: orice organizare masculină tinde, în incarnarea următoare, să devină feminină, şi invers. Aici nu poate interveni nici un fel de repulsie, fiindcă nu are importanţă ce vrea cineva în lumea fizică, esenţiale sunt tendinţele care există în om între moarte şi o nouă naştere, iar acestea sunt determinate prin motive mai înţelepte decât acela că, într-o incarnare masculină, un om are oroare fată de ideea că în viaţa următoare va trebui să se incarneze ca femeie. Vedeti, deci, că o existenţă viitoare e determinată din punct de vedere karmic de cea anterioară şi că pot fi determinate şi faptele din viaţa ulterioară.

Dar noi trebuie să învăţăm să recunoaştm şi o altă legatură karmică, de care, de asemenea, avem nevoie, dacă vrem să aducem lumină în expunerile din zilele următoare.

Să ne mai îndreptăm o dată privirile spre un moment foarte îndepărtat din evoluţia omului, momentul în care a început şirul incarnărilor pe Pământ. Aceasta s-a întâmplat în vechea eră lemuriană. Asupra omului a acţionat mai întâi influenţa luciferică, iar aceasta a făcut apoi să intre în acţiune şi influenţa ahrimanică. Să încercăm să aducem în faţa sufletelor noastre felul cum influenţa luciferică a acţionat, în plan exterior, în cadrul vieţii umane. Prin simplul fapt că omul a ajuns în situaţia de a primi în el, în acele vremuri vechi, influenţa luciferică, adică în situaţia de a-şi pătrunde corpul astral cu influenţa luciferică, în corpul său astral au apărut tendinţe de a acţiona mult mai mult asupra organizării umane, de a coborî mult mai adânc în materialitatea corpului fizic, şi, mai ales, într-un cu totul alt mod decât s-ar fi întâmplat fără influenţa luciferică. Prin influenţa luciferică fiinţa umană a devenit mai materială. Dacă n-ar fi acţionat influenţa luciferică, ar fi apărut o tendinţă mai puţin puternică a omului de a coborî în lumea materială, el s-ar fi menţinut în regiuni mai înalte ale existenţei. Aşadar, a avut loc o întrepătrundere mult mai puternică între omul exterior şi omul interior decât ar fi fost cazul fără influenţa luciferică. Această întrepătrundere a făcut ca, din cauza unirii mai strânse a corpului fizic cu materia, omul să piardă posibilitatea de a vedea evenimentele care au precedat incarnarea sa. Omul a intrat în existenţă printr-o naştere care era de aşa natură, încât îl făcea să se unească profund cu materia şi să stingă astfel în el orice posibilitate de a vedea evenimentele anterioare. Dacă nu s-ar fi întâmplat aşa, omul şi-ar fi păstrat amintirea trăirilor avute în spiritual înainte de naştere. Dar sub influenţa luciferică naşterea a devenit un act prin care omul stabileşte o legătură atât de puternică între fiinţa sa exterioară şi cea interioară, încât se şterge din amintire tot ceea ce el a vieţuit în lumea spirituală. Prin influenţa luciferică omului i-au fost răpite amintirile trăirilor sale spirituale anterioare. Legătura cu corporalitatea exterioară îl împiedică pe om să vadă trăirile sale trecute. Dar din această cauză el e nevoit, pe tot parcursul vieţii sale, să-şi ia experienţele şi trăirile numai din lumea exterioară.

Totuşi, v-aţi afla pe o cale cu totul greşită, dacă aţi crede că asupra omului acţionează doar substanţele exterioare grosiere pe care le asimilează. Asupra omului nu acţionează doar forţele şi substanţele pe care le ia în sine prin hrană, ci toate celelalte experienţe prin care trece, precum şi ceea ce pătrunde în el prin organele sale de simţ. Dar din cauza legăturii sale mai grosiere cu materia şi alimentele acţionează altfel. Imaginaţi-vă că influenţa luciferică n-ar fi avut loc; atunci, de la alimentaţie şi până la impresiile senzoriale, totul ar acţiona asupra omului într-un mod mult mai subtil. Tot ce vieţuieşte el sub formă de relaţii reciproce cu lumea exterioară ar fi impregnat de trăirile avute între moarte şi noua naştere. Prin faptul că a făcut ca materialitatea să devină mai densă, omul a ajuns să aibă tendinţa de a asimila, de asemenea, lucruri mai dense.

Prin urmare, influenţa luciferică acţioneză în aşa fel încât, din cauza densificării materiei, omul atrage la sine din lumea exterioară lucruri mult mai dense decât ar fi fost cazul, dacă n-ar fi existat această influenţă. Numai că elementele mai dense pe care le atrage acum spre sine din exterior sunt deosebite de cele mai puțin dense. Elementele mai puţin dense îi permit să-şi păstreze amintirile din viaţa anterioară şi i-ar da şi certitudinea că tot ceea ce omul vieţuieşte între naştere şi moarte îşi exercită influenţele într-un curent al timpului fără sfârşit. Omul ar şti că, din punct de vedere exterior, survine moartea, dar totul merge mai departe. Prin faptul că a fost nevoit să asimileze elemente mult mai dense, omul creează încă din momentul naşterii sale o interacţiune puternică între propria sa natură trupească şi lumea exterioară.

Ce consecinie are această situaţie? Amintirea lumii spirituale se stinge încă de la naştere. Şi pentru ca omul să poată trăi în spiritual, să se poată trezi în lumea spirituală, trebuie să reapară acea stare în care îi este luat tot ce intră în el din exterior, drept materialitate mai densă. Deoarece ne-am însuşit o materialitate mai densă, trebuie să aşteptăm, ca să ajungem din nou în spiritual, momentul în care ne este luată corporalitatea materială exterioară. Materialitatea mai densă pătrunde astfel în noi, distruge bucată cu bucată, încă din momentul naşterii, corporalitatea noastră umană. Ceea ce se revarsă în noi ne distruge corporalitatea, până când, în cele din urmă, ea nu mai poate subzista. Încă de la naştere asimilăm o materialitate mai grosieră decât cea pe care am fi asimilat-o fără influenţa luciferică, astfel încât noi ne distrugem coporalitatea, încetul cu încetul, până când, în momentul morţii, ea devine cu totul inutilizabilă.

Vedem astfel că influenţa luciferică e cauza karmică a morţii, în cazul omului. Dacă n-ar exista această formă de naştere, n-ar exista, pentru om, nici această formă de moarte. În caz contrar, omul ar sta în faţa morţii, având în faţa sa prespectiva certă a evenimentelor viitoare. Moartea e consecinţa karmică a naşterii, naşterea şi moartea sunt legate karmic una de cealaltă. Fără naştere n-ar mai exista moartea, aşa cum o vieţuieşte omul.

Am spus că în ceea ce priveşte animalul nu se poate vorbi de karma în acelaşi sens ca în cazul omului. Dacă cineva spune că şi la animal există o legătură karmică între naştere şi moarte, el nu înţelege că pentru om naşterea şi moartea sunt cu totul altceva decât pentru animal. Ceea ce din punct de vedere exterior arată la fel, din punct de vedere interior arată altfel; în cazul morţii, nu este esenţial procesul constructiv exterior, ci trăirea interioară. În cazul animalului, trăirea o are numai sufletul speciei, sufletul-grup. Moartea unui animal înseamnă pentru sufletul-grup cam ceea ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că, la apropierea verii, vă tăiaţi părul mai scurt, şi acesta vă creşte din nou. Sufletul-grup al unei specii animale resimte moartea unui animal ca moarte a unui mădular care se regenerează treptat. Aşadar, sufletul-grup este cel pe care-l putem compara cu Eul uman. El nu cunoaşte nici naşterea, nici moartea; el priveşte spre ceea ce este înainte de naştere şi spre ceea ce urmează după moarte. A vorbi, în ceea ce priveşte animalul, despre naştere şi moarte la fel cum o facem referindu-ne la om este un nonsens, pentru că aceste evenimente sunt precedate de cauze cu totul diferite. Negăm activitatea lăuntrică a spiritului, dacă ne imaginăm că ceea ce se prezintă la fel în planul exterior e provocat şi din punct de vedere interior de aceleaşi cauze. Existenţa unei identităţi între procesele exterioare nu este niciodată indiciul sigur al faptului că la baza lor se află cauze identice. La baza naşterii omului stau cu totul alte cauze decât în cazul animalului şi, de asemenea, omul moare din cu totul alte cauze decât animalul.

Dacă oamenii ar reflecta cât de cât la faptul că aspectul exterior poate să fie absolut acelaşi, fără ca în interior să aibă loc aceleaşi trăiri, ei şi-ar da seama, din punct de vedere metodologic, că aşa stau lucrurile. Vă puteti da seama că aparenţa sensibilă exterioară nu e deloc o dovadă în ceea ce priveşte viaţa interioară. Reprezentaţi-vă doi oameni; ajungeţi la ora 9 într-un anumit loc şi vedeţi că cei doi stau acolo, unul lângă celălalt. La ora 3 treceţi din nou prin locul respectiv şi constataţi că cei doi stau în acelaşi loc. Aţi putea să trageţi concluzia: A şi B stau în acelaşi loc în care se aflau la ora 9. Dacă încercaţi însă să aflaţi ce au făcut între timp aceşti doi oameni veţi constata, poate, că unul dintre ei a rămas pe loc, pe când celălalt a făcut un drum şi s-a întors. Avem de-a face, deci, cu două procese absolut diferite. Aşa cum ar fi absurd ca din faptul că cei doi oameni se află la ora 3 în acelaşi loc să tragem concluzia că în interiorul lor s-au petrecut aceleaşi trăiri, tot atât de absurd ar fi să credem, în cazul a două celule cu formă asemănătoare, că, având în vedere structura lor, avem dreptul să deducem că ele au, din punct de vedere lăuntric, o importanţă asemănătoare. E necesar să avem în vedere întregul complex de factori care au condus o celulă la forma respectivă. Iată de ce fiziologia celulară modernă, care porneşte de la studierea structurii interne a celulei, se află pe un drum cu totul greşit. Ceea ce se oferă ca aparenţă sensibilă exterioară nu poate avea o importanţă decisivă în ceea ce priveşte esenţa lăuntrică a lucrurilor.

Trebuie să reflectăm temeinic la aceasta, dacă vrem să înţelegem lucruri de felul acelora care ies la iveală pe baza observaţiilor oculte, ca, de exemplu, faptul că fenomenele naşterii şi morţii au o altă semnificaţie la om, în comparaţie cu mamiferele sau chiar cu păsările. Aceste lucruri vor fi studiate abia atunci când oamenii se vor adânci iar în ceea ce are de spus cercetarea spiritului. Înainte de a se întâmpla acest lucru, ştiinţa exterioară, care se opreşte la aparenţele senzoriale şi la realităţile exterioare, va scoate la lumina zilei fenomene foarte interesante; dar ceea ce oamenii pot crede, pe baza unor asemenea premise, în legătură cu fenomenele respective nu va avea o importanţă decisivă pentru realitatea însăşi. De aceea, întreaga ştiinţă teoretică din zilele noastre este un edificiu fantasmagoric, născut din faptul că fenomenele exterioare sunt alăturate conform cu aparenţa lor exterioară. În anumite domenii, fenomenele exterioare ne constrâng să interpretăm corect lucrurile; dar concepţiile existente în epoca actuală ne împiedică s-o facem.

Azi am făcut, deci, să acţioneze asupra noastră două laturi neutre ale sferei legităţii karmei şi veţi vedea că ele vor constitui temelia pe care vom înălţa expunerile următoare. Ne-am lămurit că o organizare feminină e consecinţa karmică a trăirilor avute ca bărbat şi că organizarea masculină e o consecinţă karmică a trăirilor avute ca femeie; şi ne-am dat seama că moartea este un efect karmic al faptului că omul se naşte pentru a trăi o viaţă pe Pământ. Toate acestea sunt lucruri care, dacă ne străduim să le înţelegem, ne pot conduce treptat în profunzimile legăturilor karmice din viaţa umană.