Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR

GA 121


CONFERINŢA a III-a

Christiania, 9 iunie 1910

Vom avea de spus în aceste conferinţe lucruri pe care sufletul le poate admite uşor fiindcă el se poate interesa în mod intens, direct, de ele. Dar ansamblul acestor conferinţe n-ar fi nici complet şi nici de înţeles dacă nu am intra în anumite consideraţii care sunt mai greu accesibile decât ceea ce reprezintă baza însăşi a studiului nostru. Azi, de pildă, vom arunca o privire asupra vieţii interioare a entităţilor despre care am vorbit în ultimele două conferinţe: Spiritele normale ale popoarelor.

Am spus deja că aceste entităţi se află cu două trepte de evoluţie deasupra omului, că ele lucrează la transformarea corpului lor eteric în ceea ce se numeşte Spirit al vieţii sau Budhi. Or, omul este întreţesut în această muncă. Faptul că evoluţia acestor entităţi antrenează pe cea a omului se traduce printr-o reflectare a Spiritului poporului în individualitatea umană însăşi, reflectare care este caracterul pe care fiecare individ îl datorează poporului său.

Să căutăm acum să pătrundem în viaţa interioară a unuia dintre aceste Suflete ale popoarelor. Dacă vrem să punem în lumină interiorul omului de azi, trebuie să ne reprezentăm acest interior ca fiind alcătuit din trei elemente: sufletul senzaţiei, care este, pe scurt, elementul cel mai puţin elevat al vieţii noastre interioare, sufletul înţelegerii sau afectivităţii, care este elementul intermediar, sufletul conştienţei, care este elementul cel mai înalt al interiorului omenesc, în care Eul uman ajunge într-adevăr la conştienţă.

La drept vorbind, numai în sufletul conştienţei există ceea ce se numeşte conştienţă de sine. Totuşi Eul uman este activ în cele trei părţi ale vieţii interioare ‒ atât în sufletul senzaţiei cât şi în sufletul înţelegerii sau afectivităţii şi în sufletul conştienţei.

În sufletul senzaţiei, el acţionează în aşa fel încât omul abia bănuie acest Eu al său. În sufletul senzaţiei el este dăruit cu totul tuturor instinctelor şi pasiunilor. Eul cloceşte mocnit în ceea ce noi numim sufletul senzaţiei. El nu iese din această stare decât în sufletul înţelegerii sau afectivităţii şi nu se luminează cu totul decât în sufletul conştienţei. Dacă vrei să studiezi separat aceste trei elemente ale vieţii interioare, trebuie să le consideri ca trei componente, trei modificări, trei părţi în cadrul corpului astral. Desigur, aceste trei modificări, aceste trei elemente ale corpului astral pregătesc însăşi transformarea corpului astral, a corpului eteric şi a corpului fizic. Dar aceste transformări nu sunt totuşi viaţa interioară propriu-zisă, elementul sufletesc al omului. Sufletescul, interiorul omului, este alcătuit din cele trei modificări ale corpului astral. Cele trei modificări trebuie să se slujească de anumite instrumente, iar acestea se relevă prin faptul că sufletul senzaţiei are un fel de instrument în corpul astral, sufletul raţiunii sau afectivităţii are un fel de instrument în cel eteric, iar sufletul conştienţei are un fel de instrument în corpul fizic. Aşa putem deosebi interiorul omenesc de învelişurile sale corporale. Natura interioară a fiinţei umane constă deci în aceste trei modificări ale corpului astral.

În timp ce, la om, viaţa interioară în care Eul lucrează şi pe care o marchează cu amprenta sa se prezintă sub forma acestor trei modificări ale corpului astral, la entităţile spirituale pe care le numim Spiritele popoarelor viaţa interioară ‒ sau cel puţin ceea ce se poate compara la om cu aceasta ‒ se prezintă ca trei modificări ale corpului eteric. În timp ce la om deosebim sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii şi sufletul conştienţei, la fiinţele arhanghelice, la Spiritele normale ale popoarelor, trebuie să deosebim trei modificări ale corpului lor eteric. Dar prin faptul că aceste trei modificări sunt în corpul eteric şi nu în corpul astral, ele sunt cu totul diferite de cele pe care le comportă viaţa sufletului uman. De aceea şi trebuie să vă reprezentaţi genul de conştienţă, întreaga viaţă psihică a acestor Spirite ale popoarelor în cu totul alt mod decât viaţa interioară a fiinţei umane. Vom trece deci acum de la o caracteristică oarecum exterioară a Spiritelor popoarelor la una interioară a sufletelor acestor Spirite ale popoarelor. Nu va fi foarte uşor, trebuie însă să încercăm să trecem acest Rubicon. Pentru aceasta vom porni de la o idee care vă este familiară şi care oferă ceva asemănător cu ce este viaţa interioară a Spiritelor popoarelor. Omul nu are multe astfel de exemple în viaţa lui normală. Dimpotrivă, în conştienţa sa proprie, el are foarte puţin din ceea ce trăieşte în conştienţa Spiritelor popoarelor. Dumneavoastră vă puteţi face totuşi o reprezentare despre asta dacă mă urmăriţi cu răbdare în ceea ce vă voi spune.

Cu toţii aţi învăţat la şcoală că suma celor trei unghiuri dintr-un triunghi este egală cu 180° şi ştiţi că această cunoştinţă s-ar putea să vă vină dintr-o experienţă materială oarecare. Reprezentaţi-vă, de pildă, un triunghi în fier sau în lemn. Dacă măsuraţi cele trei unghiuri cu un raportor, niciodată această experienţă materială nu v-ar demonstra că aceste trei unghiuri fac 180°. Dar dumneavoastră ‒ puţin contează că desenaţi sau vă imaginaţi aceste trei unghiuri ‒ veţi fi imediat convinşi dacă găsiţi prin raţionament că cele trei unghiuri fac 180°. Trebuie să aflaţi acest lucru din interior, prin forţa sufletului dumneavoastră. Şi pentru asta este destul să faceţi un raţionament. Ceea ce desenez nu serveşte decât la a concretiza acest raţionament.

figura 1

În această figură aveţi demonstraţia riguroasă că cele trei unghiuri ale unui triunghi măsoară împreună 180°. Odată ce aţi înteles bine acest lucru, el vă dă certitudinea pentru oricare caz. Puteţi să vedeţi faptul în gândire, fără să desenaţi. Faceţi astfel o operaţie pur intelectuală prin forţa vieţii dumneavoastră interioare; nu aveţi nevoie să ieşiţi din dumneavoastră înşivă. Pentru un moment vă puteţi reprezenta că ceea ce numim lumea sentimentelor şi ceea ce pătrunde în om prin organele sale senzoriale nu există deloc. Dacă faceţi total abstracţie de lumea exterioară şi vă construiţi spaţiul în gândire, suma unghiurilor oricărui triunghi din acest spaţiu va fi totdeauna de 180°. Pentru a dobândi o cunoaştere geometrică sau matematică nu este necesar ca un obiect exterior să apară în faţa privirii; este destul o experienţă interioară, ceva ce se petrece în conştienţa însăşi.

Dacă m-am slujit de acest exemplu am făcut-o pentru că este cel mai simplu şi cel mai practic din toate; fiindcă oamenii ştiu deja despre ce este vorba pentru că au învăţat-o la şcoală. Aş fi putut să vă citez ca exemplu şi logica lui Hegel şi tot aşa aţi fi avut un şir de noţiuni intelectuale, dar multe dintre ele v-ar fi fost necunoscute, logica lui Hegel fiind puţin răspândită. Prin aceasta vedeţi că omul poate dobândi unele cunoştinţe pe o cale pur interioară şi fără să aibă nevoie să fie incitat pentru asta de un obiect exterior.

Dacă vă reprezentaţi în lumea exterioară un lucru ce nu e accesibil decât printr-o construcţie pur matematică, veţi fi înţeles cel puţin parţial cum funcţionează conştienţa Arhanghelilor. Ei nu percep deloc o lume exterioară de culori şi sunete aşa cum o văd oamenii. O fiinţă de acest gen nu are niciodată astfel de senzaţii. Ea nu are niciodată posibilitatea să atingă ceva şi, prin aceasta, să aibă percepţii. Ea nu cunoaşte niciuna din aceste experienţe. Dar ea face o experienţă care ar putea fi descrisă astfel: în acest moment ceva vine către mine dintr-o lume care mă inspiră: Această lume a trecut prin conştienţa mea, îmi umple conştienţa.

Asta nu înseamnă că Arhanghelii ar fi un fel de fiinţe dotate pur şi simplu cu reprezentare matematică, ci că omul este atât de imperfect încât el nu îşi poate reprezenta activitatea Arhanghelilor decât sub forma acestor abstracţii care sunt adevărurile matematice. Acestea par normale atât oamenilor cât şi Spiritelor popoarelor. Puteţi conchide de aici că lumea fizică exterioară, care există pentru simţurile noastre, nu interesează deloc pe Arhangheli. Sub forma pe care o are pentru oameni, şi despre care mărturisesc simţurile, această lume fizică nu există pentru Arhangheli: Aruncaţi din imaginea dumneavoastră despre Univers ceea ce nu este decât senzaţie fizică, faceţi abstracţie de ceea ce aţi dobândit cu ajutorul percepţiilor exterioare şi veţi suprima din imaginea dumneavoastră despre lume exact ceea ce nu îi interesează deloc pe ei. Atunci ne vom întreba ce le rămâne din ceea ce poate deveni conştienţă omenească. Tot ceea ce trăim noi în sufletul senzaţiei, tot ceea ce lumea simţurilor ne aduce de obicei ca bucurii, ca suferinţă, toate acestea nu interesează deloc aceste entităţi. Suprimaţi deci întregul conţinut al sufletului senzaţiei şi spuneţi-vă că ceea ce există în imaginea despre lume prin faptul că omul are un suflet al senzaţiei nu are nicio importanţă pentru Arhangheli; ei nu intervin în aceasta. Chiar o parte a sufletului înţelegerii este tot fără importanţă pentru Arhangheli, în măsura în care acest suflet este excitat de senzaţii exterioare. Ceea ce este provocat din afară şi omul îl elaborează prin raţiunea sa şi prin sentimentul său nu îi priveşte. Dar în sufletul raţiunii se petrec deja unele lucruri pentru care omul se regăseşte, într-un fel, pe acelaşi teren cu Arhanghelii. Ne putem da seama de asta într-un mod foarte precis când vedem, de pildă, cum se prezintă în viaţa noastră ceea ce numim idealurile noastre morale. Nu ar exista idealuri morale dacă am trăi doar senzaţiile de bucurie sau durere şi ne-am face doar idei cu privire la ceea ce ne vine din lumea exterioară sub forma percepţiilor. Am putea desigur să ne bucurăm la vederea florilor pe o câmpie sau la frumuseţea configuraţiei unui peisaj, dar n-am putea niciodată în sufletul nostru să ne înflăcărăm pentru un ideal. Nu din lumea exterioară poate să ne vină el, ci noi trebuie să îl încrustăm în sufletul nostru şi să ardem pentru el. Dar nu este suficient să te înflăcărezi, să trăieşti în sufletul senzaţiei, trebuie şi să gândim la acestea. Cel care nu face decât să simtă, cel care nu gândeşte poate fi un visător, dar niciodată om practic. Idealul nostru nu trebuie să-l primim din afară în sufletul senzaţiei, ci să-l lăsăm să se reverse în noi aşa cum vine din lumea spirituală şi să îl prelucrăm în sufletul înţelegerii sau afectivităţii. În materie de artă, arhitectură etc. idealurile trăiesc în sufletul înţelegerii sau afectivităţii şi în sufletul conştienţei. Ele sunt în legătură cu ceea ce omul nu poate percepe din afară, dar străbate şi aprinde interior fiinţa sa astfel încât constituie o parte a vieţii sale.

Observaţi viaţa popoarelor, vedeţi cum, din epocă în epocă, apar aici noi idei. De unde ar fi putut grecii să scoată reprezentările lor despre Zeus şi despre Atena dacă nu s-ar fi încrezut decât în percepţiile lor exterioare! Tot ceea ce a intrat în înţelepciunea, în mitologiile, în religiile popoarelor, în învăţăturile popoarelor a ieşit din viaţa interioară. Astfel jumătate din ceea ce constituie fiinţa noastră interioară ‒ jumătatea sufletului înţelegerii sau afectivităţii noastre, şi al celui al conştienţei ‒ este deci alimentată dinăuntru, şi asta în măsura în care omul se impregnează lăuntric de ceea ce tocmai a fost caracterizat. Până aici pot Arhanghelii să pătrundă în sufletul omenesc şi până aici merge şi viaţa lor propriu-zisă. Trebuie deci să excludeţi din viaţa interioară ceea ce este primit propriu-zis din afară prin sufletul senzaţiei şi ce este elaborat prin sufletul înţelegerii sau afectivităţii.

Mai aveţi şi ceea ce numim Eul nostru. Eul este elementul cel mai înalt al entităţii noastre. Ceea ce purtăm în conştienţa morală sunt idealurile, gândurile morale, estetice, ideale. Aşa cum privirea omului este închisă într-un fel spre înăuntru, dar prin simţurile sale el se poate deschide spre lumea exterioară încât poate spune: eu percep culori, sunete, căldură şi frig, tot astfel el are şi conştienţa că în spatele acestor percepţii de sunete, culori, căldură, frig există şi o altă realitate. Sunt fiinţele care fac parte din regnurile animal, vegetal şi mineral. Asta este în spatele percepţiei. Omul îşi poate deci reprezenta lumea ca prelungindu-se astfel mai departe, dincolo. Dar vederea acestui dincolo este închisă omului obişnuit. Dacă nu ar fi aşa, materialismul n-ar putea exista. Dacă ar avea vederea liberă asupra domeniului care se ridică deasupra sufletului senzaţiei şi a sufletului conştienţei, el ar fi la fel de nebun să se îndoiască de lumea spirituală cum ar fi nebun să se îndoiască astăzi de existenţa regnului animal, vegetal, mineral.

Gâdiţi-vă acum: Eul, elementul superior al omului, cuprinde sufletul senzaţiei, al înţelegerii şi al conştienţei. Pentru Arhanghel, viaţa sa interioară începe cu ceea ce el resimte în sufletul înţelegerii sau afectivităţii. El se ridică apoi în Eul său, care însă se întinde într-o lume a regnurilor superioare, o lume de fapte spirituale în care el trăieşte aşa cum trăieşte omul în regnul animal, vegetal, mineral care îl înconjură. Trebuie deci să recunoaştem că, dacă această fiinţă arhanghelică poate avea în viaţa sa interioară ceea ce noi, ceilalţi oameni, numim Eu, nu poţi totuşi să spui că acest Eu al Arhanghelului ar fi asemănător cu cel pe care îl numim noi astfel. Eul Arhanghelului, care se află într-adevăr cu două trepte deasupra celui al omului, nu este de aceeaşi natură cu Eul uman. El îşi are rădăcinile într-o lume superioară, aflată cu două trepte deasupra omului. Aşa cum omul, prin simţurile sale, vede culorile, aude sunetele, tot astfel Arhanghelul îşi coboară privirea asupra lumii care include Eul ca adevăr obiectiv, doar că în jurul acestui Eu se grupează încă ceva din această parte a astralului pe care noi oamenii îl cunoaştem în noi ca suflet al înţelegerii sau afectivităţii. Reprezentaţi-vă aceste entităţi contemplând o lume care nu atinge ceea ce este de natură minerală, vegetală şi animală. Spuneţi-vă că atunci când privirea lor, care este o privire spirituală, contemplă imaginea acestei lumi ei percep acolo centre. Aceste centre sunt Eurile umane în jurul cărora se grupează iar ceva ca un fel de aură. Aveţi astfel o idee despre modul în care o fiinţă arhanghelică vede indivizii care, într-un popor, depind de ea şi constituie acest popor. Universul său constă într-un câmp de percepţie astrală în care se găsesc anumite centre. Aceste centre, aceste puncte sunt diverse personalităţi omeneşti, diverse Euri umane. Astfel, aşa cum culorile şi sunetele, căldura şi frigul sunt în câmpul nostru de percepţie şi constituie lumea care ne interesează, noi suntem noi înşine, printr-o parte a vieţii noastre interioare, un câmp de percepţie pentru Arhangheli, pentru Sufletele popoarelor. Aşa cum noi intervenim în lumea exterioară, o prelucrăm şi o transformăm în instrumente, tot astfel, în măsura în care ţinem de cutare sau cutare popor, noi suntem acele obiecte care aparţin câmpului de lucru al Arhanghelilor sau Spiritele popoarelor, după cum ţinem de un Spirit al poporului sau altul.

Aici pătrundem ‒ oricât de extraordinar ar părea acest lucru ‒ într-o teorie a cunoaşterii superioară, cea a Arhanghelilor. Acest mod de cunoaştere este într-adevăr cu totul diferit de cel al oamenilor, căci ceea ce pentru Arhangheli constituie „datul“ este deja cu totul diferit. Pentru om, „datul“ este ceea ce este răspândit în spaţiu, ceea ce ne apare prin simţurile noastre ca sunet, culoare, căldură, frig, senzaţie de moale şi de dur. Pentru Arhangheli, „datul“ este ceea ce apare în câmpul conştienţei omului. Este pentru ei o cantitate de centre, de puncte în jurul cărora se aglomerează experienţele interioare ale omului, în măsura în care ele se desfăşoară în sufletul înţelegerii sau afectivităţii; dar activitatea lor proprie, în cazul corespunzător, este de ordin mai înalt.

Cum se nuanţează deci imaginea pe care Arhanghelii sau Spiritele popoarelor şi-o fac despre Univers? Pentru om, senzaţia pe care el o are despre ceea ce îl încojoară este diversificată prin faptul că atunci când el ia un obiect în mână îl resimte ca rece sau cald. Arhanghelul vieţuieşte ceva analog când întâlneşte indivizi umani. El vede pe unii care au mai multă activitate interioară, care au un suflet mai bogat, aceştia îi fac o impresie mai puternică. Alţii îi par leneşi, apatici, săraci în viaţa interioară. Toate aceste fiinţe reprezintă pentru el ceea ce sunt căldura şi frigul în imaginea despre lume pe care şi-o face sufletul omului. Aşa se diversifică imaginea lumii pentru Arhangheli şi, în funcţie de aceasta, el poate să se slujească de indivizi, să elaboreze în propria sa fiinţă, pentru ei, ceea ce trebuie să conducă ansamblul unui popor.

Între viaţa acestui Arhanghel şi cea a poporului în fruntea căruia el se află mai este şi un alt raport. Aşa cum viaţa omului cunoaşte perioade de creştere şi de descreştere, o tinereţe şi o bătrâneţe, Arhanghelul cunoaşte o tinereţe şi o bătrâneţe care corespund dezvoltării şi decadenţei civilizaţiei în poporul pe care îl conduce.

Să pătrundem din nou în viaţa interioară a unuia dintre Arhangheli. După ceea ce v-am spus, veţi fi remarcat că ceea ce fiinţa umană primeşte din afară Arhanghelul primeşte dinăuntru; de aceea, când discerne indivizii unui popor ca tot atâtea centre, el are sentimentul că ceea ce îi apare lui astfel apare în conştienţa sa din interior, dar îi este cumva străin. Este puţin asemănător cu ideile subite care apar în conştienţa noastră. Şi la el apare ‒ dar în sens invers ‒ ceea ce există la om ca tinerete şi bătrânete. Pentru om, tinereţea înseamnă că membrele sale îi par proaspete şi sprintene, el le simte crescând şi dezvoltându-se. La bătrâneţe, ele îi par fără vlagă şi refuză să îl slujească. Acest lucru îl simte venind din interiorul său. Arhanghelul o simte şi el venind din interiorul său, însă creşterea şi decadenţa unui popor sunt totuşi pentru el ceva străin, despre care are impresia că nu depinde de el, că nu este direct implicat, deşi asta îi dă prilejul să se încorporeze într-un anumit popor la o epocă dată. Când i se prezintă posibilitatea de a se încorpora într-un popor care este în faza ascensională a vieţii sale, care este în plină creştere, Arhanghelul coboară aşa cum coboară un suflet omenesc când şi-a terminat existenţa sa între moarte şi o nouă naştere. Tot astfel coboară Arhanghelul într-un popor şi se încorporează acolo. El resimte şi moartea poporului respectiv, necesitatea de a se retrage când centrii pe care îi percepe încep să fie mai puţin productivi, mai puţin activi, când viaţa lor interioară începe să devină săracă. Vine atunci momentul în care el părăseşte o comunitate de acest gen; el intră în „Devachanul“ lui, în existenţa sa dintre moarte şi o nouă naştere, aşteptând prilejul de a regăsi, mai târziu, o altă comunitate. Tinereţea unui popor, ascensiunea sa corespunde deci tinereţii Spiritului poporului, şi acest Spirit al poporului o percepe ca pe un element proaspăt şi dinamic în care trăieşte. În ce priveşte perioada de decadenţă a vieţii poporului, el o resimte ca şi cum centrii care sunt în câmpul percepţiilor sale s-ar usca. Iată ce ne poate da o idee despre ceea ce este viaţa interioară a unui astfel de Suflet al poporului.

Oprindu-ne asupra celor arătate putem spune: în anumite privinţe un astfel de Suflet al poporului este destul de depărtat de viaţa indivizilor, căci ceea ce trăieşte în sufletul senzaţiei unui om şi în partea inferioară a sufletului înţelegerii acestuia constituie un domeniu în care Spiritul poporului, Arhanghelul, nu ajunge. Acest domeniu este totuşi foarte real pentru om. El simte că face parte din ceea ce viaţa sa are mai profund, mai intim. În anumite privinţe, natura Arhanghelului care conduce poporul planează deasupra individului. Arhanghelul care conduce poporul rămâne departe de lucrurile personale pe care le vieţuieşte omul când are percepţii senzoriale. ‒ Dar există mediatori, şi este important pentru noi să înţelegem că există aceşti mediatori. Sunt fiinţele pe care le numim Îngeri, şi care se află între Arhangheli şi om. Luaţi aceste cuvinte în sensul cel mai strict: Spiritele popoarelor sunt Arhangheli, sunt spirite care au terminat transformarea corpului astral în Sine spirituală sau Manas şi care acum transformă corpul lor eteric în Budhi. Între aceste fiinţe şi oameni se află Îngerii. Ei sunt ocupaţi să transforme corpul lor astral în Manas sau Sine spirituală, dar încă nu au terminat această muncă. În ce-l priveşte pe om, el este la începutul acestei munci în epoca actuală, în timp ce Îngerii aproape au terminat această muncă, fără să fi ajuns totuşi încă la capăt. De aceea, domeniul acestor entităţi este mult mai apropiat de cel în care trăieşte omul. Putem spune că fiinţele îngereşti, cu întregul lor sufletesc, sunt aplecate asupra a ceea ce numim corpul astral. De aceea ele au o perfectă înţelegere a tot ce poate resimţi în fapt personalitatea umană ca suferinţă şi bucurie. Însă, pe de altă parte, fiindcă ele se ridică mult deasupra Eului omului, deoarece au un Eu superior, pot să asimileze o parte a lumii spirituale, căci câmpul conştienţei lor se întinde până în domeniul în care se situează lumea conştientă a Arhanghelilor. Ei sunt deci în adevăr intermediari între Arhangheli şi individualităţile umane. Primesc ei înşişi ordine de la Spiritele popoarelor pentru a le transmite sufletelor individuale, iar din această transmitere rezultă ceea ce orice om poate face nu numai pentru progresul său, pentru propria sa dezvoltare, ci şi pentru poporul întreg.

Căci două curente străbat, unul lângă altul, viaţa oricărui om. Unul este cel care îl face să înainteze din încarnare în încarnare, cel care îl priveşte personal, şi de care el trebuie să se ocupe înainte de toate pentru a îndeplini datoria care, în fond, este cea mai imperativă din toate, fiindcă este datoria cea mai proprie. El nu trebuie să rămână pe loc, pentru că atunci germenii depuşi în el ar rămâne sterili dacă nu s-ar ocupa de ei. Este problema lui proprie, ceea ce îl face să progreseze din încarnare în încarnare. Pe de altă parte, contribuţia sa la comunitatea poporului său, la problemele nemijlocite ale poporului său provine din inspiraţia Îngerului care duce ordinele Arhanghelului spre fiecare om. Ne putem deci reprezenta o ţară locuită de un popor, apoi, deasupra acestui popor, aura poporului, aura eterică, iar aici intră în joc forţele Spiritului poporului pentru a modifica corpul eteric al individului după cele trei feluri de forţe. Cel care acţionează astfel în aura poporului este Arhanghelul, o fiinţă aflată cu două trepte deasupra omului, care planează deasupra poporului şi hotărăşte în mare asupra a ceea ce trebuie să facă acest popor. Arhanghelul ştie ce trebuie să fie făcut în perioada de creştere, de tinereţe a poporului; el ştie spre ce treburi ale poporului trebuie folosită trecerea de la tinereţe la bătrâneţe pentru ca impulsurile sale să acţioneze corect.

Aceste mari trăsături, mari linii, le trasează Arhanghelul. Dar aici, jos, pe planul fizic, le realizează individul. Apoi, între om şi Arhanghel sunt intermediari Îngerii, care împing pe fiecare om la locul pe care trebuie să îl ocupe pentru ca în sentimentul poporului să se întâmple ceea ce corespunde directivelor generale ale Arhanghelului. Avem o reprezentare justă despre acest lucru dacă ne imaginăm cele ce v-am descris nu ca pe o simplă alegorie, ci ca pe o realitate.

În toată ţesătura urzită astfel de Arhanghel intervin, pe de altă parte, ceea ce numim Arhanghelii nenormali, Spiritele limbii, în sensul în care am vorbit în ultima conferinţă. Am explicat şi ceea ce era intervenţia Spiritelor nenormale ale personalităţii, Arhai. Putem îmbrăţişa acum cu privirea domeniul în care Arhanghelul dă directive, în care el repartizează misiunile care vor fi apoi transmise prin Îngeri fiinţelor umane. Însă Arhanghelul poate acţiona şi în domeniul Spiritelor nenormale ale personalităţii, iar aceste spirite nenormale ‒ care au ţeluri cu totul diferite de cele ale Arhanghelilor ‒ pot zădărnici în anumite privinţe măsurile luate de Arhanghel. Când se întâmplă aşa, când aceste Spirite nenormale ale personalităţii se pun de-a curmezişul măsurilor luate de Arhangheli, poţi să constaţi că în sânul unui anumit popor se formează grupări care se încarcă cu sarcini speciale. Prin faptul că într-un popor se formează astfel de grupări cu sarcini speciale, intervenţia Spiritelor personalităţii devine extrem de vizibilă. Acest fapt se poate extinde pe multe secole. În Germania, de pildă, tocmai în domeniul în care noi trebuie să lucrăm în mod deosebit spiritual-ştiinţific poţi observa că Arhanghelul germanilor s-a ciocnit timp de secole cu acţiunea adesea contrară a anumitor Spirite opuse ale personalităţii. Fărâmiţarea naţiunii germane în mici popoare este într-adevăr rezultatul acestei duble acţiuni a Spiritelor nenormale ale personalităţii şi a Arhanghelilor.

Popoarele de acest gen sunt oarecum puţin centralizate, ele tind mai mult la dezvoltarea indivizilor. Ceea ce de altminteri este bine, fiindcă, prin însuşi acest fapt, în mentalitatea populară se poate exprima o mare diversitate, multiple nuanţe.

Dar poate să apară şi un alt caz, în care nu Spiritul nenormal ci Spiritul normal al personalităţii este cel care se manifestă în Spiritul timpului şi devine, să zicem aşa, mai important într-un fel decât ar fi fost el în cursul obişnuit al lucrurilor.

Când privim un popor, prima forţă pe care o vedem este deci Arhanghelul. Apoi intră în joc Spiritul timpului, care dă ordinele sale Arhanghelului, iar acesta le trimite Îngerilor, care le comunică fiecărui om în parte. Cum de obicei nu vezi decât ceea ce este cel mai aproape de tine, în această acţiune comună vedem acţiunea Îngerului ca fiind cea care pare să aibă cea mai mare importanţă. Dar se poate întâmpla ca Spiritul timpului să dea ordine cu mai mare greutate, mai imperative, se poate deci să fie obligat, ca să spunem aşa, să retragă ceva Arhanghelului, asta pentru că el trebuie să separe o parte a poporului ca să se împlinească ceea ce reprezintă sarcina timpului, misiunea Spiritului timpului. Într-un astfel de caz are loc o sciziune între unele comunităţi ale poporului. Atunci Spiritul timpului are vizibil comanda asupra Arhanghelului. Este ceea ce s-a petrecut când poporul olandez s-a separat de trunchiul comun pe care îl forma cu poporul german. Olanda şi Germania aveau la obârşii un acelaşi Arhanghel, iar sciziunea s-a operat prin faptul că la un moment dat Spiritul timpului a selecţionat o parte a acestei comunităţi şi i-a încredinţat ceea ce urmau să devină responsabilităţile importante ale spiritului timpului modern. Tot ceea ce puteţi şti din istoria Olandei ‒ istoria nu este decât aspectul exterior, Maya unui proces interior ‒ este doar o reflectare a acestui proces interior. Exterior, vedem producându-se o sciziune între poporul olandez şi ansamblul comunităţii germane. Dar fondul lucrurilor este faptul că Spiritul timpului avea nevoie de un instrument pentru a împlini o anumită misiune peste mări. Întreaga misiune a poporului olandez a fost o misiune a Spiritului timpului. Şi dacă acest popor a fost desprins de ansamblul său a fost pentru ca el să îi dea Spiritului timpului posibilitatea ca la un moment dat să realizeze ceva important. Ceea ce povestesc istoricii nu este decât Maya exterioară, care mai curând ascunde adevăratele fapte decât să le reveleze.

Puteţi vedea şi în altă parte ceea ce s-a produs acolo într-un mod atât de frapant, adică faptul că o parte a unui popor a trebuit să se separe de ansamblul lui. Este vorba de poporul portughez. Aici veţi căuta în van alte cauze pentru această separare decât cea a unei victorii a Spiritului timpului asupra Arhanghelului. Dacă treceţi în revistă faptele, descoperiţi că aici prilejul a fost folosit pentru a forma un anumit popor ‒ prilejurile fiind puţin numeroase. Spaniolii şi portughezii formau un acelaşi popor. Motivele exterioare sunt acelea că fluviile sunt cu adevărat navigabile numai până la graniţa portugheză. Nu există alt motiv exterior. În schimb, există o motivaţie interioară, şi anume faptul că trebuiau să fie împlinite anumite sarcini, care au devenit chiar problema portughezilor, sarcini diferite de cele care reveneau întregului popor spaniol. Vedem atunci că pentru o vreme Spiritele timpului au o activitate mult mai intensă decât de obicei. Vedem cum armonia care domnea până atunci este înlocuită printr-o altă legătură. În loc să dea instrucţiunile sale Arhanghelului, Spiritul timpului intervine direct în istoria poporului, iar celelalte spirite folosesc acest prilej pentru a înfăptui o încorporare. Când un astfel de popor este desprins în acest fel, Spiritul timpului îşi asumă atât de bine pentru o anumită perioadă de timp funcţiile de Arhanghel încât, în primul foc al entuziasmului care pune stăpânire pe indivizi, această separare nu se manifestă mai întâi decât prin agitaţie, prin excitaţie în poporul de care este vorba. Această agitaţie provine din misiunea Spiritului timpului. Apoi se creează posibilitatea pentru un Arhanghel normal şi un Arhanghel nenormal să se încorporeze în partea poporului astfel desprinsă. Iată cum s-au format popoarele olandez şi portughez, care au primit apoi proprii lor Arhangheli, normal şi nenormal. În ceea ce s-a încorporat astfel, în diferenţele temperamentului poporului care se manifestă atunci la indivizi vezi cum au intrat în acţiune aceste entităţi spirituale. Le vezi intervenind într-un mod cu totul curios şi recunoşti atunci că istoria, aşa cum se desfăşoară ea în exterior, nu este decât o reflectare a intervenţiei lor.

Astfel, afirmaţia după care lumea exterioară este Maya, iluzie, ia treptat un sens tot mai concret. Ceea ce se petrece în istorie nu este decât reflectarea exterioară a entităţilor spirituale, suprasensibile, aşa cum omul exterior vizibil nu este decât reflectarea omului interior. De aceea eu a trebuit să spun, şi asta trebuie mereu accentuat: afirmaţia că „lumea este Maya“ este de cea mai mare importanţă. Dar nu este destul să-ţi repeţi aceste cuvinte într-un mod abstract; trebuie chiar să fii în stare să le aplici până în detalii.

Am văzut însă deja că şi alte spirite şi Ierarhii sunt active în ceea ce noi numim lumea. Am vorbit despre Arhanghelii normali şi nenormali. Arhanghelii nenormali ni s-au revelat ca fiind în realitate Spirite ale formei sau Puteri, care au renunţat să dezvolte o parte a calităţilor lor. Dar ce este cu Spiritele normale ale formei? Pe acestea le găsim cu patru trepte deasupra omului. Vom mai spune câte ceva despre aceste Spirite normale ale formei în viitoarea conferinţă. Acestea sunt deci entităţi aflate cu patru trepte deasupra omului. Dar seria Ierarhiilor nu se opreşte la ceea ce am numit Spiritele formei. Deasupra lor întâlnim Spiritele mişcării ‒ Dynamis sau Tării; mai sus avem Kyriotetes ‒ Domnii sau Spirite ale înţelepciunii, cum am spus în Ştiinţa ocultă şi în scrierea mea despre Cronica Akasha.

Acum puteţi înţelege că legea renunţării, a întârzierii este valabilă şi pentru spirite mai înalte, că şi Spiritele mişcării ar putea deci să rămână în urmă în anumite atribute ale lor ‒ Spiritele mişcării sunt cu cinci trepte deasupra omlui ‒, dar anumite Spirite ale mişcării participă azi la evoluţia omenirii ca şi cum ele nu ar fi decât Spirite ale formei. Prin anumite calităţi ale lor, ele sunt în realitate Spirite ale mişcării; prin altele, cele la care ele au renunţat, sunt Spirite ale formei. Există deci Spirite normale ale formei cu patru trepte deasupra omului şi alte spirite care acţionează pe acelaşi teren cu aceste Spirite ale formei, dar care în realitate sunt Spirite ale mişcării. Aşa cum Arhanghelii normali şi nenormali se întâlnesc pe terenul unui acelaşi popor, există un teren pe care acţionează în acelaşi timp Spiritele normale ale formei şi Spiritele nenormale ale formei, acestea din urmă fiind Spirite întârziate ale mişcării. Iar din colaborarea lor se naşte ceva ce îi priveşte îndeaproape pe oameni; prin aceasta se configurează ceea ce noi numim rasele umane, pe care trebuie să le deosebim de popoare.

Acest mod de a vedea lucrurile ne dă o noţiune, nu confuză, ci fluidă. Căci nu trebuie amestecat totul. Un popor nu este o rasă. Noţiunea de popor nu are nimic comun cu cea de rasă. O rasă se poate împărţi în popoare diferite. Rasele sunt alt fel de comunităţi decât popoarele. Desigur, noi vorbim pe bună dreptate de un popor german, olandez sau norvegian; dar vorbim şi despre o rasă germanică. Ce conţine deci noţiunea de rasă? Într-o rasă acţionează acele entităţi pe care le numim Spiritele normale ale formei sau Puteri şi entităţile pe care le-am cunoscut ca Spirite nenormale ale formei, care de fapt sunt Spiritele mişcării cu misiune de Spirite ale formei. Datorită lor oamenii sunt împărţiţi în rase. Ceea ce face ca pe Pământ toţi oamenii să fie egali, ceea ce face din orice fiinţă umană, oricare ar fi rasa căreia îi aparţine, un membru al omenirii întregi depinde de Spiritele normale ale formei. Dar ceea ce acţionează asupra întregului Pământ pentru a împărţi oamenii în rase, acest lucru depinde de Spiritele nenormale ale formei, care au renunţat la o evoluţie normală pentru ca astfel Pământul să nu poarte o omenire uniformă, ci să aibă o multitudine de fiinţe umane.

Am schiţat astfel fundamentul diferitelor popoare. Privirea noastră îmbrăţişează întreaga planetă Pământ. O vedem destinată prin Spiritele normale ale formei să poarte o omenire unică, găsim că Spiritele mişcării rămase în urmă s-au introdus pe acest teren al Spiritelor formei şi, ca Spirite nenormale ale formei, au împărţit omenirea dispersată pe Pământ, au împărţit-o în rase. Dacă căutăm să vedem ce vor realmente aceste spirite, dacă căutăm să înţelegem ţelurile şi sarcinile Spiritelor normale şi nenormale ale formei, înţelegem şi ceea ce aşteaptă ele de la rasele umane cât şi faptul că acestea ‒ rasele ‒ slujesc, într-un cuvânt, ca bază, ca puncte de sprijin pentru ceea ce urmează să crească din ele. Când vom trece apoi la poporul ca atare vom putea înţelege despre ce este vorba.