Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR

GA 121


CONFERINŢA a VII-a

Christiania, 12 iunie 1910, seara

Dacă urmăriţi spiritul celor spuse în ultimele zile veţi găsi de înţeles acum faptul că entităţile şi forţele diferitelor Ierarhii nu se limitează la a dirija şi conduce evenimentele pământeşti şi mai ales evoluţia omenirii, ci trec şi ele printr-un fel de evoluţie, de dezvoltare. Am văzut în conferinţele precedente cum colaborează entităţile care aparţin uneia sau alteia dintre Ierarhii, cum, de pildă, Spiritele formei normale şi nenormale se înţeleg între ele pentru a întemeia rasele.

Să ne întrebăm cum avansează aceste entităţi spirituale cu care avem acum de-a face în propria lor evoluţie. Unele dintre ele, poţi constata, tocmai în epoca noastră fac un pas înainte. Începând cu catastrofa atlanteeană, cu începutul erei postatlanteene trăim într-adevăr într-o epocă în care anumite fiinţe arhanghelice se ridică la rangul de Arhai, de Spirite al timpului. Faptul este extraordinar de interesant de observat, fiindcă nu îţi faci o idee justă despre modul în care se petrec lucrurile în Univers decât când vezi anumite Spirite ale popoarelor, Suflete ale popoarelor pe care noi la numim Arhangheli, ridicându-se la un rang superior. Această înălţare este legată într-adevăr de faptul că răspândirii omenirii, pe care trebuie să o privim ca repartiţie a raselor, a venit să i se adauge din timpurile atlanteene încoace un al doilea val de migraţii, un al doilea curent de omenire. Trebuie să mergi foarte departe în urmă, până în primele epoci ale Atlantidei, ca să regăseşti momentul în care oamenii au fost repartizaţi, împărţiţi în cele cinci rase principale despre care am vorbit. Dacă vrei să ştii când au ajuns în acel punct anumit din Africa cei care au format apoi rasa neagră sau etiopiană, şi când s-au instalat în Asia Meridională popoarele care alcătuiesc rasa malaeză, trebuie să urci chiar la începutul erei atlanteene. Dar acestor prime migraţii li s-au adăugat alte curente.

În timp ce Pământul era deja colonizat de primii reprezentanţi ai acelor rase, în aceleaşi regiuni au fost trimise alte grupuri. Este vorba aici de un curent mai tardiv, un curent al timpurilor atlanteene mai târzii. Dacă vrem să înţelegem cum s-au dispersat rasele în Europa, în Africa, în America şi ce a urmat apoi spre sfârşitul erei atlanteene şi, parţial, la începutul erei postatlanteene, în timp ce Atlantida se fărâmiţa treptat trebuie să ne fie clar că avem de-a face cu un curent puternic al omenirii care a fost împins până înăuntrul Asiei, până în teritoriul indian şi că pe drum, aşa cum am spus-o adesea, unele grupuri au rămas în urmă; din acestea s-au constituit diferitele popoare ale Africii, Asiei şi Europei. A existat deci o primă dispersie, apoi un al doilea val, un al doilea curent. Acest al doilea curent mergând din vest în est era alcătuit din comunităţi umane care erau sub conducerea unui Arhanghel. Dar călăuzele spirituale ale acestor mase de emigranţi erau dintre Arhanghelii care sunt mai mult sau mai puţin avansaţi, cu alte cuvinte, am spune: erau mai mult sau mai puţin aproape de rangul pe care îl ocupau Spiritele timpului. Poporul al cărui Arhanghel s-a ridicat primul la rangul de Spirit al timpului trebuie să-l căutăm în Orientul Îndepărtat. Este cel care s-a amestecat cu populaţia originară a Indiilor, populaţie care forma clasa superioară a acestei ţări, şi a pus bazele primei civilizaţii postatlanteene, după ce Arhanghelul său s-a ridicat la rangul de Spirit al timpului, devenirid astfel Spirit al timpului sau Arhai al erei postatlanteene. Acest Spirit al timpului a dirijat antica civilizatie sacră a Indiei, făcând-o să devină la acea epocă cea mai importantă dintre toate. Celelalte popoare ale Asiei, care se dezvoltau treptat-treptat, mult timp nu au fost dirijate decât de Arhangheli.

Şi popoarele Europei, care rămăseseră în urmă în timpul emigrării din vest în est, şi ele au fost mult timp sub direcţia Arhanghelilor, pe vremea când Arhanghelul Indiei fusese deja ridicat la rang de Arhai. Intenţiile acestui Arhai au fost transmise marilor instructori ai Indiei, sfinţilor Rishi, care, primind astfel comunicările de la acest spirit superior, au putut să-şi împlinească misiunea de care am vorbit. Acest Spirit al timpului îşi exercita de multă vreme acţiunea sa, în timp ce populaţia care se întindea în nordul vechii Indii era încă sub conducerea unui Arhanghel. Şi după ce Spiritul timpului Indiei şi-a împlint misiunea sa, a fost promovat la conducerea întregii evoluţii a omenirii postatlanteene.

În epoca Persiei primitive apare apoi Spiritul personalităţii, Spiritul timpului care dă intuiţiile sale marelui Zarathustra sau Zoroastru. Avem aici un nou exemplu al modului în care un Arhanghel, deci un Suflet al poporului, se ridică la rangul de Spirit al timpului. Şi, aşa cum am spus la început, asistăm la un acelaşi spectacol în epoca noastră; cu ajutorul misiunii pe care o împlinesc, Arhanghelii se ridică la rangul de Spirite conducătoare ale timpului.

O evoluţie de acelaşi gen a avut loc mai târziu, pe de o parte pentru poporul egiptean şi Arhanghelul său, iar pe de altă parte pentru poporul caldeean cu Arhanghelul său. Arhanghelul poporului egiptean devine un Spirit al timpului şi preia, ca să spunem aşa, direcţia, conducerea care înainte îi revenea Arhanghelului caldeean. Ghidul, călăuza spirituală a perioadei egipteano-caldeene este deci al treilea dintre aceste puternice Spirite conducătoare ale timpului, care s-au ridicat treptat de la rangul de Arhangheli. Această epocă este, de asemenea, cea în care va avea loc şi o altă foarte importantă evoluţie, care se continuă paralel cu cea a civilizaţiei egipteano-caldeene şi care este în raport cu ceea ce am relevat în ultima conferinţă.

În adevăr, am văzut că tot ceea ce face parte din tulpina semită ocupă o situaţie aparte, capătă un sens deosebit şi că Iahve a ridicat din ea poporul pe care l-a ales să fie al său. Făcând astfel dintr-o anumită rasă propriul său popor când această rasă creştea treptat-treptat, Iahve a trebuit mai întâi să fie reprezentat în faţa acestui popor printr-un fel de Arhanghel; apoi acest Arhanghel, care în zorii timpurilor poporului semit era sub inspiraţia directă şi constantă a lui Iahve, a devenit el însuşi Spirit al timpului. Deci avern, în afară de Spiritele timpului obişnuite, progresiste, ale vechilor popoare ale Indiei, ale Persiei şi ale Caldeei, avem încă un Spirit al timpului care joacă un rol special prin faptul că acţionează în sânul unui singur popor. Acest Spirit al timpului era încărcat, într-un anumit fel, cu misiunea unui Spirit al poporului; avem un Spirit al timpului pe care îl putem numi Spiritul poporului semit. Misiunea acestui Spirit a fost cu totul specială. Îl veţi înţelege dacă veţi lua în seamă faptul că, pe scurt, poporul de care vorbim a fost într-un fel retras din evoluţia normală, că a fost condus într-un mod special, aparte, că, să spunem aşa, au fost luate dispoziţii speciale pentru a conduce acest popor. Prin aceste dispoziţii speciale, acest popor a primit o misiune a cărei sens şi importanţă au fost cu adevărat considerabile pentru era postatlanteeană, şi care se deosebeşte de misiunile tuturor celorlalte popoare. Pentru a înţelege care este misiunea acestui popor semit trebuie să o compari cu misiunile cu care au fost însărcinate celelalte popoare ale erei postatlanteene.

În omenire există două curente spirituale. Despre unul din ele, pentru a-l desemna într-un mod exact, spunem că el porneşte din pluralism, s-ar putea spune din monadologie; este cel care vede esenţialmente originea şi izvorul existenţei într-o multitudine de entităţi şi de forţe. Puteţi căuta în lumea întreagă,veţi vedea peste tot că popoarele erei postatlanteene au pornit de la multiplicitatea divinului. Aveţi mai întâi trinitatea Indiei antice, care mai târziu a devenit Brahma, Shiva şi Vishnu. Regăsiţi echivalentul în mitologia germanică, de pildă trinitatea Odin, Honir şi Lodur ş.a.m.d. Peste tot veţi găsi o trinitate care se împarte în multiplicitate, nu numai în mitologii şi teologii ci şi în filosofii, în care se prezintă sub formă de monadologie, teoria monadelor. Prin faptul că pleacă de la multiplicitate, acest curent spiritual poate lua formele cele mai variate. Se poate spune că în timpul erei postatlanteene, din Orientul cel mai îndepărtat, din India până în Europa, de-a lungul unei mari curbe care trece prin Asia, acest cult al multiplicităţii, care în principal se exprimă în concepţia noastră spiritual-ştiinţifică, adică admite existenţa unei multitudini de entităţi şi Ierarhii, a căpătat cele mai diverse forme şi reprezentări.

Acestui cult al multiplicităţii trebuia să i se opună un curent de sinteză, un curent unitar pornind de la monon, monism. Adevăraţii inspiratori a tot ce este monoteism şi monism, purtătorii unui impuls tinzând spre un Dumnezeu unic, au fost popoarele semite. Acest fapt face parte din natura lor şi ‒ dacă vă amintiţi ce am spus dimineaţă ‒ este în sângele lor să reprezinte Dumnezeul unic, „Mononul“.

Dar cel care contemplă Universul vast nu ar merge departe dacă s-ar mulţumi să repete: Unitatea, Mononul, este la obârşia lumii. Monismul sau monoteismul singur nu poate fi decât ultimul ideal. El n-ar putea duce niciodată la o adevărată cunoaştere a lumii, la o concepţie pătrunzătoare şi concretă a Universului. Trebuia totuşi ca acest curent, monoteismul, să fie reprezentat şi el în era postatlanteeană. A fost deci însărcinat un popor să depună acest ferment, să dea un impuls spre monoteism. Această sarcină i-a revenit poporului semit. Vedeţi deci, ca să spunem aşa, cu ce rigoare abstractă, în ce mod inexorabil s-a încarnat în el principiul monoteist; în măsura în care toate celelalte popoare au sfârşit prin a reuni multiplele lor divinităţi într-una singură, impulsul le-a venit din această parte. De aici a venit monoteismul. Celelalte popoare aveau impulsuri pluraliste.

Este foarte important să iei aminte la aceste lucruri. Cine caută să regăsească vechile impulsuri ebraice în acţiunile lor ulterioare constată că şi astăzi monoteismul încă domină sub forma sa cea mai radicală în învăţătura rabinilor savanţi. Că principiul lumilor nu poate fi decât monoteist ‒ asta avea ca sarcină să aducă ca impuls poporul evreu. Se poate spune că toate celelalte naţiuni, toate celelalte popoare, Spirite ale timpului, au avut o sarcină analitică; ele au trebuit să reprezinte principiul Universului divizat, împărţit în mai multe entităţi; la indieni, de pildă, extrema abstracţie care este „Monon“ s-a descompus foarte curând în trinitate, aşa cum Dumnezeul unic al creştinismului s-a divizat în Trei Persoane. Toate celelalte popoare au ca sarcină să analizeze fundamentul Universului şi, prin aceasta, să încarce cu mult conţinut elementele care îl constituie, să se umple din plin cu reprezentări în stare să cuprindă cu iubire fenomenele. Misiunea poporului evreu a fost aceea de a se întoarce de la orice multiplicitate şi, într-un spirit de sinteză, să se încredinţeze Unului; tocmai de aceea tendinţa de speculaţie, gândirea sintetică s-au dezvoltat în cel mai înalt grad, de pildă, în Cabbala.

Tot ce putea fi scos, extras din Unitatea obţinută prin efortul sintezei, acţiunea unificatoare a Eului, a fost făcut în decursul mileniilor prin spiritul semit. Aceasta este marea polaritate care opune pluralismul monismului şi acesta este sensul impulsului semit în lume. Nu există monism fără pluralism; nu este posibil unul fără celălalt. De unde şi necesitatea amândurora; trebuie să ştii să le recunoşti.

Limbajul obiectiv al faptelor vă plasează adesea în faţa unor cunoştinţe cu totul diferite de simpatiile şi antipatiile ce se afirmă într-o parte sau alta. De aceea trebuie să întelegi bine diferitele Spirite ale popoarelor. În timp ce ghizii popoarelor din Asia şi din Africa se ridicaseră de mult timp la rangul de Spirite ale timpului sau Spirite ale personalităţii, iar unii din ei candidau chiar la treapta următoare, cea de Spirit al formei ‒ de pildă, acel Spirit al timpului care cârmuise India antică ajunsese chiar sub un anumit raport la rangul de Spirit al formei ‒, diversele popoare din Europa continuau să fie conduse de Arhanghelii lor. Abia în epoca a patra postatlanteeană s-a ridicat Arhanghelul Greciei deasupra diferitelor popoare ale Europei conduse de Arhanghelii lor, şi el a ajuns astfel la o poziţie deosebită, dătătoare de ton; a devenit Spiritul dominant al acestei mari epoci, a patra, numită greco-latină. Vedem deci Arhanghelul Greciei ridicându-se la rangul de Arhai, devenind Spirit al personalităţii. Pentru ce anume s-a pregătit astfel acest Arhanghel al Greciei s-a dezvăluit când el a devenit Spirit al timpului în Asia, în Africa şi în Europa, adică în lumea căreia Grecia îi era, într-un fel, centru. Şi în timp ce Arhanghelul grec devenea astfel Arhai, Spiritul timpului aflat în activitate în poporul egiptean şi cel al poporului persan s-au ridicat până la un fel de Spirit al formei. Ajungem astfel acum la un fapt extrem de interesant în evoluţia postatlanteeană. Arhanghelul Greciei, datorită întregii evoluţii pe care a parcurs-o mai înainte, a putut ajunge oarecum repede la poziţia înaltă de Spirit conducător al timpului. Prin aceasta însă s-a petrecut ceva foarte important în timpul epocii a patra postatlanteene.

Ştim că în timpul acestei epoci s-a produs evenimentul datorită căruia omenirea a primit impulsul lui Christos: Misteriul Golgotei. Impulsul primit trebuia să se răspândească pe Pământ în cursul secolelor şi mileniilor următoare. Pentru asta trebuia nu numai ca acest eveniment să aibă loc, ci să intervină şi anumite entităţi conducătoare din diverse Ierarhii. S-a petrecut deci acest lucru cu totul curios şi interesant, faptul că la un moment dat, care coincide aproape cu venirea lui Chistos pe Pământ, Spiritul timpului elenismului a renunţat să se înalţe la treapta de Spirit al formei, deşi era îndreptăţit să ocupe această treaptă, a renunţat la aceasta pentru a deveni Spirit conducător al epocii, Spirit a cărui acţiune s-a prelungit în epocile următoare. El devine reprezentantul, călăuza spirituală a creştinismului exoteric. Astfel, Arhaiul, călăuza spirituală a elenismului, se instalează înaintea impulsului lui Christos. Şi de aceea elenismul se dezagregă atât de repede în epoca în care se răspândeşte creştinismul, pentru că el a renunţat, să zicem aşa, la poziţia sa de Spirit conducător al timpului pentru a putea deveni conducător al creştinismului exoteric. El a devenit spiritul timpului elenismului vechi, misionarul, inspiratorul sau, mai mult, intuitorul creştinismului exoteric care se răspândea. Acest caz concret ne oferă spectacolul unui astfel de sacrificiu despre care am vorbit. Spiritul timpului elenic şi-a împlinit atât de bine misiunea în timpul epocii a patra postatlanteene, încât ar fi putut să ajungă într-o sferă mai înaltă, dar el a renuntat şi a devenit prin aceasta Spiritul creştinismului exoteric în expansiune.

Dar acest act de renunţare nu a fost unic. S-a produs şi un altul, care interesează în mod special tocmai pe cei ce vor să fie discipoli ai cunoaşterii spiritului. În timp ce în îndepărtata Asie, până în cultura egipteană şi greacă, diverşii Arhangheli deveneau Spirite ale timpului, unele popoare din Europa erau încă dirijate de Arhanghelii lor. În timp ce Arhanghelii care fuseseră odinioară trimişi din vest în est se ridicaseră la rangul de Spirite ale timpului, mai era un Arhanghel care conducea popoarele germanice şi mai ales popoarele celte care ocupau în zorii creştinismului o mare parte din Europa de Vest, până spre centru, în Ungaria de azi, prin Germania Meridională şi prin Alpi. Toate aceste popoare aveau ca Arhanghel Spiritul poporului celt, şi ele erau răspândite până departe spre nord-estul Europei. Ele au fost conduse de un Arhanghel important care, la puţin timp după ce a fost dat omenirii impulsul lui Christos, a renunţat să devină Arhai, Spirit al personalităţii; el a hotărât să rămână la rangul de Arhanghel şi să se supună în viitor diferitelor Spirite ale timpului care urmau să apară aici, de pildă, în Europa. Dacă popoarele celte au dispărut ca comunitate închisă este tocmai pentru că Arhanghelul lor a făcut un anumit sacrificu şi s-a încărcat cu o anumită misiune. Iată un exemplu caracteristic al situaţiei în care faptul de a rămâne în urmă într-un anume caz pregăteşte preluarea anumitor misiuni speciale: Ce a devenit deci acest Arhanghel al poporului celt după ce renunţase la a deveni Spirit al personalităţii? El a devenit Spirit inspirator al creştinismului esoteric şi de la inspiraţiile lui pornesc acele învăţături şi impulsuri care se află la baza adevăratului creştinism esoteric. În vestul Europei s-au descoperit lăcaşurile tainice frecventate de cei ce erau iniţiaţi în aceste Misterii, unde ei primeau inspiraţii de la acest ghid spiritual, care iniţial trecuse printr-o instruire importantă ca Arhanghel al celţilor, renunţase să se înalţe şi a preluat o altă misiune, de inspirator al creştinismului esoteric; acest creştinism esoteric trebuia să se continue prin tainele Sfântului Graal şi prin mişcarea rosicruciană. Aveţi aici exemplul unui act de renunţare împlinit printr-o entitate a Ierarhiilor, o întârziere căreia îi puteţi înţelege sensul imediat şi concret. Arhanghelul de care vorbim ar fi putut să se ridice la rangul de Arhai, dar a rămas Arhanghel pentru ca să conducă importantul curent al creştinismului esoteric, a cărui acţiune trebuia să continue prin diversele Spirite ale timpului. Oricare ar fi modul de acţiune al Spiritelor timpului, acest creştinism esoteric va fi sursa pentru tot ceea ce se poate metamorfoza, transforma, din nou sub influenţa diverselor Spirite ale timpului. Avem aici un nou exemplu de renunţare, în timp ce asistăm la marele spectacol în care Spiritele popoarelor urcă la rangul de Spirite ale timpului tocmai în epoca noastră.

Să observăm acum, în cadrul Europei, diversele popoare germanice. Acestea, care la origine erau cârmuite de un Arhanghel, au fost chemate să trecă treptat sub direcţia a diverşi Arhangheli, să se individualizeze ca popoare. Fireşte, este foarte greu să vorbeşti obiectiv despre aceste lucruri, fiindcă în acest domeniu pasiunea şi rivalităţile se trezesc uşor. De aceea, privitor la anumite mistere ale acestei evoluţii poţi vorbi doar aluziv. Din grupul Arhanghelilor de care vorbim a ieşit Arhaiul, Spiritul timpului care conduce epoca noastră, a cincea epocă de civilizaţie postatlanteeană. Asta însă după ce unul dintre Arhanghelii popoarelor germanice a trecut printr-o anumită şcolire. Acest Spirit al timpului care fusese Spiritul poporului epocii greco-latine a devenit Spiritul timpului, care, după cum ştiţi, s-a ocupat mai apoi de răspândirea crestinismului exoteric. Istoria romană mai târzie a fost si ea condusă de un fel de Spirit al timpului care fusese Arhanghelul poporului roman şi care s-a înţeles cu Spiritul timpului creştin pentru o acţiune comună. Amândoi au fost educatorii Arhanghelului care conducea popoarele germanice şi care a devenit apoi Spirit al timpului epocii a cincea postatlanteene. Trebuiau să fie create multe condiţii noi, dar mai ales o foarte puternică individualizare si amestec al diferitelor elemente care constituiau populaţia europeană. Acest fapt ‒ dat fiind că Arhanghelii Asiei şi Africii erau de mult timp Spirite ale timpului ‒, acest fapt nu era posibil decât dacă în Europa conducerea rămânea încă Arhanghelilor, dacă diferitele comunităţi umane erau conduse de Sufletele poporului lor indiferent de Spiritele timpului şi se supuneau în întregime impulsurilor Spiritelor popoarelor înseşi. În momentul în care impulsul creştinismului a intrat în omenire, în Europa se amestecau activităţile unor Suflete ale popoarelor cu spirit foarte independent, fiecare urmându-şi propria cale, ceea ce făcea să fie greu pentru Spiritul timpului epocii a cincea postatlanteene să le poată grupa. De pildă, ca să se poată constitui poporul care ocupă Franţa, s-au amestecat elementele latine, cele celte şi cele france. Prin acest amestec întreaga conducere a primit desigur o anumită configuraţie. Conducerea a trecut într-un fel de la diferiţii Arhangheli conducători ‒ care au primit noi sarcini ‒ la alţii. Am spus ce misiune îi fusese încredinţată Arhanghelului celţilor. Tot aşa am putea indica misiunile Arhanghelilor celorlalte popoare. Astfel, la popoarele născute din amestecul de care vorbim au apărut alţi Arhangheli, care au preluat puterea în momentul în care aceste diferite elemente s-au amestecat. În nordul şi în centrul Europei, pentru foarte mult timp ‒ încă în Evul Mediu ‒ conducerea a rămas încredinţată Arhanghelilor, care nu au primit decât lent influenţa Spiritului timpului ce a precedat impulsul lui Christos. Sufletele popoarelor Europei au devenit apoi slujitorii Spiritului timpului creştin. Arhanghelii Europei s-au pus în slujba acestui mare Spirit comun, dar nici unul dintre popoare nu era în stare să facă pe unul dintre Arhangheli să treacă la rangul de Spirit al timpului. Numai în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea ‒ fapt ce începuse încă din secolul al XII-lea ‒, numai atunci s-a pregătit Spiritul timpului celei de a cincea epoci postatlanteene, sub influenţa căruia suntem şi azi. Acest Spirit al timpului este la fel de eminent ca cele care au condus epocile egipteano-caldeeană, persană primitivă şi hindusă, dar el s-a încorporat într-un mod cu totul aparte. El a trebuit într-adevăr să încheie un fel de compromis cu unul din vechile Spirite ale timpului, cele care au acţionat înaintea impulsului lui Christos, şi îndeosebi cu Spiritul timpului egiptean care, am văzut, s-a ridicat în anumite privinţe la rangul de Spirit al formei. Aşa încât, pe scurt, a cincea epocă postatlanteeană în care ne aflăm este guvernată de un Spirit al timpului care într-un anumit fel este supus la o foarte puternică influenţă, la foarte puternice impulsuri ale Spiritului timpului vechii culturi egiptene şi care este, să zicem aşa, chiar la primele sale începuturi de Spirit al formei.

Aceasta şi este cauza a numeroase sciziuni şi dezbinări ale epocii noastre. Spiritul timpului nostru, al epocii a cincea postatlanteene, se străduieşte să atingă unele vârfuri ale Spiritului şi să ridice pe o treaptă superioară nivelul epocii a patra postatlanteene. Dar el întâlneşte tendinţa materialistă, înclinaţia spre materialism, şi după cum diversele Suflete ale popoarelor sunt mai mult sau mai puţin antrenate spre acest materialism, sub direcţia acestui Spirit al timpului epocii a cincea postatlanteene apare un popor care îi dă Spiritului timpului o nuanţă ce tinde mai mult sau mai puţin către materialism. În timp ce, dimpotrivă, un popor idealist aduce Spiritului timpului o nuanţă mai idealistă.

Or, începând cu secolul al XII-lea până în secolul al XVI-lea s-a dezvoltat tot mai mult o influenţă oarecum paralelă cu cea a Spiritului timpului creştin ‒ care este vechiul Spirit al timpului grec ‒, aşa încât, în fapt, lucru curios, ceea ce numim Spirit al timpului creştin pătrunde în civilizaţia noastră legat de un autentic Arhai al epocii a cincea postatlanteene, dar, pe de altă parte, Spiritul timpului vechiului Egipt, care s-a ridicat la un anumit rang printre Spiritele formei, îşi exercită iar influenţa sa. Şi tocmai pentru că această triplă intluenţă acţionează în întreaga civilizaţie contemporană, tocmai de aceea se manifestă în epoca a cincea cele mai diferite nuanţe de curente culturale şi curente ale Sufletelor popoarelor. Spiritul timpului a putut să dea astfel activităţii sale culorile, nuanţele cele mai variate. În ce-i priveşte pe Arhanghelii care primesc aceste ordine de la Spiritele timpului, şi ei au acţionat într-un mod foarte diferit.

Locuitorii din nordul Europei trebuie să fie deosebit de interesaţi de o problemă asupra căreia vom reveni mai în detaliu în consideraţiile următoare, şi anume cum a acţionat Arhanghelul care a fost trimis la popoarele nordice, la popoarele scandinave şi de la care diferite entităţi arhanghelice din Europa ‒ îndeosebi cele din Europa Occidentală, Centrală şi Septentrională ‒ au primit inspiraţiile lor. Orice ar gândi despre asta lumea din afară, există un punct al continentului european de unde au iradiat odinioară, din toate părţile, cele mai mari impulsuri, un punct care a fost sediul spiritelor eminente, înainte ca Spiritul poporului celt, Arhanghelul celtic, să fi fondat noul centru în cetatea Graalului. Din acest punct, din acest vechi centru de unde s-a răspândit odinioară spiritualitatea Europei a iradiat şi ceea ce a primit iniţial ca misiune Arhanghelul poporului nordic. Orice ar gândi despre asta lumea din afară, punctul de plecare al unei iradieri care a atins toate popoarele de origine germanică se află într-o regiune situată în centrul Germaniei actuale ‒ să spunem, mai curând, deasupra teritoriului ei. Dacă trageţi un cerc în aşa fel încât în el să fie cuprinse oraşele Detmold şi Paderborn aveţi regiunea de unde a ieşit misiunea eminentelor spirite al căror câmp de acţiune se întindea de aici către nordul şi vestul Europei. Tocmai pentru că aici a fost un mare centru de inspiraţie s-a născut mai târziu legenda după care Asgard ar fi fost situat în acest loc. Aici a fost, într-un trecut infinit îndepărtat, centrul de inspiraţie a cărui activitate esenţială a trecut mai târziu în curentul Sfântului Graal.

Popoarele scandinave, cu Arhanghelii lor originari, au primit atunci aptitudini cu totul diferite, aptitudini care astăzi nu se mai revelă decât prin aspectul atât de aparte al mitologiei nordice. Cel care, din punct de vedere ocult, compară această mitologie cu altele care s-au răspândit pe Pământ poate observa că ea corespunde predispoziţiei originare a Arhanghelului care a fost trimis către nord, predispoziţie originară care a rămas în forma în care era, aşa cum, să zicem, ar trebui să o găsim la un copil ale cărui talente, un geniu latent, de pildă, ar fi rămas la stadiu infantil. Avem la Arhanghelul care a fost trimis în Scandinavia aptitudinile care reapar apoi în configuraţia aparte a mitologiei nordice. De aici şi marea importanţă a mitologiei nordice pentru înţelegerea a ceea ce este în mod real fiinţa interioară a Sufletului poporului scandinav. Şi tot de aici şi faptul că această înţelegere a mitologiei nordice este atât de importantă pentru viitoarea evoluţie a acestui Arhanghel, care este în stare să se ridice la rangul de Arhai. Pentru aceasta sunt însă necesare anumite condiţii. Trebuie să se dezvolte într-un mod cu totul precis anumite aptitudini care în zilele noastre au dat într-un fel înapoi în faţa influenţei crepusculare, de umbră, a Spiritului timpului aflat înaintea impulsului creştinismului. Oricât de izbitor de asemănătoare sunt unele lucruri din mitologia germano-nordică cu reprezentări din mitologia greacă, totuşi nu există în lume o alta care, prin modul aparte în care este alcătuită şi prin prelungirile sale, să dea o imagine mai puternică şi mai clară a evoluţiei universale decât această mitologie nordică, astfel încât poţi considera această imagine ca o prefigurare a imaginii spiritual-ştiinţifice a evoluţiei lumii.

Prin modul în care este alcătuită din natura Arhanghelului, mitologia germanică este prin imaginile sale cea mai asemănătoare cu concepţia spiritual-ştiinţifică despre Univers pe care omenirea va trebui să o adopte. Totul va depinde de modul în care se vor dezvolta aptitudinile pe care un Arhanghel le-a adus odinioară în lume, de ceea ce vor putea să devină ele după ce acest Arhanghel va fi beneficiat de o educaţie inspirată de Spiritul timpului creştin. Aceste aptitudini vor putea constitui un element important al Spiritului conducător al timpului dacă, în viitoarea lor evoluţie, popoarele ştiu să dezvolte într-un mod just aptitudinile moştenite dintr-o epocă precedentă. Prin aceasta nu am făcut decât să atingem o problemă importantă, cea a evoluţiei unuia dintre Arhanghelii europeni; am arătat prin ce anume avea acest Arhanghel o dispoziţie de a deveni Spirit al timpului.

Ne vom opri aici pentru moment şi vom continua studiul, străduindu-ne să pătrundem în esoterismul mitologiei după cele ce ştim despre Sufletul popoarelor. Vom aduce în faţa sufletului un capitol aparte, tocmai ceea ce constituie particularitatea cu totul ieşită din comun a mitologiei germane şi în special a celei nordice.