Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR

GA 121


POSTFAŢĂ

Anul 1910 a fost pentru Rudolf Steiner un an de călătorii. Le-a început în Scandinavia, apoi a fost în Austria, Italia, din nou în Scandinavia. În total, în 1910 el a ţinut 210 prelegeri cu teme din cele mai diferite, în aceste locuri.

Esenţiale sunt ciclurile: Evanghelia lui Ioan în relaţie cu celelalte Evanghelii (2‒15 ianuarie, Stockholm), Macrocosmos şi microcosmos (21‒31 martie, Viena), Misiunea sufletelor unor popoare în relaţie cu mitologia germanic-nordică (7‒17 iunie, Kristiania/Oslo), Evanghelia după Matei (1‒12 septembrie, Berna), Istorie ocultă. Consideraţii esoterice referitoare la contextele karmice despre personalităţi şi evenimente ale istoriei universale în lumina ştiinţei spiritului (27‒31 decembrie, Stuttgart). De asemenea, la 15 august a avut loc la München premiera dramei-misteriu Poarta iniţierii.

Dacă examinăm perioada anilor 1908‒1910, în Europa descoperim situaţia tensionată premergătoare Primului Război Mondial, iar pe scena politică şi istorică, apariţia unor personalităţi ce vor marca întreaga perioadă următoare, până după Marele Război: Th. V. Betthman-Hollweg, cancelar al Germaniei începând din 1909, şi noul rege al Angliei, George al V-lea.

În 1908, Austria anexează Bosnia şi Herţegovina, pe care le administrase anterior, zona Balcanilor fiind cuprinsă de frământări naţionale cu mult înaintea războiului ruso-turc.

Tot acest context, în percepţia lui Rudolf Steiner, era un soroc al întâlnirii dintre „constelaţia exterioară ce se pregătea şi tensiunile interioare ale omenirii şi care, la o examinare mai profundă, se revela prin anumite simptome”*. Dar dincolo de acestea se află domeniul de acţiune al unor entităţi ce aparţin tărâmurilor spirituale şi care influenţează existenţa nu numai a indivizilor, ci şi a popoarelor.

* G. Wachsmuth, Viaţa pământească şi activitatea lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiners Erdenleben und Wirken), Philosophisch-Anthroposophischer Verlag am Goetheanum, Dornach, 1951, p. 155.

Începându-şi consideraţiile sale, la Kristiania / Oslo în 7 iunie 1910, Rudolf Steiner se referă la o „psihologie a caracterelor popoarelor”* , care este mai mult decât o abordare antropologică, etnografică sau istorică. Aici avem de-a face cu o cunoaştere a aspectelor sufleteşti-spirituale care stau la temeliile caracterelor popoarelor. Sunt puse aici în relaţie evoluţia caracterului unui popor, transformările acestuia, cu evoluţia unor entităţi spirituale coordonatoare. Sunt căutate forţele care dau direcţiile de dezvoltare ale faptelor şi realităţiilor istorice. Abia în felul acesta pot fi înţelese cu adevărat faptele istorice care apar în viaţa popoarelor, relaţiile dintre popoare şi condiţiile de viaţă ale acestora.

* R. Steiner, Misiunea sufletelor unor popoare în relaţie cu mitologia germanic-nordică (Die Mission einzelner Volksseelen im Zusammenhang mit der germanisch-nordischen Mythologie), G.A. 121, reluat şi în introducerea scrisă în 1918.

Un aspect caracteristic strădaniei lui Rudolf Steiner este referirea la numele unor entităţi spirituale, aşa cum sunt ele cunoscute încă din primele secole creştine. Acest fapt întăreşte caracterul fundamental creştin al civilizaţiei occidentale şi revelează anumite condiţii culturale specifice Europei.

De fapt, Rudolf Steiner nu neagă prin tot acest demers rezultatele cercetărilor ştiinţifice după metodele ştiinţelor naturii, ci doar atrage atenţia asupra unilateralităţii acestora: „ştiinţa mecanicistă-fizică îşi are marile ei realizări în ceea ce priveşte crearea de elemente de cultură mecanic-fizic-chimice; pentru elementele de cultură ale vieţii spirituale ale omenirii este nevoie de o ştiinţă orientată către spiritual”.* Această ştiinţă de orientare spirituală operează cu realităţi ale unor dimensiuni cunoscute din cea mai îndepărtată vechime. Ea are coerenţă, dar instrumentele ei presupun un efort interior (sufletesc-spiritual) din partea cercetătorilor. Fenomenele prezentate de Rudolf Steiner cuprind evoluţia omenirii în legătură directă cu evoluţia Pământului, văzută din perspectivă cosmică. În spatele influenţelor planetare se află entităţi spirituale care sunt denumite cu termenii consacraii din angeologie („ştiinţa despre îngeri”). În acest ciclu susţinut în perioada sa teosofică, Rudolf Steiner face corelări şi cu terminologia orientală, aşa cum era obiceiul în mediile teosofice.

* R. Steiner, Misiunea sufletelor unor popoare în relaţie cu mitologia germanic-nordică, Introducerea.

Mai departe, el vorbeşte despre conducătorii spirituali ai popoarelor. Evoluţia umanităţii este raportată la activităţile centrelor de misterii (centre ale unor ritualuri sacre), iar transformările individuale se fac prin parcurgerea unor procese de tipul iniţierii.

Din perspectiva secolului al XXI-lea, toate aceste elemente îşi au reflectarea în rezultatele cercetărilor specifice, dar şi interdisciplinare ale unor personalităţi precum C. G. Jung, Karl Kerenyi, Teilhard de Chardin, René Guénon, Ken Wilber, Fritjof Capra. Mai departe, epocile de cultură din evoluţia omenirii, cu localizarea acestora şi în modul de prezentare steinerian, dar fundamentate şi pe vechi tradiţii, îşi găsesc confirmarea prin rezultatele cercetărilor din cadrul „Genom-Project”. Drumul raselor umane începe în Africa şi se desfăşoară prin Asia de Est, Eurasia, către cele două Americi.*

* L. şi C. Cavalli-Sforza, Diferiţi şi totuşi asemănători (Verschieden und doch gleich), München, 1994, pp. 199-201.

Prin acest ciclu de conferinţe din 1910 este pusă sub semnul întrebării orice abordare rasistă ‒ căci evoluţia omenirii este istoria amestecurilor tot mai cuprinzătoare dintre rase, fapt dovedit şi prin rezultatele probelor de genom uman luate de la indivizi din diferite tări.* În această ordine de idei, Rudolf Steiner subliniază că aspectul sufletesc-spiritual este cel important în fiinţa umană, faţă de cel trupesc, „în care primul doar trăieşte”**.

* Vezi website-ul www.nationalgeogaphic.com, link-ul The Genographic Project. Human Genom Diversity Project.
** Hans-Jürgen Bader, Lorenzo Ravagli, Idealurile rasiste constituie decăderea omenirii (Rassenideale sind der Niedergang der Menschheit), Freies Geistesleben, Stuttgart, 2002, p. 72

Mergând mai departe de-a lungul consideraţiilor sale, Rudolf Steiner prezintă componentele multiple ale fiinţei umane (nu doar cele fizice) şi relaţia acestora cu entităţile spirituale. Dezvoltarea componentelor „interioare”, spirituale ale omului se petrece de-a lungul unor epoci întregi de cultură. În conlucrarea dintre aceste componente ale fiinţei umane şi entităţile specifice ale popoarelor, care parcurg şi ele anumite faze de evoluţie, se pot observa procese de întinerire sau de îmbătrânire. Un asemenea proces de îmbătrânire constată Rudolf Steiner la locuitorii Americilor ‒ aşa-numiţii indieni „piei-roşii” ‒ exterminaţi mai ales de bolile aduse din Europa şi faţă de care ei nu şi-au putut dezvolta forţe de imunitate. Şi referitor la aceasta există confirmări prin rezultatele cercetărilor recente.*

* Jared Diamond, Arme, microbi şi oţel. Destinul societăţilor omeneşti (Guns, Germs and Steel. The fate of human Societies, New York, 1997), citat în H.-J. Bader, L. Ravagli, Idealurile rasiste constituie decăderea omenirii, p.78.

Contextul general al evoluţiei cuprinde însă tendinţa de a parcurge experienţe cu efect asupra întregii omeniri ‒ iată un alt aspect al globalizării pe care Rudolf Steiner l-a revelat încă de la începutul secolului al XX-lea. De altfel, în 1923, Rudolf Steiner afirma: „...oamenii de pe întreg Pământul depind unii de alţii. Ei trebuie să se ajute reciproc. Aceasta rezultă chiar din premisele naturii lor“.* În acest sens, ştiinţa spiritului este chemată să adune la loc „orice fărâmiţare interumană”.**

* R. Steiner, Despre viaţa omului şi Pământul. Despre esenţa creştinismului (Vom Leben des Menschen und der Erde. Über das Wesen des Christentums), netradusă în româneşte, G.A. 349, p. 59 din original.
* R. Steiner,
Misiunea sufletelor unor popoare în relaţie cu mitologia germanic-nordică.

Aici se cuvine să mai amintim şi fenomenul dezrădăcinării, al „lipsei de patrie”, ce apare în mod repetat în evoluţia fiinţei umane. Rudolf Steiner abordează dezrădăcinarea ca pe o şansă şi o premisă pentru a putea asimila umanitatea în întregul ei, nu doar ca popor, neam sau familie. Terenul patriei este văzut aici ca fundament al creşterii, dar şi ca un prilej de eliberare.

În evoluţia spiritual-culturală a omenirii, Rudolf Steiner plasează ca arhetip al acestui fenomen al dezrădăcinării simbolistica mitologiei germanice-nordice. „Amurgului zeilor”, sacrificiului acestora le urmează noii zori în care, din sine, fiecare poate accede la divin *. Oamenii şi popoarele parcurg aceste procese şi, astfel, fiecare popor îşi aduce ‒ vrând-nevrând ‒ contribuţia la mersul omenirii întregi, din care facem cu toţii parte. Vremurile acestea ne împing tot mai mult spre dezrădăcinare, dar  etapele cunoaşterii de sine a sufletelor popoarelor nu pot fi evitate de nimeni. În caz contrar, din adâncuri se revarsă forţe distructive, precum extremismul şi fundamentalismul. Doar că şi acestea sunt etape, fiindcă evoluţia civilizaţiilor omeneşti nu mai poate fi povestită drept „istorie a raselor”, ci doar ca „istorie a diferenţelor sufleteşti ale purtătorilor acestora” de-a lungul timpului. **

* Pentru referinte, vezi: Ernst Uehli, Mitologia nordic-germanică în perspectiva misteriilor, Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 2001.
**
Hans-Jürgen Bader, Lorenzo Ravagli, Idealurile rasiste constituie decăderea omenirii, Freies Geistesleben, Stuttgart, 2002, p. 81

În acest sens, prezentul ciclu de conferinţe, susţinut de Rudolf Steiner în 1910, pledează pentru o responsabilitate universală: „...noi slujim cel mai bine întregii omeniri dacă ne dezvoltăm în ceea ce priveşte premisele noastre deosebite pentru ca întreaga umanitate să şi le însuşească drept jertfă în procesul de constituire a fluxului evolutiv al civilizaţiei omeneşti”.*

* Op.cit., p.89

Sorin R. Ţigăreanu