Biblioteca antroposofică


Geneza


Capitolul 1


Versiunea în limba română, după traducerea patriarhului Nicodim.


1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era nelocuit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.
3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!“ Şi a fost lumină.
4. Şi a văzut Dumnezeu că e bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţa: ziua întâi.
6. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!“ Şi a fost aşa.
7. A făcut Dumnezeu tăria, şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Si a văzut Dumnezeu că e bine*. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţa: ziua a doua.
9. Şi a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!“ Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.
11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod, cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ“. Şi a fost aşa.
12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă după fel pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.
13. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
14. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne, să deosebească timpurile anului, zilele şi anii.
15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul“. Şi a fost aşa.   
16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii şi stelele.
17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul.
18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.
19. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului !“ Şi a fost aşa.
21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.
23. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor.“ Şi a fost aşa.
25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.
26. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră, ca să stăpânească peştii mărilor, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!“
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
31. Şi a privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţa: ziua a şasea.

* Această frază nu este în textul ebraic. (N.Tr.)

Capitolul 2

1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lui.
2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a făcut.
3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.
4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul-Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
5. Pe câmp nu se afla nici o tufă, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul-Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.
6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
7. Atunci, luând Domnul-Dumnezeu ţărâna din pământ, a făcut pe om, şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul fiinţă vie.
8. Apoi Domnul-Dumnezeu a sădit rai în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.