Rudolf Steiner

EVANGHELIA DUPĂ MATEI

GA 123

Note

Conferinţele au fost stenografiate de către Walter Vegelahn, Berlin. La baza acestei tipărituri a stat transcrierea în clar-text făcută de el. Stenograma originală nu mai există.

Cu ocazia ediţiei a cincea s-a făcut o revizuire a conferinţelor pe baza originalului transcrierilor, la care am avut acces abia după ediţia a 4-a. Prin aceasta s-au putut face unele îmbunătăţiri ale textului.

Pasajele din Evanghelii folosite au fost redate de Rudolf Steiner după traducerea luterană a Bibliei. Pe lângă aceasta s-a mai utilizat şi traducerea lui Weizsäcker.

1. „... bine cunoscutele figuri de rezonanţă Chladni...”: Numite astfel după fizicianul german Ernst F.F. Chladni, 1756-1827, unul dintre principalii întemeietori ai acusticii.
2. „Prin zvon de sfere... ”: Faust I, Prolog în cer / Rafael. Traducere L. Blaga.
3. „În această legendă... ”: „Steaua lui Avraam”, redată în Legendele evreilor, culese de Micha bin Gorion”, ediţie nouă de Emanuel bin Gorion, Frankfurt a. M. 1962; cap. I, cartea a IV-a, pp. 182 şi urm.
4. „ ... putem demonstra că în anul 71 [...] exista deja un original în aramaică al Evangheliei după Matei”: La această menţiune din Talmud, Schabbath 116 a, se referă Rudolf Steiner, ca aluzie la lucrarea lui Daniel Chwolson, Referitor la întrebarea dacă Iisus a trăit, Leipzig, 1910, pe care o redăm aici în extras (pp. 13-14):
   „Rabinii cunoşteau şi ei încă din anul 71 d.Ch. o Evanghelie, care era probabil Evanghelia originară a lui Matei; în Talmud se spune explicit: R. Gamaliel II a purtat cu sora sa un proces pentru o moştenire de la tatăl lor R. Simeon ben Gamaliel, executat în anul 70 alături de alţi rabini care au participat la răscoală. Ei au compărut în faţa judecătorului, care în mod vădit fusese numit de romani. Acest judecător era, fără îndoială, un creştin evreu de orientare paulinică, cu toate că nu este numit explicit ca atare*. El le-a spus celor doi fraţi să-şi împartă moştenirea. La aceasta R. Gamaliel răspunde că după legea mozaică fiica nu poate beneficia de moştenire. Judecătorul îi replică: «De când v-aţi pierdut ţara**, Tora lui Moise este abrogată şi s-a dat Evanghelia». Drept urmare, Gamaliel îi face un cadou judecătorului, iar în ziua următoare, când revine la judecată, judecătorul citează în limba aramaică versetul 5, 17 din Matei, în care se spune că Christos nu vrea să strice legea mozaică, ci să o completeze, şi îi atribuie întreaga moştenire.
   Din această informaţie importantă se observă nu numai că în anul 71 d.Ch. există deja o Evangelium Matthäi, ci şi că ea le era perfect cunoscută creştinilor de atunci”.
   
   * În text el este numit filosof, un înlocuitor pentru numele de creştin („Nozerim”), pe care evreii, de frica cenzurii, căutau să-1 evite.
   ** Textual: „sunteți exilaţi”. Aici însă această traducere ar fi nepotrivită, deoarece după distrugerea celui de-al doilea templu evreii n-au fost propriu-zis exilaţi.
5. Filo (din Alexandria) sau Filon, de asemenea Filon Iudeul, 20 î.Ch.-50 d.Ch., filosof şi scriitor greco-iudeu din Alexandria; lucrarea scrisă de acesta Despre viaţa contemplativă este sursa cea mai importantă privitoare la terapeuţi (traducere integrală în Cezari şi apostoli, E. Bock, ediţia 1937 şi următoarele). Privitor la esenieni a se vedea şi capitolul 12 din lucrarea lui Filos Omul virtuos este liber.
6. „ ... cele discutate de noi cu un an în urmă cu ocazia conferinţelor despre Evanghelia după Luca”: Evanghelia după Luca, GA nr. 114, conferinţele a II-a şi a III-a.
7. „Despre asta vorbeşte și vechea legendă indiană... ”: Redată în Lalitavistara; vezi aici şi Hermann Beckh, Budismul, vol. I (Colecţia Göschen, 174), p. 32, care expune în felul următor conţinutul legendei: „Apoi [după ce Bodhisatva s-a adresat încă o dată adunării zeilor] îşi ia rămas bun de la spiritele cereşti, îl desemnează pe Bodhisatva Maitreya, Buddha al viitoarei epoci cosmice, drept succesor al său ca învăţător al zeilor şi, aşezându-i pe cap cununa sa, se hotărăşte [...] să intre în trupul matern...”.
8. „ ... au participat la München la reprezentaţia dramei «Misteriul rosicrucian»... ": Poarta iniţierii, prima dramă-misteriu, creată de Rudolf Steiner în anul 1910 şi reprezentată pentru prima dată pe scenă la München, pe 15 august 1910. Publicată în Patru drame-misterii (1910-1913), GA nr. 14.
9. Fritz Mauthner, 1849-1923, Contribuţii la o critică a limbii, I–III, Stuttgart, 1901-1902, ediţia a 3-a, Leipzig, 1923.
10. „ ... ciclul ţinut cu un an în urmă la München, «Copiii lui Lucifer și frații lui Christos»... ”: Tipărit sub titlul Orientul în lumina Occidentului, GA nr. 113.
11. „În alte Evanghelii... ”: În manuscrisele mai vechi ale Evangheliilor. Vezi şi Evrei 1, 5 şi expunerile din conferinţa din 21 septembrie 1909 (Evanghelia după Luca, GA nr. 114, conferinţa a 7-a).
12. „ ... în conferinţele ţinute de mine la München despre «Cele şase zile ale Creaţiunii»... ”: Tainele creaţiunii biblice, GA nr. 122.
13. John M. Robertson, născut în 1856, Miturile Evangheliilor, Jena, 1910, cap.: „Tatăl nostru”, pp. 191 şi urm.
14. „ ... nouă «Fericiri» ale lui «Enoh slavonul» ”: Vezi cartea lui Robertson mai sus menţionată, pp. 200-201.
15. „...o reprezentare a lui Esculap care stă în faţa a doi orbi... ”: Vezi Robertson, op. cit., cap.: „Vindecarea celor doi orbi”, pp. 80 şi urm.
16. Maimonide: Moses ben Maimon, 1135-1204, cel mai cunoscut filosof evreu al Evului Mediu, i-a adresat în anul 1172 corespondentului său Jakob ibn Alfajumi din Jemen o scrisoare deschisă, cunoscută sub numele de „Iggeret Teman”, în care vorbeşte despre apariţia unor Mesia falşi. J. Münz, în cartea sa Moses ben Maimon. Viaţa şi opera sa, Frankfurt a. M., 1912, redă conţinutul paragrafului despre Mesia falşi (p. 76) după cum urmează:
    „Aşa, de exemplu, la începutul perioadei de timp islamite, dincolo de Eufrat (Persia) a apărut un fanatic mesianic (Obadja Abu Isa), care prin vindecarea sa bruscă de lepră vrea să-şi ateste înalta misiune. El a găsit o mare adeziune, circa zece mii de oameni s-au strâns în jurul lui; planul său însă nu a reuşit, iar evreii din acea regiune au ajuns datorită lui în mizerie (755).* Un alt predicator mesianic ar fi apărut cu douăzeci şi cinci de ani în urmă (în jurul anului 1127) în Fez şi, cu aproximativ un deceniu mai în urmă (1117), un altul în Cordoba; amândoi însă se pare că au adus multă nenorocire poporului lui Israel din localităţile lor. Cu aproximativ treizeci de ani înainte de aceste întâmplări (pe la 1087) ar fi apărut un fals Mesia în Franţa, el şi mulţi din partizanii lui căzând jertfă francilor.”
    Primele patru capitole ale acestei lucrări – pasajul citat face parte din capitolul 3 – au apărut deja în anul 1902 ca partea I; este, aşadar, foarte posibil ca Rudolf Steiner să se refere la această relatare.
    Mai amintim aici anii cu totul neregulaţi ai apariţiei falşilor Mesia la A. Fr. Gfrörer, Istoria creştinismului originar, partea a III-a, „Sanctuarul şi adevărul”, Stuttgart, 1838, p. 9.
17. „Se relatează, în sfârsit, o întâmplare din anul 1174”: Rabbi Gedaliah povesteşte în cartea sa Schalschéleth hakkabéla (fol. 34, col. 1): În jurul anului 1174 un evreu din Persia s-ar fi dat drept Mesia, ceea ce, după cum o atestă sursa respectivă, a produs o mare mâhnire în rândul poporului lui Israel.
    Adepţii acestui Mesia sau întemeietor al sectei s-au menţinut chiar până în secolul al X-lea, fiind numiţi, după numele oraşului Isfahan, isaviţi. Vezi despre aceasta Grätz, Istoria evreilor, vol. V, p. 167 şi nota 15 a acelui volum.
18. Sabbatai Zewi, 1626-1675. Vezi J. Kastein, Sabbatai Zewi. Mesia din Ismir, Berlin, 1930.
19. „ ... profesorul Jensen...”: P. Jensen, Moise, Iisus, Pavel. Trei variante ale omului-Dumnezeu babilonian Ghilgameș. O acuzare şi un apel, ediţia a 3-a, Frankfurt a. M., 1910.
20. „Atunci respectivii şi-au spus... ”: Referire la bibliotecarul J. B. Pérès din Agen şi lucrarea sa apărută anonim Grand erratum, source d'un nombre infini d'errata, à noter dans l'histoire du XIX-e siécle. Ediţia a patra, care iniţial a purtat numele autorului, se intitulează: „Comme quoi Napoléon n'a jamais existé, ou grand erratum source d'un nombre infini d'errata, à noter dans 1'histoire du dix-neuvime siècle” (Paris 1838), şi de atunci această lucrare a apărut în multe ediţii şi traduceri. O traducere germană este cuprinsă în A trăit Napoleon? de Friedrich M. Kircheisen, Stuttgart, 1910, pp. 179 şi urm. Kircheisen relatează şi amănunte mai intime referitoare la felul în care s-a născut lucrarea lui J. B. Pérès:
    „De fapt, Pérès a fost împins spre redactarea acestui curios opus de o dispută avută la un moment dat cu un tânăr despre «Origine de tous les cultes» a lui Dupuis. După cum se ştie, Dupuis identifică zeităţile din mitologie cu constelaţiile şi afirmă în cele din urmă că Iisus Christos ar fi Soarele, iar cei doisprezece apostoli ai Săi ar fi cele douăsprezece semne ale constelaţiilor zodiacale. Tânărul era un fervent adept al renumitului astronom şi nu admitea niciun fel de contraargument. S-a iscat o polemică aprinsă între Pérès şi el, care s-a sfârşit prin aceea că Pérès i-a promis tânărului să scrie o carte în care, cu aceleaşi mijloace pe care le-a folosit Dupuis, să-i demonstreze contrarul. Tânărul visător a consimţit, iar câteva zile mai târziu Pérès i-a citit opusculul său ce încerca să combată în întregime opera de zece volume a lui Dupuis” (pp. 49-50).
21. Arthur Drews, 1865-1935, Mitul lui Christos, prima şi a doua parte, Jena, 1909 şi 1911; ediţia a 2-a 1924.