Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

MINUNI COSMICE, ÎNCERCĂRI ALE SUFLETULUI ȘI REVELAȚII SPIRITUALE

GA 129

CUPRINS PE LARG

CONFERINŢA IMünchen, 18 august 1911
Religia preistorică a omenirii, ca mamă a artei şi ştiinţei. Calea ştiinţei spiritului, fără mistica veche şi ştiinţa modernă. Persefona ca reprezentantă a culturii vechi clarvăzătoare, Ifigenia ca reprezentantă a jertfei intelectualismului faţă de religie. Postarea acestor două personaje în viaţa spirituală a prezentului prin intermediul lui Goethe şi Edouard Schure. Demeter şi Eros. Luna, Astrid şi Philia, ca fiice ale Demetrei. – Mulţumiri aduse celor care au contribuit la reprezentarea „Dramei de la Eleusis”
CONFERINŢA a II-aMünchen, 19 august 1911
Demetra, ca zeiţă aducătoare de roade în natură şi naşterea fiicei ei, Persefona, în sufletul omenesc, ca forţă clarvăzătoare. Răpirea Persefonei prin învârtoşarea corpului fizic, prin Pluton. Retragerea sferei de acţiune a zeilor prin forţele naturii în lăcaşurile de Misterii. Sfera de acţiune a forţelor lui Eros în trupul tânăr şi a Demetrei în trupul bătrân. Metamorfoza corpurilor fizic, eteric şi astral, începând din epoca postatlanteeană prin intermediul corpului eteric: tripla Hecate. Tripla metamorfozare a corpurilor în primele trei septenale de viaţă ale omului. – Apariţia lui Christos în corpul fizic pentru deşteptarea forţelor clarvăzătoare. Apariţia Lui în corp eteric începând din acest secol. Misiunea lui Maitreya Buddha
CONFERINŢA a III-аMünchen, 20 august 1911
Corespondenţe între macrocosmos şi microcosmos: curcubeu, fulger, tunet, nori – corp astral, Zeus; furtună, uragan, mişcările mării, vreme – corp eteric, Poseidon; partea de uscat a Pământului – corp fizic, Pluton. Vieţuirea ocultă a corpului fizic ca o stare de amărăciune, a corpului eteric ca sentiment de tihnă, de mulţumire de a fi una cu mediul ambiant, a corpului astral ca sentiment de teamă. Raportul de forţe a celor trei corpuri faţă de Eu, reprezentat prin pentagramă şi cercul circumscris
CONFERINŢA a IV-aMünchen, 21 august 1911
Dionysos ca reprezentant al forţelor Eului din om. – Îngerii ca forţe conducătoare în cultura egipteană, Arhanghelii în cea persană, Arhaii în cea indiană. Acţiunea îngerilor prin intermediul preoţilor şi regilor, nu în încorporări proprii. – Îngeri rămaşi în urmă încorporaţi ca Eroi şi acţionând ca o frână, încetinind evoluţia. Intrarea în acţiune în cadrul culturii actuale a îngerilor progresişti, care au primit impulsul lui Christos, pentru înţelegerea spiritualului şi a îngerilor care nu au primit acest impuls în ceea ce priveşte materialismul. Sensul profund al vieţii lui Christos în trupul lui Iisus din Nazareth. Înfrângerea definitivă a dorului după zgura pământească în existenţa jupiteriană. În opoziţie cu aceasta, nostalgia lui Lucifer după zgura vechii Luni, care îi radiază dinspre astrul venusian.
CONFERINŢA a V-aMünchen, 22 august 1911
Zeii greci ca îngeri rămaşi în urmă pe Lună, ca fiinţe luciferice, ce îşi continuă evoluţia pe Pământ. Înălţarea privirii spre Iahve, ca un spirit progresist, de către vechii evrei. Încarnarea zeilor greci în Atlantida şi continuarea acţiunii lor dinspre Cosmos pentru dezvoltarea corpurilor fizic, eteric şi astral. Iahve, ca creator al conştienţei de Eu. Contopirea celor două curente în impulsul christic. – Pregătirea conştienţei Eului prin vechiul Dionysos, îmbucătăţirea sa: infiltrarea conştienţei de Eu în oamenii individuali. Salvarea inimii sale prin intervenţia Pallas Athenei, ca salvare a unei conştienţe cosmice prin intermediul intelectului ce cuprinde în gândire tabloul cosmic. Impulsurile egoiste inferioare implantate în trup şi impulsul spre lumea spirituală care le transcende. Noul Dionysos ca o contraimagine cosmică a forţelor intelectuale ale Eului nostru. Marşul său prin Asia pentru pregătirea culturii intelectuale, în încorporarea sa pământească. Continuarea acţiunii sale până în prezent.
CONFERINŢA a VI-аMünchen, 23 august 1911
Eul, perceptibil doar în noi înşine în lumea fizică. Corpul fizic, perceptibil la toţi oamenii, însă ca Maya, iar în realitatea sa doar prin clarvedere, în Devachan. Sentimentul de ruşinare al lui Adam şi al Evei după căderea în materie. Necesitatea păcatului originar pentru dezvoltarea Eului. Dionysos şi alaiul său de oameni atlanteeni nedotaţi încă cu un Eu şi trezirea conştienţei de Eu prin Dionysos.
CONFERINŢA a VII-aMünchen, 24 august 1911
Zeii de sus, ca reprezentanţi ai minunilor cosmice, Dionysos ca reprezentant al sufletului gânditor. Importanţa creierului pentru cunoaştere, ca oglindă a activităţii sufleteşti propriu-zise. Calea interioară spre „Cunoaşte-te pe tine”, spre Dionysos. Celălalt limbaj, limbajul ştiinţei spiritului, necesar pentru aceasta. – Dionysos, sub înfăţişarea sa fizică şi sub cea spirituală din Misterii. Reîncorporarea lui Dionysos şi a învăţătorului său Silen în Platon şi Socrate
CONFERINŢA a VIII-aMünchen, 25 august 1911
Cunoaşterea de sine reală, ca o încercare sufletească. Contemplarea stării îngrozitoare de decădere a propriei fiinţe. Instalarea dizarmoniei în om în cursul evoluţiei, începând din epoca saturniană. Densificarea corpului eteric până la stadiul de corp fizic în epoca lemuriană. Zeii de sus ca reprezentare a zeilor de jos, activi în interiorul Pământului, apei şi aerului. Eternizarea sângelui, ca un fundament pentru cunoaşterea lumii. Jertfa lui Christos pe Soare, apariţia sa ca imagine reflectată în Iahve şi apariţia sa în cadrul pământesc.
CONFERINŢA a IX-aMünchen, 26 august 1911
Fantoma eterică, diafană, a omului în epoca prelemuriană. Influenţa asupra acestora a Ierarhiilor superioare de pe Pământ în sus, în epoca lemuriană, prin formarea forţelor-taur, în epoca atlanteeană timpurie, prin formarea forţelor-leu. Rămânerea în urmă a sufletelor-grup pe fiecare din aceste trepte. Intrarea în acţiune a forţelor-păsări de sus în jos, în epoca atlanteeană târzie. Armonizarea forţelor în trupul omenesc, păr şi pene. Sfinxul. Curentul de sus purificat, în imaginea porumbelului la Botezul în Iordan. Unirea acestui curent cu corpul eteric ce curge dinspre inimă spre creier. Curgerea corpului astral dinspre inimă în sus, stopat în cap. Îmbinarea lui cu astralitatea exterioară. Aura şi veşmântul. Aura Eului, reţinută la nivelul inimii, îmbinarea ei cu Eul macrocosmic. – încercări sufleteşti prin situarea în faţa unor minuni cosmice mereu noi.
CONFERINŢA a X-aMünchen, 27 august 1911
Avansarea de la nivelul sentimentului de uimire la cel de lămurire a fenomenelor cosmice prin imagini în vechea Grecie, prin forme intelectuale astăzi. Cele două căi ale sufletului: către depărtările cosmice, unde stă în faţa neantului, şi în propriul interior, unde se izbeşte de instinctele egoiste învârtoşate. Învingerea golului resimţit, pe de o parte, şi a egoităţii, pe de altă parte, prin Impulsul christic. Unirea între gând şi voinţă dincolo de gol şi egoitate. „Frică şi compasiune” (catharsis) în drama greacă. Necesitatea încercărilor sufleteşti ca o cale spre revelaţiile spirituale.
CONFERINŢA a XI-aMünchen, 28 august 1911
Concordanţa ştiinţei spiritului cu descoperirile ştiinţei moderne, nu însă şi cu teoriile ei. Fenomenul specializării din ziua de azi şi personalitatea lui Goethe ce îmbrăţişa vechea ştiinţă.