Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

LUMEA SIMŢURILOR ŞI LUMEA SPIRITULUI

GA 134


Trimiteri

La ediţia de faţă

Conferinţele au fost prezentate în faţa membrilor Societăţii Teosofice de atunci, în perioada Crăciunului 1911, la Hanovra. Vizita lui Rudolf Steiner la Hanovra şi programul conferinţelor fuseseră anunţate în „Mitteilung für die Mitglieder der deutsche Sektion der Teosophischen Gesellschaft” („Foaie de comunicări pentru membrii Secţiei Germane a Societăţii Teosofice”), XII, noiembrie 1911, precum şi prin invitaţii scrise (vezi pagina 120). Titlul a fost dat de Rudolf Steiner. – La 26 decembrie, ciclul a fost precedat de o ceremonie de Crăciun, în cadrul Ramurii. Conferinţa prezentată în această seară e cuprinsă în volumul Misiunea noii revelaţii spirituale. Evenimentul christic – act central al evoluţiei pământeşti, GA 127, tipărită sub titlul „Naşterea Spiritului solar ca Spirit al Pământului”. La 1 ianuarie 1912, Rudolf Steiner a vorbit, în cadrul ceremoniei de Anul Nou, despre eposul norvegian „Cântul din vis al lui Olaf Ĺsterson”, conferinţă tipărită în volumul Legătura omului cu lumea elementară, GA 158. La 2 ianuarie, o conferinţă publică a constituit încheierea întâlnirii de la Hanovra, „Esenţa veşniciei şi natura sufletului uman în lumina ştiinţei spirituale”, de la care nu avem stenograme, ci doar câteva notiţe.

Textele folosite la actuala ediţie: Conferinţele de faţă au fost stenografiate de Georg Klenk şi, după transcrierea în text citibil – stenograma originală nu mai există –, ele au fost editate de Marie Steiner în 1914 sub formă de manuscris al ciclurilor din 1914, sub formă de carte în 1933, cu indicarea detaliată a cuprinsului. Ediţia a 3-a din 1959 a apărut sub îngrijirea dr. H. E. Lauer. Ediţia a 4-a (1979) a fost revizuită de Caroline Wispler, iar ediţia a 5-a (1990), de Susi Lötscher.

Dat fiind faptul că aceste conferinţe au fost ţinute într-o perioadă în care Rudolf Steiner încă mai activa în cadrul Societăţii Teosofice, el a folosit cel mai frecvent, pe lângă expresia „ştiinţă spirituală”, cuvântul „teosofie”. Pe baza unei indicaţii date de el, acest cuvânt a fost înlocuit prin „antroposofie”, când au fost publicate conferinţele sale mai vechi.

Titlul volumului provine de la numele dat ciclului de Rudolf Steiner (vezi mai sus).

Desenele pe care Rudolf Steiner le-a făcut la tablă în cursul acestor conferinţe s-au păstrat numai sub forma în care le-a desenat stenograful. Pentru ediţia a 3-a, ele au fost redesenate de Assia Turgheniev (1890-1966), în stilul creat de ea însăşi.

Trimiteri în text

Operele lui Rudolf Steiner din cadrul Operelor complete (GA) vor fi indicate cu numărul bibliografic.

  1. „Cum poate fi combătută ştiinţa spirituală” ... „Cum poate fundamentată ştiinţa spirituală”: Pe tema respectivă, Rudolf Steiner a vorbit la 19 şi 25 martie 1911 la Praga (conferinţe publicate în „Mensch und Welt”, foi pentru antroposofie, an 20, 1968, nr. 1-2 şi 3-4) şi la 27 şi 29 noiembrie 1911 la Stuttgart (conferinţe netipărite). Vezi conferinţele paralele din 31 octombrie şi 7 noiembrie 1912, în Rezultate ale cercetării spirituale (14 Conferinţe, Berlin 1912/13), GA 62.

  2. Goethe a spus odată într-un mod atât de minunat: E vorba, desigur, de redarea liberă a unui pasaj din „Winckelmann” de Goethe, capitolul „Antikes” (Ediţia de la Weimar, vol. 46, p. 22): „Când natura sănătoasă a omului acţionează ca un întreg, când el se simte în lume ca întreg mare, frumos, demn şi de preţ, când o tihnă armonioasă îi procură o încântare pură şi liberă; atunci universul, dacă s-ar putea simţi pe sine, ar chiui de bucurie, fiindcă a ajuns la ţinta sa şi ar admira culmea propriei deveniri şi fiinţe. Fiindcă, la ce slujeşte toată risipa de sori şi planete şi luni şi stele şi căi lactee, de comete şi nebuloase, de lumi devenite şi în devenire, dacă, până la urmă, nu ar fi un om fericit care să se bucure în mod inconştient de existenţa sa?”

  3. „Multe lucruri grandioase trăiesc pe lume, dar nimic nu e mai grandios decât omul!”: cor din „Antigona” de Sofocle, versurile 332 şi urm. 

  4. Ce sunt toate instrumentele muzicianului... : Comp., de exemplu, „anexa” la o scrisoare a lui Goethe către Zelter din 22 iunie 1808: „... Pentru asta e situat omul atât de sus, încât în el se înfăţişează ceea ce, de altfel, nu poate fi  înfăţişat. Ce e o coardă şi întreaga diviziune muzicală a acesteia, în comparaţie cu urechea muzicianului?...” (inclusă şi în „Maxime în proză”, în Goethe: Scrieri de ştiinţe ale naturii, editate şi comentate de Rudolf Steiner, în „Literatura Naţională Germană” a lui Kürschner, 5 volume, 1884-1897, reeditat la Dornach 1975, GA 1a-e, p. 351 şi în Goethe: „Maxime şi reflecţii”, Maxima 708.

  5. Laurenz Müllner, născut în iulie 1848 în Groß-Grilloviz în Mähren, mort la 28 noiembrie 1911 în Meran. Din schiţa, întocmită de poeta Marie Eugenie delle Grazie, prietenă cu Müllner, pentru o evocare a lui Laurenz Müllner (în manuscris), C. S. Picht („Antroposofie. Revistă lunară pentru o viaţă spirituală liberă”, 1933, Cartea 1) a putut extrage următoarele fraze grăitoare: „Marele interes şi stimularea plină de bune intenţii pe care cardinalii Rauscher şi Kutschker, precum şi Karl Werner, istoric al Bisericii foarte bine văzut, le-au adus în întâmpinarea căutărilor sale, au determinat Ministerul Cultului şi Învăţământului să-l însărcineze pe Müllner la 29 septembrie 1880 cu prezentarea unor conferinţe de propedeutică filosofic-teologică la Facultatea de Teologie a Universităţii din Viena. În 1883, a urmat numirea sa ca profesor extraordinar de filosofie creştină. – Iarna anului 1886/87 Laurenz Müllner a petrecut-o la Roma, unde a trebuit să se apere de un denunţ ridicat împotriva „filosofiei sale antibisericeşti”. Leon XIII, mai generos şi cu priviri mai largi decât adversarii lui Müllner, l-a sfătuit pe „idealistul german” să viziteze câteva colegii tomiste şi „în rest, să privească temeinic oraşul Roma”! – Purificat în acest fel de bănuiala unei erezii latente, Müllner s-a întors acasă şi în 1887 a fost numit profesor ordinar de filosofie creştină.” Comp. În legătură cu Laurenz Müllner şi Rudolf Steiner: Viaţa mea (1923-1925), GA 28, capitolul VIII şi Despre enigma omului. Lucruri rostite şi nerostite în gândirea, contemplarea, cugetarea unei serii de personalităţi germane şi austriece (1916), GA 20, p. 185 şi urm.

  6. Orice căutare umană trebuie să pornească de la uimire: Comp. Platon: „Theaetetos”, 155, D: „căci aceasta e starea unui bărbat (filosof) dăruit în grad înalt înţelepciunii, uimirea. Fiindcă nu există alt început pentru iubirea înţelepciunii (filosofia) decât acesta şi pare că el (poetul) care a declarat-o pe Iris un copil al lui Thaumas nu indică o ascendenţă rea a neamului.” – Comp. şi  Aristotel: „Metafizica”, 982 b, 12 f (în germană de A. Lasson, Jena 1907, Cartea 1 (A), capitolul 2, p. 10): „Când oamenii au început, acum şi din vechime, să filosofeze, imboldul pentru aceasta l-a dat uimirea, mai întâi în legătură cu problemele cele mai apropiate, apoi în continuare, aşa că ei şi-au făcut gânduri şi în legătură cu problemele mai îndepărtate, de exemplu, despre fazele Lunii ori despre mersul Soarelui şi al astrelor, ca şi despre naşterea universului.”

  7. cele şapte principii constitutive ale omului: Numite de Rudolf Steiner, de obicei, părţi constitutive ale fiinţei umane (corp fizic, corp eteric, corp astral, eu, sine spirituală, spirit al vieţii, om-spirit).

  8. ... vechii gnostici... au folosit cuvântul ... o ektroma: Adică, printre alţii, gnosticul Valentinus, căruia Eugen Heinrich, prieten cu Rudolf Steiner, i-a dedicat un capitol amănunţit în lucrarea sa „Gnosa. Bazele concepţiei despre lume ale unei civilizaţii mai nobile”, vol. 1: „Gnosa Antichităţii”, Leipzig 1903.

  9. De aceea, Goethe a făcut interesanta afirmaţie... : „Lucrul suprem ar fi să înţelegem că toate realităţile concrete sunt deja teorie... Numai nu căutaţi nimic în dosul fenomenelor; ele înseşi sunt teoria.” Vezi: „Maxime în proză”, în Goethe: Scrieri de ştiinţe ale naturii, editate şi comentate de Rudolf Steiner, în „Literatura Naţională Germană” a lui Kürschner, 5 vol., 1884-1897, reeditate la Dornach 1975, GA 1a-e, vol. 5, p. 376. Rudolf Steiner scrie despre aceasta în „Introducere” la „Maximele în proză”, idem, p. 339 şi urm. (Şi în Rudolf Steiner: „Introduceri la scrierile de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe” (1884-1897), GA 1, Cap. XVIII, şi în: Goethe: „Maxime şi reflecţii”, maxima 575.

  10. Să luăm o propoziţie, de exemplu: Immanuel Kant, „Critica raţiunii pure” (1981), p. 514 şi urm. (I Teoria transcendentală elementară, II, Partea a II-a, Secţiunea a II-a, Cartea a 2-a, „Paragraful V din antinomia raţiunii pure: Reprezentare sceptică a problemelor cosmologice prin toate cele patru idei transcendentale”, textual: „Dacă eu, potrivit cu aceasta, aş putea vedea dinainte, în legătură cu o idee cosmologică, că, indiferent pe ce parte a necondiţionatului sintezei regresive a fenomenelor s-ar situa, este prea mare, sau prea mică pentru orice noţiune a intelectului, eu aş înţelege că, deoarece ea are de-a face numai cu un obiect al experienţei, care, după cum se spune, este adecvat unei noţiuni intelectuale posibile, trebuie să fie cu totul goală şi lipsită de importanţă, pentru că obiectul nu i se potriveşte, oricum aş vrea eu să i-l adecvez. Şi acesta este cazul, într-adevăr, cu toate noţiunile despre lume, care şi din acest motiv încâlcesc raţiunea, cât timp ea e legată de ele, într-o antinomie inevitabilă. Fiindcă, presupuneţi, în primul rând: Lumea nu are nici un început, atunci ea este prea mare pentru noţiunea voastră; fiindcă aceasta, care constă într-un regressus succesiv, nu poate să atingă niciodată întreaga veşnicie trecută. Presupuneţi: ea are un început, atunci ea este prea mică pentru noţiunea voastră intelectuală în regressus empiric necesar. Fiindcă, deoarece începutul presupune oricum un timp care îi precede, el încă nu este necondiţionat, iar legea folosirii empirice a intelectului vă impune să întrebaţi de existenţa unei condiţii temporale mai înalte, iar pentru această lege lumea este, în mod absolut evident, prea mică... Prin urmare, o lume limitată este prea mică pentru noţiunea voastră.” Comp. în acelaşi loc şi: „Der Antinomie den reinen Vernunft siebter Abschnitt: Kritischer Entscheidung des kosmologischen Streites”, p. 531 şi urm.

  11. Dar un om care lasă realitatea să vorbească... : Comp. Vincenz Knauer: „Problemele principale ale filosofiei în dezvoltarea ei şi în rezolvarea lor parţială de la Thales şi până la Robert Hamerling”. - Prelegeri ţinute la Universitatea din Viena -, Viena şi Leipzig 1892, p. 136 şi urm., Prelegerea 21, 1. „Izvoarele cunoaşterii”: „... Lupul, de exemplu, nu constă din nici un fel de alte componente materiale, ci numai din miei; corporalitatea sa materială se construieşte din carne de miel asimilată; dar lupul tot nu devine miel, chiar dacă toată viaţa sa nu mănâncă decât miei. Ceea ce, deci, face ca el să fie lup, trebuie că este, bineînţeles, altceva decât δλη, materia accesibilă simţurilor fizice, şi anume, aceasta nu poate şi nu trebuie să fie, ce-i drept, un lucru gândit, cu toate că e accesibil numai gândirii, nu simţului, ci ceva activ, deci, real, ceva foarte real.”

  12. Arthur Schopenhauer, 1788-1866, filosof. „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, Cartea a 3-a, § 52, „Operele complete ale lui Schopenhauer”, editate şi prefaţate de Rudolf Steiner, Stuttgart, fără an, vol. 3, p. 105 şi urm., p. 108: „Căci muzica este o obiectivare atât de nemijlocită şi o copie a întregii voinţe, cum e lumea însăşi, ba chiar cum sunt ideile, a căror apariţie multiplicată constituie lumea lucrurilor individuale. Muzica nu este, aşadar, în nici un caz, ca şi celelalte arte, copia ideilor; ci e copie a voinţei înseşi, a cărei formă obiectivă sunt şi ideile: de aceea efectul muzicii e cu atât mai puternic şi mai pătrunzător decât acela al celorlalte arte: fiindcă acestea vorbesc numai de umbră, pe când ea, despre fiinţă...”

  13. Întreaga plantă este, de fapt, o frunză transformată: Vezi Goethe: „Metamorfoza plantelor”, în Goethe: Scrieri de ştiinţe ale naturii, editate şi comentate de Rudolf Steiner, în „Literatura Naţională Germană” a lui Kürschner, 5 volume, 1884-1897, reeditat la Dornach 1975, GA 1a-e, vol. 1, p. 17 şi urm. şi Rudolf Steiner, „Introduceri”, în acelaşi volum, p. XVII şi urm.

  14. când laringele va fi total transformat: Vezi explicaţiile în continuare în Conferinţa a 6-a a acestui volum. Rudolf Steiner a vorbit despre acestea, printre altele, şi în cicluruile Teosofia rosicrucianului (14 Conferinţe, München 1905), GA 99, Conferinţa din 5 iunie, şi „Teosofie şi rosicrucianism” (14 Conferinţe, Kassel 1907, în: Evoluţia omenirii şi cunoaşterea lui Christos (22 Conferinţe, Kassel şi Basel 1907), GA 100, Conferinţa din 28 şi 29 iunie.

  15. Ochii voştri se vor deschide... : 1 Moise, 3, 5.

  16. El ar trebui să simtă activitatea ochiului ca atare: Comp. referitor la istoria dezvoltării celor douăsprezece simţuri şi descrierea făcută de Rudolf Steiner în: Istorie cosmică şi istorie umană, vol. 1: „Das Rätsel des Menschen. Die geistigen Hintergründe der menschlichen Geschichte” (15 Conferinţe, Dornach 1916), GA 170, Cong 14.

  17. Dr. Carl Unger, 1878-1929, membru în conducerea Societăţii Antroposofice şi discipol al lui Rudolf Steiner. Vezi în special: „Anatomia conştienţei filosofice” (1916-1921) şi „Învăţăturile fundamentale ale antroposofiei” (1910-1911), în „Scrieri”, vol. 1, Stuttgart 1964.

  18. La Karlsruhe, eu am atras atenţia: Rudolf Steiner: De la Iisus la Christos (11 Conferinţe, Karlsruhe 1911), GA 131.

  19. ierarhiilor ce urmează una după alta: Vezi Rudolf Steiner: Ştiinţa ocultă în rezumat (1910), EC 13, capitolul: Evoluţia lumii şi a omului.

  20. sângele, care, şi din acest punct de vedere, este un „suc cu totul deosebit”: Propoziţia „Sângele este un suc cu totul deosebit” e pusă de Goethe în gura lui Mefistofel în „Faust”, Partea 1, Camera de studiu, versul 1740. Vezi şi conferinţa lui Rudolf Steiner din 25 octombrie 1906: „Sângele este un suc cu totul deosebit”, Ediţie separată, Dornach, conţinută în: Cunoaşterea suprasensibilului în epoca noastră şi importanţa sa pentru viaţa actuală (13 Conferinţe, Berlin şi Köln, 1906/1907), GA 55.

  21. ca Faust să-i semneze contractul cu sângele său: Vezi Goethe: „Faust”, Partea 1, Camera de studiu, versurile 1737-1740.

  22. ciclul de la München despre Geneză: Rudolf Steiner: Misterele istoriei biblice a creaţiei (11 Conferinţe, München 1910), GA 122.

  23. puterea lor vindecătoare şi regeneratoare (a metalelor): Vezi şi Rudolf Steiner: Conştienţa iniţiatului. Căile adevărate şi căile false ale cercetării spirituale (11 Conferinţe, Torquay 1924), GA 243.

  24. vedem că unii naturalişti consideră că plantele ... sunt pătrunse de suflet: Vezi, de exemplu, Gustav Theodor Fechner: „Nanna sau despre viaţa sufletească a plantelor” (Leipzig 1848). – Raoul Francé: „Viaţa sufletească a plantelor” (Stuttgart 1905).

  25. cum Mefistofel îl conduce pe Faust în împărăţia Mumelor: vezi Goethe, „Faust”, Partea a II-a, Actul 1, Galeria întunecoasă, versurile 6211 şi urm.

  26. Darwin ... lupta pentru existenţă: Charles Darwin, 1809-1882, naturalist englez, medic, botanist şi geolog. Vezi opera sa principală: „On the Origin of Species by means of Natural Selection; or the Preservation of Favored Races in the Struggle for Life”, Londra 1859.

  27. unui proces mai vechi de expiraţie spirituală un proces de inspirare a substanţelor spirituale: Vezi şi Conferinţa lui Rudolf Steiner din 13 ianuarie 1924, în: „Mysterienstätten des Mittelalters. Rosenkreutzertum und modernes Einweihungsprinzip. Das Osterfest als ein Stück Mysteriengeschichte der Menschheit” (10 Conferinţe, Dornach 1924), GA 233a.

  28. Thales, aprox. 625-545. Vezi şi Rudolf Steiner: Enigmele filosofiei prezentate în istoria lor în rezumat (1914), GA 18.

  29. dar în interior străluceşte lumina clară: Vezi Goethe: „Faust”, Partea a 2-a, Actul 5, Miezul nopţii, versul 11.500.