|
Dacă vrem să cunoaştem esenţa forţelor şi a puterilor spirituale
care sunt active în diversele regnuri ale naturii şi în
corpurile
cereşti, este necesar mai întâi să cunoaştem însăşi
aceste entităţi
spirituale, ceea ce am şi încercat să facem la începutul
celor trei
conferinţe ţinute până acum. Am caracterizat aşa-numitele Spirite
ale
naturii, după care ne-am ridicat până la entităţile care se află,
în
mod nemijlocit, deasupra omului, în cea mai apropiată lume de a
noastră. Vom continua astăzi aceste consideraţii şi va trebui să ne
referim la ceea ce s-a dovedit a fi pentru noi calea pe care putem
ajunge la entităţile care aparţin Ierarhiei a treia. În
conferinţa
anterioară am arătat că omul este apt să se depăşească, să
învingă tot
ce este interes egoist propriu, şi prin aceasta să se înalţe
într-o
sferă unde îşi va întâlni propriul îndrumător,
care îi poate da o idee,
o reprezentare despre acele entităţi pe care le numin, în sensul
esoterismului occidental, Îngeri, Angeloi. Am arătat apoi că,
făcând un
pas mai departe pe acest drum, ajungem la cunoaşterea Spiritelor
popoarelor sau a seminţiilor, la care ne-am referit numindu-le
Arhangheli (Archangeloi), şi că mai există şi alte entităţi active
în
desfăşurarea procesului culturii, aşa-numitele Spirite ale timpului sau
Archai. Dacă omul păşeşte pe calea pe care am schiţat-o ieri, el va
obţine o reprezentare despre ce se înţelege prin entităţile
Ierarhiei a
treia. Mult timp încă, chiar dacă se parcurge o evoluţie ocultă,
omul
va avea doar un sentiment. Abia după ce trece, cu răbdare şi
perseverenţă, un timp îndelungat prin toate simţămintele şi
senzaţiile
pe care le-am prezentat ieri se va putea trece la ceea ce se poate numi
o vedere clarvăzătoare a acestor entităţi.
Dacă merge pe acest drum, omul va descoperi că el însuşi se
educă
pentru o altă stare de conştienţă, a evoluat suficient, şi atunci poate
începe contemplarea clarvăzătoare a entităţilor din Ierarhia a
treia.
Această nouă şi superioară stare de conştienţă se aseamănă cu somnul,
prin aceea că omul se simte eliberat, cu Eul şi cu corpul său astral,
de corpul fizic şi de cel eteric. Acest sentiment de eliberare trebuie
să-l ai ca o senzaţie. Omul, angajat pe acest drum, trebuie să
înveţe
în mod treptat ce înseamnă să vezi nu cu ochii, să auzi nu
cu urechile
şi să gândeşti nu cu raţiunea legată de creier. Trebuie să mai
diferenţiem prin ceva această nouă stare de conştienţă de somnul
obişnuit, şi anume prin aceea că în această stare nu suntem
lipsiţi de
conştienţă, ci avem percepţii ale existenţei entităţilor spirituale
în
preajma noastră; mai întâi avem un sentiment obscur că
aceste entităţi
sunt lângă noi, apoi, aşa cum am spus, apare o iluminare a
conştienţei
clarvăzătoare şi o contemplare vie a entităţilor din Ierarhia a treia,
precum şi a descendenţilor lor, a Spiritelor elementare ale naturii.
Dacă vrem să caracterizăm şi mai exact această stare, vom arăta că
acela care se ridică în dezvoltarea sa ocultă până la
această stare
simte, în mod real, o separaţie între conştienţa sa
obişnuită şi
această nouă stare de conştienţă. Ca o despărţire între starea de
veghe
şi somn, aşa apare, iniţial, pentru acela care a trecut printr-o
evoluţie ocultă, separaţia dintre conştienţa stării de veghe,
când omul
vede cu ochii săi, aude cu urechile sale, gândeşte cu raţiunea
sa, şi
acea stare nouă de clarvedere în care pentru el nu mai există
nimic din
ceea ce se află în jurul său, nimic din ceea ce percepe în
starea
normală, obişnuită de conştienţă, ci o altă lume înconjurătoare,
lumea
celei de a treia Ierarhii şi a descendenţilor acesteia. Rezultatul este
că omul reuşeşte să-şi amintească, în starea obişnuită de
conştienţă,
ce a trăit în cealaltă stare de conştienţă.
Se poate, deci, stabili cu exactitate o treaptă de evoluţie ocultă a
omului, în care el poate trăi alternativ, atât în
starea de conştienţă
obişnuită, când vede, aude şi gândeşte ca toţi ceilalţi
oameni cu o
conştienţă normală, cât şi într-o altă stare de conştienţă,
pe care,
într-un anumit fel, o poate provoca după bunul său plac, în
care el
percepe ceea ce există în lumea spirituală a Ierarhiei a treia,
în
jurul său. Omul poate atunci să-şi amintească ce a trăit în
starea de
conştienţă a clarvederii, aşa cum în starea obişnuită de
conştienţă îşi
poate aminti un vis; dar, mai mult decât atât, el poate nu
numai să-şi
amintească trăirile din starea de clarvedere, ci le poate transpune
în
concepte şi idei obişnuite. Dacă un asemenea clarvăzător, fiind
în
starea de conştienţă normală, vrea să ştie ceva despre lumea spirituală
sau vrea să povestească despre această lume, el trebuie să-şi
amintească trăirile pe care le-a avut în starea de conştienţă
clarvăzătoare. Un clarvăzător care se află pe această treaptă de
dezvoltare nu are cunoştinţă decât despre entităţile pe care
le-am
descris ca aparţinând Ierarhiei a treia şi descendentilor
acestora. El
nu ştie nimic despre fiinţe care sunt de un rang superior celor din
Ierarhia a treia. Dacă vrea să ştie mai mult, să ştie ceva despre
lumile care sunt mai sus, el trebuie să atingă o treaptă de dezvoltare
şi mai înaltă.
Această treaptă superioară se dobândeşte continuând
exerciţiile pe
care le-am descris în lucrarea mea Cum se dobândesc
cunoştinţele despre lumile superioare şi îndeosebi acele
exerciţii care se referă la observarea plantelor, a animalelor ş.a.m.d.
Dacă omul urmează aceste exerciţii, el va atinge o treaptă superioară
de clarvedere. Ea constă în aceea că omul va avea nu numai două
stări
alternative, o stare normală, obişnuită de conştienţă şi o stare de
clarvedere, fapt pentru care îşi poate aminti trăirile din starea
de
clarvedere în starea obişnuită de conştienţă, ci el va putea,
dacă a
ajuns la această treaptă superioară de clarvedere, să perceapă direct,
fiind în starea obişnuită de conştienţă, chiar lumile spirituale
şi
entităţile spirituale, aşa cum priveşte cu ochii fizici lucrurile din
lumea exterioară. El poate atunci, ca să spunem aşa, să-şi introducă
clarvederea în starea sa normală de conştienţă şi poate vedea,
dincolo
de fiinţele care îl înconjoară în lumea exterioară,
forţele şi
entităţile spirituale ascunse mai adânc, ca în spatele unui
văl.
Se poate pune întrebarea: Ce fenomene au loc când un
clarvăzător a
ajuns în situaţia nu numai de a-şi aminti trăirile unei alte
stări de
conştienţă, ci de a putea face experienţa clarvederii direct în
starea
sa obişnuită de conştienţă? Când un om se ridică până la
prima treaptă
de clarvedere, el nu-şi poate utiliza în acest scop decât
corpul
astral, pentru a pătrunde cu privirea în lumea spirituală. Cu
alte
cuvinte, pentru a pătrunde cu privirea în prima treaptă de
clarvedere
se foloseşte corpul astral; pentru treapta a doua de clarvdere, pe care
abia acum o vom descrie, omul poate învăţa să se folosească de
corpul
eteric. Cu ajutorul corpului eteric omul poate, fiind în starea
de
conştienţă obişnuită, să pătrundă într-o lume spirituală. Dacă
reuşeşte
să se folosească de corpul eteric ca de un instrument pentru obţinerea
clarvederii, el va reuşi treptat să recunoască în lumea
spirituală tot
ce este legat de entităţile din Ierarhia a doua.
Dar omul nu trebuie să se oprească aici, să rămână doar la
perceperea propriului corp eteric, ci, când ajunge la această a
doua
treaptă de clarvedere, el face o experienţă foarte exactă. Prin această
experienţă el se va simţi ca şi cum ar ieşi din propria fiinţă, ca şi
cum nu s-ar mai simţi închis în propria sa piele. Dacă, de
exemplu, stă
în faţa unei plante sau a unui animal sau chiar a unui alt om, el
se va
simţi ca şi cum o parte din el însuşi s-ar afla în cealaltă
fiinţă; se
va simţi cufundat în cealaltă fiinţă. În starea de
conştienţă normală
şi când ne aflăm pe prima treaptă de clarvedere încă mai
putem spune:
Eu sunt aici, fiinţa pe care o văd este acolo. Pe a doua treaptă de
clarvedere nu ne mai putem exprima aşa, ci vom spune: Acolo unde este
fiinţa pe care o percep, acolo sunt şi eu însumi. Noi, oamenii,
suntem
astfel organizati, încât corpul nostru eteric se
întinde în toate
direcţiile, ca nişte tentacule, şi ne absoarbe în entităţile
în care
propria noastră fiinţă se cufundă chiar prin actul percepţiei.
Există în starea de conştienţă normală, obişnuită, un
sentiment care
ne poate da o idee despre vieţuirea pe care un clarvăzător o are pe
aceasta a doua treaptă de clarvedere, numai că ceea ce trăieşte
clarvăzătorul este infinit mai intens şi nu e doar un sentiment, ci el
se ridică până la o percepţie directă, la înţelegere şi
chiar la
cufundare. Sentimentul pe care îl are conştienţa normală şi care
se
aseamănă cu trăirea clarvăzătorilor pe treapta a doua de clarvedere
este compasiunea, iubirea. Dar ce înseamnă când, în
viaţa obişnuită,
simţim compasiune şi iubire? Dacă gândim mai mult asupra esenţei
milei
şi iubirii – despre aceasta am vorbit ieri –, aflăm că aceste
sentimente ne conduc până la eliberarea de noi înşine şi
până la starea
de a ne transpune într-o altă fiinţă. Este un minunat mister al
vieţii
umane faptul de a fi capabili să simţim compasiune, iubire. Şi putem
afirma că nici una din manifestările obişnuite ale conştienţei normale,
ale conştienţei din starea de veghe nu poate să convingă mai mult pe om
de divinitatea existenţei, decât faptul că el poate dezvolta
în sine
iubire şi milă. Ca fiinţă umană, ne trăim de obicei propria existenţă
închişi în noi înşine sau trăim lumea
percepând-o cu ajutorul
simţurilor sau înţelegând-o cu ajutorul raţiunii. Nici o
raţiune, nici
un ochi nu poate privi în inima unui om, nu poate privi
într-un suflet
uman, căci, închis în cele mai intime cămări, celălalt
suflet îşi
păstrează tot ce are în el însuşi ca suferinţă sau bucurie.
Minunat,
chiar misterios ar trebui să-i apară fiecărui om că se poate cufunda
în
fiinţa celuilalt suflet, în viaţa acestuia, cu bucuriile şi
suferinţele
lui. Şi aşa cum noi putem să pătrundem în starea de conştienţă
normală,
prin compasiune şi iubire, în suferinţele şi bucuriile celorlate
fiinţe
conştiente, clarvăzătorul ajuns la a doua treaptă de clarvedere se
deprinde să pătrundă nu numai în tot ce are conştienţă şi poate
simţi
suferinţă sau bucurii în mod omenesc sau asemănător omului, ci
în tot
ce este viu. Vă rog să reţineti ce am spus: în tot ce este viu.
Căci pe
această a doua treaptă de clarvedere omul învaţă să se cufunde
numai în
ce este viu şi nu este încă apt să pătrundă şi în ce nu
este viu, care
pare mort şi ne înconjoară ca mineral. De această cufundare
în ceea ce
este viu se leagă şi vederea a ceea ce se întâmplă în
interiorul
fiinţei în cauză. Dacă am ajuns la această a doua treaptă de
clarvedere, ne simţim ca fiind noi înşine în interiorui
fiinţelor vii,
învăţăm să trăim cu plantele, cu animalele, să trăim în
ceilalţi
oameni. Dar nu numai atât. Învăţăm şi să cunoaştem dincolo
de ce este
viu, lumea spirituală superioară, lumea care este chiar a entitătilor
din Ierarhia a doua. Este necesar să clarificăm aceste noţiuni, căci
ele pot apărea ca o teorie seacă, dacă ne mărginim doar la o enumerare
a entităţilor care aparţin Ierarhiilor spirituale. Omul îşi poate
face
o reprezentare exactă asupra a ceea ce se întâmplă şi
acţionează în
spatele lumii sensibile numai când cunoaşte calea care conduce
spre o
conştienţă clarvăzătoare.
Doresc acum să trec la caracterizarea entitătilor din Ierarhia a
doua, la fel cum am procedat şi ieri, când am descris entităţile
din
Ierarhia a treia, pornind tot de la om. Spuneam ieri că entităţile din
Ierarhia a treia se caracterizează prin aceea că, spre deosebire de om,
care are percepţia lumii înconjurătoare, ele au revelaţia
propriei lor
fiinţe şi, în locul vieţii interioare pe care o are omul, au ceea
ce
numim umplere cu spirit. Când ne cufundăm în fiinţa lor,
constatăm nu
numai că percepţia entităţilor din Ierarhia a doua este revelaţia
propriei fiinţe, dar că această revelaţie este însăşi propria lor
fiinţă, ceva independent, separându-se de propria lor entitate.
Ne
putem reprezenta aceasta făcând o comparaţie cu un melc care
îşi
secretă propria sa cochilie, pe care şi-o construieşte singur. Cochilia
este alcătuită dintr-o substanţă care iniţial face parte din corpul
melcului; melcul îşi secretă cochilia. El prezintă acum, în
afara
propriei sale fiinţe, pe care o percepem cu privirea, şi ceva pe care
îl elimină din sinea sa, care apoi există în mod obiectiv
şi care
rămâne. La fel stau lucrurile cu fiinţa proprie, cu natura
proprie a
entităţilor din Ierarhia a doua. Aceste entităţi nu-şi revelează numai
sinea lor, cum e cazul entităţilor din Ierarhia a treia, ci ele separă
această fiinţă din sinea lor, astfel încât ea rămâne
ca o entitate
independentă.
Lucrurile devin mai clare dacă ne reprezentăm, pe de o parte, o
fiinţă din Ierarhia a treia, iar pe de altă parte o fiinţă din Ierarhia
a doua. Mai întâi ne îndreptăm privirea ocultă spre
fiinţa din Ierarhia
a treia. Recunoaştem această fiinţă prin aceea că sinele său,
interioritatea sa se revelează spre exterior, iar revelaţia sa este
totodată şi reprezentarea sa; când reprezentarea interioară,
trăirea sa
interioară se modifică, apare o altă revelaţie. Aşa cum această fiinţă
îşi modifică în interior stările şi trăirile, tot astfel se
modifică în
continuu revelaţia exterioară. Dacă însă observăm o fiinţă din
Ierarhia
a doua cu privirea ocultă, lucrurile stau cu totul altfel. Şi în
cazul
lor, putem spune, de asemenea, că au percepţie, trăire interioară, dar
ceea ce aceste entităţi trăiesc în interioritatea lor se
desprinde ca
un fel de coajă, ca un fel de piele şi devine o entitate independentă.
Iar când entitatea trece la o altă stare interioară, când
are o altă
reprezentare şi, deci, se revelează într-un alt mod, vechea
revelaţie
continuă să existe, persistă, şi nu dispare, aşa cum se
întâmplă cu
revelaţiile entităţilor din Ierarhia a treia. Astfel, ceea ce apare
în
loc de revelaţie, la entităţile Ierarhiei a doua, este un fel de
autocreaţie, un fel de coajă sau piele. O creaţie a amprentei
propriului sine, un fel de obiectivizare a propriului chip, aceasta
este ceea ce se remarcă la entităţile din Ierarhia a doua. Ne putem
pune apoi întrebarea: Ce apare, la entităţile din a doua
Ierarhie, în
locul a ceea ce la entităţile din Ierarhia a treia am numit umplere cu
spirit? Pentru privirea ocultă apare clar că de fiecare dată când
se
separă acea imagine obiectivizată a propriului sine, ca un fel de coajă
a sa şi care poartă pecetea propriei identităţi, în
interioritatea
entităţii se produce, pur şi simplu, viaţă. Întotdeauna apariţia
vieţii
este urmarea unei astfel de creaţii-de-sine-însuşi.
Astfel, la entităţile din Ierarhia a treia trebuie să deosebim
exterioritatea în revelaţia lor, şi interioritatea în
umplerea cu
spirit; la entităţile din Ierarhia a doua trebuie să deosebim partea
lor exterioară ca „o creaţie de sine, obiectivată în imagini“, şi
interioritatea lor ca generatoare de viaţă, ca şi cum un fluid ar curge
în mod continuu din sinea sa, separându-se spre exterior.
În felul
acesta se prezintă pentru privirea ocultă ceea ce entităţile din a doua
Ierarhie săvârşesc atât în interiorul lor, cât
şi în exterior. În timp
ce umplerea cu spirit a entitătilor din Ierarhia a treia îi apare
privirii oculte, în imagine, în imaginaţiune, ca un fel de
lumină
spirituală, acea curgere a vieţii, acea stimulare a vieţii a
entităţilor din Ierarhia a doua, strâns legată de acea separare
spre
exterior, apare astfel încât percepţia ocultă produce
impresia unor
sunete spirituale, ca o muzică a sferelor. Sunt ca nişte sonorităţi
spirituale, spre deosebire de luminile spirituale care apar în
cazul
entităţilor din Ierarhia a treia.
Putem deosebi şi în cadrul entităţilor Ierarhiei a doua mai
multe
categorii, aşa cum am făcut şi în cazul entităţilor
aparţinând
Ierarhiei a treia. Diferenţierea acestor categorii se face mai greu,
deoarece cu cât urcăm spre ierarhiile aflate pe trepte din ce
în ce mai
înalte identificarea acestor entităţi devine mai dificilă. Pe
măsură ce
urcăm, trebuie să ne formăm o reprezentare despre tot ce se află la
baza lumii înconjurătoare, în măsura în care aceasta
are forme. Aşa cum
am mai spus, pentru această a doua treaptă de clarvedere contează numai
ce este viu, nu şi ceea ce ne apare la prima vedere lipsit de viaţă.
Ceea ce se are în vedere este viul, iar ceea ce este viu este mai
întâi
fasonat, format. Forme au plantele, forme au animalele, formă are omul.
Când privirea clarvăzătoare, cu toate atributele sale, pe care
le-am
arătat, se îndreaptă spre tot ce are, în jurul nostru,
în natură, o
formă şi când, făcând abstracţie de tot ce este legat de
fiinţă, vede
numai forma şi ia în considerare multitudinea de forme existente
la
plante, la animale şi la oameni, atunci privirea clarvăzătoare percepe
din totalitatea entităţilor aparţinând Ierarhiei a doua pe acelea
pe
care le numim Spirite ale formei sau Exusiai.
Dar, la entităţile din natura înconjurătoare, putem să avem
în
vedere şi altceva decât forma lor. Noi ştim că tot ce este viu
îşi
schimbă, într-un anumit mod, forma în timp ce creşte. De
cele mai multe
ori, această schimbare a formei, această metamorfoză ne izbeşte, mai
ales în lumea vegetală. Îndreptându-ne privirea
clarvăzătoare, aflată
pe treapta a doua de dezvoltare, asupra lumii vegetale în
creştere,
vedem cum planta îşi alcătuieşte încetul cu încetul
forma, cum trece de
la forma rădăcinii la forma frunzei, la forma florii, la forma
fructului.
Ne uităm la animalul care creşte, la omul care creşte, pe scurt,
avem în vedere nu numai o formă, aşa cum ne apare la un moment
dat, ci
urmărim devenirea fiinţei vii. Dacă ne lăsăm stimulaţi de această
perspectivă pe care ne-o dă devenirea unei fiinţe vii, cu alte cuvinte,
de felul în care se modifică formele, cum sunt ele într-o
continuă
metamorfoză vie, atunci în faţa privirii oculte aflate pe treapta
a
doua de dezvoltare apare ceea ce numim categoria Spiritelor mişcării
sau Dynamis.
Un grad şi mai mare de dificultate îl are contemplarea celei
de a
treia categorii de entităţi din Ierarhia a doua. În acest sens,
nu mai
este suficientă doar observarea formelor şi modificarea lor, ci trebuie
să se observe ceea ce se exprimă în formă. Există posibilitatea
să
arătăm cum se poate pregăti omul pentru o asemenea observaţie. Desigur,
nu este suficientă o perfecţionare a conştienţei normale, aşa cum am
arătat, ci sunt necesare şi celelalte exerciţii care îl ajută pe
om
să-şi formeze o privire ocultă şi să ajungă la această observaţie. El
va trebui, deci, nu numai să se educe cu ajutorul conştienţei obişnuite
pentru a ajunge la privirea ocultă, ci va fi necesar să practice
exerciţii care să-l educe chiar cu ajutorul privirii oculte. Conştienţa
clarvăzătoare trebuie să se educe mai întâi în a
recunoaşte cum îşi
exprimă omul în forma sa exterioară interioritatea sa. Aşa cum am
mai
spus, conştienţa normală poate face acest lucru, dar aceasta nu ar fi
nimic altceva decât o presupunere, o bănuială a ceea ce se află
dincolo
de expresia figurii, a gestului, a fizionomiei omului. Când
însă
privirea unui clarvăzător care a evoluat până la treapta a doua
de
clarvedere lasă să acţioneze asupra sa gesturile unui om, expresia
mimică, fizionomia cuiva trezeşte în sine impulsuri prin care se
poate
educa în mod treptat pentru a observa entităţile categoriei a
treia din
Ierarhia a doua.
Dar acest lucru nu se poate întâmpla – şi vă rog să daţi
toată
atenţia celor spuse acum –, dacă ne mărginim să luăm în
considerare
numai gesturile, expresiile de mimică sau fizionomia omului. La acest
nivel nu se câştigă, propriu-zis, decât puţin. Regulile
pregătirii
oculte în acest domeniu cer, şi aceasta este foarte raţional, să
se
treacă la regnul vegetal. Animalele pot fi oarecum neglijate, nu este
deosebit de important ce aflăm de la ele, în sensul pregătirii
noastre.
Este însă important ca, după ce ne-am educat, în sensul de
a prelua ca
trăire interioară ceea ce obţinem prin clarvedere din mimică, din
fizionomia sau din gesturile unui om, să ne îndreptăm atenţia
spre
lumea plantelor, să ne desăvârşim pregătirea pe seama lumii
vegetale.
În acest domeniu, omul bine pregătit în sensul clarvederii
va putea
avea experienţe remarcabile, e1 va putea resimţi în mod profund
deosebirea dintre o frunză care, să zicem, are o formă alungită (a) şi
o frunză care are altă formă (b), sau între o floare care creşte
în sus
(c) şi o floare care se deschide în afară (d). O lume
întreagă de
diferenţe apare în trăirile noastre, dacă ne îndreptăm
privirea ocultă
situată pe treapta a doua de dezvoltare spre o floare de crin sau spre
o lalea, sau lăsăm să acţioneze asupra noastră inflorescenţa ovăzului,
sau urmărim tulpina orzului sau a grâului.
Toate acestea devin la fel de vii şi de grăitoare ca şi fizionomia
unui om. Şi dacă ceea ce vedem la aceste plante devine pentru noi la
fel de grăitor ca şi fizionomia sau gesturile unui om, dacă simţim că o
floare care se deschide în afară este ca o mână a cărei
palmă cu faţa
interioară se îndreaptă în jos iar cu faţa exterioară
în sus, dacă apoi
vedem o floare care îşi strânge petalele spre vârf,
ca o mişcare
asemănătoare cu cea a mâinilor care se strâng – dacă, deci,
resimţim
gestul, fizionomia lumii vegetale, la care se adaugă şi culoarea, ca pe
o fizionomie, atunci se trezeşte privirea ocultă interioară, percepţia
ocultă şi înţelegerea ocultă şi se ajunge astfel la cunoaşterea
celei
de a treia categorii a entităţilor din Ierarhia a doua, pe care o numim
Spirite ale înţelepciunii sau Kyriotetes. Această denumire este
aleasă
prin comparaţie, pe baza faptului că atunci când privim un om cu
mimica
sa, cu fizionomia şi gesturile sale vedem ţâşnind, trăind
în afară
spiritul său, înţelepciunea sa. La fel simţim cum entităţi
spirituale
ale Ierarhiei a doua impregnează întreaga natură şi se exprimă
în
fizionomia generală, în gestul general şi mimica generală ale
naturii.
Este o înţelepciune care curge plină de viaţă prin toate fiinţele
şi
prin toate regnurile naturii, şi nu este numai o înţelepciune
generală,
ci ea se diferenţiază continuu şi se obiectivizează într-o
mulţime de
alte entităţi spirituale, într-o mulţime de Spirite ale
înţelepciunii.
Când conştienţa ocultă se ridică până la aceste entităţi,
s-a atins
treapta cea mai înaltă de entităţi spirituale la care se poate
ajunge
în acest mod.
Aşa cum am spus că entităţile din Ierarhia a treia, Îngeri,
Arhangheli şi Spirite ale timpului (Archai), au descendenţi, entităţi
separate, desprinse din acestea, la fel găsim şi descendenţi ai
entităţilor din Ierarhia a doua. În decursul timpului,
descendenţii
s-au desprins şi separat, în mod asemănător cu descendenţii
Ierarhiei a
treia, şi din entităţile Ierarhiei a doua s-au desprins alte entităţi,
care reprezintă apoi o categorie inferioară; şi sunt trimise jos,
în
regnurile naturii ca şi Spiritele naturii descendente din entităţile
Ierarhiei a treia. Aceşti descendenţi sunt un fel de maiştri şi
contramaiştri în mic, în regnurile naturii, şi reprezintă
aici ceea ce
în ocultism numim suflete-grup ale plantelor, ale animalelor,
suflete-grup în entităţile individuale. Astfel, privirea ocultă
ajunsă
pe treapta a doua de dezvoltare află în fiinţele care aparţin de
regnurile vegetal şi animal aceste entităţi spirituale care nu sunt, ca
în cazul omului, spirite individuale în diferitele
personalităţi umane,
ci găsim grupe de animale şi de plante care au forme asemănătoare şi
sunt animate de o entitate spirituală comună. Cu alte cuvinte, găsim
forma leilor, forma tigrilor, alte forme însufleţite animate de o
entitate comună. Aceste esenţe sufleteşti comune le numim suflete-grup
şi sunt descendenţi desprinşi din entităţile Ierarhiei a doua, după cum
Spiritele elementare ale naturii sunt descendenţi ai entităţilor din
Ierarhia a treia.
Pătrundem în felul acesta, de jos în sus, în
lumile superioare şi,
când cuprindem cu privirea elementele care sunt importante pentru
toate
entităţile din regnurile vegetal, animal şi uman, găsim că în
aceste
elemente, în solide, în lichide, în formaţiunile
gazoase domnesc
Spiritele naturii, care sunt descendenţi ai entităţilor din Ierarhia a
treia. Dacă de la elementele pământ, apă, aer ne ridicăm la ceea
ce cu
ajutorul acestor elemente trăieşte în regnurile naturii, găsim
entităţi
spirituale care pătrund şi însufleţesc fiinţele din regnurile
naturale
şi formează sufletele-grup, care, aşa cum am văzut, sunt entităţi
spirituale desprinse din entităţile care aparţin Ierarhiei a doua.
Puteţi vedea din toate acestea că numai pentru privirea ocultă
evoluată până la treapta a doua sunt perceptibile aceste entităţi
pe
care le denumim suflete-grup. Numai acel om dezvoltat în plan
ocult
care-şi poate prelungi fiinţa propriului său corp eteric ca nişte
tentacule poate să cunoască entităţile din Ierarhia a doua şi
descendenţii acestora, sufletele-grup care animă diferitele regnuri ale
naturii. Este încă şi mai greu să urcăm la entităţile primei
Ierarhii,
şi până la entităţile care, ca descendenţi ale acestora,
acţionează de
asemenea în regnurile naturii. Dar despre acestea vom vorbi
în
conferinţa de mâine.
