Rudolf Steiner

ENTITĂŢILE SPIRITUALE ÎN CORPURILE CEREŞTI
ŞI ÎN REGNURILE NATURALE

GA 136

CONFERINŢA a V-a

Helsingfors, 7 aprilie 1912

Am înaintat în expunerile noastre până la ceea ce numim Ierarhia a doua de entităţi spirituale şi în conferinţa de ieri am făcut o prezentare a felului în care sufletul unui om trebuie să se comporte dacă vrea să pătrundă în esenţa Ierarhiei a doua. Un drum încă şi mai greu duce spre un domeniu mult mai înalt de entităţi spirituale, spre acele entităţi care aparţin primei Ierarhii, cea mai înaltă, care ne este accesibilă – mai sus, omul nu are acces. S-a scos în evidenţă faptul că printr-o intensificare a acelor trăiri pe care le avem în viaţa obişnuită, cum ar fi mila şi iubirea, prin faptul că aceste trăiri sufleteşti sunt amplificate până la nivelul dezvoltării oculte, fiinţa noastră proprie se revarsă, oarecum din sine, se răspândeşte în afară şi se cufundă în entităţile pe care vrea să le contemple. Vă rog să înţelegeţi că ceea ce caracterizează această cufundare constă în aceea că însăşi fiinţa noastră se extinde ca nişte tentacule şi se răspândeşte în alte entităţi. Dar noi rămânem în acest timp lângă acele entităţi străine cu propria noastră conştienţă, continuăm să existăm cu viaţa noastră lăuntrică, nu ne pierdem. Aceasta este caracteristica treptei a doua de clarvedere, despre care am vorbit. Ştim că pe această a doua treaptă de clarvedere, în fiecare clipă în care ne simţim uniţi cu celelalte entităţi, noi încă avem propria identitate, existând oarecum alături de celelalte fiinţe. Numai că şi cea mai mică urmă de trăire egoistă trebuie să dispară, dacă dorim să ajungem la nivelul treptei a treia de clarvedere.

La acest nivel, este necesar să pierdem cu totul sentimentul că am exista într-un punct oarecare din Univers ca fiinţă aparte. Trebuie nu numai să ne revărsăm în entităţi străine şi să stăm alături de acestea cu propria noastră trăire, ci să simţim că entităţile străine sunt însăşi sinea noastră; trebuie să pierdem sentimentul şi senzaţia că am sta lângă entităţi străine. Dacă ne cufundăm, în felul acesta, în alte entităţi, vom reuşi să ne contemplăm pe noi înşine, aşa cum eram mai înainte, în viaţa obişnuită, dar ca o entitate străină. Cu alte cuvinte, ajunşi la treapta a treia de clarvedere, ne cufundăm, de exemplu, într-o fiinţă oarecare din regnurile naturii şi atunci nu vom privi din noi spre acea fiinţă, nu ne cufundăm în ea, aşa cum se întâmplă pe treapta a doua de clarvedere, ci ne considerăm una cu acea fiinţă şi privim dinspre ea spre noi înşine. Aşa cum altă dată priveam o fiinţă străină din afara noastră acum, pe a treia treaptă de clarvedere, privim din această finţă străină spre noi înşine ca spre o fiinţă străină. Aceasta este diferenţa între treapta a treia şi treapta a doua de clarvedere. Abia când atingem acest nivel reuşim să percepem, în afara entităţilor deja prezentate din Ierarhiile a doua şi a treia, şi alte entităţi în ambianţa noastră spirituală.

Entităţile spirituale pe care le percepem acum sunt de asemenea împărţite în trei categorii. Prima categorie o percepem de preferinţă când, aşa cum am arătat, ne cufundăm în fiinţa altor oameni sau în fiinţa unor animale superioare şi ne educăm prin aceasta. Nu ceea ce percepem în alţi oameni sau în animalele superioare este esenţial, ci faptul că prin aceasta ne formăm, şi percepem dincolo de ele spirite care aparţin unei categorii din prima Ierarhie: Spiritele voinţei sau cum se spune în esoterismul occidental Tronurile. Percepem acum entităţi pe care nu le putem caracteriza altfel decât spunând că ele nu sunt făcute din carne şi sânge, nici din lumină sau din aer, ci sunt formate din ceea ce nu putem percepe decât în noi înşine, când devenim conştienti că avem o voinţă. În ceea ce priveşte substanţa lor cea mai de jos, ele sunt alcătuite numai din voinţă.

Când evoluăm, aşa cum am arătat, cufundându-ne cu privirea ocultă şi în animale inferioare şi în viaţa lor sau când ne cufundăm chiar şi în viaţa plantelor, dar nu ca să le caracterizăm, aşa cum am făcut ieri, prin gesturi, prin mimică, ci când devenim una cu plantele şi din ele ne privim pe noi înşine, ei bine, da, atunci am ajuns la o experienţă, la o trăire care nu se poate compara cu nimic cunoscut în lumea pe care o vedem în mod obişnuit în jurul nostru. Putem cel mult să realizăm o comparaţie cu proprietăţile acestor entităţi care aparţin categoriei a doua din prima Ierarhie, o posibilitate de a le descrie, dacă lăsăm să acţioneze asupra sentimentelor noastre, asupra sufletului nostru acel ceva la care ajung unii oameni serioşi şi demni, care au străbătut un drum lung în viaţa lor pentru a acumula înţelepciune, care după mulţi ani de trăire intensă au acumulat atâta înţelepciune, încât putem spune: Când asemenea oameni rostesc o judecată, nu ne vorbeşte o voinţă personală, ci ne vorbeşte însăşi viaţa care s-a acumulat, prin ani, prin decenii, în aceşti oameni, fapt datorită căruia ei au devenit într-un anumit mod impersonali. Oameni care fac asupra noastră impresia că înţelepciunea lor acţionează în mod impersonal, că înţelepciunea lor apare ca floarea şi fructul unei vieţi mature evocă în noi un sentiment asemănător cu ceea ce acţionează asupra noastră din ambianţa noastră spirituală, când ne-am ridicat la acea treaptă de clarvedere despre care va fi vorba în continuare. Această categorie de entităţi se numeşte, în termenii esoterismului occidental, Heruvimi. Este extraordinar de greu să caracterizăm entităţile din aceste categorii superioare, căci cu cât urcăm mai sus cu atât devine mai imposibil să găsim în viaţa obişnuită calităţi care să se compare cu măreţia şi sublimul entităţilor acestor Ierarhii. Spiritele voinţei, care sunt categoria cea mai de jos a primei Ierarhii, le putem caracteriza prin aceea că ne putem face o idee clară despre ce este voinţa, voinţa fiind substanţa cea mai de jos din care sunt alcătuite aceste entităţi. Dar dacă ne-am referi numai la voinţa aşa cum apare ea la oameni sau la animale în viaţa normală, dacă am avea în vedere doar sentimentele şi gândurile obişnuite ale oamenilor, ar fi imposibil să caracterizăm entităţile din a doua categorie a primei Ierarhii prin ceea ce reprezintă la om gândirea, simţirea şi voinţa. În acest domeniu trebuie să ne referim numai la acei oameni cu totul deosebiţi care au adunat în ei, în cursul vieţii, în sufletul lor, în felul în care am arătat deja, extraordinara putere a înţelepciunii. Dacă reuşim să simţim această înţelepciune, atunci percepem şi ceva asemănător cu ceea ce simte un ocultist când se află în faţa acelor entităţi pe care le numim Heruvimi. Este vorba de o înţelepciune care nu s-a adunat în cursul unor decenii, ca înţelepciunea care se manifestă la acei oameni deosebiţi, ci în mii şi milioane de ani din evoluţia lumii şi care se revarsă către noi cu o forţă extraordinară din entităţile pe care le numim Heruvimi.

Şi mai greu de caracterizat sunt entităţile din prima categorie, cea mai înaltă, a primei Ierarhii şi pe care le numim Serafimi. Ar fi posibil să ne facem o oarecare idee despre impresia pe care Serafimii o fac asupra privirii oculte numai dacă vom lua din viaţă următoarea comparaţie. Luăm cazul unui om care timp de decenii a acumulat trăiri sufleteşti care l-au condus la o înţelepciune copleşitoare şi ne închipuim că un asemenea înţelept vorbeşte în baza propriei sale înţelepciuni impersonale. Fiinţa sa este străbătută de un foc interior atât de mare încât el nu trebuie să ne spună nimic, ci este suficient doar să se aşeze în faţa noastră ca să vedem că înţelepciunea vieţii pe care i-a dat-o deceniile s-a aşternut în privirea sa, astfel încât această privire poate povesti despre suferinţele şi experienţele de decenii, iar noi avem impresia că această privire este tot atât de grăitoare ca însăşi lumea în care trăim. Dacă ne reprezentăm o asemenea privire sau că un astfel de înţelept a reuşit să ajungă până acolo, încât nu ne spune doar cuvinte, ci prin sunetul şi prin coloratura specifică a vorbelor sale dă expresie unor bogate experienţe de viaţă, iar noi auzim ceva ca un subton în ceea ce el exprimă, deoarece o spune cu un anumit Cum, iar din acest Cum noi surprindem o lume de experienţe de viaţă, obţinem un sentiment ca cel pe care îl are un ocultist când urcă până la Serafimi. Obţinem o reprezentare despre impresia pe care o are ocultistul experimentat atunci când se ridică spre entităţile pe care le numim Serafimi, caracterizând-o prin comparaţie ca acestea: ca o privire maturizată prin viaţă şi prin decenii de experienţă sau ca o frază formulată astfel încât nu auzim numai gânduri, ci în timp ce este rostită se exprimă un lucru cucerit prin suferinţă şi experienţe de viaţă, care a trecut prin bătălii şi încercări, pătrunzând în inimă; dacă auzim toate acestea printr-un subton, atunci am obţinut reprezentarea amintită.

Recapitulând, am putea caracteriza entităţile din Ierarhia a treia, astfel: Ceea ce la om este reprezentare, la aceste entităţi este revelaţia sinelui propriu; ceea ce la om este viaţă lăuntrică şi conştienţă în stare de veghe, la aceste entităţi este umplere cu spirit. Entităţile din Ierarhia a doua le putem caracteriza astfel: Ceea ce la entităţile Ierarhiei a treia este revelaţia sinelui, la Ierarhia a doua este realizare a sinelui, creaţie a propriei fiinţe, pecete a propriei fiinţe, iar ceea ce la entităţile Ierarhiei a treia este împlinire spirituală, la entităţile Ierarhiei a doua este declanşarea vieţii, care duce la o desprindere, la o autoobiectivizare. În sfârşit, ceea ce la entităţile Ierarhiei a doua este autocreatie se prezintă la fel şi la entităţile primei Ierarhii, când le contemplăm cu privirea ocultă, dar este o diferenţă care constă mai ales în aceea că ceea ce entităţile Ierarhiei a doua obiectivizează, ceea ce creează din propria lor substanţă există atâta timp cât aceste entităţi rămân legate de creaţia lor. Deci trebuie să reţineţi că entităţile din Ierarhia a doua pot avea un fel de copie a lor, o reproducere care rămâne însă legată de ele, nu se poate desprinde, nu există în mod independent. Această copie rămâne legată de entitatea care a produs-o. În cazul entităţilor din Ierarhia întâi, însă, situaţia este diferită, ele se obiectivizează, reproduc propria lor fiinţă, care se desprinde, ca o coajă, care este însă o copie fidelă a fiinţei proprii. Ea se desprinde de entitatea-mamă şi rămâne de sine stătătoare în lume, chiar după ce s-a desprins. Entităţile din prima Ierarhie nu-şi poartă creaţia legată de ele, iar aceasta continuă să existe chiar după ce s-a desprins. Acesta este un grad superior de obiectivizare, mai perfect decât cel existent la entităţile din Ierarhia a doua. Când o fiinţă din Ierarhia a doua creează, ea trebuie să rămână legată de fiinţa creată, pentru ca aceasta să nu se distrugă. Fiinţa creată ar muri, s-ar descompune, dacă entităţile-mamă nu ar rămâne legate de creaţia lor. Fiinţa creată are o identitate obiectivă, independentă, dar numai atâta timp cât rămâne legată de creatorul său. În cazul entităţilor din prima Ierarhie, entitatea care se separă de entitatea-mamă rămâne în continuare ceva independent şi obiectiv, chiar şi după ce s-a desprins de entitatea care a creat-o.

Aşadar, recapitulăm, la Ierarhia a treia găsim revelaţie şi umplere cu spirit, la Ierarhia a doua creaţie de sine şi efervescenţa de viaţă. La prima Ierarhie, compusă din Tronuri, Heruvimi şi Serafimi, făptura creată se separă, există separat, şi avem, deci, în loc de creaţie de sine, o creaţie cosmică. Ceea ce se desprinde din entităţile primei Ierarhii devine o lume distinctă. Este o lume atât de independentă, încât prezintă fenomene şi fapte chiar după ce entităţile creatoare, entităţile-mamă, nu mai sunt prezente.

Acum ne putem pune următoarea întrebare: Care este viaţa proprie a entităţilor primei Ierarhii? Această viaţă se percepe pe sine însăşi în timp ce lasă să apară din substanţa proprie fiinţe obiective, independente, separându-se totodată de entitatea creatoare. Actul de creaţie a unor entităţi independente reprezintă pentru entităţile din prima Ierarhie starea lor normală de conştienţă interioară, trăirea lor interioară. Putem spune că ele privesc la ceea ce creează şi devine lume; nu este o contemplare în sine, ci o contemplare creatoare de lumi şi aceasta este însăşi natura esenţei lor. Viaţa lor interioară, intimă este o creare de alte fiinţe. A crea alte fiinţe, a trăi în alte fiinţe, aceasta este trăirea interioară a entităţilor din prima Ierarhie. Crearea lumii este viaţa lor exterioară, crearea de fiinţe – viaţa lor interioară.

Am atras atenţia, în decursul conferinţelor ţinute zilele acestea, asupra faptului că entităţile fiecărei Ierarhii au descendenţi, entităţi care se desprind şi coboară în regnurile naturii şi am arătat, în acest sens, că descendenţii Ierarhiei a treia sunt spiritele elementare ale naturii iar descendenţii Ierarhiei a doua sunt suflete-grup ale plantelor şi ale animalelor. Şi entităţile primei Ierarhii au descendenţi care se desprind, şi v-am descris deja, dintr-o altă perspectivă, aceste entităţi care descind din prima Ierarhie. V-am vorbit chiar în primele expuneri despre aceste entităţi, când am urcat până la aşa-numitele Spirite ale perioadelor de revoluţie, spirite care ordonează şi dirijează tot ce se petrece în mod ritmic şi se repetă în regnurile naturi. Entităţile primei Ierarhii creează şi desprind din propria lor fiinţă aceste entităţi care ordonează, de exemplu, alternanţa iarnă-vară, pentru ca, în felul acesta, plantele să încolţească, să crească şi apoi să se veştejească; ordonează apoi curgerea ritmică prin care animalele dintr-o anumită specie să aibă un mod de viaţă bine determinat, în care să se dezvolte de la naştere până la moarte. Şi în general, tot ce în regnurile naturii are un caracter de ritmicitate şi de repetare, cum ar fi ziua şi noaptea, sau schimbarea timpului, în cele patru anotimpuri, tot ce este ritmicitate, tot ce se bazează pe întâmplări care se repetă, totul este reglat, la Spiritele perioadelor de revoluţie, de descendenţii entităţilor din prima Ierarhie. Am putea caracteriza aceste spirite din perspectiva în care ne-am plasat acum câteva zile, iar acum le putem caracteriza în funcţie de propria lor origine, de descendenţa lor, aşa cum am făcut astăzi. Să rezumăm esenţa celor trei Ierarhii, după cum urmează:

Dacă vrem să păşim mai departe în abordarea temei ce ni s-a propus, va trebui să ne familiarizăm cu reprezentări la care privirea unui ocultist ajunge treptat, familiarizare care pentru început este ceva mai greu de atins. Astăzi vom aduce totuşi în faţa sufletelor dumneavostră aceste reprezentări şi prin aceasta avem posibilitatea ca în următoarele conferinţe, când va trebui să ne treacă prin faţa privirii în întregime viaţa şi entitatea regnurilor naturii şi ale corpurilor cereşti, să ne obişnuim din ce în ce mai mult cu modul în care entităţile prezentate sunt legate de regnurile naturii şi de corpurile cereşti. În felul acesta vom putea obţine reprezentări din ce în ce mai precise.

Când vorbim despre om, o facem în aşa fel încât acesta să fie caracterizat după felul în care se prezintă pentru privirea ocultă. Se poate urmări aceasta în scrieri teosofice cum ar fi, de exemplu, lucrările mele Theosophie şi Geheimwissenschaft*. Când contemplăm omul cu privirea ocultă, spunem: Ceea ce este perceptibil în primul rând la om, când îl privim cu ochii şi simţurile fizice, este corpul fizic. Vom considera corpul fizic ca fiind primul element constitutiv al omului. Al doilea element este ceva de natură suprasensibilă, ce nu este vizibil pentru conştienţa normală: corpul eteric. Al treilea element pe care-l luăm în considerare este corpul astral. Dacă avem aceste trei mădulare deţinem aproximativ imaginea învelişurilor omului. Trecem apoi la mădularele superioare. Ele sunt de natură sufletească; sunt percepute în viaţa obişnuită ca viaţă sufletească, interioară. Aşa cum vorbim despre un înveliş exterior triplu, putem vorbi şi despre un suflet triplu, sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii sau al simţirii şi sufletul conştienţei. Toate aceste mădulare care compun natura umană, de la corpul fizic până sus la sufletul conştienţei, există în prezent la fiecare om. Pătrundem apoi spre următorul mădular, pe care îl numim sinea spirituală sau, aşa cum mulţi dintre auditori sunt obişnuiţi, Manas. Următorul mădular se va forma la om abia în viitor; îl numim spiritul vieţii sau Budhi. Mai este apoi un ultim mădular, denumit Omul-Spirit sau Atma, care este natura cea mai intimă a omului şi care, în prezent, pentru conştienţa noastră actuală, este încă în stare latentă şi abia în evoluţia viitoare a Pământului se va arăta că este de fapt punctul central al conştienţei. Aceste mădulare ale naturii umane au toate un caracter unitar, putem spune că reprezintă unităţi. Într-un anumit fel, corpul fizic reprezintă o unitate, corpul eteric, de asemenea, este o unitate şi la fel şi celelalte mădulare ale naturii umane. Omul în întregul lui este o unitate care constă în reunirea tuturor mădularelor şi în influenţa pe care o exercită unele asupra celorlalte.

* Ambele lucrări sunt traduse în limba română: prima sub titlul Teosofia - Introducere în cunoaşterea suprasensibilă despre lume şi menirea omului, a doua sub titlul Ştiinţa spirituală.

Ca să mergem mai departe cu expunerea noastră, trebuie să vă imaginaţi că există entităţi situate deasupra omului, la un nivel atât de înalt faţă de natura acestuia, încât nu sunt alcătuite din mădulare pe care le-am numit corp fizic, corp eteric ş.a.m.d., iar mădularele lor constitutive sunt la rândul lor tot entităţi. Dacă nu putem considera fiecare mădular al omului ca o entitate distinctă, ci numai ca un mădular constitutiv unitar, urcând spre acele entităţi care nu au un corp fizic ca parte constitutivă a lor, vom constata că ceea ce la om este corp fizic la aceste înalte entităţi am numit în expunerile noastre Spirite ale formei. Când spunem: Există o entitate de o categorie superioară care nu are, ca omul, un corp fizic ca parte a sa, ci are ca mădular constitutiv chiar o entitate, un spirit al formei, avem în faţa noastră reprezentarea unei entităţi pe care nu am ajuns încă să o caracterizăm, dar despre care vom vorbi acum. Dacă vrem să o descriem, să o caracterizăm, va trebui să ne folosim tot de reprezentări, aşa cum am făcut şi până acum.

Spuneam că este greu să ajungem la aceste reprezentări, dar vom putea, printr-o analogie, să ne ridicăm la asemenea reprezentări de care avem nevoie acum. Priviţi cu atenţie un stup sau un muşuroi de furnici şi observaţi fiecare vietate în parte, fiecare albină din stup şi remarcaţi că stupul are un spirit comunitar, formează o reală entitate colectivă şi că fiecare albină este o parte constitutivă a acestui spirit comunitar, aşa cum şi dumneavoastră aveţi o parte din dumneavoastră în fiecare din mădularele propriei fiinţe. Aveţi aici o analogie semnificativă pentru acele entităţi şi mai înalte decât entităţile despre care am vorbit până acum, entităţi care au ca mădular constitutiv nu ceva ce am numit corp fizic la om, ci ceva ce trebuie să definim ca fiind el însuşi o entitate, ca fiind spirite ale formei. Aşa cum omul trăieşte în corpul său fizic, la fel trăiese acele entităţi care sunt de o asemenea măreţie, încât au ca cel mai inferior mădular al lor Spirite ale formei, sau, dacă doriţi, un Spirit al formei. Apoi, oamenii au corpul eteric, iar aceste entităţi au ca al doilea mădular Spirite ale mişcării; în locul corpului astral al omului, au Spirite ale înţelepciunii în locul a ceea ce noi oamenii avem ca suflet al senzaţiei, aceste entităţi au ca al patrulea mădular Tronurile sau Spiritele voinţei, ca al cincilea element au Heruvimii, iar ca al şaselea element, aşa cum noi avem sufletul conştienţei, Serafimii. Şi aşa cum noi năzuim şi privim în sus spre ceea ce abia într-un viitor îndepărtat ni se va dărui în mod treptat, la fel privesc aceste entităţi spre ceva ce depăşeşte fiinţa Ierarhiilor. Aşa cum noi vorbim despre Manas, Budhi, Atma sau despre Sinea spirituală, Spiritul vieţii, Omul-Spirit, la fel priveşte această entitate, din elementul său de natură serafimică, aşa cum noi o facem din sufletul conştienţei, spre o spiritualitate primordială. Abia astfel au aceste entităţi ceva asemănător cu ceea ce considerăm a fi viaţa noastră lăuntrică, spirituală. Este neînchipuit de greu să ne putem face o reprezentare despre ceea ce există acolo sus, deasupra Ierarhiilor ca entitate spirituală a celor mai sublime spirite. Din această cauză, în decursul evoluţiei umane, diversele religii şi concepţii despre lume s-au abţinut, chiar cu o mare precauţiune plină de veneraţie, să prezinte în mod decisiv lumii senzoriale reprezentări care să evoce ceea ce există, deasupra Ierarhiilor. Dacă pentru a caracteriza o imagine, o reprezentare aşa cum apare în sufletul unui ocultist, când acesta priveşte spre Serafimi, ar trebui să recurgem la unele metode pe care numai prin analogie le găsim la oameni care au o bogată experienţă de viaţă, nu va mai fi suficient tot ce apare la aceşti oameni ca expresie pură a vieţii lor pentru a caracteriza Sfânta Treime care stă deasupra Serafimilor ca Fiinţă supremă, ca Manas, Budhi şi Atma.

În decursul evoluţiei umane s-a vorbit, vai!, prea mult despre presimţirile prudente cu care spiritul uman a vorbit despre ce este acolo, sus, în regiunile spirituale. Pentru că pentru spiritul uman ar fi mult mai potrivit să nu vrea să caracterizeze prin reprezentări luate din viaţa obişnuită sau prin tot felul de analogii şi comparaţii esenţialităţi cu o poziţie atât de înaltă, ar fi mult mai constructiv pentru om să dorească să înveţe din ce în ce mai mult, într-o stare de profundă veneraţie, pentru a obţine reprezentări care să se apropie de ce există acolo sus. Reprezentări aproximative asupra a ceea ce este acolo sus încearcă să dea religiile şi concepţiile despre lume, recurgând la concepte pline de înţelesuri şi foarte grăitoare, concepte care dobândesc, într-o oarecare măsură, un caracter excepţional, prin faptul că depăşesc viaţa individuală chiar şi în viaţa exterioară a simţurilor. Desigur, cu asemenea concepte nu se poate caracteriza nici măcar aproximativ Fiinţa superioară despre care este vorba acum, dar se poate evoca, într-o anumită măsură, o anumită reprezentare despre ceea ce nu se poate exprima şi care trebuie să fie învăluit într-o sfântă taină, într-un mister sacru. Căci nu ar trebui să ne apropiem fără nici o reţinere, cu concepte raţionale umane, formate în contact cu lumea noastră exterioară, de aceste lucruri. De aceea, în religie şi în concepţiile despre lume, care s-au succedat unele după altele, s-a încercat caracterizarea acestor lucruri cu presimţire şi cu frică, când a trebuit să se descrie sau, mai exact, să se dea nume la ceea ce depăşeşte natura umană şi rămâne o taină chiar şi în natură.

Vechii egipteni au folosit conceptele de Copil sau Fiu, de Mamă şi de Tată pentru ceea ce depăşeşte omul individual. Creştinismul a încercat să găsească în succesiunea Sfântul Duh, Fiul şi Tatăl un nume pentru această Trinitate. De fapt, se poate spune că ar trebui să situăm Sfântul Duh pe locul al şaptelea, Fiul pe locul al optulea şi Tatăl pe locul al nouălea. Când este vorba de o fiinţă spre care ridicăm privirea şi al cărui conţinut superior dispare pentru noi ca într-un mister spiritual şi ne referim la această fiinţă în mod aluziv, numind-o Spirit, Fiu şi Tată, când contemplăm o asemenea fiinţă cu privirea ocultă, atunci trebuie să spunem: Aşa cum constatăm la om, privindu-l din punct de vedere exterior, că are un corp fizic şi acesta este elementul său constitutiv cel mai de jos, tot astfel, când contemplăm o asemenea fiinţă prin analogie cu omul, avem în faţa noastră Spiritul formei, adică un spirit care îşi dă o formă, un spirit conturat. Ar trebui să putem privi la ceea ce este analog, asemănător, din aceste entităţi corpului fizic uman, la ceea ce este structură.

Aşa cum în corpul flzic al omului avem, ca elementul său cel mai de jos, ceva structurat şi format şi cum în această structură, care aşa cum ne apare este fără îndoială Maya, trăieşte ceea ce numim Spiritul formei, tot astfel ne apare, când ne îndreptăm privirea în spaţiul cosmic şi observăm o planetă ‒ Mercur, Venus, Marte, Jupiter ‒ forma exterioară a Spiritului formei; ei bine, planeta aparţine Spiritului formei la fel cum corpul fizic aparţine omului. Când un om stă în faţa noastră, această „formă“ exprimă ce este viu în acel om, adică elementele suprasensibile, corpul eteric, corpul astral, sufletul senzatiei ş.a.m.d.; la fel, când vedem o planetă, forma sa exprimă însăşi „forma“, Spiritului formei. Şi aşa cum în spatele formei umane, în spatele corpului fizic se află corpul eteric, corpul astral, sufletul senzaţiei ş.a.m.d., în spatele planetei se află şi îi aparţin entităţile pe care le numim Spirite ale mişcării, Spirite ale înţelepciunii, Tronuri, Heruvimi şi Serafimi. Dacă privim o planetă din punctul de vedere al ştiinţei spiritului, şi vrem să avem în faţa noastră fiinţa integrală a acestei planete, va trebui să spunem: Planeta ne apare în spaţiul cosmic pentru a o percepe, înfăţişându-ne făptura sa fizică, pe care i-a dat-o Spiritul formei, dar totodată ascunde, aşa cum omul ascunde de privirea fizică elementele sale subtile superioare, prezenţa acelor entităţi ale Ierarhiilor superioare care acţionează ca forţe în planetă şi în ambianţa ei. Ne reprezentăm, aşadar, corect o planetă, cum ar fi Marte sau Mercur, dacă ne-o imaginăm mai întâi după forma sa fizică, apoi înconjurată şi străbătută de o atmosferă spirituală care tinde spre nesfârşit şi care îşi are forma fizică în chiar forma fizică a planetei, care este o creaţie a Spiritelor formei şi care are în ambianţa sa spirituală entităţile celorlalte Ierarhii. Numai considerând-o în felul acesta avem imaginea completă a planetei: în mijloc este elementul fizic, ca un sâmbure, iar în jurul său învelişuri spirituale alcătuite din entităţile Ierarhiilor. Acest aspect îl vom relua în conferinţele noastre următoare, în mod mai aprofundat. Pentru a sugera încă de astăzi direcţia in care vom aborda această problemă, să mai spunem cum o redă cercetarea ocultă.

Am dat deja o indicaţie: forma fizică a planetei este creaţia Spiritului formei. Chiar şi forma Pământului este creaţia Spiritului formei. Despre Pământ ştim că în sine nu se află într-o stare de linişte, că este supus unei permanente transformări interne şi unei mobilităţi neîntrerupte. Vă aduceţi cu toţii aminte că în descrierile din Cronica Akasha înfăţişarea exterioară de astăzi a Pământului ne apare cu totul altfel decât, de exemplu, era în timpul perioadei de evoluţie terestră pe care o numim perioada atlanteană. În acea străveche perioadă, suprafaţa globului terestru care în prezent este acoperită de Oceanul Atlantic era reprezentată de un mare continent, în timp ce în locul unde se află astăzi Europa, Asia, Africa abia se formau continente. În felul acesta, masa, substanţa Pământului s-a modificat datorită mobilităţii sale interne. Planeta se află într-o frământare internă continuă. Gândiţi-vă, de exemplu, că ceea ce astăzi este insula Helgoland constituie doar o mică parte din ceea ce se ridica deasupra mării în secolele al IX-lea şi al X-lea. Chiar dacă perioadele în care au loc regrupări şi transformări interne ale aspectului planetei sunt relativ mari, fără a insista prea mult asupra acestor lucruri, fiecare îşi poate da seama că planeta noastră este într-o continuă mobilitate internă. Şi dacă se ia în considerare nu numai partea solidă a planetei, ci şi apele şi atmosfera, atunci însăşi viaţa de toate zilele ne arată că planeta se află într-o continuă mobilitate internă. În forma norilor, în ploaia care se formează, în toate fenomenele atmosferice, în fluxul şi refluxul mărilor şi oceanelor, în toate acestea planeta îşi revelează mobilitatea internă. Aceasta este viaţa planetei. În cadrul acestei vieţi acţionează, precum corpul eteric al omului individual, ceea ce am numit Spiritele mişcării. Deci, se poate spune: Structura exterioară a planetei este creaţia Spiritelor formei; mobilitatea internă este reglată de entităţi pe care le numim Spiritele mişcării.

Planeta este, din punctul de vedere al ştiinţei spiritului, o adevărată fiinţă, o entitate în care tot ceea ce se petrece este condus de gândire. Nu numai că într-o planetă există o vitalitate internă, aşa cum spuneam, dar aceasta are şi o conştienţă ca planetă în întregul ei, căci este o entitate. Această conştientă, care corespunde cu conştienţa umană, în măsura în care forma inferioară a constienţei, subconştientul, este în corpul astral, în cazul planetei este guvernată de Spiritele înţelepciunii. Se poate spune: Conştienţa cea mai de jos a unei planete este condusă de Spiritele înţelepciunii. Dacă definim planeta numai în felul acesta, rămânem încă în cadrul planetei. Dar să privim planeta şi altfel. Ea are o formă precisă şi aceasta corespunde Spiritelor formei; are mobilitate internă, aceasta corespunde Spiritelor mişcării; totul este străbătut de conştienţă, care corespunde Spiritelor înţelepciunii. Să mergem însă mai departe. Planeta se mişcă prin spaţiu, ea are un impuls interior care o împinge prin spaţiu, corespunzător impulsului interior de voinţă al omului, care îl face să mişte picioarele, să păşească, să meargă prin spaţiu. Ceea ce conduce planeta prin spaţiu, ceea ce îi veghează mişcarea în spaţiu, ceea ce face ca, de exemplu, să se mişte în jurul unei stele fixe, aceasta se datorează acţiunii Spiritelor voinţei. Acestea dau planetei impulsul de a zbura prin spaţiu. Aşadar, mişcarea planetei în spaţiu corespunde impulsului dat de Spiritele voinţei sau Tronuri. Dar dacă planeta ar urma numai impulsul dat de Spiritele voinţei, fiecare planetă ar parcurge în Cosmos propriul său drum, necorelat cu al celorlalte planete, ceea ce nu este cazul, căci fiecare planetă se conduce după întregul sistem. Mişcarea planetei nu este reglată doar ca planeta să se mişte, ci să constituie o ordine în întregul sistem planetar. Aşa cum într-un grup de oameni care merg unii într-o parte, alţii în alta începe să se manifeste un scop comun, la fel sunt ordonate miscările planetelor până se armonizează. Această coordonare şi armonizare a mişcării unei planete cu mişcările altor planete este opera Heruvimilor. Reglarea mişcării comune a sistemului ţine de activitatea Heruvimilor. Fiecare sistem planetar, împreună cu steaua sa fixă, care este un fel de comandant suprem şi se află sub conducerea Heruvimilor, are la rândul lui legături cu alte sisteme planetare, care aparţin de alte stele fixe şi trebuie să convină asupra locului pe care fiecare îl ocupă în spaţiu, aşa cum oamenii se înţeleg unii cu alţii şi convin asupra faptelor lor comune şi întemeiază un sistem social prin reciprocitatea faptelor. La fel, există o întelegere reciprocă între sistemele planetare. Există o înţelegere reciprocă între o stea fixă şi altă stea fixă. În felul acesta se constituie Cosmosul. Faptul că sistemele planetare vorbesc, ca să spunem aşa, unele cu altele şi se coordonează pentru a alcătui un cosmos închegat se datorează acţiunii acelor entităţi spirituale pe care le numim Serafimi.

În felul acesta am exprimat tot ceea ce, la nivelul uman, merge până în sufletul conştienţei. Apoi, aşa cum în cazul omului ne ridicăm spre o viaţă spirituală mai elevată, depăşind sufletul conştienţei, în cazul sistemelor planetare, în care acţiunea Serafimilor corespunde nivelului sufletului conştienţei la om, dacă ne ridicăm mai sus, dincolo de Serafimi, ajungem la ceea ce am încercat astăzi, doar tangenţial, să caracterizăm ca Trinitate, o entitate cosmică supremă. Ajungem la ceea ce în Univers domneşte ca viaţă trinitar-divină, atotcuprinzătoare, dumnezeească şi care creează un acoperământ în fiecare sistem planetar. Aşa cum ceea ce trăieşte în om ca sine spirituală, ca Spirit al vieţii, ca Om-Spirit – Manas, Budhi, Atma – creează un acoperământ pentru sufletul conştienţei, sufletul raţiunii şi sufletul senzaţiei, corpul astral, corpul eteric şi corpul fizic, la fel există un acoperământ pentru stelele fixe ale sistemelor planetare, care se deplasează în spaţiu şi care sunt corpuri ale entităţilor divine. Şi contemplând viaţa cerului înstelat, contemplăm, de fapt, corpurile zeilor şi, în cele din urmă, Divinitatea.