Rudolf Steiner

ENTITĂŢILE SPIRITUALE ÎN CORPURILE CEREŞTI
ŞI ÎN REGNURILE NATURALE

GA 136

CONFERINŢA a VII-a

Helsingfors, 10 aprilie 1912

Din expunerile fâcute în conferinţele anterioare aţi reţinut desigur că, dacă privim sistemul planetar şi în general cerul înstelat, avem în faţa ochilor de fapt o mare iluzie, o Maya, şi că ajungem la adevăr, la realitate, numai dacă obţinem treptat o cunoştinţă despre entităţile spirituale care acţionează în corpurile cereşti. Până acum, în cadrul expunerilor, a fost necesar să cunoaştem diferitele entităţi spirituale care acţionează în spaţiul cosmic, în sistemele stelare şi care aparţin celor trei Ierarhii de deasupra omului. Aţi remarcat, iubiţi prieteni, că ne-am apropiat, până acum de entităţile celor trei Ierarhii, prezentând de fiecare dată căile prin care conştienţa ocultă ajunge la un fel de percepţie şi de înţelegere a acestor entităţi, aflate nemijlocit sau chiar şi mijlocit deasupra omului. Am încercat să mergem pe un drum interior, un drum oarecum mistic-esoteric, pentru a dobândi un fel de reprezentare spiritual-sufletească despre caracterul propriu acestor entităţi din Ierarhiile superioare. Abia în ultimul mocnent am încercat să trecem de la ce este interior la ce este exterior şi să arătăm cum, prin acţiunea comună a unei dualităţi în cadrul Ierarhiilor, dualitate alcătuită din entităţile normale şi din entităţile luciferice, ia naştere forma stelelor, vizibile pentru simţurile exterioare. În conferinţa de astăzi aş dori ca, înainte de a trece mai departe, la aspectele esoteric-oculte, să vorbesc despre o altă cale, aceea care îi este dată conştienţei normale pentru a căuta drumul care în final se întâlneşte din nou cu căile pe care le-am străbătut în conferinţele anterioare. Va fi nevoie să ne referim la unele lucruri discutate mai înainte, când păşim pe acest drum mai mult exterior, care pleacă de la faptele existente pentru conştienţa obişnuită.

Când conştienţa normală priveşte în spaţiul cosmic ea descoperă corpuri cereşti de diferite feluri. Ele au fost descrise şi diferenţiate şi de astronomia fizică. Astăzi, am dori să luăm în considerare ceea ce este perceptibil într-un sistem planetar şi pentru conştienţa obişnuită, pentru astronomia materialistă. Avem aici planetele, apoi, opusă planetei, ca un fel de formaţiune dominantă, steaua fixă, respectiv Soarele, iar în jurul planetelor sateliţii acestora – dacă ne referim la Pământ, Luna –, iar în interiorul sistemului planetar sunt acele stele uimitoare, care se lasă atât de greu integrate în imaginea globală a sistemului planetar pentru conştienţa exterioară, corpurile meteoriţilor şi ale cometelor. Să facem abstracţie de alte aspecte ale sistemului planetar şi să luăm în considerare numai pe cele patru amintite: planetele, steaua fixă, satelitul şi cometa. Trebuie să ne fie clar faptul că pentru conştienţa normală exterioară este posibilă numai observarea unei singure planete, aceea pe care se află conştienţa normală capabilă să perceapă lumea, deci, pentru locuitorii Pământului, Pământul ca planetă. Toate acestea sunt observabile la început pentru conştienţa exterioară normală numai în partea lor cea mai exterioară. Vrem, cu ajutorul premiselor pe care ni le oferă calea esoteric-ocultă, să examinăm această clasificare pe care o dă conştienţa normală.

În cadrul entităţilor pe care le luăm în considerare am deosebit până acum omul ca aflându-se pe treapta cea mai de jos a scării Ierarhiilor şi am urcat treptat, prin cele trei categorii ale Ierarhiei a treia, făcând o caracterizare a entităţilor respective, pe care, în acord cu esoterismul occidental, le-am numit Angeloi sau Ingeri, Archangeloi sau Arhangheli şi Archai. Imediat pe o treaptă superioară se află entităţile Ierarhiei a doua, pe care le-am numit Spirite ale formei, Spirite ale mişcării şi Spirite ale înţelepciunii; deasupra acestora se situează apoi entităţile din Ierarhia întâia, Spiritele voinţei sau Tronuri, Heruvimi şi Serafimi. Când îmbrăţişăm cu privirea întreaga scară a treptelor de rang ale diferitelor entităţi aparţinând celor trei Ierarhii, conştienţa esoterică are în faţa ochilor relaţii terestre. Avem de-a face cu toate aceste entităţi, aşa cum deja am văzut, când dorim să cunoaştem omul şi tot ce-i aparţine pe planeta sa în mod complet. Am văzut, în ultimele conferinţe, că toate fenomenele care privesc omul şi planeta pe care locuieşte nu pot fi înţelese în mod spiritual dacă nu avem în vedere aceste entităţi. Entităţile Ierarhiei a treia, până la Archai, joacă un rol în procesul cultural-istoric, astfel încât aceste entităţi ale Ierarhiei a treia fac ca omul să progreseze pas cu pas în cursul evoluţiei, dirijează mersul evolutiv al culturii. Am văzut, în continuare, că în timp ce entităţile Ierarhiei a treia rămân la un nivel superior în procesele de cultură, anumiţi descendenţi ai lor, pe care i-am numit Spirite ale naturii, coboară în lume, în existenţa naturală şi acţionează aici. Am văzut, apoi, că, dacă ne referim la planeta însăşi, tot ce se referă la aceasta nu poate fi înţeles, dacă nu ne reprezentăm forma sa ca fiind opera Spiritelor formei, mobilitatea şi frământarea sa interioară ca datorându-se Spiritelor mişcării, iar conştienţa planetei Spiritelor înţelepciunii. Cu aceste minime noţiuni am rămas în ceea ce priveşte planeta şi, respectiv, în ceea ce priveşte Pământul şi omul. Am văzut totodată că, dacă ar fi active, numai entităţile superioare, până la Spiritele înţelepciunii, planeta ar rămâne imobilă. Ce se mişcă, spre exterior, în sensul că are un impuls de mişcare, trebuie să atribuim Spiritelor voinţei sau Tronurilor, iar faptul că mişcarea este reglată în planul întregului sistem planetar a trebuit s-o atribuim Heruvimilor. Prin aceasta, sistemul planetar este închegat, căci mişcarea şi reglarea planetelor sunt în aşa fel orânduite, încât ele formează împreună un sistem, întregul fiind dirijat de steaua fixă. Prin Serafimi comunică sistemul planetar cu spaţiul cosmic şi cu sistemele planetare învecinate. Se poate face o comparaţie cu faptul că oamenii în relaţiile lor sociale nu acţionează fiecare numai pentru sine – ceea ce s-ar asemăna cu activitatea Spiritelor voinţei –, ci ei se înţeleg unii cu alţii prin limbaj. La fel se face comunicarea de la un sistem planetar la altul, prin Serafimi. Ei sunt pentru sistemul planetar ceea ce este limbajul pentru oameni, îi leagă pe unii de alţii, îi ajută să se înţelegă. Serafimii poartă mesaje de la un sistem planetar la altul, dau de ştire despre ceea ce se întâmplă într-un sistem unui alt sistem. Astfel se închide lumea sistemelor planetare şi se formează întregul.

A fost necesar să facem această expunere despre succesiunea ierarhică a entităţilor spirituale aparţinând Ierarhiilor deoarece tot ce emană ca forţe şi ca moduri de a acţiona de la aceste entităţi este perceptibil în procesul apariţiei omului pe planeta sa. Aşa cum privirea ocultă ne învaţă că acest întreg sistem de entităţi este legat, într-un fel sau altul, de Pământ, tot aşa, un sistem asemănător are de-a face cu alte planete. Dacă omul vrea să-şi îndrepte, prin mijloacele pe care le are la îndemână, privirea ocultă spre celelalte planete ale sistemului planetar, el constată că aceleaşi experienţe şi exerciţii pe care trebuie să le facă atunci când vrea să se apropie de entităţile primei Ierarhii, Serafimi, Heruvimi şi Tronuri, le face şi în cazul planetelor. Cu alte cuvinte, tot ce v-am descris ca fiind necesar pentru a ne ridica la nivelul unei entităţi de rang serafimic sau heruvimic sau la rangul Tronurilor, tot ce omul trebuie să facă pentru a se ridica până la asemenea spirite, în măsura în care acestea coacţionează în evenimentele care au loc pe planeta noastră, este necesar să se întâmple şi atunci când el îşi îndreaptă privirea ocultă pentru a observa, să zicem, o planetă ca Saturn sau o altă planetă din sistemul planetar. Şi tot astfel trebuie să se procedeze şi în jos, până la Spiritele mişcării. Rezultatele pe care privirea ocultă le obţine în legătură cu Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Spiritele înţelepciunii sunt absolut aceleaşi când e vorba de fiecare din planetele sistemului nostru solar, fie că vă angajaţi în observarea lui Marte, Jupiter, Mercur sau Venus. Pretutindeni aflaţi aceleaşi rezultate ca în cazul în care vreţi să observaţi Serafimii, Heruvimii, Tronurile sau Spiritele înţelepciunii. În schimb, nu mai aveţi aceleaşi rezultate dacă pentru planetele sistemului nostru luaţi în considerare modul de acţiune al Spiritelor mişcării sau al Spiritelor formei. Cu alte cuvinte, dacă încercăm să ne îndreptăm privirea ocultă asupra unei planete, să zicem asupra lui Marte, şi ne întrebăm cum acţionează Serafimii, Heruvimii, Tronurile şi Spiritele înţelepciunii asupra sa, vom primi următorul răspuns: Aceste spirite acţionează asupra lui Marte exact ca şi asupra Pământului. Dar dacă aceeaşi întrebare o punem referindu-ne la Spiritele mişcării sau la Spiritele formei, atunci răspunsul nu va mai fi acelaşi, activitatea acestor două categorii din Ierarhia a doua diferind de la o planetă la alta. Vom face, aşadar, o deosebire între Spiritele formei şi Spiritele mişcării fiecărei planete în parte. Acţiunea entităţilor de rangul Serafimilor, până la Spiritele înţelepciunii, este identică pentru toate planetele sistemului, în timp ce acţiunea Spiritelor mişcării şi a Spiritelor formei este specifică pentru fiecare planetă a sistemului nostru planetar în parte.

Putem să ne îndreptăm acum privirea ocultă antrenată asupra Soarelui, steaua fixă a sistemului. Dacă vrem să cunoaştem steaua fixă în ceea ce are ea esenţial, trebuie să fim atenţi la faptul că în observarea acesteia nu trebuie să se ia în seamă ceea ce nu are importanţă pentru ea, ci pentru planetele din jurul său. Să ne înţelegem. Am expus alaltăieri felul cum toate aceste entităţi din Ierarhiile superioare, de la Serafimi în jos, până la Spiritele formei, acţionează ca un fel de colegiu-Cosmos care îşi are sediul în Soare, unde este şi punctul de pornire al acţiunii acestora. Dacă astăzi am spus, de exemplu, că Marte îşi are propriile sale Spirite ale formei, la fel Jupiter, la fel Pământul etc., atunci trebuie, plastic vorbind – tot ce este referitor la aceste legături importante are mai mult sau mai puţin un caracter plastic, imaginativ –, să ne reprezentăm că şi reşedinţa lor, punctul de pornire al acţiunii Spiritelor formei specifice pentru planeta Marte, sau pentru Jupiter ş.a.m.d. se află tot în steaua fixă a sistemului, în Soare, de acolo acţionează, din Soare se raportează fiecăruia unde să se manifeste, pe Marte, pe Pământ, pe Jupiter, ca Spirite ale formei. Dar ceea ce fac ele este în beneficiul întregului sistem. Acum nu ne mai punem întrebarea ce se întâmplă în Soare, în steaua fixă, şi care are legătură cu planetele, ci ne punem problema ce se întâmplă în cadrul stelei fixe şi are importanţă pentru propriile ei fiinţe, pentru evoluţia entităţilor care se află aici. Trebuie să înţelegem că lucrurile sunt asemănătoare cu ce face un om pentru altul. În primul rând, noi am putea să nu înţelegem că acţiunea pe care un om o întreprinde pentru altul poate să însemne neapărat ceva pentru propria sa evoluţie. Ea este în beneficiul altora. Aşa este şi activitatea Spiritelor mişcării şi a Spiritelor formei, la care ne referim aici, în folosul sistemului solar. Acum însă ne întrebăm: Cum se desfăsoară evoluţia pe steaua fixă, considerată în sine ca fiinţă izolată, făcând abstracţie de faptul că este înconjurată de planete? Cine şi ce participă pe steaua fixă la evoluţia entităţilor care se află acolo? Şi aici întâlnim aceeaşi limită. Când îndreptăm privirea ocultă spre steaua fixă, în sistemul nostru planetar spre Soare, vom constata că doar acele entităţi ale Ierarhiilor superioare care merg de la Serafimi în jos, până la Spiritele înţelepciunii, au o anumită putere asupra fiinţelor din Soare. Acestea sunt active în evoluţia stelei fixe şi a entităţilor sale, în timp ce Spiritele mişcării şi Spiritele formei nu pot face nimic pentru evoluţia fiinţelor de pe Soare, deoarece lor le este repartizat ceea ce înconjoară steaua fixă, în sistemul planetar.

Când, deci, cercetăm cu privirea ocultă steaua fixă, vom spune: Viaţa pe steaua fixă este atât de grandioasă, atât de sublimă, atât de puternică, încât entităţile care îşi urmează evoluţia acolo nu pot avea legătură decât cu entităţi de un nivel înalt, cum sunt Serafimii, Heruvimii, Tronurile şi Spiritele înţelepciunii; în acelaşi timp, fiinţele care-şi parcurg propria evoluţie pe steaua fixă, Spiritele mişcării şi Spiritele formei, nu pot să facă nimic pentru evoluţia acesteia, ele nu au un rang suficient de înalt. Deşi de o importanţă imensă pentru omenirea care populează planeta, ele nu influenţează entităţile care sălăşluiesc pe Soare, sunt neputincioase să intervină în evoluţia stelei fixe. Dacă, deci, luăm în considerare fiinţa planetei şi facem abstracţie de omul care locuieşte pe Pământ, putem spune: Pentru planetă, în măsura în care aceasta are o poziţie în sistemul solar, sunt influente în mersul evoluţiei entităţile care coboară până la rangul Spiritelor formei, astfel încât trebuie să considerăm sfera de influenţă a stelei fixe până la Spiritele înţelepciunii; de la Spiritele formei în jos este sfera de influenţă a planetelor.

Mai avem de discutat, în continuare, despre alte două feluri de corpuri cosmice, sateliţii planetelor (lunile) şi cometele. Întrebarea este cum se prezintă privirii oculte aceste două categorii. Când privirea ocultă se fixează pe Lună, care se roteşte în jurul Pământului, ce fel de acţiuni descoperă ea acolo?

Nimic asemănător cu ceea ce evoluează ca viaţă umană pe Pământ nu se găseşte pe Lună. O evoluţie asemănătoare celei umane nu se întâlneşte pe Lună. De asemenea, nimic ce ar aminti de existenţa regnului animal, cum este pe Pământ. Pe Lună, privirea ocultă nu poate găsi nimic ce ţine de aceste două realităţi. Nu vreau în nici un caz să spun, ceea ce ar fi un lucru cu totul superficial, că pe Lună nu se plimbă de colo până colo oameni încarnaţi sau animale ca cele de pe Pământ. Când face o astfel de afirmaţie ocultistul înţelege însă cu totul altceva. Ar putea să existe ceva, cum ar fi mădularele superioare umane, Eu, corp astral, pe oricare alt corp cosmic, parcurgând acolo o evoluţie, fără însă să fie încarnate într-un corp fizic uman sau într-un corp eteric uman. Am putea gândi, şi asemenea situaţii există în mod precis, că o evoluţie în sens spiritual poate avea loc, de exemplu, pe Lună, iară ca aspectul corporal exterior, expresia exterioară a acestor entităţi să fie asemănătoare cu cea a omului. Dar în ce priveşte Luna, nu este cazul. Ceva asemănător cu istoria umană, cu o evoluţie de entităţi care ar fi sufleteşte asemănătoare omului sau animalelor nu are loc pe Lună. Ceva mai mult, chiar dacă ne-am ridica de la om la acele fiinţe pe care le-am apreciat ca fiind cei mai apropiaţi îndrumători spirituali ai omului, şi pe care le-am găsit în rândul entităţilor din Ierarhiile superioare ca Îngeri, nici atunci nu întâlnim pe Lună evoluţia lor, nu a Îngerilor. Nu găsim nici moduri de acţiune, nici forţe asemănătoare celor care provin din intervenţia Îngerilor pe Pământ. Am făcut o caracterizare cât se poate de exactă a ceea ce au de făcut aceste entităţi pentru om, pe Pământ. O asemenea implicare nu există pe Lună. Nu găsim nicăieri, ca să spunem aşa, urma unor activităţi umane sau animale asemănătoare cu acelea pe care le cunoaştem ca provenind de la Îngeri.

Dacă luăm însă în considerare forţele cu ajutorul cărora Arhanghelii fac ca evoluţia omului să progreseze şi dacă ne îndreptăm privirea ocultă spre Lună, constatăm în mod uimitor că aceste forţe sunt prezente: privirea ocultă găseşte pe Lună ca fiind foarte active aceleaşi forţe care, în cadrul dezvoltării terestre, acţionează în evoluţia unui popor prin spiritul poporului, prin spiritul Arhanghelului său. Arhanghelul care conduce în mod spiritual viaţa unui popor, aici, pe Pământ, se află, prin particularităţile sale specifice, ca forţe pe Lună şi el ne vorbeşte când ne îndreptăm privirea ocultă spre aceasta.

Dacă, în continuare, ne vom referi la acele fiinţe spirituale pe care le numim Archai sau Spirite ale timpului şi care preiau evoluţia terestră de la o epocă la alta, de exemplu de la cultura egipteană la cea greacă sau de la cea greacă la epoca noastră, când avem o concepţie ocultă despre forţele prin care Spiritele timpului conduc evolutia umanităţii, atunci găsim acelaşi tip de forţe şi când privim la ce ne răspunde de pe Lună. Aşa cum am putut să desemnăm ca sferă a planetei entităţile, până la Spiritele formei, putem stabili o limită şi pentru Lună: sfera Lunii se extinde în jos până la nivelul Arhanghelilor.

Înainte de a continua să urmărim în acelaşi mod rezultatele investigaţiilor oculte, va fi necesar să facem o comparaţie între Lună, planetă şi stea fixă din punctul de vedere al ştiinţei spiritului. Este util, când începem un astfel de studiu, să ne însuşim mai întâi unele reprezentări clare despre corpul fizic al omului, care nu este luat în considerare de anatomia şi fiziologia materialistă în ştiinţa actuală. Ce face anatomistul obişnuit când cercetează corpul fizic? El studiază un fragment, să zicem, ficatul sau o porţiune de nerv sau din masa creierului exact ca pe nişte substanţe care se află unele lângă altele. El le cercetează aşa cum ar face cu două obiecte alăturate şi le compară din punct de vedere pur exterior. Fiziologul sau anatomistul materialist nu iau în considerare faptul că dacă avem în faţa noastră o cantitate de substanţă cerebrală sau o porţiune de ficat acestea sunt lucruri radical diferite. Este vorba, de fapt, de o porţiune din corpul omenesc la care corpurile superioare, mădularele suprasensibile lucrează într-un mod cu totul diferit decât într-un alt organ. Aşa, de exemplu, dacă ne referim la o porţiune din creier, întregul organ, întreaga structură şi formă nu s-ar fi putut naşte dacă această substanţă n-ar fi fost elaborată nu numai de corpul eteric, ci şi de corpul astral. Corpul astral străbate şi elaborează substanţa creierului şi nu există nimic în cadrul substanţei creierului, nimic în substanţa unui nerv, nici o părticică în care să nu conlucreze corpul astral alături de corpul eteric. Dimpotrivă, un fragment din ficat îl putem studia numai dacă ştim că rolul principal revine corpului eteric şi forţelor sale, iar corpul astral străbate ficatul ca apa un burete, dar nu participă la organizarea sa internă. O porţiune din masa creierului nu ne-o putem închipui altfel decât ca fiind, în cea mai mare parte, rezultatul acţiunii corpului astral şi numai în mică măsură a corpului eteric. Iar dacă este vorba de întreaga structură a sistemului sangvin, despre alcătuirea inimii, vom constata că aici Eul are o contribuţie esenţială, în timp ce la organizarea materiei nervoase nu are nici un fel de contribuţie, şi cu atât mai puţin în alte organe.

Dacă examinăm corpul fizic al omului în sensul adevăratei ştiinţe a spiritului şi nu în sensul unei simple scheme oculte, în diversele sale organe corporale descoperim lucruri, entităţi de valenţe diferite, de o natură extrem de variată. Se poate spune că ficatul sau splina depind de mădularele superioare care acţionează în acestea; ele sunt două organe foarte diferite. În funcţionarea splinei, corpul astral are o contribuţie deosebit de mare, în timp ce în funcţionarea ficatului nu are aproape nici o participare. Toate aceste aspecte şi realităţi vor trebui să fie studiate de fiziologi şi anatomişti, şi aceasta nu într-un viitor prea îndepărtat, deoarece aceste lucruri vor ieşi încetul cu încetul la iveală, în descrierea materialistă a organelor umane, animale şi vegetale. Dacă vor fi aşezate unul lângă altul două organe ca două obiecte, ca mazărea şi fasolea, aşa cum face în prezent anatomia şi fiziologia, această analiză nu are nici un sens. Felul în care un lucru se leagă de spirit, în lume şi în om, ne spune cum este el de fapt, în ce constă entitatea sa. Lucrurile sunt la fel atât la om, cât şi în sistemul ceresc. Un satelit – Luna – este cu totul altceva decât o planetă sau o stea fixă. Am văzut că relaţiile entităţilor din Ierarhiile superioare cu steaua fixă sunt diferite de cele cu planeta şi altele decât cu Luna. În continuare trebuie să vedem în ce constau diferenţele care există între o lună, o planetă şi o stea fixă. Să extragem dintr-un sistem planetar tot ce reprezintă luni ale planetelor, adică să facem abstracţie pentru moment de steaua fixă şi de planete, sistemul să rămână numai cu lunile. Dacă privirea ocultă este astfel dirijată încât să observe numai lunile, adică tot ce reprezintă lunile dintr-un sistem planetar, şi unde forţele, până jos, la nivelul Arhanghelilor, care sunt aceleaşi ca pe Pământ şi sunt implicate în evoluţia epocilor de cultură succesive, atunci vom avea o imagine foarte exactă a acestora şi vom face o experienţă ocultă foarte precisă. Această experienţă ocultă o putem face şi a doua oară.

Fără îndoială că cel care se apropie de lucruri cu o privire ocultă practică poate, dacă are suficientă forţă de voinţă, să elimine cu gândul steaua fixă şi planetele din sistemul planetar: îi rămân numai lunile, cu alte cuvinte el îşi adaptează privirea la toate lucrurile pentru care s-a pregătit. Acum mai trebuie căutat şi altceva, care ne oferă aceeaşi impresie pe care ne-o dau toate lunile sistemului împreună. Aceeaşi impresie pe care ne-o conferă totalitatea lunilor dintr-un sistem planetar o avem şi în faţa unui cadavru, a unui corp fizic al cărui purtător tocmai a trecut prin poarta morţii. Oricât ar părea de diferite în mod exterior aceste lucruri, diferenţa pe care o dau ştiinţele naturii este iluzie, Maya. Impresia obţinută de privirea ocultă, poziţia noastră ca oameni, pe de o parte, faţă de suma lunilor unui sistem planetar şi impresia dată, pe de altă parte, de un corp fizic părăsit de corpul său eteric, de cel astral etc., este aceeaşi. Rezultă de aici că în mod ocult trebuie să înţelegem că sistemul planetar îşi creează încetul cu încetul, prin existenţa lunilor care se formează permanent, propriul său cadavru. Toate lunile unui sistem planetar sunt ceea ce se integrează neîncetat ca un cadavru al sistemului. Deosebirea faţă de om constă în aceea că acesta, din clipa când a trecut cu entitatea sa în starea în care este sistemul planetar când se formează o lună, se desparte de cadavru, în timp ce sistemul planetar reţine cadavrul – luna – în cadrul sistemului, ceea ce moare în luni se reuneşte, se leagă împreună. Este ca şi cum, atunci când ar trece prin poarta morţii, omul nu şi-ar lăsa aici corpul fizic şi, prin nu ştiu ce forţe, pe care le-ar avea în sine, l-ar înghesui în nişte organe oarecare şi l-ar purta ca pe o remorcă, mai departe. Prin lunile sale, sistemul planetar îşi remorchează de fapt propriul cadavru, care se modifică în mod permanent în sine, un cadavru care are o evoluţie a sa proprie.

Să mergem mai departe şi să încercăm să descriem impresia pe care o are privirea ocultă când elimină din gândire nu numai steaua fixă, eventualele comete, dar şi lunile, şi când ia în considerare doar ansamblul planetelor şi apoi, în timp ce se concentrează, lasă să acţioneze asupra sa numai acest sistem de planete. Dacă face acest lucru, şi impresia devine clară şi i se întipăreşte în memorie pentru a o putea descrie, atunci mai târziu va trebui să compare această impresie cu ceva ce este diferit de impresia pe care o poate avea doar de la o singură planetă. Când omul caută ceva care îi oferă o impresie ca aceea a totalităţii planetelor dintr-un sistem, el va ajunge, în ambianţa terestră cea mai apropiată, la acea impresie pe care o are când lasă să acţioneze asupra sa diferitele forme de animale. Este o impresie care integral se dobândeşte deosebit de greu, dar se poate obţine parţial prin aceea că lasă să acţioneze asupra sa diverse forme de animale. Nu este posibil ca un om să aibă în acelaşi timp o impresie ocultă despre toate animalele de pe Pământ (ar fi ceva foarte complicat) dar se poate ajunge la un compromis dacă se ţine seama de ceea ce acţionează ca forţe oculte în formele animalelor. Din impresia formelor animalelor se poate obţine cu privirea ocultă ceva comparabil cu impresia pe care o face totalitatea planetelor dintr-un sistem. Deoarece regnul animal – şi în măsura în care omul are în corpul său viu un extract de corp animal putem face şi o comparaţie cu corpul uman în viaţă – deci deoarece regnul animal trăieşte pe Pământ şi o impresie despre toate forţele care acţionează în el este asemănătoare cu cea a forţelor care emană din planetele izolate, putem spune: Corpul viu, corpul cu care este înzestrată o fiinţă conştientă vie, aşa cum este cazul la omul primitiv sau la animal, corespunde planetelor unui sistem planetar, astfel încât avem în faţa noastră, în ceea ce putem numi masa totală a planetelor unui sistem planetar, corpul viu, adică, corpul pătruns de principiul vieţii şi al conştienţei. Totalitatea planetelor dintr-un sistem formează, aşadar, corpul viu al sistemului planetar. Dacă apreciem că toate entităţile spirituale despre care am spus că sunt prezente în sistemul planetar reprezintă spiritul şi sufletul sistemului planetar, atunci vom considera drept corp viu al sistemului totalitatea planetelor, iar drept cadavru, purtat după sine de planete, totalitatea lunilor.

Să ne îndreptăm acum privirea ocultă spre steaua fixă a sistemului, în cazul nostru, spre Soare. Încercăm, în acelaşi mod în care am făcut-o pentru totalitatea lunilor şi a planetelor, să ne facem o impresie asupra stelei fixe. Dacă observăm cu atenţie impresia pe care o obţinem prin forţele active în steaua fixă, putem găsi din nou ceva ce poate da naştere unei impresii identice în cadrul relaţiilor terestre. Dar este ceva foarte greu de obţinut, căci de data aceasta avem de-a face cu regnul vegetai şi, bineînţeles, nu putem antrena totalitatea regnului vegetal de pe Pământ. Dar totodată este suficient, asemănător cu situaţia precedentă, dacă luăm în considerare în mod comparativ numai câteva forme vegetale pentru a ne forma o impresie despre ceea ce acţionează şi vieţuieşte în general în plante. Dacă lăsăm să acţioneze această impresie asupra privirii noastre oculte, aceasta ne aminteşte impresia pe care o avem despre evoluţia interioară a stelei fixe.

În orice caz, diferenţa devine din ce în ce mai mare. Relativ la impresia ocultă, asemănarea dintre un cadavru uman şi totalitatea lunilor este încă izbitoare. Această asemănare este prezentă şi în cazul impresiilor pe care le face asupra omului lumea vegetală şi steaua fixă. Este o asemănare clară, dar ea nu mai este la fel de mare ca cea între un corp fizic părăsit de fiinţa umană şi totalitatea lunilor. Asemănarea devine însă şi mai mare dacă pretindem privirii oculte ceva special, anume, după ce am receptat impresia unui anumit număr de forme vegetale, facem abstracţie chiar de aceste plante pe care le-am observat cu privirea ocultă, facem abstracţie de corpurile lor fizice si utilizăm acele mijloace pe care le foloseşte un ocultist experimentat când priveşte corpurile eterice ale plantelor. Facem deci o observaţie colateralelă. Am reţinut impresia pe care ne-a făcut-o steaua fixă şi ne dorim apoi impresia asemnănătoare, dar nesatisfăcătoare pentru noi, pe care am primit-o de la un număr de plante. Mergem mai departe, făcând abstracţie de forma exterioară a plantei, lăsând doar corpul eteric al acestora să acţioneze asupra noastră. Abia atunci apare acea asemănare şi devine tot atât de mare ca şi asemănarea între cadavrul fizic al omului şi totalitatea lunilor. Rezultă de aici, pentru cunoaşterea ocultă, că, observând steaua fixă, observând ceea ce am înţeles că acţionează în steaua fixă, adică ceea ce este corpul eteric al sistemului planetar, obţinem de fapt impresia unui corp eteric. Înţelegem impresia pe care o primim de la steaua fixă dacă observăm contemplând corpul eteric al plantelor, aici unde corpul eteric nu este amestecat, nu acţionează încă împreună cu un corp astral, ci singur, în calitatea sa de corp eteric, împreună cu corpul fizic. Rezultă din aceasta că radiind din steaua fixă avem, în fapt, corpul eteric al sistemului planetar.

Acum să recapitulăm: în Lună avem cadavrul sistemului planetar, în totalitatea planetelor avem corpul fizic, iar în steaua fixă corpul eteric al sistemului planetar. Pentru vederea ocultă, acea mortăciune, acea cunoaştere artificială pe care o găsim în orice astronomie fizică nu poate persista mult timp, căci privirea ocultă observă cum întregul sistem planetar este străbătut de viaţă, este un organism viu. Un curent continuu de viaţă eterică se scurge de la steaua fixă până la marginea sistemului planetar şi apoi se reîntoarce. Este un flux neîncetat de forţe vitale, ca şi în corpul viu al animalelor şi al plantelor, forţe care sunt centrate în steaua fixă, la fel cum este centrată viaţa animalului în inimă sau cum este centrată viaţa plantelor în diferitele organe care reglează mişcarea sevei în sus şi în jos. Pe scurt, avem de-a face cu un centru al sistemului planetar pe care trebuie să-l căutăm în steaua fixă.

În continuare ne vom îndrepta privirea ocultă şi asupra cometelor, asupra vieţii cometelor. Ei bine, nu am nici o îndoială asupra faptului că dacă undeva, oriunde în ştiinţele naturale pozitive, exterioare, aceste lucruri pe care vi le-am expus ar fi auzite totul ar fi considerat ca ceva absolut nechibzuit; dar aceasta nu are nici o importanţă. Dacă ne referim la viaţa cometelor, lucrurile devin deosebit de dificile, deoarece ocazia de a studia viaţa unei comete este foarte rară, încât este necesară o anumită obiectivitate pentru a observa viaţa specifică a cometelor în sistemul planetar.

Iubiţi prieteni, nu trebuie să vă îndoiţi nici o clipă că în sistemul nostru planetar nu există numai cadavrul, corpul fizic şi corpul eteric, aşa cum am arătat până acum, ci el este străbătut pretutindeni de entităţile diferitelor Ierarhii, că se găsesc, bineînţeles, pretutindeni forţe spiritual-sufleteşti. Trebuie să aveţi în vedere faptul că este de la sine înţeles că în sistemul planetar sunt prezente Spiritele timpului (Archai), Arhanghelii şi entităţile luciferice, care aparţin şi ele sistemului. Am descoperit până acum în sistemul planetar: cadavrul, corpul fizic şi corpul eteric. Putem însă spune că, din tot ce am discutat până acum, pretutindeni în sistem există şi substanţă astrală, căci în entităţile Ierarhiilor superioare există această substanţă. Când vorbim despre om, aşa cum se comportă ca un microcosmos, spunem: Omul se compune din corp fizic, corp eteric, corp astral ş.a.m.d. Când descriem un sistem planetar, este o mică deosebire privind elementele inferioare şi vom spune: Sistemul planetar se compune din lunile sale, care reprezintă cadavrul, din planetele sale, care sunt corpul său fizic, şi ca dirijor al acestora se manifestă steaua fixă, care este corpul eteric al sistemului. Astralitatea o găsim deja de la sine inclusă prin aceea că ştim că în interiorul sistemului locuiesc entităţi. Asa cum omul trăieşte în învelişurile sale, la fel şi entităţile Ierarhiilor superioare locuiesc în învelişul de cadavru, în învelişul fizic şi în învelişul eteric ale sistemului planetar. În ce priveşte corpul astral, aş putea spune că deocamdată nu trebuie să ne îngrijim de acesta, îl găsim deja prin privirea esoteric-ocultă îndreptată spre interior. Dar dacă observaţi viaţa umană pe Pământ veţi fi de acord – aceasta o ştiţi din ştiinţa elementară a spiritului – că iau naştere entităţi şi forţe astrale, forme astrale care sunt dăunătoare, inhibitoare pentru viaţă. Chiar din om pornesc în mod continuu curente de gânduri eronate, urâte, rele şi care sunt realităţi; ele merg în lumea astrală, trăind acolo în continuare. Astfel, sfera astrală a unei planete este îmbibată nu numai cu ceea ce este substanţa normală a entităţii sale sufleteşti, ci şi cu această astralitate radiată de om. Şi dacă luăm în considerare şi forţele negative, dăunătoare pe care le aduc diversele Spirite luciferice, atunci vom găsi o infinitate de substanţe astrale dăunătoare în cadrul unui sistem planetar. Privirea spirituală, care are prilejul să observe viaţa unei comete, va constata că tot ce este legat de comete în special şi de toate manifestările meteorologice din cadrul sistemului nostru planetar se străduieşte să colecteze toate produsele astrale dăunătoare din sistemul planetar şi să îndepărteze toate aceste produse nefaste din sistemul planetar. Vom vedea, în cursul acestor conferinţe, cum se comportă produsele astrale, în special cele dăunătoare emise de om; vom vedea că elementele dăunătoare mai puternice produse de elementele luciferice sunt eliminate prin comete din sistemul planetar. Despre felul cum are loc această eliminare vreau să vă ofer acum, la încheierea acestei conferinţe, o reprezentare.

Dacă în schiţa alăturată reprezint un sistem planetar şi însemn aici Soarele, putem indica o cometă oarecare care traversează sistemul ca şi cum ar intersecta sistemul planetar. Astronomia fizică spune: Cometa vine de foarte departe. Dacă nu se poate preciza începutul unui lucru, atunci se spune, pur şi simplu, că acesta vine de foarte departe. La fel spune şi astronomia fizică: Vine de foarte departe şi se duce foarte departe. Deoarece anumite comete revin periodic, astronomia fizică nu poate gândi altfel decât că ele vin de foarte departe, străbat sistemul nostru solar, pentru a dispărea din nou, că au o traiectorie foarte largă în spaţiul cosmic şi apoi se reîntorc. Astronomia materialistă nu-şi poate reprezenta altfel lucrurile. Privirea spirituală relevă însă că acolo unde cometa dispare pentru ochii noştri fizici ea se dizolvă, iar traiectoria ei se înscrie într-o lume care nu mai face parte din spaţiul obişnuit tridimensional, nu mai există în lumea obişnuită. Ea dispare într-adevăr într-o parte şi reapare în cealaltă parte; între timp nu mai există. De fapt, dispare într-o parte şi se formează într-o altă parte a sistemului. Este, fără îndoială, o imagine pe care astronomia materialistă nu o poate înţelege, deoarece nu poate gândi aşa ceva, nu poate concepe că o cometă care reapare nu a mai existat înainte. Antroposoful ar trebui să ştie ce să facă cu aceste lucruri, căci el cunoaşte, de exemplu, că succesiunea corpurilor fizice ale unui om formează, în cursul reîncarnărilor, privit sub aspectul forţei, un întreg, deşi fizic ele nu au nici au o legătură unele cu altele. Pe scurt, cu excepţia câtorva comete, care cu adevărat au traiectorii eliptice foarte largi, cea mai mare parte a lor sunt astfel constituite, încât vin şi apoi pur şi simplu dispar, iar dacă revin înseamnă că, de fapt, s-au format din nou. De ce? Fiindcă, atunci când o cometă se apropie, ea exercită o forţă de atracţie, este iniţial un fel de centru de forţă spirituală, ea se formează numai datorită faptului că acest centru spiritual de forţă atrage tot ce este curent astral dăunător şi îl dezvoltă în jurul său. Vom vedea în continuare de ce cometa prezintă o coadă şi un nucleu, tocmai sub influenţa acestei atracţii de astralităţi dăunătoare. Pe măsură ce străbate sistemul planetar, cometa atrage la sine tot mai multă astralitate, pe care o poartă cu sine, iar când ajunge în cealaltă parte o poartă cu sine până când iese din sistemul planetar, apoi o leapădă în spaţiul cosmic. Apoi ciclul se reia, se formează din nou centrul de forţă, fără a avea nevoie de un spaţiu tridimensional şi, intrând apoi, din nou, în spaţiul sistemului planetar, culege noi substanţe astrale nocive şi le aruncă în spaţiul cosmic, în cealaltă parte. Astfel, viaţa unei comete trebuie să o vedem ca pe ceva care acţionează în mod permanent, ca furtunile care curăţă sistemul planetar de substanţele astrale dăunătoare. În timp ce cometa străbate sistemul planetar, elementele nocive din sânul acestuia, generate de radiaţiile astrale dăunătoare ale fiinţelor, sunt îndepărtate din sistemul planetar. În viaţa cometei nu avem deocamdată ceva care să ne poată oferi o analogie cu fiinţa umană, aşa cum am găsit o comparaţie între corpul fizic al omului şi corpul fizic al sistemului planetar, format din totalitatea planetelor din sistem, sau corpul eteric care a fost comparat cu radiaţia stelei fixe, care străbate întregul sistem ca un curent şi formează corpul eteric al acestuia. Dar nici la omul fizic, în continuă deplasare, lucrurile nu sunt statice, aşa că acesta târăşte cu sine cadavrul său.

Sistemul planetar îşi poartă cadavrul cu sine. În plus, sistemul planetar dispune şi de un dispozitiv care îi îngăduie să se cureţe de astralitatea nocivă cu ajutorul cometelor.

Dacă am studia cometele numai sub aspectul lor exterior – Maya –, care este activ, prin forţe, în interiorul lor, ne-am descurca extraordinar de greu cu ceea ce am aflat în cursul acestei conferinţe. Am arătat cum putem urca până la Tronuri, că avem la dispoziţie, ca mijloc de rezolvare, numai studiul voinţei umane. Dacă acest studiu se întreprinde cu mijloacele oculte, se poate urca până la Tronuri. În comete nu găsim nimic din Tronuri, nimic din Spiritele înţelepciunii. Dacă privim cometa nu găsim nimic din ceea ce ar fi accesibil numai utilizând formele pe care le-am prezentat în ultimile zile ca metode oculte, aşadar, metode care pleacă de la faptul că omul nu este doar o fiinţă care gândeşte, simte şi are voinţă, ci care poate să facă o anumită impresie. Am arătat că această impresie o dobândim când lăsăm ca un om, care are în urma sa o experienţă bogată de viaţă, de zeci de ani, să acţioneze nemijlocit asupra noastră cu înţelepciunea sa, care a devenit un fel de extract al experienţei sale de viaţă, încât această înţelepciune produce mai mult decât s-ar putea obţine printr-o înţelegere a motivelor explicate pe baze logice. Ceea ce este convingător într-o înţelepciune provenită dintr-o experienţă umană vorbeşte când este conştientizat prin privirea spirituală, astfel încât spiritualul poate fi sesizat cu adevărat; abia aceasta dă privirii spirituale o reprezentare a Heruvimilor. Iar dacă perfectionăm privirea ocultă cu ajutorul direct a ceea ce este convingător, deţinut de înţelepciunea însăşi, soarta neexprimată a unui asemenea om care transpune până în privire ceea ce a dobândit ca experienţă de viaţă, putem obţine înţelegere pentru impresia pe care trebuie să o avem în sfera Serafimilor. Totuşi, impresia pe care o putem dobândi în felul acesta nu ne conduce încă la contemplarea spiritualului care se află dincolo de comete. Toate acestea nu sunt suficiente pentru a studia în mod ocult o cometă. Numai acele două mijloace [amintite] care ne conduc [spre reprezentarea fiinţei] Heruvimilor şi a Serafimilor ne pot da înţelegerea necesară şi explicaţia cometelor. Sfera cometelor ajunge până la sfera Heruvimilor [şi a Serafimilor]; trebuie, aşadar, să ştim mai întâi în ce constă esenţa Serafimilor şi a Heruvimilor pentru a înţelege sensul pe care îl au substanţa şi mişcarea cometelor.

Evoluţia cometelor este, aşadar, dependentă de entităţile din Ierarhiile superioare, coborând până la Heruvimi; evoluţia unei stele fixe este condusă de entitătile Ierarhiilor superioare, coborând până la Spiritele înţelepciunii, evoluţia planetei însăşi, făcând abstracţie de oamenii care o locuiesc, este dependentă de forţele care provin de la entităţile şi Spiritele formei. Forţele care acţionează pe Lună aparţin entităţilor Ierarhiilor superioare, coborând până la Arhangheli. Am descris astfel, din diverse perspective, viaţa unui sistem planetar şi putem, pe această bază, să mergem mai departe în zilele următoare. În orice caz, trebuie să ţinem seama că tocmai într-o problemă ca aceasta nu putem rezolva nimic numai cu ajutorul unor definiţii şablon. Cât de des se spune că microcosmosul corespunde macrocosmosului! Putem spune despre om că este un microcosmos, un sistem solar în miniatură. Dar dacă dorim să vorbim despre faptul că aici este vorba de o corespondenţă, nu trebuie să ne oprim la astfel de declaraţii abstracte, ci este nevoie să ajungem la relaţii concrete, încât să ştim că pretutindeni în lume descrierile şablon au doar o valoare relativă. Şi dacă începem să descriem omul microcosmic de jos în sus, de la corpul fizic, ca fiinţă ce stă nemijlocit în faţa noastră, atunci şi în cazul sistemului planetar trebuie să începem cu descrierea cadavrului şi să găsim apoi în sistemul fizic substanţa din care este compus corpul cometei, care este expresia exterioară a acelei furtuni astrale purificatoare din sistemul planetar.