Cititorii acestui ciclu de conferințe care nu au participat la cele petrecute pe vremea când autoritatea Anniei Besant domina Societatea teosofică vor fi poate mirați de tonul polemic existent în unele locuri, în special împotriva concepției acesteia despre Christos. Pentru a înțelege acest ton, trebuie să îți dai seama că strania atitudine a Anniei Besant în ceea ce privește această problemă impunea atunci multor persoane și că eu trebuia să-mi apăr propria concepție despre Christos, care de altfel nu s-a schimbat niciodată. Acum, când aceste lupte sunt demult trecute, există unii care cred că pasajele polemice ar putea fi eliminate din text. Editorii au preferat ca acele conferințe să fie păstrate așa cum au fost ele ținute la timpul lor, cel puțin din considerente istorice; căci ele reamintesc astfel că această concepție despre Christos prezentată aici a trebuit să se apere împotriva multor superstiții, șocante pentru occidentali. Pentru conferențiar nu se punea problema unei dispute sterile pe teme dogmatice, așa cum se face în unele societăți filosofice sau secte, ci de a răspunde în fața conștiinței sale științifice împotriva unei credințe confuze izvorâtă din anumite interese personale, care prin absurditatea ei se condamnă de la sine în fața unor oameni care judecă, dar care în cadrul Societății teosofice de atunci era prezentată ca ceva echivalent cu cele susținute de mine. În lumea reală, chiar și ceva ce sfidează orice rațiune poate juca un anumit rol.
Faptul că din 1902 eu a trebuit să-mi mențin poziția cu privire la creștinism, pe care mai înainte niciun membru de vază al Societății teosofice nu o combătuse, a avut între alte rezultate pe acela de a exclude din Societate, care rămânea sub autoritatea Anniei Besant, pe toți cei care refuzau să accepte erorile sale în legătură cu Christos. Societatea teosofică s-a comportat ca și cum trebuia să condamne o erezie, într-o problemă pe care nu trebuia totuși să o considere ca o dogmă, căci era vorba de a expune niște fapte. Dar întotdeauna studiile cele mai obiective se lovesc de fanatismul născut din interese personale. Toate acestea au avut drept consecință că membrii desprinși din Societatea teosofică s-au constituit într-o Societate antroposofică care nu a încetat să crească. Dacă luăm în considerare toate calomniile stupide răspândite în lume împotriva Societății antroposofice și a mea personal, în speță de către idolul teosofilor Annie Besant, dar și de mulți alți indivizi care s-au lăsat cuprinși de această idolatrie, și dacă ținem seama de toate faptele de „iubire nobilă față de oameni“ petrecute de atunci în sânul acestei Societăți, despărțirea Societății antroposofice de Societatea teosofică nu poate fi deloc privită ca ceva rău: Chiar și cititorul care a participat atunci la această despărțire va lua ecoul luptelor ce se fac simțite ici și colo în decursul considerațiilor ca pe un document referitor la ceva ce trebuie înțeles în contextul de atunci și ca o mărturie a numeroaselor dificultăți pe care le întâmpini când trebuie apărată o idee cu argumente pur obiective. Cine nu este interesat nici de așa ceva va trebui să aibă totuși destulă îngăduință pentru a suporta ceva ce crede că nu-l privește, dar care pentru auditorii de atunci a prezentat o importanță deloc de neglijat.
Rudolf Steiner
Berlin, 1918
