Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

EVANGHELIA DUPĂ MARCU

GA 139


Ciclu de zece conferinţe ţinut la Basel
între 15 şi 24 septembrie 1912
Cu un cuvânt introductiv de Rudolf Steiner


Traducere de ADRIAN ILIESCU şi ADRIANA ONOFREI

GA 139
Rudolf Steiner, Das Markus-Evangelium
Dornach / Elveţia, 1985


© Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate
Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC
București 2006



COLECȚIA INIȚIERI
Seria Biblioteca antroposofică

Coordonatorul colecției: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Redactor: MARIA STANCIU
Tehnoredactor: LILIANA KIPPER
Coperta: SILVIU IORDACHE



ISBN 973-637-132-8
          978-973-637-132-5


coperta cartii

coperta spate

COPERTA IV

„Începutul Evangheliei lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu“, aşa începe Evanghelia după Marcu, cea mai simplă şi mai directă, dar nu şi cea mai uşor de înţeles dintre Evanghelii. Ea reia povestirea despre evoluţia omului şi a amenirii de acolo de unde o sfârşeşte Vechiul Testament. Venirea lui Christos Iisus trasează o linie de demarcaţie între două lumi: lumea veche, orientală, pornită de la un sublim nivel spiritual în civilizaţia hindusă veche, ale cărei comori de înţelepciune s-au transmis posterităţii prin scrierile lăsate de Krishna, scrieri ce nu pot fi egalate ca înălţime de nicio altă operă ulterioară, şi lumea nouă, occidentală, în pragul unui nou început. Christos a venit pentru amândouă lumile, dar nu a putut fi înţeles chiar de la început. Învăţătura lui este o invăţătură a revelaţiei şi ea se dezvăluie treptat, odată eu evoluţia omului, până în veşnicii. Christos reprezintă „punctul zero“ al istoriei omenirii, aşa cum balanţa are un punct zero pe care se sprijină. Ce carcaterizează fiecare lume în parte, cum se continuă cea veche şi cea nouă sunt lucruri pe care Rudolf Steiner ni le descrie cu claritate în acest ciclu de conferinţe.

Marcu a fost discipolul lui Petru, apostolul lui Christos, iar cuvintele sale, putem spune, sunt inspirate direct de unul din cei mai iniţiaţi ucenici ai lui Christos, cel care constituie piatra de temelie a Bisericii. Rudolf Steiner prezintă în acest ciclu de conferinţe aspectele care evidenţiază Evanghelia după Marcu faţă de celelalte Evanghelii.

Ştiinţa spiritului oferă baza de la care se poate porni pentru ca popoarele întregii lumi să poată ajunge la un acord în ceea ce priveşte destinul lor comun. De adevărul acesta te poţi convinge numai cunoscând mai îndeaproape cele spuse de antroposofie şi de Rudolf Steiner. Ciclul de faţă este edificator în acest sens.




CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

Cuprinsul pe larg (Marie Steiner)

Cuvânt înainte al autorului

Conferinţa I Basel, 15 septembrie 1912 — Împlinirea timpurilor vechi şi un nou început. Hector‒Hamlet. Empedocle‒Faust

Conferinţa a II-aBasel, 16 septembrie 1912 — Istoria ca revelare exterioară a proceselor spirituale interioare. Caracterul profund artistic, forţa şi gradarea spiritual-dramatică din compoziţiile Vechiului Testament şi din Evanghelii

Conferinţa a III-aBasel, 17 septembrie 1912 — Substraturile spirituale ale figurii Botezătorului. Sensul botezului. Entitatea spirituală a lui Ilie. Ilie‒Ioan‒Rafael

Conferinţa a IV-aBasel, 18 septembrie 1912 — Buddha şi Socrate. Curente polar-opuse ale evoluţiei omenirii şi legătura lor prin intermediul lui Christos Iisus

Conferinţa a V-aBasel, 19 septembrie 1912 — Revelaţiile lui Krishna. Buddha, urmaşul lui Krishna. Ioan Botezătorul, înaintemergătorul lui Christos

Conferinţa a VI-aBasel, 20 septembrie 1912 — Concepţia orientală şi occidentală despre lume, mod de a privi atemporal şi istoric. Sufletul lui Ilie şi Cei doisprezece apostoli. Mărturisirea lui Petru, un punct nodal în evoluţia omenirii. Monologul cosmic-istoric al lui Dumnezeu înainte de revelarea Misteriilor

Conferinţa a VII-aBasel, 21 septembrie 1912 — Misteriul de pe Golgota, o iniţiere. Relaţiile reciproce dintre sufletul lui Christos şi sufletul Celor doisprezece apostoli. Impregnarea corporalităţii omeneşti cu forţa Eului. Pherekydes din Syros. Empedocle. Strigătul unor suflete ca Empedocle. Răspunsul Golgotei

Conferinţa a VIII-aBasel, 22 septembrie 1912 — Tainele adânci ale Misteriului de pe Golgota. Semnificaţia ocultă a expresiilor „pe munte“, „la mare“, „în casă“. Scena Schimbării la faţă. Moise şi Ilie. Ungerea din Betania. Smochinul

Conferinţa a IX-a Basel, 23 septembrie 1912 — Caracterul profund artistic al compoziţiei interioare a Evangheliei după Marcu. Posibilitatea triplei înţelegeri a misiunii lui Christos Iisus în perioada Misteriului de pe Golgota: prin intermediul apostolilor; prin conducătorii vechiului popor evreu; prin romani

Conferinţa a X-aBasel, 24 septembrie 1912 — Ecce homo. Eşuarea cunoaşterii exterioare a omenirii în raport cu Evenimentul christic. Cheia pentru înţelegerea Misteriului de pe Golgota. Necesitatea căutării unei înţelegeri pe căi suprasensibile. Cercetarea clarvăzătoare ca drum spre adevărata înţelegere a Misteriului de pe Golgota

Note



TREPTELE ADEVĂRULUI


Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent şi interactiv atât mistica înaltă bazată pe experienţe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât şi gândirea riguros ştiinţifică despre spirit, prin opoziţie cu tendinţele materialismului dominant în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaştere prin contestarea existenţei acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înţelege ce este materia“.

Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau ştiinţei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială“. Întreaga evoluţie, mai întâi biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaşterea directă a resorturilor spirituale ale umanităţii, ca şi cunoaşterea exterioară a materiei, se obţine numai prin eforturi susţinute de perfecţionare a structurilor noastre sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apţi şi demni de dezvoltarea conştientă şi responsabilă a relaţiei omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoaşterii de sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. Atât cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a lumii interioare şi a ambianţei telurice şi cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiinţă dublă, cu problematică cosmică şi problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.

În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care ne dă posibilitatea înţelegerii raţiunii de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi spaţiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase“, cum încearcă să denigreze unele scrieri mişcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup. Există, în prezent, antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele şi a elaborat soluţii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecinţele tuturor situaţiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaşterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii şi urmaşii săi au elaborat principiile şi metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiţiei sociale, au dat naştere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaştere obiectivă, o cale de autocunoaştere şi o cale de viaţă. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activităţii lui Hristos, a Logosului care a acţionat de la începutul existenţei Universului.

Mişcarea antroposofică, care s-a separat din mişcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, şi numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente şi organizaţii actuale. Ea deschide perspective luminoase educaţiei pentru libertate, iubirii dintre oameni şi colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creştină şi cu o largă deschidere spre înţelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea şi dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA




ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI RUDOLF STEINER


Baza ştiinţei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise şi publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ţinut, între 1900–1924, numeroase conferinţe şi cursuri, atât în faţa unui public larg, cât şi pentru membrii Societăţii teosofice, mai târziu ai Societăţii antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuşi a dorit iniţial ca aceste conferinţe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului“. După ce însă s-au finalizat şi răspândit tot mai numeroase variante incomplete şi eronate după stenogramele şi notiţele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Şi a încredinţat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferinţele, de a asigura administrarea stenogramelor şi revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuşi textele, decât în cazuri foarte rare, în privinţa tuturor conferinţelor publicate trebuie să se ţină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greşeli“.

În legătură cu raportul dintre conferinţele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, şi cărţile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner îşi exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein Lebensgang (Viaţa mea), capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce priveşte cursurile ţinute, care se adresau unui cerc restrâns de participanţi, familiarizat cu bazele ştiinţei spiritului.

După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicaţiilor sale, la tipărirea unei ediţii a operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de faţă constituie o parte a acestei ediţii.