Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
EVANGHELIA DUPĂ MARCU

GA 139


Ciclu de zece conferințe ținut la Basel între 15 și 24 septembrie 1912
Cu un cuvânt introductiv de Rudolf Steiner


Traducere de ADRIAN ILIESCU și ADRIANA ONOFREI

GA 139
Rudolf Steiner, Das Markus-Evangelium
Dornach / Elveția, 1985


© Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate
Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC
București 2006


coperta cartii

COLECȚIA INIȚIERI
Seria Biblioteca antroposofică

Coordonatorul colecției: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Redactor: MARIA STANCIU
Tehnoredactor: LILIANA KIPPER
Coperta: SILVIU IORDACHE



ISBN 973-637-132-8
ISBN 978-973-637-132-5



coperta spate

COPERTA IV

„Începutul Evangheliei lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu”, așa începe Evanghelia după Marcu, cea mai simplă și mai directă, dar nu și cea mai ușor de înțeles dintre Evanghelii. Ea reia povestirea despre evoluția omului și a omenirii de acolo de unde o sfârșește Vechiul Testament. Venirea lui Christos Iisus trasează o linie de demarcație între două lumi: lumea veche, orientală, pornită de la un sublim nivel spiritual în civilizația hindusă veche, ale cărei comori de înțelepciune s-au transmis posterității prin scrierile lăsate de Krishna, scrieri ce nu pot fi egalate ca înălțime de nicio altă operă ulterioară, și lumea nouă, occidentală, în pragul unui nou început. Christos a venit pentru amândouă lumile, dar nu a putut fi înțeles chiar de la început. Învățătura lui este o învățătură a revelației și ea se dezvăluie treptat, odată cu evoluția omului, până în veșnicii. Christos reprezintă „punctul zero” al istoriei omenirii, așa cum balanța are un punct zero pe care se sprijină. Ce caracterizează fiecare lume în parte, cum se continuă cea veche și cea nouă sunt lucruri pe care Rudolf Steiner ni le descrie cu claritate în acest ciclu de conferințe.

Marcu a fost discipolul lui Petru, apostolul lui Christos, iar cuvintele sale, putem spune, sunt inspirate direct de unul din cei mai inițiați ucenici ai lui Christos, cel care constituie piatra de temelie a Bisericii. Rudolf Steiner prezintă în acest ciclu de conferințe aspectele care evidențiază Evanghelia după Marcu față de celelalte Evanghelii.

Știința spiritului oferă baza de la care se poate porni pentru ca popoarele întregii lumi să poată ajunge la un acord în ceea ce privește destinul lor comun. De adevărul acesta te poți convinge numai cunoscând mai îndeaproape cele spuse de antroposofie și de Rudolf Steiner. Ciclul de față este edificator în acest sens.





CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner

Cuprinsul pe larg (Marie Steiner)

Cuvânt înainte al autorului

CONFERINȚA IBasel, 15 septembrie 1912
Împlinirea timpurilor vechi și un nou început. Hector‒Hamlet. Empedocle‒Faust
CONFERINȚA a II-aBasel, 16 septembrie 1912
Istoria ca revelare exterioară a proceselor spirituale interioare. Caracterul profund artistic, forța și gradarea spiritual-dramatică din compozițiile Vechiului Testament și din Evanghelii
CONFERINȚA a III-aBasel, 17 septembrie 1912
Substraturile spirituale ale figurii Botezătorului. Sensul botezului. Entitatea spirituală a lui Ilie. Ilie‒Ioan‒Rafael
CONFERINȚA a IV-aBasel, 18 septembrie 1912
Buddha și Socrate. Curente polar-opuse ale evoluției omenirii și legătura lor prin intermediul lui Christos Iisus
CONFERINȚA a V-aBasel, 19 septembrie 1912
Revelațiile lui Krishna. Buddha, urmașul lui Krishna. Ioan Botezătorul, înaintemergătorul lui Christos
CONFERINȚA a VI-aBasel, 20 septembrie 1912
Concepția orientală și occidentală despre lume, mod de a privi atemporal și istoric. Sufletul lui Ilie și Cei doisprezece apostoli. Mărturisirea lui Petru, un punct nodal în evoluția omenirii. Monologul cosmic-istoric al lui Dumnezeu înainte de revelarea Misteriilor
CONFERINȚA a VII-aBasel, 21 septembrie 1912
Misteriul de pe Golgota, o inițiere. Relațiile reciproce dintre sufletul lui Christos și sufletul Celor doisprezece apostoli. Impregnarea corporalității omenești cu forța Eului. Pherekydes din Syros. Empedocle. Strigătul unor suflete ca Empedocle. Răspunsul Golgotei
CONFERINȚA a VIII-aBasel, 22 septembrie 1912
Tainele adânci ale Misteriului de pe Golgota. Semnificația ocultă a expresiilor „pe munte”, „la mare”, „în casă”. Scena Schimbării la față. Moise și Ilie. Ungerea din Betania. Smochinul
CONFERINȚA a IX-aBasel, 23 septembrie 1912
Caracterul profund artistic al compoziției interioare a Evangheliei după Marcu. Posibilitatea triplei înțelegeri a misiunii lui Christos Iisus în perioada Misteriului de pe Golgota: prin intermediul apostolilor; prin conducătorii vechiului popor evreu; prin romani
CONFERINȚA a X-aBasel, 24 septembrie 1912
Ecce homo. Eșuarea cunoașterii exterioare a omenirii în raport cu Evenimentul christic. Cheia pentru înțelegerea Misteriului de pe Golgota. Necesitatea căutării unei înțelegeri pe căi suprasensibile. Cercetarea clarvăzătoare ca drum spre adevărata înțelegere a Misteriului de pe Golgota

Note




TREPTELE ADEVĂRULUI

Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent și interactiv atât mistica înaltă bazată pe experiențe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât și gândirea riguros științifică despre spirit, prin opoziție cu tendințele materialismului dominant în secolul al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaștere prin contestarea existenței acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptățit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înțelege ce este materia”.

Pentru a sintetiza conținutul de idei al antroposofiei sau științei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realități materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual și orice realitate spirituală din Univers primește la un moment dat expresie în lumea materială”. Întreaga evoluție, mai întâi biologică și apoi social-istorică, a umanității este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoașterea directă a resorturilor spirituale ale umanității, ca și cunoașterea exterioară a materiei, se obține numai prin eforturi susținute de perfecționare a structurilor noastre sufletești și spirituale, pentru a deveni apți și demni de dezvoltarea conștientă și responsabilă a relației omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoașterii de sine, fapt necesar pentru evoluția viitoare a omenirii. Atât cunoașterea de sine cât și înțelegerea coerentă a lumii interioare și a ambianței telurice și cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar și în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o ființă dublă, cu problematică cosmică și problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.

În consecință, antroposofia este știința despre spirit care ne dă posibilitatea înțelegerii rațiunii de a fi a structurilor și evenimentelor aparținând lumii sensibile, precum și a înlănțuirii acestora în timp și spațiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase”, cum încearcă să denigreze unele scrieri mișcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forțelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relațiile individuale și de grup. Există, în prezent, antroposofi aparținând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârșit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înțelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluție cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

Antroposofia nu este teorie, ci cunoaștere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele și a elaborat soluții valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecințele tuturor situațiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoașterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii și urmașii săi au elaborat principiile și metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiției sociale, au dat naștere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaștere obiectivă, o cale de autocunoaștere și o cale de viață. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activității lui Hristos, a Logosului care a acționat de la începutul existenței Universului.

Mișcarea antroposofică, care s-a separat din mișcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, și numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente și organizații actuale. Ea deschide perspective luminoase educației pentru libertate, iubirii dintre oameni și colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creștină și cu o largă deschidere spre înțelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea și dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA




ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI RUDOLF STEINER


Baza științei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise și publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ținut, între 1900–1924, numeroase conferințe și cursuri, atât în fața unui public larg, cât și pentru membrii Societății teosofice, mai târziu ai Societății antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuși a dorit inițial ca aceste conferințe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului”. După ce însă s-au finalizat și răspândit tot mai numeroase variante incomplete și eronate după stenogramele și notițele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Și a încredințat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferințele, de a asigura administrarea stenogramelor și revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuși textele, decât în cazuri foarte rare, în privința tuturor conferințelor publicate trebuie să se țină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greșeli”.

În legătură cu raportul dintre conferințele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, și cărțile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner își exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Cursul vieții mele, capitolul XXXV. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce privește cursurile ținute, care se adresau unui cerc restrâns de participanți, familiarizat cu bazele științei spiritului.

După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicațiilor sale, la tipărirea unei ediții a Operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de față constituie o parte a acestei ediții.