|
În timpul vieţii sale, Mathilde Scholl şi-a orientat în mod special activitatea antroposofică spre Basmul despre şarpele verde şi frumoasa floare de crin de Goethe şi spre dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner.
În 1903, Rudolf Steiner i-a citit şi i-a explicat personal
basmul lui Goethe. Mai târziu, a asistat la mai multe conferinţe
ale lui pe această temă.
Ea a remarcat atunci că se putea vorbi despre acest subiect în
maniere foarte diferite. În cursul unei întrevederi
particulare, Rudolf Steiner i-a spus că pentru acest gen de basm
existau cel puţin şapte explicaţii, în mod aparent total
diferite; pe parcursul altor convorbiri i-a arătat că tablourile
imaginative ale acestui basm puteau fi considerate reprezentări ale
unor evenimente din evoluţia lumii, a omenirii şi a omului.
Rudolf Steiner i-a spus de asemenea că „basmul“ îţi permite să
presimţi procesele alchimiei şi psihologiei, mecanismul astrologiei şi
că în el este schiţată în primul rând o cale de
iniţiere.
Aceste impulsuri au determinat-o pe Mathilde Scholl să studieze
basmul lui Goethe, apoi dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner, din
unghiuri diferite, şi să le pună în legătură cu diversele domenii
ale cunoaşterii antroposofice.
Graţie acestei activităţi, toţi cei care se ocupau, ca specialişti,
de anmite aspecte ale antroposofiei au fost puşi în faţa unor noi
posibilităţi de înţelegere obiectivă.
Mathilde Scholl a dorit să uşureze o percepere bazată pe cunoaşterea
obiectivă şi pe activitatea comună armonioasă a oamenilor de formaţii
foarte diferite. Interesul pe care l-a avut faţă de basmul lui Goethe
şi faţă de dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner nu a limitat
activitatea sa la o preocupare exclusivă; dimpotrivă, ea a
încercat să armonizeze lucrările sale cu toate celelalte aspecte
ale cercetărilor antroposofice. Pe de altă parte, această activitate
i-a permis să intre în contact cu specialişti din cele mai
variate domenii, având în consecinţă un larg evantai de
posibilităţi de cercetare.
Puţin înaintea morţii sale, Mathilde Scholl mi-a vorbit despre
mulţumirea pe care ar avea-o dacă, după dispariţia sa, cineva i-ar
continua opera, pornind de la cărţile şi notele sale. Nu am prevăzut
atunci că momentul era atât de aproape şi nici nu puteam să mă
gândesc că aş putea să ajut la înfăptuirea acestei dorinţe.
Deşi de multe ori Mathilde Scholl şi-a manifestat aprecierea pentru
activitatea mea şi mi-a arătat cât de mult concorda cu a sa, eu
ştiam că era înconjurată de prieteni şi că printre aceştia mulţi
erau în stare să-i continue opera.
Ţin să mulţumesc aici Graciei Ricardo, prietena Mathildei Scholl,
care mi-a încredinţat această responsabilitate. Recunoştinţa mea
se îndreaptă în egală măsură şi spre doamna Marie Steiner;
care m-a sfătuit să cer domnlui Albert Steffen să publice în
jurnalul „Goethemum“ eseuri privind prima dramă.
Mulţumese în mod special domnului Albert Steffen că le-a
tipărit în Pagina noutăţilor.
Eseurile mele nu constituie o activitate încheiată, care ar
face inutil orice alt studiu asupra acestei teme; dimpotrivă, ele
trebuie să constituie un impuls pentru continuarea activităţii sau
colaborării.
O activitate armonoasă comună, acesta era ţelul spre care tindea
întreg efortul Mathildei Scholl. De asemenea, ea avea convingerea
fermă că morţii participă, din cealaltă parte a Pragului, la o
activitate – realizată în comun – în lumea simţurilor.
Pentru că Mathilde Scholl a intrat în cealaltă lume cu această
stare de spirit, putem gândi logic că ea va încerca din
toate puterile să participe, din locul în care se află, la
activitatea pe care vor să o realizeze oamenii, împreună şi
în armonie.
HUGO REIMANN
