Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


ACTIVITATEA ANTROPOSOFICĂ A MATHILDEI SCHOLL


În timpul vieţii sale, Mathilde Scholl şi-a orientat în mod special activitatea antroposofică spre Basmul despre şarpele verde şi frumoasa floare de crin de Goethe şi spre dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner.

În 1903, Rudolf Steiner i-a citit şi i-a explicat personal basmul lui Goethe. Mai târziu, a asistat la mai multe conferinţe ale lui pe această temă.

Ea a remarcat atunci că se putea vorbi despre acest subiect în maniere foarte diferite. În cursul unei întrevederi particulare, Rudolf Steiner i-a spus că pentru acest gen de basm existau cel puţin şapte explicaţii, în mod aparent total diferite; pe parcursul altor convorbiri i-a arătat că tablourile imaginative ale acestui basm puteau fi considerate reprezentări ale unor evenimente din evoluţia lumii, a omenirii şi a omului.

Rudolf Steiner i-a spus de asemenea că „basmul“ îţi permite să presimţi procesele alchimiei şi psihologiei, mecanismul astrologiei şi că în el este schiţată în primul rând o cale de iniţiere.

Aceste impulsuri au determinat-o pe Mathilde Scholl să studieze basmul lui Goethe, apoi dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner, din unghiuri diferite, şi să le pună în legătură cu diversele domenii ale cunoaşterii antroposofice.

Graţie acestei activităţi, toţi cei care se ocupau, ca specialişti, de anumite aspecte ale antroposofiei au fost puşi în faţa unor noi posibilităţi de înţelegere obiectivă.

Mathilde Scholl a dorit să uşureze o percepere bazată pe cunoaşterea obiectivă şi pe activitatea comună armonioasă a oamenilor de formaţii foarte diferite. Interesul pe care l-a avut faţă de basmul lui Goethe şi faţă de dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner nu a limitat activitatea sa la o preocupare exclusivă; dimpotrivă, ea a încercat să armonizeze lucrările sale cu toate celelalte aspecte ale cercetărilor antroposofice. Pe de altă parte, această activitate i-a permis să intre în contact cu specialişti din cele mai variate domenii, având în consecinţă un larg evantai de posibilităţi de cercetare.

Puţin înaintea morţii sale, Mathilde Scholl mi-a vorbit despre mulţumirea pe care ar avea-o dacă, după dispariţia sa, cineva i-ar continua opera, pornind de la cărţile şi notele sale. Nu am prevăzut atunci că momentul era atât de aproape şi nici nu puteam să mă gândesc că aş putea să ajut la înfăptuirea acestei dorinţe. Deşi de multe ori Mathilde Scholl şi-a manifestat aprecierea pentru activitatea mea şi mi-a arătat cât de mult concorda cu a sa, eu ştiam că era înconjurată de prieteni şi că printre aceştia mulţi erau în stare să-i continue opera.

Ţin să mulţumesc aici Graciei Ricardo, prietena Mathildei Scholl, care mi-a încredinţat această responsabilitate. Recunoştinţa mea se îndreaptă în egală măsură şi spre doamna Marie Steiner; care m-a sfătuit să cer domnlui Albert Steffen să publice în jurnalul „Goethemum“ eseuri privind prima dramă.

Mulţumese în mod special domnului Albert Steffen că le-a tipărit în Pagina noutăţilor.

Eseurile mele nu constituie o activitate încheiată, care ar face inutil orice alt studiu asupra acestei teme; dimpotrivă, ele trebuie să constituie un impuls pentru continuarea activităţii sau colaborării.

O activitate armoniasă comună, acesta era ţelul spre care tindea întreg efortul Mathildei Scholl. De asemenea, ea avea convingerea fermă că morţii participă, din cealaltă parte a Pragului, la o activitate – realizată în comun – în lumea simţurilor.

Pentru că Mathilde Scholl a intrat în cealaltă lume cu această stare de spirit, putem gândi logic că ea va încerca din toate puterile să participe, din locul în care se află, la activitatea pe care vor să o realizeze oamenii, împreună şi în armonie.

HUGO REIMANN