Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL PATRU


Un peisaj care, prin particularitatea sa, trebuie să exprime caracterul lumii sufleteşti.
Apar mai întâi Lucifer şi Ahriman; Johannes, deoparte, adâncit în meditaţie; cele ce urmează sunt trăite de el în timpul meditaţiei.

LUCIFER:

O, omule, cunoaşte-te!
O, omule, simte-mă!

1640  
Te-ai smuls
De sub conducerea spiritului
Şi te-ai refugiat
În libera-mpărăţie a Pământului.
Fiinţa proprie ţi-ai căutat
În haosul pământesc.
Să te găseşti pe tine însuţi,
Ţi-a fost răsplata,
Ti-a fost destinul.
Pe mine m-ai găsit.

1650
Au vrut spiritele
Să îţi întindă văl peste simţuri.
Eu am sfâşiat vălul.
Au vrut spiritele
Doar vrerile lor să urmezi.
Eu vrere proprie ţi-am dat.
O, omule, cunoaşte-te!
O, omule, simte-mă!

AHRIMAN:     

O, omule, cunoaşte-mă!
O, omule, resimte-te!

1660
Tu ai fugit
Din întunericul spiritual.
Tu ai găsit
Lumina Pământului.
Soarbe forţa adevărului
Din duritatea mea.
Eu întăresc solul ferm.
Au vrut spiritele
Să-ţi răpească frumuseţea simţurilor.
Eu ţes această frumuseţe

1670
În lumină densă.
Eu te conduc
În realitatea adevărată.
O, omule, cunoaşte-mă!
O, omule, resimte-te!

LUCIFER:

N-au fost timpuri
În care să nu mă fi vieţuit.
Te-am urmat de-a lungul vieţilor tale.
Te-am înzestrat
Cu puternică forţă personală,

1680
Cu fericirea existenţei de sine.

AHRIMAN:        

N-au fost timpuri
În care să nu mă fi văzut.
M-au privit ochii trupului tău
În toată devenirea Pământului.
Şi ţi-am strălucit
În mândra frumuseţe,
În fericirea revelaţiei.

JOHANNES (în meditaţie, către sine însuşi):


Acesta-i semnul de care vorbea Benedictus.
În faţa lumii sufletului stau cele două puteri.

1690
Ca Ispititorul trăieşte una înlăuntrul nostru,
Cealaltă tulbură privirea
Când în afară ţi-o îndrepţi.
Acum una din ele a luat forma femeii
Care mi-a pus în faţa ochilor iluzia sufletului,
Iar cealaltă se află-n toate lucrurile.
(Lucifer şi Ahriman dispar. Apare Spiritul elementelor cu Capesius şi Strader, pe care i-a adus la suprafaţă din adâncurile Pământului. Trebuie să ne reprezentăm cum ei, ca suflete, văd suprafaţa Pământului.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Deci iată-vă în locul
Pe care-l doriţi arzător.
Multe griji mi-a dat
Să vă-mplinesc dorinţa.

1700
Sălbatică furtună s-a dezlăntuit
Printre elemente şi spirite,
Când a trebuit cu fiinţele voastre
Să intru în domeniul lor.
Căci mintea voastră se opunea
Domniei forţelor mele.

CAPESIUS (întinerit):
Fiinţă plină de mister,
Cine eşti tu
Ce prin sferele spiritului
În astă frumoasă-mpărăţie m-ai adus?

SPIRITUL ELEMENTELOR:

1710 
Mă vede sufletul omului
Abia când ia sfârşit
Serviciul pe care i-l fac.
Dar ascultă de puterea mea
Prin tot şirul vremilor.

CAPESIUS:

Doar prea puţin îmi dă ghes
Să-ntreb de spiritul
Ce m-a adus aici.
Pe-acest nou tărâm, eu simt
Cum se-ncălzesc forţele mele de viaţă.

1720
Lumina-mi umple pieptul
Şi simt puterea toată-a lumii
Cum bate-n pulsul meu.
În inimă-mi zvâcneşte presimtirea
Înaltelor înfăptuiri.
Aş vrea să torn în cuvinte
Revelaţiile împărăţiei de aici,
Ce-atât de minunat mă întăreşte.
Iar sufletele oamenilor vor trebui
Să înflorească în cea mai frumoasă existenţă,

1730
Când voi putea deschide vieţii
Entuziasmul din izvoarele
Ce mi se revarsă aici.
(Fulgere şi tunete din adâncuri şi din înăltimi.)

STRADER (îmbătrânit):  
De ce se zguduie adâncul,
De ce vuieşte 'naltul,
Când cele mai frumoase visuri de sperantă
Se smulg din sufletul acesta tânăr?
(Fulgere şi tunete.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Vouă, oamenilor visători,
Vă sună mândru un astfel de cuvânt-sperantă;
Dar în adâncurile lumilor,

1740
Iluzia gândurilor eronate
Mereu trezeşte-un astfel de ecou.
Voi îl auziţi doar în momentele
Ce vă aduc în apropierea mea.
Credeaţi că-i construiţi adevărului
Sublime temple;
Urmările muncii voastre însă
Stârnesc uragane 'n-adâncurile lumii originare,
Iar spiritele trebuie lumi să sfărâme

1750
Pentru ca cele vremelnice, create de voi,
Să nu aducă celor eterne
Pustiire şi moarte.

STRADER:

Atunci, ceea ce celor mai bune cercetări omeneşti
Le apare a fi adevăr,
În faţa eternităţii
N-ar fi decât o amăgire nebună!
(Fulgere şi tunete.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:


O amăgire nebună,
Cât timp mintea scrutează
Doar în acel domeniu ce-i străin de spirit.

STRADER:
1760
Tu poţi desigur să numeşti visător
Sufletul bucuros de tinereţe al amicului meu,
Ce plin de-o nobilă ardoare
Atât de viguros îşi zugrăveşte ţelul.
În inima-mi bătrână însă
Cuvântul tău nu moare,
În ciuda tunetului şi-a furtunii
Ce-i vin în ajutor.
M-am smuls din pacea mânăstirii
Ca să devin o mândră minte scrutătoare.

1770
De-a lungul multor ani
Am înfruntat furtunile vieţii.
Sunt crezut
În ceea ce încredinţez oamenilor
Din cel mai adânc simţ al adevărului.
(Fulgere şi tunete.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Cuvine-se să recunoaştem
Că nimeni nu poate şti
De unde curg izvoarele gândirii
Şi unde zac temeliile existenţei.

STRADER:

O, acest cuvânt este cel care,

1780
În tinereţea plină de speranţe,
L-am auzit adesea răsunând cumplit
În sufletul meu, atunci când
Se clătinau reazemele pe care
Le credeam trainice-n gândirea omului.
(Fulgere şi tunete.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:


De nu mă birui
Cu armele tale tocite de gânditor,
Nu esti nimic altceva
Decât o nălucă trecătoare
A propriei tale iluzii.

STRADER:
1790
Din nou un astfel de cuvânt cumplit.
L-am auzit deja odată răsunând
În propriul meu lăuntru,
Atunci când o văzătoare
A rupt cercul gândirii mele sigure
Şi m-a făcut să simt ghimpele
De neînlăturat al îndoielii.
Dar astea au trecut cu totul.
Sfidez puterea ta,
Bătrâne, care-mi înfăţişezi

1800
Atât de-nşelător imaginea propriei fiinţe
Sub masca stăpânului naturii.
Raţiunea te va îngenunchea,
Dar altfel decât îţi închipui.
Abia când va fi dobândit în om
Mândra ei înălţime,
Atunci va fi de fapt stăpână
Şi nu sclavă în natură.
(Fulgere şi tunete.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Aşa-i orânduită lumea,
Ca munca să pretindă-ntotdeauna

1810
Răsplata ei.
V-am dat Sinea,
Răsplată deci îmi datoraţi.

CAPESIUS:

Din sufletul meu vreau să scot la iveală
Chipul spiritual al lucrurilor.
Şi dacă natura, transformată-n idealuri,
Se naşte-n faptele oamenilor,
Ea este îndeajuns răsplătită
Prin oglindirea ei adevărată.
Iar dacă tu însuţi

1820
Te simti înrudit
Cu măreaţa Maică a lumilor
Şi vii din adâncurile
În care domnesc puterile lumii originare,
Primeşte drept răsplată-a faptei tale
Voinţa care trăieşte
În capul şi în pieptul meu
Spre-atingerea înaltelor ţeluri.
Ea m-a ridicat din simţirea tocită
La o gândire mândră.
(Fulgere şi tunete.)

SPIRITUL ELEMENTELOR:

1830
Puteţi vedea,
Cuvintele voastre-ndrăzneţe
Cât valorează în împărăţia mea.
Ele stârnesc furtuna
Şi cheamă elementele
'mpotriva oricărui duşman al rânduielii.

CAPESIUS:

Să-ţi iei atunci răsplata
De unde-ai s-o găseşti.
Pe-adevăratele-nălţimi ale spiritului,
Pornirile sufleteşti ale omului

1840
Trebuie singure să-şi dea măsura şi rânduiala.
El nu poate crea
Când alţii vor să folosească
Fructul creaţiei lui.
Cântecul păsării,
Ieşind din gâtlej,
Îşi este sieşi de ajuns,
Şi tot aşa şi omul care creează
E răsplătit prin fericirea
Pe care o simte creând.
(Fulgere gi tunete.)
.............................................................

SPIRITUL ELEMENTELOR:

1850
Nu se poate
Să-mi refuzaţi răsplata;
Şi dacă nu-mi puteţi plăti,
Atunci spuneţi-i acelei femei,
Ce dăruie forţă sufletelor voastre,
Ca-n locul vostru să plătească ea.
(Spiritul elementelor dispare.)

CAPESIUS:

S-a dus.
Acum încotro ne îndreptăm?
Trebuie să fim cu grijă
Cum ne orientăm

1860
În lumile acestea noi.

STRADER:

Va trebui să urmăm cu încredere
Cel mai bun drum
Pe care-l vom afla
Şi să fim cu băgare de seamă:
Faptul ăsta ne va arăta ţelul.

CAPESIUS:

Socot că ar fi mai bine
Să nu vorbim de ţel.
ÎI vom descoperi
Când vom asculta curajoşi

1870
Impulsul fiinţei noastre lăuntrice.
Şi-acest impuls îmi spune:
Să-ţi fie adevărul călăuză;
Dezvoltă puternică forţă
Şi dă-i o formă nobilă
În tot ce faci,
Şi paşii vor trebui să te conducă
La ţelul adevărat.

STRADER:

Şi totuşi, chiar dintru-nceput,
Conştienţa ţelului drept

1880
Nu trebuie să lipsească paşilor
Ce vor folos să-aducă oamenilor
Şi fericire să nască.
Cel care vrea doar siesi a sluji
Ascultă numai de imboldul inimii;
Cel care însă vrea pe alţii să ajute,
Va trebui să ştie sigur
De ce are trebuinţă viaţa lui.
(Apare Cealaltă Maria, şi ea tot sub formă sufletească.)
………………………………………………..
Ia uite, ce ciudată fiinţă!
Se pare că stânca

1890
Însăşi a născut-o.
Din ce temelii cosmice
Iau naştere atare fiinţe?

CEALALTĂ MARIA:
Mă lupt prin locuri stâncoase,
Şi vreau să îmbrac în cuvinte-omeneşti
Voinţa însăşi a stâncilor;
Adulmec fiinţa Pământului
Şi vreau să gândesc într-un cap omenesc
Însăşi gândirea Pământului.
Eu aerul curat al vieţii îl sorb,

1900
Puterile din aer le transform
În simţăminte omeneşti.

STRADER:

Atunci tu nu ne poţi ajuta.
Ceea ce în natură trebuie să rămână,
Este departe de năzuinţele omeneşti.

CAPESIUS:
Îmi place vorbirea ta, femeie,
Şi-aş adopta bucuros
Al tău fel de a fi.

CEALALTĂ MARIA:
Atât de ciudate îmi par
Cuvintele voastre mândre.

1910
Urechile mele nu înţeleg
Al vostru fel de-a vorbi.
Doar dacă las mai întâi ca din fiinţa mea
Cuvintele voastre alte tonuri să capete,
Atunci se răspândesc peste lucrurile toate
Dimprejurul meu,
Şi limpezesc enigmele lor.

CAPESIUS:

De este-adevărat ce spui,
Atunci transpune-n limba ta-ntrebările
Pe care noi ni le punem

1920
Privind adevăratele valori ale vieţii,
Încât natura să ne dea răspunsul.
Noi înşine suntem neputincioşi
Să întrebăm pe măreaţa Mama-Natura
Într-un chip în care să ne audă.

CEALALTĂ MARIA:
În mine să vedeţi doar pe sora cea mică
A 'naltei fiinţe spirituale
Ce locuieşte în împărăţia
De unde tocmai aţi venit.
Ea mi-a încredinţat acest câmp

1930
Pentru ca să arăt simţurilor omeneşti
Oglindirea ei aici.

CAPESIUS:

Deci noi am fugit din acel domeniu
Ce poate să ne-astâmpere dorul?

CEALALTĂ MARIA:
Nu veţi reuşi asta niciodată,
De nu găsiţi
Calea-napoi.

CAPESIUS:

Şi care-i calea dreaptă?

CEALALTĂ MARIA:
Sunt două căi.
De forţa mea-şi atinge apogeul,

1940
Atunci, toate fiinţele domeniului meu
În frumusetea cea mai sublimă vor străluci.
Lumină scânteindă străluceşte apoi
Din stâncă şi apă;
Belşugul cel mai mare de culori
Se răspândeşte-n jur
Iar voioşia fiinţelor umple,
Cu sunete vesele, aerul.
Şi dacă sufletul vostru se dăruie atunci
Desfătărilor pure ale fiinţei mele,

1950
Voi veţi pluti pe aripile spiritului
În începuturile dintâi ale lumii.

STRADER:

Nu-i calea asta pentru noi.
Vorbirea noastră-i spune exaltare.
Noi vrem să rămânem pe Pământ,
Nu să ne pierdem prin nori.

CEALALTĂ MARIA:
De vreţi să umblaţi
Pe cealaltă cale,
Voi trebuie să renunţaţi
La mândrul vostru spirit.

1960
Uitaţi ceea ce raţiunea impune;
Fiinţa voastră să câştige-ntâi simţul naturii;
Lăsaţi să domnească firesc,
În pieptul vostru matur, sufletul de copil,
Neatins de fantomele gândurilor.
Aşa ajungeţi, ce-i drept, nu prin cunoaştere,
Dar sigur, la izvoarele vieţii.
(Cealaltă Maria dispare.)

CAPESIUS:

Deci iată-ne
Lăsaţi din nou în seama noastră.
Şi am învătat doar

1970
Că se cuvine să muncim
Şi să-aşteptăm răbdători
Să se coacă roadele muncii.

JOHANNES (ca ieşind din meditaţie; aici, ca şi în scenele următuare, stă la o parte şi nu participă la acţiune):


Aşa găsesc în domeniul sufletului,
Oameni care-mi sunt cunoscuţi:
Cel ce vorbea despre povestirile Feliciei,
Aici am putut să-l văd doar
Aşa cum în tinereţe a fost;
Iar cel care, tânăr fiind,
Se consacră călugăriei,

1980
Îmi apăru bătrân.
Era, lângă ei, Spiritul elementelor.