|
Un peisaj care, prin particularitatea sa, trebuie să exprime
caracterul lumii sufleteşti.
Apar mai întâi Lucifer şi Ahriman; Johannes, deoparte,
adâncit în meditaţie; cele ce urmează sunt trăite de el
în timpul meditaţiei.
| LUCIFER: |
O, omule, cunoaşte-te! O, omule, simte-mă! |
|
| 1640
|
Te-ai smuls De sub conducerea spiritului Şi te-ai refugiat În libera-mpărăţie a Pământului. Fiinţa proprie ţi-ai căutat În haosul pământesc. Să te găseşti pe tine însuţi, Ţi-a fost răsplata, Ti-a fost destinul. Pe mine m-ai găsit. |
|
| 1650 |
Au vrut spiritele Să îţi întindă văl peste simţuri. Eu am sfâşiat vălul. Au vrut spiritele Doar vrerile lor să urmezi. Eu vrere proprie ţi-am dat. O, omule, cunoaşte-te! O, omule, simte-mă! |
|
| AHRIMAN:
|
O, omule, cunoaşte-mă! O, omule, resimte-te! |
|
| 1660 |
Tu ai fugit Din întunericul spiritual. Tu ai găsit Lumina Pământului. Soarbe forţa adevărului Din duritatea mea. Eu întăresc solul ferm. Au vrut spiritele Să-ţi răpească frumuseţea simţurilor. Eu ţes această frumuseţe |
|
| 1670 |
În lumină densă. Eu te conduc În realitatea adevărată. O, omule, cunoaşte-mă! O, omule, resimte-te! |
|
| LUCIFER: |
N-au fost timpuri În care să nu mă fi vieţuit. Te-am urmat de-a lungul vieţilor tale. Te-am înzestrat Cu puternică forţă personală, |
|
| 1680 |
Cu fericirea existenţei de sine. |
|
| AHRIMAN:
|
N-au fost timpuri În care să nu mă fi văzut. M-au privit ochii trupului tău În toată devenirea Pământului. Şi ţi-am strălucit În mândra frumuseţe, În fericirea revelaţiei. |
|
| JOHANNES (în
meditaţie, către sine însuşi): |
||
| Acesta-i semnul de care vorbea
Benedictus. În faţa lumii sufletului stau cele două puteri. |
||
| 1690 |
Ca Ispititorul trăieşte una
înlăuntrul nostru, Cealaltă tulbură privirea Când în afară ţi-o îndrepţi. Acum una din ele a luat forma femeii Care mi-a pus în faţa ochilor iluzia sufletului, Iar cealaltă se află-n toate lucrurile. (Lucifer şi Ahriman dispar. Apare Spiritul elementelor cu Capesius şi Strader, pe care i-a adus la suprafaţă din adâncurile Pământului. Trebuie să ne reprezentăm cum ei, ca suflete, văd suprafaţa Pământului.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Deci iată-vă în locul Pe care-l doriţi arzător. Multe griji mi-a dat Să vă-mplinesc dorinţa. |
||
| 1700 |
Sălbatică furtună s-a dezlăntuit Printre elemente şi spirite, Când a trebuit cu fiinţele voastre Să intru în domeniul lor. Căci mintea voastră se opunea Domniei forţelor mele. |
|
| CAPESIUS (întinerit): |
Fiinţă plină de mister, Cine eşti tu Ce prin sferele spiritului În astă frumoasă-mpărăţie m-ai adus? |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| 1710
|
Mă vede sufletul omului Abia când ia sfârşit Serviciul pe care i-l fac. Dar ascultă de puterea mea Prin tot şirul vremilor. |
|
| CAPESIUS: |
Doar prea puţin îmi dă ghes Să-ntreb de spiritul Ce m-a adus aici. Pe-acest nou tărâm, eu simt Cum se-ncălzesc forţele mele de viaţă. |
|
| 1720 |
Lumina-mi umple pieptul Şi simt puterea toată-a lumii Cum bate-n pulsul meu. În inimă-mi zvâcneşte presimtirea Înaltelor înfăptuiri. Aş vrea să torn în cuvinte Revelaţiile împărăţiei de aici, Ce-atât de minunat mă întăreşte. Iar sufletele oamenilor vor trebui Să înflorească în cea mai frumoasă existenţă, |
|
| 1730 |
Când voi putea deschide
vieţii Entuziasmul din izvoarele Ce mi se revarsă aici. (Fulgere şi tunete din adâncuri şi din înăltimi.) |
|
| STRADER (îmbătrânit):
|
De ce se zguduie adâncul, De ce vuieşte 'naltul, Când cele mai frumoase visuri de sperantă Se smulg din sufletul acesta tânăr? (Fulgere şi tunete.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Vouă, oamenilor visători, Vă sună mândru un astfel de cuvânt-sperantă; Dar în adâncurile lumilor, |
||
| 1740 |
Iluzia gândurilor eronate Mereu trezeşte-un astfel de ecou. Voi îl auziţi doar în momentele Ce vă aduc în apropierea mea. Credeaţi că-i construiţi adevărului Sublime temple; Urmările muncii voastre însă Stârnesc uragane 'n-adâncurile lumii originare, Iar spiritele trebuie lumi să sfărâme |
|
| 1750 |
Pentru ca cele vremelnice,
create de voi, Să nu aducă celor eterne Pustiire şi moarte. |
|
| STRADER: |
Atunci, ceea ce celor mai bune
cercetări omeneşti Le apare a fi adevăr, În faţa eternităţii N-ar fi decât o amăgire nebună! (Fulgere şi tunete.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| O amăgire nebună, Cât timp mintea scrutează Doar în acel domeniu ce-i străin de spirit. |
||
| STRADER: |
1760 |
Tu poţi desigur să numeşti
visător Sufletul bucuros de tinereţe al amicului meu, Ce plin de-o nobilă ardoare Atât de viguros îşi zugrăveşte ţelul. În inima-mi bătrână însă Cuvântul tău nu moare, În ciuda tunetului şi-a furtunii Ce-i vin în ajutor. M-am smuls din pacea mânăstirii Ca să devin o mândră minte scrutătoare. |
| 1770 |
De-a lungul multor ani Am înfruntat furtunile vieţii. Sunt crezut În ceea ce încredinţez oamenilor Din cel mai adânc simţ al adevărului. (Fulgere şi tunete.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Cuvine-se să recunoaştem Că nimeni nu poate şti De unde curg izvoarele gândirii Şi unde zac temeliile existenţei. |
||
| STRADER: |
O, acest cuvânt este cel
care, |
|
| 1780 |
În tinereţea plină de
speranţe, L-am auzit adesea răsunând cumplit În sufletul meu, atunci când Se clătinau reazemele pe care Le credeam trainice-n gândirea omului. (Fulgere şi tunete.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| De nu mă birui Cu armele tale tocite de gânditor, Nu esti nimic altceva Decât o nălucă trecătoare A propriei tale iluzii. |
||
| STRADER: |
1790 |
Din nou un astfel de
cuvânt cumplit. L-am auzit deja odată răsunând În propriul meu lăuntru, Atunci când o văzătoare A rupt cercul gândirii mele sigure Şi m-a făcut să simt ghimpele De neînlăturat al îndoielii. Dar astea au trecut cu totul. Sfidez puterea ta, Bătrâne, care-mi înfăţişezi |
| 1800 |
Atât de-nşelător imaginea
propriei fiinţe Sub masca stăpânului naturii. Raţiunea te va îngenunchea, Dar altfel decât îţi închipui. Abia când va fi dobândit în om Mândra ei înălţime, Atunci va fi de fapt stăpână Şi nu sclavă în natură. (Fulgere şi tunete.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Aşa-i orânduită lumea, Ca munca să pretindă-ntotdeauna |
||
| 1810 |
Răsplata ei. V-am dat Sinea, Răsplată deci îmi datoraţi. |
|
| CAPESIUS: |
Din sufletul meu vreau să scot
la iveală Chipul spiritual al lucrurilor. Şi dacă natura, transformată-n idealuri, Se naşte-n faptele oamenilor, Ea este îndeajuns răsplătită Prin oglindirea ei adevărată. Iar dacă tu însuţi |
|
| 1820 |
Te simti înrudit Cu măreaţa Maică a lumilor Şi vii din adâncurile În care domnesc puterile lumii originare, Primeşte drept răsplată-a faptei tale Voinţa care trăieşte În capul şi în pieptul meu Spre-atingerea înaltelor ţeluri. Ea m-a ridicat din simţirea tocită La o gândire mândră. (Fulgere şi tunete.) |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| 1830 |
Puteţi vedea, Cuvintele voastre-ndrăzneţe Cât valorează în împărăţia mea. Ele stârnesc furtuna Şi cheamă elementele 'mpotriva oricărui duşman al rânduielii. |
|
| CAPESIUS: |
Să-ţi iei atunci răsplata De unde-ai s-o găseşti. Pe-adevăratele-nălţimi ale spiritului, Pornirile sufleteşti ale omului |
|
| 1840 |
Trebuie singure să-şi dea măsura
şi rânduiala. El nu poate crea Când alţii vor să folosească Fructul creaţiei lui. Cântecul păsării, Ieşind din gâtlej, Îşi este sieşi de ajuns, Şi tot aşa şi omul care creează E răsplătit prin fericirea Pe care o simte creând. (Fulgere gi tunete.) ............................................................. |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| 1850 |
Nu se poate Să-mi refuzaţi răsplata; Şi dacă nu-mi puteţi plăti, Atunci spuneţi-i acelei femei, Ce dăruie forţă sufletelor voastre, Ca-n locul vostru să plătească ea. (Spiritul elementelor dispare.) |
|
| CAPESIUS: |
S-a dus. Acum încotro ne îndreptăm? Trebuie să fim cu grijă Cum ne orientăm |
|
| 1860 |
În lumile acestea noi. |
|
| STRADER: |
Va trebui să urmăm cu
încredere Cel mai bun drum Pe care-l vom afla Şi să fim cu băgare de seamă: Faptul ăsta ne va arăta ţelul. |
|
| CAPESIUS: |
Socot că ar fi mai bine Să nu vorbim de ţel. ÎI vom descoperi Când vom asculta curajoşi |
|
| 1870 |
Impulsul fiinţei noastre
lăuntrice. Şi-acest impuls îmi spune: Să-ţi fie adevărul călăuză; Dezvoltă puternică forţă Şi dă-i o formă nobilă În tot ce faci, Şi paşii vor trebui să te conducă La ţelul adevărat. |
|
| STRADER: |
Şi totuşi, chiar dintru-nceput, Conştienţa ţelului drept |
|
| 1880 |
Nu trebuie să lipsească paşilor Ce vor folos să-aducă oamenilor Şi fericire să nască. Cel care vrea doar siesi a sluji Ascultă numai de imboldul inimii; Cel care însă vrea pe alţii să ajute, Va trebui să ştie sigur De ce are trebuinţă viaţa lui. (Apare Cealaltă Maria, şi ea tot sub formă sufletească.) ……………………………………………….. Ia uite, ce ciudată fiinţă! Se pare că stânca |
|
| 1890 |
Însăşi a născut-o. Din ce temelii cosmice Iau naştere atare fiinţe? |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
Mă lupt prin locuri
stâncoase, Şi vreau să îmbrac în cuvinte-omeneşti Voinţa însăşi a stâncilor; Adulmec fiinţa Pământului Şi vreau să gândesc într-un cap omenesc Însăşi gândirea Pământului. Eu aerul curat al vieţii îl sorb, |
|
| 1900 |
Puterile din aer le transform În simţăminte omeneşti. |
|
| STRADER: |
Atunci tu nu ne poţi ajuta. Ceea ce în natură trebuie să rămână, Este departe de năzuinţele omeneşti. |
|
| CAPESIUS: | Îmi place vorbirea ta,
femeie, Şi-aş adopta bucuros Al tău fel de a fi. |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
Atât de ciudate îmi
par Cuvintele voastre mândre. |
|
| 1910 |
Urechile mele nu înţeleg Al vostru fel de-a vorbi. Doar dacă las mai întâi ca din fiinţa mea Cuvintele voastre alte tonuri să capete, Atunci se răspândesc peste lucrurile toate Dimprejurul meu, Şi limpezesc enigmele lor. |
|
| CAPESIUS: |
De este-adevărat ce spui, Atunci transpune-n limba ta-ntrebările Pe care noi ni le punem |
|
| 1920 |
Privind adevăratele valori ale
vieţii, Încât natura să ne dea răspunsul. Noi înşine suntem neputincioşi Să întrebăm pe măreaţa Mama-Natura Într-un chip în care să ne audă. |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
În mine să vedeţi doar pe
sora cea mică A 'naltei fiinţe spirituale Ce locuieşte în împărăţia De unde tocmai aţi venit. Ea mi-a încredinţat acest câmp |
|
| 1930 |
Pentru ca să arăt simţurilor
omeneşti Oglindirea ei aici. |
|
| CAPESIUS: |
Deci noi am fugit din acel
domeniu Ce poate să ne-astâmpere dorul? |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
Nu veţi reuşi asta niciodată, De nu găsiţi Calea-napoi. |
|
| CAPESIUS: |
Şi care-i calea dreaptă? |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
Sunt două căi. De forţa mea-şi atinge apogeul, |
|
| 1940 |
Atunci, toate fiinţele
domeniului meu În frumusetea cea mai sublimă vor străluci. Lumină scânteindă străluceşte apoi Din stâncă şi apă; Belşugul cel mai mare de culori Se răspândeşte-n jur Iar voioşia fiinţelor umple, Cu sunete vesele, aerul. Şi dacă sufletul vostru se dăruie atunci Desfătărilor pure ale fiinţei mele, |
|
| 1950 |
Voi veţi pluti pe aripile
spiritului În începuturile dintâi ale lumii. |
|
| STRADER: |
Nu-i calea asta pentru noi. Vorbirea noastră-i spune exaltare. Noi vrem să rămânem pe Pământ, Nu să ne pierdem prin nori. |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
De vreţi să umblaţi Pe cealaltă cale, Voi trebuie să renunţaţi La mândrul vostru spirit. |
|
| 1960 |
Uitaţi ceea ce raţiunea impune; Fiinţa voastră să câştige-ntâi simţul naturii; Lăsaţi să domnească firesc, În pieptul vostru matur, sufletul de copil, Neatins de fantomele gândurilor. Aşa ajungeţi, ce-i drept, nu prin cunoaştere, Dar sigur, la izvoarele vieţii. (Cealaltă Maria dispare.) |
|
| CAPESIUS: |
Deci iată-ne Lăsaţi din nou în seama noastră. Şi am învătat doar |
|
| 1970 |
Că se cuvine să muncim Şi să-aşteptăm răbdători Să se coacă roadele muncii. |
|
| JOHANNES (ca
ieşind din meditaţie; aici, ca şi în scenele
următuare, stă la o parte şi nu participă la acţiune): |
||
| Aşa găsesc în domeniul
sufletului, Oameni care-mi sunt cunoscuţi: Cel ce vorbea despre povestirile Feliciei, Aici am putut să-l văd doar Aşa cum în tinereţe a fost; Iar cel care, tânăr fiind, Se consacră călugăriei, |
||
| 1980 |
Îmi apăru bătrân. Era, lângă ei, Spiritul elementelor. |
|
